Publicitate

26 decembrie 2020

137 de ani de la nașterea pictorului francez Maurice Utrillo

Maurice Utrillo (n. 26 decembrie 1883, Montmartre, Franța – d. 5 noiembrie 1955, Dax, Franța) a fost un pictor francez, fiu al pictoriței Suzanne Valadon.
Maurice Utrillo s-a născut în ziua de 26 decembrie 1883 la Paris, în cartierul Montmartre, fiu al pictoriței Suzanne Valadon (cu nume adevărat: Marie-Clémentine Valade), tatăl fiind necunoscut. În 1891, Miguel Utrillo y Morlius, pictor și critic de artă catalan, îl recunoaște drept fiu al său, îi acordă paternitatea și numele, deși - cu mare probabilitate - nu a fost cu adevărat tatăl său.
Maurice își petrece copilăria la bunica lui, Villa Auchat, la Pierrefitte-sur-Seine (azi: Seine-Saint-Denis). Încă din tinerețe începe să abuzeze de băuturi alcoolice. La vârsta de 18 ani este internat în spitalul Sainte-Anne din Paris pentru o cură de dezintoxicare. Începe să picteze primele tablouri, încurajat de mama sa. Revenit la Pierrefitte, realizează tablourile Café „Le Chat sans Queue” și La Guinguette. În 1909, galeristul Louis Libaude îi cumpără tablouri cu peisaje din Montmartre, Pierrefitte și Montmagny. Se împrietenește cu pictorul Alphonse Quizet, pictează cu regularitate și, începând cu anul 1910, reușește să se întrețină din vânzarea propriilor tablouri. 


25 decembrie 2020

114 ani de la nașterea inginerului Ernst Ruska

Ernst August Friedrich Ruska (n. 25 decembrie 1906, Heidelberg, Imperiul German – d. 27 mai 1988, Berlinul Occidental, Zonele aliate de ocupație din Germania) a fost un inginer și fizician german, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1986, pentru lucrările sale fundamentale în optica electronică și pentru construirea primului microscop electronic. Ruska a primit o jumătate de premiu, cealaltă fiind împărțită de Gerd Binnig și Heirich Rohrer pentru alte realizări în domeniul opticii electronice.
Ruska s-a născut în Heidelberg. A studiat la Universitatea Tehnică München între 1925 și 1927 și apoi s-a înscris la Universitatea Tehnică Berlin, unde a descoperit că microscoape cu electroni, cu lungimi de undă de 1 000 de ori mai mici decât cele din spectrul luminii vizibile, pot furniza imagini mai detaliate ale unui obiect decât microscoapele cu lumină, la care puterea de mărire este limitată de lungimea de undă. În 1931, Ruska a construit prima lentilă electronică și a folosit câteva astfel de lentile în serie pentru a construi primul microscop electronic în 1933. 


24 decembrie 2020

85 de ani de la moartea compozitorului austriac Alban Berg

Alban Berg (n. 9 februarie 1885, Viena - d. 24 decembrie 1935, Viena) a fost un muzician și compozitor austriac. Reprezintă școala muzicală vieneză atonală.
În copilărie a cântat la pian și a compus mici piese, fără să fi primit o educație muzicală.
Între 1904 și 1910 a fost, timp de 6 ani, discipolul lui Arnold Schönberg, căruia îi datorează educația muzicală. Împreună cu Anton Webern se găsește la originea unei mișcări de creație înnoitoare: Noua Școală din Viena. În această perioadă compune 7 frühe Lieder (7 cântece de tinerețe).
Sub influența lui Schönberg, limbajul său muzical a părăsit în 1909 funcțiile tonale clasice, pentru ca în 1926 să adopte scara dodecafonică.
Creația sa se bazează pe tehnica dodecafonică (tehnica dodecafonică are ca principiu nerepetarea nici unui sunet - melodia fiind în gamă cromatică, adică mersul din semiton în semiton, această gamă având 12 sunete, spre deosebire de cealaltă care are 8 sunete, înainte ca celelalte să se fi epuizat armonic sau melodic).
Creația sa cuprinde operele Wozzeck, Lulu, Concertul pentru vioară și orchestră, Concertul pentru pian, vioară și alte 13 instrumente de suflat, Cvartet de coarde, Cinci lieduri pentru voce și orchestră etc.
Berg face parte dintre compozitorii care au folosit sistemul dodecafonic în lucrările lor. 


23 decembrie 2020

230 de ani de la nașterea orientalistului francez Jean François Champollion

Jean-François Champollion (n. 23 decembrie 1790, Figeac, Franța - d. 4 martie 1832, Paris) a fost un orientalist francez.
Activitatea sa este legată în special de egiptologie, domeniu care i-a adus faimă, el reușind să stabilească metoda pentru descifrarea hieroglifelor. Această realizare se datorează cunoștințelor sale deosebite în ceea ce privește limbile orientale, în special copta. În descifrarea hieroglifelor s-a folosit în special de înscrisurile de pe piatra din Rosetta.
În 1810, într-un memoriu publicat la Grenoble, el afirmă că hieroglifele aveau calitatea de a reproduce sunete și în 1822 prezintă demonstrația ipotezei sale. Între anii 1828-1829 efectuează o vizită în Egipt, verificându-și teoria. Spre sfârșitul vieții sale a funcționat ca profesor la Collège de France în 1831.
În orașul său natal, Figeac, în semn de omagiu adus lui Champollion, se găsește astăzi instalată o replică mărită a pietrei din Rosetta. 


22 decembrie 2020

A XXIII-a ediţie a Bienalei de Filatelie Polară

Asociaţia Filateliştilor din Bucureşti - Gruparea Centenar 2018 şi Gruparea tematică de Filatelie Polară a Federaţiei Filatelice Române vor pune la dispoziţia celor interesaţi două plicuri filatelice dedicate aniversării a două remarcabile performanţe româneşti în lumea gheţurilor extremului nord al planetei, după cum urmează:
- 90 de ani de la cea de-a doua expediţie în Groenlanda a lui Constantin Dumbravă - naturalist, glaceolog și cercetător polar, considerat unul dintre cei mai valoroși naturaliști români. Plicul va purta o ştampilă aniversară specială cu data de 28 decembrie 2020.
- 40 de ani de la expediţia de pescuit krill a pescadorului de tip Super-Atlantic ‘TÎRNAVA’ IMO 7608667, clasa RTMS ‘Prometeu’ (construit de Volkswerft VEB la Stralsund, în fosta Germanie de Est şi intrat în flota de pescuit oceanic a României în anul 1976 - caracteristici tehnice: lungime 101,86 m; lăţime 15,22 m; tonaj 2063 dwt). Actualmente, despre pescadorul ‘TÎRNAVA’ apare o singură, tristă informaţie: «decommissioned or lost». Revenind la plicul nostru, acesta va purta o ştampilă aniversară specială cu data de 30 decembrie 2020.
Aviz amatorilor: tirajul fiecărui plic este limitat la 25 de exemplare ! (pentru detalii, puteți lua legătura pe Facebook, cu dl. Șerban Drăgușanu).

162 de ani de la nașterea compozitorului italian Giacomo Puccini

Giacomo Antonio Domenico Michele Secondo Maria Puccini (n. 22 decembrie 1858, Lucca, Italia – d. 29 noiembrie 1924, Bruxelles, Belgia) a fost un compozitor italian de muzică de operă, reprezentant al curentului artistic realist numit în Italia verismo (conform cu termenul din italiană vero = adevărat).
Puccini s-a născut într-o familie cu tradiții muzicale. Tatăl său, Michele, conducea orchestra orășenească din Lucca, era organist al Domului din localitate și compusese câteva opere de calitate modestă, un Miserere și câteva cantate pe teme religioase. A murit tânăr, când Giacomo avea doar 5 ani. Primele lecții de muzică le primește de la unchiul lui, Fortunato Maggi, care nu îl consideră prea dotat. Continuă studiile cu Carlo Angeloni, avându-l coleg pe viitorul compozitor Alfredo Catalani. Cu Angeloni, Puccini face progrese. În martie 1876 asistă în orașul Pisa la o reprezentație cu opera Aida de Giuseppe Verdi și din această clipă visează să devină compozitor de opere. În același an compune un Preludiu simfonic, doi ani mai târziu un Motet și un „Credo”, cu a căror execuție obține un oarecare succes. În toamna lui 1880 pleacă la Milano, unde - cu sprijinul financiar din partea reginei Margherita a Italiei - se înscrie la Conservator, avându-l ca profesor pe Amilcare Ponchielli. 


21 decembrie 2020

80 de ani de la nașterea compozitorului american Frank Zappa

Frank Vincent Zappa (n. 21 decembrie 1940 - d. 4 decembrie 1993) a fost un compozitor, chitarist electric, producător și regizor de film american. Într-o carieră ce a durat mai mult de 30 de ani, Zappa a scris rock, jazz, muzică electronică, muzică orchestrală și musique concrète. De asemenea a regizat filme de lung-metraj și videoclipuri muzicale, realizând și multe coperte de albume. Zappa a produs aproape toate din cele peste 60 de albume pe care le-a lansat solo sau alături de trupa Mothers of Invention


20 decembrie 2020

179 de ani de la nașterea academicianului Ferdinand Buisson

Ferdinand Édouard Buisson (n. 20 decembrie 1841, Paris – d. 16 februarie 1932, Thieuloy-Saint-Antoine) a fost un academician, pastor protestant, pacifist și politician socialist francez. A fost cofondatorul și președintele Ligii Apărării Drepturilor Omului din 1914 până în 1926 și a Ligue de l'enseignement (Liga învățământului) între anii 1902-1906. În 1927 a primit, împreună cu politicianul german Ludwig Quidde, Premiul Nobel pentru Pace.

Filozof (profesor agregat în filozofie), educator și om politic francez, a fost inspector general în învățământul de stat. Este autorul unei teze despre Sébastien Castellion. A fost, de asemenea, și francmason, în loja Grand Orient (Marele Orient) din Franța. Ferdinand Buisson a fost președintele Asociației naționale a liberilor cugetători. În 1905 prezidă comisia parlamentară care avea ca scop separarea statului de biserică.

Celebru pentru lupta pe care a purtat-o cu ajutorul Ligii învățământului în favoarea unui învățământ naționalizat și laic, funcționar, deputat, apropiat al lui Jules Ferry, a inventat substantivul „laicitate”.
A fost inițiatorul masificării învățământului primar, ceea ce a dat numeroase drepturi celor care nu aveau nici un drept (elevii cu deficiențe și elevii handicapați), dând naștere în același timp condițiilor gravei crize a educației actuale. 


19 decembrie 2020

105 ani de la nașterea cântăreței Edith Piaf

Édith Piaf (n. 19 decembrie 1915, Paris, Franța – d. 10 octombrie 1963, Grasse, Franța) a fost o actriță, cântăreață și textieră franceză de mare succes, care a consacrat, atât în Franța cât și în întreaga lume, genul „chanson réaliste" (cunoscut cel mai adesea doar ca chanson).
Numele său adevărat era Édith Giovanna Gassion. Și-a luat pseudonimul „Piaf” (în argoul parizian = vrabie) cu ocazia debutului, în anul 1935. De origine socială modestă, fiică a cântăreței ambulante Line Marsa, de origine italo-algeriană și a acrobatului de circ Louis Gassion, a avut o copilărie grea, fiind crescută de bunica ei, patroană a unui bordel în Bernay, localitate din Normandia, iar mai târziu, în cartierul Belleville de la periferia Parisului. După sfârșitul primului război mondial, tatăl său este angajat de un circ ambulant și o ia cu el pe Édith, cu care împarte rulota ce-i servea de locuință. Pentru a-și ajuta tatăl, Édith începe să cânte la colțuri de stradă, câștigând astfel câțiva bani.
La vârsta de 17 ani, Édith rămâne însărcinată în urma unei legături cu un anume Louis Dupont. Fiica sa, Marcelle, va muri de meningită în anul 1935. Părăsită de „P'tit Louis”, Édith - în vârstă de 20 de ani - decade tot mai mult, frecventează straturile cele mai de jos ale societății pariziene, lumea vagabonzilor, proxeneților, a traficanților de droguri, a prostituției. Continuă să cânte pe străzile Parisului, pentru a-și asigura o existență de mizerie.
Într-o seară a anului 1935, Édith îl cunoaște pe Louis Leplée, proprietarul cabaretului „Le Gerny's” de pe „Champs-Élysées”, care o invită să cânte în localul său câteva melodii, printre care și compoziții ale lui Vincent Scotto. Această apariție în public pe scena unui local marchează debutul carierei sale artistice. Lui Leplée i se datorează și denumirea de „môme Piaf”, datorită staturii ei scunde. La „Le Gerny's”, Édith înregistrează primele sale succese. Maurice Chevalier, în plină glorie, și Jacques Canetti, impresar la radio, sunt subjugați de interpretările lui Édith Piaf. Canetti îi asigură o emisiune la radio și, la sfârșitul anului 1935, îi înregistrează un disc cu melodia „La foule”.
În cultura franceză și europeană a secolului 20, șansonetista franceză, cunoscută și sub numele de alint de Privighetoarea, ocupă un loc unic, exprimând prin vocea și interpretările sale deosebite, angoasa și frământările unei întregi generații de francezi și vest-europeni, martori interbelici ai ascensiunii nazismului, respectiv participanți ulteriori ai reconstrucției post-belice a democrațiilor europene.

18 decembrie 2020

40 de ani de la nașterea artistei Christina Aguilera

Christina María Aguilera (n. 18 decembrie 1980, Staten Island, New York, SUA) este o cântăreață, actriță și compozitoare de muzică pop americană, câștigătoare a mai multor premii Grammy. În copilărie Aguilera a participat la diverse emisiuni televizate precum Star Search sau The Mickey Mouse Club, iar cariera sa muzicală avea să înceapă în anul 1998, după înregistrarea cântecului „Reflection”, care a fost inclus pe coloana sonoră a peliculei de animație Mulan (1998).
Cristina Maria Aguilera s-a născut la data de 18 decembrie 1980 în Staten Island, o suburbie a orașului New York, și este primul copil al cuplului format din Fausto Wagner Xavier Aguilera (un emigrant de origine ecuadoriană angajat al forțelor armate din SUA) și Shelly Loraine (o profesoară de limba spaniolă cu ascendenți europeni). Din cauza slujbei tatălui său, familia Aguilera se mută de mai multe ori în timpul copilăriei Christinei — de la New Jersey sau Texas până în Japonia — iar aceasta și sora sa mai mică Rachel nu au putut urma cursurile unei școli publice, iar de educația lor s-au ocupat părinții acasă. Aguilera a avut o copilărie dificilă din cauza deselor abuzuri fizice și psihologice ale tatălui său, încheiate odată cu pronunțarea divorțului părinților săi în 1989. Ulterior Shelly Loraine avea să-și crească ambele fete în casa părintească din Pittsburgh cu ajutorul mamei sale Delci Fidler. Conform propriilor declarații, Christina a început să cânte încă de la o vârstă fragedă, muzica fiind singurul refugiu în fața abuzurilor tatălui său. Fiind susținută îndeaproape de mama sa care cânta la vioară și pian, Christina a fost puternic influențată de muzica soul și blues mulțumită bunicii sale, cântărețele sale preferate fiind Billie Holiday, Ella Fitzgerald, Etta James și Nina Simone.
Până la vârsta de zece ani Christina Aguilera se făcuse remarcată în Pittsburgh prin participarea la diverse competiții muzicale, punctul culminant fiind înscrierea la emisiunea-concurs Star Search în martie 1990, la finele căreia avea să ocupe locul secund. În următoarele două stagiuni tânăra interpretă avea să cânte imnul național al SUA în deschiderea principalelor meciurilor de baschet sau hochei ale echipelor locale. Aparițiile televizate ale tinerei cântărețe au stârnit interesul presei care o numea „micuța fată cu voce mare”, însă colegii săi de la școală o batjocoreau adesea. După o serie de incidente care au culminat cu tăierea cauciucurilor automobilului familiei Aguilera, mama sa a fost nevoită să o retragă pe Christina din învățământul public, iar educația sa liceală avea să fie finalizată prin cursuri acasă.
Începând cu anul 1993 Christina Aguilera a făcut parte din distribuția emisiunii televizate The Mickey Mouse Club, unde i-a avut ca și colegi de platou pe viitoarele staruri ale muzicii pop Britney Spears și Justin Timberlake; programul a fost încheiat pe parcursul anului 1994. Ajunsă la vârsta de paisprezece ani Christina înregistrează primul său cântec, intitulat „All I Wanna Do”, un duet realizat împreună cu interpretul japonez Keizo Nakanishi. După o perioadă de pauză Aguilera este aleasă în anul 1997 să reprezinte Statele Unite în cadrul festivalului internațional „Cerbul de Aur” din România, însă nu câștigă niciun premiu. Dorindu-și să se afirme în industria muzicală, tânăra interpretă înregistrează o preluare după unul dintre șlagărele semnate de Whitney Houston și îl trimite companiei Disney știind că aceasta caută o cântăreață care să imprime cântecul „Reflection”, inclus pe coloana sonoră a peliculei de animație Mulan (1998). De îndată ce discul demonstrativ a ajuns la producătorul Ron Fair, acesta i-a oferit tinerei interprete un contract de management cu casa de discuri RCA Records. În același timp Christinei i se permite să înregistreze piesa „Reflection”, iar în 1999 compoziția primește o nominalizare la premiile Globul de Aur la categoria „Cea mai bună melodie originală”.

17 decembrie 2020

O scurtă analiză poștalo-filatelică a anului 2020

O parte dintre mărcile poștale emise în 2020
Verificând planul editorial al Romfilateliei, pentru acest an, aș putea spune că țintele propuse de companie au fost atinse. Asta doar dacă nu vom avea parte de o surpriză pe ultima sută de metri.

Presupunând că s-a pus punct și s-a tras linie pentru anul filatelic românesc 2020, în cele ce urmează voi realiza o scurtă analiză poștalo-filatelică a ceea ce s-a întâmplat în acest an, plin de încercări, care se apropie de final. Spun „poștalo-filatelică” pentru că mă voi referi la tirajele oficiale dedicate Companiei Naționale Poșta Română, adică la acele mărci emise direct francării corespondenței. Bineînțeles că în practică aceste tiraje sunt relative: filateliștii care au dorit să-și francheze corespondența au achiziționat mărcile de la sucursalele Romfilatelia și nu de la Poștă, iar mare parte dintre scrisorile circulate au taxele poștale plătite în contul altei firme. Și asta pentru că la ghișeul de la Poștă (și vorbesc în general de orașele din provincie) nu ajung toate emisiunile sau dacă ajung nu sunt timbre din toate valorile nominale ale emisiunii. Nu mai vorbesc de ghișeele din orașele mici sau rurale unde peste 95% din mărcile existente sunt cele din emisiunile de uzuale (Flori, emisă în 7 ianuarie, care ticsesc și astăzi inventarul oficiantelor; Sfintele Paști, emisă pe 12 martie, care a trecut ca pâinea caldă și Crăciun, emisă pe 12 noiembrie, care încă mai poate fi găsită dar utilizată „la cerere” - a trebuit să cer explicit să-mi francheze corespondența la ghișeu cu timbrele de Crăciun că altfel destinatarul meu primea aceeași narcisă de care m-am săturat). În rest valori sporadice și cantități infime din câte vre-o emisiune cu nominale în ton cu cererea.

Raportul dintre timbrele și colițele emise

Dar să revenim și să vedem de ce am avut parte anul acesta. Așadar au fost emise până la urmă 44 de emisiuni filatelice (cu 3 mai multe decât anul trecut) totalizând 160 de valori nominale care se împart în 145 de timbre (91%) și 15 colițe (9%). Transformând acest lucru în mărci poștale destinate francării corespondenței în mod direct (adică tiraj CNPR) avem 4.866.150 exemplare, cu 2.311.624 bucăți mai mult față de anul trecut.

Tirajul, pe valori nominale, s-a împărțit după cum urmează: 3 timbre a 1,40 lei totalizând 25.600 exemplare; 1 timbru de 1,70 lei totalizând 2.700 exemplare; 5 timbre de 1,80 lei totalizând 93.400 exemplare; 16 timbre de 1,90 lei totalizând 4.023.500 exemplare; 5 timbre de 2,00 lei totalizând 26.500 exemplare; 9 timbre de 2,20 lei totalizând 25.800 exemplare; 4 timbre de 2,70 lei totalizând 12.800 exemplare; 1 timbru de 3,00 lei totalizând 2.700 exemplare; 19 timbre de 3,30 lei totalizând 133.800 exemplare; 25 timbre de 5,00 lei totalizând 179.100 exemplare; 1 timbru de 7,00 lei totalizând 5.600 exemplare; 24 timbre de 8,50 lei totalizând 164.600 exemplare; 3 timbre de 10,50 lei totalizând 36.800 exemplare; 2 timbre de 11,50 lei totalizând 7.200 exemplare; 8 timbre de 12,00 lei totalizând 16.600 exemplare; 13 timbre de 19,00 lei totalizând 57.400 exemplare; 5 timbre de 20,50 lei totalizând 46.300 exemplare; 4 colițe de 28,50 lei totalizând 1.000 exemplare; 11 colițe de 29,00 lei totalizând 2.750 exemplare și 1 timbru de 53,50 lei totalizând 2.000 exemplare. Prin urmare valoarea nominală cea mai emisă a fost cea de 5 lei, iar cele mai multe timbre tipărite în acest an a avut valoarea nominală de 1,90 lei.

Tirajul și numărul de valori nominale emise în 2020

Poate vă mai aduceți aminte de planul editorial inițial. Rezervându-și dreptul de a redimensiona programul emisiunilor de mărci poștale pe parcusul anului s-au renunțat la o serie de emisiuni precum: Salvați Copiii România, 30 de ani de la înființare (care ar fi trebuit să apară în luna aprilie), Trandafiri  (mai), Tratatul de la Trianon (iunie - anunțată dar neemisă în ultimul moment - mărcile au fost incluse ulterior în emisiunea cu Tratatele de la Paris din luna octombrie), Flori melifere și Campionatul European de Fotbal. Euro 2020 (iunie), Cavaleria Română, Ziua Mărcii Poștale Românești. Steaguri de luptă ale domnitorilor Moldovei și Jocurile Olimpice, Tokyo 2020 (iulie), Institutul Național de Medicină Aeronautică și Spațială „Gen. Dr. Aviator Victor Atanasiu”, 100 de ani de la înființare și
Evenimente culturale (august), Balkanfila 2020 și Pescăruși - cu proiectul realizat (septembrie), Emisiune comună România – Moldova Viticultură (octombrie), Instituția Notarului Public, 25 de ani de la înființare (noiembrie) și La multi ani! (decembrie); iar altele fiind reprogramate față de data inițială.

Emisiunile care au văzut lumina tiparului sunt redate în tabelul următor (click pe imagine pentru mărire). Pe coloane sunt redate tirajul (CNPR) pe valori nominale, cu roșu fiind marcate colițele, iar cu galben fiind evidențiate emisiunile care au avut avut parte de 2 timbre cu aceeași valoare nominală.

Emisiunile anului 2020

Ce ne rezervă anul 2021 rămâne de văzut. Personal îmi doresc ca valorile nominale să fie legate în mod direct de puterea de francare a corespondenței. Cu alte cuvinte: prima valoare dintr-o emisiune să fie compusă din contravaloarea unei scrisori interne neprioritare, cea de a doua din contravaloarea unei scrisori interne prioritare, a treia din contravaloarea unei scrisori externe neprioritare, cea de a patra din contravaloarea unei scrisori externe prioritare ș.a.m.d.

Cu acestea vă doresc să aveți parte de Sărbători fericite! iar noul an să ne aducă timbre frumoase cu nominale accesibile tuturor! Și încă un lucru, toate timbrele să se găsească la oficiile poștale! La mulți ani!



16 decembrie 2020

250 de ani de la nașterea compozitorului german Ludwig van Beethoven

Ludwig van Beethoven s-a născut în 1770 la Bonn, Germania, ca fiu al lui Johann van Beethoven (1740-1792), de origine flamandă și al Magdalenei Keverich van Beethoven (1744-1787). Până relativ recent ziua de 16 decembrie este considerată, în multe lucrări de referință, ca fiind data de naștere a lui Beethoven deoarece se știe că el a fost botezat pe 17 decembrie, ori la vremea respectivă copiii erau botezați la o zi după naștere. Oricum această presupunere este încă privită cu rezerve la ora actuală.
Mediul familial nu îi era tocmai favorabil, sub autoritatea capricioasă a tatălui, un cântăreț de curte mediocru, alcoolic notoriu. Observând însă talentul muzical precoce al fiului său, acesta a încercat să facă, fără succes, din micul Ludwig un copil-minune, asemenea lui Wolfgang Amadeus Mozart. Beethoven a început să ia lecții de muzică, în jurul vârstei de 10 ani, cu organistul Christian Gottlob Neefe. Acesta recunoaște dotarea muzicală excepțională a tânărului Beethoven și, cu sprijinul arhiepiscopului Maximilian Franz, îi facilitează în 1787 o călătorie la Viena. Aici ia câteva lecții cu Mozart, dar trebuie să se întoarcă după scurt timp la Bonn, din cauza îmbolnăvirii și morții mamei sale. În următorii patru ani lucrează cu capela curții arhiepiscopale și cu orchestra teatrului din Bonn, având astfel prilejul să-și îmbogățească cunoștințele muzicale cu operele aflate în circulație în acel timp. În această perioadă compune o cantată cu ocazia morții împăratului Iosif al II-lea, fratele arhiepiscopului Maximilian Franz, binefăcătorul său. 


15 decembrie 2020

345 de ani de la moartea pictorului olandez Johannes Vermeer

Johannes Vermeer, cunoscut mai ales ca Jan Vermeer van Delft (n. 31 octombrie 1632, Delft, Țările de Jos – d. 15 decembrie 1675, Delft, Țările de Jos) a fost un pictor olandez, unul din cei mai cunoscuți reprezentanți ai stilului baroc. În timp, reputația lui Vermeer a crescut tot mai mult, astăzi el fiind considerat unul dintre cei mai mari pictori olandezi ai vârstei de aur, fiind cunoscut mai cu seamă ca un maestru al folosirii luminii în lucrările sale. Întrega sa operă, considerată autentică, cuprinde 37 de tablouri. Cele mai multe reprezintă scene de fiecare zi sau alegorii.
În ultimii ani ai vieții, situația lui financiară se înrăutățește, fiind obligat să facă multe împrumuturi și să vândă din tablourile sale cu un preț sub valoarea lor reală. O lovitură cruntă pentru artist este războiul, invazia armatelor regelui Franței, Ludovic al XIV-lea, atrăgând după sine declinul economiei olandeze.
În anul 1675, Vermeer se îmbolnăvește brusc și moare în decurs de câteva zile. Pe 15 decembrie 1675 este înmormântat în cripta familiei din Oude Kerk („Biserica Veche”) din Delft. 


14 decembrie 2020

125 de ani de la nașterea Paul Eluard (pseudonim pentru Eugène Grindel), poet francez

Paul Éluard, numele literar al lui Eugène Emile Paul Grindel (n. 14 decembrie 1895, Saint-Denis - d. 18 noiembrie 1952, Charenton-le-Pont) a fost un poet francez. După ce aderă la mișcarea dadaistă, devine - împreună cu André Breton și Louis Aragon - unul din fondatorii suprarealismului, mai târziu poet „angajat”, strălucit reprezentant al literaturii de rezistență în timpul ocupației germane a Franței (1940-1944).
Paul Éluard s-a născut la 14 decembrie 1895 în Saint-Denis, o suburbie a Parisului, într-un decor lipsit de veselie, cum este descris de Paul Verlaine: „Spre Saint-Denis câmpia murdară-i și urâtă”. Tatăl său era contabil, iar mama, croitoreasă.
La vârsta de 17 ani se îmbolnăvește de tuberculoză pulmonară, este constrâns să-și întrerupă studiile și se internează într-un sanatoriu din Davos (Elveția), unde va trebui să stea timp de doi ani. Aici cunoaște pe tânăra rusoaică Elena Diaconov, căreia îi dă numele de Gala, cu care se va căsători în 1917, și începe să scrie primele sale poeme.
Aderă la Partidul Comunist Francez, fără a abandona o concepție plastică asupra existenței. Numele de familie Éluard, pe care și-l alege din adolescență, este preluat de la bunica sa, Félicie. 


40 de ani de la cea mai mare expoziție de maximafilie din Maramureș

Aflăm răsfoind arhiva revistei Filatelia (nr. 2/1981), într-o relatare făcută de Ioan Chioran, că la 14 decembrie 1980 s-a deschis în holul Casei de Cultură a Sindicatelor din Baia Mare expoziția interjudețeană de maximafilie dedicată aniversării a 2050 de ani de la crearea primului stat dac centralizat și independent.
La această manifestare au participat filateliști din județele Alba, Bistrița-Năsăud, Cluj, Hunedoara, Maramureș, Mureș, Suceava și din București, cu colecții expuse pe mai mult de 100 de cadre.
Aceasta a fost cea mai mare expoziție de maximafilie din Maramureș, iar filateliștii băimăreni au sărbătorit evenimentul cu o ștampilă ocazională și prin realizarea maximei prezentate în imaginea alăturată.

13 decembrie 2020

120 de ani de la nașterea compozitorului Ionel Perlea

Ionel (Jonel) Perlea (n. 13 decembrie 1900, Ograda, Județul Ialomița, România – d. 29 iulie 1970, New York, SUA) a fost un dirijor și compozitor român, din tată român (Victor Perlea) și mamă germană (Margarethe Haberlein).
Între 1918 și 1923 studiază compoziția și dirijatul cu Anton Beer-Walbrunn în München și Paul Gräner și Otto Lohse în Leipzig.
La 17 octombrie 1919 dă primul concert la Ateneul Român din București, în dublă ipostază de interpret și compozitor. În 1926 Ionel Perlea obține Premiul de compoziție George Enescu pentru „Quartetul de coarde op.10”.
În stagiunea 1927-1928 a fost angajat ca dirijor al Operei Române din Cluj. În anii 1929 și 1932 și 1936 și 1944 funcționează ca dirijor iar între 1929 și 1932 și 1934 și 1936 ca director muzical al Operei Naționale din București.
Anul 1945 îl găsește pe Ionel Perlea la pupitrul Operei din Roma. Succesul obținut determină conducerea de la Teatro alla Scala din Milano să-i ofere un angajament permanent la pupitrul acestei prodigioase scene lirice, care a însemnat consacrarea sa definitivă pe plan internațional.
Debutează în 1949 la Metropolitan Opera din New York cu opera Tristan și Isolda de Richard Wagner. 


12 decembrie 2020

105 ani de la nașterea actorului și cântărețului american Frank Sinatra

Francis Albert „Frank” Sinatra (n. 12 decembrie 1915, Hoboken, New Jersey, SUA – d. 14 mai 1998, Los Angeles, Comitatul Los Angeles, California, SUA) a fost cântăreț, crooner, producător și actor american cu origini italiene, laureat al premiului Academiei Americane de Film pentru cel mai bun actor într-un rol secundar, în 1954, pentru rolul jucat în filmul From Here to Eternity.
Și-a început cariera muzicală împreună cu Harry James și Tommy Dorsey. Sinatra a avut succes ca interpret de muzică ușoară în anii 1940, devenind idolul bobby soxer-ilor. Cariera sa profesională a stagnat la începutul anilor 1950, dar a revenit în 1954, după ce a câștigat premiul Oscar și un Glob de aur.
Între anii 1951-1957 a fost căsătorit cu Ava Gardner.

11 decembrie 2020

210 ani de la nașterea dramaturgului Alfred de Musset

Alfred de Musset (n. 11 decembrie 1810, Paris, Primul Imperiu Francez – d. 2 mai 1857, Paris, Franța) a fost un scriitor și dramaturg francez recunoscut ca unul dintre reprezentanții marcanți ai romantismului în această țară.
Scrierile sale au ca temă predilectă meditația asupra condiției creației artistice și aversiunea față de mediocritatea burgheziei. În special în poezie, a ilustrat predispoziții sufletești contradictorii, capriciile sentimentului erotic în aspirația spre fericire, înclinația romantică a răului veacului (mal du siècle) și dialogul dintre poet și muze.
A rămas cunoscut și pentru relațiile sale afective cu scriitoarele George Sand și Louise Colet. Romanului său autobiografic „Confesiunea unui copil al secolului” („La Confession d'un enfant du siècle”), George Sand îi replică prin romanului epistolar „Ea și el” („Elle et Lui”). O jumătate de an mai târziu, Paul de Musset simte nevoia să îi ia apărarea fratelui vizat nu altfel decât prin romanul „El și ea” („Lui et Elle”). Ecourile acestor relații de famile ajunse publice vor fi sintetizate de Louise Colet prin romanul „Ei” („Lui”)


10 decembrie 2020

Flori de iarnă

Romfilatelia, în colaborare cu Grădina Botanică „Dimitrie Brândză” a Universității din București și Institutului de Biologie al Academiei Române, introduce în circulație, joi, 10 decembrie 2020, o emisiune de patru mărci poștale care îmbină o tematică foarte iubită de colecționari – florile – cu actualitatea anotimpului: Flori de iarnă (LP 2310).
Cele mai multe dintre plantele spontane și cultivate din țara noastră înfloresc primăvara și vara, dar un mic număr de specii produce flori în anotimpul rece. Unele dintre acestea sunt plante autohtone, din flora spontană a României, altele sunt specii exotice, cultivate la noi fie în grădini, fie ca plante de apartament, tocmai pentru florile decorative care apar în cursul iernii.
Crăciunița, numită și steaua Crăciunului sau poinsettia (Euphorbia pulcherrima), este ilustrată pe primul timbru, cu valoarea nominală de 2 lei (tiraj de 7.000 de timbre dedicat Poștei Române în vederea francării corespondenței neprioritare interne cu greutatea cuprinsă între 50 și 100 de grame).
Anemona de iarnă (Eranthis hyemalis) este ilustrată pe cel de-al doilea timbru al emisiunii, care are valoarea nominală de 2,20 lei (tiraj de 1.400 de timbre dedicat Poștei Române în vederea francării corespondenței neprioritare interne cu greutatea cuprinsă între 100 și 500 de grame).
Pe cel de-al treilea timbru al emisiunii, cu valoarea nominală de 5 lei (tiraj de 5.600 de timbre dedicat Poștei Române în vederea francării corespondenței neprioritare externe cu greutatea de până în 50 de grame), este ilustrat crinul de apartament sau crinul de ghiveci (Hippeastrum sp.).
Pe cel de-al patrulea timbru al emisiunii, cu valoarea nominală de 19 lei (tiraj de 5.600 de timbre dedicat Poștei Române în vederea francării recomandatelor prioritare externe cu greutatea de până în 50 de grame), apare spânzul (Helleborus niger).
Pe plicul „prima zi” a emisiunii (202 exemplare) este reprezentat cactusul de Crăciun (Schlumbergera truncata).
Toate timbrele au dimensiunea de 36 x 36 mm și au fost machetate de către George Ursachi. Mărcile au fost tipărite în sistem offset, la 5 culori pe hârtie cromo-gumată (Anglia) și paginate în coli de 28 de timbre și minicoală de 5 timbre + 1 vinietă (125 x 95 mm).


190 de ani de la nașterea poetei Emily Dickinson

Emily Elizabeth Dickinson (n. 10 decembrie 1830 - d. 15 mai 1886) a fost o poetă americană.
Tematica liricii sale curpinde: dragostea, singurătatea, moartea. Prin forța novatoare a operei, concentrarea expresiei poetice în forme epigramatice și densitate metaforică, este o precursoare a imagismului secolului al XX-lea.
Poeziile sale au fost publicate postum sub titlul Poems („Poezii”)


09 decembrie 2020

115 ani de când „Salome” a avut premiera la Dresda

Salomeea (anii 10 - anii 60 d.Hr.), fiica lui Irod al II-lea și a Irodiadei, este cunoscută din relatările din Noul Testament, unde apare ca o fiică nenumită a Irodiadei, și dintr-o relatare a lui Iosephus Flavius, în care fiica Irodiadei este numită Salomeea. În Noul Testament ea este menționată ca fiica vitregă a lui Irod Antipa, care a cerut și primit capul tăiat al lui Ioan Botezătorul. Potrivit lui Iosephus, ea a fost căsătorită mai întâi cu unchiul ei, Filip Tetrarhul, după moartea căruia (34 d.Hr.) s-a căsătorit cu verișorul ei, Aristobul din Chalcis, devenind astfel regină a Chalcisului și a Armeniei Minor.
Povestea Salomeei a făcut obiectul unei piese simboliste a lui Oscar Wilde, care a fost interzisă prima dată la Londra în 1892, în timpul efectuării repetițiilor, și care a avut ulterior premiera la Paris în 1896, sub titlul francez Salomé. În piesa lui Wilde, Salomeea are o fantezie perversă pentru Ioan Botezătorul și determină executarea lui atunci când Ioan îi respinge afecțiunea. În final, Salomeea ia în mâini capul retezat al lui Ioan și îl sărută.
Deoarece la vremea respectivă legea britanică interzicea reprezentarea personajelor biblice pe scenă, Wilde a scris piesa inițial în limba franceză și apoi a realizat o traducere în limba engleză (intitulată Salome). Pentru acest spectacol Granville Bantock a compus o muzică incidentală, care a fost interpretată în premieră la Court Theatre din Londra, la 19 aprilie 1918.
Piesa de teatru Wilde (într-o traducere germană realizată de Hedwig Lachmann) a fost adaptată muzical de Richard Strauss într-o operă cu un singur act. Opera Salomeea, care a avut premiera la Dresda pe data de 9 decembrie 1905, este renumită pentru Dansul celor șapte voaluri. Ca și în cazul piesei lui Wilde, ea pune accentul pe acțiunea Salomeei, în timp ce mama ei este doar un personaj secundar, deși opera este mai puțin centrată pe motivațiile lui Irod decât piesa. Piesa a fost condamnată pentru obscenitate de către critici.



08 decembrie 2020

2085 de ani de la nașterea poetului latin Horațiu

Quintus Horatius Flaccus, în limba română Horațiu, (n. 8 decembrie 65 î.Hr., Venosa; d. 27 noiembrie 8 î.Hr., Roma) a fost unul dintre cei mai importanți poeți romani din „perioada de aur” a literaturii romane („Secolul lui Augustus”) sau „epoca augustană”, cuprinsă între 43 î.Hr. (moartea lui Cicero) și 14 d. Hr. (moartea împăratului Augustus).
Horațiu s-a născut la 8 decembrie 65 î.Hr. în Venusia (astăzi Venosa) din provincia Apulia, fiu al unui libert (sclav eliberat). Tatăl său avea funcția de coactor argentarius (încasator de impozite) și realizase o oarecare avere. Familia se mută la Roma și Horațiu are posibilitatea să obțină o cultură aleasă, frecventând școala de retorică a lui Orbilius. Continuă studiile la Academia din Atena, ocupându-se în special de filosofie și poezie. După asasinarea lui Caesar în anul 44 î.Hr., Horațiu se alătură trupelor republicane conduse de conspiratorii Brutus și Cassius și devine tribun militar. După înfrângerea suferită în bătălia de la Philippi (42 î.Hr.) în fața trupelor lui Marcus Antonius și Octavianus Augustus (viitorul împărat), Horațiu se întoarce la Roma, beneficiind de o amnistie generală instituită de învingători. Averea părintească a fost însă confiscată, Horațiu obține o funcție de secretar în administrația statului și are timp să se dedice poeziei. Primele sale versuri sunt remarcate de Virgiliu, pe atunci „Poeta laureatus” al Romei, care îl prezintă nobilului și influentului încurajator al artelor, Gaius Maecenas. Între Horațiu și Maecenas se dezvoltă o strânsă și durabilă prietenie. În anul 33 î.Hr., Maecena îi dăruiește o proprietate în regiunea munților Sabinici, nu departe de Roma. Aici are liniștea și tihna (otium) necesare pentru a se dedica întru-totul creației sale literare. După moartea lui Virgiliu, în anul 19 î.Hr., Horațiu este cel care primește distincția de „Poeta laureatus”. În anul 8 î.Hr. Maecena moare și în același an, la 27 noiembrie, moare și Horațiu, fiind înmormântat pe colina Esquilina. 


07 decembrie 2020

25 de ani de când sonda spațială Galileo a ajuns pe orbita lui Jupiter

Galileo a fost o sondă spațială fără echipaj uman, trimisă de NASA cu scopul de a studia planeta Jupiter și sateliții săi.
Numită după astronomul Galileo Galilei, sonda a fost lansată la 18 octombrie 1989 de către naveta spațială Atlantis în cadrul misiunii STS-34. Galileo a ajuns lângă planeta Jupiter, la 7 decembrie 1995, cu ajutorul asistenței gravitaționale oferită de gravitația planetelor Venus și Pământ, devenind prima navă spațială terestră pe orbită în jurul lui Jupiter. 


06 decembrie 2020

835 de ani de la moartea regelui Portugaliei, Alfonso I

Afonso I al Portugaliei, cunoscut mai degrabă ca Afonso Henriques (n. Viseu, 1109, în mod tradițional 25 iulie – d. Coimbra, 1185, 6 decembrie), cunoscut și drept Cuceritorul, a fost primul rege al Portugaliei, declarându-și independența față de Regatul Leonului.
Afonso I a fost fiul lui Henric al Burgundiei, Conte de Portugalia, și a Teresei de León, fiica ilegitimă a regelui Alfonso al VI-lea al Castiliei și Leonului. A fost proclamat rege pe 26 iulie 1139, imediat după Bătălia de la Ourique, și a murit pe 6 decembrie 1185 în Coimbra. 


05 decembrie 2020

150 de ani de la moartea scriitorului francez Alexandre Dumas (tatăl)

Alexandre Dumas - Dumas Davy de la Pailleterie, cunoscut și ca Alexandre Dumas tatăl, (n. 24 iulie 1802, Villers-Cotterêts, Franța – d. 5 decembrie 1870, Puys, Franța) a fost un autor de romane istorice de aventuri, prin care a devenit cel mai popular scriitor francez din lume.
Alexandre Dumas a fost crescut de mama sa și a primit o educație mai degrabă mediocră, însă acest fapt nu i-a afectat afinitatea pentru cărți, pe care le citea ori de câte ori avea ocazia.
Povestirile mamei sale despre faptele de vitejie ale tatălui său din anii de glorie a lui Napoleon i-au stârnit imaginația pentru aventuri și eroi.
În 1823, se mută la Paris, unde, datorită caligrafiei sale, intră în slujba Ducelui d’Orléans.
După studii neglijate, a lucrat ca funcționar în biroul unui notar și a debutat redactând piese de teatru împreună cu prietenul său, vicontele Adolphe Ribbing de Leuven.
A fost un autor prolific, semnând mari opere, cum ar fi Cei trei mușchetari sau Contele de Monte-Cristo în 1844.
Moare la vârta de 68 de ani în urma unui accident vascular cerebral.


04 decembrie 2020

Sfântul Nicolae și mărcile poștale

Știm cu toții că Sfântul Nicolae aduce daruri, iar ziua de 6 decembrie este o zi specială pentru toți copiii. Câți dintre noi știm cu adevărat care este legenda acestui sfânt? În continuare, iată câteva dintre miturile ce-l însoțesc pe Sfântul Nicolae, cel de la care a pornit tradiția cadourilor în ghete, precum și câteva mărci poștale în care acesta este ilustrat.

Sfântul Nicolae vs. Moș Nicolae

Cine este cu adevărat Moș Nicolae? Moş Nicolae este o personificare populară a timpului îmbătrânit. Acesta a preluat din calendarul creştin numele și data de celebrare de Sfântul Nicolae, fiind un personaj real (episcop de Myra), apărător al credinţei în Iisus, recunoscut ca sfânt începând din secolul al XVI-lea.
Deci, Sfântul Nicolae a existat ca trup şi suflet, acum el există doar ca spirit, deoarece întruchipează bunătatea, credinţa şi generozitatea. 

Legenda Sfântului Nicolae 

Sfantul Nicolae a trăit în secolele II-III d.Hr, iar data de 6 decembrie celebrată astăzi este data morţii sale, survenită în anul 352.
Dar cum a rămas el în amintirea noastră? Atunci când a crescut, Nicolae a fost dus la școală pentru a studia Sfânta Scriptură, deoarece încă de la vârste fragede s-a arătat iubitor de săraci. Rămas fără părinţi, a folosit averea rămasă de la aceștia, pentru a-i ajuta pe cei săraci şi pentru a ridica o biserică. Zi după zi, Nicolae evolua tot mai mult duhovnicește, de aceea i s-a încredințat lui Dumnezeu, apoi a plecat la o mănăstire pentru a se călugări. Dumnezeu însă a avut alte planuri pentru el. Pe durata vieții sale, Nicolae a propovăduit învățăturile Sfintei Scripturi cu multă sârguință, iar asta l-a făcut să fie foarte îndrăgit de locuitorii orașului. A avut grijă de fiecare om, sărac sau bogat, tânăr sau bătrân, inclusiv de copii și văduve. 

Tradiția cadourilor de Moș Nicolae 

Oferirea de cadouri a devenit o tradiție de Sfântul Nicolae, după ce sfântul însuşi a devenit cunoscut datorită mărinimiei de care a dat dovadă în timpul vieţii sale.
Seara de 5 spre 6 decembrie este cea mai așteptată seară de către cei mici. Aceștia își lustruiesc ghetuțele, își pregătesc cizmulițele și îl așteaptă cuminți pe Moș Nicolae.
Dar, de unde a început tradiția cadourilor de Moș Nicolae? Dintre numeroase sale fapte, în scrierile religioase a rămas memorat un episod aparte, despre care relatam pe blogul nostru în urmă cu doi ani. Legenda spune că Sfântul Nicolae a salvat de la prostituţie trei surori foarte sărace. Tatăl se gândise deja să le împingă spre desfrâu, iar când Sfântul Nicolae a auzit povestea, în miez de noapte, le-a sărit în ajutor fetelor. A ajuns la casa omului sărman și i-a lăsat o punguță cu bani la fereastră. A doua zi, omul mirat i-a mulțumit lui Dumnezeu și s-a tot întrebat cine este binefăcătorul său. Omul sărman a folosit banii pentru a-și mărita fata cea mare, iar povestea s-a repetat și cu celelalte două fete mai mici. Acestea s-au căsătorit la puţin timp după primirea darurilor de la Moş Nicolae.
Caracterul anonim al acestor gesturi i-ar fi inspirat pe oameni să îşi ofere daruri de Sfântul Nicolae. Din acest motiv, preoţii susţin că Sfântul Nicolae ar putea fi socotit adevăratul Moş Crăciun, şi asta pentru că Nicolae este, într-adevăr, un aducător de daruri. 

Moș Nicolae ajută fetele sărace și-l iscodește pe drac

Despre Sfântul Nicolae se mai spune că este iscoada lui Dumnezeu pe lângă drac, că ajută văduvele şi orfanii, dar şi fetele sărace la măritat. Tot el este stăpânul apelor şi îi salvează de la înec pe navigatori, apără soldaţii pe timp de război şi de aceea este invocat în timpul luptelor. În Transilvania, Moş Nicolae este numit Sân-Nicoară şi este unul dintre cei mai populari sfinţi. O legendă ardeleană spune că Sân-Nicoară poate fi văzut în noaptea de Anul Nou în lumina mare, când cerurile se deschid de trei ori.

Nuieluşă în ghete – obicei de Moș Nicolae 

În religia ortodoxă, Sfântul Nicolae a fost învestit cu rolul de ocrotitor al familiei, de aceea, el intervine în educaţia copiilor. În noaptea de 5 spre 6 decembrie, cei mici pot primi fie o nuieluşă, dacă nu au fost cuminţi, fie dulciuri şi alte daruri, dacă merită. Tradiţia spune că nuieluşa cu care este lovit neascultătorul trebuie să fie de măr, iar dacă aceasta, pusă în apă, va înflori până de Crăciun, înseamnă că sfântul „a mijlocit” iertarea celui care a fost lovit.
În tradiţia creştină, Moş Nicolae a fost mai darnic cu pedepsele decât cu recompensele. Se spune că el îi pedepsea pe cei care se abăteau de la dreapta credinţă, lovindu-i cu nuiaua peste mâini. Conform legendei, în anul 325, Sfântul Nicolae a participat la primul Sinod Ecumenic de la Niceea, eveniment în cadrul căruia Arie, un preot din Alexandria, a susţinut că Iisus Hristos nu este de aceeaşi natură cu Dumnezeu Tatăl. Deranjat de această afirmaţie, Sfantul Nicolae i-a dat o palmă ereticului, de unde a rămas şi cutuma că cei obraznici să primească o nuielușă de la Moș Nicolae. Sfântul Nicolae a ştiut însă că după ceartă se cere şi mângâiere. De aceea, el le-a făcut multe daruri săracilor, i-a liniştit pe cei întristaţi şi i-a vindecat pe bolnavi.

Legenda lui Moș Nicolae în alte țări 

Legenda lui Moș Nicolae s-a răspândit în toată lumea și a luat caracteristicile fiecărei țări. În Europa, în secolul al XII-lea, ziua Sfântului Nicolae a devenit ziua darurilor și a activităților caritabile. În Germania, tradiția sărbătoririi lui Moș Nicolae a apărut prin îmbinarea unei figuri păgâne cu imaginea creștină a Sfântului Nicolae, care este văzut de germani ca un bătrân care poartă un sac în spate și o nuielușă în mână. Pe lângă ghetuțe, copiii pregătesc în ajun o scrisoare în care își aștern toate dorințele și câțiva morcovi pentru caii moșului. Se mai spune că Moș Nicolae are cu el o carte, în care a trecut toate faptele copiilor, bune sau rele. Dacă n-au fost cuminți, copiii primesc nuielușe, cartofi sau cărbuni. În unele regiuni din Germania, copiii se costumează în Moș Nicolae și colindă casele vecine, pentru a primi dulciuri.
Copiii din Franța, în ajun, lasă pentru Moș Nicolae un pahar de vin, iar pentru măgărușul lui morcovi și puțin zahăr. În ziua de 6 decembrie, ei primesc ciocolată, turtă dulce, fructe și trimit scrisori rudelor pentru a le ura sărbători fericite. Îndeosebi în regiunile din estul Franței, cei mici știu că Moș Nicolae vine călare pe un măgăruș, alături de Pere Fouettard (Moș Nuielușă), înveșmântat în negru. Dacă Moș Nicolae lasă daruri copiilor buni, Pere Fouettard este cel care-i mustră pe copiii care n-au fost cuminți, altoindu-i cu o nuielușă.
La copiii olandezi, moșul ajunge pe mare, venind din Spania. Dacă n-au fost cuminți, se tem de însoțitorul moșului, Zwarte Piet (Petru cel Negru). El îl ajută pe Moș Nicolae cu darurile și dulciurile pentru copiii cuminți. Va merge pe la fiecare copil și-i va dărui câte ceva, dar dacă pe lista lui copilul este trecut ca neascultător, îl va lua cu el înapoi în Spania.
În Belgia și în Luxemburg, copiii își așează ghetuțele în fața ușii și, la fel ca micuții francezi, pregătesc un pahar de vin pentru moșul, morcovi și zahăr pentru calul lui. Odată cu Moș Nicolae, la fel ca în alte țări europene, copiii îl așteaptă și pe însoțitorul său, Hoseker.
Moș Nicolae este foarte iubit de copiii din Austria, care-l știu ca pe un bătrân înveșmântat asemenea unui episcop, cu o carte mare în care îngerii au scris toate faptele celor mici și călătorește alături de Krampus, care ține în mână o nuia cu care-i amenință pe micuții care nu au dat ascultare părinților.
Copiii din Italia așază pe o farfurie, în ajun, scrisorile în care-și notează dorințele, promițându-i lui Moș Nicolae că vor fi cuminți în anul care va veni. A doua zi, în locul scrisorilor, găsesc dulciurile lor preferate. Tot în Italia, există tradiția numită „Rito delle nubili” (ritualul celor necăsătoriți). Tinerele fete, care au nevoie de ajutor înainte de a se mărita, primesc daruri în amintirea sfântului care a ajutat trei fete sărace să se căsătorească oferind fiecăreia câte o punguță cu galbeni.
În Cehia, odată cu cadourile constând din mere, nuci, dulciuri și jucării, Moș Nicolae le aduce aminte copiilor că, în curând, va sosi copilul Iisus. Conform unui vechi obicei, copiii neascultători primeau în încălțări cartofi și bucăți de cărbune.
În nordul și în partea centrală a Croației, Moș Nicolae (Sveti Nikola) aduce cadouri pe 6 decembrie, cu ocazia zilei sale consacrate. În seara dinainte, copiii își lustruiesc încălțămintea și o așează pe pervazurile ferestrelor, pentru a fi umplută cu daruri, dulciuri și fructe de către generosul moș.
În Polonia, Moș Nicolae este o personalitate extrem de divinizată și de respectată. Îmbrăcat în haine episcopale și purtând bastonul episcopal, el coboară din ceruri cu ajutorul unui înger și colindă întreaga țară pe jos sau purtat într-o trăsură trasă de un cal alb. La vederea lui, copiii nerăbdători încep să strige „A venit! A venit!”. Odată intrat într-o casă, Moș Nicolae ascultă cu îngăduință rugămințile copiilor. El îi ceartă sau îi laudă, după cum este cazul, și le dăruiește apoi icoane, mere roșii, portocale și „pierniki” (niște prăjiturele sfinte făcute cu miere și mirodenii). Dacă nu își face apariția în persoană, el își lasă darurile sub pernele copiilor care dorm sau le pune în pantofii lustruiți special pentru acest eveniment.
În unele orașe și sate din Slovacia, Moș Nicolae, sau Svaty Mikulas, sosește într-o trăsură trasă de un cal. Copiii nerăbdători să îl vadă umplu străzile și se unesc în coruri și dansuri. În unele regiuni, Moșul vizitează copiii acasă. În ajun, copiii își așează încălțările lustruite pe pervazul ferestrei sau în pragul ușii, sperând să le găsească dimineața încărcate cu daruri. În unele școli, are loc sărbătoarea „Mikul Mail” , în cadrul căreia copiii își dăruiesc unul altuia mici cadouri.
În Slovenia, în seara anterioară zilei de Sântul Nicolae, copiii își așează încălțămintea afară, în fața ușii, așteptând ca a doua zi să fie încărcată de fructe, bomboane, monede și mici jucării. Cel care îl însoțește pe Moș Nicolae, numit Parkel, pune în încălțările copiilor obraznici cărbuni și cenușă.
În Spania, tradițiile de Moș Nicolae includ un foarte tânăr „episcop copil”, de obicei având între trei și șase ani, și un grup de bărbați numiți „auroros”, care cântă orații. Bărbații adună colecte, care sunt apoi dăruite de către preot sau „episcopul copil”. Copilul poate fi escortat de colegii de clasă, poate călări un mic cal sau prezidează, împreună cu preotul și cu profesorul, o masă la care se servesc fructe uscate, nuci și prăjiturele.
Înaintea zilei de Sfântul Nicolae (Szent Mikulás), copiii din Ungaria își lustruiesc pantofii cei mai buni și îi așează pe pervazuri, pentru a fi umpluți de darnicul Moș. El vine în case cu un sac plin de cadouri și cu o carte mare, în care sunt scrise faptele bune și rele ale copiilor. Dimineața, copiii găsesc în pantofi bomboane, portocale, nuci, mere, ciocolată și mici cadouri. Copiii obraznici primesc nuiele aurii și linguri de lemn.
 
După cum ați văzut în ilustrațiile timbrelor reproduse, nu peste tot imaginea laică a lui Moș Nicolae a fost subiectul machetatorilor. Unele țări, cu un vădit caracter religios în viața de zi cu zi, au preferat să ilustreze pe mărcile poștale imaginea Sfântului Nicolae așa cum acesta este surprins în iconografia locală.
În cazul în care mai cunoașteți alte legende ale Sfântului Nicolae, precum și alte mărci poștale care îl au ca protagonist, nu ezitați să le împărtășiți cu noi. Sărbători fericite tuturor!


75 de ani de la moartea biologului american Thomas Hunt Morgan

Thomas Hunt Morgan (n. 25 septembrie 1866, Lexington, Kentucky, Comitatul Fayette, Kentucky, SUA – d. 4 decembrie 1945, Pasadena, SUA) a fost un biolog și genetician american.
A studiat embriologia la Universitatea Johns Hopkins, unde a obținut Diploma de absolvire în 1891. Între 1904 și 1928 a fost profesor de zoologie experimentală la Universitatea Columbia, unde l-a preocupat teoria lui Gregor Mendel privind legile eredității. În acest scop a studiat, în special, variațiile fenotipice la musculița de oțet Drosophila melanogaster. Înfăptuind experimente de înmulțire și analize citologice pe aceasta, împreună cu foștii săi studenți Alfred Henry Sturtevant, Calvin Blackman Bridges și Hermann Joseph, Muller a arătat că și cromozomii se comportă într-un mod foarte apropiat de modul în care Mendel credea că genele se separă și se grupează în mod aleator.
În 1933, Morgan a primit Premiul Nobel pentru Medicină pentru contribuțiile sale majore în domeniul geneticii, și anume pentru că a demonstrat că cromozomii sunt suportul fizic al informației genetice. Ca urmare a lucrărilor sale, Drosophila melanogaster a fost adoptată ca organism model în genetică.
A mai fost distins cu Medalia Darwin, în 1924 și Medalia Copley, în 1939.
Se stinge din viață la vârsta de 79 de ani, în urma unui infarct miocardic.


03 decembrie 2020

220 de ani de la Bătălia de la Hohenlinden

Bătălia de la Hohenlinden s-a dat la 3 decembrie 1800 în timpul Războaielor Revoluției Franceze. O armată franceză în frunte cu Jean Victor Marie Moreau a obținut o victorie decisivă asupra austriecilor și bavarezilor conduși de arhiducele Ioan al Austriei. După ce au fost forțați într-o retragere dezastruoasă, aliații au fost obligați să ceară un armistițiu care a încheiat practic Războiul celei de a Doua Coaliții. Localitatea Hohenlinden, unde s-a dat bătălia, se află la 33 km est de München în Germania de astăzi.
Armata de 56.000 de oameni a generalului de divizie Moreau a atacat circa 64.000 de austrieci și bavarezi. Austriecii, crezând că sunt în urmărirea unui dușman învins, s-au deplasat printr-o zonă des împădurită în patru coloane separate. Moreau i-a surprins, însă, pe austrieci într-o ambuscadă, când ieșeau din pădurea Ebersberg, lansând divizia generalului Antoine Richepanse într-o încercuire surprinzătoare pe flancul stâng austriac. Luând inițiativa, generalii Moreau au reușit să încercuiască total și să zdrobească cea mai mare coloană austriacă.
Această victorie uriașă, cuplată cu victoria primului consul Napoleon Bonaparte în bătălia de la Marengo din 14 iunie 1800, a pus capăt Războiului celei de a Doua Coaliții. În februarie 1801, austriecii au semnat tratatul de la Lunéville, acceptând controlul francez până la Rin și recunoscând republicile-marionetă ale Franței din Italia și Țările de Jos. Tratatul de la Amiens semnat ulterior de Franța și Regatul Unit a dus la cea mai mare perioadă de pauză în războaiele napoleoniene. 


02 decembrie 2020

Urși

Romfilatelia continuă tematica Faună, foarte apreciată de colecționari, introducând în circulație, joi, 3 decembrie 2020, emisiunea de mărci poștale intitulată „Urși”, alcătuită din patru mărci poştale în care este ilustrat ursul brun, specie emblematică a faunei sălbatice din România. Emisiunea a fost realizată cu sprijinul Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” din București și a fotografilor Silviu Matei, Zoltán Nagy și Daniel Petrescu.
Pe cele patru timbre, având valorile nominale de 2 lei, 3,30 lei, 5 lei și 19 lei, este reprezentat ursul brun (Ursus arctos) în patru ipostaze, corespunzând celor patru anotimpuri ce caracterizează natura României.
Aceasta este completată de plicul „prima zi” și a fost paginată în coală de 32 timbre + tęte-bęche și tabsuri și minicoală de 4 timbre cu manșetă ilustrată.


70 de ani de la moartea compozitorului și pianistului român Dinu Lipatti

Dinu (Constantin) Lipatti (n. 19 martie/1 aprilie 1917, București - d. 2 decembrie 1950, Geneva), a fost un pianist, compozitor și pedagog român. A fost ales membru post-mortem al Academiei Române (1997). Este considerat a fi cel mai important pianist român.
Crescut într-o familie cu tradiție muzicală - tatăl său, Theodor, diplomat de carieră, era un talentat violonist amator care studiase cu Pablo de Sarasate, mama, Anna Lipatti, o excelentă pianistă, iar naș la botez i-a fost George Enescu - i s-au recunoscut și cultivat din fragedă copilărie înclinațiile muzicale. La rugămintea lui Theodor Lipatti, în 1922 Josef Paschill a notat într-un caiet primele compoziții ale fiului acestuia, Dinu Lipatti, exact cum le executa la pian, fără greș, micul autor de cinci ani. Caietul, care cuprinde 8 compoziții: 1. Le Printemps (Primăvara), 2. Chanson pour Grand Mère (Cântec pentru mama-mare), 3. Dorelina, 4. Triste séparation (Trista despărțire), 5. Marșul ștrengarilor, 6. Regrete, 7. Dulce amintire, 8. À ma bonne Surcea (Bonei mele, Surcea), se păstrează la Cabinetul de muzică al Bibliotecii Academiei Române.
În 1936 își începe cariera de pianist concertist cu o serie de concerte în Germania și Italia, reputația sa continuând să crească cu fiecare apariție în public. La începutul celui de-al Doilea Război Mondial revine la București unde dă recitaluri de pian ca solist sau acompaniindu-l pe George Enescu.
În 1943 pleacă în Scandinavia împreună cu viitoarea sa soție, Madeleine Cantacuzino, și decide să se stabilească în Elveția, unde devine profesor de pian la Conservatorul din Geneva. Își continuă cariera concertistică cu recitaluri de pian sau ca solist împreună cu orchestre dirijate de Herbert von Karajan sau Alceo Galliera, realizează în studio imprimări pe discuri.
În timp ce se pregătea pentru un turneu de concerte în America se descoperă că suferă de leucemie. Se puneau mari speranțe în efectele curative ale Cortizonului, de curând descoperit, și cum preparatul era foarte scump, muzicieni ca Yehudi Menuhin, Igor Strawinski, Charles Munch au contribuit cu mari sume de bani pentru procurarea medicamentului. După o ameliorare aparentă, starea de sănătate a lui Dinu Lipatti continuă să se înrăutățească. La 16 septembrie 1950, deși slăbit fizic, are loc ultimul lui concert public la Besançon (Franța). În partea doua a recitalului intenționa să execute cele 14 Valsuri în Do diez minor de Frédéric Chopin. Puterile însă îl părăsesc, după o lungă pauză în care publicul nu s-a clintit din sală, Dinu Lipatti reapare pe scenă, se așază la pian și interpretează motivul „Jesus bleibt meine Freude” din cantata „Herz und Mund und Tat und Leben” de Johann Sebastian Bach. Cu această rugăciune s-a încheiat una din cele mai bogate și scurte cariere cunoscute în arta interpretativă modernă.
Boala de care suferea, limfogranulomatoză malignă (boala lui Hodgkin), l-a măcinat rapid, iar după două luni și jumătate, la 2 decembrie 1950 Dinu Lipatti se stinge din viață la Geneva în vârstă de numai 33 de ani, cu partitura Quartetului în Fa minor de Ludwig van Beethoven în mână. Ultimele sale cuvinte au fost: „Nu-i de ajuns să fii mare compozitor ca să scrii muzica asta, trebuie să fi fost ales ca instrument al lui Dumnezeu”. La vestea morții sale, marele pianist german Wilhelm Backhaus exclamă: „Nouă ne rămâne amintirea frumuseților pe care ni le-a dăruit și o profundă întristare”. 


01 decembrie 2020

100 de ani de când consiliul orășenesc al orașului Brașov a donat Castelul Bran Reginei Maria a României

Castelul Bran este un monument istoric și arhitectonic situat în Pasul Bran-Rucăr, la 30 de kilometri de Brașov.
Un document emis de regele Ludovic I al Ungariei (1342-1382) la 17 noiembrie 1377 în Zvolen le confirmă sașilor din Scaunul Brașovului dreptul de a ridica, conform promisiunii, pe cheltuiala și cu meșterii lor, o nouă cetate de piatră la Bran. Cu această ocazie, regele le promite brașovenilor că, dacă Țara Românească va ajunge „în mâinile noastre”, atunci vama va fi mutată de la Rucăr la Bran. Referința din textul documentului din 1377 cu privire la o „nouă cetate de piatră” permite deducția că fortificația de piatră, ce urma să fie edificată pe acest loc, a fost precedată de o întăritură de graniță mai veche. Această cetate, probabil din lemn, a fost ridicată de cavalerii teutoni între 1211-1225. Ea îi este atribuită magistrului Theodorikus. În secolul al XIII-lea, teritoriul cetății Bran a fost supus jurisdicției comitatului regal de Alba Iulia.
La 1 decembrie 1920, din inițiativa primarului Karl Ernst Schnell, Consiliul Orășenesc Brașov a donat castelul reginei Maria a României, în semn de recunoștință față de contribuția sa la înfăptuirea Marii Uniri. La moartea reginei, în 1938, castelul a fost moștenit de către fiica sa preferată, principesa Ileana, căsătorită cu un membru al fostei familii imperiale de Habsburg. După 1948 Castelul Bran a fost naționalizat și a intrat în proprietatea statului român. Castelul a fost deschis vizitelor publice începând cu 1956, fiind amenajat ca muzeu de istorie și artă feudală. În 1987 a intrat în restaurare, lucrare finalizată în linii mari în 1993. Castelul se redeschide ca muzeu și reintră în circuitul turistic.

30 noiembrie 2020

120 de ani de la moartea scriitorului irlandez Oscar Wilde

Oscar Fingal O'Flaherty Wills Wilde (n. 16 octombrie 1854, Dublin, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei – d. 30 noiembrie 1900, Paris, Franța), scriitor irlandez, cel mai cunoscut dintre scriitorii estetizanți de limbă engleză.
Oscar Wilde a fost fiul unui medic irlandez. Tatăl sau, Sir William Wilde, doctor specialist în boli de ochi și urechi, anticar și scriitor, mai avea trei copii dintr-o primă relație. Mama sa, Jane Francesca Elgee, era poetă (scria poeme revoluționare sub pseudonimul Speranza) și jurnalistă. În timpul școlii, Oscar a excelat în studiul clasicilor, la limba greacă și la desen, câștigând numeroase premii și burse de studiu. După studii strălucite la Trinity College din Dublin, audiază prelegerile de estetică ale lui John Ruskin la Universitatea din Oxford, unde se distinge și prin gusturile sale rafinate, îmbrăcămintea elegantă și stilul dandy de viață. După absolvire, în 1878, se mută la Londra.
Declinul său începe în vara lui 1891, când Oscar îl întâlnește pe lordul Alfred Douglas. În curând, cei doi devin iubiți și de nedespărțit până la arestarea lui Wilde, patru ani mai târziu, când după acuzarea de homosexualitate (pe atunci ilegală în Anglia) va fi condamnat la închisoare. Ostil filosofiei și convențiilor morale ale epocii victoriene, Oscar Wilde duce o viață de ostentație cinică și de scandal, afișându-și public relația sa homosexuală, ceea ce îi atrage în 1895 o condamnare penală de doi ani închisoare pentru ultragiu la moralitatea publică.
Între timp soția și copiii îl părăsesc și își schimbă numele în „Holland”. După eliberare, ruinat financiar de luxoasa relație cu Bosie (Lordul Douglas) și căzut în dizgrație, Wilde mai trăiește încă trei ani, cutreierând Europa și locuind în hoteluri ieftine.
Ultima parte a condamnării o ispășește în închisoarea din Reading și va face obiectul unei celebre balade. Eliberat în 1897, se stabilește în Franța, unde-și sfârșește viața în uitare și singurătate. Își găsește sfârșitul la Paris pe 30 noiembrie 1900, după o meningită, ce se instalase pe fondul unei infecții puternice la o ureche. Este înmormântat în cimitirul Père-Lachaise din Paris.

29 noiembrie 2020

195 de ani de la nașterea neurologului francez Jean-Martin Charcot

Jean-Martin Charcot (n. 29 noiembrie 1825 - d. 16 august 1893) a fost un medic francez, profesor de neurologie și anatomie patologică la Universitatea din Paris și la Spitalul Salpêtrière, unde a funcționat în decursul a 33 de ani ca șef de secție, șef de clinică și ca director al spitalului. Întreaga sa operă a produs un profund impact în noile discipline ale neurologiei și psihologiei.
Charcot a fost profesor la Universitatea din Paris 33 de ani, iar în 1862 a început o colaborare cu Spitalul Salpêtrière care a durat întreaga sa viață, în cele din urmă devenind directorul acestui spital. Era cunoscut ca un profesor excelent de medicină ce atrăgea studenți din toată Europa. Atenția sa s-a îndreptat către neurologie, și este numit actualmente de unii ca fondatorul neurologiei moderne. În 1882 a pus bazele, la Spitalul Salpêtrière, a unicii clinici de neurologie din Europa. 


28 noiembrie 2020

200 de ani de la nașterea filosofului Friedrich Engels

Friedrich Engels (n. 28 noiembrie 1820 – d. 5 august 1895) a fost un filozof politic german, din secolul al XIX-lea. Împreună cu partenerul său, mai bine cunoscutul Karl Marx, Engels a dezvoltat teoria comunistă, a fost coautor al Manifestului Partidului Comunist (1848). Engels a editat mai multe volume din Das Kapital (Capitalul), după moartea lui Marx.
Engels s-a născut în Barmen-Elberfeld (acum Wuppertal) într-o familie înstărită, de religie protestantă, ca prim fiu al unui industriaș german din domeniul textilelor. Tatăl și-a trimis fiul, încă tânăr, în Anglia să ajute la conducerea fabricii de bumbac a familiei din Manchester. Șocat de sărăcia larg răspândită și de exploatarea nemiloasă a muncitorilor englezi, el a început să scrie un raport care a fost publicat în 1845 sub numele de Condiția clasei muncitoare în Anglia în 1844


27 noiembrie 2020

80 de ani de la asasinarea istoricului Nicolae Iorga

Nicolae Iorga s-a născut în Botoșani la 5 iunie 1871, așa cum apare în registrul pentru născuți pe anul 1871. În unele lucrări apare în mod greșit ca dată a nașterii 17 ianuarie 1871. Confuzie apărută, cel mai probabil, din cauza faptului că istoricul era sărbătorit și pe data de 17 iunie, după stilul vechi. Tatăl său, Nicu Iorga (avocat) și mama Zulnia (născută Arghiropol) erau ortodocși. Strămoșii lui Nicolae Iorga se pare că erau de origine aromână, veniți din zona Pindului, deși istoricul nu s-a identificat niciodată explicit și fără echivoc cu această etnie. Probabil din cauza luptelor balcanice nesfârșite de a revendica acest popor și istoria lui, istoricul a manifestat o reținere în a-și însuși apartenența etnică explicit, însă în cartea auto-biografică „O viață de om așa cum a fost” scriitorul neagă subtil legătura cu grecii și se mândrește că provine pe linie maternă din aristocrația bizantină și după tată direct din munții Pindului, pe care orice istoric îi acceptă ca vatra veșnică a macedonilor aromani. 

În anul 1940 regimul lui Carol al II-lea s-a prăbușit. Neașteptata cedare a Basarabiei și Bucovinei de nord sovieticilor a șocat societatea românească și l-a revoltat pe Iorga. La două ședințe ale Consiliului de Coroană ținute la 27 iunie, a fost unul din cei șase membri (din totalul de 21) șcare s-au opus ultimatului impus de URSS, cerând cu insistență apărarea armată a Basarabiei. Mai târziu, Dictatul de la Viena a cedat Ungariei Transilvania de Nord, astfel agravându-se criza politică și morală, care a dus la instaurarea Statului Național-Legionar cu Ion Antonescu ca Conducător, sprijinit de un guvern legionar. Iorga decide să suspende apariția gazetei Neamul Românesc, explicând că: „Când s-a produs o înfrângere, steagul nu se predă, ci pânza lui se înfășoară în jurul inimei. Inima luptei noastre a fost ideea culturală națională”. Văzut vinovat pentru uciderea lui Codreanu, a primit noi amenințări de la Garda de Fier, prin scrisori de ură, atacuri în presa mișcării legionare (Buna Vestire și Porunca Vremii) și tirade de la sediul legionar din Văleni. S-a opus noului guvern susținându-și atașamentul față de regele care fusese obligat să abdice.
Nicolae Iorga a fost obligat să părăsească domiciliile din București (unde deținea o casă nouă în cartierul Dorobanți) și din Vălenii de Munte din cauza cutremurului din noiembrie 1940. S-a mutat la vila sa din Sinaia, unde a terminat Istoriologia umană. A fost ridicat de un grup de legionari, în după-amiaza zilei de 27 noiembrie, și ucis lângă Strejnicu. A fost împușcat de nouă ori, cu pistoale de 7,65 mm și 6,35 mm. Asasinarea lui Iorga este des menționată în paralel cu cea a politicianului țărănist Virgil Madgearu, răpit și omorât de legionari în aceeași noapte, și cu Masacrul de la Jilava. 

Moartea lui Iorga a generat consternare și a cutremurat comunitatea academică. După aflarea veștii asasinării lui Iorga, 47 de universități și academii din întreaga lume au arborat drapelul în bernă. Discursul funerar a fost ținut de istoricul francez exilat Henri Focillon, din New York, numindu-l pe Iorga „una dintre personalitățile legendare plantate, pentru eternitate, în pământul unei țări și în istoria inteligenței umane”. În țară, Garda de Fier a interzis plângerea sa în public, exceptând un necrolog în cotidianul Universul și o ceremonie ținută la Academia Română. Un ultim omagiu a fost adus de filozoful Constantin Rădulescu-Motru, care-l numea, în termeni asemănători celor folosiți de Focillon, „curajosul intelectual al națiunii”, „toată înțelepciunea și originalitatea unui geniu român”, „... a întrupat puterea de muncă intelectuală a neamului nostru în gradul cel mai înalt...”.
Trupul lui Iorga a fost îngropat la cimitirul Bellu din București, în aceeași zi cu funeraliile lui Madgearu. Cei prezenți, printre care se aflau politicieni și diplomați străini, au sfidat interdicția Gărzii de fier cu prezența lor. Ultimele texte ale lui Iorga, recuperate de tânărul său discipol G. Brătescu, au fost ținute de criticul literar Șerban Cioculescu și publicate la o dată ulterioară. Gheorghe Brătianu a preluat postul lui Iorga de la Institutul de Studii Sud-Europene și Institutul de Istorie a Lumii (reintitulat din 1941 Institutul Nicolae Iorga).

Publicitate

Persoane interesate