Publicitate

04 decembrie 2020

75 de ani de la moartea biologului american Thomas Hunt Morgan

Thomas Hunt Morgan (n. 25 septembrie 1866, Lexington, Kentucky, Comitatul Fayette, Kentucky, SUA – d. 4 decembrie 1945, Pasadena, SUA) a fost un biolog și genetician american.
A studiat embriologia la Universitatea Johns Hopkins, unde a obținut Diploma de absolvire în 1891. Între 1904 și 1928 a fost profesor de zoologie experimentală la Universitatea Columbia, unde l-a preocupat teoria lui Gregor Mendel privind legile eredității. În acest scop a studiat, în special, variațiile fenotipice la musculița de oțet Drosophila melanogaster. Înfăptuind experimente de înmulțire și analize citologice pe aceasta, împreună cu foștii săi studenți Alfred Henry Sturtevant, Calvin Blackman Bridges și Hermann Joseph, Muller a arătat că și cromozomii se comportă într-un mod foarte apropiat de modul în care Mendel credea că genele se separă și se grupează în mod aleator.
În 1933, Morgan a primit Premiul Nobel pentru Medicină pentru contribuțiile sale majore în domeniul geneticii, și anume pentru că a demonstrat că cromozomii sunt suportul fizic al informației genetice. Ca urmare a lucrărilor sale, Drosophila melanogaster a fost adoptată ca organism model în genetică.
A mai fost distins cu Medalia Darwin, în 1924 și Medalia Copley, în 1939.
Se stinge din viață la vârsta de 79 de ani, în urma unui infarct miocardic.


03 decembrie 2020

220 de ani de la Bătălia de la Hohenlinden

Bătălia de la Hohenlinden s-a dat la 3 decembrie 1800 în timpul Războaielor Revoluției Franceze. O armată franceză în frunte cu Jean Victor Marie Moreau a obținut o victorie decisivă asupra austriecilor și bavarezilor conduși de arhiducele Ioan al Austriei. După ce au fost forțați într-o retragere dezastruoasă, aliații au fost obligați să ceară un armistițiu care a încheiat practic Războiul celei de a Doua Coaliții. Localitatea Hohenlinden, unde s-a dat bătălia, se află la 33 km est de München în Germania de astăzi.
Armata de 56.000 de oameni a generalului de divizie Moreau a atacat circa 64.000 de austrieci și bavarezi. Austriecii, crezând că sunt în urmărirea unui dușman învins, s-au deplasat printr-o zonă des împădurită în patru coloane separate. Moreau i-a surprins, însă, pe austrieci într-o ambuscadă, când ieșeau din pădurea Ebersberg, lansând divizia generalului Antoine Richepanse într-o încercuire surprinzătoare pe flancul stâng austriac. Luând inițiativa, generalii Moreau au reușit să încercuiască total și să zdrobească cea mai mare coloană austriacă.
Această victorie uriașă, cuplată cu victoria primului consul Napoleon Bonaparte în bătălia de la Marengo din 14 iunie 1800, a pus capăt Războiului celei de a Doua Coaliții. În februarie 1801, austriecii au semnat tratatul de la Lunéville, acceptând controlul francez până la Rin și recunoscând republicile-marionetă ale Franței din Italia și Țările de Jos. Tratatul de la Amiens semnat ulterior de Franța și Regatul Unit a dus la cea mai mare perioadă de pauză în războaiele napoleoniene. 


02 decembrie 2020

Urși

Romfilatelia continuă tematica Faună, foarte apreciată de colecționari, introducând în circulație, joi, 3 decembrie 2020, emisiunea de mărci poștale intitulată „Urși”, alcătuită din patru mărci poştale în care este ilustrat ursul brun, specie emblematică a faunei sălbatice din România. Emisiunea a fost realizată cu sprijinul Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” din București și a fotografilor Silviu Matei, Zoltán Nagy și Daniel Petrescu.
Pe cele patru timbre, având valorile nominale de 2 lei, 3,30 lei, 5 lei și 19 lei, este reprezentat ursul brun (Ursus arctos) în patru ipostaze, corespunzând celor patru anotimpuri ce caracterizează natura României.
Aceasta este completată de plicul „prima zi” și a fost paginată în coală de 32 timbre + tęte-bęche și tabsuri și minicoală de 4 timbre cu manșetă ilustrată.


70 de ani de la moartea compozitorului și pianistului român Dinu Lipatti

Dinu (Constantin) Lipatti (n. 19 martie/1 aprilie 1917, București - d. 2 decembrie 1950, Geneva), a fost un pianist, compozitor și pedagog român. A fost ales membru post-mortem al Academiei Române (1997). Este considerat a fi cel mai important pianist român.
Crescut într-o familie cu tradiție muzicală - tatăl său, Theodor, diplomat de carieră, era un talentat violonist amator care studiase cu Pablo de Sarasate, mama, Anna Lipatti, o excelentă pianistă, iar naș la botez i-a fost George Enescu - i s-au recunoscut și cultivat din fragedă copilărie înclinațiile muzicale. La rugămintea lui Theodor Lipatti, în 1922 Josef Paschill a notat într-un caiet primele compoziții ale fiului acestuia, Dinu Lipatti, exact cum le executa la pian, fără greș, micul autor de cinci ani. Caietul, care cuprinde 8 compoziții: 1. Le Printemps (Primăvara), 2. Chanson pour Grand Mère (Cântec pentru mama-mare), 3. Dorelina, 4. Triste séparation (Trista despărțire), 5. Marșul ștrengarilor, 6. Regrete, 7. Dulce amintire, 8. À ma bonne Surcea (Bonei mele, Surcea), se păstrează la Cabinetul de muzică al Bibliotecii Academiei Române.
În 1936 își începe cariera de pianist concertist cu o serie de concerte în Germania și Italia, reputația sa continuând să crească cu fiecare apariție în public. La începutul celui de-al Doilea Război Mondial revine la București unde dă recitaluri de pian ca solist sau acompaniindu-l pe George Enescu.
În 1943 pleacă în Scandinavia împreună cu viitoarea sa soție, Madeleine Cantacuzino, și decide să se stabilească în Elveția, unde devine profesor de pian la Conservatorul din Geneva. Își continuă cariera concertistică cu recitaluri de pian sau ca solist împreună cu orchestre dirijate de Herbert von Karajan sau Alceo Galliera, realizează în studio imprimări pe discuri.
În timp ce se pregătea pentru un turneu de concerte în America se descoperă că suferă de leucemie. Se puneau mari speranțe în efectele curative ale Cortizonului, de curând descoperit, și cum preparatul era foarte scump, muzicieni ca Yehudi Menuhin, Igor Strawinski, Charles Munch au contribuit cu mari sume de bani pentru procurarea medicamentului. După o ameliorare aparentă, starea de sănătate a lui Dinu Lipatti continuă să se înrăutățească. La 16 septembrie 1950, deși slăbit fizic, are loc ultimul lui concert public la Besançon (Franța). În partea doua a recitalului intenționa să execute cele 14 Valsuri în Do diez minor de Frédéric Chopin. Puterile însă îl părăsesc, după o lungă pauză în care publicul nu s-a clintit din sală, Dinu Lipatti reapare pe scenă, se așază la pian și interpretează motivul „Jesus bleibt meine Freude” din cantata „Herz und Mund und Tat und Leben” de Johann Sebastian Bach. Cu această rugăciune s-a încheiat una din cele mai bogate și scurte cariere cunoscute în arta interpretativă modernă.
Boala de care suferea, limfogranulomatoză malignă (boala lui Hodgkin), l-a măcinat rapid, iar după două luni și jumătate, la 2 decembrie 1950 Dinu Lipatti se stinge din viață la Geneva în vârstă de numai 33 de ani, cu partitura Quartetului în Fa minor de Ludwig van Beethoven în mână. Ultimele sale cuvinte au fost: „Nu-i de ajuns să fii mare compozitor ca să scrii muzica asta, trebuie să fi fost ales ca instrument al lui Dumnezeu”. La vestea morții sale, marele pianist german Wilhelm Backhaus exclamă: „Nouă ne rămâne amintirea frumuseților pe care ni le-a dăruit și o profundă întristare”. 


01 decembrie 2020

100 de ani de când consiliul orășenesc al orașului Brașov a donat Castelul Bran Reginei Maria a României

Castelul Bran este un monument istoric și arhitectonic situat în Pasul Bran-Rucăr, la 30 de kilometri de Brașov.
Un document emis de regele Ludovic I al Ungariei (1342-1382) la 17 noiembrie 1377 în Zvolen le confirmă sașilor din Scaunul Brașovului dreptul de a ridica, conform promisiunii, pe cheltuiala și cu meșterii lor, o nouă cetate de piatră la Bran. Cu această ocazie, regele le promite brașovenilor că, dacă Țara Românească va ajunge „în mâinile noastre”, atunci vama va fi mutată de la Rucăr la Bran. Referința din textul documentului din 1377 cu privire la o „nouă cetate de piatră” permite deducția că fortificația de piatră, ce urma să fie edificată pe acest loc, a fost precedată de o întăritură de graniță mai veche. Această cetate, probabil din lemn, a fost ridicată de cavalerii teutoni între 1211-1225. Ea îi este atribuită magistrului Theodorikus. În secolul al XIII-lea, teritoriul cetății Bran a fost supus jurisdicției comitatului regal de Alba Iulia.
La 1 decembrie 1920, din inițiativa primarului Karl Ernst Schnell, Consiliul Orășenesc Brașov a donat castelul reginei Maria a României, în semn de recunoștință față de contribuția sa la înfăptuirea Marii Uniri. La moartea reginei, în 1938, castelul a fost moștenit de către fiica sa preferată, principesa Ileana, căsătorită cu un membru al fostei familii imperiale de Habsburg. După 1948 Castelul Bran a fost naționalizat și a intrat în proprietatea statului român. Castelul a fost deschis vizitelor publice începând cu 1956, fiind amenajat ca muzeu de istorie și artă feudală. În 1987 a intrat în restaurare, lucrare finalizată în linii mari în 1993. Castelul se redeschide ca muzeu și reintră în circuitul turistic.

30 noiembrie 2020

120 de ani de la moartea scriitorului irlandez Oscar Wilde

Oscar Fingal O'Flaherty Wills Wilde (n. 16 octombrie 1854, Dublin, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei – d. 30 noiembrie 1900, Paris, Franța), scriitor irlandez, cel mai cunoscut dintre scriitorii estetizanți de limbă engleză.
Oscar Wilde a fost fiul unui medic irlandez. Tatăl sau, Sir William Wilde, doctor specialist în boli de ochi și urechi, anticar și scriitor, mai avea trei copii dintr-o primă relație. Mama sa, Jane Francesca Elgee, era poetă (scria poeme revoluționare sub pseudonimul Speranza) și jurnalistă. În timpul școlii, Oscar a excelat în studiul clasicilor, la limba greacă și la desen, câștigând numeroase premii și burse de studiu. După studii strălucite la Trinity College din Dublin, audiază prelegerile de estetică ale lui John Ruskin la Universitatea din Oxford, unde se distinge și prin gusturile sale rafinate, îmbrăcămintea elegantă și stilul dandy de viață. După absolvire, în 1878, se mută la Londra.
Declinul său începe în vara lui 1891, când Oscar îl întâlnește pe lordul Alfred Douglas. În curând, cei doi devin iubiți și de nedespărțit până la arestarea lui Wilde, patru ani mai târziu, când după acuzarea de homosexualitate (pe atunci ilegală în Anglia) va fi condamnat la închisoare. Ostil filosofiei și convențiilor morale ale epocii victoriene, Oscar Wilde duce o viață de ostentație cinică și de scandal, afișându-și public relația sa homosexuală, ceea ce îi atrage în 1895 o condamnare penală de doi ani închisoare pentru ultragiu la moralitatea publică.
Între timp soția și copiii îl părăsesc și își schimbă numele în „Holland”. După eliberare, ruinat financiar de luxoasa relație cu Bosie (Lordul Douglas) și căzut în dizgrație, Wilde mai trăiește încă trei ani, cutreierând Europa și locuind în hoteluri ieftine.
Ultima parte a condamnării o ispășește în închisoarea din Reading și va face obiectul unei celebre balade. Eliberat în 1897, se stabilește în Franța, unde-și sfârșește viața în uitare și singurătate. Își găsește sfârșitul la Paris pe 30 noiembrie 1900, după o meningită, ce se instalase pe fondul unei infecții puternice la o ureche. Este înmormântat în cimitirul Père-Lachaise din Paris.

29 noiembrie 2020

195 de ani de la nașterea neurologului francez Jean-Martin Charcot

Jean-Martin Charcot (n. 29 noiembrie 1825 - d. 16 august 1893) a fost un medic francez, profesor de neurologie și anatomie patologică la Universitatea din Paris și la Spitalul Salpêtrière, unde a funcționat în decursul a 33 de ani ca șef de secție, șef de clinică și ca director al spitalului. Întreaga sa operă a produs un profund impact în noile discipline ale neurologiei și psihologiei.
Charcot a fost profesor la Universitatea din Paris 33 de ani, iar în 1862 a început o colaborare cu Spitalul Salpêtrière care a durat întreaga sa viață, în cele din urmă devenind directorul acestui spital. Era cunoscut ca un profesor excelent de medicină ce atrăgea studenți din toată Europa. Atenția sa s-a îndreptat către neurologie, și este numit actualmente de unii ca fondatorul neurologiei moderne. În 1882 a pus bazele, la Spitalul Salpêtrière, a unicii clinici de neurologie din Europa. 


28 noiembrie 2020

200 de ani de la nașterea filosofului Friedrich Engels

Friedrich Engels (n. 28 noiembrie 1820 – d. 5 august 1895) a fost un filozof politic german, din secolul al XIX-lea. Împreună cu partenerul său, mai bine cunoscutul Karl Marx, Engels a dezvoltat teoria comunistă, a fost coautor al Manifestului Partidului Comunist (1848). Engels a editat mai multe volume din Das Kapital (Capitalul), după moartea lui Marx.
Engels s-a născut în Barmen-Elberfeld (acum Wuppertal) într-o familie înstărită, de religie protestantă, ca prim fiu al unui industriaș german din domeniul textilelor. Tatăl și-a trimis fiul, încă tânăr, în Anglia să ajute la conducerea fabricii de bumbac a familiei din Manchester. Șocat de sărăcia larg răspândită și de exploatarea nemiloasă a muncitorilor englezi, el a început să scrie un raport care a fost publicat în 1845 sub numele de Condiția clasei muncitoare în Anglia în 1844


27 noiembrie 2020

80 de ani de la asasinarea istoricului Nicolae Iorga

Nicolae Iorga s-a născut în Botoșani la 5 iunie 1871, așa cum apare în registrul pentru născuți pe anul 1871. În unele lucrări apare în mod greșit ca dată a nașterii 17 ianuarie 1871. Confuzie apărută, cel mai probabil, din cauza faptului că istoricul era sărbătorit și pe data de 17 iunie, după stilul vechi. Tatăl său, Nicu Iorga (avocat) și mama Zulnia (născută Arghiropol) erau ortodocși. Strămoșii lui Nicolae Iorga se pare că erau de origine aromână, veniți din zona Pindului, deși istoricul nu s-a identificat niciodată explicit și fără echivoc cu această etnie. Probabil din cauza luptelor balcanice nesfârșite de a revendica acest popor și istoria lui, istoricul a manifestat o reținere în a-și însuși apartenența etnică explicit, însă în cartea auto-biografică „O viață de om așa cum a fost” scriitorul neagă subtil legătura cu grecii și se mândrește că provine pe linie maternă din aristocrația bizantină și după tată direct din munții Pindului, pe care orice istoric îi acceptă ca vatra veșnică a macedonilor aromani. 

În anul 1940 regimul lui Carol al II-lea s-a prăbușit. Neașteptata cedare a Basarabiei și Bucovinei de nord sovieticilor a șocat societatea românească și l-a revoltat pe Iorga. La două ședințe ale Consiliului de Coroană ținute la 27 iunie, a fost unul din cei șase membri (din totalul de 21) șcare s-au opus ultimatului impus de URSS, cerând cu insistență apărarea armată a Basarabiei. Mai târziu, Dictatul de la Viena a cedat Ungariei Transilvania de Nord, astfel agravându-se criza politică și morală, care a dus la instaurarea Statului Național-Legionar cu Ion Antonescu ca Conducător, sprijinit de un guvern legionar. Iorga decide să suspende apariția gazetei Neamul Românesc, explicând că: „Când s-a produs o înfrângere, steagul nu se predă, ci pânza lui se înfășoară în jurul inimei. Inima luptei noastre a fost ideea culturală națională”. Văzut vinovat pentru uciderea lui Codreanu, a primit noi amenințări de la Garda de Fier, prin scrisori de ură, atacuri în presa mișcării legionare (Buna Vestire și Porunca Vremii) și tirade de la sediul legionar din Văleni. S-a opus noului guvern susținându-și atașamentul față de regele care fusese obligat să abdice.
Nicolae Iorga a fost obligat să părăsească domiciliile din București (unde deținea o casă nouă în cartierul Dorobanți) și din Vălenii de Munte din cauza cutremurului din noiembrie 1940. S-a mutat la vila sa din Sinaia, unde a terminat Istoriologia umană. A fost ridicat de un grup de legionari, în după-amiaza zilei de 27 noiembrie, și ucis lângă Strejnicu. A fost împușcat de nouă ori, cu pistoale de 7,65 mm și 6,35 mm. Asasinarea lui Iorga este des menționată în paralel cu cea a politicianului țărănist Virgil Madgearu, răpit și omorât de legionari în aceeași noapte, și cu Masacrul de la Jilava. 

Moartea lui Iorga a generat consternare și a cutremurat comunitatea academică. După aflarea veștii asasinării lui Iorga, 47 de universități și academii din întreaga lume au arborat drapelul în bernă. Discursul funerar a fost ținut de istoricul francez exilat Henri Focillon, din New York, numindu-l pe Iorga „una dintre personalitățile legendare plantate, pentru eternitate, în pământul unei țări și în istoria inteligenței umane”. În țară, Garda de Fier a interzis plângerea sa în public, exceptând un necrolog în cotidianul Universul și o ceremonie ținută la Academia Română. Un ultim omagiu a fost adus de filozoful Constantin Rădulescu-Motru, care-l numea, în termeni asemănători celor folosiți de Focillon, „curajosul intelectual al națiunii”, „toată înțelepciunea și originalitatea unui geniu român”, „... a întrupat puterea de muncă intelectuală a neamului nostru în gradul cel mai înalt...”.
Trupul lui Iorga a fost îngropat la cimitirul Bellu din București, în aceeași zi cu funeraliile lui Madgearu. Cei prezenți, printre care se aflau politicieni și diplomați străini, au sfidat interdicția Gărzii de fier cu prezența lor. Ultimele texte ale lui Iorga, recuperate de tânărul său discipol G. Brătescu, au fost ținute de criticul literar Șerban Cioculescu și publicate la o dată ulterioară. Gheorghe Brătianu a preluat postul lui Iorga de la Institutul de Studii Sud-Europene și Institutul de Istorie a Lumii (reintitulat din 1941 Institutul Nicolae Iorga).

26 noiembrie 2020

165 de ani de la moartea poetului polonez Adam Mickiewicz

Adomas Bernardas Mickevičius a fost un poet și scriitor polonez și luptător pentru independența și reîntregirea patriei natale.
În 1818 a fost publicat primul său poem (Zima miejska — Orașul iernii — în Tygodnik Wileński). În anii următori, a trecut de la literatura sentimentalistă- neoclasicism la romantism. acest lucru poate fi observat mai întâi în poeziile publicate în anii 1822 și 1823 la Vilnius. După absolvira Universității Imperiale din Vilnius, obține o bursă din partea instituției pentru a studia la Kaunas între 1819–1823.
În 1840, Mickiewicz a fost numit profesor la nou înființata secție de literatură și limbi slave din cadrul prestigioasei instituții de învățământ superior Collège de France, unde a predat până în 1844. Influențat de mesianismul filozofului polonez Andrzej Towiański, devine un promotor al misticismului religios. Lecțiile lui Adam devin un amestec de politică și religie, ceea ce atrage antipatia guvernului francez. Elementul mesianic intră de asemenea în conflict cu învățăturile Bisericii Romano-Catolice, iar câteva cărți îi sunt interzise, deși atât Mickiewicz, cât și Towiański sunt încurajați să participe la slujbele religioase. O selecție a prelegerilor susținute în acea perioadă sunt publicate în patru volume, evidențiind vastele sale cunoștințe de literatură rusă, poloneză, cehă, sârbă.
Împreună cu alți doi profesori celebri de la Collège de France din acea perioadă și anume Jules Michelet (titularul catedrei de „Istorie și morală”) și Edgar Quinet (titularul catedrei de „Literaturi și instituții comparate ale Europei meridionale”, în cadrul căreia acesta a susținut primul curs de literatură comparată din lume), Adam Mickiewicz a întregit o ilustră triadă, supranumită de contemporani „cele trei catedre de democrație”, care a avut o influență semnificativă asupra efervescenței revoluționare premergătoare Revoluției de la 1848. În 1845, în semn de protest față de suspendarea cursului lui Adam Mickiewicz, tineretul studențesc a scos o medalie cu efigiile celor trei profesori democrați (Michelet, Quinet și Mickiewicz) și a organizat o nouă manifestație de simpatie în favoarea acestora.
În următorii ani, viața poetului intră în declin, o imagine tristă a lui Mickiewicz fiind zugrăvită de scriitorul rus Alexander Herzen: sărac, deznădajduit, măcinat de conflicte familiale, îmbătrânit prematur. În iarna anilor 1848-1849 este vizitat de Frédéric Chopin, care îi mai alină sufletul cu minunata sa muzică de pian. Cu ceva timp în urmă, Chopin pusese pe note două poeme de-ale compatriotului său înstrăinat, intitulate Cântece poloneze.
În 1855 soția lui, Celina, moare. Izbucnirea Razboiului Crimeii îl determină să-și lase copiii minori la Paris. Pe 22 septembrie 1855 ajunge la Constantinopol, capitala Imperiului Otoman, unde organizează o armată poloneză care să lupte împotriva Rusiei. Împreună cu prietenul său Armand Levy alcătuiește o legiune evreiască, „Husarii lui Israel”, care includea evrei ruși și palestinieni. În timpul unei campanii militare se îmbolnăvește, probabil de holeră. Moare în apartamentul său din Constantinopol de pe strada Yenișehir (astăzi muzeu), pe 26 noiembrie 1855, trupul fiindu-i înhumat într-o criptă de la subsol. Mai târziu, este adus în Franța și înmormântat la Montmorency, pentru ca în 1890 rămășițele pământești să-i fie transportate în Polonia, la Catedrala Wawel din Cracovia, unde se odihnește alături de alte personalități ale culturii și politicii poloneze.

25 noiembrie 2020

190 de ani de la moartea revoluționarului Simón Bolívar

Simón José Antonio de la Santísima Trinidad Bolívar y Ponte Palacios y Blanco, cunoscut mai mult ca Simón Bolívar (n. 24 iulie 1783, Caracas, Venezuela - d. 17 decembrie 1830, Santa Marta, Columbia) a fost conducătorul unor mișcări de independență în America de Sud, numite uneori „Războiul lui Bolívar”.
Educația primită de Bolívar la San Mateo și Madrid conturează clar modul de gândire al Liberatorului.
Indieni, mulatri, metiși, creoli, negri, sclavi ori liberi, pentru Simón Bolívar sunt toți locuitori egali ai Venezuelei. Nu acceptă ideea de sclavie și chiar și-a eliberat pe ai lui când împrejurările i-au permis. Dorea independență și emancipare pentru statele sud americane pe care le vedea prospere într-o federație sub conducerea unui singur om, dar nu voia sa fie el acela. Urăște ideea aducerii unui „rege al Americii”. Admira geniul lui Napoleon și ideile lui militare, dar a fost dezgustat de pretenția lui de fi împărat și de modul tiran în care guverna în Franța și în Imperiul Francez.
Când se întoarce la Caracas, în iulie 1807 bărbatul de 24 de ani nutrește dorința de a rupe lanțurile stăpânirii spaniole, aprobând părerile baronului german că America spaniolă este coaptă pentru a fi liberă; are însă nevoie de un mare bărbat care să înceapă opera. Când Francisco de Miranda pornește în 1806 din New York expediția de eliberare a Venezuelei, crede că acesta este „marele bărbat” dar se înșală; expediția eșuează.
Condițiile politice din Europa au avut repercusiuni asupra statelor din America, iar valul stârnit de Napoleon a generat și dorința de eliberare a coloniilor ca Bătălia de la Ayacucho.
Moare de tuberculoză la vârtsa de 47 de ani pe data de 17 decembrie 1830 (Santa Marta, Gran Colombia) fiind înmormântat la Cathedral of Santa Marta.


70 de ani de la moartea scriitorului danez Johannes Vilhelm Jensen

Johannes Vilhelm Jensen (n. 20 ianuarie 1873 – d. 25 noiembrie 1950) a fost prozator, poet și eseist danez, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1944 „...pentru neobișnuita forță și fecunditate a imaginației sale poetice care este îmbinată cu o curiozitate intelectuală de largă cuprindere și cu un stil curajos și proaspăt”.
A fost unul dintre creatorii literaturii daneze moderne. A scris povestiri remarcabile prin acuitatea percepției și expresivitatea stilului. A formulat o teorie, ce s-a dovedit contestabilă, a superiorității așa-zisei rase gotice și aceasta pornind de la evoluționismul darwinist.
Adversar fățiș al creștinismului, Johannes Jensen ar fi vrut să reînvie serbările epocii păgâne, volumul său Anotimpuri cuprinzând și câteva cânturi menite să substituie cânticele bisericești. Printre operele sale cele mai originale se numără micile eseuri în proză reunite sub titlul Mituri, din care nouă culegeri se succed între anii 1907 și 1940.
După ce, între 1940 și 1943, în anii întunecoși ai războiului, Premiul Nobel pentru literatură nu se atribuie, primul care va fi distins cu această supremă recunoaștere internațională odată cu ivirea zorilor pacifici, în 1944, este Johannes Jensen. Moare în 1950. 


24 noiembrie 2020

Nuduri în pictura românească (II)

Romfilatelia continuă seria de emisiuni dedicate picturii românești și introduce în circulație, miercuri, 25 noiembrie 2020, emisiunea de mărci poștale intitulată „Nuduri în pictura românească” (LP 2308), în care sunt ilustrate opere de acest gen aparținând lui Theodor Pallady. Aceasta este cea de a doua serie dedicată nudurilor din pictura românească, prima parte fiind lansată în urmă cu un an, pe data de 15 februarie.
Pe primul timbru al emisiunii, având valoarea nominală de 2,20 lei (1.600 de timbre pentru Poșta Română în vederea francării unei corespondențe neprioritare interne cu greutatea cuprinsă între 100 și 500 de grame), este reprodusă lucrarea Toujours du Baudelaire, un omagiu dedicat de Theodor Pallady marelui poet simbolist. Compoziția este îndrăzneață. Pictura înfățișează două nuduri de tinere femei – prima odihnindu-se pe canapea, iar a doua așezată pe un covor cu motive geometrice, sprijinindu-se în mâini – într-o ipostază relaxată, pline de senzualitate și dezinvoltură.
Al doilea timbru al emisiunii, având valoarea nominală de 3,30 lei (5.600 de timbre în contul Poștei pentru o recomandată internă neprioritară cu greutatea de până în 50 de grame), ilustrează tabloul Femeie nud. Compoziția strânge mănunchi, în mijlocul ei, silueta tinerei femei și buchetul de flori, între care pare că se țese un tainic dialog.
Tabloul Femeie pe canapea, ilustrat pe cel de-al treilea timbru al seriei, cu valoarea nominală de 5 lei (10.400 timbre dedicate cu precădere francării corespondenței externe neprioritare cu greutatea de până în 50 de grame), face parte din ciclul de nuduri cu șosete gri și înfățișează o tânără femeie culcată pe o canapea, cu capul sprijinit pe brațul acesteia și un picior îndoit peste faldurile unei draperii verzi. Femeia este surprinsă într-o postură relaxată, care emană senzualitate și feminitate.
Pictura intitulată Nud la mare, care înfățișează o tânără femeie așezată pe plajă, la malul mării, este redată pe ultimul timbru al seriei, având valoarea nominală de 19 lei (1.600 de timbre comandate de CNPR pentru francarea unei recomandate externe prioritară cu greutatea de până în 50 de grame). Tânăra este redată într-o ipostază destinsă, ținându-și palma deasupra ochilor și scrutând melancolică zarea.
Pe cele două plicuri prima zi a emisiunii (202 seturi) este reprodusă pictura Odaliscă, ce înfățișează un nud de turcoaică tânără, stând turcește și fumând din narghilea. Silueta tinerei, extrem de expresivă, emană senzualitate, feminitate și dezinvoltură. 

Timbrele au fost machetate de către Mihail Vămășescu și au dimensiunile de 52 x 42 mm fiind paginate în coală de 20 de timbre și minicoală de 4 timbre cu manșetă ilustrată. Tirajul complet al emisiunii a fost de 40.640 de mărci.

629 de ani de la nașterea poetului francez Charles d'Orléans

Charles de Valois (n. 24 noiembrie 1391 - d. 5 ianuarie 1465) a fost Duce de Orléans, dar și un poet francez, cunoscut pentru celebrele sale rondeluri, balade și versuri ocazionale.
Poeziile sale se remarcă prin stilul cavaleresc de curte și puritatea limbajului. A scris Cartea iubirii („Canticum amoris”) și Cartea meditației („Le livre de pensée”).
Charles s-a căsătorit de trei ori. Prima lui soție a fost Isabella de Valois (fiica regelui Carol al VI-lea al Franței și văduva regelui Richard al II-lea al Angliei), cu care s-a căsătorit la Compiègne în 1406; a murit la naștere. Fiica lor, Joan s-a căsătorit cu Ioan al II-lea de Alençon în 1424 la Blois.
A doua soție a fost Bonne de Armagnac, fiica lui Bernard al VII-lea, Conte de Armagnac, în 1410. Bonne a murit înainte ca el să se întoarcă din captivitate.
La întoarcerea sa în Franța, în 1440, Charles s-a căsătorit cu Maria de Cleves (fiica lui Adolph I, Duce de Cleves) și au avut trei copii.


23 noiembrie 2020

160 de ani de la nașterea jurnalistului Hjalmar Branting

În anul 1921, Karl Hjalmar Branting a împărțit
Premiul Nobel pentru Pace cu Christian Lous Lange.

Karl Hjalmar Branting (n. 23 noiembrie 1860, Stockholm, Suedia - d. 24 februarie 1925, Stockholm) a fost un om politic suedez.
Karl Hjalmar Branting, mai cunoscut sub numele de Hjalmar Branting, s-a născut la Stockholm, în Suedia, la data de 23 noiembrie 1860. A fost fondatorul (în anul 1889) și liderul Partidului Social-Democrat din Suedia, unul dintre conducătorii Internaționalei a II-a. A contribuit la separarea pașnică dintre Norvegia și Suedia, în anul 1905. A fost primul politician socialist din Europa care a ajuns la putere în urma alegerilor legale prin sufragiu universal din 1920. Ca prim ministru, a condus intrarea Suediei în Liga Națiunilor.
A fost în fruntea a trei guverne socialiste, între anii 1920 și 1925 (cu întreruperi), practicând o politică socială avansată. În perioada 1921 - 1923, a reprezentat Suedia la diferite conferințe postbelice, în calitate de ministru al afacerilor străine.
Karl Hjalmar Branting s-a stins din viață la 24 februarie 1925. 


22 noiembrie 2020

45 de ani de când Juan Carlos a fost încoronat rege al Spaniei

Juan Carlos I de Bourbon (n. 5 ianuarie 1938, Roma) a fost rege al Spaniei din 22 noiembrie 1975 până pe 19 iunie 2014, conform constituției Spaniei, care îl recunoaște ca simbol de unitate națională și legitim moștenitor al dinastiei istorice.
Juan Carlos I (titlu monarhic Juan Carlos Alfonso Victor Maria de Borbon y Borbon-Dos Sicilias) este nepotul lui Alfonso XIII și fiul lui Juan de Borbon, Conte de Barcelona și al Mariei de las Mercedes de Borbon și Orleans, Prințesă a celor două Sicilii.
La 2 iunie 2014, Juan Carlos a anunțat că a decis să abdice în favoarea fiului său, Felipe. Juan Carlos a devenit al patrulea monarh european care abdică în doar un an și jumătate, în urma Papei Benedict al XVI-lea (28 februarie 2013), regina Beatrix a Olandei (30 aprilie 2013) și regele Albert al II-lea al Belgiei (21 iulie 2013).

21 noiembrie 2020

125 de ani de la nașterea tenorului român Traian Grozăvescu

Traian Grozăvescu (n. 21 noiembrie 1895, Lugoj, Austro-Ungaria – d. 15 februarie 1927, Viena, Republica Austriacă) a fost un tenor român.
Acesta s-a născut la Lugoj, comitatul Caraș-Severin, Austro-Ungaria (actual: județul Timiș, România). A urmat Facultatea de Drept la Budapesta unde începe în 1914 și cursurile Academiei de Muzică. Debutează la Cluj în 1919 unde obține succes după succes. Pleacă la Viena în martie 1923 și cu vocea sa excepțională este pe rând angajat de Operele din Viena, Budapesta, Berlin. Câștigă stima unor muzicieni celebri precum Richard Strauss, Arturo Toscanini, Pietro Mascagni, Franz Schalk. Pe 14 februarie 1927 tenorul cântă pentru ultima dată pe scena operei din Viena, în Rigoletto. Peste numai 5 zile, pe 19 februarie, într-un acces de gelozie, este ucis cu un glonte de revolver de către soția sa, Nelly. Grozăvescu urma să cânte peste o lună la Metropolitan Opera din New York. Este înmormântat în cimitirul ortodox din Lugoj.
Teatrul Municipal din Lugoj poartă numele tenorului, aici organizându-se și Concursul Internațional de canto „Traian Grozăvescu”. 

20 noiembrie 2020

215 ani de când singura operă a lui Beethoven, Fidelio, are premiera la Viena

Fidelio este singura operă lirică scrisă de Ludwig van Beethoven. Fidelio este o dramă în două acte, după libretul german al lui Joseph Sonleithner, care ilustrează triumful dragostei asupra tiraniei. În catalogul creațiilor muzicale ale lui Beethoven, Fidelio este notată Op. (Opus) 72.
Pe data de 20 noiembrie 1805, la Viena, are loc premiera operei, într-un cadru festiv.
Personajele principale sunt Leonora (interpretată în seara premierei de soprana Anna Milder) și soțul ei, Florestan (în interpretarea tenorului Friedrich Christian Demmer). Florestan este luat prizonier, iar din dragoste pentru el, Leonora se travestește într-un bărbat numit „Fidelio”. După mai multe aventuri, Leonora îl salvează pe Florestan din închisoare.
În afară de Corul prizonierilor, Beethoven a scris mai multe uverturi ale acestei opere. Ele sunt cunoscute ca Leonora nr. 1, nr. 2 și nr. 3 și sunt cântate deseori în concerte.


19 noiembrie 2020

120 de ani de la nașterea scriitoare germane Anna Seghers

Anna Seghers (n. 19 noiembrie 1900, Mainz - d. 1 iunie 1983, Berlin) a fost o faimoasă scriitoare germană de origine evreiască; în operele ei Seghers a descris ororile nazismului în cel de-al Doilea Război Mondial.
Seghers s-a născut cu numele de Netty Reiling la Mainz, Germania, în 1900, drept fiica lui Isidor și Hedwig Reiling. După studiile elementare și liceale, Seghers a obținut doctoratul la Universitatea din Heidelberg cu teza „Evreii și iudaismul în opera lui Rembrandt”. În 1925, s-a căsătorit cu sociologul maghiar Lászlo Radványi. Și-a ales pseudonimul „Seghers” din admirație pentru pictorul flamand Hercules Seghers (1590 - 1638). În 1928, s-a alăturat Partidului Comunist al Germaniei (KPD) pentru a lupta împotriva Partidului Muncitoresc German Național-Socialist (NSDAP). În 1929, Seghers a fost fondatoarea organizației „Uniunea scriitorilor proletari revoluționari”. În 1930, Seghers a vizitat pentru prima oară Uniunea Sovietică. După venirea la putere a naziștilor, Seghers a fost arestată, dar a fost eliberată după scurt timp. Sub regimul nazist, cărțile ei au fost arse și interzise, iar ea a trebuit să fugă în Franța, prin Elveția.

18 noiembrie 2020

Beethoven celebrat în Spania

De curând, Poșta Spaniolă a pus în circulație, pe data de 9 noiembrie 2020, o marcă poștală (coliță) prin care i se aduce un omagiu lui Beethoven. Acesta are valoarea nominală de 4 euro și seamănă cu un disc vynil care se pare că ar putea fi ascultat. Timbrul este tipărit pe carton gumat de 320 gr / m², într-un tiraj de 140.000 exemplare, având diametrele de 36 mm (marca poștală) și 138 mm (coliță).

Pe site-ul Poștei spaniole este menționat faptul că „Colița, sub formă de disc de vinil, poate fi pusă pe un player de discuri și poate rula Simfonia nr. 67 în C minor op. 67, în interpretarea Orcherstrei Festivalului Madrid, sub conducerea lui Albert Skuratov”. Teoretic dacă cineva are un dispozitiv pentru dischete, îl va putea asculta. Sunt curios dacă a reușit cineva.


80 de ani de la nașterea lui Qaboos bin Said Al Said, sultan al Omanului

Qaboos bin Said Al Said (n. 18 noiembrie 1940, Salalah, Muscat și Oman – d. 10 ianuarie 2020, Seeb, Oman) a fost sultanul Omanului. El a ajuns la putere după răsturnarea tatăl său, Said bin Taimur, într-o lovitură de palat în 1970. El a fost a 14-a generație de descendenți a fondatorului dinastiei Al Said/ Al Bu Sa'idi.
Sultanul Qaboos bin Sa‘id s-a născut la Salalah în Dhofar la 18 noiembrie 1940. El este singurul fiu al sultanului Said bin Taimur și a prințesei Mazoon al-Mashani. La vârsta de 16 ani a fost trimis la o instituție de învățământ privat din Anglia. La 20 a intrat la „Royal Military Academy Sandhurst”. După ce a absolvit Sandhurst, a intrat în armata britanică ca ofițer al batalionului 1 de scoțieni infanterie și a servit în Germania un an.
Ziua de naștere a sultanului, 18 noiembrie, este celebrată în Oman ca zi națională. Prima zi a domniei sale, 23 iulie, este celebrată ca ziua renașterii. 


17 noiembrie 2020

50 de ani de când Douglas Engelbart primește patentul pentru primul maus de calculator

Douglas Carl Engelbart (n. 30 ianuarie 1925, Portland, Oregon, SUA – d. 2 iulie 2013, Atherton, California) a fost un inventator american și un pionier al Internetului. Părinții săi au fost Carl Louis Engelbart și Gladys Charlotte Amelia Munson Engelbart. A devenit celebru prin invenția mausului (împreună cu Bill English). Ca pionier al interacțiunii om-calculator și lider al echipei care a inventat hipertextul și calculatoarele în rețea, a fost un precursor al interfeței grafice și un promotor al dezvoltării și utilizării rețelelor de calculatoare.


16 noiembrie 2020

140 de ani de la nașterea poetului rus Alexandr Blok

Aleksandr Blok (16 noiembrie 1880 - 7 august 1921) a fost probabil cel mai talentat poet liric pe care l-a produs Rusia după Alexandr Pușkin.
Aleksandr Blok s-a născut la St. Petersburg, într-o familie aristocrată de origini germane și ruse. La Universitatea din St. Petersburg, Blok a studiat dreptul fără succes, însă în 1906 și-a luat licența în filologie. Poetul rus a fost și dramaturg și eseist, dar și conducător al simboliștilor ruși de la început de secol.
Mulți critici consideră că Blok este cel mai important poet după Pușkin. Blok a început să scrie poezii la vârsta de 17 ani. În perioada de început a carierei lui literare, Blok a fost foarte influențat de filosoful din secolul al XIX-lea Vladimir Soloviev și de viziunea acestuia asupra eternului feminin și înțelepciunii divine. 


15 noiembrie 2020

90 de ani de la nașterea scriitorului britanic James Graham Ballard

James Graham Ballard (n. 15 noiembrie 1930, Shanghai, China – 19 aprilie 2009, Londra, Anglia) a fost un romancier englez, scriitor de povestiri și membru proeminent al mișcării Noul Val al științifico-fantasticului.
Cel mai cunoscut roman al său este Crash (1973), adaptat în 1996 pentru cinematografie de David Cronenberg și romanul semi-autobiografic Empire of the Sun (1984), ecranizat de Steven Spielberg, bazat pe copilăria lui Ballard în Shanghai și intervenția armatei imperiale japoneze în timpul celui de-al doilea război chino-japonez.
Marca poștală cu care ilustrăm articolul de astăzi face trimitere la romanul The Drowned World (Lumea scufundată, 1962) în care orașele au fost înghițite de oceane și transformate în mlaștini. O catastrofă naturală face ca lumea reală să se transforme într-un peisaj de vis, provocând personajele centrale să regreseze mental.Deasupra acestora a crescut o junglă tropicală luxuriantă ca în Terțiar. O mână de supraviețuitori navighează către nord, deasupra unei Londre scufundate, croindu-și drum printre reptile amfibii și animale uriașe. Povestea are loc în anul 2145. Parcă mai avem un ... hop până atunci. 


14 noiembrie 2020

55 de ani de la trecerea în eternitate a învățătorului August Pittner

August Pittner (7.12.1879 - 17.11.1965) a fost unul dintre cei mai renumiți învățători și un deosebit om de cultură din Reșița. Cu prilejul comemorării a 55 de ani de la trecerea sa în eternitate, Asociația Filateliștilor din județul Caraș-Severin a realizat o frumoasă ștampilă comemorativă care va fi aplicată pe corespondența expediată marți, 17 noiembrie 2020, de la Oficiul Poștal nr. 1 din Reșița - cod poștal 320240. Pentru cine are posibilitatea, îl rog să-mi trimită o vedere cu ștampila prezentată.

Plicul filatelic editat de Asociaţia Germană de Cultură a Adulţilor Reşiţa

 


 

Crocodili

Minicoala de 5 timbre + tête-bêche + 1 vinietă
pentru valoarea de 5 lei

Romfilatelia continuă seria emisiunilor dedicate Faunei, foarte apreciate de colecționari, cu o tematică în premieră în filatelia românească și introduce în circulație joi, 19 noiembrie 2020, emisiunea de mărci poștale Crocodili.
Aceste animalele sunt reptile prădătoare, semiacvatice, aparținând unui grup numit Ordinul Crocodilia sau crocodilieni. Grupul cuprinde 26 de specii actuale, răspândite în principal în regiunile tropicale din Asia, Africa, Australia, America de Nord, America Centrală și de Sud.
Emisiunea este compusă din 4 timbre, fiecare dintre ele beneficiind de câte o maximă care reproduce imaginea timbrului.
Pe primul timbru al emisiunii, cu valoarea nominală de 2,20 lei (contravaloarea unei corespondențe neprioritare interne cu greutatea cuprinsă între 100 și 500 de grame), este reprezentat aligatorul american (Alligator mississippiensis).
Pe timbrul cu valoarea nominală de 2,70 lei (contravaloarea unei imprimate neprioritare interne cu greutatea cuprinsă între 500 și 1.000 de grame) este ilustrat caimanul (Caiman yacare).
Pe timbrul cu valoarea nominală de 5 lei (contravaloarea unei corespondențe neprioritare externe cu greutatea de până în 50 de grame) este reprezentat gavialul (Gavialis gangeticus).
Pe timbrul cu valoarea nominală de 19 lei (contravaloarea unei recomandate prioritare externe cu greutatea de până în 50 de grame) este ilustrat crocodilul cubanez (Crocodylus rhombifer).
Pe plicul „prima zi” este ilustrat crocodilul de Nil (Crocodylus niloticus).
Emisiunea a fost realizată cu sprijinul documentar al Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” din București. Mărcile sunt paginate în coală de 30 timbre și minicoala de 5 timbre + tête-bêche + 1 vinietă. 



110 ani de când aviatorul Eugene Ely a realizat prima decolare reușită a unui avion de pe un vas

Eugene Burton Ely (n. 21 octombrie 1886 – d. 19 octombrie 1911) a fost un aviator american, pionier al aviației, considerat a fi primul care a realizat o decolare și o aterizare pe un vas.
Ely s-a născut la Williamsburg, Iowa și a crescut în Davenport, Iowa. A absolvit Universitatea Statului Iowa în 1904. După absolvire, s-a mutat la San Francisco, California, unde a activat în perioada de început a vânzărilor și a curselor de automobile.
În octombrie 1910, Ely și Curtiss l-au întâlnit pe căpitanul de marină Washington Chambers, care fusese angajat de secretarul pentru marină George von Lengerke Meyer să cerceteze posibilele utilizări în scop militar ale aviației în cadrul marinei. În urma întâlnirii s-au efectuat două experimente. La 14 noiembrie 1910, Ely a decolat cu un avion cu elice propulsoare Curtiss de pe o platformă temporară ridicată peste prova crucișătorului ușor USS Birmingham. Imediat ce a terminat de parcurs platforma de 25 m lungime, aeroplanul a început să cadă, iar roțile au atins apa; după aceea, s-a ridicat. Ochelarii lui Ely au fost acoperiți cu stropi de apă, iar aviatorul a aterizat rapid pe o plajă în loc să facă o tură a portului și să aterizeze la Norfolk Navy Yard, așa cum se stabilise. În urma acestui zbor, Ely a fost făcut locotenent al Gărzii Naționale din California pentru a deveni eligibil pentru un premiu de 500 de dolari oferit primului rezervist care efectuează un astfel de zbor.




13 noiembrie 2020

170 de ani de la nașterea scriitorului scoțian Robert Louis Stevenson

Robert Louis (Balfour) Stevenson (n. 13 noiembrie 1850 în Edinburgh, Scoția – d. 3 decembrie 1894 în Apia, Samoa) a fost poet și romancier scoțian, autor al unor jurnale de călătorie și reprezentant de seamă al neoromantismului în literatura engleză.
Este cunoscut, în special, pentru cărțile Treasure Island (Insula comorii) și The Strange Case of Dr. Jekyll and Mr. Hyde (Straniul caz al doctorului Jekyll si al domnului Hyde).

12 noiembrie 2020

Câteva considerații asupra emisiunii „Gazeta matematică 1885 - 1995” (LP #1392)

ing. Ion Ionescu (1870 - 1946)
a fost fondatorul publicației

Seria „100 de ani de la apariția revistei Gazeta Matematică, 1895 - 1995” (LP #1392) a fost emisă la 15 septembrie 1995. Este compusă dintr-un singur timbru (RO #5307, Michel #RO 5128, Număr timbru #RO 4042, Yvert et Tellier #RO 4286, Stanley Gibbons #RO 5770), cu valoarea nominală de 100 de lei, marca reprezintă portretul profesorului Ion N. Ionescu („Spiritus  rector”) care a fost printre inițiatorii revistei Gazeta Matematică, dar care a lucrat și sub îndrumarea lui Anghel Saligny la construcțiile Complexului Fetești - Cernavodă.

Emisiunea a fost tipărită pe hârtie cromo (Călărași), prin heliogravură, la două culori. Timbrele au dimensiunea de 27 x 42 mm, dantelura de 13½ unități (unele surse menționează 13¼ unități) și au fost paginate în coli finite de câte 50 de mărci poștale (5x10). 

FDC-ul emisiunii
Emisiunea este însoțită de 1 FDC (3.000 de plicuri) care reproduce  marca poștală din 1945 (cea cu valoarea nominală de 80 lei).

Tirajul inițial a fost de 3.000.000 exemplare, până la finele anului ajungând la 8.000.000 (în tranșe). Acestea a fost suplimentat în 1977 (1 septembrie) cu 1.000.000 de exemplare și în perioada 1998-1988 cu alte 12.125.000 bucăți. 

Până la această oră se cunosc trei erori filatelice: pată brună pe gât (r.4; c.8) semnalată pentru prima dată de către Sergiu Găbureac (București), OZN lângă cap, la ora 3, semnalată de către Marcel Șapira (București) și apostrof după POȘTA, eroare menționată inițial de Arpad Feher (Carei).


Ion N. Ionescu (1870 - 1946*) s-a născut în satul Creața, Sectorul Agricol Ilfov. A fost profesor la Școala Politehnică din București și membru al Academiei Române.

(*1948 - după unele surse)

Ca inginer a condus lucrărire de construcție a numeroase poduri, cum ar fi cel de la Borcea, podul de la Bobolia pe Valea Prahovei și a proiectat în 1902 podul combinat de cale ferată și șosea, în curbă, de pe brațul dunărean Sf. Gheorghe din Giurgiu. Acest pod, construit între 1904-1905 împreună cu A. Saligny, este cunoscut sub numele de „Podul Ion Ionescu-Bizeț” este și astăzi unicul pod, combinat, în curbă, din Europa.

Marca poștală a fost utilizată cu succes la francarea numeroaselor plicuri ocazionale apărute în perioada imediat următoare:

Plic special realizat cu prilejul aniversării a 600 de ani de atestare a Cetății Giurgiu. Marca este obliterată cu ștampila aniversară.


 Considerată o emisiune de uzuale, valoarea nominală a mărcii acoperea, la data punerii în circulație, contravaloarea expedierii unei scrisori „alte localități” de până în 20 de grame, a unei cărți poștale ilustrate sau a taxei Post-Restant. De asemenea era utilizat în completarea tarifelor pentru Cărțile Poștale cu răspuns plătit, a taxei de recomandare, a celei expres sau a taxei de adeverire de primire. Începând cu 18 martie 1996, creșterea tarifelor în serviciile poștale vor duce la utilizarea acestui timbru în combinații cât mai variate în realizarea francaturilor necesare în expedierea corespondenței.

Scrisoare simplă, alte localități, expediată pe data de 20 noiembrie 1995.

 
Recomandată locală (200 lei: 50 lei contravaloarea unei scrisori „loco” + 150 lei taxa de recomandare) expediată pe data de 30 noiembrie 1995.

Recomandată „alte localități” expediată la data de 8.12.1995. Tarif: 250 lei (timbrul fix de 100 lei + timbrul de 100 din emisiunea analizată + 10 timbre de 5 lei din emisiunea „Hoteluri și cabane (I)” lansată pe 27 august 1991)


Recomandată „loco” cu confirmare de primire expediată pe data de 9.12.1995.

 
Recomandată „alte localități” expediată pe data de 13.12.1995.

 

Scrisoare simplă, alte localități, expediată pe data de 11 martie 1997. Pentru a atinge tariful de 400 de lei, aflat în vigoare la acea dată pentru acest serviciu poștal, s-au aplicat, în completare, timbrul cu nominalul de 50 lei (Grangurul) și cel de 250 lei (Lăcustarul) din emisiunea „Păsări” pus în circulație la data de 30 aprilie 1993.

Francatură de pe o carte poștală ilustrată expediată la data de 3 iulie 2000 (contravaloare serviciului: 1.000 lei). Pentru o tarifare corectă marca studiată a fost aplicată alături de timbrul cu nominalul de 900 lei din emisiunea „Mari actori de comedie” pus în circulație la data de 21 octombrie 1999.


Complementar emisiunii filatelice, Poșta Română a lansat o serie de 6 întreguri poștale dedicate acestui  eveniment. Cinci dintre plicuri sunt dedicate „stâlpilor” Gazetei Matematice: Gheorghe R. Țițeica (1873-1939), Ion N. Ionescu (1870-1946), Gheorghe I. Buicliu (1883-1966), Vasile Gr. Cristescu (1869-1929) și Andrei Gh. Ioachimescu (1868-1943) în  timp ce al șaselea este dedicat lui Grigore  C. Moisil (1906-1973), cel care a fost președintele Societății de Științe Matematice și Fizice între anii 1949-1963  și  respectiv președinte al Societății de Științe Matematice între anii 1964-1973.

Întregul poștal (cod 096/95) dedicat lui Ion Ionescu


Bibliografie:

1. Realizări filatelice în revista Filatelistul feroviar nr. 2/1996

2. Catalog aniversar Mărcile poștale românești 1990 - 2017, Ed. Axa, 2017

3. Colnect - 100th Anniversary of Mathematics Gazette (Gazeta Matematică)

4.  Sergiu-Marian D. Găbureac, Erori filatelice - România, catalog specializat ilustrat 1903 - 2006, Ed. Bucureștilor 2008

5. Prof. Mirel MATYAS - Matematica în filatelie – Gazeta Matematică, în Colecţii şi colecţionari din Sălaj, Anuarul Asociaţiei Colecţionarilor din Sălaj, nr. VI, 2017

6. Călin Marinescu - Tarifele, taxele și gratuitățile poștale în România 1841-2008, vol.1, Ed. Medro, 2008


Crăciun 2020

Timbrul de argint existent în albumul special

Cu ocazia Sfintei Sărbători a Crăciunului, care marchează pentru creștinii din întreaga lume nașterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Romfilatelia introduce în circulație joi, 12 noiembrie 2020, emisiunea de mărci poștale Crăciun 2020 (LP #2306), formată din două timbre, ambele cu valoarea nominală de 1,90 lei și o coliță nedantelată, al cărei timbru are valoarea de 29 lei.

Timbrele au dimensiunea de 33 x 48 mm, iar colița 89 x 128 mm. Emisiunea este machetată de către Mihail Vămășescu și a fost tipărită în sistem offset, la cinci culori, pe hârtie cromo-gumată (Anglia). Pentru promovarea emisiunii a fost realizat un FDC (350 de plicuri) și un album special, cu timbru de argint, care conține un bloc filatelic de colecție cu trei timbre nedantelate, realizat într-un tiraj limitat de 251 exemplare numerotate.


180 de ani de la nașterea sculptorului și graficianului francez Auguste Rodin

Auguste Rodin (n. 12 noiembrie 1840, Paris, Franța – d. 17 noiembrie 1917, Meudon, Franța) a fost un sculptor, grafician și pictor francez în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și începutul secolului XX. Rodin a revoluționat limbajul sculpturii, făcându-l capabil să exprime adevărul uman, pornind de la experiența directă. Prin atelierul lui au trecut mulți sculptori, printre care Antoine Bourdelle, Charles Despiau, Aristide Maillol. În 1907, aici a lucrat și Constantin Brâncuși, care, părăsind atelierul după numai câteva luni, și-a justificat plecarea spunând: „Nimic nu se poate înălța la umbra marilor arbori!”


11 noiembrie 2020

380 de ani de când Portugalia își câștigă independența față de Spania iar João IV devine rege

Ioan al IV-lea (18 martie 1603 – 6 noiembrie 1656) a fost rege al Portugaliei din 1 decembrie 1640 până la moartea sa. A fost nepotul Ecaterinei, Ducesă de Bragança care în 1580 a pretins coroana portugheză și a declanșat lupta pentru tronul Portugaliei. Ioan a fost supranumit Ioan Restauratorul (João o Restaurador). În ajunul morții sale în 1656, Imperiul portughez a atins apogeul acoperind aproape 3 miliarde de acri. 


345 de ani de când Gottfried Leibniz a demonstrat calculul integral pentru prima dată

Gottfried Wilhelm Freiherr von Leibniz(n. 1 iulie 1646, Leipzig, d. 14 noiembrie 1716, Hanovra) a fost un filozof și matematician german, unul din cei mai importanți filozofi de la sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul celui de al XVIII-lea, unul din întemeietorii iluminismului german și important continuator (alături de filozoful Baruch Spinoza) al cartezianismului, curent filozofic fondat de polimatul René Descartes.
Leibniz elaborează în jurul anului 1675 bazele calculului diferențial și integral, de o mare însemnătate pentru dezvoltarea ulterioară a matematicii și fizicii, independent de Isaac Newton, care enunțase deja principiile calculului infinitezimal într-o lucrare din 1666. Simbolurile matematice introduse de Leibniz în calculul diferențial și integral se folosesc și astăzi. Perfecționând realizările lui Blaise Pascal, Leibniz construiește un calculator mecanic, capabil să efectueze înmulțiri, împărțiri și extragerea rădăcinii pătrate. Dezvoltă forma modernă de numărare binară, utilizată astăzi în informatică și pentru calculatoare. Leibniz a încercat să creeze un calcul logic, o logică bazată pe utilizarea simbolurilor, fiind un precursor al logicii matematice.
În matematică, Leibniz a introdus termenul de „funcție” (1694), pe care l-a folosit pentru a descrie o cantitate dependentă de o curbă. Alături de Newton, Leibniz este considerat co-inventatorul calcului diferențial și integral, respectiv co-fondatorul analizei matematice moderne. 


10 noiembrie 2020

50 de ani de când Marele Zid Chinezesc a devenit obiectiv turistic

Marele Zid Chinezesc este o construcție strategică de mii de kilometri lungime, cu rol de apărare. Zidul a fost construit cu scopul de apărare a graniței imperiului chinez contra atacurilor popoarelor nomade din nordul Chinei. Este o construcție gigantică considerată după volum ca cea mai mare de pe glob, cu o lungime de 21.196,18 km.
Prima porțiune a zidului a fost construită probabil în a doua jumătate a secolului V î.Hr, în timpul dezbinării Imperiului chinez (475-221 î.Hr.), cu scop de apărare împotriva nomazilor din nord.
Construcție gigantică a lumii antice, Marele Zid Chinezesc măsoară 21.196,18 de kilometri lungime, fiind și astăzi „cel mai lung zid de pe Terra”. Nu se știe cu exactitate care din formațiunile statale chineze a hotărât înconjurarea teritoriului său cu valuri de pământ și piatră. Pentru a-și proteja statul pe care îl unificase, primul împărat al Chinei, Qin (221-210 î.Hr.) poruncește să fie legate între ele fortificații clădite de predecesorii săi. Astfel va înainta atât spre est cât și spre vest, pe o lungime totală de circa 5.000 kilometri, realizând cel mai lung zid ce va deveni, ulterior, celebru. În timpul următoarei dinastii, Han (206 î.Hr.-220 d.Hr.), zidul a fost din nou prelungit spre est și spre vest până la o lungime de 21.196,18 kilometri. Suferind stricăciuni mari de-a lungul unui mileniu, Marele Zid Chinezesc a fost refăcut pe circa 6.400 kilometri în timpul dinastiei Ming (1368-1644), dinastie ce a fixat și capitala statului la Beijing (forma în care s-a păstrat până astăzi).
Șerpuind pe crestele munților și ale dealurilor, dar și prin văile adânci, zidul, prevăzut din loc în loc cu forturi cu aspect paralelipipedic și turnuri înalte de apărare, are o înălțime de 12 metri și o lățime de 6,5 metri. Pavat cu piatră, era folosit ca șosea strategică dar și ca drum comercial.
Lăsat în paragină începând cu secolul al XIX-lea, Marele Zid Chinezesc a fost luat sub protecție guvernamentală din 1952, fiind declarat monument istoric al Chinei. Cu toate astea, numai o mică porțiune din zid a fost reabilitată și accesibilă turiștilor. 


09 noiembrie 2020

80 de ani de la moartea primului–ministru al Marii Britanii, Arthur Neville Chamberlain

Arthur Neville Chamberlain (n. 18 martie 1869, Birmingham, Regatul Unit – d. 9 noiembrie 1940, Heckfield, Hampshire, Regatul Unit) a fost un politician britanic care a îndeplinit funcția de prim-ministru al Regatului Unit din partea Partidului Conservator între 1937 și 1940. Este cunoscut pentru politica externă pacifistă, în particular pentru semnarea Acordului de la München în 1938, prin care a acceptat Germaniei Naziste să anexeze forțat regiunea Sudetă a Cehoslovaciei. Când Hitler a continuat agresiunile, Regatul Unit a declarat război Germaniei la 3 septembrie 1939, iar Chamberlain a condus guvernul britanic în primele opt luni ale celui de-al Doilea Război Mondial. După ce a activat în afaceri și în administrația locală, și după o scurtă perioadă ca director al Serviciului Național între anii 1916 și 1917, a devenit parlamentar, ca și tatăl său și fratele mai mare, în urma alegerilor generale din 1918, când avea 49 de ani. A refuzat un post ministerial minor, rămânând backbencher până în 1922. În 1923 a fost numit ministru al sănătății și apoi ministru de finanțe. După o scurtă guvernare laburistă, el a revenit în guvern la conducerea Ministerului Sănătății, introducând o serie de reforme între 1924 și 1929. A fost numit apoi ministru de finanțe în 1931. După retragerea primului ministru Stanley Baldwin în mai 1937, Chamberlain i-a urmat acestuia în funcție. Guvernarea sa a fost marcată de agenda diplomatică față de agresivitatea crescândă a Germaniei în Europa, rolul său de la München aducându-i o mare popularitate printre britanici la vremea respectivă. Când Hitler și-a continuat politica agresivă, a angajat Regatul în calitate de garant al independenței Poloniei, alianță ce a adus Regatul Unit în război cu Germania după invadarea de către cea din urmă a Poloniei în 1939.
A demisionat din funcția de premier la 10 mai 1940, după eșecul incursiunii Aliaților în Norvegia, considerând că un guvern de uniune națională este esențial, iar partidele laburist și liberal nu doreau să se alăture unui guvern condus de el. A fost urmat la conducerea guvernului de Winston Churchill dar a rămas un membru respectat al Parlamentului, mai ales de către conservatori. Înainte ca sănătatea precară să-l forțeze să renunțe și la această activitate, a rămas un membru important al Cabinetului de Război al lui Churchill, conducându-l în absența acestuia. A murit de cancer la șase luni după ce a renunțat la funcția de premier.

115 ani de la darea în exploatare a fostei linii de cale ferată Baia Mare - Baia Sprie

Gara Baia Sprie (Sursa foto: Bucureștii vechi și noi [2])
Baia Mare este situată în mijlocul platformei Someșene care cuprinde trei forme de relief: munți scunzi, dealuri subcarpatice și dealuri de podiș. Fosta linie de cale ferată Baia Mare - Baia Sprie, considerată linie de interes minier, era situată de-a lungul râului Săsar, râu care străbate ambele localități.
În lungime de 9 km linia a fost construită în perioada 1902 - 1905 și a pus la grea încercare abilitățile constructorilor datorită diferenței de nivel și a condițiilor din teren. Calea ferată pătrundea în munții vulcanici Gutâi, în direcția SV-NE, urcând de la 212 m la 335 m, ceea ce însemna o diferență de nivel de 13 m/km.
În decursul anului 1904, comunitatea locală a dorit accelerarea construcției liniei, depunând în acest sens un efort financiar considerabil. În lucrarea apărută la Budapesta în anul 1906, autorul Smik Antal menționa faptul că Ministerul finanțelor a alocat atunci suma de 20.000 coroane, județul Satu Mare a contribuit cu 10.000 de coroane, iar localitățile Baia Mare și Baia Sprie cu 20.000 de coroane, respectiv 90.000 de coroane.
Darea în exploatare a liniei, pe întreaga sa lungime, s-a realizat pe data de 9 noiembrie 1905, costurile totale ridicându-se la peste 140.000 coroane. Linia de cale ferată lega exploatarea minieră de restul țării, permițând transportul utilajelor și a pieselor de schimb.
Încă de la inaugurare linia a fost considerată cu precădere una de interes local și axată pe transportul de marfă. Astfel pe lângă numeroase marfare, linia deservea o serie de trenuri mixte și câteva trenuri de persoane care aveau vagoane cu clasele 1, 2 și 3. După 58 de ani, în primăvara anului 1963 din Gara Baia Sprie avea să plece ultimul tren de persoane.

Bibliografie:
1. Leonard Alexandru Pop - Conectarea orașului Baia Mare la rețeaua feroviară, Ed. Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”, Baia Mare, 2019, ISBN 978-606-8967-15-8
2.  Andrei Slavuteanul - Vechea gară din Baia Sprie, atunci când mai era funcțională…, pagină web pe site-ul Bucureștii vechi și noi din 20 ianuarie 2020 accesat pe data de 16 iulie 2020

08 noiembrie 2020

130 de ani de la moartea compozitorului francez César Franck

César Franck (n. 10 decembrie 1822, Liège, Regatul Unit al Țărilor de Jos – d. 8 noiembrie 1890, Paris, Republica Franceză) este cel care a adus simfonia într-o ipostază realmente inedită, utilizând principiul ciclic. Acesta se referă la o problemă de arhitectură muzicală și se referă la un motiv sau la o temă care leagă organic părțile lucrării, fiind un element generator al temelor din celelalte părți. César Franck are reușite deosebite și în variațiunile simfonice pentru pian și orchestră, o sinteză între sonată, variațiune și concert instrumental. Totodată, muzicianul scrie și poeme simfonice și propune o inovație frapantă, prin adăugarea corului (în poemul simfonic cu cor „Psyche”), al cărui rol este de comentator, aidoma celui dintr-o tragedie greacă.


 

07 noiembrie 2020

Carte poștală ilustrată dedicată Wilmei Rudolph

În plină pandemie cutia mea poștală suferea de faptul că stătea mai mult goală, adunând praf. Ne era dor de vremurile când aproape zilnic găzduia câte o vedere sosită cine știe de unde. Până și prin serviciul Postcrossing au scăzut numărul de vederi sosite la câte 1-2 cărți poștale ilustrate în decursul unei luni. Ieri am avut plăcuta surpriză de a găsi în cutie o vedere sosită de departe, tocmai din America. Are dimensiunile de 153 x 98 mm, color. A străbătut 8.939 km în 347 zile! Adică aproape un an! Un an de când sistemul i-a alocat-o expeditorului.


Verificând însă spatele vederii și uitându-mă după ștampile situația se schimbă puțin. După cum se observă data de plecare din SUA a fost 22 octombrie 2020. Sosirea 6 noiembrie 2020. Practic 16 zile. De ce a durat 11 luni în care vederea scrisă de Daniel avea să fie prelucrată la oficul poștal din Seattle, rămâne un adevărat mister pentru mine.


Dar să revenim la vederea noastră. Realizată de către Smithsonian Institution, prezintă un desen realizat de către Erin K. Robinson în onoarea atletei Wilma Rudolph. Wilma Glodean Rudolph (n. 23 iunie 1940 în Saint Bethlehem, Tennessee – d. 12 noiembrie 1994 în Brentwood, Tennessee) a fost campioană olimpică la 100 și 200 de m plat, datorită rezultatelor obținute de ea la Jocurile Olimpice, Wilma Rudolph a fost supranumită „gazela neagră”. 

Cartea poștală a fost francată cu timbrul emis de autoritatea poștală a Statelor Unite ale Americii pe data de 26 august 2018 dedicată Crăciunului (Mi:US 5531, Sn:US 5311, Yt:US 5149), de formă circulară  cu o dantelură în formă de serpentină de 8½ unități, și obliterată cu ștampila specială, tip flamă, cu mesajul „Luna de conștientizare a energiei”. După cum probabil știți, timbrele din SUA au valabilitate permanentă, până la epuizare.