Publicitate

duminică, 26 iulie 2020

145 de ani de la nașterea psihanalistului elvețian Carl Gustav Jung

Carl Gustav Jung (n. 26 iulie 1875, Keswil, cantonul Thurgau, Elveția – d. 6 iunie 1961, Küsnacht, Elveția) a fost medic, psiholog și psihiatru elvețian, fondatorul psihologiei analitice.
A făcut studii de medicină generală și psihiatrie la Basel, a fost profesor la Facultatea de Medicină din Zürich și medic-șef la clinica psihiatrică universitară Burgholzli. Este cu precădere interesat de psihoterapia clinică și, concomitent, de cercetarea experimentală și teoretică. Între 1907 și 1912 colaborează intens cu Freud, acesta având o influență decisivă asupra lui Jung. Este atras în special de cercetările acestuia legate de isterie și de vise. Ruptura cu Freud este marcată de apariția lucrării Wandlungen und Symbole der Libido (1912), în care Jung încearcă o lărgire a orizontului de interpretare freudian și o implicită critică a acestuia. Această ruptură îl va duce la elaborarea unui sistem propriu de interpretare psihanalitică, axat pe reintroducerea culturii ca dimensiune fundamentală a omului și pe un ansamblu de concepte noi, deduse din experiența clinică.
Între 1921 și 1938 întreprinde călătorii de studii în Africa de nord, în lumea arabă, la indienii pueblo din Arizona și India.
În 1935 este ales președinte al „Societății elvețiene pentru psihologie și domeniile conexe“.
În 1944 se creează la Basel catedra de „psihologie medicală“ al cărei titular este Jung. În 1948, la Zūrich, se înființează institutul Carl Gustav Jung, iar in 1958 „Societatea internațională de psihologie analitică“, având drept temă teoriile jungiene. Își petrece ultimii ani de viață la Bollingen, lângă Zūrich, unde își redactează memoriile. La câteva luni după moartea lui apare Erinnerungen, Träume, Gedanken (Amintiri, vise, reflecții) consemnate și editate de Aniela Jaffe.

duminică, 5 iulie 2020

Cărți și timbre: Claudius Bombarnac

Claudius Bombarnac este un roman de Jules Verne apărut în 1892. El a fost serializat în revista Le Soleil între 10 octombrie și 7 decembrie, apoi în volum pe 21 noiembrie același an.
Reporterul Claudius Bombarnac este însărcinat de publicația Secolul XX să urmărească traseul trenului Marele Transasiatic, care leagă Uzun Ada, Turkestan și Peking. În această călătorie el este însoțit de o serie de personaje interesante, printre care unul care încearcă să bată recordul de viteză la înconjurul Pământului și un pasager clandestin.
Claudius speră că unul dintre indivizii care îl însoțesc va deveni eroul relatării sale, așa încât articolul său să nu fie doar un jurnal de călătorie plicticos. 
El nu este deloc dezamăgit atunci când trenului i se alătură un vagon special păzit de trupe înarmate, despre care se spune că transportă rămășițele unui mare mandarin. Marele mandarin se dovedește a fi un important transport de marfă plecat din Persia către China. Din nefericire însă, trenul este nevoit să călătorească printr-o mare parte a Chinei care este controlată de hoți fără scrupule.
Înainte de sfârșitul călătoriei sale, Claudius își găsește eroul. 
Marca poștală (CMPR #6104, Michel #RO 5921, Stamp Number #RO 4717, Stanley Gibbons #RO 6503, WADP Numbering System - WNS #RO024.05) care face trimitere la romanul nostru a fost emisă în anul 2005 și are valoarea nominală de 47.000 lei.


140 de ani de la nașterea actorului de revistă Constantin Tănase

Constantin Tănase (n. 5 iulie 1880, Vaslui, România – d. 29 august 1945, București, România) a fost un actor român de scenă și de vodevil, celebru cupletist și o figură cheie în teatrul de revistă românesc.
S-a născut într-o familie modestă (tatăl, Ion Tănase, era laborant de farmacie), într-o casă țărănească din Vaslui, județul Vaslui. A fost un elev mediocru, cele mai mari note fiind la muzică și sport, iar primul contact cu teatrul l-a avut prin frecventarea spectacolelor de la Grădina „Pîrjoala”, unde se juca teatru popular, cu actori precum Zaharia Burienescu și I.D. Ionescu. Acest lucru l-a inspirat în crearea unui grup de teatru de amatori împreuna cu prietenii, cu care juca scene din piesele Meșterul Manole, Căpitanul Valter Mărăcineanu sau Constantin Brâncoveanu, prima lor scenă fiind beciul casei. În timp, reprezentațiile s-au mutat în hambar și chiar în poiată.
Prima experiență profesională ca actor a fost în cadrul trupei de teatru de limba idiș condusă de Mordechai Segalescu: aveau nevoie de un actor pentru un spectacol în Vaslui și a fost ales tânărul Tănase, care era deja nelipsit de la repetiții. În 1896 termina gimnaziul și, în ciuda dorinței sale de a deveni actor, s-a înscris la liceul militar din Iași, unde a fost respins la examenul medical, singura probă unde nu-și făcuse griji, în favoarea unui fiu de colonel. Dezamăgit, s-a îndreptat către Brăila, unde a frecventat o scurtă perioadă liceul „Nicolae Bălcescu”, la care însă a fost nevoit să renunțe după câteva săptămâni din lipsă de bani.
În 1919 a pus bazele trupei de teatru Cărăbuș în București, împreună cu care urma să creeze o tradiție de teatru de cabaret/revistă pe parcursul următorilor 20 de ani, tradiție prezentă și astăzi, mai ales la Teatrul de revistă „Constantin Tănase”, care funcționează încă la adresa fostului „Cărăbuș” pe Calea Victoriei, 33-35, în inima Bucureștiului. 


sâmbătă, 4 iulie 2020

Cărți și timbre: Pilotul de pe Dunăre

Pilotul de pe Dunăre (în franceză Le Pilote du Danube) este un roman scris de Jules Verne, publicat pentru prima dată în 1908 de Editura Hetzel.
Este vorba de un roman postum al lui Jules Verne, al cărui titlu original dat de autor era "Le beau Danube jaune" (în română Frumoasa Dunăre galbenă), cu referire la valsul lui Strauss ("Dunărea albastră"), și pe care fiul său Michel, moștenitorul operei literare, îl va redenumi cu un nume mai comercial. Valsul lui Strauss este evocat în primele capitole în contradicție cu culoarea apei fluviului Dunărea, de-a lungul căruia navighează personalul principal, Ilia Bruș.
Romanul a fost publicat în formă de foileton în Le journal din perioada 24 septembrie - 2 noiembrie 1908 și ulterior într-o ediție dublă cu "Goana după meteor" la 15 noiembrie 1908. Prima traducere în limba română a apărut în anul 1985 la Editura Ion Creangă din București și a fost realizată de Maria Brăescu. 
Marca poștală (CMPR #6103, Michel #RO 5920, Stamp Number #RO 4716, Stanley Gibbons #RO 6502, WADP Numbering System - WNS #RO023.05) românească care face referire la romanul vernian are valoarea nominală de 21.000 lei și face parte din emisiunea „Centenarul Jules Verne” (LP #1678) apărută pe data de 29 martie 2005.


70 de ani de la prima emisie a postului de radio Europa Liberă

Radio Europa Liberă este o organizație și un post de radio finanțat de Congresul Statelor Unite care transmite în țările Europei de Est și Orientului Mijlociu.
Comitetul Național pentru o Europă Liberă a fost înființat de guvernul Statelor Unite la 15 martie 1949, la New York. Radio Free Europe a fost ramura responsabilă cu radiodifuziunea în numele acestei organizații. Sediul principal a fost stabilit la München. Prima transmisiune pe unde scurte a avut loc la 4 iulie 1950, către Cehoslovacia.
Organizația a fost ajutată financiar de Congresul Statelor Unite, iar până în 1972 fondurile pentru finanțarea RFE au fost alocate în cadrul bugetului destinat Agenției Centrale de Informații (CIA) a Statelor Unite. CIA a stabilit îndrumări generale și se implica zilnic în activitatea redacțională a secției centrale de știri. Fondurile alocate prin intermediul CIA au fost aduse la cunoștința opiniei publice abia în 1971, când organizația a fost mutată în statul Delaware, sub forma unei instituții non-profit, subordonată Oficiului pentru Radiodifuziunea peste Hotare, for tutelar similar instituției USIA, căreia îi era subordonat postul de radio Vocea Americii (VoA). Controlul asupra bugetului pentru RFG a fost preluat direct de Congresul Statelor Unite.

vineri, 3 iulie 2020

Floarea de colț românească pe tarabele nemțești

Despre floarea de colț reprezentată în filatelie am mai scris și în zilele de 10 iunie 2020 și 12 iunie 2020. Căutând azi prin oferta magazinului filatelic Matthias Held din Löhne (Germania) am identificat maxima din imaginea alăturată prezentă în lotul 0020077111. Piesa este realizată cu marca de 35 de bani emisă pe data de 22 iunie 1957 și obliterată cu ștampila de zi a oficiului poștal din Sibiu pe data de 13 iulie 1957. Maxima este oferită doritorilor la prețul fix de 8 euro.


Reșița, la 249 de ani de industrie

Astăzi se sărbătoresc 249 de ani de la aprinderea primelor două furnale la Reșița, „Josephus” și „Franziskus”, 3 iulie 1771 - momentul 0 a ceea ce astăzi este Reșița.
Anul trecut am primit din partea arhivistului Diecezei Romano-Catolice Timișoara, dr. Claudiu Sergiu Călin, copia înregistrării în matricolă a sfințirii celor două cuptoare. Înregistrarea se găsește la: „Matricula Baptisatorum, Copulatorum, Defunctorum 1758-1773 [et Conversorum, cum Status Animarum et informationes historicae] Paroeciae Karassova” (pagină nenumerotată, spre finalul volumului).
Textul în original în latină și traducerea în limba română și germană:

Annô ut Supra [1771] die 3ia Julÿ primavice benedictae sunt Cæ[sare]o Regiæae ustrinæ seu Hochöfen in Neo-erecto loco Montano Reschiza dicto per me Patrem Michaëlem Grosdich Administratorem Parochiæ Carashoviensis

(În anul de mai sus [1771], ziua 3-a a lui iulie, au fost binecuvântate cuptoarele cezaro-crăiești sau Hochöfen în nou întemeiatul loc montan Reșița [binecuvântare] rostită de mine Pater [=preot-călugăr] Michaël Grosdich, administrator parohial [=paroh] de Carașova)

(Im oben angegebenem Jahr [1771], am 3. Juli wurden die Kaiserlich-Königlichen Hochöfen im neu-gegründeten Montanistischen [Berg-] Ort Reschitza von mir Pater Michaël Grosdich Pfarradministrator in Karaschowa gesegnet).
 
Pentru a marca evenimentul, Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin împreună cu Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița și Asociația Filateliștilor din Caraș-Severin au editat un plic filatelic ocazional. De asemenea au realizat o ștampilă ocazională, aprobată de Federația Filatelică Română și de POȘTA ROMÂNĂ. Întreaga corespondență care pleacă astăzi de la Oficiul Poștal Reșița 1, va fi obliterată cu aceasta.
Erwin Josef Țigla

Cărți și timbre: Castelul din Carpați

Castelul din Carpați (în franceză Le Château des Carpathes) este un roman de anticipație publicat de Jules Verne în 1892, dar a cărui scriere fusese finalizată în 1889. El a fost publicat pentru prima dată în formă de foileton în Magasin d’éducation et de récréation în perioada 1 ianuarie - 15 decembrie 1892 și integral la sfârșitul anului 1892 de Editura Hetzel.
Acțiunea romanului se petrece în majoritate în Munții Carpați din Transilvania. 
Marca poștală care face referire la romanul vernian face parte din emisiunea „Centenarul Jules Verne” (LP #1678) pusă în circulație la data de 29 martie 2005 de către Poșta Română. Timbrul (CMPR #6102, Michel #RO 5919, Stamp Number #RO 4715, Stanley Gibbons #RO 6501, WADP Numbering System - WNS #RO 022.05), cu valoarea nominală de 19.000 lei, este primul din această serie, și a fost tipărit într-un tiraj de 346.528 exemplare. Dimeniunea acestuia este de 33 x 48 mm și a fost machetat de către Walter Riess, fiind paginat în coli finite de câte 32 de mărci și în bloc de patru mărcu și patru viniete (119 x 116 mm). De asemenea, au fost realizate 650 de FDC-uri cu marca poștală și alte 650 de exemplare echipate cu blocul emisiunii.


85 de ani de la moartea inginerului André Citroën

André-Gustave Citroën (n. 5 februarie 1878, Paris – d. 3 iulie 1935, Paris) a fost un constructor de automobile.
La douăzeci și doi de ani, cu ocazia unei călătorii în Polonia, André Citroën descoperă din întâmplare un procedeu de tăiere a angrenajelor în formă de chevron. Imediat își dă seama că acest procedeu, transpus în oțel, are multe posibilități și cumpără brevetul. Este începutul celei mai mari aventuri industriale din timpurile moderne. André Citroën este nerăbdător din fire. În anul 1902, pune tot ceea ce are în joc pentru descoperirea sa din Polonia: chevroanele.
În 1906, automobilele Mors, celebre pentru faptul că au doborât la începutul secolului recordurile de viteză îl numesc director general. André Citroën reorganizează atelierele și definește noile modele. În 10 ani dublează producția anuală a uzinelor Mors.
În anul 1912, se mută la quai de Grenelle 31 de la societatea în comandită simplă de angrenaje Citroën-Hinstin care devine societate pe acțiuni de angrenaje Citroën.
André Citroën devine și Președinte al Camerei sindicale a automobilelor. În același an cu ocazia unei călătorii în Statele Unite, vizitează uzinele Henry Ford și observă cu atenție modul de organizare al atelierelor.
La data de 27 mai 1914, se căsătorește cu Georgina Bingen, fiica unui bancher. Două luni mai târziu începe războiul. André este căpitan în regimentul 2 de artilerie grea din armata a 4-a. Se duce lipsă de obuze. André Citroën propune ministerului de război să fabrice fără întârziere pentru trei sau patru luni câte 5 000 până la 10 000 de obuze Shrapnel pe zi. Instalează o nouă uzină ultra modernă pe 15 hectare în cartierul Javel. Metodele de producție sunt cele stabilite de către Frederick Taylor. La data de 11 noiembrie 1918, uzina Citroën fabricase peste optzeci de milioane de obuze.
Capacitățile sale formidabile de a conduce oamenii și de organizare îl fac să fie chemat deseori de către guvern. În anul 1917, reorganizează revitalizarea uzinelor de război organizând și serviciile poștale militare. În anul 1918 va conduce la distribuirea în douăzecișipatru de ore a tichetelor pentru rațiile de pâine în regiunea pariziană.
Odată cu încheierea războiului uzina din Javel este recondiționată. Aici se va fabrica un automobil model unic și pentru prima oară în Europa, în serie mare pentru a reduce prețul și pentru a-l face accesibil unui număr mai mare de oameni. Uzina este un model de organizare. Este dotată cu echipamente sociale de avangardă.
Totuși în afara uzinelor André Citroën nu deține nimic. Își închiriază apartamentul așa cum își închiria și vila de vacanță "les Abeilles" de la Deauville încă din anul 1923. nu banii îl interesează direct aceștia sunt doar modul de a-și obține scopurile.
La începutul anilor 30, realizase deja majoritatea visurilor marilor cuceritori industriali. Totuși criza economică nu îl scutește de neplăceri. În anul 1934, băncile nu mai împrumută, datoriile sunt dificile, frații Michelin preiau o participație din uzinele Citroën și apoi la cererea băncilor preiau chiar conducerea și administrarea. O nouă provocare, lansarea modelului Traction avant nu-l va salva însă de faliment.
Bolnav de cancer, André Citroën moare la data de 3 iulie 1935. Se odihnește în cimitirul Montparnasse.

joi, 2 iulie 2020

Animale tip leopard

Romfilatelia introduce în circulație joi, 2 iulie 2020, emisiunea de mărci poștale Animale tip leopard (LP #2290), o tematică în premieră dedicată Faunei.
Pe timbrul cu valoarea nominală de 1,90 lei (contravaloarea unei corespondențe interne neprioritare cu greutatea de până în 50 de grame) este reprezentată Țestoasa-leopard – Stigmochelys pardalis (Bell, 1828). Tiraj dedicat Companiei Naționale Poșta Română (CNPR) în vederea francării corespondenței: 8.000 timbre.
Pe timbrul cu valoarea nominală de 5 lei (contravaloarea unei corespondențe externe neprioritare cu greutatea de până în 50 de grame) este ilustrată Foca-leopard – Hydrurga leptonyx (de Blainville, 1820). Tiraj dedicat CNPR în vederea francării corespondenței: 3.400 timbre.
Pe timbrul cu valoarea nominală de 8,50 lei (contravaloarea unei corespondențe externe prioritare cu greutatea de până în 50 de grame) este redat Rechinul-leopard – Triakis semifasciata Girard, 1855. Tiraj dedicat CNPR în vederea francării corespondenței: 6.400 timbre.
Pe timbrul cu valoarea nominală de 12 lei (contravaloarea serviciului recomandat extern) este redat Șarpele-leopard – Zamenis situla (Linnaeus, 1758). Tiraj dedicat CNPR în vederea francării corespondenței: 1.600 timbre.
Pe plicul „prima zi” a emisiunii (225 exemplare) este ilustrat Leopardul – Panthera pardus (Linnaeus, 1758).
Timbrele au dimensiunea de 48 x 33 mm, au fost machetate de către Mădălina Papuc și au fost tipărite în coala de 32 timbre și minicoală de 5 timbre + 1 vinietă (120 x 122 mm).


Întreguri poștale - plicuri: Virginia Ruzici

Cu o viaţă dedicată sportului, pentru care au fost răsplătiţi cu aplauze, numeroase premii şi diplome, sportivii români şi-au câştigat respectul şi atenţia publicului.
În semn de respect şi preţuire pentru valorile sportului românesc, sub egida „Oameni, fapte, valori”,  Romfilatelia continuă proiectul dedicat acestora, astfel că performanța doamnei Virginia Ruzici, cunoscută ca tenismena câştigătoare a turneului de la Roland Garros, este marcată printr-un întreg poştal pus în circulație pe data de 1 iulie 2020.
Este absolventă a IEFS Bucureşti, actuala Universitate de Educaţie Fizică şi Sport, promoţia 1979. A început să practice tenisul de câmp în oraşul natal (Câmpia Turzii, judeţul Cluj), transferându-se ulterior la clubul Dinamo, unde a fost antrenată de Aurel Segărceanu.
În 1972, fiind încă junioară, a câştigat titlul naţional la senioare în proba de dublu, împreună cu Mariana Simionescu. În 1983 cucereşte titlul de campioană naţională la simplu, repetând performanţa şi în următoarele trei ediţii. Devine jucătoare profesionistă de tenis în 1975. În 1978 a fost campioană mondială universitară la dublu, împreună cu Florenţa Mihai, iar în 1981, la Universiadă.
A atins apogeul carierei în 1978, când a învins-o în finala de la Roland Garros, în două seturi, 6-2, 6-2, pe iugoslava Mima Jausovec, câştigând cel mai important turneu de tenis pe zgură din lume. A jucat şi finala de la Roland Garros din 1980, când a fost învinsă cu 6-0, 6-3, de americanca Chris Evert.
Tot în 1978, a câştigat finala de dublu de la Roland Garros alături de aceeaşi Mima Jausovec, cele două învingându-le în meciul decisiv pe Gail Sherriff Lovera şi Lesley Turner Bowrey, cu 6-4 şi 6-3.
De-a lungul carierei, Virginia Ruzici a obţinut 14 trofee: South Orange (1975); Palm Harbor (1977); Roland Garros, Kitzbuhel, Brighton (1978); Kitzbuhel, Salt Lake City (1980); Gstaad în Elveția și Bastad în Suedia, cât și European Championships / Zurich in perioada 1978-1982 ; Monte Carlo, Kitzbuhel, Indianapolis (1982); Detroit (1983) şi Bregenz (1985).
„Acea finală a fost o reușită extraordinară. Contează să câștigi titlul și să rămână scris numele tău acolo, pe peretele terenului central de la Roland Garros. Mulțumesc Romfilatelia pentru această distinsă onoare” sunt cuvintele care au completat întregul poștal dedicat Virginiei Ruzici.


Cărți și timbre: Dafin Împărat

Pe data de 20 aprilie 1995 era pusă în circulație emisiunea de mărci poștale „Basme populare” (LP #1375) machetată cu dibăcie de către Ioana Pârvan. Timbrul cu valoarea nominală de 635 lei (CMPR #5261, Michel #RO 5082, Stamp Number #RO 3996, Yvert et Tellier #RO 4242, Stanley Gibbons #RO 5705) este cap de serie al emisiunii și a fost tipărit în 200.000 exemplare și ilustrează povestea lui Dafin Împărat.
Dafin, în căutarea doamnei Chiralina merge la bușteanul Ielelor, care se preface în căruță cu doisprezece cai de foc și care se înalță la palatul Chiralinei. Apoi, din nou busteanul este făcut în car, cu care Dafin, Afin și Chiralina fug. 
Prin ce întâmplări mai trec cei trei și cu ce alte personaje fantastice se întâlnesc vă las pe voi să (re)descopriți citind povestea.


376 de ani de când a avut loc bătălia de la Marston Moor

Bătălia de la Marston Moor s-a dat la 2 iulie 1644, în timpul Primului Război Civil Englez din 1642–1646. Forțele combinate ale covenantiștilor scoțieni în frunte cu earlul de Leven și parlamentariștii englezi conduși de Lord Fairfax și de earlul de Manchester i-au învins pe regaliștii conduși de Prințul Rupert al Rinului și de marchizul de Newcastle.
Pe parcursul verii lui 1644, covenantiștii și parlamentariștii asediaseră Yorkul, care era apărat de marchizul de Newcastle. Prințul Rupert strânsese o armată cu care a traversat nord-vestul Angliei pentru a rupe asediul, adunând pe drum recruți proaspeți. Joncțiunea acestor forțe a făcut ca această bătălie să fie cea mai mare din Războiul Civil Englez.
La 1 iulie, Rupert a efectuat manevre pentru a îndepărta asediul parlamentarist-scoțian al orașului. A doua zi, a căutat să se lupte cu ei deși era în inferioritate numerică. A fost convins să renunțe la un atac imediat și pe parcursul zilei ambele părți și-au adunat forțele la Marston Moor, o porțiune de pajiște sălbatică de la vest de York. Către seară, scoțienii și parlamentariștii au lansat un atac surpriză. După o luptă confuză ce a durat două ore, cavaleria parlamentaristă condusă de Oliver Cromwell a pus-o pe fugă pe cea regalistă și a anihilat restul infanteriei regaliste.
După înfrângere, regaliștii au abandonat nordul Angliei. Au pierdut mare parte din resursele omenești din comitatele nordice ale Angliei, care simpatizau cu ei, precum și accesul la Europa continentală prin porturile de pe coasta Mării Nordului. Deși și-au revenit parțial, obținând câteva victorii în acel an în sudul Angliei, pierderea nordului s-a dovedit a fi un handicap fatal în anul următor, când au încercat să facă joncțiunea cu regaliștii scoțieni conduși de Montrose. 


miercuri, 1 iulie 2020

Întreguri poștale - plicuri: Academician prof. dr. neurochirurg Leon Dănăilă

În anul 1933, se naște medicul neurochirurg Leon Dănăilă, considerat unul dintre cei mai buni neurochirurgi din Europa. Acad. Prof. Dr. Leon Dănăilă se numără printre cele 5.000 de personalităţi ale lumii. Figurează alături de Einstein printre cele 500 de genii ale secolului  XXI.
Prin introducerea microscopului operator, a scăzut rata mortalităţii în cazul operaţiilor pe creier, de la 50-60% la doar 4%, şi a fost primul neurochirurg care a făcut operaţii cu laser pe creier, în România. Înfiinţarea clinicii de neurochirurgie din Bucureşti este tot meritul profesorului Dănăilă. În cei peste 55 de ani de când profesează, a făcut mai mult de 40.000 de operaţii, de la oameni simpli la şefi de state.
În anul 2016, Romfilatelia a realizat proiect de suflet, „Din respect pentru valorile României – Oameni, fapte şi valori”, dedicat unor personalităţi care au fost şi sunt repere de profesionalism, talent, dedicare, oferindu-i acestuia un  întregul poştal (cod 018/2016 având marca fixă cu valoarea nominală de 1,30 lei) realizat în onoarea sa.


Cărți și timbre: Feciorul Împăratului Roşu

„Feciorul Împăratului Roşu și Împărăteasa Fără - de - Moarte” este o poveste din Banat, culeasă de Petre Uglişiu - Delapecica. Timbrul care face trimitere la această poveste minunată are valoarea nominală de 280 lei (CMPR #5259, Michel #RO 5080, Stamp Number #RO 3994, Yvert et Tellier #RO 4240, Stanley Gibbons #RO 5703) și face parte din emisiunea „Basme populare” (LP #1375) apărută pe 20 aprilie 1995.


15 ani de la intrarea în circulație a leului nou

Leul românesc (plural: lei, codul ISO 4217: RON) este unitatea monetară a României. Un leu este subdivizat în 100 bani (singular: ban).
Pe 1 iulie 2005, România a realizat o reformă monetară, schimbând leul anterior (codul ISO 4217: ROL) cu un leu nou (RON). 1 RON este egal cu 10.000 ROL. România a intrat în Uniunea Europeană pe 1 ianuarie 2007 și era de așteptat să treacă la moneda unică europeană, euro, cel mai devreme în 2019. Acest lucru nu s-a întâmplat încă, iar în prezent data trecerii la euro este incertă. Regimul actual al cursului de schimb al leului este cel de flotare controlată.


marți, 30 iunie 2020

160 de ani de la înființarea Brigăzii 30 gardă „Mihai Viteazul”

Asociaţia Filateliştilor din Bucureşti - Gruparea Centenar 2018, la sugestia şi cu preţioasa colaborare a tânărului filatelist Samuel Pascariu, pune la dispoziţia celor interesaţi un plic filatelic dedicat aniversării a 160 de ani de la înfiinţarea Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”, la 1 iulie 1860.
Prima unitate de gardă din istoria militară națională, a fost înființată la 1 iulie 1860 în baza Decretului Nr. 63 de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza, sub denumirea de Batalionul 1 Tiraliori. Batalionul a fost conceput acum 160 de ani atât ca unitate luptătoare, dar şi ca unitate destinată asigurării pazei Palatului Domnesc şi executării ceremoniilor militare. A fost denumit Batalion de Vânători pe 31 august 1860, unităţile de vânători reprezentând o specialitate aparte a infanteriei, diferită de unităţile de vânători de munte. În afară de atribuţiunile obişnuite ale unei unităţi combatante, Batalionul de Vânători a primit şi atribuţii de gardă, având ca misiune paza Palatului Domnesc şi a Ministerului de Război. De-a lungul timpului, structura a trecut prin numeroase schimbări, purtând diferite nume. Începând din 15 august 1941, batalionul se va numi Batalionul de Gardă Regală. Acesta a fost desfiinţat după abdicarea Regelui Mihai I, în 1948. Abia după căderea regimului comunist, acest regiment s-a transformat în Brigada 30 Gardă, iar din anul 1995 acestuia i s-a acordat denumirea onorifică „Mihai Viteazul”, pentru a se reface astfel legătura cu vechile unităţi de gardă ale armatei române.
La 25 iulie 2001, Brigada 30 Gardă revine la nivel de regiment, iar din anul 2006 se numeşte Regimentul 30 Gardă „Mihai Viteazul”. Unitate de elită a armatei române, acesta are în componenţă două batalioane pentru ceremonii şi un batalion de poliţie militară. La împlinirea a 155 de ani de la înfiinţare, în 2015, Drapelul de Luptă al unităţii a fost decorat cu Ordinul naţional „Serviciu Credincios” în grad de Cavaler.
Plicul va purta o ştampilă specială cu data de 1 iulie 2020, conform imaginii prezentate aici. Aviz amatorilor : tirajul e (foarte) limitat ! (pentru detalii, puteți lua legătura pe facebook, ca de obicei, cu dl. Șerban Drăgușanu).


Cărți și timbre: Fata babei și fata moșneagului

Timbrul de astăzi face trimitere la Fata babei și fata moșneagului, un basm scris de Ion Creangă și publicat pentru prima dată în 1877.
În basm este vorba despre un moș și o babă care aveau două fete: una cuminte, a moșneagului, și alta obraznică și arțăgoasă, a babei. Într-o zi, fata blândă a fost alungată de acasă de către moș la porunca babei și a plecat în lume să își încerce norocul. Pe drum s-a întâlnit cu o fântânâ pe care a reparat-o, o cățelușă pe care a bandajat-o la lăbuță, un păr care era plin de viermi și pe care l-a curățit și u cuptor pe care l-a lipit. A ajuns la Sfânta Duminică, pentru care a muncit și astfel a putut să își aleagă un cufăr drept recunoștință. Ea l-a ales pe cel mai mic și a plecat acasă. Pe drum, cuptorul a servit-o cu plăcinte calde, părul i-a oferit fructe proaspete, fântâna - apă limpede și cățelușa niște mărgele. 
Invidioasă pe succesul ei, fata obraznică a babei a plecat și ea pe același drum. S-a întâlnit cu fântâna, cu cățelușa, cu părul și cu cuptorul, dar nu le-a ajutat. Ajunsă și ea la Sfânta Duminică, a muncit foarte puțin, dar a luat și ea un cufăr - pe cel mai mare, pe care s-a chinuit să îl târască până acasă. Ajunsă și ea la casa părintească, și-a deschis cufărul și din el au sărit fel de fel de lighioane care au înghițit-o și pe ea, și pe babă. Fata moșului a deschis și ea micuțul cufăr, unde a găsit bani și bogății. 
Marca poștală aleasă are valoarea nominală de 130 lei (CMPR #5257, Michel #RO 5078, Stamp Number #RO 3992, Yvert et Tellier #RO 4238, Stanley Gibbons #RO 5701), a fost machetată de către Ioana Pârvan și face parte din emisiunea apărută pe 20 aprilie 1995 intitulată „Basme populare” (LP #1375).

120 de ani de la nașterea matematicianului român Gheorghe Vrănceanu

Gheorghe Vrănceanu (30 iunie 1900, satul Valea Hogei, județul antebelic Vaslui, astăzi județul Bacău - 27 aprilie 1979, București) a fost un matematician român, membru al Academiei Române și profesor universitar.
A fost membru titular al Academiei de Științe din România începând cu 21 decembrie 1935.
Născut într-o familie modestă de țărani, urmează școala primară în satul natal, unde este remarcat de învățător, la a cărui insistență este trimis la liceul de la Vaslui. Matematica predată de Nicolae Abramescu îi stârnește interesul. Obține o bursă Adamachi la Facultatea de Științe în cadrul Universității din Iași, unde se înscrie la secția Matematică. Aici are ca profesori pe: Alexandru Myller, Vera Myller, Simion Sanielevici, Victor Vâlcovici, Simion Stoilow, care îi remarcă valoarea, astfel că încă din timpul facultății este numit preparator, iar după trecerea licenței este trimis la Roma pentru doctorat. 


luni, 29 iunie 2020

Întreg poștal - plicuri: Marcel Guguianu

În anul 1922, se naşte Marcel Guguianu, cel care a fost cunoscut ca sculptor de talie internațională, filantrop, publicist, membru UAP.
A urmat cursurile unei școli primare din Bârlad și o parte a celor secundare pe care le termină în Galați. În continuare a frecventat cursurile și lucrările Școlii de belle arte din București (1941 – 1945), la clasa lui Corneliu Medrea. A funcționat ca profesor de desen și caligrafie la școlile din Bârlad: Liceul „Gh. Roșca Codreanu”, „Liceul Comercial de băieți”, „Liceul Industrial de băieți” și ca tehnician proiectant la Întreprinderea ”Constructorul” din Bârlad. Între 1954 – 1956 a lucrat la Iași, ocupându-se cu restaurarea unor monumente istorice din Iași și din Bârlad.
Marcel Guguianu a lăsat în urmă un număr impresionant de lucrări de sculptură monumentală, ansambluri statuare, busturi de bronz și marmură ale unor scriitori, poeți, savanți, actori, amplasate în parcuri, grădini publice, instituții, teatre și muzee, în orașe din România și din străinătate.
Pentru întreaga activitate și în semn de recunoștință a talentului său, în anul 2011 Romfilatelia i-a dedicat acestuia un întreg poștal (cod 03(?)/2011) cu marcă fixă cu valoarea nominală de 1 leu.


Povești și timbre: Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte

Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte este o poveste din folclorul românesc, culeasă de Petre Ispirescu și introdusă în colecția Legende sau basmele românilor (1872).
În poveste apar idei filosofice privitoare la condiția omului în Univers și la cuplul viață-moarte. Textul suprapune supranaturalul folcloric și o profundă concepție filosofică-mitologică într-o construcție de o deosebită originalitate.
Filmul Tinerețe fără bătrânețe apărut în 1968 este bazat pe această poveste. 
Marca poștală care face referire la basmul nostru are valoarea nominală de 90 lei (CMPR #5256, Michel #RO 5077, Stamp Number #RO 3991, Yvert et Tellier #RO 4237, Stanley Gibbons #RO 5700) și este primul timbru din seria „Basme populare” (LP #1375) apărut în anul 1995. Timbrul are dimensiunea de 48x33 mm și a fost tipărit pe hârtie cromo în coli finite de 25 mărci poștale, fiind dantelat 13½. Macheta a fost semnată de Ioana Pârvan.
Din tirajul inițial de 1.500.000 exemplare pe data de 22 noiembrie 2000 se vor supratipări 622.919 mărci poștale. Supratiparul călimară cu pană, roșu, are noua valoare nominală de 2.000 lei, care reprezenta tariful pentru o scrisoare simplă internă până în 20 de grame.


120 de ani de la nașterea aviatorului francez Antoine de Saint-Exupéry

Antoine-Marie Roger, viconte de Saint-Exupéry (n. 29 iunie 1900, Lyon – d. 31 iulie 1944, deasupra Mării Mediterane) a fost un poet, jurnalist, aristocrat, romancier și eseist francez, aviator căzut pe frontul antifascist. S-a făcut cunoscut unui cerc larg de cititori în special datorită povestirii „Le Petit Prince” (Micul Prinț, 1943), una din cele mai răspândite cărți din lume, tradusă în trei sute șaizeci și una de limbi.
Antoine de Saint-Exupéry s-a născut la 29 iunie 1900 la Lyon. În 1910 intră la colegiul din Le Mans și își continuă studiile la Fribourg (Elveția) . În 1921 intră în aviația franceză și, în 1926, devine pilot de linie al unei companii particulare. La începutul celui de-al al Doilea Război Mondial se înrolează în aviația militară franceză și, după armistițiul din 1940, părăsește Franța și se stabilește la New York (S.U.A.). În toamna anului 1942, odată cu debarcarea trupelor aliate în Africa de nord, Saint-Exupéry părăsește America și își reia activitatea ca pilot de război.
După o perioadă de instructaj în Statele Unite ale Americii, participă, începând din 1943, la mai multe misiuni în Africa, Sardinia și Corsica. În timpul unui zbor de recunoaștere deasupra Mării Mediterane la 31 iulie 1944, avionul său este doborât și Antoine de Saint-Exupéry este considerat, de atunci, dispărut.
În 1998 s-au găsit în Marea Mediterană o brățară gravată cu numele său și bucăți din avionul Lightning P38, cu care decolase din Corsica. În octombrie 2003, din largul mării, în dreptul Marsiliei au fost scoase la suprafață fragmente ale avionului, care au putut să fie identificate fără dubiu ca aparținând avionului cu care zburase Saint-Exupéry.

duminică, 28 iunie 2020

Povești și timbre: Povestea lupului năzdrăvan şi a Ilenei Cosânzeana

Trebuie să recunosc că în momentul în care am întâlnit pentru prima dată această marcă poștală nu aveam cunoștință de această poveste. Pur și simplu nu-mi aduceam aminte să fi citit vreodată Povestea lupului năzdrăvan şi a Ilenei Cosânzeana.
Basmul a fost publicat pentru prima oară în urmă cu 124 ani în lucrarea scrisă de către Alexandru Vasiliu și I.C. Fundescu. Ea a fost republicată pe data de 8.11.2010. Am mai regăsit povestea și în cartea coordonată de profesorul Doina Macarie, de la Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu” şi a doctorandului Tiberiu Irimia, intitulată „Poveşti fermecate” apărută în 2010.
Pe scurt, Povestea lupului năzdrăvan şi a Ilenei Cosânzeana, vorbeşte despre cei doisprezece hoţi care se sperie de lup şi fug atât cât numai după doisprezece ani se vor întâlni iar.
Timbrul care ne aduce aminte de această frumoasă poveste (e drept, mai puțin cunoscută - pe nedrept) are valoarea nominală de 325 lei (CMPR #5150, Michel #RO 4972, Yvert et Tellier #RO 4151, Stanley Gibbons #RO 5606) și este cap de serie al emisiunii „Basme populare românești” (LP #1339) apărută în 1994. 


308 ani de la nașterea filosofului Jean-Jacques Rousseau

Jean Jacques Rousseau (n. 28 iunie 1712 - d. 2 iulie 1778) a fost un filozof francez de origine geneveză, scriitor și compozitor, unul dintre cei mai iluștri gânditori ai Iluminismului. A influențat hotărâtor, alături de Voltaire și Diderot, spiritul revoluționar, principiile de drept și conștiința socială a epocii; ideile lui se regăsesc masiv în schimbările promovate de Revoluția franceză din 1789.
Rousseau a menținut o profesie a acestei filosofii religioase și a lui Jean Calvin ca om de drept modern pe tot restul vieții sale. Opiniile sale despre religie prezentate în lucrările sale de filozofie pot totuși să lovească pe unii ca fiind discordanți cu doctrinele catolicismului și ale calvinismului.
Deși a lăudat Biblia, a fost dezgustat de creștinismul din ziua sa. Afirmarea lui în Contractul Social că adevărații adepți ai lui Isus nu ar face cetățeni buni ar fi putut fi un alt motiv pentru condamnarea lui Rousseau la Geneva.
În secolul al XVIII-lea a privit pe Dumnezeu doar ca un creator abstract și impersonal al universului, pe care ei îl asemănau cu o mașină uriașă. Riscul lui Deis diferă de tipul obișnuit în intensitatea sa emoțională. El a văzut prezența lui Dumnezeu în creația sa, inclusiv omenirea, care pe lângă influența dăunătoare a societății este bună pentru că Dumnezeu este bun. Rousseau atribuind o valoare spirituală frumuseții naturii anticipează atitudinile romantismului din secolul al XIX-lea față de natură și religie.
Rousseau era supărat că viziunile lui deziste erau atât de condamnate, în timp ce filosofii mai atei au fost ignorați. El s-a apărat împotriva criticilor viziunilor sale religioase în „Scrisoarea către Christophe de Beaumont, Arhiepiscopul de Paris, în care insistă asupra faptului că libertatea de a discuta în chestiuni religioase este în esență mai religioasă decât încercarea de a impune convingerea prin forță”.

sâmbătă, 27 iunie 2020

Povești și timbre: Agheran Viteazul

Erou al lumii mitice româneşti, fiind, alături de Greuceanu, Iovan Iorgovan ş. a., varianta tipului general Făt-Frumos, Agheran Viteazul a fost botezat aşa de însuşi Dumnezeu. Copilăria nu i-a fost prea fericită, mama lui abia putând să pună zilnic pe masă pâinea cea de toate zilele. Şi cu toate acestea, cu trecerea anilor Agheran Viteazul s-a transformat într-o mândreţe de voinic care, dornic să scape de sărăcie, a plecat în lume să-şi caute norocul. În drumul lui a trecut printr-o pădure deasă, unde s-a întâlnit cu uriaşii Sfarmă-Piatră, Strâmbă-Lemne şi Bate-Munţi-în-Capete. Devenind fraţi de cruce, au dus cu toţii o viaţă tihnită până la apariţia lui Salcotea, piticul „cu o barbă de 99 de stânjeni”. Acesta stătea la pândă şi când plecau toţi de-acasă le înfuleca toată mâncarea. Rămaşi în repetate rânduri flămânzi, s-au hotărât cu toţii să pună capăt situaţiei şi au plecat în urmărirea lui. Dar Salcotea trăia în lumea zmeilor şi pentru a-l prinde trebuia să treci prin ţara de aramă a craiului zmeilor Aram, prin ţara de argint a craiului zmeilor Argintan, prin ţara de aur a craiului zmeilor Aurar şi, în sfârşit, prin împărăţia de diamant a craiului zmeilor Anghemant. Era o întreprindere riscantă. Văzând că nici unul dintre fraţi nu se grăbea să se ofere, Agheran Viteazul a coborât pe buricul pămâtului şi, după ce a răpus zmeii prin ţara cărora a fost obligat să treacă, a ajuns în cele din urmă la Salcotea. Curajos numai când nu era nimeni prin preajmă, piticul, care se lăudase tuturor celor care vroia să-l asculte că-i va face de petrecanie voinicului, când l-a văzut în curtea lui a pleznit pe loc de frică. Agheran Viteazul i-a tăiat lunga-i barbă făcătoare de minuni şi, cu ea în spate, s-a întors să ia fetele zmeilor învinşi, mai ales pe cea a lui Anghemant, de care se îndrăgostise. Ajungând cu ele la locul pe unde coborâse, le-a pus într-o corfă şi apoi a tras de sfoară, făcându-le astfel semn fraţilor săi de cruce, aşa cum se înţeleseseră, să le scoată la suprafaţă. Când corfa a fost coborâtă din nou, voinicul, neîncrezător în loialitatea uriaşilor, nu s-a urcat în ea, ci a încărcat-o cu bolovani. Geloşi că aleasa lui Agheran Viteazul era cea mai frumoasă, aceştia au dat drumul funiei cu gând să-l zdrobească. Când l-au văzut apărându-le în faţă i-a cuprins groaza. Salvarea voinicului a fost barba lui Salcotea pe care s-a căţărat până la buza gropii pe unde coborâse. Odată ajuns la lumina zilei, s-a năpustit asupra necredincioşilor săi fraţi de cruce, răpunându-i pe rând. După ce le-a transformat logodnicele în bani de aramă, argint şi aur, s-a căsătorit cu aleasa inimii lui, alături de care a trăit mulţi ani fericiţi.
Marca poștală care ilustrează povestea de astăzi are valoarea nominală de 225 lei (CMPR #5149, Michel #RO 4971, Yvert et Tellier #RO 4150, Stanley Gibbons #RO 5605) și face parte din emisiunea de timbre „Basme populare românești” (LP #1339) apărută pe data de 8.4.1994.


Ziua Mondială a Pescuitului

Pe data de 27 iunie, este marcată ziua mondială a pescuitului.
Iniţiativa unei asemenea sărbători a fost lansată, în 1984, la Conferinţa Internaţională pentru Reglementare şi Dezvoltare a Pescuitului găzuduită de Roma.
Momentul este un prilej pentru dezbateri despre pescuitul responsabil. Peştele şi alte vietăţi marine au fost hrană sănătoasă pentru om din vremuri străvechi.
Cu timpul, pescuitul a devenit o industrie de care economiile multor ţări depind.
Vânate excesiv, însă, unele specii marine au ajuns pe cale de dispariţie.
În numeroase ţări, la această dată, se organizează concursuri de pescuit, un hobby care este practicat – în ultimii ani – de tot mai multe femei.


vineri, 26 iunie 2020

50 de ani de la primul zbor Weimar - Berlin

Ca în fiecare zi de vineri mi-am propus să răsfoiesc ofertele caselor de licitații și a magazinelor filatelice de pe mapamond. Despre portofoliul oferit de către magazinul german Drei Löwen GmbH (Freiburg) am mai amintit în paginile blogului nostru, prezentând piese de excepție. Pentru ziua de astăzi mi-a atras atenția însă lotul 1686018186. Este vorba de un plic ocazional realizat în 1969 cu prilejul aniversării a 50 de ani de la primul zbor efectual pe ruta Weimar - Berlin (6 februarie 1919). La 50 de ani + 1 de la realizarea piesei filatelice, aceasta este oferită doritorilor la prețul fix de 15 euro.


Povești și timbre: Ileana Cosânzeana

Ileana Cosânzeana (variante, Ileana Simziana, Chira Chiralina, Inia Dinia) este personajul principal feminin din basmele mitologice românești, corespondentul feminin al lui Făt-Frumos, de obicei idealul feminin al acestuia.
Chiar dacă nu e numită intotdeauna ca atare, Ileana Cosânzeana este o zână, o fecioară sapiențială și năzdrăvană, inițiată în magia binefăcătoare. care adesea are ca sfetnic și prieten un cal năzdrăvan.
Este întotdeauna foarte frumoasă. În unele variante, Ileana Cosânzeana se confundă cu zâna (sau împărăteasa) florilor, ca divinitate a primăverii (poate o reluare, prin influență istorică ori prin sincretism religios, a zeiței romane Flora).
Ileana Cosânzeana are și ipostaze mitice superioare și complexe - „Ileana Cosânzeana din cosiță floarea-i cântă, nouă împărați ascultă” -, care locuiește pe Tărâmul Celălalt, unde se ajunge printr-un tunel de beznă din marginea lumii. De remarcat este caracterul htonic, pe care aceasta îl păstrează în ambele situații, caracter prin care aceasta se distinge complet de Iana Sânziana, zeiță astrală de multe ori confundată cu Ileana din cauza consonanței onomastice.
Conform tradiției folclorice, ea este răpită de zmeu (balaur) și închisă într-un turn, castel sau, mai simplu, dusă pe Tărâmul Celălalt. Eroina este salvată, în aceste versiuni, de Făt-Frumos, care, în drumul său spre Ileana Cosânzeana, trece prin multe încercări inițiatice. În final el se bate cu zmeul, îl învinge și o eliberează. Astfel, basmul se încheie, de cele mai multe ori, cu înfăptuirea nunții. Și amândoi trăiesc fericiți până la adânci bătrâneți.

Cele trei mărci poștale, cu valorile nominale de 115 lei, 125 lei și 245 lei, sunt extrase din emisiunea filatelică „Basme populare românești” (LP #1339) apărută în anul 1994. Scenele din timbre sunt încondeiate cu talent de către machetatorul Val Munteanu. Toate timbrele au fost împrimate de hârtie cromo în coli finite de 25 mărci poștale cu dimensiunea de 48x33 mm, fiind dantelate 13½. Emisiunea (200.000 serii) din care fac parte este însoțită și de două FDC-uri (2.500 seturi).
Pe data de 31 august 2001, 781.644 de timbre cu valoarea nominală de 115 lei din emisiunea emisă în 1994 au fost supratipărite (LP #1563). Noua valoare nominală este de 300 lei, iar supratiparul care anulează nominalul vechi este compus dintr-un „zmeu” roșu închis.
În anul 2000, Poșta Moldovei lansează o emisiune cu personaje de poveste („Din lumea copiilor”). Ileana Cosînzeana este frumos ilustrată pe marca poștală cu valoarea nominală de 25 de bani.


120 de ani de la moartea medicului român Nicolae Kretzulescu

Nicolae A. Kretzulescu (n. 1 martie 1812, București – d. 26 iunie 1900, Leordeni, Argeș) a fost un medic, diplomat și politician liberal român, membru fondator al Academiei Române, care a deținut de trei ori funcția de prim-ministru al României (între 1862-1863 și 1865-1866).
Nicolae Kretzulescu era descendent direct al domnului Constantin Brâncoveanu.
A studiat medicina la Paris între anii 1834-1839. Despre călătoria la Paris și anii de viață studențească acolo va scrie mai târziu o carte, mărturie importantă despre situația primilor studenți români la Paris.
La Revoluția de la 1848 a fost - împreună cu frații săi mai mari Constantin și Scarlat - un susținător moderat al ideilor noi ale guvernului revoluționar, din care nu a făcut parte.
În iunie 1862, a devenit președinte al consiliului de miniștri (prim-ministru) și ministru de interne în guvernul format după asasinarea lui Barbu Catargiu. Din această poziție a evitat discutarea problemei agrare, ocupându-se de alte probleme printre care unificarea sistemului sanitar, crearea Direcției Generale a Arhivelor Publice, și crearea unui Consiliu al Instrucțiunii Publice. Susține demersurile pentru naționalizarea mănăstirilor închinate și începe pregătirile pentru adoptarea Legii secularizării averilor mănăstirești.
După remanierea din octombrie 1863 este ministru al instrucției publice în noul guvern.
A fost membru fondator al Academiei Române (Societatea Academică Română).

joi, 25 iunie 2020

300 de ani de la aducerea în țară a osemintelor domnitorul Constantin Brâncoveanu

Constantin Brâncoveanu (n. 1654 – d. 15/26 august 1714) a fost domnul Țării Românești între anii 1688 și 1714, având una din cele mai lungi domnii din istoria principatelor române. Mare boier, nepot de soră al domnului Șerban Cantacuzino, el a moștenit și a sporit o avere considerabilă, care consta în proprietăți imobile, bunuri mobile și sume de bani depuse în străinătate. În timpul în care a domnit, Țara Românească a cunoscut o lungă perioadă de pace, de înflorire culturală și de dezvoltare a vieții spirituale, în urma sa rămânând un mare număr de ctitorii religioase și un stil arhitectural eclectic ce-i poartă numele.
Deși reușise să fie confirmat pe viață în domnie (1699) și reconfirmat în 1703, domnul a lucrat în permanență să-și asigure în străinătate un refugiu de turci, fiind conștient de precaritatea situației sale. În cele din urmă, a fost luat prin surprindere, fiind mazilit în aprilie 1714 și dus cu întreaga familie la Constantinopol, unde a fost torturat pentru a ceda turcilor toată averea sa. Constantin Brâncoveanu a fost executat pe 15 august 1714, împreună cu cei patru fii ai săi (Constantin, Ștefan, Radu și Matei) și cu sfetnicul Ianache Văcărescu; la acest deznodământ au contribuit intrigile familiei Cantacuzino. Pentru felul cum au murit, cu toții sunt venerați de către Biserica Ortodoxă Română, care i-a canonizat sub numele de Sfinții Mucenici Brâncoveni în 1992.
Descendența domnului a fost asigurată de copiii fiicelor sale și ai lui Constantin II, la mijlocul secolului al XIX-lea putând fi numărați peste două sute de urmași direcți în viață. 
Osemintele lui Brâncoveanu au fost dezgropate în secolul al XX-lea în două rânduri, în 1932 și în 1985. În 1932, osemintele domnului au fost identificate cu prilejul unei cercetări arheologice desfășurate la biserică, în coordonarea lui Virgil Drăghiceanu, secretar al Comisiunii Monumentelor Istorice. În 1985 au avut loc lucrări de consolidare ale mormântului, conduse de arheologul Panait I. Panait.
În 12-15 mai 2014, cripta de la Biserica Sfântul Gheorghe Nou a fost deschisă din nou, fiind identificate trei sicrie; într-unul din ele erau rămășițele lui Constantin Brâncoveanu, un craniu cu urme corespunzând descrierii morții și celelalte oase dispuse sub formă de cruce (în alt sicriu erau oasele soției și ale unora dintre urmașii săi). Patriarhia Română a însărcinat cu această cercetare arheologică o echipă de la Muzeul Municipiului București, completată de două persoane de la Institutul de Antropologie „Francisc Rainer” al Academiei Române.
La 21 mai 2014, în ziua prăznuirii Sfinților Împărați Constantin și Elena, a avut loc o procesiune cu moaștele de la Catedrala Patriarhală din București până la Biserica Sfântul Gheorghe Nou, la eveniment participând patriarhul Daniel, membri ai Sfântului Sinod, sute de preoți și diaconi, monahi și monahii și mii de persoane. Drumul urmat a fost cel din 1934, când rămășițele voievodului fuseseră reînhumate după deshumarea din 1932. Racla va rămâne expusă în Biserica Sfântul Gheorghe Nou, cu excepția unor viitoare evenimente religioase.
Cu prilejul aniversării a 300 de ani de la aducerea în țară a osemintelor domnitorul Constantin Brâncoveanu (1654-1714), Societatea Română de Maximafilie „Dr. Valeriu Neaga” a realizat o ștampilă ocazională care se speră că va fi aplicată complementar pe corespondența expediată sâmbătă, 11.07.2020, de la O.P. Bucuresti 37 - cod poștal 024290.
Pentru cine are posibilitatea, îl rog să-mi trimită o vedere cu ștampila omagială prezentată.

Cărți și timbre: Călin Nebunul

Întotdeauna mi-au plăcut poveștile. Mai ales când eroii sunt… Dar nu vreau să vă spun totul de la început, așa că…
…să luăm în considerare mai întâi sau să precizăm că printre proiectele literare diverse desfășurate de-a lungul vieții de Mihai Eminescu (în cea mai mare parte a lor publicate în revistele literare de răsunet din epoca sa, fără să primescă vreun onorariu) regăsim într-o paletă largă de genuri, specii, prelucrări, motive, literatura populară. Eminescu a fost între altele și un entuziast culegător de folclor și se pare că acest aspect generează o cheie de înțelegere importantă asupra operei sale literare.
Eminescu nu e numai un culegător pasionat de poezie populară, nu rămâne la simpla reproducere a materialului, ci își găsește în el izvor pentru imaginația lui creatoare. 
D. Murărașu

Nici nu împlinise douăzeci de ani când a înființat împreună cu alți colegi de generație cercul literar „Orientul”.  Între obiectivele acelei asociații a fost și acela de culegere a basmelor, poeziilor populare și a documentelor privitoare la istoria și literatura patriei. (vol. I, Literatura populară, 1979, Editura Minerva).
Călin Nebunul este basmul popular care a fost transcris de poet în caietul 2284 și transpus în versuri  – Călin (file de poveste) – începând din perioada studiilor de la Berlin – 1872-1874.
Timbrul (CMPR #5145, Michel #RO 4967, Stamp Number #RO 3906, Yvert et Tellier #RO 4146, Stanley Gibbons #RO 5601), cu valoarea nominală de 70 lei, care face referire la basmul nostru a fost machetat de către Val Munteanu și face parte din emisiunea „Basme populare românești” (LP #1339) apărută pe data de 8 aprilie 1994.


25 de ani de la moartea fizicianului irlandez Ernest Walton

Ernest Thomas Sinton Walton (n. 6 octombrie 1903, Abbeyside, Irlanda – d. 25 iunie 1995, Belfast, Regatul Unit) a fost un fizician irlandez, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1951, împreună cu John Cockcroft, pentru experimentele de fisionare a nucleului atomic efectuate la Universitatea Cambridge la începutul anilor 1930. Walton este singurul irlandez care a câștigat un Premiu Nobel într-un domeniu științific. 


miercuri, 24 iunie 2020

Port popular de nuntă (I)

Romfilatelia continuă seria tematicilor filatelice dedicate costumelor populare, prin emisiunea de mărci poștale Port popular de nuntă (I) - LP #2289, care va intră în circulație astăzi, 24 iunie 2020. În cadrul primei părți dedicate acestei tematici, sunt prezentate costume populare de nuntă, în pereche, din zonele Bucovina, Oaș, Vlașca și Banat.
Costumele tradiționale de nuntă din Bucovina sunt ilustrate pe timbrul cu valoarea nominală de 1,90 lei (contravaloarea unei corespondențe interne neprioritare cu greutatea de până în 50 de grame). Pentru Compania Națională Poșta Română tirajul înaintat a fost de 5.600 exemplare).
Pe timbrul cu valoarea nominală de 2,20 lei (contravaloarea unei corespondențe interne neprioritare cu greutatea cuprinsă între 100 și 500 de grame) sunt redate costumele de nuntă din Oaș (tiraj pentru CNPR: 4.000 timbre).
Pe timbrul cu valoarea nominală de 3,30 lei (contravaloarea unei corespondențe interne neprioritare recomandate cu greutatea de până în 50 de grame) sunt reprezentate costumele populare de nuntă din zona Vlașca (tiraj pentru CNPR: 5.600 timbre).
Costumele tradiționale de nuntă din Banat sunt ilustrate pe timbrul cu valoarea nominală de 20,50 lei (contavaloarea unei recomandate prioritare internațională cu greutatea de până în 50 de grame). Tiraj pentru CNPR este de 4.000 timbre.
Emisiunea a fost machetată de către Mihail Vămășescu și este însoțită de 2 FDC-uri (225 de seturi). Timbrele au dimensiunea de 42 x 52 mm, și au fost tipărite în coli de câte 20 de timbre și minicoală de patru timbre cu manșetă ilustrată (158 x 122 mm).


Cărți și timbre: Dănilă Prepeleac

Dănilă Prepeleac” este o poveste scrisă de Ion Creangă și publicată la 1 martie 1876 în revista Convorbiri literare din Iași. Narațiunea are o temă cu origini în folclorul românesc și este structurată în jurul a două întâmplări. În prima parte, eroul țărănesc eponim, prezentat de autor ca fiind sărac, leneș și prostănac, își dovedește incompetența și lipsa de prevedere într-o serie de trocuri dezavantajoase, ceea ce face ca să obțină în final o pungă goală în schimbul unei perechi de boi. Cea de-a doua parte a textului prezintă aventurile lui Dănilă într-o pădure din apropierea satului, unde acesta se hotărăște să devină pustnic, neștiind că acel teritoriu era stăpânit de o oaste de diavoli. Confruntat cu aceasta, el supraviețuiește mai multor provocări prin păcălirea dracilor și, cu toate că își pierde un ochi din cauza blestemelor demonice, devine posesorul unei averi uriașe acordate de însuși Satan (Scaraoschi).
Povestea prezintă rolul experienței în viața omului și necesitatea depășirii cât mai multor încercări pentru a căpăta mai multă minte. Considerată o mostră de umor românesc din secolul al XIX-lea, „Dănilă Prepeleac” a atras atenția criticilor literari prin limbajul său ingenios și prin trăsăturile definitorii ale personajelor principale, preluând temele sale principale din folclorul european. Ea a inspirat, de asemenea, și alte lucrări, precum filmul omonim realizat în 1996 de regizorul moldovean Tudor Tătaru.
Marca poștală aleasă pentru azi este cap de serie al emisiunii „Basme românești” (LP #1066) apărută pe data de 30 noiembrie 1982. Având valoarea nominală de 5 lei (tiraj 250.000 buc.) timbrul (CMRP #4091, Michel #RO 3912, Stamp Number #RO 3099, Yvert et Tellier #RO 3409, Stanley Gibbons #RO 4742) a fost tipărit la tipar adânc (tifdruc), în 6 culori, pe hârtie cromo, dantelat 13¼, cu dimensiunea de 33 x 48 mm, în coală a câte 25 bucăți.