Publicitate

31 august 2020

Orhidee

Sub macheta lui Mihail Vămășescu pe data de 6 august 2020 Romfilatelia a pus în circulație în cadrul seriei tematice dedicate Florei, emisiunea de mărci poștale Orhidee (LP 2294). Compusă din patru valori nominale, cu dimensiunile de 42 x 41,9 mm, timbrele au fost tipărite în sistem offset, la 4 culori, pe hârtie cromo-gumată (Anglia) și paginate în coli de câte 24 de timbre și minicoli de câte 5 timbre + 1 vinietă (102 x 148 mm), având un tiraj total de 52.112 mărci.
Pe timbrul cu valoarea nominală de 3,30 lei (4.800 exemplare pentru Compania Națională Poșta Română) este ilustrată Neotinea ustulata var. aestivalis (Kümpel) Tali, M.F. Fay & R.M. Bateman – denumită popular Poroinic.
Numele generic, Neotinea, se regăsește în cuvântul grecesc antic néos (nou) și cuvântul tinea, provenit de la numele botanistului Vincenzo Tineo (1791-1856), numele vernacular fiind Orhideea Nouă a lui Tineo.
Cephalanthera rubra (L.) Rich., denumită popular Căpșunică, este reprezentată pe timbrul cu valoarea nominală de 5 lei (2.400 exemplare pentru CNPR).
Numele generic, Cephalanthera, este un termen compus cu originea în cuvintele grecești vechi kephalé (cap) și anthēr (ós) (floare), care înseamnă cu antere în formă de cap, o referire la capul anterei de formă globulară.
Pe timbrul cu valoarea nominală de 8,50 lei (2.400 exemplare pentru CNPR) este reprodusă Anacamptis pyramidalis (L.) Rich., cunoscută popular cu denumirea Bujor.
Epitetul specific, pyramidalis își are originea în latina veche, în cuvântul pyramidālis (în formă de piramidă), o referire la forma piramidală a inflorescenței, de unde și numele său vernacular, Orhideea Piramidală.
Nigritella miniata (Crantz) Janch., cunoscută popular cu denumirea Sângele voinicului este ilustrată pe timbrul cu valoarea nominală de 10,50 lei (19.200 exemplare pentru CNPR).
Numele generic, Nigritella, provine din cuvântul latin vechi nigri (negru, întunecat) și – ella (sufix diminutiv: mic), care înseamnă cele mici și întunecate sau cele mici și negre, o aluzie sugestivă la culoarea inflorescențelor conice și mici cu culori care variază de la roșu închis, în unele cazuri aproape negru, caracteristice genului Nigritella. Datorită remarcabilului lor parfum de vanilie, ele sunt cunoscute și ca Orhideele de Vanilie Europene, sau, pur și simplu, Orhideele de Vanilie.
Emisiunea este completată de 2 FDC-uri (225 seturi) numerotate și obliterate cu ștampila „prima zi”.

150 de ani de la nașterea medicului și pedagogului italian Maria Montessori

Maria Montessori (n. 31 august 1870, Ancona, Italia — d. 6 mai 1952, Noordwijk, Olanda) a fost medic și pedagog italian, care a creat o metodă specială de educare a copiilor foarte tineri, Metoda Montessori, înființând peste tot în lume școli care aplicau metoda sa (Școli Montessori).
Maria Montessori s-a născut la 31 august 1870 în Ancona, Italia și a studiat medicina la Universitatea din Roma. A fost una din primele femei care au absolvit facultatea de medicină în Italia și una din primele femei medic care au practicat medicina cu succes. A început să aplice multe din ideile sale personale despre educarea copiilor foarte tineri, cu vârste cuprinse între un an și cinci ani, pe când s-a ocupat de copii cu deficiențe mentale. Și-a perfecționat ideile și aplicarea acestora în practică începând cu 1907, de când a fost numită la conducerea unui grup de creșe și grădinițe dintr-o zonă foarte săracă a orașului Roma. Acolo a început să aplice consecvent ideile sale educaționale, care se concretizaseră între timp într-o adevărată metodă educațională, metoda Montessori. Mult mai târziu, când metoda sa educațională a devenit larg cunoscută în Italia, Europa și în întreaga lume, generând zeci și zeci de școli Montessori, Maria Montessori a călătorit foarte mult, supervizând sistemul școlilor Montessori, scriind și ținând conferințe. 


30 august 2020

755 de ani de la prima mențiune documentară a Hunedoarei

Hunedoara este un municipiu în județul Hunedoara, Transilvania, România, format din localitățile componente Hunedoara (reședința) și Răcăștia, și din satele Boș, Groș, Hășdat și Peștișu Mare.
Hunedoara este cel mai mare oraș din țară care nu este reședință de județ.
Atestată documentar la 30 august 1265 sub numele Hungnod, conform registrului de dijme papale, Hunedoara va cunoaște o dezvoltare impetuoasă și va juca un rol important în istoria României. Vechimea acestei așezări, ce a luat naștere la poalele dealului Sânpetru la confluența râurilor Cerna și Zlaști, este mult mai adâncă în negurile timpului decât atestarea documentară. Arheologii au descoperit atât în vatra orașului cât și în satele din împrejurimi de unde își trage seva, urme de locuire, datând din epoca pietrei. De asemenea pe Dealul Sânpetrului dăinuiesc într-o deplină succesiune urme materiale din epoca bronzului și a fierului. Au fost găsite pe terasele din jurul cetății, într-un depozit, mai mult de o tonă de lupe mari de fier și un atelier metalurgic comportând opt cuptoare din vremea daco-geților. În actualul areal de locuire al hunedorenilor s-au descoperit tezaure monetare din vremea dacilor, cunoscute sub denumirea „de tip Hunedoara”, precum și monede romane de tip republican sau imperial cuprinzând o perioadă de timp îndelungată (183 î.Hr.-sec. III. d.Hr.) ceea ce dovedește puternice contacte economice și nu numai, între două civilizații, una a „cetății eterne Roma” și alta plămădită de nemuritorii antichității daco-getice. 
În 2011 avea o populație de 60.525 locuitori.

29 august 2020

240 de ani de la nașterea pictorului francez Jean Auguste Ingres

Jean Auguste Dominique Ingres (n. 29 august 1780, Montauban, Franța – d. 14 ianuarie 1867, Paris, Franța) a fost un pictor francez neoclasic. Deși Ingres se încadra el însuși în tradiția pictorilor istorici, precum Nicolas Poussin și Jacques-Louis David, spre sfârșitul vieții sale, recunoașterea sa generală a venit din aprecierea remarcabilele sale portrete, atât desenate cât și pictate.
Jean Auguste Dominique Ingres, cel mai mic copil al soților Joseph și Lenna Ingres, s-a născut la 30 august, la Montauban, în nord-vestul Franței. Tatăl său, sculptor și factotum în domeniul artei, și-a inițiat fiicele în domeniul artei. Încă din copilărie, când Jean Auguste Dominique începe să cânte, își semnează primul sau album „Ingres fiul”. Până la căsătorie va păstra un adânc respect și o mare recunoștință fiului său, care a știut să-i transmită propriile sale dorințe: desenul și muzica. Joseph Ingres, dorind să-și încurajeze fiul să persevereze în ambele sfere ale artei, se mută împreună cu el la Sidney, lăsând restul familiei la Montauban. În 1791, la vârsta de 11 ani, Ingres începe să studieze artele plastice la Academia din Toulouse. 


28 august 2020

25 de ani de la moartea scriitorului german Michael Ende

Michael Ende (n. 12 noiembrie 1929, Garmisch-Partenkirchen - d. 28 august 1995, Stuttgart) a fost un scriitor german.
Este cunoscut mai ales datorită romanelor sale așa-zise „pentru copii”, care au făcut de mult înconjurul lumii, fiind traduse în principalele limbi de circulație europeană.
Cea mai importantă operă a lui, romanul-basm Povestea fără sfârșit, poate fi analizată din mai multe puncte de vedere; tema principală a cărții este importanța imaginației în viața individului dar întâlnim și o adevarată galerie a principalelor mituri ale civilizațiilor europene, și nu numai ale acestora. Textul următor se dorește a fi o expunere succintă a celor mai cunoscute teme și motive din romanul lui Ende, precum și o încercare de a stabili modelele mitologice pe care Ende le-a avut în vedere când a creat figurile care populează fascinantul univers al țării imaginare Fantàzia.
Prozatorul german a purtat o asiduă corespondență cu scriitorul român Iordan Chimet.

27 august 2020

250 de ani de la nașterea filosofului german Georg Wilhelm Friedrich Hegel

Georg Wilhelm Friedrich Hegel (n. 27 august 1770, Stuttgart - d. 14 noiembrie 1831, Berlin) a fost un filozof german, principal reprezentant al idealismului în filozofia secolului al XIX-lea.
Hegel s-a născut în 27 august 1770 la Stuttgart/Württemberg, într-o familie protestantă. Tatăl său, Georg Ludwig Hegel (1733-1799), era înalt funcționar la curtea de conturi a ducelui de Wurtemberg. Mama sa, Maria Magdalena Fromm (1741- 1783) provine dintr-o familie cultivată de juriști și a participat la formarea intelectuală a fiilor săi până în pragul morții sale premature. Sora sa, Christiane va preda mai târziu la Stuttgart și a fost internată într-un azil psihiatric. Fratele său mai mic a fost căpitan în armata napoleoniană, în perioada campaniei din Rusia. 
Wilhelm va studia în gymnasium- ul din orașul său natal, unde va fi un școlar model. Sora sa mărturisește că el învățase prima declinare latină la vârsta de cinci ani și că perceptorul său i- a oferit o ediție a dramelor lui Shakespeare la aniversarea vârstei de 8 ani. La 10 ani tatăl său îi dă primele lecții de geometrie și astronomie. Tragediile grecești erau lectura sa favorită. La fel de mult îl interesau fizica și botanica.
Formarea sa la Stuttgart stă sub principiile iluminismului și se bazează pe textele clasice ale Antichității. Hegel arată o preferință pentru limba și cultura greacă. Traduce tratatul Asupra sublimului de Longin, Manualul lui Epictet și Antigona lui Sofocle. Face note de lectură de literatură, estetică, fiziognomie, matematici, fizică (teoria culorilor), pedagogie, psihologie, teologie și filozofie. Scrie bine în franceză când redactează note asupra lui Rousseau. 


26 august 2020

140 de ani de la nașterea poetului francez Guillaume Apollinaire

Guillaume Apollinaire, pseudonimul literar al lui Wilhelm Albert Vladimir Apollinaris de Kostrowitzky, (n. 26 august 1880, Roma - d. 9 noiembrie 1918, Paris) a fost poet, prozator și critic de artă. Mama sa a fost o nobilă poloneză dar identitatea tatălui este incertă.
Reprezentant notoriu al avangardei artistice de la începutul secolului XX, reformator al limbajului poetic, precursor al suprarealismului. Se naște la Roma, în 1880, și urmează școala la Monaco, Cannes și Nisa. Publică primele poezii în 1897 sub pseudonimul Guillaume Macabre. Sosește în 1899 la Paris pentru a exercita diverse meserii, de la cea de funcționar bancar la aceea de profesor particular. Împreună cu unul din elevii lui petrece un timp în Renania (Germania). Acolo, pe frumoasa vale a Rinului, se pare că și-a descoperit înzestrarea pentru poezie. Se stabilește definitiv la Paris în 1903, unde își începe colaborările literare în diverse publicații, după ce - încă din 1902 - își vădise talentul de critic de artă în paginile revistei „L'Européen”, unde publicase eseuri despre operele de artă admirate în muzeul din Nürnberg. Devine în scurtă vreme unul dintre cei mai populari membri ai comunității artistice a Parisului, client obișnuit al localurilor „Le bateau lavoir” și „Le lapin agile” din Montmartre. 


25 august 2020

170 de ani de la nașterea fiziologului francez Charles Richet

Charles Robert Richet (n. 26 august 1850, Paris, Franța – d. 4 decembrie 1935, Paris, Franța) a fost fiziolog francez cu numeroase contribuții în neurochimie, digestie, termoreglare, respirație. Ca apreciere a activității sale, în 1913 i s-a decernat Premiul Nobel pentru Medicină.
Tatăl său, Alfred Richet, a fost profesor la Facultatea de Chirurgie Clinică din Paris.
Charles Robert Richet studiază medicina la Paris și, în 1869, obține doctoratul. De asemenea, în 1878, obține doctoratul și în domeniul științelor naturii.
În 1887, este numit profesor de fiziologie la Facultatea de Medicină din Paris.
În 1877, se căsătorește cu Amélie Aubry și împreună au cinci băieți și două fete. Unul din fii, Charles, va fi, ca și tatăl, profesor de medicină la aceeași facultate pariziană.
În perioada 1878 - 1887, este redactor la Revue Scientifique, iar începând cu 1917, co-redactor la Journal de Pathologie Générale. În 1905 este numit președinte al Society for Psychical Research.
În 1898 devine membru al Academiei de Medicină, iar în 1914, membru al Academiei de Științe. 
Se stinge din viață la vârsta de 85 de ani, pe 4 decembrie 1935.


24 august 2020

155 de ani de la nașterea Regelui Ferdinand I al României, al doilea rege al României

Maximă realizată a AFB,  ilustrata si stampila
realizate prin grija domnului dr. Ioan Daniliuc,
timbrul cu valoarea nominală de 3,30 lei din
emisiunea de mărci poştale Regalitatea în România
apărută la  30.01.2015 și ștamila omagială
Regele Ferdinand I al României – 150 ani de la naștere
- 24.08.2015, București OP 37.
(sursa: Maximafilie cu Alexandru Antonache)
Ferdinand I de Hohenzollern-Sigmaringen (n. 12/24 august 1865, Sigmaringen - d. 20 iulie 1927, Castelul Peleș, Sinaia) a fost al doilea rege al României, din 10 octombrie 1914 până la moartea sa. Ferdinand a fost al doilea fiu al prințului Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen și al Infantei Antónia a Portugaliei, fiica regelui Ferdinand al II-lea al Portugaliei și a reginei Maria a II-a a Portugaliei. Familia sa făcea parte din ramura catolică a familiei regale prusace de Hohenzollern.
Ferdinand și-a petrecut copilăria și adolescența la reședința familiei din Sigmaringen, Germania. În 1885 a terminat cursurile Școlii de ofițeri din Kassel, fiind numit cu gradul de sublocotenent în cadrul Regimentului 1 Gardă de la Curtea Regală a Prusiei. A urmat apoi studii la Universitatea din Leipzig și la Școala Superioară de Științe Politice și Economice din Tübingen, pe care le-a absolvit în 1889.
Începând cu 1889 a devenit Principe de Coroană al Regatului României, în urma renunțării tatălui și fratelui său mai mare, Wilhelm, la drepturile de succesiune la coroana regală a României. Din acel moment s-a stabilit în România, unde și-a continuat cariera militară, având și o serie de comenzi onorifice, fiind înaintat până la gradul de general de corp de armată.
S-a căsătorit la 29 decembrie 1892, la Sigmaringen, cu prințesa Maria Alexandra Victoria de Saxa-Coburg și Gotha, nepoată a reginei Victoria, fiică a ducelui Albert de Edinburgh și a marii ducese Maria Alexandrovna Romanov, unica fiică a țarului Alexandru al II-lea al Rusiei.
Ferdinand a devenit rege al Regatului României la 10 octombrie 1914, sub denumirea de Ferdinand I, în urma morții unchiului său, regele Carol I. A condus România în timpul Primului Război Mondial, alegând să lupte de partea Antantei împotriva Puterilor Centrale, fapt care a avut ca efect excluderea sa din Casa Regală de Hohenzollern de către împăratul Wilhelm al II-lea al Germaniei.
La sfârșitul războiului România a încheiat procesul de realizare a statului național-unitar, prin unirea Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei cu Vechiul Regat. La 15 octombrie 1922, la Alba Iulia, Ferdinand s-a încoronat drept rege al României Mari.
În anii care au urmat Primului Război Mondial România a cunoscut o serie de transformări profunde, în special prin aplicarea reformei agrare și a votului universal.
În anul 1925 a izbucnit criza dinastică, provocată de renunțarea principelui Carol la drepturile sale de succesiune la Coroana României, fapt ce l-a determinat pe Ferdinand să îl excludă pe Carol din Casa Regală a României și să îl numească drept principe moștenitor pe fiul acestuia, Mihai, care avea să succeadă la tron.
Ferdinand a murit la Sinaia, la 20 iulie 1927, în urma unui cancer galopant la colon. A fost înmormântat la Mănăstirea Curtea de Argeș. 


23 august 2020

251 ani de la nașterea naturalistului francez Georges Cuvier

Georges Léopold Chrétien Frédéric Dagobert Cuvier (n. 23 august 1769, Montbéliard, Franța – d. 13 mai 1832, Paris, Franța) a fost un zoolog și paleontolog francez.
Este considerat unul din cei mai mari oameni de știință ai secolului al XIX-lea. Considerat un pionier în domeniul anatomiei comparate și părintele paleontologiei vertebrate, fiind primul ce a studiat fosilele vertebratelor, el a fost un creaționist convins și a elaborat o teorie a catastrofismului. Deși el a fost un antievoluționist convins, lucrările sale în domeniul paleontologiei au fost deseori citate de către darwiniști. A încercat să facă o clasificare a animalelor, cuprinzând clasele în încrengături.
Georges Cuvier s-a născut la 23 august 1769, la Montbéliard, o comunitate franceză din Munții Jura, în sânul unei familii protestante. Din 1784 până în 1788, el a mers la Academia Carolingiană din Stuttgart. După absolvire, el se duce să lucreze ca preceptor al copiilor contelui d'Héricy (care era și el protestant), în Normandia. Aici își începe activitatea ca naturalist. În 1795 este invitat de Saint-Hilaire la Paris în calitate de asistent de profesor la anatomia comparată, apoi, în scurt timp, devine el însuși profesor. În perioada domniei lui Napoleon el ocupă câteva posturi guvernamentale, iar după restaurarea monarhiei, el și-a păstrat pozițiile. Moare pe 13 mai 1832. 


22 august 2020

160 de ani de la nașterea inventatorului german Paul Gottlieb Nipkow

Paul Julius Gottlieb Nipkow (n. 22 august 1860, Lębork, Regatul Prusiei – d. 24 august 1940, Berlin, Germania Nazistă) a fost un tehnician și inventator german. El a inventat discul Nipkow, una dintre primele tehnologii de succes pentru transmisia de televiziune. Sute de posturi au experimentat difuzarea semnalelor de televiziune folosind sistemul lui Nipkow în anii 1920 și 1930, până când acesta a fost înlocuit de către sistemele complet electronice în 1940.
Nipkow s-a născut în Lauenburg (astăzi Lębork) în provincia prusacă Pomerania, care face parte acum din Polonia. În timp ce era elev la școala din localitatea învecinată Neustadt (astăzi Wejherowo) din provincia Prusia de Vest, Nipkow a realizat experimente legate de telefonie și de transmisia imaginilor în mișcare. După absolvire, a plecat la Berlin pentru a studia științele fizice. A studiat optica fiziologică cu Hermann von Helmholtz și electrofizica cu Adolf Slaby. 


21 august 2020

95 de ani de la nașterea actorului român Toma Caragiu

Toma Caragiu (n. 21 august 1925, Argos Orestiko, Grecia - d. 4 martie 1977, București) a fost un actor român de origine aromână, cu activitate bogată în radio, teatru, televiziune și film. A interpretat cu precădere roluri de comedie, dar a jucat și în drame, unul dintre filmele sale de referință fiind Actorul și sălbaticii (1975).
S-a născut la 21 august 1925 într-o familie de aromâni (Nico Caragiu și Atena Papastere Caragiu) originară din satul grecesc Aetomilitsa, provincia Konitsa, prefectura Ioannina, regiunea Epir. Familia Caragiu se stabilește la Ploiești, pe str. Rudului 144. Toma este elev în clasa a opta la Liceul „Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești.
Este cooptat în trupa de teatru a liceului și scrie în revista liceului Frământări. Primește diploma de bacalaureat în vara anului 1945. Se înscrie la Drept, dar abandonează cursurile și intră la Conservatorul de Muzică și Artă Dramatică București, clasa Victor Ion Popa. În vacanțe susține o muncă vie de animator cultural și adunând în jurul său alți artiști realizează spectacolul Take, Ianke și Cadîr de V. I. Popa, pe care îl joacă la cinematograful „Modern” din Ploiești, apoi Trandafirii roșii de Zaharia Bârsan. Astfel ia ființă nucleul denumit „Brigada culturală Prahova” ce se transformă în „Teatrul Sindicatelor Unite” (1947) din care se va naște „Teatrul de Stat Ploiești” (1949). Debutul pe scenă îl face pe scena studioului „Teatrului Național” din Piața Amzei (1948), când încă student în anul III, i se încredințează rolul unui scutier în piesa Toreadorul din Olmado pus în scenă de regizorul Ion Șahighian.
Toma Caragiu a jucat în nu mai puțin de 39 de filme.

20 august 2020

130 de ani de la nașterea scriitorului american H. P. Lovecraft

Howard Phillips Lovecraft (n. 20 august 1890, Providence, Rhode Island, SUA – d. 15 martie 1937, Providence, Rhode Island, SUA) a fost un scriitor american, considerat unul dintre părinții literaturii fantastice a începutului secolului XX.
Lovecraft s-a născut în casa familiei sale din 194 Angell Street în Providence, Rhode Island. Tatăl său, Winfield Scott Lovecraft, era vânzător ambulant. Mama sa, Sarah Susan Phillips Lovecraft, putea sa își urmărească arborele genealogic încă de la venirea în Massachusetts Bay Colony, Statele Unite (circa 1630). Când Lovecraft avea 3 ani, se știa că tatăl său suferise o cădere nervoasă într-o cameră de hotel din Chicago și fusese adus la Spitalul Butler, unde a rămas timp de 5 ani. Povestea colapsului psihic a fost o acoperire pentru a salva familia de rușine. De fapt, tatăl micuțului Howard Phillips era bolnav foarte grav de sifilis.
Lovecraft a fost crescut de mama sa, două mătuși și bunicul său, Whipple Van Buren Phillips. A fost un fel de copil minune, la vârsta de 2 ani recita poezii, iar la 6 ani deja scria. Bunicul său l-a încurajat să citească, aducându-i cărți ca „1001 de nopți”, „Bulfinch's Age of Fable” și versiuni pentru copii ale Iliadei și Odiseei. Bunicul său a stârnit și interesul copilului pentru lucruri ciudate și stranii, spunându-i povești gotice originale. În perioada copilăriei sale, Lovecraft a fost bolnav mai tot timpul. A frecventat școlile doar sporadic, dar a citit mult. A produs câteva publicații de mic tiraj începând cu 1899, în colaborare cu „The Scientific Gazette”.

19 august 2020

335 de ani de la nașterea matematicianului englez Brook Taylor

Brook Taylor (n. 18 august 1685 în Edmonton, Anglia - d. 30 noiembrie 1731 la Londra) a fost matematician englez ale cărui cele mai notabile contribuții matematice sunt Teorema Taylor și Seriile Taylor. Brook Taylor a fost un om talentat, printre altele s-a mai ocupat și de muzică, pictură și filozofie.
În 1701 intră la Colegiul St. John`s de la Cambridge, unde studiază matematica. În 1712 a fost admis ca membru al Societății Regale de la Londra. Doi ani mai târziu devine secretar al acestui înalt for științific, funcție pe care o deține timp de patru ani. Face mai multe vizite în Franța întâlnind diverși matematicieni, ca Abraham de Moivre, Johann Bernoulli cu care întreține o intensă corespondență.

18 august 2020

190 de ani de la nașterea împăratului Franz Joseph I

Franz Joseph I al Austriei (n. 18 august 1830, Viena - d. 21 noiembrie 1916, Viena) a fost un împărat al Austriei din Casa de Habsburg, rege al Ungariei și Boemiei, rege al Croației, mare duce al Bucovinei, mare principe de Transilvania, marchiz de Moravia, mare voievod al Voievodatului Serbia etc. din 1848 până în 1916.
Domnia sa de 68 de ani a fost a treia ca lungime dintre domniile din Europa, după cea a regelui Ludovic al XIV-lea al Franței și a principelui Johann al II-lea al Liechtensteinului.

16 august 2020

100 de ani de la nașterea scriitorului Charles Bukowski

Henry Charles Bukowski (n. 16 august 1920, Andernach, Republica de la Weimar – d. 9 martie 1994, San Pedro, SUA) a fost un poet, nuvelist și romancier american, de origine germană. Bukowski este adesea cunoscut sub pseudonime ca: Hank, Buk, Henry Chinasky, acesta din urmă fiind un alter-ego în numeroase romane autobiografice.
Scrierile lui Bukowski au fost influențate de mediul social, cultural și financiar din orașul Los Angeles. Opera sa vorbește despre viața obișnuită a americanilor bogați, despre scris, alcool, relații și corvoada muncii. Bukowski a scris mii de poezii, sute de povestiri și șase romane, în total publicând peste 60 de cărți. Este considerat unul dintre cei mai influenți scriitori americani ai secolului al XX-lea.
Bukowski a publicat mai mult în reviste literare mici, de la începutul anilor '40 până la începutul anilor '90. Aceste poezii și povestiri au fost republicate mai târziu de Black Sparrow Press (acum HarperCollins/ECCO) în volume ale operei sale. Deci vrei să fii scriitor (So you want to be a writer) este considerat unul dintre cele mai bune poeme ale lumii ce tratează libertatea de exprimare a unui artist. În anii '80, Bukowski a colaborat cu ilustratorul Robert Crumb la o serie de cărți de benzi desenate.

15 august 2020

135 de ani de la nașterea scriitoarei Edna Ferber

Edna Ferber (n. 15 august 1885, Kalamazoo, Michigan – d. 16 aprilie 1968, New York City) a fost o scriitoare americană de origine maghiară.
Ferber a fost fiica unui emigrant maghiar. În romanele sale, scriitoarea descrie viața și obiceiurile americane de la constituirea Statelor Unite ale Americii și până în prezent.
În operele ei, femeile ocupă frecvent un rol central. În 1924 scriitoarei i s-a decernat Premiul Pulitzer pentru romanul „So Big” (în traducere „O femeie singură”).
Numeroase romane ale ei au fost transpuse pe scenă sau ecran ca de exemplu Show Boat, Giant, Ice Palace, Saratoga Trunk, Cimarron (premiat cu Oscar). 


14 august 2020

140 de ani de la finalizarea construcției Catedralei din Köln

Domul din Köln este un monument istoric și de arhitectură, catedrală a Arhiepiscopiei romano-catolice de Köln, una din cele mai vechi episcopii din Germania. Patronul protector al domului este Sfântul Petru. Această catedrală este cea mai mare biserică din Germania și este considerată a fi și cea mai mare din Europa de Nord, și una dintre cele mai mari din lume.
Catedrala din Köln a fost construită între anii 1248-1473 și este un important loc de pelerinaj deoarece aici se află moaștele Celor Trei Magi. Actuala catedrală a fost construită din ordinul arhiepiscopului Konrad von Hochstaden, pe locul uneia din secolul al VIII-lea. Catedrala are o înălțime de 157 m, fiind - după Münsterul din Ulm - a doua biserică ca înălțime în Germania. Ea este situată pe marginea de nord a graniței de odinioară a așezării romane, fiind în imediata apropiere a Gării Köln și a podului Hohenzollernbrücke, precum și a unor muzee ale orașului. Fluviul Rin se află la cca. 250 m de clădirea domului care se află pe o colină putând fi văzut din depărtare. Construcția impozantă a domului a fost clădită în stil gotic, asemănător catedralelor din Sevilla și Milano. Se poate observa combinarea armonioasă a elementelor arhitectonice a stilului gotic medieval. Fațada gigantică de vest, flancată de cele două turnuri, ocupă o suprafață de peste 7.100 m². Între anii 1880-1884 domul a fost cea mai înaltă clădire din lume. Domul din Köln este declarat din anul 1996 patrimoniu mondial UNESCO. În anul 2001 au vizitat domul 6 milioane de turiști din lumea întreagă, iar în anul 2005 a fost vizitat de papa Benedict al XVI-lea.
Catedrala din Köln figurează pe moneda comemorativă cu valoarea nominală de 2 euro emisă de Germania în 2011 și pe multe mărci poștale emise de Germania de-alungul timpului. 


13 august 2020

425 de ani de când a avut loc Bătălia de la Călugăreni

Bătălia de la Călugăreni a avut loc la 13/23 august 1595. Oastea munteană din 10.000 de oameni, condusă de Mihai Viteazul, întărită cu 6.000 de ardeleni trimiși de Sigismund Báthory, a încercat să oprească oastea otomană invadatoare condusă de Sinan Pașa, al cărei obiectiv era transformarea Țării Românești în pașalâc. Operațiunea lui Mihai nu a reușit, ea fiind urmată de ocuparea Bucureștiului de către turci și de retragerea tactică a lui Mihai în munți. Ulterior, întărit cu o armată mai mare, Mihai avea să-i îndepărteze pe otomani, învingându-i decisiv în bătălia de la Giurgiu, la mijlocul lunii octombrie 1595.
Raportul de forțe era net favorabil oștii otomane. Nicolae Bălcescu, citând surse contemporane, arată: „Într-adevăr, armata lui [Sinan] era, cum știm, de 180 mii ostași, mai mult decât de zece ori mai mare ca a lui Mihai Vodă, care, cu toate ajutoarele ce primi din Moldova și Ardeal, d-abia se urca la 16 mii oameni și 12 tunuri”.
În ceea ce privește efectivele oștirii creștine, se poate aprecia că Mihai Viteazul a avut sub comanda sa cel mult 10.000 de militari și un parc de artilerie compus din 12 tunuri mari de câmp. Cronica oficială vorbește de 8.000 de munteni și 2.000 de unguri. Acest raport de forțe net defavorabil aliaților explică alegerea făcută de voievod pentru terenul de la sud de Călugăreni, care era împădurit, mlăștinos, străbătut de râul Neajlov, în care deplasarea atacatorilor se putea face numai pe un singur drum, cu un punct obligatoriu de trecere peste podul îngust de peste râu. În acest spațiu, superioritatea numerică a turcilor nu a putut fi valorificată, configurația terenului impunând atacul în valuri, fără a fi cu putință desfășurarea largă pe flancuri. Bătălia de la Călugăreni a cuprins trei faze, cu conținut, desfășurări și trăsături diferite. 


12 august 2020

100 de ani de la debutul bătăliei de la Varșovia

Bătălia de la Varșovia a fost bătălia finală a războiului polono-sovietic, conflict care a început la scurtă vreme după încheierea primului război mondial (1918) și a fost încheiat prin Tratatul de pace de la Riga din 1921.
Bătălia de la Varșovia a început pe 12 august și s-a încheiat pe 25 august 1920. Forțele Armatei Roșii comandate de Mihail Tuhacevski s-au îndreptat către capitala Poloniei, Varșovia, și către fortăreața Modlin aflată în vecinătate. Pe 16 august, forțele poloneze conduse de Józef Piłsudski au contraatacat dinspre sud, forțând trupele rusești să se retragă în dezordine către est, traversând râul Niemen. S-a estimat că bolșevicii au pierdut 10.000 de soldați uciși, 500 dispăruți și 10.000 de răniți, 66.000 fiind luați prizonieri. Prin comparație, polonezii au pierdut 4.500 de soldați morți, 10.000 dispăruți și 22.000 răniți.
Înainte ca Miracolul de pe Vistula să se petreacă, atât bolșevicii cât și majoritatea experților străini considerau Polonia practic înfrântă. Victoria neașteptată și uluitoare în Bătălia de la Varșovia a distrus forțele bolșevice. În lunile care au urmat, o serie de noi victorii poloneze au asigurat independența țării și i-au securizat frontierele.

11 august 2020

353 ani de la nașterea Annei Maria Luisa de' Medici

Anna Maria Luisa de' Medici (11 august 1667 – 18 februarie 1743) a fost ultima urmașă a Casei de Medici. Patroană a artelor, ea a lăsat moștenire colecția mare de artă a familiei Medici inclusiv Uffizi, Palatul Pitti și vile pe care le-a moștenit la moartea fratelui ei, Gian Gastone în 1737 și comorile palatine ale statului toscan.
Anna Maria Luisa de' Medici, singura fiică și al doilea copil al lui Cosimo III de' Medici, Mare Duce de Toscana și a Prințesei Marguerite Louise d'Orléans, s-a născut la Florența la 11 august 1667. A fost numită după mătușa maternă, Anne Marie Louise d'Orléans, Ducesă de Montpensier.
Relația dintre părinții ei nu era foarte bună, Marguerite Louise n-a ratat nici o șansă pentru a-l umili pe Cosimo. După ce toate încercările de conciliere au eșuat, Cosimo a acceptat ca soția sa să plece la mănăstirea Montmartre din Franța. Prin contractul creat în acea zi, ea a renunțat la drepturile ca nepoată a Franței și a declarat că la moartea ei, averea va fi moștenită de copii. În compensație, Cosimo i-a garantat un venit de 80.000 de livre. Ea a abandonat Toscana în iunie 1675; Anna Maria Luisa n-a mai văzut-o niciodată. Deși Cosimo era afectuos cu fiica sa, ea a fost crescută de bunica paternă, Vittoria della Rovere.

10 august 2020

1065 de ani de la Bătălia de la Lechfeld

Bătălia de la Lechfeld a fost o bătălie care a avut loc pe 10 august 955, între armata împăratului Otto cel Mare și o armată maghiară condusă de harka Bulcsú, Lehel și Súr. Bătălia s-a încheiat cu victoria germanilor, punând astfel capăt incursiunilor maghiare în centrul Europei. Lechfeld este o câmpie inundabilă, care se întinde de-a lungul râului Lech, la sud de Augsburg. Dupǎ aceastǎ înfrângere maghiarii au rǎrit considerabil incursiunile în vestul Europei, începând cucerirea Transilvaniei.

09 august 2020

45 de ani de la moartea compozitorului Dmitri Dmitrievici Șostakovici

Dmitri Dimitrievici Șostakovici (n. 12/25 septembrie 1906, Sankt Petersburg, Imperiul Rus – d. 9 august 1975, Moscova, URSS) a fost un compozitor, pianist și profesor rus, considerat unul dintre cei mai importanți compozitori ai secolului al XX-lea.
Șostakovici a devenit celebru în Uniunea Sovietică, unde s-a aflat inițial sub protecția lui Mihail Tuhacevski, dar mai târziu a avut o relație dificilă și complexă cu guvernul. Totuși a primit numeroase distincții și premii de stat și a servit în Sovietul Suprem al Rusiei (1947-1962) și al Uniunii Sovietice (din 1962 până la moartea sa). În 1960 a devenit membru al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice.
După ce o perioadă a fost influențat de Serghei Prokofiev și Igor Stravinski, Șostakovici și-a dezvoltat un stil hibrid, care poate fi observat în Lady Macbeth din Districtul Mtsensk (1934). Această lucrare prezintă o varietate de stiluri, inclusiv stilul neoclasic al lui Stravinski și postromantismul lui Gustav Mahler. Contrastele ascuțite și elemente ale grotescului caracterizează mare parte din muzica sa.
Șostakovici a compus lucrări în numeroase genuri. Cele mai importante lucrări ale sale sunt cele 15 simfonii, 15 cvartete de coarde, 6 concerte, lucrări de cameră și lucrări pentru pian solo. În afară de lucrările clasice, Șostakovici a compus și muzica pentru numeroase filme sovietice. 


08 august 2020

Ziua internațională a pisicii

Ziua internațională a pisicii este o zi de activism pentru conștientizarea oamenilor față de nevoile pisicilor, o zi de luptă împotriva neglijenței și a abuzurilor asupra acestora. În 2002 Fondul Internațional pentru Bunăstarea Animalelor și alte grupuri pentru drepturile animalelor au propus ca această zi să se țină la 8 august.
În unele părți din Europa această zi se ține la 17 februarie, iar în Rusia la 1 martie.
În unele țări este stabilită și o Zi națională a pisicii, de exemplu în SUA aceasta se ține la 29 octombrie.
Unele pisici, de exemplu cele negre, sunt considerate aducătoare de noroc în unele părți (Regatul Unit, Japonia), dar în alte părți (Europa) se consideră că prevestesc nenorociri. Pentru a combate tratamentele negative determinate de superstiții, pisicile negre au propria lor zi internațională, Ziua internațională de apreciere a pisicilor negre, care se ține la 17 august. În unele locuri pisicile negre au și ziua lor națională, Ziua națională a pisicii negre, care în Regatul Unit se ține la 27 octombrie.

07 august 2020

50 de ani de la inaugurarea secției de literatură veche a Muzeului Literaturii Române din Iași în incinta „Casei Dosoftei”

Carte poștală ilustrată (cod 4482/96) reprezentând
Casa Dosoftei din Iași într-un clișeu după o
fotografie de R. Nițescu
Casa Dosoftei, numită și Casa cu arcade, este o clădire veche din municipiul Iași, construită în secolul al XVIII-lea. Este situată în centrul orașului, pe str. Anastasie Panu nr. 69, în preajma vechii Curți Domnești, vizavi de Biserica „Sf. Neculai Domnesc”. 
Casa tiparniță a mitropolitului Dosoftei a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Iași din anul 2015, având codul de clasificare IS-II-m-A-03963. Pe această listă este trecut 1677 ca an al construirii acestui edificiu.
Casa Dosoftei a fost restaurată de către Direcția Monumentelor Istorice între anii 1966 și 1969, vechile ziduri fiind conservate în bună stare. Acoperișul casei a fost refăcut după o stampă din 1845 a lui J. Rey. În această clădire a fost deschisă, la 7 august 1970, secția de literatură veche a Muzeului Literaturii Române din Iași.

06 august 2020

825 de ani de la moartea lui Henric Leul, Duce de Bavaria

Henric Leul (1129 – 6 august 1195) a fost membru al dinastiei Welf, Duce de Saxonia, sub numele Henric al III-lea din 1142, Duce de Bavaria, sub numele Henric al XII-lea din 1156.
A fost unul dintre cei mai puternici prinți germani ai timpului său, până când dinastia rivală Hohenstaufen a reușit să-l izoleze și în cele din urmă i-a luat ducatele de Bavaria și Saxonia în timpul domniei vărului său Frederic I și a lui Henric al VI-lea, fiul lui Frederic I.
La apogeul domniei sale, Henric a domnit peste un teritoriu care se întindea de la coasta Mării Nordului și a Mării Baltice la Alpi și de la Westfalia la Pomerania. Henric a realizat această putere în parte prin perspicacitatea lui politică și militară și în parte prin moșteniri de la cei patru bunici.
Animalul său heraldic era leul.

05 august 2020

170 de ani de la nașterea scriitorului francez Guy de Maupassant

Henri René Albert Guy de Maupassant (n. 5 august 1850 — d. 6 iulie 1893) a fost un scriitor francez din secolul al XIX-lea. Este unul dintre precursorii povestirii moderne. Ca protégé al lui Flaubert, povestirile sale sunt caracterizate de economia stilului și un dénouement (deznodământ) eficient și natural. A scris de asemenea și șase nuvele. Mai multe dintre povestirile sale descriu inutilitatea războiului și pe civilii inocenți care sunt zdrobiți în calea sa - multe se desfășoară pe perioada Războiului Franco-Prusac din anii '1870.
Realismul lui Maupassant, cu importante contaminări naturaliste în ceea ce privește predilecția pentru patologic, monstruos, macabru, mai ales în nuvele și povestiri, se fundamentează - după exprimarea proprie - pe „viziunea cea mai complexă, mai pătrunzătoare, mai adâncă decât realitatea însăși”. Proza sa scurtă se caracterizează prin șlefuirea și concizia expresiei alese, cu deosebită siguranță, restrânsă la elementele esențiale, dând impresia simplității până la prozaism și banalitate în reprezentarea obiectiv-neutră, uneori cu accente ironice, satirice ori sarcastice, a mediului mic-burghez ori a celui funcționăresc parizian, a nobilimii mărunte ori a lumii declasaților, cu preocuparea constantă de a reliefa umanitatea oamenilor simpli.
Romanele sale, mai aproape de realism prin construcție și tematică, ilustrează darul de analist al mediilor și psihologiilor.

04 august 2020

150 de ani de la nașterea matematicianului Simion Sanielevici

Simion Sanielevici (n. 4 august 1870, Botoșani - d. 12 august 1963, Klagenfurt, Austria) a fost un academician român, de origine evreiască, matematician, membru de onoare (1948) al Academiei Române.
Studiile primare și liceale (1881-1889) le-a efectuat la Botoșani, în primii ani de școală fiind coleg cu Nicolae Iorga.
Studiile universitare le-a urmat la Facultatea de Științe a Universității din București, cu specializare la Paris.
A efectuat cercetări importante în domeniul ecuațiilor diferențiale, integrale și integrofuncționale.
A fost tatăl fizicianului Alexandru S. Sanielevici.

03 august 2020

85 de ani de la nașterea sopranei Maria Bieșu

Maria Bieșu (n. 3 august 1935, Volintiri, raionul Ștefan Vodă, Moldova – d. 16 mai 2012, Chișinău, Moldova) a fost o cântăreață de operă, soprană și lied din Republica Moldova.
Maria Bieșu s-a născut la 3 august 1935 în comuna Volintiri, Județul Cetatea-Albă, Regatul României, într-o familie de oameni simpli, privați de pretenții în ale artei muzicale. Părinții ei au fost Luca și Tatiana Bieșu. Maria Bieșu debutează ca solistă în cadrul formației de muzică populară „Fluieraș” cu piesa Struguraș de pe colină la un concurs raional, alături de celebrii Tamara Ciobanu și Serghei Lunchevici. A fost nevoită să treacă prin emoțiile provocate de nedumeririle părinților („artistă... ce fel de specialitate este asta?”). Apoi, la festivalul republican, ministrul culturii a urcat special pe scenă pentru a o îndemna să vină la conservator. În 1955, în fața comisiei de examinare a Conservatorului din Chișinău, Maria Bieșu a interpretat o romanță de Liszt și aria din Dama de Pică cu atâta simțire, încât în final s-a lăsat o tăcere suspectă, după care examinatorii au exclamat în cor: „Bravo, Marie!”, priminind nota cea mai înaltă. A dus o viață grea, având și probleme de sănătate, deoarece unica sursă de existență era o bursă modestă. A avut dificultăți în timpul studiilor, deoarece a fost admisă la Conservator fără a avea o pregătire specială prealabilă. La acel început promițător, Maria Bieșu a fost călăuzită de profesoarele de canto: Paulina Botezat și talentata cântăreață Suzana Zarifian.

02 august 2020

75 de ani de la moartea compozitorului Pietro Mascagni

Pietro Mascagni (n. 7 decembrie 1863, Livorno – d. 2 august 1945, Roma) a fost un compozitor și dirijor italian, considerat creator al verismului.
Studiile le-a făcut la Conservatorul din Milano, sub îndrumarea lui Amilcare Ponchielli. A trebuit să-și întrerupă studiile pentru a se întreține. S-a angajat la trupa unui teatru ambulant, mergând prin toată Italia. Se stabilește în orășelul Cerignola, unde activează ca profesor la Școala de Muzică și conducător al Societății Muzicale.
Concursul organizat de Editura Muzicală Sonzogno din Milano în anul 1890 pentru compunerea unei opere într-un act, este câștigat de tânărul compozitor Mascagni, cu opera „Cavalleria rusticana”. Aceasta îi va aduce livornezului celebritatea mondială. Excelent dirijor, în 1935 a mai scris „Nero” în onoarea lui Mussolini, pierzându-și astfel numeroși simpatizanți.
Datorită acestei opere este considerat inițiatorul curentului verist în muzică.
După debutul strălucit cu „Cavalleria rusticana”, doar câteva titluri din creația lui Mascagni au mai supraviețuit. Amintim: „Amicul Fritz” (1891), „Ratcliff” (1894) și „Iris” (1898).
Ca și în cazul lui Leoncavallo, aceste lucrări au rămas în repertoriul cântăreților doar datorită unor fragmente, depășite net de arta lui Giacomo Puccini, contemporan cu aceștia.
A murit pe data de 2 august 1945 la Roma. 


01 august 2020

250 de ani de la nașterea exploratororului american William Clark

William Clark (n. 1 august 1770, Comitatul Carolina, Virginia – d.1 septembrie 1838, Saint Louis, Missouri), a fost un ofițer al Armatei SUA, călător și explorator american, iar ulterior guvernator al Teritoriul Missouri, ce a condus, împreună cu Meriwether Lewis, între 1804 și 1806, expediția numită Expediția Lewis și Clark, inițiată de președintele Statelor Unite Thomas Jefferson și finanțată de Congresul SUA pentru a obține informații amănunțite despre imensul teritoriu Louisiana, care fusese cumpărat de la Imperiul Francez al lui Napoleon conform tratatului numit Louisiana Purchase în anul 1803.
Sub comanda celor doi se aflau 51 de oameni, dintre care 23 soldați, 3 sergenți, 2 cercetași și interpreți civili și York, sclavul negru al lui Clark. Aceștia au călătorit, pe uscat, din Saint Louis către Oceanul Pacific, în lungul fluviilor Missouri și Columbia, trecând peste Munții Stâncoși, și s-au întors pe același traseu.
Expediția avea ca sarcină explorarea noilor regiuni din nord - vestul Statelor Unite (bazinul râului Missouri), stabilirea legăturii geografice a acestora cu Oceanul Pacific și strângerea de date etnografice asupra triburilor indiene. Această primă expediție națională americană (1803-1806), a descoperit izvoarele râului Missouri (râurile Marias, Jefferson și Madison) și a traversat Munții Stâncoși, reușind să ajungă la gurile fluviului Columbia (Oceanul Pacific). Se realizează astfel cea de a treia traversare a continentului nord-american din decursul istoriei. Pe drumul de întoarcere, cei doi călători reușesc să traverseze din nou continentul.
Bazându-se pe realizările acestei expediții, guvernul SUA declară ca posesiune întreaga zonă situată la sud de Canada britanică și la nord de Mexicul spaniol (pe atunci), de la un ocean la celălalt.