Publicitate

joi, 28 februarie 2019

170 ani de la moartea istoricului Stephan Ludwig Roth

Asociația Filateliștilor din Sibiu au realizat o ștampilă ocazională cu prilejul comemorării a 170 ani de la moartea istoricului Stephan Ludwig Roth 1796-1849. Ea va fi aplicată pe corespondența expediată vineri, 10.05.2019, de la Oficiul Poștal nr. 1 din Mediaș - cod poștal 551200.
Pentru cine are posibilitatea, îl rog să-mi trimită o vedere cu ștampila prezentată.

110 ani de la descoperirea gazului metan în România

Asociația Filateliștilor din Sibiu au realizat o ștampilă ocazională cu prilejul aniversării a „110 ani de la descoperirea gazului metan în România - Sonda 2 Sarmașel 1909-2019”. Ea va fi aplicată pe corespondența expediată luni, 22.04.2019, de la Oficiul Poștal nr. 1 din Mediaș - cod poștal 551200.
Pentru cine are posibilitatea, îl rog să-mi trimită o vedere cu ștampila prezentată.

150 de ani de la moartea scriitorului francez Alphonse de Lamartine

Alphonse de Lamartine (numele complet Alphonse Marie Louise Prat de Lamartine, n. 21 octombrie 1790, Mâcon, Franța – d. 28 februarie 1869, Paris, Franța) a fost un poet, scriitor și politician francez. În 1829 a devenit membru al Academiei franceze.
Alături de Victor Hugo și de Alfred de Vigny, a fost unul dintre inițiatorii poeziei romantice franceze.
A scris o poezie a emoțiilor delicate, spiritualizate, remarcabilă prin lirismul melancolic și contemplativ, datorat aspirației nostalgice către timpul trecut, retrăirea elegiacă a iubirii, consonanța dintre natură și starea sufletească a eului liric.

miercuri, 27 februarie 2019

425 ani de când Henric al IV-lea este încoronat rege al Franței, punând astfel bazele dinastiei Bourbonilor

Henric de Bourbon (13 decembrie 1553 – 14 mai 1610), a fost rege al Navarei (1572-1610) și rege al Franței (1589-1610), fiind primul rege din familia de Bourbon.
Unul dintre meritele lui este dezvoltarea economică a Franței, după un război religios ce a dezbinat țara. Prin Edictul din Nantes asigură libertatea religiei protestante hughenote în Franța.
Pe 30 mai 1574 Carol al IX-lea moare el fiind urmat la tron de fratele său Henric al III-lea al Franței, care nu avea urmași. Henric de Navara reușește să evadeze dintr-o încăpere din Louvre, unde a fost ținut doi ani ca ostatic, va renunța la credința protestantă, trecând la cea catolică.
În anul 1578 se revede în Guyenne, unde era refugiat, cu soția lui, Margareta de Valois, după o despărțire de 32 de luni. Această reîntâlnire se produce cu aprobarea Caterinei de Medici, care speră în reîntoarcerea lui Henric la Paris. După o perioadă de 4 ani împreună cu Henric, Margareta se reîntoarce la Paris. În urma unui conflict cu fratele ei Henric al III-lea trebuie să părăsească curtea Franței. Conflictul dintre Henric al III-lea, sprijinit de Filip al II-lea, și Henric de Navara, sprijinit de Henric de Guise și de regina Angliei, Elisabeta I, precum și ajutorul Țărilor de Jos, a fost cunoscut în istorie ca "războiul celor trei Henric".
Papa Sixtus al V-lea îl excomunică, în 1585, pe Henric de Navara, care era protestant convins, și vrea să împiedice venirea lui pe tronul francez, datorită faptului că Henric de Navara era moștenitorul legitim al coroanei franceze în cazul morții lui Henric al III-lea (fără moștenitori). Henric de Navara refuză să recunoască excomunicarea papală.
Între trupele catolice, conduse de ducele de Joyeuse, și cele protestante ale lui Henric de Navara are loc bătălia de la Coutras, unde Henric, cu toate că era în inferioritate numerică, învinge trupele regale ale lui Henric al III-lea.
Sixtus al V-lea îl excomunică și pe Henric al III-lea, la sfârșitul anului 1588, cauza fiind uciderea ducelui de Guise în noaptea de Crăciun. Ambii regi excomunicați pornesc împotriva Ligii catolice care ocupase Parisul. Henric al III-lea, ultimul din dinastia Valois, este asasinat de călugărul dominican Jacques Clément în Saint-Cloud.
Fiind fără urmași, pe patul de moarte, Henric al III-lea îl numește rege al Franței pe cumnatul său, Henric de Navara, cu condiția convertirii sale la religia catolică. Au urmat lupte îndelungate cu trupele catolice franceze, sprijinite de habsburgii spanioli, însă, în cele din urmă, Henric de Navara trece la religia catolică (25 iulie 1593), în bazilica Saint Denis, fiind încoronat la 27 februarie 1594.

marți, 26 februarie 2019

150 de ani de la nașterea revoluționarei marxiste Nadejda Krupskaia, soția lui Lenin

Nadejda Krupskaia (26 februarie 1869 - 27 februarie 1939) a fost o revoluționară marxistă din Rusia. Ea s-a căsătorit cu liderul bolșevicilor, Vladimir Ilici Lenin, în 1898. A fost membră a facțiunii bolșevice a Partidului Social Democrat al Muncii din Rusia încă de la început. După victoria revoluției bolșevice a fost numită adjunct al Comisarului Poporului pentru Educație, Anatoli Lunacearski.
Povestea mariajului lui Krupskaia și a lui Lenin a fost banală. Când s-au cunoscut la Sankt Peterburg în ianuarie 1894, Nadejda era profesoară la o școală serală pentru muncitori. Locuia cu mama sa, Elizaveta Vasilievna, văduva unui fost ofițer de armată a cărui carieră a fost curmată brusc când s-a dovedit că avea legături cu organizații revoluționare. A fost dat afară din armată, judecat și în cele din urmă amnistiat, dar nu i s-a mai permis să lucreze în slujba statului. La scurtă vreme după exilarea lui Lenin la Șușenskoe, Nadejda a fost exilată și ea pentru delicte asemănătoare la Ufa, în sudul Munților Urali. Lenin a făcut o cerere la Departamentul Poliției, ca să se admită venirea Nadejdei, logodnica sa, la Șușenskoe. Pe 10 iulie 1898, cei doi s-au căsătorit, iar la insistențele Elizavetei Vasilievna s-a oficiat și o slujbă religioasă. De-a lungul întregii căsnicii, Nadejda Krupskaia a fost o soție binevoitoare, echilibrată și blândă, un asistent de încredere al soțului ei, căruia îi selecta materialele, îi corecta manuscrisele și asupra cărora făcea uneori aprecieri critice.
Deși era foarte respectată în interiorul partidului, Krupskaia nu a fost capabilă să prevină consolidarea puterii lui Stalin după ce Lenin a murit. A fost izolată politic de Stalin și de sprijinitorii acestuia.📬

luni, 25 februarie 2019

202 ani de la deschiderea oficială a muzeului Național Brukenthal din Sibiu, cel mai vechi muzeu din țară

Muzeul Național Brukenthal este un grup de muzee din Sibiu. Fondatorul acestui muzeu a fost Samuel von Brukenthal, guvernator habsburgic al Transilvaniei, între anii 1778 și 1787. El a început să achiziționeze primele opere, pentru colecția sa, din aproximativ anul 1754, de la Viena. Prin testament, Baronul Samuel von Brukenthal a dispus deschiderea Palatului ca muzeu public, gestul său înscriindu-l astfel în rândul marilor iluminiști ai veacului. Palatul a devenit în 1817 muzeu public, cunoscut ca Muzeul Brukenthal, una dintre primele instituții de acest gen din Europa, deschiderea oficială a muzeului având loc pe data de 25 februarie. În anul 2015, muzeul a avut peste 400.000 de vizitatori. Muzeul are sediul principal în Palatul Brukenthal din Sibiu, pe o latură a Pieței Mari.

duminică, 24 februarie 2019

400 de ani de la nașterea pictorului și decoratorului francez Charles Le Brun

Charles Le Brun (n. 24 februarie 1619 – d. 12 februarie 1690) a fost un pictor și decorator francez, prim pictor al regelui Ludovic al XIV-lea, director al Academiei regale de pictură și sculptură. A fost declarat de către Ludovic al XIV-lea „cel mai mare artist francez din toate timpurile” și a fost cea mai dominantă figură a artei franceze din secolul al XVII-lea.
Născut la Paris, Charles Le Brun a început să ia lecții de sculptură de la tatăl său, Nicolas Le Brun. În 1632 a intrat ucenic în atelierul pictorului François Perrier. Doi ani mai târziu el a fost remarcat de cancelarul Séguier, care l-a recomandat pictorului Simon Vouet. L-a părăsit pe Simon Vouet pentru Nicolas Poussin. În 1642, deja cunoscut la Paris și aflat în grațiile cancelarului, a plecat la Roma în compania lui Poussin. În timpul sejurului italian, Le Brun a copiat pentru Séguier tablouri de Guido Reni, Rafael precum și galeria Farnèse pictată de familia Carracci.
După patru ani petrecuți în Italia, pictorul a părăsit Roma la sfârșitul anului 1645 și s-a întors la Paris în 1646, după un scurt sejur la curtea din Lyon. La întoarcerea în capitala Franței, Le Brun a obținut comenzi importante grație lui Séguier. În anul următor a fost numit "Pictor și valet de cameră al regelui". De asemenea, este ales să picteze pentru Notre-Dame de Paris; a pictat Martirul Sfântului Andrei. În același an, Le Brun se căsătorește cu Suzanne Butay.

sâmbătă, 23 februarie 2019

100 de ani de la moartea lui Gheorghe Pop de Băsești, politician român din Transilvania

Gheorghe Pop de Băsești (n. 1 august 1835, Băsești, Comitatul Sălaj – d. 23 februarie 1919) a fost un politician român din Transilvania, între 1881-1902 vicepreședinte, iar între 1902-1918 președinte al Partidului Național Român din Transilvania.
A urmat cursurile gimnaziale în Baia Mare și la liceul cezaro-crăiesc din Oradea, iar apoi a studiat științele juridice la Academia de Drept din Oradea. În anul 1860, după absolvirea studiilor, și-a început cariera mai întâi ca funcționar municipal la Oradea, iar apoi ca funcționar comitatens.
În perioada 1892-1894 George Pop de Băsești a fost unul dintre liderii mișcării memorandiste, care cerea autonomia Transilvaniei și drepturi suplimentare pentru românii din Transilvania aflată în Austro-Ungaria. A fost unul dintre politicienii români condamnați la închisoare pentru susținerea Memorandumului, în cadrul procesului memorandiștilor de la Cluj în 1894. A prezidat Adunarea Națională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918. A murit câteva luni mai târziu, la vârsta de 84 de ani. Urmașul său la conducerea PNR a fost Iuliu Maniu. 
Cu prilejul Centenarului Unirii Transilvaniei cu România, la 26 noiembrie 2018, Banca Națională a României a pus în circulație, în atenția numismaților, un set de monede; pe aversul fiecăreia dintre monedele din set sunt gravate o prelucrare a unei fotografii de Samoilă Mârza, textele (în arc de cerc) ROMANIA și MAREA ADUNARE DE LA ALBA IULIA, valoarea nominală, stema României și milesimul (anul de emisiune) 2018. Pe reversul fiecărei monede sunt gravate efigiile lui Ștefan Cicio Pop, Gheorghe Pop de Băsești, Iuliu Maniu, Vasile Goldiș și Iuliu Hossu. Monedele de aur au valoarea nominală de 500 de lei (200 de exemplare), monedele de argint au valoarea nominală de 10 lei (200 de exemplare), iar cele de metal comun au valoarea nominală de 50 de bani (5.000 de exemplare), toate de calitate proof. Au fost emise, în același set de monede, 1.000.000 de monede de metal comun de calitate UNC (necirculate).

vineri, 22 februarie 2019

200 de ani de la nașterea poetului și eseistului american James Russell Lowell

James Russell Lowell (n. 22 februarie 1819 - d. 12 august 1891) a fost un poet, critic literar și diplomat american, care a aparținut grupării literare Fireside Poets.
A scris o lirică satirică, în care militează pentru aboliționism și susține cauza nordiștilor în războiul civil. A scris și poezii romantice în maniera lui John Keats și William Wordsworth.
A abordat și critica literară situându-se la nivelul celei europene contemporane, colaborând în publicații ca: The Pioneer, The Atlantic Monthly, North American Review.

joi, 21 februarie 2019

Rase de câini

Câinele este cel mai popular animal de companie din lume şi nu degeaba este supranumit cel mai bun prieten al omului. Este unul dintre cele mai inteligente animale și abilitățile lui continuă să ne surprindă.
Câinii sunt animalele care se atașează cel mai mult de oameni și în majoritatea cazurilor sunt capabili să își sacrifice viața pentru a-și apăra stăpânul, dacă acesta se află în pericol.
De-a lungul timpului, câinii au fost parte din numeroase evenimente notabile. Operațiuni de salvare, misiuni în spațiu, dovezi de curaj, au avut ca protagoniștii câinii.
Romfilatelia dedică celor mai îndrăgite animale, prieteni ai omului, emisiunea de mărci poștale „Rase de câini”, aceasta înscriindu-se în lista celor mai apreciate tematici filatelice.
Ciobănescul Românesc Mioritic, reprezentat pe timbrul cu valoarea nominală de 3 lei, a fost selecționat dintr-o rasă naturală existentă în Munții Carpați, principalul motiv fiind utilitatea. Datorită taliei sale mari, cu un corp bine dezvoltat, precum și aspectului său viguros și spectaculos, această rasă este foarte apreciată în România.
Ciobănescul Românesc Carpatin, ilustrat pe timbrul cu valoarea nominală de 5 lei, este o rasă endemică prezentă în spațiul Carpato-Danubian. Câine de turmă, utilizat de secole de către păstorii români din Munții Carpați la paza turmelor, Ciobănescul Carpatinse remarcă prin atașamentul său instictiv și necondiționat față de stăpânul său.
Pe timbrul cu valoarea nominală de 8,50 lei este reprezentat Ciobănescul Românesc de Bucovina, rasă naturală care s-a format în arealul Carpaților, în nord-estul României, în Bucovina. Rasa a beneficiat de o atenție specială în ceea ce privește selecția și ameliorarea, ceea ce a condus la existența tipului actual.
Ciobănesc Românesc Corb, reprezentat pe timbrul cu valoarea nominală de 12 lei, este o rasă naturală care s-a format în arealul Carpaților Meridionali și regiunile subcarpatice (Dâmbovița, Argeș, Prahova, Brașov). Deși aria sa de răspândire este relativ restrânsă, datorită calitaților sale, populația existentă este numeroasă.
Emisiunea de mărci poștale „Rase de câini” va fi disponibilă începând de vineri, 22 februarie 2019. Aceasta este completată de setul de 1 plic prima zi, iar ca forme de machetare au fost folosite coală de 28 timbre și minicoală de 5 timbre, 1 vinietă și bloc de 4 timbre (perfor parțial).

35 de ani de la moartea lui Mihail Șolohov, scriitor rus, laureat Nobel

Mihail Alexandrovici Șolohov (n. 11/24 mai 1905, Kruzhilin, Rusia – d. 21 februarie 1984, Vioșenskaia, URSS) a fost un scriitor cazac, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1965 „...pentru forța artistică și integritatea cu care a dat expresie, în epica Donului, unei etape istorice din viața poporului rus”.
Mihail Șolohov se naște la 11 (24) mai 1905, în cătunul Krujilin din stanița Vioșenskaia a regiunii Donului, acum regiunea Rostov. Mama sa provine dintr-o familie de țărani, tatăl îndeplinește diverse munci în această zonă locuită de cazaci. Viitorul scriitor învață la o școală parohială și la gimnaziu (termină patru clase).
Participă la războiul civil. La sfârșitul anului 1922 vine la Moscova, unde lucrează ca muncitor necalificat, hamal, etc.
Participă la activitatea grupării literare "Molodaia gvardia" (Tânăra gardă). Publică primele foiletoane în 1923 - 1924. Prima publicație - foiletonul "Ispitanie" (Încercarea), iscălită Mihail Șolohov și apărută într-un ziar la 19 septembrie 1923.
Îi apar, pe rând, o serie de schițe și povestiri, strânse în 1926, în două volume. Descrie în ele războiul civil de pe Don, fără înfrumusețări romantice. Prima povestire - "Rodinka" (Aluniță) este publicată la 14 decembrie 1924.
În 1924 se întoarce pe Don. Se mută în stanița Veșenskaia. Aici începe să scrie Donul liniștit, romanul care îi va aduce recunoaștere mondială. În 1940, Mihail Șolohov a primit Premiul Stalin.

miercuri, 20 februarie 2019

175 de ani de la nașterea fizicianului și matematicianului austriac Ludwig Eduard Boltzmann

Ludwig Eduard Boltzmann (n. 20 februarie 1844, Viena - d. 5 septembrie 1906, Tybein, Austro-Ungaria) a fost un fizician și matematician austriac, membru al Academiei de Stiințe din Viena, faimos pentru inventarea mecanicii statistice, ca metodă generală de studiere a gazelor.
A studiat la Viena, Heidelberg și Berlin. A fost profesor la Universittea din Viena (1867), la Universitatea din Graz (1869), din nou la Viena (1873), apoi profesor de fizică experimentală la Graz (1876), de fizică teoretică la München (1890) și în final la Viena (1895).
Marea sa realizare o constituie aplicarea matematicii în studiul fenomenelor fizicii. Astfel, a generalizat legile teoriei cinetice a gazelor cu ajutorul metodelor statistice.
În 1877 a completat studiul termodinamicii, luând în considerare structura corpusculară a sistemelor fizice și mișcarea dezordonată a moleculelor și astfel a fundamentat pe cale cinetico-moleculară principiul al doilea al termodinamicii.
S-a ocupat cu teoriile lui Maxwell și cu teoriile dialecticii.
A stabilit constanta universală în fizică k (numită ulterior constanta Boltzmann), egală cu raportul dintre constanta gazelor perfecte, R și numărul de atomi/molecule dintr-un mol (numărul lui Avogadro, NA).
De asemenea, Boltzmann este cunoscut pentru lucrările sale asupra corpurilor solide cristaline, asupra radiației, în care pentru prima dată a aplicat ipoteza presiunii luminii a lui Maxwell. A confirmat mișcarea de rotație a particulelor, preconizată de Lomonosov.
S-a ocupat și de principiile analitice ale mecanicii.

marți, 19 februarie 2019

160 de ani de la nașterea chimistului suedez Svante Arrhenius

Svante Arrhenius (n. 19 februarie 1859, Balingsta församling, Suedia – d. 2 octombrie 1927, Stockholm, Suedia) a fost un fizician și chimist suedez, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1903. A făcut cercetări în domeniul disociației (ionizării) electrolitilor (1887) și în astronomie (teoria cozii cometelor – 1900). Este unul din fondatorii chimiei fizice. 
De asemenea a fost membru de onoare străin al Academiei Române.
A urmat cursurile Facultăţii de Filosofie din Uppsala, în paralel susţinând examene de matematică, chimie şi fizică, între 1881-1884. S-a specializat în diferite centre din Germania şi Olanda. În 1895 a devenit profesor universitar.
În 1905 a devenit directorul Institutului de Fizică şi Chimie din Stockholm.
La 27 mai 1913 a fost numit membru de onoare străin al Academiei Române.
În 1922 a început să predea la Universitatea Sorbona din Paris. A publicat numeroase lucrări ştiinţifice.
A fost membru onorific al Societăţii Germane de Electrochimie şi membru al Academiei Suedeze de Ştiinţe. A primit titlul de doctor honoris causa al universităţilor din Birmingham, Cambridge, Leipzig, Oxford, Paris şi Heidelberg.

luni, 18 februarie 2019

60 de ani de la moartea lui Alfred Alessandrescu, compozitor, pianist și dirijor român

Alfred Alessandrescu (n. 2 august 1893, București - d. 18 februarie 1959, București) a fost un compozitor, dirijor, pianist și critic muzical român.
A urmat Conservatorul din București (1903 - 1911). S-a perfecționat la Schola Cantorum din Paris (1913-1914, 1923-1924). A studiat compoziție cu Paul Vidal la Conseratoire national de musique din Paris (1913-1914). În paralel, a urmat cursuri la Facultatea de Drept din Paris, pe care le-a întrerupt din cauza izbucnirii primului război mondial.
A debutat ca dirijor la Filarmonica din București (20 dec. 1915). A activat ca dirijor (1926-1940) și subdirector (1926-1937) la Filarmonică, pianist de muzică de cameră (1919-1945), dirijor la Opera Română din București (1921-1959), profesor de teorie-solfegiu (1932-1934) și de armonie-contrapunct (1938-1939) la Conservatorul din București, director muzical la Radiodifuziunea Română (1933-1938, 1945-1947), director artistic și director permanent la Orchestra Simfonică Radio București (1933-1959). A fost reprezentant al Ministerului Instrucțiunii Publice pentru problemele domeniului muzică. A fost corespondent muzical al revistelor Musica din Paris, Comoedia din Paris, Il Pianoforte din Torino, Musical Courier din New York, The Chesterian din Londra.
A fost cronicar muzical permanent la ziarele bucureștene de limbă franeză L'Orient și L'Independance Roumaine.
A tradus multe librete în limba română și a scris programe de sală la Opera Română din București.
A susținut numeroase emisiuni radiofonice, concerte - lecții, conferințe.
A colaborat cu articole la volumele Muzica românească de azi de Petre Nițulescu, 25 de ani de muzică românească de Ion Dumitrescu.
A susținut emisiuni radiofonice, concerte - lecție, conferințe, etc.
A colaborat în recitaluri, ca pianist cu renumiți soliști ai timpului, din țară și de peste hotare.
A dirijat peste 1500 de spectacole de operă, operetă și balet.

duminică, 17 februarie 2019

85 de ani de la moartea Regelui Albert I al Belgiei

Albert I (8 aprilie 1875 – 17 februarie 1934) a fost rege al Belgiei din 1909 până în 1934.
După decesul unchiului său, Leopold al II-lea, Albert îi succede la tron în decembrie 1909. Regii anterior depuseseră jurământul numai în limba franceză; Albert a depus jurământul și în olandeză. El și soția lui, regina Elisabeta, erau populari în Belgia datorită stilului lor simplu de viață, modest și a familiei armonioase, care se afla în contrast cu modul autocratic și viața privată tulbure a lui Leopold al II-lea.
În primii ani de domnie, Albert s-a cantonat strict în rolul său constituțional. S-a înconjurat cu personalități liberale ca Jules Ingenbleek, secretarul său, și Harry Jungbluth, șeful casei sale militare. De asemenea, a încearcat să apropie monarhia de popor, inclusiv prin eliminarea escortei armate care îl despărțea de mulțime și a permis jurnaliștilor să-l însoțească în călătoriile sale.
La 8 noiembrie 1910, regele reînvie tradiția discursul tronului, abandonat de Leopold al II-lea. Cu această ocazie, regele călare și familia regală au trecut prin Bruxelles, în aplauzele mulțimii. În drumul său, socialiștii au distribuit pliante în sprijinul votului universal. Discursul regelui s-a axat pe încurajarea artelor, dezvoltarea învățământului, pensii pentru mineri și pentru limită de vârstă, reforme contractului de muncă.
În preajma Primului Război Mondial, atunci când tensiunea a crescut, țările au început să formeze alianțe. În 1913, regele Albert s-a dus în Franța (în aprilie) și în Germania (noiembrie) pentru a sublinia neutralitatea Belgiei și pentru a avertiza că, în cazul încălcării teritoriul belgian, țara se va apăra. "Eu sunt Saxa-Coburg", a spus regele împăratului german; "Eu sunt, de asemenea, Orléans dar nu pot uita că sunt belgian!"
La începutul Primului Război Mondial, Albert a rezistat cererii germane pentru a muta trupele prin Belgia neutră, în scopul de a ataca Franța. Refuzul de a permite trecerea trupelor a fost bazat pe respectul pentru legile internaționale și preocuparea pentru balanța puterii în Europa, care, la momentul respectiv, cerea ca Belgia să fie o zonă tampon între Germania, Franța și Marea Britanie. De asemenea, regele Albert a protejat interesele belgienilor deoarece o națiune mică ar fi putut cădea pradă cu ușurință unei mari puteri. Când Germania a invadat Belgia (4 august ora 8 dimineața), regele Albert, conform constituției Belgiei, a preluat comanda armatei și i-a ținut pe germani suficient cât Marea Britanie și Franța să pregătească Prima bătălie de pe Marna (6–9 septembrie 1914).

vineri, 15 februarie 2019

Luna plantării arborilor

Asociația Filateliștilor din București - Gruparea „Centenar 2018” a realizat o frumoasă ștampilă ocazională pentru a marca „Luna plantării arborilor 2019 - 15 martie - 15 aprilie”. Ea va fi aplicată pe corespondența expediată joi, 28.03.2019, de la Oficiul Poștal București 63 - cod poștal 014880.
Pentru cine are posibilitatea, îl rog să-mi trimită o vedere cu ștampila prezentată.

455 de ani de la nașterea fizicianului și astronomului renascentist Galileo Galilei

Galileo Galilei (n. 15 februarie 1564 – d. 8 ianuarie 1642) a fost un fizician, matematician, astronom și filosof italian care a jucat un rol important în Revoluția Științifică. Printre realizările sale se numără îmbunătățirea telescoapelor și observațiile astronomice realizate astfel, precum și suportul pentru copernicanism. Galileo a fost numit „părintele astronomiei observaționale moderne”, „părintele fizicii moderne”, „părintele științei”, și „părintele științei moderne”. Stephen Hawking a spus că „Galileo, poate mai mult decât orice altă persoană, a fost responsabil pentru nașterea științei moderne.”
Mișcarea obiectelor uniform accelerate, predată în aproape toate cursurile de fizică la nivel de liceu și început de facultate, a fost studiată de Galileo ca subiect al cinematicii. Contribuțiile sale la astronomia observațională includ confirmarea prin telescop a fazelor planetei Venus, descoperirea celor mai mari patru sateliți ai lui Jupiter (denumiți în cinstea sa, sateliți galileeni), și observarea și analiza petelor solare. Galileo a lucrat și în știința aplicată și în tehnologie, îmbunătățind tehnica de construcție a busolelor.
Susținerea de către Galileo a copernicanismului a dus la controverse în epocă, o mare majoritate a filosofilor și astronomilor încă susținând (cel puțin declarativ) viziunea geocentrică cum ca Pământul ar fi centrul universului. După 1610, când a început să susțină public heliocentrismul, a întâmpinat o puternică opoziție din partea a numeroși filozofi și clerici, doi dintre aceștia din urmă denunțându-l inchiziției romane la începutul lui 1615. A dat primele atacuri contra aristotelismului la catedra Universității din Padova. Deși la acea vreme a fost achitat de orice acuzație, Biserica catolică a condamnat heliocentrismul ca fiind „fals și contrar Scripturii” în februarie 1616, iar Galileo a fost avertizat să abandoneze susținerea sa — ceea ce a promis să facă. După ce, mai târziu, și-a apărat din nou părerile în celebra sa lucrare, Dialog despre cele două sisteme principale ale lumii, publicată în 1632, a fost judecat de Inchiziție, găsit „vehement suspect de erezie”, forțat să retracteze și și-a petrecut restul vieții în arest la domiciliu.

joi, 14 februarie 2019

240 de ani de la moartea navigatorului englez James Cook

James Cook (n. 7 noiembrie 1728 - d. 14 februarie 1779) a fost un explorator, navigator și cartograf englez ce a ajuns la rangul de căpitan în Marina Regală. Cook a realizat hărți detaliate ale insulei Newfoundland înainte de a realiza trei expediții în Oceanul Pacific, unde a realizat primul contact european cu coasta estică a Australiei și Insulele Hawaii, precum și prima circumnavigare a Noii Zeelande.
Cook s-a alăturat flotei comerciale britanice ca adolescent și s-a alăturat Marinei Regale în 1755. A luat parte la Războiul de șapte ani și a explorat și cartografiat cea mai mare parte a intrării în Râul Sfântul Laurențiu în timpul asediului orașului Quebec. Acest lucru a atras atenția Amiralității și Royal Society. Acest lucru a venit într-un moment crucial atât al carierei lui Cook cât și al explorărilor maritime britanice, ceea ce a condus la sarcina de comandant al navei HMS Endeavour în 1766 în prima din cele trei expediții în Pacific.
În acele călătorii Cook a navigat mii de kilometri în mari zone necartografiate ale Globului. A cartografiat teritorii din Noua Zeelandă până în Hawaii în cel mai mare detaliu și la o scară ce nu a mai fost atinsă până atunci. În timpul acestor călătorii de descoperire a explorat și numit teritorii și a cartografiat insule și zone de coastă pentru prima dată pe hărțile europene. A demonstrat calități de marinar, aptitudini de explorator și cartograf, curaj fizic și capacitatea de a-și conduce oamenii în condiții vitrege.
Cook a fost ucis în Hawaii în timpul unei altercații cu băștinașii în timpul celei de-a treia călătorii de explorare în Pacific în 1779. A lăsat în urmă o moștenire de cunoștințe științifice și geografice ce au influențat succesorii săi inclusiv în secolul al XX-lea iar numeroase memoriale i-au fost dedicate în toată lumea.

miercuri, 13 februarie 2019

Nuduri în pictura românească

După ce arta românească a fost dominată, mai multe secole, de arta bizantină și de religia creștină, nudul a pătruns în pictura românească și prin opera lui Nicolae Grigorescu.
Anul acesta, Romfilatelia introduce în circulație, vineri, 15 februarie, emisiunea de mărci poștale intitulată Nuduri în pictura românească (LP 2229), în care sunt ilustrate patru dintre cele mai apreciate opere de acest gen aparținând lui Nicolae Grigorescu.
Nicolae Grigorescu (1838-1907), socotit a fi marele maestru al penelului românesc, a ilustrat, în picturile sale, simbioza dintre realismul Școlii de la Barbizon, impresionism şi simbolism.
Nicolae Grigorescu a fost primul artist plastic care a devenit membru al Academiei Române.
„Rar sunt cei dintre pictorii noștri care să fi simțit adânc farmecul feminin, acea căldură ce emană din trupul și fața femeii, acel flux nervos ce străbate ființa ei tânără”, spunea George Oprescu.
În picturile ale căror imagini sunt reproduse pe timbre, se regăsesc modelele care-l atrăgeau cel mai mult pe Nicolae Grigorescu, respectiv cele delicate, încă neformate, zvelte și mlădioase, în care totul era numai promisiune și nimic ajuns la maturitate.
Pe timbrul cu valoarea nominală de 2 lei (4.800 exemplare pentru CNPR în vederea francării corespondenței) este ilustrată imaginea tabloului Bacanta, cel mai reușit dintre toate nudurile pe care le-a pictat Nicoale Grigorescu. Este un tablou de dimensiune mijlocie și a fost pictat cu o pasiune și o căldură ce s-au transmis în întregime acestei compoziții plastice remarcabile.
Timbrul cu valoarea de 3 lei (4.800 exemplare pentru CNPR în vederea francării corespondenței) reproduce lucrarea După baie, în care personajul este văzut din spate, manieră picturală ce pune mai bine în valoare linia delicată a formelor – curbura gâtului și întreaga unduire a corpului.
Timbrul cu valoarea de 5 lei (8.000 exemplare pentru CNPR în vederea francării corespondenței), care ilustrează pictura Intrând în baie și timbrul cu valoarea de 19 lei (1.600 exemplare pentru CNPR în vederea francării corespondenței), care redă pictura Înainte de baie, păstrează armonia cromatică și etalarea cu finețe a formelor într-o poetică prezentare, care îmbină ambianța peisaj-lumină, plină de lirism și îndemn la visare.
Pe plicul „prima zi” este redată pictura Nud pe malul mării, ce conturează, pe fundalul mării și al cerului, silueta elegantă, nobilă a unei femei privind romantic într-o parte, pictura îmbinând tratarea realistă a nudului cu elemente impresioniste în interpretarea peisajului.
Pictat pe malul Mării Negre, în dreptul localității Viile, de lângă Constanța, tabloul a avut drept model personajul feminin cunoscut sub numele de Zettina Urechia.
Timbrele au dimensiunea de 42 x 52 mm și au fost paginate în coli de 20 de timbre fiind machetate de către Mihail Vămășescu. Au fost tipărite în sistem offset la 5 culori pe hârtie cromo-gumată (Anglia). În scop filatelic, emisiunea a fost paginată și în minicoală de 4 timbre cu manșetă ilustrată (120 x130 mm), într-un tiraj de 24.800 minicoli (6.200 serii).

250 de ani de la nașterea fabulistului rus Ivan Andreevici Krîlov

Ivan Andreevici Krîlov (n. 13 februarie 1769, Moscova — d. 21 noiembrie 1844, Sankt Petersburg) este cel mai cunoscut fabulist rus. Fabulele sale ridiculizează racile morale ale epocii, în versuri libere, într-o limbă populară, presărată cu proverbe și zicători.
Sunt remarcabile gama variată a ironiei și satirei, uneori bonome, limbajul vioi, pitoresc și paremiologic.
„Cartea înțelepciunii poporului” - acesta e numele pe care N. V. Gogol l-a dat operei lui Krîlov - creatorul fabulei naționale ruse.
Consacrând genul alegoric al fabulei cu specific național, Krîlov a adus un suflu nou, democratic, în literatura rusă, care, la sfârșitul secolului al XVIII-lea și la începutul celui de al XIX-lea, pășea într-o nouă fază a dezvoltării sale. Pe tărâm literar se dădea o luptă aprigă între tendințele realiste din ce în ce mai puternice și dogmele rigide ale clasicismului. Pe de altă parte, adepții curentului sentimentalist și ai romantismului pasiv, conservator, capitulau în fața noii orientări, aceea a realismului consecvent și integral. I. A. Krîlov a ridicat pe o treaptă nouă aceste tendințe realiste, iar fabulele sale au constituit, la hotarul a două secole, un fel de verigă care a unit tradițiile cele mai progresiste ale secolului al XVIII-lea, reprezentate îndeosebi prin opera lui Radișcev, Fonvizin și Novikov, cu literatura realist critică din secolul al XIX-lea, cu operele lui Griboedov, Pușkin, Nekrasov, Gogol și Saltîkov-Scedrin.

marți, 12 februarie 2019

210 ani de la nașterea lui Abraham Lincoln, cel de-al 16–lea președinte al Americii

Abraham Lincoln (n. 12 februarie 1809, Comitatul LaRue, Kentucky, Kentucky, SUA – d. 15 aprilie 1865, Petersen House, SUA) a fost al șaisprezecelea președinte al Statelor Unite ale Americii, funcție pe care a exercitat-o începând cu luna martie 1861 și până la asasinarea sa în aprilie 1865. Lincoln a condus Statele Unite în timpul Războiului Civil — cel mai sângeros conflict al său, dar și cea mai mare criză morală, constituțională și politică. Prin aceasta, el a conservat Uniunea, a abolit sclavia, a întărit guvernul federal și a modernizat economia.
Crescut într-o familie săracă de la Frontiera de vest, Lincoln a fost avocat autodidact în Illinois, lider al Partidului Whig, membru al Camerei Reprezentanților la nivel de stat în anii 1830, apoi congressman federal pentru un mandat în anii 1840. A promovat modernizarea rapidă a economiei prin dezvoltarea sistemului bancar, construcția de canale și căi ferate, și prin impunerea de taxe vamale care să protejeze și să încurajeze construcția de fabrici; s-a opus războiului cu Mexicul în 1846. După o serie de dezbateri intens mediatizate din 1858, în cadrul cărora Lincoln s-a pronunțat împotriva extinderii sclaviei, a pierdut cursa pentru Senatul SUA în fața arhirivalului său, democratul Stephen A. Douglas⁠.
În 1860, Lincoln și-a asigurat candidatura din partea Partidului Republican la președinția SUA, fiind recomandat de faptul că era un moderat dintr-un stat în care rezultatul alegerilor nu era cert. Deși avea foarte puțină susținere în statele în care era permisă sclavia, Lincoln a câștigat lejer în Nord și a fost ales președinte în 1860. Alegerea sa a determinat șapte state sclavagiste din Sud să își declare despărțirea de SUA și să formeze Confederația înainte ca el să preia funcția. Nu s-a găsit niciun compromis sau reconciliere în ce privește sclavia.

luni, 11 februarie 2019

50 de ani de la nașterea actriței americane Jennifer Aniston

Jennifer Joanna Aniston (n. 11 februarie 1969) este o actriță, regizoare, producătoare de film și femeie de afaceri americană. Ea a cucerit faima internațională pentru rolul lui Rachel Green în sitcom-ul Friends (Prietenii tăi) (1994–2004), rol pentru care ea a câștigat un premiu Emmy, un Glob de Aur și un premiu Screen Actors Guild Award. În 2012, Aniston a primit o stea pe Hollywood Walk of Fame. Adițional, revista Men's Health a ales-o pe Aniston drept „cea mai sexy femeie din toate timpurile” ("Sexiest Woman of All Time").
Jennifer Aniston s-a bucurat de o carieră de succes și în film. Ea a jucat rolul protagonistei feminine în zeci de filme de comedie romantică. Cele mai mari hit-uri box office ale sale sunt Bruce Almighty (2003), The Break-Up (2006), Marley & Me (2008), Just Go with It (2011), Horrible Bosses (2011) și We're the Millers (2013), toate încasând peste 200 de milioane $ în Statele Unite.

duminică, 10 februarie 2019

85 de ani de la moartea politicianului român Vasile Goldiș

Plic ocazional „Vasile Goldiș 50 ani de la moarte”
realizat de către AFR Alba în 1984
Vasile Goldiș (n. 12 noiembrie 1862, Mocirla, azi Vasile Goldiș, Arad - d. 10 februarie 1934, Arad) a fost un deputat în Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, organismul legislativ reprezentativ al „tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească”, cel care a adoptat hotărârea privind Unirea Transilvaniei cu România, la 1 decembrie 1918.
În 1919 a fost numit membru de onoare al Academiei Române.
În perioada interbelică Vasile Goldiș a făcut parte din guvernele de la București conduse de I.C. Brătianu (1918-1919), Artur Văitoianu (1919-1920), Alexandru Averescu (1920-1926), a fost ales deputat al Partidului Național Român în circumscripțiile Radna (1919), Pecica și Ineu (1922).
La 2 mai 1926, în cadrul congresului Partidului Național Român convocat la Sibiu din inițiativa lui Vasile Goldiș, este ales președinte al partidului și declară că rupe relațiile cu Iuliu Maniu, care avea în vedere fuziunea PNR cu Partidul Țărănesc din Vechiul Regat.
Mâhnit de nedreptățile sociale, de corupția și de ambițiile oamenilor politici se retrage, la scurt timp, din viața politică și se dedică activităților culturale. Între anii 1923-1932 a deținut funcția de președinte al societății ASTRA.
Și-a trăit ultimii ani la Arad, unde încetează din viață la 10 februarie 1934, după o viață închinată marelui ideal de făurire al României. I s-au organizat funerariile naționale și în ziua înmormântării s-a instituit doliu național.

sâmbătă, 9 februarie 2019

145 de ani de la moartea istoricului francez Jules Michelet

Jules Michelet (n. 21 august 1798, Paris - d. 9 februarie 1874, Hyères) a fost un reputat istoric francez, reprezentant al istoriografiei romantice. Doctor al Universității din Paris în 1819, profesor în 1827 la École Normale Supérieure, Michelet este cel care, în anii 1840, atrăgea la Collège de France sute de studenți fascinați de magia vorbelor sale, de exaltările și convingerile sale politice. Este cunoscut și ca filoromân, atât prin scrierile sale, cât și prin sprijinul moral pe care l-a acordat „pașoptiștilor” români (unii dintre aceștia fiindu-i studenți la Collège de France).
În timpul revoluției franceze de la 1848, Michelet, spre deosebire de mulți alți scriitori, nu a intrat în viața politică activă, deși a fost des solicitat. Excesele acestei revoluții, mai ales atunci când trupele au tras în opozanți, l-au convins că democrația nu este posibilă decât atunci când ea va fi definită și învățată de către toți cetățenii. Michelet s-a dedicat cu mai multă forță operei sale literare. Astfel, în 1849 îi apare Histoire de la Révolution française („Istoria revoluției franceze”).
În 1853 scrie Principautes Danubiennes, Madame Rosetti și 1848, dedicate eroismului revoluționar al patrioților români. În anul următor tipărește volumul de atașament la cauza revoluționară a unor popoare europene: Legendes democratiques du Nord („Legendele democratice ale Nordului”).
Între 1855 și 1869, pe lângă continuarea lucrului la monumentala Histoire de France, din care apar succesiv volumele VII - XVII, Jules Michelet scrie operele sale literare L’Oiseau (Pasărea), L’insecte (Insecta), L’Amour (Dragostea), La Femme (Femeia), La Mer (Marea), La Sorcière (Vrăjitoarea) și Bible de l'Humanite (Biblia umanității).
În 1870 Jules Michelet publică, semnificativ pentru acei ani, volumele Nos fils (Fiii noștri) și La France devant l'Europe (Franța în fața Europei). În acest fel, Jules Michelet protesta împotriva pierderii de către Franța a provinciilor sale Alsacia și Lorena.
Jules Michelet s-a stins din viață pe 9 februarie 1874, la Hyères. Rămășițele sale pământești au fost reînhumate în 1876 la Père Lachaise, la acest moment funerar participând și prietenii și discipolii săi români: Maria Rosetti, frații Vintilă, Horia și Mircea Rosetti, C. Cantacuzino, G. Sion și Vasile Vârnav.

vineri, 8 februarie 2019

185 de ani de la nașterea chimistului Dimitri Ivanovici Mendeleev

Dimitri Ivanovici Mendeleev (n. 27 ianuarie 1834 (S.N. 8 februarie), Tobolsk, Imperiul Rus – d. 20 ianuarie 1907 (S.N. 2 februarie), Sankt Petersburg, Imperiul Rus) a fost un chimist rus care a publicat un tabel periodic al elementelor asemănător cu cel actual. Tabelul lui Mendeleev era o reprezentare mai completă a relației complexe dintre elementele chimice, și, pe de altă parte, cu ajutorul acelui tabel, Mendeleev a fost capabil să prezică atât existența altor elemente (pe care le-a numit eka-elemente) nici măcar bănuite a exista pe vremea sa, precum și a proprietăților lor generale. Majoritatea previziunilor sale au fost confirmate de descoperirile ulterioare din chimie.
Pe 6 martie 1869, Mendeleev a prezentat Societății Ruse de Chimie o lucrare denumită Dependența între proprietățile masei atomice a elementelor, care propunea folosirea masei și a valenței pentru a descrie elementele.
Elementul chimic numărul 101 îi poartă numele: mendeleviu. De asemenea, un crater de pe lună îi poartă numele. Numele său a fost dat Institutului Național de Metrologie din Sankt Petersburg.

joi, 7 februarie 2019

45 de ani de când Grenada și-a proclamat independența față de Marea Britanie

Grenada este o țară insulară în partea sud-estică a Mării Caraibelor, ce are capitala la Saint George's. Grenada este a doua dintre cele mai mici țări din emisfera vestică (după Saint Kitts și Nevis). Se află la 200 km nord de Venezuela, între Trinidad-Tobago (la sud) și Saint Vincent și Grenadines (la nord).
În 1498, insula a fost descoperită de Cristofor Columb. În acea vreme, era locuită de indigenii caraibieni, iar spaniolii nu au colonizat-o. Columb a numit insula Concepción.
În 1650, francezii au reușit să cucerească insula, după mai multe încercări nereușite ale englezilor de a-i înfrânge pe indigeni.
Insula rămâne sub dominație franceză până în 1763, când, prin tratatul de la Paris ce încheie Războiul de Șapte Ani, intră în mod oficial în proprietatea britanicilor.
Între 1958 și 1962 a fost parte a Federației Indiilor Vestice, o federație ce a luat ființă cu scopul de a se obține o unitate politică între statele constituente, și pentru ca acestea să-și câștige independența față de Imperiul Britanic sub forma unui singur stat.
În 1967, Grenada a obținut statutul de "stat asociat Regatului Unit", ce însemna independență în afacerile interne; Regatul Unit rămânea responsabil cu afacerile externe și cu apărarea.
În 1974, Grenada a obținut independența, avându-l pe Eric Gairy drept primul prim ministru.
Guvernul lui Eric Gairy a devenit din ce în ce mai autoritar și dictatorial, până la lovitura de stat din 1979 a liderului carismatic de stânga, Maurice Bishop.

miercuri, 6 februarie 2019

Pui de animale sălbatice

Continuând apreciata tematică a faunei, Romfilatelia introduce în circulaţie vineri, 8 februarie a.c., o nouă emisiune de mărci poştale „Pui de animale sălbatice”, paginate în coli de 32 timbre și minicoală de 5 timbre + 1 vinietă.
Drăgălășenia puilor de animale trezește în sufletele noastre sentimente de afecţiune, iar puii animalelor sălbatice constituie o atracție continuă, ca și mediul în care trăiesc, prea puțin cunoscut.
Pe primul timbru, cu valorea nominală de 3 Lei, este ilustrat puiul de elefant african (Loxodonta africana), alături de mama lui.
Elefantul african trăiește în Africa sub-sahariană, în deșerturi, păduri, văi de râuri, mlaștini și savane. Elefanții trăiesc în cârduri de diferite mărimi, formate din ambele sexe, cârduri care, cel mai adesea, sunt conduse de o femelă.
Puii masculi ajunși în pragul maturității sunt alungați din turmă, pentru ca nu cumva să se împerecheze cu membrii familiei, puii femele rămânând cu turma toată viața, și până la prima naștere ajută la creșterea puilor mai tineri.
Pe al doilea timbru cu valoarea nominală de 5 Lei este ilustrat puiul de koala (Phascolarctos cinereus), purtat în spate de mama sa, în timpul cățărării unui copac de eucalipt.
Koala este un mamifer marsupial erbivor arboricol endemic care trăiește în Sudul si Estul Australiei. Circa trei din cele cinci ore de activitate mănâncă, consumând cam 1,5 kg frunze, pe care le alege cu grijă, întrucât frunzele tinere ale unor specii de eucalipt, cel puțin în anumite perioade sintetizează, între altele, și acid prusic, o otravă extrem de puternică.
Pe al treilea timbru cu valoarea 7 Lei este ilustrat Leopardul zăpezii sau Irbisul (Panthera uncia). Numit şi «fantoma munţilor», leopardul zăpezilor este un animal solitar, din familia felinelor, care trăiește în Munții Asiei Centrale, fiind o specie pe cale de dispariţie. Trăiește numai deasupra limitei pădurilor din Asia, vara retrăgându-se la altitudini  de 3.600-4.000 m, iar iarna coborând până la 1.800 m.
Pe al patrulea timbru, cu valoarea de 12 Lei, sunt ilustrați doi pui de urs brun (Ursus arctos), alături de mama lor.
Ursul brun este întâlnit în Europa, fiind prezent și în țara noastră. Are putere de adaptare la diferite habitate, de la câmpie la păduri şi zone subalpine. Preferă zonele montane împădurite, greu accesibile, cu copaci doborâţi sau stânci, dar şi pe cele de deal, bogate în livezi cu pomi fructiferi.
Pe cele 2 plicuri prima zi este ilustrat puiul de cerb lopătar (Dama dama), alături de mama lui.

65 de ani de când compania Mercedes a introdus în fabricație modelul sport de lux 300 SL

Mercedes-Benz 300SL (W198) a fost primul model din gama SL-Class Grand Tourer și cea mai rapidă mașină de serie a epocii sale. Lansată în 1954, aceasta era disponibilă în varianta coupé cu 2 locuri, având ca element distinctiv ușile cu deschidere verticală. Ulterior, producătorul introduce și o variantă sport, decapotabilă. Construit de Daimler-Benz AG, noul model cu injecție directă de benzină se asemăna cu o serie la fel de prestigioasă, de automobile sport, dar cu o putere ceva mai mică, și cu un carburator cu arbore cu came Straight 6 – W194 (1952).
Ideea unui automobil Grand Prix ceva mai „blând”, care să îi atragă pe doritorii de performanțe exclusiviste din piața americană, i-a aparținut lui Max Hoffman. Mercedes a acceptat provocarea, și în 1954, a prezentat publicului noul Mercedes-Benz 300SL (300 de la motorul său 3.0, și SL de la Sport Leicht, categoria în care a fost încadrat noul model). Acesta a fost lansat la New York Auto Show, față de cele mai multe automobile ale producătorului, care au fost prezentate saloanele auto de la Geneva sau Frankfurt.
Înregistrând un succes imediat, azi Mercedes 300SL este un simbol al mărcii. Acesta se deosebea prin designul deosebit al portierelor, injecția de benzină produsă integral în fabricile Mercedes, dar și prin cea mai mare viteză atinsă de un automobil din clasa sa, la nivel mondial. Modelul inițial, varianta Coupé, a fost disponibil din 1955 până în 1957, iar varianta sport, din 1957 până în 1963.
În 1955, seriei i-a fost adăugat un nou model, mai mic, mai ușor, mai puțin luxos și mult mai ieftin, dotat cu motorul clasic cu 4 cilindri și capacitate de 1.9L (tipic modelelor tip Ponton). Acesta a primit denumirea de 190SL. Ambele modele (300SL și 190SL) au fost urmate în cronologia Mercedes de seria 230SL. Varianta modernă, cu un motor de 426 kW, 579 PS (571 cp) și o viteză maximă de 320km/h (200 mph), cunoscut ca Mercedes-Benz SLS AMG, este considerat a fi urmașul spiritual al seriei 300SL.

marți, 5 februarie 2019

160 de ani de la moartea poetului Alecu Russo

Monumentul scriitorului Alecu Russo
din Chișinău, pe timbrul cu nominalul
de 90 bani moldovenești emis în 2009
Alecu Russo (n. 17 martie 1819, Statele Unite ale Americii – d. 5 februarie 1859, Iași, Principatele Unite) a fost poet, prozator, eseist, memorialist și critic literar român (originar din Basarabia), ideolog al generației de la 1848. Este autorul volumului Cântarea României, tipărit anonim. Fără a revendica vreodată explicit această operă, a furnizat unul dintre cele mai cunoscute litigii de paternitate literară din istoria literaturii române. A participat la Revoluția de la 1848 din Moldova.
Alecu Russo a început să scrie în limba franceză la vârsta de 20 de ani, dar a publicat numai în limba română între 1846 și 1856 și numai în reviste, având de gând să-și termine scrierile sale și să revină asupra lor, lucru pentru care nu a mai avut răgaz. Activitatea cea mai importantă a desfășurat-o în anul 1855 la revista România literară a lui Vasile Alecsandri. Aici au apărut Cugetările, Amintirile și poemul Cântarea României.
Memorialist interesant în Amintiri, Alecu Russo s-a făcut cunoscut mai mult ca polemist împotriva exagerărilor curentului latinist și ca autor al poemului patriotic revoluționar Cântarea României. Trebuie amintit însă și rolul său de îndrumător în teatru, în critica literară, în folclor. El a atras atenția asupra importanței literaturii originale, de caracter specific național, recomandând scriitorilor să se inspire din trecutul de luptă al poporului nostru și din literatura de circulație.
Poemul Cântarea României a avut un larg ecou printre contemporani, mai întâi prin excelenta versiune a lui N. Bălcescu. În 1858, D. Bolintineanu încearcă o traducere în versuri a poemului, atras de conținutul lui patriotic, fără a putea da un echivalent.
Alecu Russo s-a născut în familia unui boier de viță veche, dar cu o situație socială relativ modestă. Copilăria și-a petrecut-o la țară, în mijlocul țăranilor. Pe la 1829 o cumplită epidemie de holeră i-a secerat familia. Rămas orfan de mamă, Alecu Russo e trimis de părintele său la studii în Elveția. După studiile din Elveția, își continuă studiile la Institutul lui Francois Naville din satul Vernier de lângă Geneva. Pe băncile institutului scrie primele sale încercări literare. Majoritatea lucrărilor au fost scrise în limba franceză și au apărut postum, în traducere.

luni, 4 februarie 2019

220 de ani de la nașterea poetului portughez Almeida Garrett

João Baptista da Silva Leitão de Almeida Garrett (n. 4 februarie, 1799, Porto — 9 decembrie, 1854, Lisabona) a fost un poet romantic portughez, romancier, dramaturg dar și un politician liberal și mason.
Garrett a fost o figură a vieții mondene din epoca sa, făcându-se cunoscut atât prin aventurile sale galante cât și printr-un anumit snobism de tip exhibiționist. Dar sub această mască pulsează o viață emoțională intensă, care conferă unei anumite părți din opera sa literară o anumită profunzime psihologică.
Cele două poeme narative ale lui Garret sunt scrise sub impresiile exilului, dar stau sub semnul școlii arcadiene. Este vorba de Camões (1825), cu care marchează începutul romantismului portughez, și Dona Branca (1826). În primul poem, eroul hoinărește pe străzile Lisabonei, copleșit de dorul iubitei moarte, de nedreptatea regelui care nu-i recompensa poemul; știrea fatală a dezastrului de la Alcácer Quibir vine să pună capăt acestei vieți fără rost, moartea poetului identificându-se ce cea a patriei. Poemul urmează foarte îndeaproape Lusiadele ca și compoziție și limbaj.
Deși scrisă în versuri albe, Dona Branca are un caracter diferit: povestind amorurile unei infante portugheze cu un prinț maur care lupta sub zidurile cetății Silves, Garret se vrea inspirat de evul mediu, cu pitorescul său, cu credințele sale în magi și vrăjitori, prin acea tentativă deliberată de a introduce în Portugalia aspectul folcloric și medieval al romantismului englez și german și mai ales prin înlocuirea mitologiei grecești și roamane cu o presupusa mitologie națională si populară.
Aceste poeme n-au exercitat o influența imediată. Ele reprezintă trecerea de la arcadism la romantism.

duminică, 3 februarie 2019

110 ani de la nașterea politicianului francez Simone Weil

Simone Weil (n. 3 februarie 1909, Paris, Franța – d. 24 august 1943, Ashford, Anglia, Regatul Unit) a fost o scriitoare franceză, pasionată de filozofie și de mistică creștină.
Simone Weil s-a născut la Paris în anul 1909 dintr-o familie de intelectuali evrei din clasa medie. A studiat la Liceul Henri al IV-lea, unde l-a avut ca profesor pe Alain Emile Chartier. Și-a continuat studiile între anii 1928-1931 la Ecolé Normale Superieure, unde a fost remarcată, alături de Simone de Beauvoir, ca o femeie de o rară inteligență. A parcurs un drum intelectual sinuos, fiind inițial o înfocată activistă de stânga - era numită chiar "fecioara roșie" - (a lucrat ca muncitoare la Uzinele Renault, a participat la grevele muncitorești din 1933), ca, mai târziu, să se apropie de mistica creștină, fără a deveni însă o creștină "de drept". Ceea ce a rămas ca o constantă în sufletul ei a fost apropierea față de cei nenorociți și marginalizați. „Ori de câte ori mă gândesc la crucificarea lui Hristos, săvâșesc păcatul invidiei”, avea să scrie mai târziu în caietele sale filosofice. A murit prematur la vârsta de numai 34 ani, în sanatoriul din Ashford, Marea Britanie, unde era tratată de tuberculoză. Moartea sa a marcat mult intelectualitatea timpului său (Andre Gide, Albert Camus, la noi Nicolae Steinhardt).

sâmbătă, 2 februarie 2019

265 de ani de la nașterea omului politic și a diplomatului francez Charles Maurice de Talleyrand

Charles-Maurice de Talleyrand-Périgord (n. 2 februarie 1754, Paris, Regatul Franței – d. 17 mai 1838, Paris, Franța), binecunoscut ca Talleyrand, a fost un politician și diplomat francez.
Provenit dintr-o familie din înalta nobilime, s-a orientat spre cariera ecleziastică, la sugestia unchiului său, arhiepiscopul de Reims. Devine preot și apoi episcop de Autun. În timpul Revoluției franceze a abandonat viața clericală și a trecut la o viață laică. A ocupat diferite înalte funcții de consilier, ambasador, ministru de externe (în funcție în perioada 9 iulie – 26 septembrie 1815), președinte al Consiliului de miniștri.
A servit sub mai multe regimuri, fiind o persoană controversată.

vineri, 1 februarie 2019

360 de ani de la nașterea exploratorului olandez Jacob Roggeveen

Jacob Roggeveen (n. 1 februarie 1659, Middelburg - d. 31 ianuarie 1729, Middelburg) a fost un explorator din Țările de Jos, trimis să descopere ipoteticul continent Terra Australis, dar care a descoperit, în schimb, accidental, Insula Paștelui.
La 1 august 1721 a plecat în expediția sa, în serviciul Companiei Olandeze a Indiilor Occidentale, în scopul de a descoperi Terra Australis. Expediția era formată din trei corăbii, Arend, Thienhoven și Afrikaansche Galey.
Roggeveen a mers întâi în Insulele Falkland (pe care le-a rebotezat „Belgia Australis”), a trecut prin strâmtoarea Le Maire și a continuat spre sud până dincolo de paralela de 60 de grade și a intrat în Oceanul Pacific. Acolo, a acostat lângă Valdivia, Chile. A vizitat Insulele Juan Fernández, unde a stat între 24 februarie și 17 martie. Expediția a descoperit apoi Insula Paștelui (Rapa Nui) în Duminica Paștelui, la 5 aprilie 1722 (unde a declarat că a găsit 2.000-3.000 de locuitori). De acolo, a mers la Batavia prin arhipelagul Tuamotu, Insulele Societății și Samoa. Acolo a fost arestat pentru încălcarea monopolului Companiei Olandeze a Indiilor Orientale, dar compania a trebuit apoi să-l elibereze și să-i plătească despăgubiri lui și echipajului. În 1723, Roggeveen s-a întors în Țările de Jos.
După revenire, Roggeveen a publicat și partea a patra din De val van 's werelds afgod.