Publicitate

miercuri, 21 august 2019

230 de ani de la nașterea matematicianului și fizicianului francez Augustin Louis baron de Cauchy

Augustin Louis Cauchy (n. 21 august 1789, Paris - d. 23 mai 1857, Sceaux, Hauts-de-Seine) a fost unul dintre cei mai importanți matematicieni francezi. A demarat un proiect important de reformulare și demonstrare riguroasă a teoremelor de algebră, a fost unul dintre pionierii analizei matematice și a adus o serie de contribuții și în domeniul fizicii. Datorită perspicacității și rigurozității metodelor sale, Cauchy a avut o influență extraordinară asupra contemporanilor și succesorilor săi. Catolic și monarhist fervent, a manifestat o prezență socială activă.
S-a născut la 21 august 1789 la Paris, la o lună după izbucnirea Revoluției franceze, ca fiul cel mare al lui Louis François Cauchy și al lui Marie Madeleine Desestre. Tatăl ocupă diverse funcții fiind în relații cu Pierre Simon Laplace și cu Joseph-Louis Lagrange.
Încă de mic manifestă un talent deosebit pentru matematică. Primul său învățător i-a fost tatăl - un catolic convins, cunoscut pentru concepțiile sale religioase. De altfel, și Cauchy va deveni mai târziu un apărător fidel al catolicismului. 
În 1816 devine membru al Academiei Franceze.
Abdicarea, în 1830, a lui Carol al X-lea și transformările politice din țară îl determină pe Cauchy să se exileze și urmează o perioadă grea pentru marele matematician. Părăsește familia și se retrage la Praga, apoi în Elveția și în final la Torino, unde ocupă Catedra de Fizică-Matematică.
În 1838 Cauchy se reîntoarce în Franța, reluându-și toate funcțiile deținute anterior, dar refuzul de a adera la guvernul lui Ludovic-Filip I va constitui un nou obstacol în cariera sa.
În 1848 a creat un curs de astronomie în cadrul Facultății de Științe din Paris, dar refuzând să depună jurământul pentru Napoleon III, este nevoit să demisioneze din nou din toate funcțiile, rămânând doar membru al Academiei și al Royal Society, precum și a altor instituții străine. 

marți, 20 august 2019

240 de ani de la nașterea chimistului și mineralogului suedez Jöns Jakob Berzelius

Jöns Jakob Berzelius (n. 20 august 1779,, Suedia – d. 7 august 1848, Stockholm, Suedia) a fost un chimist suedez, inventator al notației chimice moderne, membru fondator al chimiei moderne, alături de John Dalton și Antoine Lavoisier.
Berzelius s-a născut la Väversunda, în Östergötland, din țara Suedia, la 20 august 1779. Acesta și-a pierdut ambii părinți încă de la o vârstă fragedă. În ciuda acestor fapte, el a fost îngrijit în continuare de către rudele sale din Linköpig, unde a învățat pe băncile școlii cunoscute astăzi sub denumirea de Katedralskolan. Ulterior, el s-a înscris la Universitatea Uppsala, învățând între anii 1796 și 1801 pentru a deveni doctor. Berzelius a fost învățat chimie de către Anders Gustaf Ekeberg, descoperitorul elementului chimic numit tantal. Mai târziu, el a lucrat ca ucenic într-o farmacie împreună cu un fizician. În acest timp, el a realizat analize pentru apele de izvor. Datorită studiilor sale în domeniul medicinei, el a făcut studii cu privire la curentul galvanic la câteva boli și le-a licențiat în 1802. După aceea, el lucrează cu un fizician lângă Stockholm. Între anii 1808 și 1836, Berzelius lucrează cu Anna Sundström, care a lucrat ca asistenta sa. În 1807, Berzelius a fost numit profesor în chimie și farmacie la Institutul Karolinska. În 1808, este ales membru al Societății Regale de Științe Suedeză. În acest timp, academia a ajut o perioadă de sedentarism, datorită venirii romantismului, astfel, lumea nu prea era interesată de știință. În 1818, Berzelius a fost ales secretarul academiei/societății, menținându-și postul până în anul 1848. 

luni, 19 august 2019

25 de ani de la moartea chimistului american, laureat Nobel, Linus Carl Pauling

Linus Carl Pauling (n. 28 februarie 1901 – d. 19 august 1994) a fost un chimist american, profesor de chimie la Institutul de Tehnologie din Pasadena (California). S-a remarcat prin ideile sale originale asupra naturii legăturilor chimice, structurii moleculelor și aplicării mecanicii cuantice în chimie. Linus Pauling este laureat al Premiului Nobel pentru chimie (1954) și al Premiului Nobel pentru pace (1962).
Linus Carl Pauling s-a născut la data de 28 februarie 1901, în familia farmacistului Herman Henry William Pauling și a soției sale, Lucy Isabelle Darling. El a absolvit școala elementară și liceul în Condon și în Portland, Oregon. În 1917 a intrat la Oregon State College. A absolvit Oregon State College în 1922 devenind inginer chimist. Pauling s-a căsătorit cu Ava Helen Miller în 1923 și au avut patru copii. În anii 1919 - 1920 Pauling a fost preocupat de analiza cantitativă, colaborând cu California Institute of Technology. A fost doctorand între 1922 și 1925, luându-și doctoratul (summa cum laude) în chimie, cu mici aplicații în fizica și matematică. Doi ani mai târziu, el a acceptat postul de asistent universitar la Caltech, la catedra de chimie teoretică. În 1932, Pauling a publicat teoria sa detaliată privind teoria hibridizării orbitalilor și analizele privind tetravalența carbonului. După un an, a introdus conceptul de electronegativitate și scala Pauling privind electronegativitatea, putându-se pronunța asupra naturii legăturilor chimice. Pauling și-a continuat munca, publicând articole despre structura nucleului atomului. În 1954, Pauling a primit Premiului Nobel pentru chimie. Alături de biochimiști, Pauling a condus cercetarea cu raze-X modelând asfel structura proteinelor. Aceste descoperiri i-au ajutat pe savanții britanici să descopere structura în dublu - helix a moleculei de ADN. Pauling este de asemenea laureat la Premiului Nobel pentru pace (1962). A fost membru de onoare al Academiei din R.S. România.
Pauling a fost un profesor și un autor remarcabil. Prima sa carte, The Nature of the Chemical Bond (1939) (Natura Legăturilor Chimice), care a influențat notabil chimia din secolul XX. A publicat apoi primul său tratat de specialitate, General Chemistry (1949) (Chimie Generală) - apărut și în limba română. A scris numeroase articole privind consumul de vitamina C și al altor nutrimente. Și-a generalizat ideile definind Medicina Ortomolecular. A scris peste 1.000 articole pentru studenți și publicul larg privind științele, viața și sănătatea. El este considerat părintele biologiei moleculare. 

duminică, 18 august 2019

245 de ani de la nașterea exploratorului american Meriwether Lewis

Meriwether Lewis (18 august, 1774 – 11 octombrie, 1809) a fost un militar american, călător și explorator al Americii de Nord, iar ulterior, spre sfârșitul vieții sale, guvernator al teritoriului Louisiana. Ca secretar al președintelui Thomas Jefferson, i se încredințează, de către acesta, conducerea împreună cu William Clark, a unei importante expediții de explorare a nord-vestului Statelor Unite, pentru găsirea unei posibile căi de navigație între Munții Apalași și Oceanul Pacific. Explorează fluviul Mississippi până la Saint Louis, Missouri, apoi urcă spre izvoarele râului Missouri pe care le descoperă, le cartografiază și descrie marea cascadă Great Falls. După ce a traversat Munții Stâncoși (lanțul Bitterroot), a navigat pe Snake River și pe fluviul Columbia până la gura sa de vărsare, traversând continentul de la est la vest (peste 2.500 km).

sâmbătă, 17 august 2019

50 de ani de la moartea arhitectului german Ludwig Mies van der Rohe

Ludwig Mies van der Rohe, numele la naștere: Maria Ludwig Michael Mies, n. 27 martie 1886 – d. 17 august 1969, a fost un arhitect german, unul dintre cei mai influenți arhitecți ai secolului XX.
Mies van der Rohe, alături de Walter Gropius și Le Corbusier, este considerat ca unul dintre pionierii, dar și maeștrii arhitecturii moderne. Ca mulți alții dintre contemporanii săi postbelici, a căutat să genereze un stil arhitectural care ar fi reprezentativ pentru timpurile moderne, aidoma cum, la rândul lor, stilurile gotic, renascentist și baroc fuseseră reprezentative pentru timpurile lor.
Rezultatul creației sale arhitecturale este unul din stilurile cele mai influente ale secolului XX, marcat de claritate și simplitate. Clădirile din epoca maturității creației sale artistice utilizeză materiale moderne, așa cum ar fi oțelul industrial și sticla plană, cu ajutorul cărora a definit spații și suprafețe elegante și în același timp austere. Arhitectul german, mai ales în perioada americană a creației sale, a dezvoltat până la simplitatea maximă, specifică doar maeștrilor, utilizarea produselor industriale de serie (oțelul, sticla, betonul armat, metale și aliaje dure), inițiată de Gropius și el în perioada lor numită Bauhaus, pentru a crea o arhitectură esențializată, cu o mare putere de sugestie. Mies van der Rohe a numit acest stil arhitectural propus de el „arhitectură piele și oase”. Alții au numit-o „mai puțin este mai mult”, conform „less is more / Weniger ist mehr”. În sfârșit, alții au denumit-o „Dumnezeu este în detalii”, conform „God is in the details / Gott steckt im Detail”. 

vineri, 16 august 2019

70 de ani de la moartea jurnalistei și scriitoarei Margaret Mitchell

Margaret Mitchell, numele la naștere Margaret Munnerlyn Mitchell, (n. 8 noiembrie 1900, Atlanta, Georgia — d. 16 august 1949 în Atlanta) a fost o scriitoare și jurnalistă americană.
Este foarte cunoscută pentru unicul său roman (publicat antum), Pe aripile vântului (1936), care s-a bucurat de un succes internațional.
La vârsta de 14 ani intră la Washington Seminar un colegiu feminin unde studiază arătând deja talentul său. La 18 ani se înscrie la cursul superior de medicină de la Smith College din Northampton, în Massachusetts, dar studiile vor fi întrerupte de un trist eveniment, moartea mamei sale.
Întoarsă la Atlanta, se va căsători, în 1922, cu Berrien Kinnard Upshaw, dar căsătoria va fi un faliment. Fiind conștient de implicațiile căsniciei asupra creativității soției sale, Upshaw iese din viața sa lăsându-i libertatea necesară pentru a o lua de la început.
Margaret Mitchell a decedat la 48 de ani, în 1949, ca urmare a unui accident de mașină. În seara de 11 august 1949, în Atlanta, un taximetrist beat, aflat pe contra-sens, nu o vede în timp ce Margret și soțul său traversează strada și o lovește cu mașina. Se stinge din viață, în 16 august 1949, după cinci zile de comă. 

joi, 15 august 2019

225 de ani de la nașterea botanistului suedez Elias Magnus Fries

Elias Magnus Fries (n. 15 august 1794, Femsjö, Jönköpings län - d. 8 februarie 1878, Uppsala) a fost un botanist suedez și specialist în micologie. El este privit, împreună cu compatriotul său Christian Hendrik Persoon, fondator al taxonomiei moderne (micologiei sistematice) în cadrul regnului Fungi. Abrevierea numelui său în cărți științifice este Fr..
Elias Magnus Fries s-a născut în regiunea Småland din sudul Suediei, o zonă deosebit de bogată de ciuperci. Această ocazie, la care trebuie să fie adăugată și educația botanică care a primit-o de la tatăl său Thore Fries (1762–1839), pastor la biserica din Femsjö, care l-a încurajat mereu în ceea ce avea să devină: un interesat pe tot parcursul vieții în ciuperci și studiul acestora, o materie care astăzi se cunoaște sub denumirea „Știința micologică”.
Băiatul a urmat mai întâi, din 1803, școala din Växjö apoi, din 1808, liceul tot acolo. Deja în 1810 a scris o primä micä lucrare despre flora din imprejurarea de Femsjö. La vârsta de 17 ani, el a cunoscut deja mai mult de 300 de specii. Se presupune că el a fi învățat limba latină înainte de cea suedeză. Astfel n-ar fi avut probleme să citească lucrări științifice de botanică de atunci, aproape toate scrise în latină.
În anul 1811 Fries a început studiul la Universitatea din Lund. În anul 1814 a obținut titlul de doctor în filosofie și botanică, fiind imediat preluat ca docent. Disertația s-a a scris-o despre Flora Suediae, o tematică care a dezvoltat-o mai departe în opera sa de mai multe volume Novitiæ floræ svecicæ, (până 1824). În anul terminării acestei lucrări a fost avansat la gradul de profesor asociat de botanică.
Între timp (1821) a fost admis ca membru al Kungliga Vetenskapsakademien (Academia Regală de Științe a Suediei), ceva mai târziu (1847) și unul al Svenska Akademien (Academia Regală Suedeză). Din 1828 Fries a fost numit Botanices Demonstrator, ceea ce a însemnat, că i-au fost încredințate sarcini de cercetare și excursii botanice și, de asemenea, a figurat în funcția de șef a "Grădini Botanice" din Lund. În același an s-a căsătorit Christina Wieslander.

miercuri, 14 august 2019

25 de ani de la moartea scriitorului englezo-austriac Elias Canetti

Elias Canetti (n. 25 iulie 1905, Ruse, Bulgaria – d. 14 august 1994, Zürich) a fost un scriitor de limbă germană, evreu sefard originar din Bulgaria, laureat în 1981 al Premiului Nobel pentru Literatură. El a trăit și activat mai ales în Austria, Anglia și Elveția.
Elias Canetti a fost fiul unui comerciant evreu din Rusciuc (astăzi Ruse). Strămoșii săi, evrei sefarzi, au fost expulzați din Spania în 1492. Inițial, numele familiei fusese Cañete, după numele unui sat din Spania. Elias și-a petrecut anii copilăriei, între 1905 și 1911, în Rusciuk până când familia s-a strămutat în Anglia. În 1912, tatăl său a murit subit și, în același an, mama sa s-a mutat cu copiii la Viena.
Canetti a învățat germana la insistențele mamei sale. Ea însăși i-a predat lecții de germană. Până atunci, Canetti vorbise ladino (limba maternă a mamei), bulgara, engleza și puțină franceză (pe ultimele două le studiase în anul petrecut în Anglia). Ulterior, familia s-a mutat întâi la Zürich (1916-1921) și apoi din 1924 în Germania, unde Canetti a absolvit liceul.
Canetti s-a întors la Viena în 1924 ca să studieze chimia. În anii petrecuți în Viena a devenit interesat de filozofie si literatură. A început să scrie sub influența cercurilor literare ale primei republici. Având o orientare politică de stânga, a participat la revolta din iulie 1927. Și-a luat diploma în chimie de la Universitatea din Viena în 1929, însă nu a practicat niciodată profesia sa de chimist.
Elias Canetti s-a căsătorit în 1934 cu scriitoarea Veza (Venetiana) Taubner-Calderon (1897 – 1963), și, în 1971, cu specialista în restaurarea operelor de artă Hera Buschor (1933 – 1988), de la care a avut singurul lui copil, Johanna, în 1972.
Și-a câștigat faima internațională în principal prin romanul Orbirea, scris în 1935. A mai scris piese de teatru și eseuri. 

marți, 13 august 2019

200 de ani de la nașterea matematicianului și fizicianului irlandez George Gabriel Stokes

Sir George Gabriel Stokes (n. 13 august 1819, Comitatul Sligo, Irlanda – d. 1 februarie 1903, Cambridge, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei) a fost un matematician și fizician irlandez, care, lucrând la Cambridge, a adus importante contribuții în domeniile dinamicii fluidelor (îndeosebi prin formularea ecuațiilor Navier-Stokes), opticii, și fizicii matematice (inclusiv Teorema lui Stokes). A fost secretar și ulterior președinte al Royal Society.

luni, 12 august 2019

30 de ani de la moartea fizicianului american de origine britanică, laureat al Premiului Nobel, William Bradford Shockley

William Bradford Shockley (n. 13 februarie 1910 — d. 12 august 1989) a fost un fizician și inventator american de origine britanică.
Împreună cu John Bardeen și Walter Houser Brattain, Shockley a inventat tranzistorul, invenție pentru care cei trei au primit în 1956 Premiul Nobel pentru Fizică. De asemenea, Shockley a primit în 1980 medalia de onoare IEEE pentru descoperirea tranzistorului cu efect de câmp cu joncțiune. Tentativele lui Shockley de a comercializa un nou design pentru transistor în anii 1950 și 1960 au avut ca efect faptul că „Silicon Valley” din California a devenit o bază pentru inovațiile din electronică. Spre sfârșitul vieții, Shockley a fost profesor la Stanford.
Shockley descrie acele sisteme de reproducere biologică care duc la transmiterea cu prioritate a caracteristicilor negative ale indivizilor și care astfel, contrar teoriei selecției naturale, au rezultatul opus de degradare progresivă a calităților speciei. Analizând disgenia din Statele Unite, Shockley a constatat că fenomenul era deosebit de îngrijorător. Teoria lui Shockley era că, deoarece inteligența și aptitudinile intelectuale sunt ereditare, ca și majoritatea altor caracteristici ale oamenilor, este inevitabil ca, în timp, procentul de oameni inteligenți să scadă, iar acest fenomen să afecteze mai mult populația asistată social în pofida eforturilor de integrare făcute de societate. Acest proces de înrăutățire a calităților unei specii a fost denumit „disgenie”. 

duminică, 11 august 2019

555 de ani de la moartea savantului german Nicolaus Cusanus

Nicolaus Cusanus, numele latinizat al lui Nikolaus von Kues (Cusa), cu adevăratul nume Nikolaus Chrypffs sau Krebs, (n. 1401, Kues - azi Bernkastel-Kues/Germania - d. 11 august 1464, Todi/Umbria, Italia), a fost un învățat german, savant multilateral, filosof și teolog, jurist, astronom și matematician, considerat drept cea mai importantă personalitate în cultura europeană a secolului al XV-lea.
Născut într-o familie de comercianți, a crescut într-un mediu monahal, fiind educat de frații congregației din Deventer, care îl inițiază în mistica înoitoare denumită Devotio moderna. Studiază dreptul și matematica la renumita Universitate din Padova, unde, în 1423, își ia doctoratul cu o dizertație în domeniul dreptului canonic. Ca arhidiacon de Liège, devine membru al Conciliului din Basel (1432), care avea sarcina reformării Bisericii și a Imperiului. În această calitate, redactează o scriere în care atribuie Conciliului o competență superioară celei deținute de Papă; mai târziu își retrage această teză și devine un apărător activ al papalității. Este trimis la Constantinopol, și încearcă fără succes realizarea unirii Bisericilor din Orient și Occident. În 1440 revine în Germania în calitate de emisar papal. În 1448 este înălțat de Papa Nicolae V la demnitatea de cardinal și, în 1450, este numit episcop de Brixen (Bressanone). Arhiducele Sigismund de Austria, adversar al ideilor reformatoare, se opune acestei numiri. În 1460, Cusanus este încarcerat, fiind eliberat de Papa Pius II, în timp ce Sigismund este excomunicat. Cu toate acesta, Nicolaus Cusanus nu se mai poate întoarce în dioceza sa, devine cardinal al Curiei Romane și consilier al Papei. În conflictul cu papa, Sigismund capitulează în 1464, la câteva zile după moartea lui Cusanus pe 11 august în localitatea Todi din Umbria. Corpul său a fost înmormântat în biserica San Pietro in Vincoli din Roma, dar mai târziu s-a pierdut; inima i-a fost dusă - conform dorinței sale - în altarul capelei din Kues, unde se găsește și azi în custodia Fundației Cusanus, care păstrează și cea mai mare parte a manuscriselor sale. 

sâmbătă, 10 august 2019

90 de ani de la nașterea actriței române Tamara Buciuceanu-Botez

Tamara Buciuceanu (alternativ Tamara Buciuceanu-Botez; n. 10 august 1929, Tighina, Regatul României) este una dintre cele mai apreciate actrițe române de teatru, film și televiziune din generația de aur.
Între 1948-1951 frecventează Institutul de Teatru „Vasile Alecsandri” din Iași, însă în anul IV de studii se transferă la București, la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică la clasa profesorului Nicolae Bălțățeanu (asistentă Sorana Coroamă-Stanca). Tamara Buciuceanu termină studiile în 1952. Este supranumită „Doamna comediei românești”, fiind una dintre figurile legendare ale teatrului de comedie. A jucat în peste 25 de filme, personajul său emblematic fiind profesoara Isoscel din seria „Liceenii”. A jucat pe scenele marilor teatre ale capitalei precum: Giulești, Bulandra, Național, Teatrul de comedie etc. A interpretat-o pe Coana Chirița pe scena Teatrului Național din Iași.
A avut roluri importante în teatru în piese precum "Coana Chirița", "Romeo și Julieta la început de noiembrie", "Scaunele", "Cumetrele", "Doctor fără voie", "Nepotul", "Așteptând la arlechin", "Domnișoara Nastasia", "Mamouret" etc. Cartea de vizită a carierei sale rămâne fără îndoială personajul Vicăi Delcă din piesa "Dimineață pierdută" după Gabriela Adameșteanu. De asemenea Tamara Buciuceanu a făcut o cariera impresionantă și în Televiziune, memorabile fiind cupletele sale din programele de Revelion. TVR Media a lansat în 2006 DVD-ul "Tamara Buciuceanu" ce cuprinde o selecție din aparițiile sale memorabile în programele de divertisment ale Televiziunii Române.
În data de 23 octombrie 2014, într-o ceremonie ce a avut loc la Castelul Peleș din Sinaia a primit din partea Casei Regale a României decorația Ordinul Coroana României în grad de Ofițer cu ocazia celei de-a 93-a aniversări a regelui Mihai I al României, decorație înmânată de principesa moștenitoare Margareta, Custodele Coroanei române.
A fost căsătorită din 1962 cu medicul anestezist Alexandru Botez (decedat în 1996).

vineri, 9 august 2019

50 de ani de la moartea fizicianului englez Cecil Frank Powell

Cecil Frank Powell (n. 5 decembrie 1903 – d. 9 august 1969) a fost un fizician britanic, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1950 pentru dezvoltarea metodei fotografice de studiere a proceselor nucleare și pentru descoperirea pionului (mezon pi), o particulă subatomică de masă mare. Colaboratorii lui Powell în studiul său, publicat în 1947, au fost Giuseppe Occhialini, H. Muirhead și tânărul fizician brazilian César Lattes. Pionul s-a dovedit a fi particula ipotetică propusă în 1935 de japonezul Yukawa Hideki în teoria sa privind fizica nucleară. Powell a primit și Medalia de Aur Lomonosov în 1967, și a fost cosemnatar al Manifestului Russell-Einstein în 1955. 

joi, 8 august 2019

140 de ani de la nașterea revoluționarului mexican Emiliano Zapata

Emiliano Zapata Salazar El Caudillo del Sur (n. 8 august 1879, Anenecuilco, Mexic – d. 10 aprilie 1919, Morelos, Mexic) a fost unul din conducătorii revoluției mexicane (1910 – 1929) care a pornit sub conducerea lui Francisco Maderos (1873 - 1913) împotriva dictatorului Porfirio Díaz (1830 - 1915). El a murit într-o cursă întinsă de colonelul trădător al revoluției Jesús Guajardo.
În legendele mexicane, Zapata reușește să scape din cursă și să se ascundă în munți, de unde vine în ajutorul celor asupriți. În anul 1952 viața lui Zapata a fost transpusă pe ecran, titlul filmului fiind Viva Zapata!, rolul principal fiind atribuit lui Marlon Brando. Ulterior au mai fost produse o serie de filme cu revoluționarul mexican. 

miercuri, 7 august 2019

185 de ani de la moartea inventatorului francez Joseph Marie Jacquard

Joseph Marie Charles, supranumit Jacquard, (n. 7 iulie 1752, Lyon - d. 7 august 1834, Oullins), a fost un inventator francez, care a lăsat drept moștenire primul război de țesut semi-automat.
Fiul unui lucrător în industria textilă („meșter-fabricant”), el a profesat diverse meserii, dintre care unele în strânsă legătură cu producerea mătăsurilor, dar și cu arta imprimeriei. Studiind de unul singur mecanica, reușește în 1801 să pună la punct războiul de țesut Jacquard care îi poartă numele. Dezvoltând o idee anterioară a lui Jacques de Vaucanson, Jacquard își dotează războiul de țesut cu un ingenios mecanism care selecta diferențiat firele de urzeală după un „program” înscris pe plăcuțe perforate (inventatorul cartelelor perforate fiind Basile Bouchon). Prin această inovație, războiul de țesut devine mult mai simplu de operat, reducându-se numărul de lucrători la unul singur, față de condițiile anterioare, când era necesar efortul conjugat al mai multor operatori umani.
La 12 aprilie 1815, aflându-se în sejur la Lyon, Napoleon I descoperă din întâmplare invenția lui Jacquard. Nu mult după aceea, datorită faptului că se făcuse apreciat de însuși Napoleon, Jacquard este distins de către Academia din Lyon cu Premiul Inventatorilor. După această dată, el va acumula premii de onoare și recompense. Pe 17 noiembrie 1819, Joseph Marie Jacquard este ridicat în rangul de cavaler al Legiunii de Onoare. În 1826, el este numit consilier municipal la Oullins. 

marți, 6 august 2019

535 de ani de la asediul cetății Chilia

Cetatea Chilia este o cetate în sudul Bugeacului pe malul stâng al Dunării, actualmente în regiunea Odesa, Ucraina.
În antichitate, pe locul viitoarei cetăți Chilia, a existat o cetate grecească Achillea. Numele acesteia din urmă pare a veni de la numele eroului grec Ahile, înmormântat, potrivit legendei, la gurile Dunării, pe insula Leuke (care poate fi fie Insula Șerpilor, fie actualul Grind Chilia, pe atunci insulă încă înconjurată de mare). Numele de Chilia care este menționat pentru prima oară în 1281 de cronicarul arabo-persan Rașid Al-Din, provine din grecescul Κελλια, „grânarele”.
Pentru îmbunătățirea sistemului de apărare, în vara lui 1479, Ștefan cel Mare reconstruiește Cetatea Chilia pe malul stâng al Dunării (Cetatea Chilia Nouă). La lucrări participă 800 de zidari și 17.000 de ajutoare.
În 1484 are loc campania sultanului Baiazid al II-lea în Moldova. Cu efective de peste 60.000 de omoeni la 6 iulie 1484 începe asediul Cetății Chilia, apărată de 400 moldoveni conduși de pârcălabii Ivanco și Maxim. După opt zile, la 14 iulie, cetatea este cucerită de invadatori.
Urmele vechii cetăți pot fi vazute în localitatea Chilia Nouă din regiunea Odesa (azi în Ucraina). Cetatea este în ruine, complet abandonată de autoritățile din România, Republica Moldova și Ucraina.
În prezent, din cetate nu a mai rămas decât un turn (aparent, capela cetății) care se află pe teritoriul privat al unei întreprinderi industriale. 

luni, 5 august 2019

175 de ani de la nașterea pictorului rus Ilia Repin

Ilia Efimovici Repin(n. 5 august 1844 la Ciuguev, lângă Harkov, Imperiul Rus, în prezent în Ucraina - d. 29 septembrie 1930, Kuokkala, pe atunci în Finlanda, astăzi Repino, Rusia) a fost un pictor realist rus, aparținând școlii artistice Peredvijniki.
Repin s-a născut în orașul Ciuguev, gubernia Harkov, în inima regiunii istorice denumită Sloboda Ucraina. Părinții săi au fost coloniști militari ruși. A luat primele lecții de desen când a început să lucreze ca ucenic pentru I. M. Bunakov, un talentat pictor de icoane din orașul natal. Datorită comenzilor pentru portrete și tablouri religioase, Repin a putut strânge suficienți bani pentru a pleca la Sankt Petersburg, unde dorea să se înscrie la Academia Imperială de Arte.
Ajunge în oraș în 1863 și se înscrie la Școala de Desen organizată de Societatea pentru Susținerea Artelor. Lucrând cu Ivan Kramskoi, tânărul artist face progrese rapide și, peste doar un an, reușește să se înscrie la Academie. La absolvire obține cu lucrarea de diplomă Medalia de Aur și o bursă de șase ani, dintre care trei în străinătate.
Lucrările sale conțin adesea înțelesuri adânci, psihologice și exprimă tensiunile din interiorul ordinii sociale existente în vremea sa. Spre sfârșitul anilor 1920, în Uniunea Sovietică au început să fie publicate numeroase lucrări despre el ca, un deceniu mai târziu, să apară chiar un cult al lui Repin, el fiind considerat un model „progresiv” și „realist” ce trebuia imitat de artiștii sovietici „social realiști”.

duminică, 4 august 2019

160 de ani de la nașterea scriitorului norvegian Knut Hamsun

Knut Hamsun (n. 4 august, 1859 – d. 19 februarie, 1952) a fost un scriitor norvegian. A avut un rol important în modernizarea romanului european. În 1920 a primit Premiul Nobel pentru Literatură „pentru monumentala sa operă care este "Rodul pământului"”. Este reprezentant al realismului psihologic, în primul rând prin capodopera sa, romanul Foamea (1890).
Knut Hamsun, născut Knud Pedersen, în Vågå, Gudbrandsal, Norvegia, a fost al patrulea fiu al lui Peder Pedersen și al soției lui, Tora Olsdatter (Garmostrædet). A copilărit în Hamarøy, Nordland. La vârsta de 17 ani a devenit ucenic la un producător de frânghii. În aceeași perioadă a început să scrie. A petrecut câțiva ani în America, călătorind și lucrând, publicând impresiile sub titlul "Fra det moderne Amerikas Aandsliv" (Din viața intelectuală a Americii moderne) (1889).
În 1898, s-a căsătorit cu Bergljot Goepfert (născută Bech), căsătorie desfăcută în 1906. Ulterior s-a căsătorit cu Marie Andersen, în 1909, cu care a rămas căsătorit până la moartea sa. În momentul întâlnirii lor, Marie era o tânără și talentată actriță, dar și-a încheiat cariera pentru a-l însoți la Hamarøy, unde au cumpărat o fermă.
După o perioadă, au hotărât să se mute în sud, la Larvik. În 1918 au cumpărat ferma Norholm, între Lillesand și Grimstad. Knut Hamsun a murit la Nørholm, în 1952, la vârsta de 92 de ani.

sâmbătă, 3 august 2019

130 de ani de la moartea poetei române Veronica Micle

Veronica Micle, n. Ana Câmpeanu, (n. 22 aprilie 1850, Năsăud, Principatul Transilvaniei – d. 3 august 1889, Văratec, Agapia, Neamț, România) a fost o poetă română. A publicat poezii, nuvele și traduceri în revistele vremii și un volum de poezii. E cunoscută publicului larg în special datorită relației cu Mihai Eminescu.
A fost al doilea copil al cizmarului Ilie Câmpeanu, care a murit înainte de nașterea fiicei sale, și al moașei Ana. După moartea soțului din anul 1849 Ana s-a mutat, împreună cu cei doi copii, la Târgu Neamț. Fratele Radu moare nu mult după aceea. În anul 1853 se mută la Iași, unde se și stabilesc.
După cursurile primare Veronica se înscrie la Școala Centrală de fete pe care o absolvă în 1863 cu calificativul „eminent”. La examenul de absolvire din comisie făceau parte, printre alții, Titu Maiorescu și Ștefan Micle, viitorul ei soț, atunci în vârstă de 43 de ani.
La 7 august 1864 are loc căsătoria Veronicăi cu Ștefan Micle, oficiată la Biserica Bob din Cluj. La data căsătoriei Ștefan Micle era profesor universitar, iar mai târziu a devenit rector al Universității din Iași.
În 1869 contribuie la înființarea și bunul mers al unei școli profesionale de fete, se implică în îndrumarea unor școli de fete din Iași și începe să fie activă în viața literară.
În primăvara anului 1872 face o călătorie la Viena pentru un tratament medical, ocazie cu care îi este prezentat Mihai Eminescu. Tot în 1872 debutează în revista Noul curier român cu două scrieri în proză.
La 1 septembrie 1874 Eminescu e numit director al Bibliotecii Centrale din Iași. Va locui în Iași până în octombrie 1877, timp în care are cu Veronica o relație tumultuoasă.
În timpul Războiului de Independență a fost soră de caritate, a făcut parte din „Comitetul central pentru ajutorul oastașilor români răniți” și i-a ajutat cu bani pe invalizi să se întoarcă pe la casele lor.
La 6 august 1879 moare soțul ei, Ștefan Micle. Urmează un lung șir de demersuri pe lângă oamenii politici ai vremii pentru a i se asigura, ei si fetelor ei, o pensie de urmaș (în ciuda promisiunilor, nici în 1883 forurile legiuitoare nu aprobaseră pensia). Rămasă văduvă Veronica reia legătura cu Eminescu. Cei doi încearcă, fără să reușească, să-și întemeieze o familie.
În 1886 Veronica locuiește la București, la fiica sa, Valeria, studentă la Conservatorul din București. Cealaltă fiică îmbrățișează cariera tatălui său și devine profesoară de fizică. Veronica donează casa din Târgu Neamț, moștenită de la mama ei, Mănăstirii Văratec.
La 3 august 1889 moare la Mănăstirea Văratec din cauza unei congestii cerebrale în urma otrăvirii cu arsenic. În ciuda surselor vremii care afirma că s-ar fi sinucis, aceasta a fost înhumată religios lângă bisericuța Sf. Ioan de la Văratec, lucru de care nu beneficiază persoanele care comit suicid.

vineri, 2 august 2019

185 de ani de la nașterea sculptorului francez Frédéric Auguste Bartholdi

Frédéric Auguste Bartholdi (n. 2 august 1834, Colmar - d. 5 octombrie 1904, Paris) a fost un sculptor francez, originar din Alsacia.
A început studiul arhitecturii în Alsacia și apoi la Paris, a continuat cu studiul picturii, la Paris, cu Ary Scheffer, dar a abondonat pictura în favoarea sculpturii, pe care a studiat-o cu Antoine Étex și J.-F. Soitoux, artă de care s-a ocupat apoi exclusiv. Printre lucrările sale celebre se numără "Francesca da Rimini" (1852), "Monumentul lui Martin Schongauer" (1863), "Le Vigneron" (1870) și "Vercingetorix" (1872).
Cea mai cunoscută lucrare a sa este însă Statuia Libertății din New York. O replică a statuii, de mai mici dimensiuni, este instalată la Paris, pe Île des Cygnes de pe Sena, în timp ce statuia originală, care a servit de model, se află expusă tot în Paris, și anume în Grădina Luxemburg.
Tot la Paris există și Flacăra Libertății din Paris, monument reprezentând doar flacăra, în mărime naturală, a Statuii Libertății din New York.
O altă sculptură celebră este Leul din Belfort, aflată în fața peretelui stâncos pe care este așezată Citadela din Belfort.

joi, 1 august 2019

200 de ani de la nașterea scriitorului american Herman Melville

Herman Melville (n. 1 august 1819, New York - d. 28 septembrie 1891, New York) a fost un scriitor și eseist american, cunoscut mai ales pentru romanul său Moby Dick, care l-a făcut celebru postum.
Herman Melville s-a născut pe 1 august 1819 la New York. Tatăl lui, Allan Gansevoort Melvill, era scoțian și mama sa, Maria, era olandeză, ambii cu origini aristocratice. Falimentul tatălui îl silește să întrerupă studiile școlare la vârsta de 15 ani. În amintirile sale afirma că gustul pentru aventuri l-a dobândit ascultând povestirile tatălui său Allan despre valuri marine monstruoase, înalte cât un munte, despre catarge de corăbii care se rupeau ca surcelele în bătaia furtunilor, despre peripețiile unei călătorii pe mare către Le Havre sau Liverpool. După moartea tatălui în 1832, familia se mută la Lansingburg, pe fluviul Hudson, unde tânărul Herman studiază la Albany Classical School. Lui Melville îi place însă să călătorească și în anul 1835 se îmbarcă pe un vas ancorat în portul orașului New York, traversează oceanul Atlantic, ca elev matelot până la Liverpool, vizitează Londra și se întoarce cu aceeași navă. În romanul Redburn: His First Voyage (Redburn: Prima sa călătorie), publicat în 1848, s-a inspirat din această experiență.
Povestitor captivant, rapsod al peisajului marin și exotic, creator de tipuri umane de puternică vitalitate, a scris romane inspirate din viața indigenilor insulari din mările Sudului, evocând relațiile dure dintre oamenii mării sau aspirația eroului romantic către un ideal inaccesibil.
De asemenea, a fost un maestru al povestirilor și ale jurnalelor de călătorie. Opera sa poetică, valorificată postum, de celebrare a unor bătălii și eroi din Războiul Civil, de evocare a peisajului marin sau de meditație lirico-filozofică asupra vieții, îl situează printre poeții reprezentativi de limbă engleză ai secolului al XIX-lea.