Publicitate

luni, 10 februarie 2020

210 ani de la nașterea pictorului Miklós Barabás

Miklós Barabás (n. 10 februarie 1810, Mărcușa, Transilvania - d. 12 februarie 1898, Budapesta, Ungaria) a fost un pictor maghiar, cel mai de seamă reprezentant al stilului biedermeier din Ungaria, cunoscut în special pentru arta sa portretistică.
S-a născut în Transilvania, la Mărcușa, în județul Covasna. Și-a început studiile la Aiud (unde a avut ocazia să învețe și românește), apoi le-a continuat la Sibiu, Budapesta, Viena. La Sibiu a fost elev al lui Joseph Neuhauser.
Majoritatea vieții și-a petrecut-o la Budapesta, unde în 1867 a devenit chiar parlamentar. Între anii 1831 și 1833 a locuit și în București, ocazie pentru a imortaliza lumea românească de la sud de Carpați, lăsând totodată și interesante însemnări istoriografice.
A pictat în special scene cu țărani și un mare număr de portrete, printre care cele ale unor personalități ca: Franz Liszt, Pavel Kiseleff și Emanoil Gojdu. În Muzeul Național de Artă se află o serie din tablourile sale, printre care: Mocani sălișteni în drum spre târg, Portret de bărbat, Portretul doamnei Orghidan, Portret de femeie, precum și un număr de stampe. 


duminică, 9 februarie 2020

245 de ani de la nașterea matematicianului Bolyai Farkas

Farkas Bolyai (n. 9 februarie 1775, Buia, Sibiu - d. 20 noiembrie 1856, Târgu Mureș), cunoscut în Germania ca Wolfgang Bolyai, a fost un matematician maghiar din Transilvania, cunoscut mai ales pentru contribuțiile sale în domeniul geometriei.
A fost tatăl matematicianului János Bolyai.
Atras de problemele fundamentale ale geometriei, se ocupă de acest domeniu, încercând să fixeze bazele riguroase ale geometriei euclidiene. Astfel, a studiat axioma paralelelor și a remarcat faptul că aceasta este independentă de celelalte axiome ale geometriei. Mai mult, a reușit să formuleze alte opt enunțuri echivalente ale acestei axiome.
În domeniul analizei matematice, studiază convergența seriilor și descoperă, independent de Joseph Ludwig Raabe, criteriul care poartă numele matematicianului elvețian.
Cercetările sale filozofice privind bazele matematicii au pregătit terenul pentru crearea geometriei non-euclidiene și a geometriei hiperbolice. Cu toate acestea, la început, descurajează pe fiul său, János Bolyai, să studieze aceste domenii, ca apoi, în 1830, să-l încurajeze să-și publice lucrările referitoare la această nouă abordare a geometriei.
Farkas Bolyai a studiat și teoria ariilor și a demonstrat pentru prima dată teorema cu privire la echivalența ariilor poligonale. Un alt domeniu matematic care l-a preocupat a fost și teoria numerelor.
Farkas Bolyai a introdus principiul general de raționament inductiv, care coincide, în esență, cu principiul inducției transfinite. De asemenea, a introdus în învățământ calculul integral și mecanica rațională. 


sâmbătă, 8 februarie 2020

Știri pe TL+

140 de ani de la nașterea pictorului german Franz Marc

Franz Marc (n. 8 februarie 1880 – d. 4 martie 1916) a fost unul din cei mai importanți pictori ai expresionismului german.
Marc a studiat la Academia de Arte Frumoase München începând cu 1900. Între 1903 și 1907, locuind la Paris, a descoperit puternice afinități cu arta lui Vincent van Gogh. Prietenia creată între Marc și un alt pictor german, August Macke, în decursul anului 1910, a fost un factor determinant al creării, în anul următor, a mișcării artistice cunoscută sub numele de Der Blaue Reiter (în traducere, Călărețul albastru). Alături de Marc și Macke au fost prezenți ca membri fondatori: Wassily Kandinsky, care a generat ideea desprinderii de mișcarea artistică cunoscută ca Neue Künstlervereinigung, precum și alți artiști de renume, așa cum au fost Alexej von Jawlensky și Marianne von Werefkin.
În timpul bătăliei de la Verdun din Primul Război Mondial (unde a și murit), pictorul fusese angajat de armata germană să picteze camuflaje pe tancuri. 


vineri, 7 februarie 2020

60 de ani de la moartea fizicianului rus Igor Kurchatov

Igor Vasilievici Kurceatov (n. 12 ianuarie 1903 - d. 7 februarie 1960) a fost un fizician și savant rus, academician, de trei ori Erou al Muncii Socialiste, laureat al Premiului Lenin, organizator și conducător științific al lucrărilor în domeniul tehnicii atomice.
S-a născut la data de 12 aprilie 1903 într-o familie de pădurari din satul Sim, nu departe de orașul Ufa. Igor a absolvit cu medalie de aur gimnaziul din Simferopol și tot aici intră la Universitate. Viața studențească a lui Kurceatov a decurs în condițiile dificile de după război, în vremuri de grea cumpănă, foamete. Studentul la facultatea de fizică și matematică Igor Kurceatov era nevoit să-și câștige existența, lucrând ca educator la grădinița de copii, ca paznic sau ca tăietor de lemne. A terminat Universitatea înainte de termeni, a plecat la Petrograd și a reușit să se înscrie în anul al 3-lea al Institutului politehnic. După absolvirea Institutului politehnic, Kurceatov este îndreptat la lucru la Institutul fizico-tehnic din Petrograd.
După război, s-a ocupat intensiv cu fizica atomului cu scopuri militare și pașnice. Astfel, la 27 iunie 1954 a intrat în funcție prima centrală nucleară din lume, iar mai târziu a fost construit primul spărgător de gheață atomic „Lenin”. Kurceatov a murit în anul 1960. 


joi, 6 februarie 2020

Pisici

Romfilatelia, în colaborare cu Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” din București,  introduce în circulație vineri, 7 februarie 2020, emisiunea de mărci poștale Pisici, prilej de bucurie atât pentru iubitorii de animale domestice, cât și pentru filateliști.
Compusă din șase valori nominale mărcile poștale vin să satisfacă și o parte din necesitățile de francare ale Poștei Române.
Pisica Persană, regăsită pe timbrul cu valoarea nominală de 1,80 lei (contravaloarea unui imprimat intern, cu greutatea cuprinsă între 100 și 500 de grame), este o rasă cu blana lungă, caracterizată prin fața rotundă, capul lat cu urechile poziționate îndepărtat, ochii mari, botul extrem de scurt și picioarele scurte.
Pe timbrul cu valoarea nominală de 2 lei (contravaloarea unei scrisori interne neprioritare, cu greutatea cuprinsă între 50 și 100 de grame) este redată pisica Siameză. Aceasta este una dintre cele mai distinctive rase de pisică asiatică.
British shorthair, regăsită pe timbrul cu valoarea nominală de 3,30 lei (contravaloarea unei scrisori recomandate interne neprioritare, cu greutatea de până în 50 de grame), este o rasă a pisicii tradiționale britanice. Se remarcă prin corpul îndesat, blana densă, fața și pieptul late, picioare groase și rezistente, lăbuțe rotunjite și o coadă de dimensiune medie.
Pisica Bengaleză, ilustrată pe timbrul cu valoarea nominală de 5 lei (contravaloarea unei scrisori externe neprioritare, cu greutatea de până în 50 de grame), este o rasă domestică creată prin împerecherea hibrizilor de pisică domestică cu pisica leopard Asiatică (Prionailurus bengalensis) și Mau egiptean, ce îi conferă acesteia strălucirea aurie a blănii. Una dintre cele mai distinctive caracteristici ale acestei feline este modelul său unic de blană ce se poate prezenta cu pete, rozete, săgeți sau model de marmură și culoarea acesteia. 
Cel mai comun colorit la această rasă este British Blue, redată pe timbrul cu valoarea nominală de 8,50 lei (contravaloarea unei scrisori externe prioritare, cu greutatea cuprinsă între 50 și 100 de grame), ce se remarcă prin blana monocromă, gri, cu tente albăstrui și ochi portocalii. Blana pisicilor British shorthair este una din trăsăturile ce definesc rasa, fiind foarte densă dar fără subpăr și de aceea prezintă o textură pufoasă și nu lânoasă.
Pe marca poștală cu valoarea nominală de 11,50 lei (contravaloarea unei scrisori externe neprioritare, cu greutatea cuprinsă între 100 și 500 de grame) este ilustrată pisica Sfinx, cunoscută pentru lipsa de blană. Lipsa părului la o pisică este o mutație genetică de origine naturală deși această rasă a fost obținută prin împerechere selectivă.
Emisiunea este completată de un albumul filatelic este realizat în tiraj limitat de 225 exemplare și este echipat cu blocul emisiunii (conținând șase timbre nedantelate), precum și setul de două plicuri „prima zi”, având ștampila „prima zi” aplicată în clar cu folio. Fiecare element este numerotat de la 001 la 225.

180 de ani de la semnarea Tratatului de la Waitangi

Tratatul de la Waitangi este un tratat semnat la 6 februarie 1840, de reprezentanți ai Coroanei britanice, și de diferite căpetenii Māori din nordul Insulei de Nord a Noii Zeelande. Tratatul stipula înființarea postului de guvernator britanic în Noua Zeelandă, recunoștea propietatea populației Māori asupra pământurilor și bunurilor sale și acorda băștinașilor Māori egalitatea de drepturi față de cetățenii britanici. Versiunile în engleză și limba Māori sunt semnificativ diferite și deci nu există consens cu privire la articolele convenite de fapt. Din punctul de vedere britanic, tratatul acorda Regatului Unit suveranitatea asupra Noii Zeelande și guvernatorului îi acorda dreptul de a conduce țara; în rândurile Māorilor, se pare că tratatul a fost interpretat în mai multe modalități dintre care multe erau în conflict cu interpretarea britanică. După semnarea de la Waitangi, un număr de copii ale tratatului au fost circulate prin Noua Zeelandă și au fost semnate de mulți alți șefi de trib.
Până în anii 1970, tratatul a fost în general ignorat de tribunale și de parlamente, deși el apărea în istoria Noii Zeelande ca un act de generozitate din partea Coroanei. Începând cu anii 1860, Māori au făcut apel la tratat, fără prea mare succes, pentru dreptul de proprietate asupra pământului sau pentru compensații pentru pierderea pământului și pentru tratamente inechitabile din partea statului. Din anii 1960, Māori au început să atragă atenția asupra nerespectării tratatului și istoriografia din perioada următoare a pus accentul pe problemele de traducere. În 1975, a fost înființat Tribunalul Waitangi, comisie permanentă de anchetă însărcinată cu cercetarea încălcării tratatului de către Coroană sau de către reprezentanții acesteia și cu propunerea unor eventuale rectificări. Astăzi, acest tratat este considerat actul fondator al Noii Zeelande ca țară; în ciuda acestui fapt, el este adesea subiectul unor dezbateri aprinse. Mulți Māori consideră că monarhia britanică nu și-a respectat angajamentele și au prezentat dovezi în fața Tribunalului, în ciuda punctului de vedere contrar al unor membri ai populației non-Māori, care consideră că Māori dau prea multă atenție tratatului și că se folosesc de el pentru a obține privilegii speciale. Coroana nu este obligată, în majoritatea cazurilor, să aplice recomandările Tribunalului, dar în unele cazuri a acceptat că tratatul și principiile lui au fost încărcate. Ca rezultat ale acestor recomandări, s-au acordat daune de sute de milioane de dolari în bani și bunuri și s-au prezentat scuze oficiale.

miercuri, 5 februarie 2020

Să mai și citim... o carte

Dacă la achiziția de cărți de pe site-ul Libris utilizați astăzi, 5 februarie 2020, cuponul LIB20IMPREUNA ai garantat 20% reducere. În plus, doar astăzi Transportul este Gratuit la ORICE comandă, indiferent de valoarea ei. Așadar, cu lupa în raftul de cărți și... spor la citit!


30 de ani de la înființarea la București a Muzeului Țăranului Român

Muzeul Național al Țăranului Român este unul dintre cele mai diversificate muzee din familia europeană a Muzeelor de Arte și Tradiții Populare. Este situat în București pe Șoseaua Kiseleff nr.3, lângă Piața Victoriei. Clădirea unde se află actualul muzeu a fost construită în perioada 1912-1941, după planurile arhitectului N. Ghica-Budești. În 1953, clădrea adăpostea Muzeul Lenin-Stalin, apoi, Muzeul Partidului, iar, de la 5 februarie 1990, în clădire a fost reinstalat Muzeul, înființat în 1906, redenumit Muzeul Țăranului Român.
Muzeul a devenit cunoscut pentru colecțiile sale formate din 100.000 de obiecte. De la fondarea sa de către Horia Bernea pe 5 februarie 1990, funcționează într-o clădire în stil neo-românesc, declarată monument istoric. Muzeografia sa specifică i-a adus în mai 1996 Premiul Muzeul European al Anului acordat de Forumul Muzeului European.
Clădirea, ilustrare a stilului neoromânesc inspirat din tradiția brâncovenească, dispusă în forma incintelor de tip monastic, a fost finalizată în anul 1941, luînd înfățișarea actualului monument de arhitectură care este sediul Muzeului Țăranului Român. Zidăria aparentă din cărămidă roșie, arcadele și elementele traforate, foișorul amintind de clopotnițele vechilor mănăstiri, conferă clădirii somptuozitatea unui adevărat palat al artei.
Muzeul deține colecții de ceramică, port popular, țesături pentru interior, lemn, mobile, feronerie, scoarțe. În curtea muzeului dinspre bulevardul Ion Mihalache a fost montată o biserică din lemn, monument istoric din secolul al XVIII-lea, strămutată aici în anul 1992. 


marți, 4 februarie 2020

Continuă înscrierile pentru AEROMFILA 2020

Înscrierile pentru Expoziția cu participare internațională AEROMFILA 2020, ediția a XXXVI-a, continuă până pe 20 februarie a.c. Informații suplimentare pot fi obținute de la comisarul expoziției, dl. Alexandru Bartoc, telefon 0744 333 132 sau e-mail: fundatiabartoc@gmail.com.

45 de ani de la nașterea actriței Natalie Imbruglia

Natalie Imbruglia (n. 4 februarie 1975) este o cântăreață de muzică pop, de origine australiană. A devenit celebră prin propria versiune după o melodie norvegiană, Torn.
Totul a început cu nașterea în micuța Vale Berkeley din Australia, pe 4 februarie 1975, a unei fetițe, pe care părinții săi, Elliott (originar din Lipari în Italia) și Maxene, au numit-o Natalie Jane.
Nimeni nu știa pe atunci, că ea va ajunge cândva una dintre cele mai bune cântărețe din țara sa. Părinții au crecut-o cu multă dragoste împreună cu surorile ei (Carla, Laura și Michelle). Familia Nataliei nu era deloc bogată, așa că acesteia nu i-a fost chiar atât de ușor să își croiască un drum în viață.
La vârsta de 13 s-a mutat împreună cu familia din Valea Berkeley (Noua Galie de Sud) în Paradies Point (Queensland). Aici a început să se orienteze pe drumul scenei.
Prin primul său single, „Torn”, Natalie a avut un succes la nivel mondial. A vândut peste 1 milion de LP-uri în SUA și peste 6 milioane în întreaga lume, a fost numărul 1 mondial, a rămas 23 de săptămâni în Top 40 Regatul Unit, a câștigat titlurile „cel mai bun debutant” la premiile VH1 și Aussie și „cel mai bun cântec” la premiile MTV și Aussie (1998).
În 2002 a jucat împreună cu Rowan Atkinson în pelicula Johnny English


luni, 3 februarie 2020

Amintiri despre prima școală de filatelie din țară

Răsfoind astăzi arhiva revistei „Filatelia”, în vederea documentării pentru un viitor material, descopăr la pagina 21 al numărului 4/1973 un articol semnat de unul din marii filateliști băimăreni Iulius Pajer (secretar al filialei A.F.R. Maramureș), despre prima școală de filatelie din România care a funcționat în Baia Mare. Cu regretul că nu m-am născut cu 10 ani mai devreme, să mă fi putut bucura și eu de învățăturile de atunci, reproduc aici articolul la care am făcut referire (click pe imagine pentru mărire), deoarece, zic eu, este un fragment de istorie care merită păstrat posterității.


211 ani de la nașterea compozitorului Felix Mendelssohn Bartholdy

Jakob Ludwig Felix Mendelssohn Bartholdy, în general cunoscut sub numele de Felix Mendelssohn (n. 3 februarie 1809, Hamburg, Germania – d. 4 noiembrie 1847, Leipzig, Regatul Saxoniei) a fost un compozitor și dirijor german, de origine evreiască, care a activat în perioada de început a romantismului. Lucrările sale includ simfonii, concerte, oratorii, piese pentru pian și muzică de cameră. După o lungă perioadă de relativă denigrare, originalitatea sa creativă a fost reevaluată și, în sfârșit, recunoscută.
Mendelssohn s-a născut la Hamburg, ca fiu al bancherului Abraham (la rândul lui fiu al unui filozof evreu celebru, Moses Mendelssohn) și al doamnei Lea Salomon, descendentă a familiei Itzig. Abraham s-a decis să renunțe la religia iudaică, astfel că și-a crescut copiii fără o educație religioasă, ulterior (în 1816) botezându-i în confesiunea luterană. (Abraham și soția sa s-au botezat abia în 1822). Numele de Bartholdy a fost adăugat la propunerea fratelui doamnei Lea, Jakob, care a cumpărat o proprietate funciară cu acest nume, pe care apoi l-a adoptat ca pe propriul nume de familie. Într-o scrisoare către Felix, Abraham explică această hotărâre ca pe un mijloc de a arăta că există o ruptură definitivă cu tradițiile tatălui său, Moses: Nu poate să existe un creștin cu numele de Mendelssohn, așa cum nu poate să existe un evreu cu numele de Confucius. Deși, pentru a respecta cererea fermă a tatălui său, Felix își semna scrisorile Mendelssohn Bartholdy, nu avea nimic împotriva numelui Mendelssohn folosit singur. 


duminică, 2 februarie 2020

70 de ani de la moartea matematicianului Constantin Carathéodory

Constantin Carathéodory (n. 13 septembrie 1873, Berlin – d. 2 februarie 1950, München) a fost un matematician grec. Contribuțiile sale din matematică au vizat teoria funcțiilor reale de variabilă reală, calculul variațional și teoria măsurării. De asemenea, s-a ocupat de transformări conforme.
În 1909 a publicat lucrarea Untersuchungen über die Grundlagen der Thermodynamik (Cercetări asupra bazelor termodinamicii) în care a prezentat o formalizare axiomatică a termodinamicii, prin metode matematice, (Formă Pfaff), a arătat că noțiunea de entropie poate fi introdusă ca o consecință a principiilor termodinamicii, fără a se apela la ciclul Carnot, cum se proceda înaintea sa, și a dat o nouă formulare a celui de al doilea principiu al termodinamicii, în concordanță cu formalizarea sa. Această formulare, foarte apreciată de Max Born și discutată critic de Max Planck, este începutul încercărilor de axiomatizare a termodinamicii. 


sâmbătă, 1 februarie 2020

140 de ani de când Ion Luca Caragiale publică farsa într-un act „Conu Leonida față cu reacțiunea”

Începutul activității jurnalistice a lui Caragiale poate fi datat, cu probabilitate, în luna octombrie 1873, la ziarul Telegraful, din București, unde ar fi publicat rubrica de anecdote intitulată Curiozități. Apropierea de ziaristică este confirmată, cu certitudine, odată cu colaborarea la revista Ghimpele, unde și-ar fi semnat unele dintre cronici cu pseudonimele: Car și Policar, în care sunt vizibile vioiciunea și verva de bună calitate. Numele întreg îi apare la publicarea de la 1 octombrie 1874 a poemului Versuri în Revista contemporană. În numărul din luna decembrie 1874 al revistei, numele lui Caragiale a apărut trecut printre numele scriitorilor care formau „comitetul redacțional”. Un moment esențial l-a constituit colaborarea la Revista contemporană, la 4 octombrie 1874, cu trei pagini de poezie semnate I. L. Caragiale. Gazetăria propriu-zisă și l-a revendicat însă de la apariția bisăptămânalului Alegătorul liber, al cărui girant responsabil a fost în anii 1875 - 1876. În lunile mai și iunie 1877, Caragiale a redactat singur șase numere din „foița hazlie și populară”, Claponul. Între anii 1876 și 1877 a fost corector la Unirea democratică.
Între anii 1878 și 1881 a colaborat la Timpul, alături de Eminescu, Ronetti-Roman și Slavici. La 1 februarie 1880 revista Convorbiri literare a publicat comedia într-un act Conu Leonida față cu reacțiunea. Tot în 1878 a început să frecventeze ședințele bucureștene ale Junimii, la Titu Maiorescu și să citească din scrierile sale. La Iași, a citit O noapte furtunoasă într-una din ședințele de la Junimea. În 1879 a publicat în Convorbiri literare piesa O noapte furtunoasă. De Paște, în 1879, se afla la Viena, împreună cu Titu Maiorescu.