Publicitate

31 decembrie 2022

Sărbători de poveste

Frumoasa din Pădurea Adormită a fost tema aleasă de către administrația poștală din Guernsey pentru a marca sărbătorile de iarnă din acest an. Cele șapte timbre (40 x 30 mm) ale emisiunii au fost machetate de către Nick Watton și au fost puse în circulație pe data de 16 noiembrie 2022. Timbrele ilustrează următoarele scene din minunatul basm al copilăriei: Vraja Zânei cea bună oferită prințesei Aurora (47p), Blestemul Zânei cea rea asupra prințesei Aurora (52p), Cea de a șaisprezecea aniversare a prințesei Aurora (73p), Momentul în care prințesa Aurora își înțeapă degetul pe roata fusului (79p), Prințul viteaz se luptă prin desișurile de trandafiri (1,10£), Prințul Valiant o sărută pe Prințesa Aurora pentru a o trezi (1,26£) și Dansul nupțial când Prințul și Prințesa încep să trăiască fericiți pentru totdeauna (1,35£).

30 decembrie 2022

Cele 12 zile de Crăciun

Cele 12 zile de Crăciun este un colind englezesc fiind un exemplu clasic de cântec cumulativ. Versurile sale detaliază o serie de cadouri din ce în ce mai numeroase oferite în fiecare dintre cele douăsprezece zile de Crăciun (cele douăsprezece zile care alcătuiesc sezonul Crăciunului, începând cu ziua de Crăciun).
Colindul, ale cărui cuvinte au fost publicate pentru prima dată în Anglia la sfârșitul secolului al XVIII-lea, are un număr de indice de melodii populare rotunde de 68. Un număr mare de melodii diferite au fost asociate cântecului, dintre care cel mai cunoscut este derivat dintr-un aranjament din 1909. a unei melodii populare tradiționale a compozitorului englez Frederic Austin.
Cele mai vechi publicații cunoscute ale cuvintelor celor douăsprezece zile ale Crăciunului au fost o carte ilustrată pentru copii, Mirth Without Mischief, publicată la Londra la sfârșitul secolului al XVIII-lea, și broadsheet de Angus, din Newcastle, datată la sfârșitul secolului al XVIII-lea sau începutul secolului al XIX-lea.
Pe data de 2 noiembrie 2022, administrația poștală din Gibraltar a pus în circulație o serie de șase timbre (33 x 28 mm), având valorile nominale de 30p, 60p, 90p, £1, £1,15 și £4, pentru a marca sărbătoarea Crăciunului din acest an. Machetele au fost realizate de Stephen Perera.

29 decembrie 2022

10 ani de la moartea fostului președinte al Africii de Sud, Nelson Mandela

Primul timbru anunțat de La Poste pentru anul 2023 este cel al lui Nelson Mandela (1918-2013) creat de Christian Guémy alias C215, gravat de Elsa Catelin și machetat de Bruno Ghiringhelli, cu prilejul comemorării a zece ani de la moartea primului președinte al Africii de Sud. Prima zi a emisiunii a fost stabilită pentru vineri 20 ianuarie 2023.
Valoarea nominală a timbrului (30 x 40,85 mm) este de 1,80 euro, format portret cu dantelura de 13 unități. Culorile predominante sunt verde, gri și negru. Tirajul emisiunii este de 600.000 exemplare paginate în coli de câte 15 mărci poștale. Emisiunea este însoțită de un suvenir filatelic (25.000 exemplare).

28 decembrie 2022

150 de ani de la primul tramvai tras de cai de pe străzile Bucureștiului

Întreg poștal-plic (cod 0329/74)
cu primul tramvai tras de cai din București
expus la Muzeul Tehnic.

În urmă cu 150 de ani, pe 28 decembrie 1872 își făcea apariția în București primul tramvai tras de cai. Denumit de oamenii de rând traivan, transgavan sau tranca-fleanca, fusese adus cu un an înainte de un belgian, Slade Mernee care împreună cu autoritățile locale ale acelor vremuri a făcut și ,,drumul de fier american” pe care acesta avea să se deplaseze.
Prima linie inaugurată pleca de la Bariera Mogoșoaia și se termina pe Calea Moșilor. La capetele de linie se schimbau caii obosiți în timp ce vizitii serveau câte un mizilic și o cinzeacă de țuică. Caii erau bine hrăniți și îngrijiți.
Tarifele pentru o călătorie erau de 15 bani pentru ce-i care călătoreau stând jos și 10 bani pentru cei care stăteau în picioare. Cei care mergeau peste trei stații trebuiau să scoată din buzunar 40 respectiv 30 de bani.
Existau și controlori care erau îmbrăcați la fel ca vatmanii (vizitii) respectiv cu uniformă și șapcă roșie.
Cei care erau prinși fără bilet erau obligați să achite călătoria însă mulți dintre aceștia săreau din mers datorită faptului că viteza de deplasare era mică.
Tramvaiul cu capacitatea de doi cai putere avea să funcționeze până în anul 1894, fiind înlocuit de cel electric.
Bucureștiul a fost al doilea oraș din România cu acest tip de vehicul. Primului oraș din țară care a beneficiat de acest fel de transport a fost Timișoara care inaugurase respectivul transport pe 8 iulie 1869, fiind al treilea oraș din lume după New York (1825) și Paris (1854).

27 decembrie 2022

Târguri și expoziții filatelice în 2023

Am încercat să indexez în rândurile care urmează lista expozițiilor și târgurilor filatelice din anul 2023. În cazul în care aveți cunoștințe și de alte evenimente, vă rog să le semnalați. Lista rămâne deschisă.

Ianuarie

-

Februarie 

25 februarie 2023 Târgul Colecționarilor (Asociația Filatelică Mureș), Târgu Mureș (Casa de Cultură „Mihai Eminescu”, str. Nicolae Grigorescu, nr. 19), Mureș

Martie

11 martie 2023 Târgul Colecționarilor (Asociația Filateliștilor din Brașov și Secția Numismatică Brașov a S.N.R.), Dâmbul Morii (Timișul de Jos, str. Aluniș, nr. 4), Brașov

11 martie 2023 Târg Internațional de Filatelie, Cartofilie, Numismatică și Insigne (Primăria și Consiliul Local Biharia), Biharia (Casa de Cultură), Bihor

Aprilie

19 - 23 aprilie 2023 EXFILNA-2023 și JUVENIA-2023 expoziția națională spaniolă și expoziția națională de filatelie pentru tineret, Teruel, Spania

22 - 30 aprilie 2023 CUBAFIL 2023 expoziție virtuală de filatelie, Cuba

Mai

4 - 7 mai 2023 NZ2023 expoziţie filatelică internațională (rang: FIAP), Auckland, Noua Zeelandă 

19 - 21 mai 2023 Hobart One-frame 2023 expoziție națională cu participare internațională (rang: FIP), Australia

25 – 28 mai 2023 IBRA 2023 expoziţie filatelică internațională (rang: FEPA, FIP), Essen, Germania, din partea României: comisar naţional: Marius Muntean, membru de juriu: Emanoil Săvoiu

Iunie

1 - 4 iunie 2023 BRATISLAVAFILA 2023 expoziție națională cu participare internațională (rang: FEPA), Muzeul Național din Bratislava, Slovacia

2 - 4 iunie 2023 NORDIA 2023 expoziție multinațională (Rang: FEPA), Ásgarður, Garðabær 

10 iunie 2023 Târgul Colecționarilor (Asociația Filateliștilor din Brașov și Secția Numismatică Brașov a S.N.R.), Dâmbul Morii (Timișul de Jos, str. Aluniș, nr. 4), Brașov

Iulie

20 - 23 iulie 2023 NAPOSTA 2023 expoziție națională (Rang: FEPA), Ausstellung, Trier, Germania

August

11 - 15 august 2023 TAIPEI 2023 expoziţie filatelică internațională (rang: FIAP, FIP), Taipei, Chinese Taipei

Septembrie

2 septembrie 2023 Târgul Colecționarilor (Asociația Filateliștilor din Brașov și Secția Numismatică Brașov a S.N.R.), Dâmbul Morii (Timișul de Jos, str. Aluniș, nr. 4), Brașov

7 - 10 septembrie 2023 MULTILATERALE 2023 expoziție multinațională (Rang: FEPA), Koper, Slovenia  

21 - 24 septembrie 2023 TIMFILEX 2023 expoziție națională cu participare internațională (Rang: FEPA, Patronaj: FFR), Timișoara, România

21 - 24 septembrie 2023 ALPE-ADRIA 2023 expoziție multinațională (Rang: FEPA), Tarvisio, Italia

Octombrie

6 - 8 octombrie 2023 ETNIC 2023, expoziție interjudețeană cu participare internațională, Reșița, România

12 – 14 octombrie 2023 BALKANFILA XIX 2023 expoziţie filatelică internațională (Rang: FEPA), Belgrad, Serbia 

Noiembrie

2 - 5 noiembrie 2023 PERTH 2023 NATIONAL PHILATELIC EXHIBITION expoziție națională, Gloucester Park, Nelson Crescent, EAST PERTH, Australia 

11 noiembrie 2023 Târgul Colecționarilor (Asociația Filateliștilor din Brașov și Secția Numismatică Brașov a S.N.R.), Dâmbul Morii (Timișul de Jos, str. Aluniș, nr. 4), Brașov

Decembrie

.

Fără data stabilită până în prezent:

Simpozionul Național de Cartofilie de la Piatra-Neamț

trimestrul al treilea THAILAND 2023 expoziţie filatelică internațională (rang: FIP, FIAP), Bangkok, Thailand
trimestrul al treilea QATAR 2023 expoziţie filatelică internațională (rang: FIAP), Doha, Qatar

26 decembrie 2022

Desertul cu gust de vanilie

Marca poștală pusă în circulație de Poșta Italiană pe data de 27 octombrie 2022 reprezintă povestea unei familii, a unei companii, a unui grup care a reușit să aducă bunătatea „Made in Italy” în întreaga lume. O companie care „are gust de vanilie” s-a născut acum o sută de ani într-un mic atelier artizanal dedicat dulciurilor tipice de Crăciun. Arta patiseriei prindea contur sub mâna fondatorului său, Ruggero Bauli, care a început producția la scară industrială în anii ’50. Curajul și pasiunea se transmit în anii următori fiilor săi, Alberto, Adriano și Carlo, iar in anii 90 grupul și-a făcut debutul în sectorul produselor de panificație pentru consumul zilnic, pentru a-i însoți pe italieni în toate momentele mărunte ale vieții. Astfel biscuiții, croissantele și gustările au devenit bunătatea moale inconfundabilă.
Timbrul are valoarea nominală „B”, adică 1,20 € la data punerii în circulație, și avea puterea de francare pentru o carte poștală sau o scrisoare obișnuită expediată în interiorului țării. Fiind autoadeziv, a fost tipărit în 315.000 exemplare în coli de 45 de mărci poștale.

25 decembrie 2022

Domnul Cristos S-a născut!

Crăciunul este o sărbătoare creștină care comemorează nașterea lui Isus Hristos, înlocuind istoric sărbătorile păgâne ale solstițiului de iarnă ca simbol al renașterii Soarelui. Principala sărbătoare de Crăciun care sărbătorește Nașterea Domnului Isus cade pe 25 decembrie și este precedat de sezonul de Advent care se încheie în ziua de Crăciun. Diverse tradiții sunt asociate cu Crăciunul, inclusiv împodobirea unui brad, crearea unei scene a nașterii, coacerea prăjiturilor de Crăciun și desfacerea cadourilor care, conform tradiției cehe, sunt purtate de Pruncul Isus.

Timbrul de Crăciun al Cehiei din acest an (30 x 23 mm), a fost machetat de artista Anna Khunová și ilustrează o cometă care Îl poartă pe Pruncul Isus. Părul cometei formează o partitură muzicală imaginară, cu notetele unui fragment din cel mai cunoscut colind ceh „The Lord Christ Was Born”. Pus în circulație pe data de 26 octombrie 2022, marca poștală are valoarea nominală „B” (echivalentul a 19 coroane la data lansării) și a fost tipărită într-un tiraj de 3.200.000 exemplare paginate în coli de câte 40 de exemplare.

24 decembrie 2022

Nașterea lui Isus

Tabloul „Nașterea lui Isus” aparținând pictorului Carlo Maratta a fost alegerea Ungariei pentru a ilustra timbru poștal emis cu prilejul sărbătorilor de Crăciun. Pus în circulație la data de 25 octombrie 2022 (fără valoare nominală însă cu o putere de francare care poate fi folosită pentru expedierea unei scrisori interne neprioritare cu greutatea de până în cincizeci de grame), are dimensiunea de 26 x 33 mm și este machetat de Attila André Elekes. Tirajul de 900.000 exemplare a fost paginat în coli de cincizeci sau minicoli de cinci exemplare.
Pictorul Carlo Maratta, sau Maratti, s-a născut la Camerano (Ancona) la 15 mai 1625 și a decedat la Roma la 15 decembrie 1713. Este considerat principalul maestru al clasicismului roman al barocului târziu. El a modelat arta Orașului Etern în a doua jumătate a secolului al XVII-lea, în special prin retablourile sale mari. La începutul carierei, între 1651 și 1656, a fost însărcinat de Flavio Alaleona să picteze capela Sfântului Iosif din biserica Sfântul Isidor, tot din Roma. Aceasta include o frescă lunetă înfățișând adorația păstorilor. Apoi a copiat scena centrală a acesteia, reproducând Madona, Pruncul și îngerii, într-un tablou. Exemplarul păstrat la Staatliche kunstsammlungen din Dresda a fost folosit ca sursă de inspirație în marca poștală din acest an.

23 decembrie 2022

Cometa Crăciunului

De Crăciun, administrația poștală din San Marino, a propus trei timbre stilizate și viu colorate, create de designerul Valentina Ascione. În ele se remarcă marea (pe marca cu valoarea nominală de 0,80 euro), munții (1,20) și teritoriul San Marino cu o vedere asupra primului turn (1,25). Firul comun care leagă seria este cometa: care este clar conturată în fundalul mărcilor. Emisiunea a fost pusă în circulație pe data de 12 noiembrie 2022, într-un tiraj de 20.000 de serii tipărite (paginate în coli de câte 20 de mărci identice identice).

22 decembrie 2022

Planul editorial al timbrelor românești pentru anul 2023

Romfilatelia a dat publicității, pe pagina proprie de internet, planul editorial al emisiunilor filatelice previzionate pentru anul 2023. Ni se promit nu mai puțin de 48 de emisiuni cu probabilitatea a încă patru rezerve. Vor fi, în medie, patru emisiuni în fiecare lună calendaristică, excepție făcând lunile martie (5) și decembrie (3). Iată, cum arată, prima variantă propusă:

IANUARIE
    Plante medicinale (Uzuale)
    Istoria Automobilului
    Dimitrie Cantemir, 350 de  ani de la naştere
    Zodiacul chinezesc. Iepurele de apă

FEBRUARIE
    Centenarul Palatului Cercului Militar Naţional
    Colecții. Casa artistului
    Timişoara 2023, Capitală Europeană a Culturii
    Casa memorială „Nicolae Filipescu”

MARTIE
    Florile Iubirii
    Sfintele Paşti 2023
    Ziua paşaportului românesc
    Anul Urmuz în Argeş
    Centenarul Constituţiei României Mari

APRILIE
    Ziua internaţională a păsărilor
    Constituţia României
    Colaborarea loială a puterilor în stat
    Cercetaşii României
    Crini

MAI
    Europa 2023. PACEA, cea mai înaltă valoare a umanităţii
    Alexandru Ioan Cuza, 150 de ani de la moarte
    Bujorul, floarea naţională a României
    Expoziția Filatelică Internațională IBRA 2023

IUNIE
    Ziua Mondială a Mediului
    Facultatea de Farmacie a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, 100 de ani
    Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport, 100 de ani
    Clubul Sportiv Rapid București, 100 de ani

IULIE
    Fluturi
    Ziua Mărcii Poştale Româneşti. Evenimente Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I”, 100 de ani
    Bucureşti, monumente ale modernismului
    Papagali

AUGUST
    În memoria Eroilor neamului
    Colecţii româneşti
    Păsări de curte
    Palatul Comisiei Europene a Dunării, patrimoniu european

SEPTEMBRIE
    Sfinţi români ai Ortodoxiei
    Parcul Natural Văcăreşti
    Ziua Pompierilor
    TimFilEx 2023

OCTOMBRIE
    Anul „Ciprian Porumbescu”
    Ctitorii Regale. Evenimente
    Cactuşi
    Autoritatea Electorală Permanentă, 20 de ani

NOIEMBRIE
    Campionii longevității
    Muzeul Naţional Peleş. Colecţii
    Biblioteca Naţională a României. Colecţii
    Crăciun 2023

DECEMBRIE
    Ziua Darurilor
    Şah!
    Serbările bradului

Să nu uităm însă că Romfilatelia își rezervă dreptul de a redimensiona programul emisiunilor de timbre, comunicând în timp util orice modificare. Rămâne de văzut, pe parcursul anului viitor, când și cum se va modifica acest plan editorial inițial. (Sursa: Romfilatelia)

De la turtă dulce la artificii

Anul acesta, tema timbrelor finlandeze de Crăciun este turta dulce. Mărcile poștale fără valoare nominală (destinația utilizării lor fiind dată de un semn grafic) din acest an pentru felicitări de Crăciun (simbolizate printr-un fulg de nea) și ștampilele autohtone (simbolizate printr-un om de zăpadă) înfățișează omulețu de turtă dulce care au prins viață și au pornit într-o aventură. Timbrele pentru corespondența internațională (având ca simbol globul pământesc stilizat) arăta un buchet de artificii pe cer.
Timbrele de Crăciun, puse în circulație în noiembrie, sunt concepute de ilustratoarea Nina Kuu. Mărcile poștale pentru felicitările de Crăciun au fost paginate în coli de câte 20 de timbre, iar cele pentru corespondența internă și internațională, în minicoli de câte 10 exemplare.

21 decembrie 2022

Arta sacră a Crăciunului

Două modele impresionante de mărci poștale atrag atenția asupra bogăției culturale și istorice a artei sacre din Elveția. Acestea înfățișează secțiuni selectate ale ferestrelor (vitraliilor) bisericii de la Catedrala din Berna și Abația Königsfelden.
Designul timbrului de 110 cenți înfățișează o naștere din fereastra „tinereței lui Hristos” de la mănăstirea Königsfeld. Clădirile mănăstirii de lângă Windisch au fost construite după uciderea regelui Albrecht I ca loc de amintire pentru familia Habsburgilor. Vitraliul din fereastra absidei corului de nord, cu înfățișarea nașterii lui Hristos, a fost creat cu puțin timp înainte de sfințire din 1330 și reprezintă cel mai înalt nivel de măiestrie din epocă.
Timbrul de 230 de cenți prezintă un design de înger de la fereastra „Moara gazdei” din Catedrala din Berna. Aceasta este una dintre ferestrele corului din biserică, care a fost construită începând cu 1425. Fereastra s-a păstrat practic în starea inițială. Iconografia ferestrei este considerată complexă. Situată într-o parte a bisericii deschisă anterior doar clerului, a fost concepută pentru a atrage un public educat. A fost realizată de un maestru necunoscut între 1448 și 1453.
Emisiunea a fost pusă în circulație pe data de 10 noiembrie 2022 în minicoli de câte 10 timbre (2 rânduri a câte 5 coloane) și a fost însoțită de un set de felicitări și două maxime.

20 decembrie 2022

Timbre de Crăciun emise la 30 de ani de la independență

Serviciul poștal de stat Omniva a emis timbrele de Crăciun de anul acesta pe data de 20 octombrie 2022. Evenimentul a marchat și cea de-a treizecea aniversare a primelor timbre festive care au fost emise în Estonia după restabilirea independenței.
Președintele consiliului de administrație al Omniva, Mart Mägi, a menționat că: „Primul timbru de Crăciun a fost emis în Estonia în 1992 și a reprezentat un pom de Crăciun stilizat. Aceste timbre au fost, de asemenea, semnificative într-un alt sens - și anume că au fost primele mărci poștale tipărite în Estonia după restaurarea independenței.”
„De-a lungul anilor, mulți artiști estonieni au creat timbre de Crăciun cu modele foarte diferite. Timbrele de Crăciun de anul acesta ne încântă și cu mesajul și designul lor frumos”, a mai adăugat Mägi.
Artista Made Balbat, care a creat emisiunea festivă de anul acesta, spune că s-a inspirat din imaginea îngerului păzitor atunci când a proiectat mărcile poștale și felicitările de Crăciun.
Made Balbat este absolventă a Academiei Estoniene de Arte cu o diplomă în artă grafică, iar atenția ei mai recentă în media digitală include literatură, povești binecunoscute și basme. În domeniul designului grafic, ea a proiectat o gamă largă de cărți, calendare și cărți poștale.
Timbrele au dimensiunea de 35 x 30 mm și au fost tipărite 400.000 de exemplare pentru corespondența internă (0,90 euro) și 150.000 pentru corespondența internațională (1,90 euro). Timbrele au putut fi achiziționate online (https://pood.omniva.ee/en/international-stamps/3836-christmas-stamp-190.html), precum și de la oficiile poștale. Cu puțin noroc s-ar putea să mai găsiți câteva exemplare și astăzi. Ceea ce îmi place la site-ul Omniva este că pentru fiecare produs oferit spre achiție îți oferă, în timp real, stocul disponibil.



19 decembrie 2022

Retrospectiva poștalo-filatelică a anului 2022

O parte din mărcile poștale românești emise în 2022.
Ca în fiecare an, v-am obișnuit ca în această perioadă să facem o retrospectivă poștalo-filatelică a anului care stă să se încheie.

În anul 2022, Romfilatelia ne-a oferit nu mai puțin de 47 de emisiuni filatelice, totalizând 171 de timbre (cu 20 mai multe față de anul trecut) care se regăsesc în 18 valori nominale (cu 6 mai puțin față de anul precedent). 

Raportat la planurile inițiale, două emisiuni programate n-au mai văzut lumina tiparului. Este vorba despre: „Jocurile Olimpice de Iarnă, Beijing 2022” (programată pentru luna februarie) și „Ziua Transplantului” (care ar fi trebuit să apară în luna iunie).

Emisiunile din acest an au fost machetate de șase artiști plastici (într-o ordine aleatoare): Diana Baltag (1), George Ursachi (23), Ion Chirescu (1), Mihail Vămășescu (18), Răzvan Popescu (2) și Walter Riess (2).

Raportul dintre mărcile poștale și colițele emise în acest an este de 157:13. Toate colițele puse în circulație în această perioadă au fost dantelate.

Raportându-ne la timbrele achiziționate de R.A. Poșta Română pentru francarea corespondenței situația, în funcție de tiraj / valori nominale, se prezintă astfel: 1,40 lei - 152.500 mărci poștale în 5 timbre; 2,00 lei - 22.400 (4); 2,10 lei - 10.400 (1); 2,20 lei - 12.300 (2); 2,60 lei - 1.127.200 (4); 2,70 lei - 11.400 (4); 3,00 lei - 55.100 (6); 3,50 lei - 32.700 (6); 3,80 lei - 6.300 (2); 3,90 lei - 18.800 (5); 4,00 lei - 113.400 (13); 4,50 lei - 47.600 (10); 5,10 lei - 4.800 (1); 6,50 lei - 127.400 (19); 10,00 lei - 262.600 (37); 10,50 lei - 92.800 (20); 16,00 lei - 69.200 (18) și 32,00 lei - 3.250 (13). 

După cum se poate observa, din totalul de 2.181.250 mărci poștale achiziționate de Poșta Română, majoritatea au valoarea nominală de 10 lei (37 timbre), iar cele mai multe timbre (1.127.200) emise au valoare nominală de 2,60 lei (contravaloarea unei scrisori neprioritare interne cu greutatea de până în 50 de grame).

Ce așteptări am de la noul an? Un număr cumpătat de emisiuni lansate (maxim două într-o lună) cu o politică a nominalelor firească. Ce presupune acest lucru? De exemplu, dacă o emisiune este compusă dintr-o singură valoare aceasta să fie reprezentată de contravaloarea unei scrisori interne neprioritare cu greutatea de până în 50 de grame; dacă seria este compusă din două valori, cea de a doua valoare să fie reprezentată de contravaloarea unei scrisori externe neprioritare cu greutatea de până în 50 de grame. Dacă o emisiune este compusă din mai multe valori, începând cu cea de a treia valoare din serie, aceasta poate fi nominalul echivalent cu oricare din tarifele poștale aflate în vigoare; mai ales că, începând cu 1 ianuarie 2023, se majorează majoritatea tarifelor poștale.

Până atunci însă să aveți parte de Sărbători fericite!

Povestea jucăriilor

Marca poștală oficială de anul acesta oferită de cei de la „The Polar Post Office” înfățișează o sanie încărcată „cu vârf și îndesat” pe cale să plece de la Polul Nord în Ajunul Crăciunului. Intitulată „Povestea jucăriilor” are valoarea nominală de „clasa 1” (echivalentul a trei lire) și oferă o priveliște palpitantă!
Ilustrația a fost concepută de Claire Fletcher.
Marca este atașată unei cărți poștale de colecție cu instrucțiuni pentru copii despre cum să trimită scrisoarea lor terminată la Polul Nord. (Sursa: PolarPost)

18 decembrie 2022

Până și animalele pădurii așteaptă Crăciunul

Există nenumărate tradiții și ritualuri în preajma Crăciunului. Timbrele emise de Elveția pe 8 decembrie 2022 ne atrag atenția asupra numeroaselor pregătiri pentru ziua cea mare și ne surprind cu umor.
Iarna pădurea este asemeni unui stup - plin de activitate: iepurele are un pom de Crăciun minunat și iese cu viteză din pădure cu o sanie, căprioarele mândre s-au încurcat în luminile calduroase ale zânelor, iar șoricelul încearcă să ducă intactă acasă scrisoarea de Crăciun. Modelele au fost produse ca parte a unui concurs, iar angajații Swiss Post au avut ocazia să-și voteze preferatele.
Pentru mulți oameni, numeroasele pregătiri obișnuite și prețuite pentru sezonul festiv includ scrierea de felicitări personale de Crăciun și, desigur, trimiterea de cadouri. Cu aceste trei modele cu valori nominale de 90, 110 și 180 de centimi, există acum o modalitate deosebit de frumoasă de a face acest lucru. Emisiunea, machetată de Sarah von Rickenbach, este completată de trei felicitări și două plicuri speciale (Betleem și Wienacht-Tobel). Timbrele au fost paginate în foi de câte 10 mărci însoțite de autocolante care pot înfrumuseța corespondența.

17 decembrie 2022

Să vină iarăși Moș Crăciun!

Probabil una dintre cele mai frumoase mărci poștale de Crăciun emise în acest an, după părerea mea, sunt cele realizate de Poșta Insulelor Åland. Designerii Johanna Finne și Sami Saramäki au creat o versiune modernă a gnomilor clasici. Pe unul dintre timbre, farul Sälskär, situat la nord-vest de insula principală din Åland, îi ghidează pe gnomi în drumul lor cu poșta de Crăciun. Pe celălat timbru, gnomii au luat o pauză de la livrarea lor la biserica Sf. Mihail din secolul al XIII-lea. Având dimensiunile de 36 x 25,5 mm și dantelura (în pieptene) de 13 unități, timbrele au fost puse în vânzare încă din 20 octombrie 2022. Marca destinată corespondenței locale a fost tipărită într-un tiraj de 130.000 exemplare, iar cea pentru corespondența internațională în 45.000 exemplare. Emisiunea este însoțită de un FDC și de o carte maximă.

16 decembrie 2022

125 de ani de la moartea scriitorului francez Alphonse Daudet

Prozator și dramaturg francez, Alphonse Daudet s-a născut la Nimes, pe data de 13 mai 1840. În timpul școlii este un elev dotat, care obține rezultate bune și manifestă interes în special pentru literatură. Din 1855, el chiar începe să scrie. Despre perioada adolescenței petrecută cu fratele său la Paris își va aminti în cartea Le Petit Chose (1868).
Debutul lui Alphonse Daudet are loc în 1858, când publică o culegere de versuri, Les Amoureuses. În 1860, el este numit secretar al ducelui de Morny, președinte al corpului legislativ și personaj important al celui de-al Doilea Imperiu. Această slujbă îi oferă o mare libertate și îi dă posibilitatea să observe lumea politică.
În 1861, la indicația medicilor, care îl suspectau de tuberculoză, scriitorul pleacă în Algeria pentru trei luni de odihnă. În această perioada, prima lui piesă de teatru, La Derniere Idole, este jucată la Paris și are un mare succes. Revenit în țară, viața lui în Paris este strălucitoare, participă la evenimente mondene și piesele sale de teatru sunt apreciate (Les Absents, L`Oeillet Blanc).
În 1863 își petrece vara în Provence, unde găsește o moară abandonată, pitorească moară Tissot, care îi apare că un simbol al acelei zone amenințate de progres. Daudet vrea să transmită acest sentiment și prietenilor săi parizieni, astfel că în 1865, după moartea ducelui de Morny, se consacră în totalitate scrisului și publică Lettres de mon moulin.
În 1867 se căsătorește cu Julia Allard, o tânără din înalta societate pariziană, care îi va fi, pe lângă soție, și o colaboratoare devotată.
În anii care urmează, Daudet scrie foarte mult: Les Contes du Lundi (1873), Fromont Jeune et Risler An (1874), Jack (1876), Le Nabab (1877), Les Rois en exil (1879), Numa Roumestan (1881). Are două eșecuri teatrale cu piesele Lise Tavernier și L`Arlesienne, a căror muzică a fost compusă de Bizet. Publicarea lui Tartarin de Tarascon (1872) nu are nici ea succesul sperat.
Începând cu 1880, Daudet suferă de primele atacuri ale unei maladii incurabile a măduvei, la început confundată de medici cu reumatismul. El este nevoit să facă diverse cure, în special în Alpi. Totuși, operele lui nu încetează să apară: L`Evangeliste (1883), Sapho (1884), Tartarin sur les Alpes (1885), L`Immortel (1889) și Trente Ans de Paris (1888). Boala sa agravandu-se, Daudet încetează să mai scrie, ultimul sau roman fiind Soutien de Famille (1897). Continuă, totuși, să exercite o mare influență în cercurile literare. Se stinge din viață în urma unui atac de cord, la 16 decembrie 1897. Anul acesta, cu prilejul comemorării a 125 de ani de la moartea sa, am machetat întregul poștal (plic), format C6, care a fost multiplicat într-un tiraj de 13 exemplare.

15 decembrie 2022

Crăciunul în Noua Zeelandă

În fiecare an, pe 25 decembrie, familiile din Noua Zeelandă se bucură de o zi liberă împreună pentru a împărtăși mâncare, cadouri și o serie de tradiții religioase, culturale și personale de Crăciun. Timbrele de Crăciun pentru 2022 reflectă aspectele unice ale unui Crăciun din Noua Zeelandă cu floră și faună autohtonă și simboluri tradiționale de Crăciun.
Cele cinci timbre au fost machetate de artista Donna McKenna și au dimensiunile de 30 x 40 mm. Puse în circulație încă din 5 octombrie 2022, au fost disponibile atât în blocuri de câte 20 de timbre gumate cât și în seturi de câte 10 mărci auto-adezive, cu valorile nominale de 1,70, 3, 3,80, 4,30 și 4,50 dolari neozeelandezi. Emisiunea a fost însoțită și de o coliță dantelată (160 x 90 mm) care cuprinde cele cinci mărci poștale. Meri Kirihimete!

14 decembrie 2022

Anotimpuri în pictura românească

Dintr-o postare făcută pe site-ul Romfilatelia am aflat că joi, 15 decembrie 2022, compania va pune în circulație o nouă emisiune filatelică (ultima cuprinsă în planul editorial din acest an) alcătuită din patru timbre (42 x 52 mm) şi două plicuri „prima zi” (201 seturi) menită să promoveze arta plastică românească și pictori consacrați, remarcați ca maeștri ai picturii.
Tema emisiunii „Anotimpuri în pictura românească” (LP #2398) prezintă pe timbre reproducerile a patru tablouri: Iarna (ulei pe pânză) de Theodor Aman (pe timbrul cu valoarea nominală de 4 lei - contravaloarea unei corespondențe neprioritare interne cu greutatea cuprinsă între 1 și 2 kg), Peisaj cu pom şi oi de Nicolae Grigorescu (pe timbrul cu valoarea nominală de 6,50 lei - contravaloarea unei corespondențe externe neprioritare cu greutatea de până în 50 de grame), Peisaj din Câmpulung Muscel de Iosif Iser (pe timbrul cu valoarea nominală de 10 lei - contravaloarea unei corespondențe externe prioritare cu greutatea de până în 50 de grame) și Crângul verde de Ștefan Luchian (pe timbrul cu valoarea nominală de 10,50 lei - contravaloarea taxei Recomandat pentru corespondența internațională).
Minicolile emisiunii (161 x 134 mm), realizate într-o grafică originală model „tablou de expoziție”, adaugă la imaginile mărcilor poștale reproducerea a patru creații picturale aparținând pictorilor George Catargi (Iarna – ulei pe carton), Ion Andreescu (Târg la Buzău şi Câmp în amurg) și Nicolae Vermont (Ţărancă cu copii – ulei pe carton).
Tirajul total al emisiunii, machetate de către George Ursachi, este de 39.600 timbre paginate în coală de 20 timbre și minicoală de 4 timbre cu manșetă ilustrată.

Spiridușii lui Moș Crăciun

Serviciul Poștal American evocă spiritul sărbătorilor de iarnă cu patru timbre care prezintă o ilustrație digitală colorată a spiridușilor care pregătesc jucării pe o bandă rulantă într-o pădure încărcată de zăpadă.
La fel ca multe tradiții îndrăgite de Crăciun, inclusiv Moș Crăciun însuși, spiridușii nu au devenit o parte bine stabilită a sărbătorilor din America până în secolul al XIX-lea. În secolul al XX-lea, pe măsură ce spiridușii s-au înrădăcinat ferm în tradiția americană de Crăciun, ei au ocupat în cele din urmă centrul atenției în îndrăgitele speciale de televiziune, filme și cărți.
Don Clark a fost artistul care a machetat aceste timbre, puse în circulație pe 15 octombrie 2022. Dimensiunea lor este de 46,25 x 60,5 mm, iar tirajul a fost de 150.000.000 exemplare. Au fost puse în vânzare sub formă de broșuri față-verso care conțin cinci seturi de patru modele. Mărcile poștale sunt imperforate pe una sau două fețe, iar valoarea nominală a fost de 0,60 dolari americani per timbru în ziua emiterii.

13 decembrie 2022

Fecioara și copilul

Pentru a intra și mai mult în atmosfera sărbătorilor de iarnă, încep astăzi o serie de postări legate de emisiunile filatelice emise cu prilejul Crăciunului și a Anului Nou care urmează.
Reprezentând legătura duioasă dintre o mamă și copilul ei, interpretările Fecioarei Maria cu copilul Cristos iau nenumărate forme în arta creștină a Renașterii italiene. Marca poștală realizată de Statele Unite ale Americii pentru Crăciunul din 2022 prezintă „Fecioara și copilul”, o pictură în ulei pe lemn din prima jumătate a secolului al XVI-lea, realizată de un artist florentin neidentificat.
Istoricii de artă au speculat mult timp despre identitatea acestui artist și uneori au asociat această pictură și picturile înrudite cu numele diferitelor figuri din secolul al XVI-lea. Oamenii de știință atribuie acum acest „Fecioara și Copilul” unui artist florentin care este cunoscut încă de la sfârșitul anilor 1960 ca maestru al Plângerii Scandicci. Numele se bazează pe asemănări de stil evidente într-o pictură numită „Plângerea lui Hristos mort” realizată pentru o biserică din orașul Scandicci, lângă Florența.
Artiștii Renașterii italieni au fost adesea inspirați să imite compozițiile contemporanilor lor. Cercetătorii cred că acest artist a bazat ipostazele Fecioarei Maria și ale copilului Hristos din acest tablou pe cele două figuri centrale din „Madona din Baldacchino”, un altar neterminat realizat de pictorul Rafael pentru o biserică din Florența între 1506 și 1508.
Pictura „Virgin and Child” se află în Colecția Robert Dawson Evans de la Muzeul de Arte Frumoase din Boston. Directorul artistic Greg Breeding a realizat macheta emisiunii.
Timbrul „Fecioara și Copilul” are dimensiunile de 23.25 x 30.25 mm și este vândută în broșuri de 20 exemplare auto-adezive încă din data de 22 octombrie 2022. Tirajul a fost de 70.000.000 exemplare.

12 decembrie 2022

Semnalări pentru noi posibile erori la emisiunea „Olimpiada de șah Havana”

Pe data de 25 februarie 1966, Poșta Română punea în circulație emisiunea de timbre „Olimpiada de șah Havana”, compusă din 6 mărci poștale, machetate de către Adrian Dăscălescu. Emisiunea nu a fost lipsită de abateri de la marca standard, prof. Sergiu Găbureac indexând nu mai puțin de 28 de erori în ediția din 2022 a catalogului specializat de erori filatelice pe mărcile poștale românești.


În decursul zilei de astăzi, sortându-mi seriile din această emisiune, am sesizat două piese pe care le consider posibile noi erori filatelice. Vi le semnalez, spre analiză și confirmare, așteptând părerile voastre.

Prima observație este legată de marca poștală cu valoarea nominală de 55 bani unde, pe primul rând al careului, în a doua cășută (cea albă) am sesizat un punct de culoare roșie (la ora 10). Tot pe aceeași marcă am mai observat un punct de culoare roșie sub orizontala literei T (în stânga verticalei) din cuvântul POSTA.

Următoarea semnalare vine de pe marca poștală cu valoarea nominală de 1 leu, unde am observat un apostrof de culoare albastră după anul apariției (la ora 1).

Aștept eventualele confirmări pentru ca aceste semnalări să poate fi catalogate drept erori (ele nefiind incluse în ultima ediție a catalogului specializat). Vă mulțumesc!

Mituri și legende pe timbrele „Post & Go”

În toamna acestui an, administrația poștală din Gibraltar a dublat timbrele din seria PostEurop, în sensul că, alături de seria tradițională emisă pe 25 februarie, pe 5 septembrie 2022 a adăugat versiunea autocolantă „Post & go”.
Subiectul este același, inspirat din tematica mituri și legende, și se referă la Stâlpii lui Hercule. A fost reutilizat macheta timbrului cu valoarea nominală de 3,16 lire sterline.
În ediția emisiunii de mărci poștale emise de automat au fost pregătite șase versiuni, diferite pentru utilizare: pentru o expediție locală până în cincizeci de grame (0,30 lire) și o expediție exinsă, inclusiv Spania (0,60); pentru corespondenșa destinată Regatului Unit (0,90) sau Europei (1,00); pentru alte destinații (1,15) și, în cele din urmp, pentru o scrisoare recomandată (4.00).

11 decembrie 2022

Creaturile de lut ale studioului Aardman pe mărcile poștale

Cele mai populare și îndrăgite personaje de lut realizate de către studioul de animație Aardman, cu sediul în Bristol, se regăsesc pe o emisiune filatelică emisă de Marea Britanie pe data de 19 octombrie 2022.
Seria este compusă din opt timbre (paginate în coli de câte treizeci și șaizeci de mărci poștale) și îi prezintă pe: Rocky și Gaia; Feathers McGraw (ambele cu nominalul de clasa a doua, echivalentul a 0,68 lire sterline la data lansării); Wallace și Gromit; Frank (cu nominalul de prima clasă, echivalentul a 0,95 lire sterline la data lansării); Timmy; Morph și Chas (1,85 lire sterline); Robin; Shaun și Bitzer (2.55 lire sterline).

10 decembrie 2022

150 de ani de la inaugurarea liniei de cale ferată Halmeu - Sighetu Marmației

Linia de cate ferată Halmeu – Bustino - Câmpulung la Tisa – Sighetu Marmației, în lungime de 92 de km, a fost inaugurată pe data de 3 decembrie 1872. Ea făcea parte din linia principală Debrecen – Valea lui Mihai – Carei – Satu Mare – Halmeu – Sighetu Marmației în lungime totală de 220 km și a fost construită, doar în doi ani, între 1871 – 1872. Toate acestea ținând cont de realitățile istorice și de configurația granițelor țării de acum 150 de ani.
Până la acea dată orașul Sighetu Marmației, centrul politic și cultural al Maramureșului, nu avea legături cu restul țării decât pe șosea peste munții Gutin spre Baia Mare și peste Huta spre Satu Mare.
Ținutul din jurul Sighetului era bogat în sare în zona Slatina, Șugatag și Coștuui, precum și în nesfârșitele păduri de brad și fag. Ambele bogații erau mult căutate la Budapesta și Viena. Trebuie amintită și importanța strategică pentru apropierea  Austro–Ungariei de granițele de atunci ale Rusiei. Aceste realități au dus la construcția într-un ritm susținut a acestei linii de cale ferată.            
La aniversarea a unui secol și jumătate de la inaungurarea acestei linii, prin munca neobosită a filatelistului feroviar ing. Lőrincz Tiberiu, au fost realizate un carton filatelic, trei plicuri ocazionale și ștampilă aniversară care a fost aplicată luni, 5 decembrie 2022 (deoarece ziua de 3 a căzut într-o zi de sâmbătă), la Sighetu Marmației.

30 de ani de la înființarea Muzeului de Mineralogie Baia Mare

FDC-ul emisiunii „Minerale din România” realizată în 2018
cu eșantioane din patrimoniul muzeului băimărean.

La 10 decembrie 1992 prin decizia nr. 105 a Delegației permanente a Consiliului Județean Maramureș e decide înființarea oficială a instituției MUZEUL DE MINERALOGIE BAIA MARE – MARAMUREȘ, cu sediul în bd. Traian nr. 8, prin desprinderea Secției de Științe Naturale din cadrul Muzeului Județean Maramureș.
Muzeul găzduiește o expoziție desfășurată pe 900 mp, în care sunt expuse peste 1.000 de eșantioane minerale, roci și fosile. În depozitele instituției se află alte 15.000 de piese.
Muzeul de Mineralogie din Baia Mare este cel mai mare muzeu regional din Europa, multe dintre exponate fiind considerate unicate mondiale și valori de patrimoniu.
Denumirea neoficială, culturală prin excelență și unanim uzitată este Muzeul florilor de mină.

09 decembrie 2022

Ziua Apărătorului Ucrainei

Trupe de asalt aerian, navale, terestre, de apărare teritorială, de operațiuni speciale și ale forțe aeriene - acestea sunt cele șase subiecte care apar în seria „Glorie Forțelor Armate ale Ucrainei”. Emisiunea a fost pusă în circulație pe 14 octombrie 2022, sub forma unui bloc dantelat. Tipărit într-un milion de exemplare, macheta a fost semnată de Anton Khrupin.
Timbrele au o valoarea nominală „U” (12,00 grivne la data punerii în circulație) la care se adaugă 8,00 pentru a sprijini soldații.

08 decembrie 2022

Cresc tarifele poștale

Compania Națională Poșta Română S.A. a anunțat majorări de tarife în sfera serviciilor poştale universale având ca obiect trimiteri poştale interne și externe începând cu data de 1 ianuare 2023. Cât de pregătite sunt oficiile poștale, în special cele din provincie, cu stocuri de timbre având noile nominale, râmâne de văzut. E drept, până la sfârșitul anului au mai rămas în planul de emisiuni al Romfilateliei încă o serie de timbre nelansată, care, cu politica nominală abordată, s-ar putea să acopere un eventual deficit. Până atunci am făcut o descindere la cel mai mare oficiu poștal din Baia Mare și am achiziționat câte un exemplar din fiecare timbru existent la vânzare. „Recolta” o puteți vedea în imaginile alăturate.
În cele ce urmează voi lua la rând fiecare nou tarif și voi încera să „completez” tariful raportat la mărcile poștale emise în decursul acestui an.

1. Trimiterile de corespondență interne

1.1. Seriviciul neprioritar
a) până în 50 de grame (inclusiv).
Noul tarif va fi de 2,90 lei (cu o creștere de 30 de bani). În decursul acestui an, până la data redactării acestui articol (5 decembrie 2022) nu a fost emisă nici o marcă poștală cu această valoare nominală. Nici o combinație de mărci cu nominale mai mici nu este posibilă.
b) între 51 g și 100 g (inclusiv)
Noul tarif va fi de 3,00 lei (o creștere de 30 de bani). Anul acesta au fost emise 6 timbre cu această valoare nominală, Poștei Române revenindu-i 55.200 mărci poștale. Corespondența va putea fi francată cu timbre cu George Enescu din emisiunea „Personalități (uzuale)” lansată pe 5 ianuarie, dalia din emisiunea „Flori de grădină” (21.10.2022), Privighetoarea roșcată din emisiunea „Păsări cântătoare” (28.10.2022) și, probabil dacă mai există în depozitele centrale sau stocurile colecționarilor, Gimnaziul Romano-Catolic din Miercurea-Ciuc (10.03.2022), Zambila de apă din emisiunea „Specii invazive” (24.06.2022) sau cimpanzeul din emisiunea „Animale inteligente” (06.07.2022). Combinații de timbre cu nominale mai mici emise în acest an nu se pot face.
c) între 101 g și 500 g (inclusiv)
Noul tarif va fi de 3,10 lei (o creștere de 10 de bani). Nici o marcă poștală cu această valoare nominală nu a fost emisă, până în prezent, în acest an. Nici combinații de timbre având valori nominale mai mici nu se pot realiza.
d) între 501 g și 1.000 g (inclusiv)
Noul tarif va fi de 3,60 lei (o creștere de 10 de bani). Nici o marcă poștală cu această valoare nominală nu a fost emisă, până în prezent, în acest an. Totuși s-ar putea realiza combinații de timbre cu valorile de 1,40 lei (5 modele în 4 emisiuni) și 2,20 lei (2 emisiuni).
e) între 1.001 g și 2.000 g (inclusiv)
Noul tarif va fi de 4,10 lei (o creștere de 10 de bani). Nici o marcă poștală cu această valoare nominală nu a fost emisă, până în prezent, în acest an. Se pot realiza însă combinații de timbre având valorile de 2,00 lei (4 emisiuni) și 2,10 lei (1 emisiune) sau 1,40 lei cu 2,70 lei (4 emisiuni).

1.2. Seriviciul prioritar
a) până în 50 de grame (inclusiv).
Noul tarif va fi de 4,90 lei (o creștere de 1 leu). Nici o marcă poștală cu această valoare nominală nu a fost emisă, până în prezent, în acest an. Pot fi realizate însă combinații de mărci poștale cu nominalele de 1,40 lei și 3,50 lei (6 emisiuni) sau de 2,20 lei și 2,70 lei.
b) între 51 g și 100 g (inclusiv)
Noul tarif va fi de 5,00 lei (o creștere de 70 de bani). Nici o marcă poștală cu această valoare nominală nu a fost emisă, până în prezent, în acest an. Pot fi realizate însă combinații de mărci poștale cu nominalele de 2 lei și 3 lei (6 emisiuni).
c) între 101 g și 500 g (inclusiv)
Noul tarif va fi de 5,10 lei (o creștere de 70 de bani). În decursul acestui an a fost emis un singur timbru cu această valoare nominală. Este vorba despre Pisica de mare din emisiunea „Faună protejată din Marea Neagră” (29.04.2022). Pentru completarea acestui tarif mai pot fi realizate combinații de mărci cu nominalele de 2,10 lei și 3,00 lei.
d) între 501 g și 1.000 g (inclusiv)
Noul tarif va fi de 5,20 lei (o creștere de 70 de bani). Nici o marcă poștală cu această valoare nominală nu a fost emisă, până în prezent, în acest an. Pot fi realizate însă combinații de mărci poștale cu nominalele de 1,40 lei și 3,80 lei.
e) între 1.001 g și 2.000 g (inclusiv)
Noul tarif va fi de 5,30 lei (o creștere de 70 de bani). Nici o marcă poștală cu această valoare nominală nu a fost emisă, până în prezent, în acest an. Pot fi realizate însă combinații de mărci poștale cu nominalele de 1,40 lei și 3,90 lei (5 emisiuni) sau 2 lei și 3,50 lei.

2. Trimiterile de corespondență și imprimate externe
2.1. Seriviciul neprioritar
a) până în 50 de grame (inclusiv).
Noul tarif va fi de 7,50 lei (o creștere de 1 leu). Nici o marcă poștală cu această valoare nominală nu a fost emisă, până în prezent. Pot fi realizate combinații de mărci cu nominalele de 3 lei și 4,50 lei sau 3,5 lei și 4 lei.
b) între 51 g și 100 g (inclusiv)
Noul tarif va fi de 9,00 lei (o creștere de 50 de bani). Nici o marcă poștală cu această valoare nominală nu a fost emisă, până în prezent. Pot fi realizate combinații de mărci cu nominalele de 3,90 lei și 5,10 lei.
c) între 101 g și 500 g (inclusiv)
Noul tarif va fi de 16,50 lei (o creștere de 50 de bani). Nici o marcă poștală cu această valoare nominală nu a fost emisă, până în prezent. Pot fi realizate combinații de genul 3 + 3 + 10,5 lei (19 emisiuni) sau 6,50 lei + 10 lei (36 de emisiuni).
d) între 501 g și 1.000 g (inclusiv)
Noul tarif va fi de 32,00 lei (menținerea tarifului vechi). Anul acesta au fost emise 13 timbre (toate colițe) cu această valoare nominală.
e) între 1.001 g și 2.000 g (inclusiv)
Noul tarif va fi de 58,50 lei (menținerea tarifului vechi). Nici o marcă poștală cu această valoare nominală nu a fost emisă, până în prezent. Pot fi realizate combinații de genul 10,5 lei + 16 lei + 32 lei.

2.1. Seriviciul prioritar
a) până în 50 de grame (inclusiv).
Noul tarif va fi de 11,00 lei (o creștere de 1 leu). Nici o marcă poștală cu această valoare nominală nu a fost emisă, până în prezent. Pot fi realizate combinații de mărci cu valorile nominale de 4,5 lei și 6,5 lei.
b) între 51 g și 100 g (inclusiv)
Noul tarif va fi de 12,50 lei (o creștere de 50 de bani). Nici o marcă poștală cu această valoare nominală nu a fost emisă, până în prezent. Pot fi realizate combinații de mărci cu valorile nominale de 2 lei și 10,5 lei.
c) între 101 g și 500 g (inclusiv)
Noul tarif va fi de 19,50 lei (menținerea tarifului vechi). Nici o marcă poștală cu această valoare nominală nu a fost emisă, până în prezent. Pot fi realizate combinații de mărci cu valorile nominale de 3,5 lei și 16 lei sau de 3,9 lei și 15,60 lei.
d) între 501 g și 1.000 g (inclusiv)
Noul tarif va fi de 34,00 lei (menținerea tarifului vechi). Nici o marcă poștală cu această valoare nominală nu a fost emisă, până în prezent. Pot fi realizate combinații de mărci cu valorile nominale de 2 lei și 32 lei.
e) între 1.001 g și 2.000 g (inclusiv)
Noul tarif va fi de 60,00 lei (menținerea tarifului vechi). Nici o marcă poștală cu această valoare nominală nu a fost emisă, până în prezent. Acest tarif poate fi completat prin combinații multiple ale timbrelor cu valoarea nominală de 2 lei, 10 lei și 16 lei.

3. Imprimate interne (ziare, periodice, cărți, cataloage publicitare, partituri muzicale)
a) până în 50 de grame (inclusiv).
Noul tarif va fi de 2,10 lei (o creștere de 10 bani). Anul acesta a fost emis un singur timbru cu această valoare nominală. Este vorba despre Rosa „Mainzer Fastnacht” din emisiunea „Trandafiri” (06.05.2022). Nu pot fi realizate combinații de mărci cu nominale inferioare.
b) între 51 g și 100 g (inclusiv)
Noul tarif va fi de 2,20 lei (o creștere de 10 bani). În acest an au fost emise două timbre cu această valoare nominală, în cadrul emisiunilor „Rase de cai” (09.08.2022) și „Colecții românești. Telefoane” (16.08.2022).
c) între 101 g și 500 g (inclusiv)
Noul tarif va fi de 2,30 lei (o creștere de 10 bani). Nici o marcă poștală cu această valoare nominală nu a fost emisă, până în prezent, în acest an și nici nu pot fi realizate combinații de mărci cu nominale inferioare.
d) între 501 g și 1.000 g (inclusiv)
Noul tarif va fi de 3,70 lei (o creștere de 20 de bani). Nici o marcă poștală cu această valoare nominală nu a fost emisă, până în prezent, în acest an și nici nu pot fi realizate combinații de mărci cu nominale inferioare.
e) între 1.001 g și 2.000 g (inclusiv)
Noul tarif va fi de 4,20 lei (o creștere de 20 de bani). Nici o marcă poștală cu această valoare nominală nu a fost emisă, până în prezent. Pot fi realizate însă combinații de mărci poștale cu nominalele de 2,00 lei și 2,20 lei.

Tema mărcilor poștale Europa 2023

La jumătatea lunii octombrie s-a stabilit tematica emisiunilor EUROPA pentru anul 2023. Chiar dacă tema avută în vedere inițial, fauna și flora subacvatică, a fost amânată până în 2024 la cererea Ucrainei, ea a fost înlocuită cu una foarte actuală: „Pacea – Cea mai înaltă valoare a umanității”. Mai mult, s-a decis ca imaginea utilizată să fie unică pentru timbrele tuturor țărilor participante.
Schița simbolică se datorează Lindei Bos și Runei Egilsdottir. „Lumea – se arată în decizia juriului – are nevoie de un nou simbol al păcii, care să unească toate națiunile. Diferențele culturale sunt un obstacol... Dacă omenirea ar putea respecta diferențele reciproce, înțelegându-le sensul și răspunzând la ele cu considerație, lumea ar fi un loc mai bun pentru toată lumea”. Modelul ilustrează o metaforă pentru o societate cooperativă integrată pașnic, în care oamenii își îmbrățișează cultura reciproc. A fost inspirat de simbolul celtic al nodului iubirii, cu inimi împletite. Paleta de culori evocă globalitatea țărilor. Mâinile cu degetele înfășurate asociază un mesaj suplimentar, cel al respectului reciproc.
Și deja sunt o serie de administrații poștale care s-au hotărât asupra detaliilor și a datelor de lansare. Una dintre acestea este Finlanda care și-a propus ca dată de lansare ziua de 9 mai, „Ziua Europei”. Marca poștală va avea valoarea nominală de 2,10 €, tariful aflat în vigoare pentru transmiterea unei corespondențe interne simple. Tot pe 9 mai vor pune în circulație emisiunea și Cehia, Insulele Faroe, Liechtenstein, Lituania, Norvegia, Olanda și Slovacia (câte un timbru), iar Insulele Åland împreună cu Bosnia și Herzegovina (poșta Croată) au pregătit două mărci poștale. Pe data de 26 mai Slovenia va pune în circulație două timbre. În luna aprilie, pe data de 27 Suedia va pregăti o marcă poștală. Tot în aceeași lună, însă nu se știe încă exact data, Polonia își va pune în circulație marca poștală, iar Belgia a stabilit lansarea pe data de 12 iunie 2023. Belarus și Letonia vor pregăti câte două mărci poștale, iar Franța și Germania câte una. Data punerii în circulație nu a fost încă stabilită. (Sursa: EuropaStamps)

07 decembrie 2022

200 de ani de la naşterea cercetătorului Louis Pasteur

Cu ocazia împlinirii a 200 de ani de la naşterea marelui om de ştiinţă Louis Pasteur, fondatorul microbiologiei moderne, Romfilatelia, în colaborare cu Facultatea de Biologie a Universității din București, îi dedică o emisiune aniversară ce va fi introdusă în circulaţie joi, 08 decembrie 2022.
Emisiunea intitulată „Louis Pasteur, 200 de ani de la naştere” (LP #2397) a fost machetată de George Ursachi și este alcătuită dintr-o marcă poştală (27 x 42 mm) cu valoarea nominală de 10 lei (contravaloarea unei corespondențe externe prioritare) şi un plic „prima zi” (186 exemplare).
Tirajul total al emisiunii a fost de 12.205 timbre, paginate în coli de câte 40 de mărci poștale + 10 tabsuri și minicoli (104 x 164 mm) de câte 5 timbre + 1 vinietă. (Surse: Romfilatelia, Poșta Română)

Timbru poștal pe hârtie obținută din vechile uniforme ale poștașilor

Ne-am obișnuit deja, de ceva vreme, cu inovațiile Poștei Austriece în materie de mărci poștale. Dacă vă aduceți aminte, nu cu mult timp în urmă aveam parte de mărci poștale pe plasturi, lână, hârtie igienică sau măști de protecție. De data aceasta a sosit rândul uniformelor poștale uzate să fie transformate în timbre. Marca, cu o valoare nominală de 8,20 euro, machetată de David Gruber, a fost pusă în circulație pe data de 14 octombrie 2022. Are dimensiunea de 35 x 45 mm și o dantelură de 13 unități. Culorile folosite au fost albastru deschis și negru. Textul imprimat, tradus în limba română, sună aproximativ cam așa: „O cămașă poștală să nu fie spălată, călcată sau albită, ci să fie anulată și strânsă!”. Tirajul a fost de 150.000 exemplare imprimat în coli de câte 56 de mărci. Mă aștept ca în perioada care urmează să avem parte de noi și noi surprize în ceea ce privește timbrele realizate pe materiale reciclate.

06 decembrie 2022

Vulcanul gălăgios

Vulcanul Krakatoa, aflat în apropierea insulei Java, Indonezia, a erupt prima dată violent în august 1883. Zgomotul exploziei a putut fi auzit în Perth, Australia, aflat la 3.000 km distanţă şi în Mauritius, Africa, la 5.000 km distanţă de vulcan. Acest fenomen a fost ilustrat în filatelie pe două timbre emise de Indonezia la 100 de ani după eveniment.

05 decembrie 2022

Marea Unire în numismatică

Pe data de 1 Decembrie 2022, de Ziua Națională a României, Romfilatelia, în colaborare cu Banca Națională a României, a introdus în circulație emisiunea de mărci poștale „Marea Unire în numismatică” (LP #2396). Lansarea a avut loc în cadrul magazinului filatelic din str. Ion Câmpineanu, nr. 27, din București. Machetată de Mihail Vămășescu, emisiunea este alcătuită din patru mărci poștale (72 x 36 mm), un bloc filatelic de patru timbre dantelate (160 x 130 mm), două plicuri „prima zi” (280 seturi) și un album filatelic de colecție (311 exemplare).
Marca poștală cu valoarea nominală de 3,50 lei (contravaloarea unei corespondențe interne neprioritare cu greutatea cuprinsă între 500 și 1000 de grame) reproduce portretul domnitorului Mihai Viteazul, precursor al Marii Uniri (1601), existent pe reversul monedei emise în anul 2018, având ca avers redarea momentului intrării domnitorului în Alba Iulia, în fruntea oștenilor săi, la anul 1601.
Marca poștală cu valoarea nominală de 4,50 lei (contravaloarea unei corespondențe interne prioritare cu greutatea cuprinsă între 500 și 1000 de grame) reproduce portretul Regelui Ferdinand I, după momentul Încoronării de la Alba Iulia, existent pe reversul monedei emise în anul 2016, având ca avers detalii ale elementelor sculptate pe sceptrul regal.
Marca poștală cu valoarea nominală de 6,50 lei (contravaloarea unei corespondențe externe neprioritare cu greutatea de până în 50 de grame) reproduce portretul Reginei Maria, în ipostaza de Regină încoronată a României Mari, existent pe reversul monedei emise în anul 2010, cu textul înscris în arc de cerc „Regina Maria a României Mari”.
Marca poștală cu valoarea nominală de 16 lei (contravaloarea unei corespondențe externe neprioritare cu greutatea cuprinsă între 100 și 500 de grame) reproduce Coroana Reginei Maria, existentă pe aversul monedei emise în anul 2015.
Reproducerea monedelor în imaginile mărcilor poștale este însoțită de portretele personajelor, respectiv de imaginea reprodusă în culorile reale ale Coroanei Reginei Maria.
Tirajul total al emisiunii a fost de 58.924 timbre paginate în coli de 28 de timbre cu 7 viniete (28.560 timbre), minicoli de 5 timbre cu o vinietă (17.800 timbre), blocuri de 4 timbre dantelate (11.320 timbre) și blocuri speciale de 4 timbre nedantelate (1.244 timbre).

Surse: (Romfilatelia, Poșta Română)

Ouăle și Himalaya

Se pare că este imposibil să prepari un ou fiert tare în Munții Himalaya (cei mai înalți munți de pe glob, considerați și „acoperișul lumii”). La altitudinea de 8.000 de metri presiunea atmosferică este atât de mică încât apa fierbe doar la temperatura de 70°C. Prin urmare, poţi doar să faci un ou fiert moale la această temperatură.

04 decembrie 2022

Pietà

Pietà este o sculptură creată în anii 1498-1499 de artistul Michelangelo Buonarroti.
În prezent această capodoperă de o valoare inestimabilă a sculpturii renascentiste se află la Vatican, în Bazilica Sfântul Petru. Este singura lucrare semnată de Michelangelo. Semnătura poate fi văzută pe centura care îi încinge pe diagonală pieptul Fecioarei.
Statuia a fost realizată pentru cardinalul francez Jean de Billheres, care fusese repartizat în Roma. Statuia a fost făcută ca monument funerar al cardinalului, dar a fost mutată în prima capelă pe partea dreaptă de la intrarea în bazilică, în secolul XVIII, unde se găsește actualmente.
Această faimoasă operă de artă o întruchipează pe Fecioara Maria ținând în brațe trupul lui Isus după crucificare. Această temă este de origine nordică, populară la vremea respectivă în Franța, însă nu și în Italia. Interpretarea dată de Michelangelo lui Pietà este unică. Este o lucrare de o deosebită importanță întrucât împletește idealurile de frumusețe renascentiste cu cele naturaliste.
O copie a statuii Pietà, realizată de sculptorul István Toth, a fost amplasată în 1906 fața Bisericii Sfântul Spirit din Oradea. Lucrarea a fost renovată în 1959 dar la 22 mai 1961 a fost mutată în curtea bisericii.

03 decembrie 2022

Selva


Selva este o pădure virgină care acoperă 6% din suprafaţa Pământului şi se găseşte de-a lungul ecuatorului, în zona intertropicală. Aici frunzele copacilor nu cad niciodată, prin urmare aceştia sunt mereu verzi. Frumusețea acestui ecosistem a fost redată pe mărci poștale emise de Nicaragua, Mexic, Ecuador, Peru sau Columbia.

02 decembrie 2022

Cum își schimbă cameleonul culoarea

În anul 2020, Romfilatelia punea în circulație, pentru prima dată, o emisiune de timbre dedicată cameleonilor. Fascinația pe care o provoacă această vietate este dată de capacitatea ei de a se camufla. Pielea cameleonului are celule speciale numite cromatofori ce conţin pigmenţi de culoare. Aceşti pigmenţi se pot contracta sau dilata la semnalele creierului, lăsând culoarea să se răspândească în celule şi să schimbe culoarea pielii.

01 decembrie 2022

Primul calculator electronic de uz general

ENIAC, prescurtat de la Electronic Numerical Integrator And Computer (Calculator și Integrator Electronic Numeric), a fost primul calculator electronic de uz general. Creat în 1946, cântărea peste 27 de tone şi ocupa o suprafaţă de aproximativ 167 m². Presa vremii l-a etichetat drept un „creier uriaș”. Consuma de 3000 de ori mai multă energie decât un calculator modern şi de 6000 de ori mai mult decât un laptop din zilele noastre.
ENIAC a fost oprit la 9 noiembrie 1946 pentru o extindere de memorie și alte modificări și a fost transferat la Aberdeen Proving Ground⁠, Maryland, în 1947. Acolo, la 29 iulie 1947, a fost pornit și a funcționat în permanență până la 2 octombrie 1955, ora 11:45 seara.

Publicitate

Persoane interesate