Publicitate

31 iulie 2020

220 de ani de la nașterea chimistului german Friedrich Wöhler

Friedrich Wöhler (n. 31 iulie 1800, Eschersheim, Germania – d. 23 septembrie 1882, Göttingen, Imperiul German) a fost un chimist german, cunoscut pentru sinteza ureei, dar și pentru izolarea unor elemente chimice.
S-a născut la Eschersheim lângă Frankfurt. În 1823 Wöhler a terminat studiile de medicină la Heidelberg în laboratorul lui Leopold Gmelin, lucrând apoi cu Jöns Jakob Berzelius la Stockholm. A predat chimia între 1825 și 1831 la Școala Politehnică din Berlin; până în 1836 a lucrat la Școala Politehnică din Kassel, devenind apoi profesor de chimie la Universitatea din Göttingen, unde a rămas până la sfârșitul vieții. 

30 iulie 2020

Anul Internațional Beethoven

Cu ocazia Expoziției filatelice din 25-27 septembrie 2020, Asociația Filatelică Timișoara realizează și un set de două ilustrate maxime, dedicat Anului Internațional Beethoven - 250 de ani de la naștere.
Vor fi realizate un număr limitat de ilustrate maxime numerotate în funcție de comenzile ferme primite din țară.
Prețul unui set este de 30 lei plus taxele poștale de trimitere RECOMANDAT - (nu se fac trimiteri simple).
Nu se iau în considerare comenzile care depășesc 3 seturi/ persoană!
Ultima zi până la care pot fi trimise precomenzile este 14 august 2020. Opțiunile primite după aceasta dată nu vor mai fi luate în considerare.
Precomenzile vor fi trimise în format electronic pe adresa: E-mail (mariusvasilem@yahoo.com) sau Asociaţia Filatelică Timişoara, CP 204, OP 1 Timişoara.


75 de ani de la nașterea scriitorului francez Patrick Modiano

Patrick Modiano (n. 30 iulie 1945, Boulogne-Billancourt, Franța) este un scriitor francez. În 2014 i-a fost decernat Premiul Nobel pentru Literatură, după ce anterior fusese laureat al premiului pentru roman al Academiei Franceze și al Prix Goncourt.
Jean Patrick Modiano s-a născut în 30 iulie 1945, în Boulogne-Billancourt, Franța, dintr-un tată evreu italian și o mamă belgiancă, Alberto Modiano și Louisa Colpeyn. În liceu îl întâlnește pe Raymond Queneau, care îl introduce în lumea literară și îi citește manuscrisul primei lui cărți înainte de publicare, ajutându-l să debuteze la editura Gallimard, în 1968: La Place de l’Étoile, lucrarea obținând Premiul „Roger Nimier” și Premiul Fénéon. Modiano este un scriitor extrem de prolific, publicând, de atunci, câte un roman la un interval de maximum trei ani. S-a căsătorit în 1970 cu Dominique Zerhfuss.

29 iulie 2020

120 de ani de la nașterea scriitorului suedez Eyvind Johnson

Eyvind Olof Verner Johnson (n. 29 iulie 1900 - d. 25 august 1976) a fost un scriitor suedez, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe 1974, împreună cu Harry Martinson, „pentru o artă narativă vizând peste țări și epoci și pusă în slujba libertății”.
Eyvind Johnson s-a născut în 1900 la Svartbjörsbyn, lângă Boden, departamentul Norrbotten. Tatăl său, Olof Petter Johnson, era muncitor, tăietor de piatră, originar din Värmland. Eyvind mai avea 5 frați, însă, atunci când tatăl său se îmbolnăvește de silicoză, a fost înfiat de către o mătușă de-a sa, al cărui soț era tot tăietor de piatră. La 14 ani, Eyvind își părăsește părinții adoptivi și pleacă în lume ca să-și câștige singur existența. Face tot felul de munci, lucrează la fasonatul lemnului de construcție și la fabrica de cărămizi. Între 1915–1919 lucrează ca vânzător de bilete, plasator și operator la un cinematograf.
În timpul grevei metalurgice de la Stockholm în 1920, a încercat să trăiască din scris, ceea ce abia îi asigura un minim de existență. În această perioadă a reușit, împreună cu câțiva scriitori in spe, tot de vârsta lui, să editeze o revistă literară, Vãr Nutid (Prezentul nostru), publicație din care au apărut șase numere. În perioada aceea aparținea grupului de scriitori — în devenire — autointitulat „Cai verzi”. Firește, pentru a putea trăi, a continuat să facă diferite munci și în 1921 pleacă în Germania, trece pe la Kiel, pe la Berlin și apoi, trecând prin Renania, ajunge la Paris, unde își câștigă o existență precară scriind la un ziar în suedeză, lucrând ca betonist sau spălând vase într-un mare hotel de lângă Gara de Nord. Se reîntoarce la Berlin, unde stă până în toamna anului 1923, după care revine în Suedia.
Opera sa este profund angajată în contemporaneitate, de accentuat caracter intelectualist cu problematică socială, politică și psihologică, influențată de analiza freudiană a inconștientului, dar și de experința artistică oferită de proza lui Proust și Joyce.

28 iulie 2020

50 de ani de la trecerea în neființă a chimistului român Costin Nenițescu

Costin D. Nenițescu (în publicațiile științifice Nenitzescu; n. 15 iulie 1902, București - d. 29 iulie 1970, Bușteni), a fost un chimist român. A fost fondatorul și promotorul unor ramuri noi ale chimiei din România și un membru al Academiei Române.
Încă de la începutul anilor 1930 în cadrul cercetărilor sistematice privind reacții ale hidrocarburilor catalizate de clorura de aluminiu sunt obținute în grupul de cercetare al profesorului Nenițescu rezultate de primă importanță pentru înțelegerea mecanismului reacțiilor prin intermediari carbocationici. Este observat pentru întâia dată rolul esențial al unui cocatalizator (urme de apă) în reacția de izomerizare a cicloalcanilor în prezența clorurii de aluminiu. Din această perioadă datează alte observații fundamentale privind reacția cicloalchenelor cu cloruri acide catalizată de clorura de aluminiu, în ciclohexan ca solvent (cunoscuta astăzi în literatură ca „reacția Nenițescu de acilare reductivă”) sau transferul de hidrogen „într-o formă foarte activă”. Aceasta este prima menționare a transferului intermolecular de ion de hidrură, așa cum se va numi mai târziu. În perioada 1965-1970 studiază reacțiile solvolitice. Colaborează cu celebri profesori din Statele Unite ale Americii, contribuie cu scrierea unor capitole la diverse tratate. Numeroși compuși organici și reacții îi poartă numele. Se poate spune că „hidrocarbura Nenițescu”, prima anulenă (CH)10, a propulsat chimia anulenelor. A fost pionierul aplicării metodelor fizice în chimia organică în România.
Rezultatele muncii lui Costin Nenițescu se văd în cele 262 de articole originale și 21 de brevete. În anii 1970 lucrările sale au numărat 1000 de citări. A fost pentru scurt timp decan al Facultății de Chimie Industrială din cadrul Politehnicii București.
În onoarea maestrului, Facultatea de Chimie Industrială organizează în fiecare an Concursul National de Chimie „C.D. Nenițescu”. Un premiu anual oferit de Academia Română îi poartă numele.

27 iulie 2020

Ludwig van Beethoven, 250 de ani de la naștere

Romfilatelia continuă seria tematicilor dedicate aniversărilor culturale cu o emisiune de mărci poștale consacrată muzicii clasice – Ludwig van Beethoven, 250 de ani de la naștere (LP #2293), care va intra în circulație marți, 28 iulie 2020, suntem informați dintr-un comunicat de presă postat pe site-ul companiei.
Pe timbrele emisiunii (câte 4.900 bucăți din fiecare model dedicate Poștei Române în vederea francării corespondenței), ambele cu aceeași valoare nominală de 8,50 lei (contravaloarea unei corespondențe prioritare externe cu greutatea de până în 50 de grame), se regăsesc portrete ale lui Ludwig van Beethoven, precum și partituri ale compozitorului. Pe plicul „prima zi” a emisiunii (250 de exemplare) este reprodus un fragment din Simfonia a V-a în Do minor, alături de semnătura muzicianului.


Întreguri poștale - plicuri: Poșta Română: Stai acasă! Venim noi la tine!

În ton cu vremea și vremurile, Poșta Română a pus zilele trecute în circulație un întreg poștal cu tema Covid-19. Semiilustrația plicului reproduce o serie de mesaje de prevenire, care se repetă periodic, iar în prim-plan deviza „Poșta Româna (în care litera O a fost transformată în semnul de „interzis Covid-19”) Stai acasă! Venim noi la tine!”. Marca fixă, cu valoarea nominală de 1,90 lei, reproduce imaginea unei măști de protecție.
Prețul de vânzare este de 2,20 lei.

80 de ani de când Bugs Bunny a debutat pe micile ecrane, în desenul animat „A Wild Hare”

Bugs Bunny este un iepure fictiv ce apare în seriile animate Looney Tunes și Merrie Melodies create de Leon Schlesinger Productions, ce a devenit, în 1945, Warner Bros. Cartoons. El rămâne unul din cele mai populare personaje de desene animate din lume. În 2002, el a fost numit de TV Guide ca cel mai bun personaj de desene din toate timpurile. În prezent, el este mascota fraților Warner (Warner Brothers).
Conform Bugs Bunny: 50 de ani și doar un iepure gri (Bugs Bunny: 50 Years and Only One Grey Hare), el s-a „născut” în 1940 în Brooklyn, New York, rezultatul imaginației lui Tex Avery (care a regizat A Wild Hare, debutul lui Bugs Bunny) și Robert McKimson (cel ce a creat designul lui final), printre mulți alții. După Mel Blanc, vocea lui originală, Bugs Bunny are un accent Flatbush-an, o amestecătură de dialecte din Bronx și Brooklyn. Fraza lui preferată este „What's up, Doc?” (tradusă „Care-i treaba, moșule?”), spusă în timp ce mănâncă un morcov. Alte fraze populare sunt: „Of course you realize...this means war” („Desigur, înțelegi că... asta înseamnă război”) și „Ain't I a stinker?”.

26 iulie 2020

145 de ani de la nașterea psihanalistului elvețian Carl Gustav Jung

Carl Gustav Jung (n. 26 iulie 1875, Keswil, cantonul Thurgau, Elveția – d. 6 iunie 1961, Küsnacht, Elveția) a fost medic, psiholog și psihiatru elvețian, fondatorul psihologiei analitice.
A făcut studii de medicină generală și psihiatrie la Basel, a fost profesor la Facultatea de Medicină din Zürich și medic-șef la clinica psihiatrică universitară Burgholzli. Este cu precădere interesat de psihoterapia clinică și, concomitent, de cercetarea experimentală și teoretică. Între 1907 și 1912 colaborează intens cu Freud, acesta având o influență decisivă asupra lui Jung. Este atras în special de cercetările acestuia legate de isterie și de vise. Ruptura cu Freud este marcată de apariția lucrării Wandlungen und Symbole der Libido (1912), în care Jung încearcă o lărgire a orizontului de interpretare freudian și o implicită critică a acestuia. Această ruptură îl va duce la elaborarea unui sistem propriu de interpretare psihanalitică, axat pe reintroducerea culturii ca dimensiune fundamentală a omului și pe un ansamblu de concepte noi, deduse din experiența clinică.
Între 1921 și 1938 întreprinde călătorii de studii în Africa de nord, în lumea arabă, la indienii pueblo din Arizona și India.
În 1935 este ales președinte al „Societății elvețiene pentru psihologie și domeniile conexe“.
În 1944 se creează la Basel catedra de „psihologie medicală“ al cărei titular este Jung. În 1948, la Zūrich, se înființează institutul Carl Gustav Jung, iar in 1958 „Societatea internațională de psihologie analitică“, având drept temă teoriile jungiene. Își petrece ultimii ani de viață la Bollingen, lângă Zūrich, unde își redactează memoriile. La câteva luni după moartea lui apare Erinnerungen, Träume, Gedanken (Amintiri, vise, reflecții) consemnate și editate de Aniela Jaffe.

25 iulie 2020

Activitatea filateliștilor băimăreni apreciată de jurnaliștii de la Mindcraft Stories

Vineri, 24 iulie 2020, portalul Mindcraft Stories publica un remarcabil articol despre studiul filatelic de actualitate întreprins de un grup de băimăreni îndrăgostiți de marca poștală. Materialul, semnat de Mădălina Cocea, scoate în evidență câteva aspecte care au dus la publicarea „COVID-19 Stamps – A New Collecting Theme Vs Philatelic Promotion of Care for Affected Community and Environment”, în numărul 2/2020 al prestigioasei publicații „Asian Journal of Education and Social Studies”. Jurnalista este apreciată în mass-media pentru că „traduce” știința pe înțelesul publicului și ajută cercetătorii să comunice mai bine cu publicul larg, mediul de afaceri și presă.

1705 ani de la inaugurarea Arcului lui Constantin

Arcul lui Constantin este un arc de triumf din Roma, situat între Colosseum și Colina Palatină, precum și în apropiere de Forul Roman, ultimul monument de mari dimensiuni al Romei imperiale. Arcul e menit să îl reprezinte pe împăratul Constantin ca pe un continuator al celor mai mari împărați romani, renumiți pentru guvernarea înțeleaptă. A fost construit la Senatul Roman în anul 315 d.Hr. pentru a comemora victoria lui Constantin cel Mare asupra lui Maxentius, împărat al Romei între anii 306-312, în Bătălia de la Podul Milvian (312 d.Hr.).
Deși dedicat lui Constantin, o mare parte din materialul decorativ evocă realizările militare ale împăraților Traian (98-117), Hadrian (117-138) și Marcus Aurelius (161-180). Această se explică prin faptul că structura, în ansamblul său, a fost construită cu materiale aduse de la alte monumente antice, inclusiv secțiuni întregi ale arcului, fiind folosite pietre de construcție și sculpturi decorative, reutilizând mai multe reliefuri majore din monumentele imperiale din secolul al II-lea.
Arcul, care a fost construit între anii 312 și 315 d.Hr., a fost dedicat de către Senat pentru a comemora zece ani (decennalia) domniei lui Constantin cel Mare (306-337) și victoria sa asupra domniei Împăratului Maxentius (306-312) în Bătălia de la Podul Milvian la 28 octombrie 312, așa cum este descrisă pe inscripția sa de la mansardă și deschisă oficial la 25 iulie 315. Senatul roman pe lângă ridicarea Arcului în cinstea victoriei lui Constantin, și celebrării deceniului de domnie, a organizat o serie de Jocuri care se întâmplă în fiecare deceniu pentru romani.
În timpul Evului Mediu, Arcul lui Constantin a fost încorporat într-una dintre fortărețele familiale ale Romei antice. Lucrările de restaurare au fost realizate pentru prima dată în secolul al XVIII-lea, ultimele săpături au avut loc la sfârșitul anilor 1990, chiar înainte de Marele Jubileu al anului 2000. Arcul a servit ca linie de sosire a evenimentului atletic de maraton pentru Jocurile Olimpice de vară din 1960.

24 iulie 2020

Întreguri poștale - pliuri: Universitatea populară de vară „Nicolae Iorga” Vălenii de Munte (II)

Universitatea populară de vară „Nicolae Iorga” este titlul unei emisiuni compuse din două întreguri poștale cu marcă fixă cu valoarea nominală de 60 lei ce reproduce Tipografia „Datina Românescă”. Cel de al doilea plic (cod 062/95) prezintă în semiilustrație Muzeul memorial „Nicolae Iorga” din Vălenii de Munte.

Francatură spectaculoasă

Dintre ofertele listate astăzi la casele de licitații europene, m-am oprit la lotul 438 prezentat de către AUCTIONGALLERY din Firenze (Italia). Este vorba despre o scrisoare recomandată, par avion, expediată de la București către Ala (Trento - Italia) la data de 7 decembrie 1966. Ce m-a atras la această piesă a fost francatura spectaculoasă și îngrijită, compusă din mărci poștale din nu mai puțin de cinci emisiuni filatelice diferite. Pentru cei care doresc să intre în cursa achiziționării acestei piese, licitația începe de la 20 de euro și se închide luni, 3 august 2020.


Întreguri poștale - plicuri: Mihai Fotino

În anul 1930, pe data de 14 septembrie, se naște Mihai Fotino, cunoscut pe numele de scenă ca Mișu Fotino, actor român de teatru, film și televiziune.
În semn de apreciere a talentului său, în anul 2006 Romfilatelia i-a dedicat un întreg poștal (cod 096/06), cu marca fixă de 50 bani. Plicul face parte din seria „Actori români celebrii”. Actorul a fost răsplătit premiul UNITER 2006 pentru întreaga sa activitate.

Întreguri poștale - pliuri: Universitatea populară de vară „Nicolae Iorga” Vălenii de Munte (I)

Universitatea populară de vară „Nicolae Iorga” este titlul unei emisiuni compuse din două întreguri poștale cu marcă fixă cu valoarea nominală de 60 lei ce reproduce Tipografia „Datina Românescă”. Primul plic (cod 061/95) prezintă în semiilustrație prima casă în care a locuit Nicolae Iorga în anul 1907, situată în Vălenii de Munte, și sediul Tipografiei „Datina Românească”.

160 de ani de la nașterea pictorului ceh Alfons Mucha

Alfons Maria Mucha (n. 24 iulie 1860 – d. 14 iulie 1939), cunoscut în limbile engleză și franceză ca Alphonse Mucha, a fost un pictor și artist decorator ceh în stil Art Nouveau, bine cunoscut pentru stilul său unic. El a realizat mai multe picturi, ilustrații, afișe publicitare, cărți poștale, desene și modele.
Alphonse Maria Mucha s-a născut în orașul Ivancice din Moravia (în prezent, o regiune a Republicii Cehe). În 1871 a devenit cântăreț în corul Catedralei Sf. Petru din Brno, unde își efectua educația școlară secundară. Acolo a avut prima revelație în fața frumuseței artei baroce. Pe parcursul celor patru ani de studii acolo, el a închegat o prietenie strânsă cu Leoš Janáček, care va deveni cel mai mare compozitor ceh al generației sale. Deși talentul muzical i-ar fi permis să-și continue studiile la școlile înalte din capitala moravă Brno, desenul a fost principalul său hobby încă din copilărie. El a realizat picturi decorative în Moravia, în principal decoruri de teatru. În 1879 s-a mutat la Viena pentru a lucra la o mare companie vieneză ce realiza decoruri de teatru, timp în care și-a continuat educația artistică la nivel informal. Atunci când un incendiu a distrus afacerea angajatorului său în 1881, el s-a întors în Moravia și a lucrat în mod independent ca pictor de portrete și de obiecte decorative. Contele Karl Khuen din Mikulov l-a angajat pe Mucha pentru a decora Castelul Hrušovany Emmahof cu picturi murale și a fost atât de impresionat încât a fost de acord să sponsorizeze instruirea formală a lui Mucha la Academia de Arte Frumoase din München.

23 iulie 2020

Revista Minelor (1/2020)

Numărul 1 pe anul 2020 al publicației Revista Minelor găzduiește prima parte a studiului filatelic întreprins de băimărenii Alexandru Leonard Pop și Bogdan Cioruța: „Mărturii filatelice ale mineritului maramureșean (I): începuturile mișcării filatelice locale”.


Teatrul Național din Iaşi la 180 de ani de la înfiinţare

Cu prilejul aniversării a 180 de ani de la înfiinţarea Teatrului Național din Iaşi, Asociația Filateliștilor din Botoşani a realiazat o ştampila ocazională (macheta Samuel Pascariu) care va fi disponibilă vineri, 31 iulie 2020 la oficiul poştal 8 Iaşi. Cu această ocazie machetatorul a mai realizat o frumoasă maximă și un plic ocazional. Doritorii în achizționarea acestor piese îl pot contacta pe autor prin e-mail la adresa galianosamuel@yahoo.com sau pe rețeaua de socializare facebook.


25 de ani de la descoperirea cometei Hale-Bopp

Cometa Hale-Bopp (C/1995 O1; Marea Cometă din 1997) a fost probabil cea mai observată cometă a secolului al XX-lea și una dintre cele mai strălucitoare din ultimele decenii. A putut fi observată cu ochiul liber pentru o perioadă record de 18 luni, de două ori mai mult decât Marea cometă din 1811.
Hale-Bopp a fost descoperită la 23 iulie 1995, la o foarte mare distanță de Soare, făcând să se nască speranțe că va deveni mult mai strălucitoare apropiindu-se de Soare și de Pământ. Deși previziunea strălucirii cometelor este o artă dificilă, Hale-Bopp a satisfăcut sau depășit prezicerile la trecerea ei la periheliu, la 1 aprilie 1997. De aceea i se cuvine renumele de „Marea cometă din 1997”.
Trecerea cometei Hale-Bopp a fost remarcabilă și prin panica apărută. Se răspândeau zvonuri care pretindeau că va fi urmată de o navă spațială extraterestră, iar aceste zvonuri au inspirat o sinucidere colectivă a sectanților din Heaven's Gate.

22 iulie 2020

55 de ani de la nașterea wrestlerului american Shawn Michaels

Michael Shawn Hickenbottom (n. 22 iulie 1965, Chandler, Arizona, SUA) este un legendar wrestler american retras cunoscut sub numele de Shawn Michaels. A lucrat în World Wrestling Entertainment între ani 1988-2010, pâna la retragerea sa, fiind unul din Hall of Fame-urile intrate în 2011.
Michaels este unul dintre cei mai vechi și cei mai apreciați wrestleri care activează în WWE. Pe data de 20 mai el a suferit o gravă accidentare în meciul cu Randy Orton. Pe data de 1 aprilie a mai avut o șansă la centura WWE pe care a avut-o de 3 ori. Acesta n-a reușit să îl învingă pe John Cena. El a debutat pe 16 octombrie 1984. Shawn Michaels este un wrestler care îl pune pe primul loc pe Dumnezeu fiind foarte religios la fel ca alți wrestleri precum micuțul Rey Mysterio.
El face parte din Dx, alături de Triple H.

21 iulie 2020

199 de ani de la nașterea poetului Vasile Alecsandri

Vasile Alecsandri (n. 21 iulie / S.N. 2 august 1821, undeva în ținutul Bacăului, Moldova — d. 22 august / S.N. 3 septembrie 1890, Mircești, județul Roman, România) a fost un poet, dramaturg, folclorist, om politic, ministru, diplomat, membru fondator al Academiei Române, creator al teatrului românesc și al literaturii dramatice în România, personalitate marcantă a Moldovei și apoi a României de-a lungul întregului secol al XIX-lea.
Vasile Alecsandri a fost fiul medelnicerului Vasile Alecsandri și al Elenei Alecsandri, născută Cozoni. După unii cercetători, anul nașterii ar putea fi 1821, 1819 sau chiar 1818. Locul nașterii sale este incert, deoarece nașterea s-a petrecut în timpul refugiului familiei Alecsandri în munți din calea armatei lui Alexandru Ipsilanti. Se consideră că s-a născut undeva pe raza județului Bacău. A avut un frate, Iancu Alecsandri și o soră, Catinca Alecsandri, căsătorită cu Constantin Rolla, boier și om politic român, militant înfocat pentru Unirea Principatelor Române (1859) și ministru în mai multe rânduri în guvernele Moldovei.
Alecsandri și-a petrecut copilăria la Iași și la Mircești, unde tatăl său avea o moșie și unde a revenit pe întreaga durată a vieții sale să-și găsească liniștea. A început învățătura cu un dascăl grec, apoi cu dascălul maramureșean Gherman Vida.
Între anii 1828 și 1834, s-a deschis la Iași pensionul lui Victor Cuenim. Spătarul Alecsandri l-a înscris pe fiul său la pensionul francez, unde a studiat alături de Mihail Kogălniceanu și de Matei Millo, actorul de care l-a legat o mare prietenie și admirație și pentru care a scris Chirițele și o mare parte din Cânticelele comice.

20 iulie 2020

Teatrul Național din Iași, 180 de ani

Romfilatelia propune colecționarilor o nouă tematică dedicată aniversărilor culturale, prin emisiunea de mărci poștale Teatrul Național din Iași, 180 de ani, care va intra în circulație marți, 21 iulie 2020, aflăm dintr-un comunicat de presă postat pe site-ul companiei.
Oraș promotor al culturii și personalităților de mare valoare, Iașul a fost gazda primelor manifestări teatrale, începând cu anul 1816, an în care cărturarul de excepție Gheorghe Asachi organizează o primă reprezentație cu pastorala Mirtil și Hloe, prelucrată după Salomon Gessner și Jean-Pierre Claris de Florian.
Ideea de a realiza o instituție teatrală de prestigiu prinde contur, iar în 18 martie 1840 un proiect menit să asigure „unitatea teatrelor național și francez” este autentificat sub forma unui contract prin care Costache Negruzzi, Vasile Alecsandri și Mihail Kogălniceanu au fost numiți „directori ai celor două trupe, pentru patru ani consecutivi”. Contractul devine astfel actul de naștere a Teatrului Național din Iași, prima instituție teatrală românească.
Timbrele emisiunii aniversare Teatrul Național din Iași, 180 de ani ilustrează sugestiv asocierea imaginii portretelor fondatorilor primei instituții teatrale românești: Vasile Alecsandri, Costache Negruzzi și Mihail Kogălniceanu.
Pe timbrul cu valoarea nominală de 5 lei, portretul „bardului de la Mircești”, Vasile Alecsandri, are ca suport tematic imaginea Teatrului Național care îi poartă numele.
Portretele celorlalte două personalități fondatoare sunt reproduse pe timbrul cu valoarea nominală de 12 lei, într-o asociere cu imaginea somptuoasă a marii săli de spectacole, cu o perspectivă ce urmărește fundalul cu cortina scenei și foarte valorosul candelabru cu 109 becuri, din cristal de Veneția.
Emisiunea este completată de plicul prima zi și este paginată în coală de 32 timbre și minicoală de 6 timbre + 3 viniete.


75 de ani de la moartea poetului francez Paul Valéry

Paul Ambroise Valéry (n. 30 octombrie 1871, Sète – d. 20 iulie 1945, Paris) a fost un scriitor francez, autor de poeme și eseuri, reprezentant al simbolismului tardiv în literatura franceză.
După absolvirea liceului, Valéry se înscrie în 1889 la facultatea de drept din Montpellier. În acest an publică primele sale versuri în stil simbolist în revista „Revue maritime de Marseille”. În 1892 se stabilește la Paris, unde frecventează cercul de poeți grupați în jurul lui Stéphane Mallarmé, cunoaște pe scriitorul André Gide și se împrietenește cu pictorul Edgar Degas. Versurile simboliste scrise între 1889 și 1898, pe linia creațiilor lui Mallarmé și Verlaine, vor fi publicate mai târziu sub titlul „Album de vers anciens” („Album de versuri vechi”, 1921). Începând din anul 1892, face în fiecare dimineață însemnări în caietele sale, care vor fi publicate după moartea sa în 29 de volume („Cahiers”, 1957-1961), cuprinzând reflecții, eseuri, anecdote, aforisme și desene, cu tematică foarte variată, de la modele fizico-matematice la comentarii asupra vieții interioare, emoțiilor resimțite, proceselor de conștiință sau stărilor de vis.
În anii 1894-1900 lucrează ca redactor cultural în ministerul de război, apoi - până în 1922 - este secretar particular al lui Édouard Lebey, directorul agenției de informații „Havas”. După Primul război mondial, Paul Valéry devine un fel de „poet oficial” al Franței, din 1924 este președinte al „Pen Clubului” francez, în 1925 este ales membru al „Academiei Franceze”, în 1936 este numit președinte al comisiei de cooperare culturală pentru expoziția universală din Paris, din 1937 deține catedra de poezie la Collège de France. În cursul celui de al doilea război mondial refuză să colaboreze cu autoritățile de ocupație germane și este îndepărtat din funcția de administrator al centrului universitar din Nisa. Paul Valéry moare la 20 iulie 1945 în Paris. 


19 iulie 2020

120 de ani de la deschiderea primei linii a metroului din Paris

Metroul parizian este sistemul de metrou din Paris, el deservind și suburbiile apropiate ale orașului. Rețeaua este compusă din 16 linii, în mare majoritate subterane, cu o lungime totală de aproape 220 km. Devenit unul din simbolurile Parisului, se caracterizează prin densitatea rețelei în centrul orașului și prin stilul arhitectural omogen influențat de Art nouveau. În 2012, metroul a transportat 5,23 de milioane de călători pe zi în medie.
Prima linie (Porte de Vincennes - Porte Maillot) este deschisă publicului pe 19 iulie 1900 pentru a deservi probele din cadrul jocurilor Olimpice de vară din 1900 desfășurate la bois de Vincennes. Intrările acoperite sunt concepute de arhitectul-emblemă al curentului art nouveau, Hector Guimard.
Linia 1 a fost construită într-un timp record, între 30 martie 1898 și 19 iulie 1900. Linia a fost inaugurată foarte discret deoarece CMP dorea o creștere graduală a încărcării, însă parizienii au fost imediat încântați de acest nou mod de transport ce permitea câștiguri substanțiale de timp în condițiile unui confort mai bun decât mijloacele de suprafață. A fost nevoie de mărirea rapidă a frecvențelor și mărirea ramelor, ce au trecut în doar 2 ani de la 3 vagoane la 8 vagoane pe secțiunile cele mai frecventate. În 1900 existau 2 clase: prima costa 25 de centime și a doua 15 centime, indiferent de parcurs.


18 iulie 2020

410 ani de la moartea artistului italian Caravaggio

Michelangelo Merisi da Caravaggio (n. 29 septembrie 1571 - d. 18 iulie 1610, Porto Ercole), numit după orașul său natal Caravaggio, lângă Milano, a fost un pictor italian considerat precursor al stilului baroc, indiscutabil unul dintre cei mai mari novatori din istoria picturii. Caravaggio respinge ierarhia genurilor și canonul frumuseții în pictură, conceput de umaniștii care au idealizat corpul omenesc. Pentru sublinierea realismului brutal al tablourilor sale, artistul folosește un dramatic contrast de clarobscur. Scenele biblice le înfățișează ca imagini de viață cotidiană, dând astfel tablourilor religioase o dimensiune umană deosebită. Biografii s-au apucat curând după moartea artistului, încă din secolul al XVII-lea, să scrie cărți despre viața lui Caravaggio. Realitatea se amestecă în aceste scrieri cu fantezia, dar ele povestesc întotdeauna despre aventuri, scandaluri și despre destinul schimbător al artistului.
În 1606, Caravaggio îl ucide în duel pe pictorul Ranuccio Tommasoni și este el însuși grav rănit. Este arestat, dar reușește să evadeze din închisoare și să ajungă la Napoli. Pictează tablouri pentru câteva biserici din oraș, apoi se mută în insula Malta, unde face portretul marelui maestru al ordinului Cavalerilor de Malta, Alof Wignacourt. La 14 iulie 1608 i se conferă titlul de cavaler-monah, dar în urma unui conflict cu un alt cavaler, ajunge din nou în închisoare. Scapă și de data aceasta, evadând, trece cu o barcă mică cu vâsle în Sicilia, de unde își continuă drumul înspre Messina, apoi la Palermo. Duce o viață de pribeag, dar este într-o excelentă formă artistică, executând o serie întreagă de lucrări. La sfârșitul anului 1609 se îmbarcă spre Napoli, se lasă atras într-o încăierare, adversarii săi îl cred mort și îl abandonează, dar Caravaggio se reface și după acest incident.
În speranța că va fi grațiat de papă, pornește din nou spre Roma. În iulie 1610, ajunge cu o felucă la garnizoana spaniolă din Porto Ercole, la granița cu Statul Papal. Este arestat din greșeală, apoi, eliberat după două zile, își caută în zadar ambarcația lăsată pe malul mării. Și-a pierdut toată avuția și la 18 iulie 1610 moare în urma unei crize grave de malarie.

17 iulie 2020

95 de ani de la moartea scriitorului român Ioan Slavici

Plic ocazional și ștampilă comemorativă
realizată de A.F.T. în anul 2010.
Ioan Slavici (n. 18 ianuarie 1848, Șiria, comitatul Arad - d. 17 august 1925, Crucea de Jos, Județul Putna) a fost un scriitor, jurnalist și pedagog român, membru corespondent (din 1882) al Academiei Române.
În timpul studiilor l-a cunoscut pe Mihai Eminescu la Viena, iar la îndemnul acestuia a debutat cu comedia Fata de birău în anul 1871. Printre cele mai importante scrieri literare ale lui Ioan Slavici se numără romanul Mara, nuvelele Moara cu noroc și Pădureanca, iar memoriile sale publicate în volumul Amintiri, apărut în anul 1924, au o importanță deosebită pentru istoria literaturii române.
Redactor la Timpul în București și, mai apoi, fondator al Tribunei din Sibiu, Slavici a fost un jurnalist renumit. În urma articolelor sale a fost închis de cinci ori, atât în Austro-Ungaria, ca presupus naționalist român, cât și în România, ca presupus spion austro-ungar. Această experiență a fost reflectată de Slavici în lucrarea memorialistică intitulată Închisorile mele, publicată în 1920. 
La 71 de ani, cuprins de amețeli, leșină, cade și o fractură îl face să zacă trei luni în pat. Viața românească îi sare în ajutor plătindu-i o mie de lei pentru o nuvelă care nu a mai apărut. În 1920 scrie prima versiune a volumului de memorii Întemnițările mele, romanul Cel din urmă armaș și un nou volum de povești. Colaborează la Umanitatea, gazetă condusă de C. Costa-Foru, la Adevărul literar și artistic și Viața românească. În cele două din urmă reviste începe să-și scrie Amintirile despre Eminescu, Maiorescu, Caragiale și Coșbuc și fragmente din Închisorile mele și Lumea prin care am trecut. În anul 1923 i se publică volumul Amintiri și romanul Cel din urmă armaș la editura „Cultura națională”. În ultimii doi ani din viață a scris romanul Din păcat în păcat, rămas needitat.
Obosit și bolnav, în 1925, Slavici se refugiază la fiica sa care trăia la Panciu, într-un ținut de vii care îi amintea de Șiria lui natală.
La 17 august 1925 s-a stins din viață. A fost înmormântat la schitul Brazi și cuvântul de rămas bun a fost rostit de Gala Galaction.

580 de ani de când Vladislav al III-lea, regele Poloniei, devine și rege al Ungariei

Vladislav al III-lea Iagello, numit cel de la Varna (n. 31 octombrie 1424, Cracovia - d. 10 noiembrie 1444, Varna) a fost din 1434 rege al Poloniei și din 1440 concomitent și rege al Ungariei, sub numele de Vladislav I al Ungariei, în maghiară I. Ulászló. A căzut în luptă în Bătălia de la Varna.
Domnia tânărului rege a fost dificilă încă de la început. Încoronarea sa a fost întreruptă de un nobil ostil, Spytko de Melsztyn. În următoarea zi, omagiul obișnuit de locuitorii orașului din Cracovia nu a avut loc, din cauza unei dispute între nobili din Mazovia care se certau pe locurile sale din cortegiu. Nici măcar mai târziu, Vladislav nu a avut multe de spus în problemele de stat, care erau executate de clericul și cancelarul puternic, Zbigniew Oleśnicki. Situația nu s-a schimbat nici măcar după Seimul (parlamentul polonez) care s-a strâns la Piotrków, în anul 1438, declarând că vârsta de 14 ani a regelui a atins majoratul.
Această situație a continuat până în 1440, când lui Vladislav i s-a oferit coroana tronului Ungariei. Acceptarea coroanei ar fi dus la numeroase probleme. Ungaria se afla sub amenințarea din partea Imperiului Otoman, și câțiva magnați polonezi nu erau de acord ca regele Poloniei să fie și regele Ungariei, în timp ce Elisabeta, văduva regelui decedat al Ungariei, Albert al II-lea al Germaniei, încerca să păstreze coroana pentru copilul ei nenăscut. În ciuda acestor inconveniențe, Vladislav a preluat tronul Ungariei, angajându-se într-un război civil care avea să dureze doi ani, împotriva Elisabetei. 


16 iulie 2020

75 de ani de la „Trinity Test" - primul test al unei bombe atomice

Proiectul Manhattan a fost proiectul de dezvoltare a primei arme nucleare (cunoscută popular ca bomba atomică) în timpul Celui de-Al Doilea Război Mondial de către Statele Unite ale Americii, Regatul Unit și Canada. Ceea ce a fost denumit oficial Districtul Ingineresc Manhattan, se referă anume la perioada 1941–1946, când proiectul s-a aflat sub controlul Corpului de Geniu al Armatei SUA, sub adminstrația Generalului major Leslie R. Groves. Cercetarea științifică a fost condusă de fizicianul american J. Robert Oppenheimer.
Proiectul a avut succes în dezvoltarea și detonarea a trei arme nucleare în 1945: o detonare de test a unei bombe cu implozie cu plutoniu pe 16 iulie 1945 (testul Trinity) lângă Alamogordo, statul New Mexico, o bombă cu uraniu îmbogățit denumită „Little Boy” pe 6 august deasupra orașului Hiroshima, Japonia, și o a doua bombă cu plutoniu, denumită „Fat Man” pe 9 august deasupra orașului Nagasaki, Japonia. 


15 iulie 2020

Ing. Ion Borca: un împătimit al filateliei reșițene și caraș-severinene

Astăzi, când în țara noastră se sărbătorește ZIUA MĂRCII POȘTALE ROMÂNEȘTI, amintindu-ne astfel de tipărirea în această zi a anului 1858 a primelor mărci poștale în Moldova, renumitele „Cap de bour” (emisiune formată din patru valori: 27, 54, 81 și 108 parale), pe lângă miniexpoziția din interiorul Bibliotecii Germane „Alexander Tietz” a colecționarul reșițean Gustav Hlinka cu tematica „Reșița industrială”, propunem un portret de colecționar. Este vorba despre președintele Asociației Filatelice Caraș-Severin, ing. Ion Borca. Acest portret exemplifică totodată activitatea filatelică în județul nostru în ultimele decenii din secolul trecut și primele două din secolul XXI.
Erwin Josef Țigla

Ion Borca s-a născut la 24 decembrie 1935, în comuna Ticvaniu Mic, județul Caraș-Severin, dimineața, la venirea  colindătorilor, din părinții Ion  și Eufemia. Școala primară a urmat-o în comuna natală, apoi gimnaziul la Liceul „Dragalina” din Oravița. În anul 1950 a venit la Reșița unde a urmat Școala Tehnică Siderurgică, secția Cocserie. După terminare a fost repartizat la Hunedoara unde s-a construit Uzina Cocsochimică.
În anul 1956 a fost selecționat pentru Școala de Aviație - din cauza unor neînțelegeri, la frontiera de vest s-au pregătit piloți tineri. A absolvit școala obținând brevetul de pilot. În toamna anului 1956 a fost încorporat în marina militară, la divizionul de submarine de la Mangalia. Aici a făcut pregătire pentru funcția de timonier, urmând diferite exerciții în Marea Neagră. Se mândrește cu faptul că în anul 1957, în data de 4 august, de Ziua Marinei, a condus submarinul „Delfinul” de la Mangalia până la Constanța, unde a participat la festivități. La întoarcere, de la timona din turelă se vedea marea, cu apa ca oglinda, nu se mișca niciun val, doar bancurile de delfini care urmăreau submarinul: era o priveliște de basm.
Spre   finele   anului   1958,   venind   din   armată,   s-a   angajat   la   minele   de   uraniu   de   la Ciudanovița ca operator geofizic, controlând fronturile de lucru. În luna aprilie a anului 1960 a cerut transferul la Combinatul Siderurgic Reșița, secția Motoare Diesel, ca tehnician principal.
După câțiva ani s-a mărit numărul de locomotive cu motoare Diesel și s-a simțit nevoia de piese de schimb, astfel că s-a creat un sector de centralizare a acestor piese, unde a fost numit șef de birou și unde, împreună cu colectivul de acolo, ținea evidența comenzilor, atât din țară cât și din Polonia și Bulgaria, unde existau un număr mare de locomotive. Cu acest prilej a participat în mai multe rânduri, împreună cu delegatul Uzinexport, la contractări de piese de schimb, atât în Polonia, cât și în Bulgaria. În 1974 a fost transferat din ordinul directorului general ing. Mircea Ioan Popa la serviciul de aprovizionare, ca șef birou.
În anul 1972 s-a ivit ocazia de a-și continua studiile la Institutul Politehnic „Traian Vuia“, la secția de seral, pe care l-a absolvit în anul 1976 cu media 9. Din cauza unor probleme familiale nu a reușit să continue încă trei ani pentru a obține diploma de inginer diplomat, deci a rămas, conform titulaturii europene, simplu inginer. În continuarea activității sale a fost șef adjunct serviciu, apoi șef serviciu la platforma Câlnicel, iar la pensionare i s-a oferit un contract de consilier al directorului general pe probleme de export. Ca o concluzie, poate spune că a mers pe pământ, sub pământ, pe apă și sub apă, prin aer...
Începuturile   sale   în   filatelie   au   fost   în   anul   1974.   Era   șef   de   birou   la   Serviciul Aprovizionare la Uzina Constructoare de Mașini Reșița (UCMR), fiind coleg cu un renumit filatelist reșițean, Francisc (Fery) Fuhrmann. La serviciu exista un mic grup de filateliști. Ion Borca povestește: „Într-o zi vine la mine Fery Fuhrmann și mă întreabă dacă nu vreau să mă înscriu la filatelie, îmi arată mai multe serii de timbre, foarte atrăgătoare, eu rugâdu-l să aștepte câteva zile să vorbesc cu fiica mea, Mirela, care era elevă prin clasa a VI-a la liceu. Așa am început să cumpăr timbre de la dl. Fuhrmann, dar pentru a fi mai ieftine, am făcut abonament la timbre ștampilate, care atunci   se   vindeau   la   un   sfert   de   preț  din   valoarea   nominală. Am cumpărat clasor, penseta și o lupă, precum și un catalog al Mărcilor Poștale Românești, al cărui autor a fost un renumit filatelist, atât în țară, cât și în Europa, Kiriac Dragomir. Până la finele anului 1974, s-a umplut un clasor. Tot răsfoind, într-o seară clasorul cu timbre, am chemat-o pe fiica mea Mirela și i-am propus să îi dau un stilou Mont Blank cu penița de aur, în schimbul timbrelor. Și așa am început colecționarea mai serioasă a timbrelor. Mentorul meu, Fery Fuhrmann, mă ținea la curent cu tot ce apărea, sfătuidu-mă să vin la Clubul Filatelic, la Casa de Cultură a Sindicatelor, în fiecare miercuri după-masa și duminică dimineața. Aici am cunoscut o mulțime de filateliști vechi și noi, mulți din uzină. Francisc Micșa era președinte pe județ, al Filialei Filatelice Caraș-Severin, el spunându-mi să fiu atent de la cine cumpăr, să verific timbrele să nu lipsească dinți sau să aibă amprente pe spate. Și așa am  început  o colecționare sistematică, citind multă literatură filatelică cu privire la timbrul românesc. Am început   să   sprijin   clubul   filateliștilor cu ce era nevoie,   astfel   făcând-mi intrarea  ca un colaborator important și prieten. În anul 1976 s-au făcut alegeri pentru Comitetul Județean al Filialei Filatelice Caraș-Severin, în cadrul căruia am fost ales responsabil cu expozițiile pe județ. Am   luat   astfel   legătura   cu   cluburile   filatelice   din județ,   iar   în   decembrie   1977 am participat la deschiderea unei expoziții filatelice la Bocșa. Atunci am luat pentru prima dată cunoștința cum trebuie organizat un exponat. L-am rugat pe președintele clubului, Vova Boboș, să îmi trimită un set de desene pentru confecționarea ramelor, urmând să confecționăm și noi, cu sprijinul unor filateliști, un număr de rame. Așa am început activitatea expozițională în Reșița și județ. Un sprijin deosebit am primit din partea conducerii UCMR și în special a dlui. ing. Nicolae Balaci, prin grija căruia s-au confecționat peste 50 rame de expunere și geamurile aferente.”
    Ion Borca continuă cu amintirile sale: „În anul 1978 s-au organizat noi alegeri pentru Comitetul Județean al Filialei Filatelice Caraș-Severin, unde am fost propus și ales președinte al filialei. De atunci și până în prezent dețin aceasta funcție. Am început atunci reorganizarea cercurilor filatelice din județ, organizând expoziții filatelice, ca de exemplu în Oravița (Zilele Eminescu) sau  în Anina și Moldova Nouă  (Zilele Minerului). Cu sprijinul  președinților   de cercuri s-a mărit numărul de membri, ajungând la peste 4.200 membri cotizanți. S-au înființat grupe filatelice în școli, cu coordonatori profesori filateliști. Am avut cercuri filatelice în Anina, Moldova Nouă, Oravița, Bocșa, Caransebeș, Oțelu Roșu (două cercuri), Bozovici, iar în Reșița, trei cercuri filatelice. Primele expoziții filatelice le-am organizat la Reșița, având ca invitați din Timișoara   și   Arad:   a   fost BANATMAX,   expoziția   de   maximafilie. Au   început   să   se construiască exponate de un număr de filateliști precum Nicolae Balaci, Gheorghe Măriuța, Paul Vasile, Anton Schulz etc. Grafica materialelor tipărite, plicuri sau medalii, a fost executată de graficianul Gustav Hlinka. Am inițiat expozițiile filatelice precum «BANATFILA» (Reșița - Timișoara - Arad), «Triunghiul de Oțel» (Reșița - Hunedoara - Galați) sau Expoziția tematică «GEOSPEPA»   (geologie   -   speologie   și   paleontologie).   Reșița   a   organizat   o  mulțime   de expoziții având rang județean, interjudețean, republican și internațional. Voi enumera câteva: Expoziția Republicană de întreguri poștale, în cadrul căreia s-au expus peste 400 fețe de panou, fiind ocupate, la Casa de Cultură a Sindicatelor, atât Sala de expoziții, cât și foaierul de la teatru, apoi   amintesc   de   expoziția   dedicată   celor   «130   de   ani   de   la   construirea   primei locomotive cu aburi» etc. Activitatea mea filatelică a culminat, înainte de 1989, cu Expoziția Internațională Republica Socialistă România - Republica Democrată Germană, organizată în perioada 13 - 20  septembrie 1987.  Delegația   germană  a  fost  condusă   de  vicepreședintele filateliștilor din acea țară, Kurt Dunger, însoțit de încă patru persoane, Deschiderea expoziției a fost onorată atunci de Atașatul cultural al Ambasadei Republicii Democrate Germane de la București, iar din partea Comitetului Județean Caraș-Severin a participat dna. Maria Nuțu. Cu prilejul expoziției s-a ținut și un simpozion filatelic, unde a prezentat o comunicare printre alții și Kiriac Dragomir. Oaspeții au avut parte de o excursie la Trei Ape și Semenic, seara încheind-se cu un foc de tabără la Crivaia. Începând cu 1980, datorită activității mele filatelice, am fost numit de Federația Filatelică, să particip ca membru în jurii, dar și ca președinte de juriu, precum la Timișoara, la expoziții interjudețene și membru la expoziții județene. De asemenea am fost numit ca membru în juriul la expoziția România - Republica Democrată Germană, la cea de la Dresda («Radebuail») și la Expoziția din Berlin din 1989”.
    Despre participarea la diferite expoziții, Ion Borca își amintește: „În decursul anilor am participat cu exponate la foarte multe expoziții, voi aminti pe cele mai importante:
    1979: Expoziția Balcanică «Balkanfila», Turcia, Medalie de vermeil;
   1981: Expoziția Republicană de filatelie tematică de la Târgu-Mureș, unde am obținut marele premiu și Medalia de aur;
    1984: Expoziția «Socfilex», Varșovia, Medalie de aur;
    1984: Expoziția Mondială «Espana», Medalie de Argint;
    1985: Expoziția «Balkanica», Varna - Bulgaria, Medalie de aur;
    1986: Expoziția «Stikolmia», Suedia, Medalie de argint;
    1987: Expoziția «Hafnia», Danemarca și Expoziția Balcanică «Balkanfila» București, Medalie de aur și premiul special”
.
    Referitor la activitatea de după schimbările politice din  decembrie 1989, Ion Borca, remarca: „După anul 1989, mișcarea filatelică în Reșița a început să-și piardă din activitate. În anul 1990, Asociația  Filatelică   Caraș-Severin   a   fost  înregistrată   la   Tribunalul  Județean ca asociație cu statut propriu, fiind o organizație nonprofit. În toamna anului 1990 a fost convocat la București Congresul Asociațiilor Filatelice din România, delegația Reșiței fiind ca număr de reprezentare, cu 11 delegați. La acest congres am fost ales membru al Comitetului Executiv al Federației.
    În perioada de după 1990 am mai avut sprijinul UCMR pentru organizarea unor expoziții cum ar fi:
    1996: Expoziția bilaterală România - Ungaria și aniversarea a 225 de existență a uzinelor reșițene. Cu această ocazie, Poșta Română a tipărit un timbru ce reprezintă un fragment din uzinele reșițene - Cat. Mi. 5193;
    2001, 1 - 7 iulie: expoziția omagială «Reșița, 230 de ani foc nestins». Cu această ocazie, Poșta Română a tipărit 6 întreguri poștale, cu imagini din uzinele reșițene UCMR și CSR;
    2002: expoziția «130 de ani de la construirea primei locomotive la Reșița». Cu această ocazie, cu sprijinul UCMR si al Poștei Române s-a tipărit un set de 6 timbre și o coliță, cu locomotive construite sau reparate la Reșița, precum și o medalie de argint, reprezentând prima locomotivă.
    De acum, activitate filatelică începe să stagneze. Organizam sporadic mici expoziții la sediul Direcției Județene de Cultură, la Universitate etc.
    Salvarea   filateliei   vine   tot   din   partea   etnicilor   germani,   ca   și   începuturile   mișcării filatelice în Reșița. În urma unor microexpoziții de la Direcția Județeană de Cultură, am discutat cu dl. Erwin Josef Țigla să organizăm împreuna cu Forumul German unele expoziții cu caracter etnic. În anul 2008 s-a întocmit Regulamentul de participare la expoziție, eu l-am difuzat la toate asociațiile filatelice, care mai existau... În anul 2009, în 13 -15 noiembrie, am organizat prima expoziție «Etnic». Participarea a fost peste așteptări, nu am avut loc de expunere pentru toți solicitanții. Ca președinte al juriului a fost invitat dl. ing. Leonard Pașcanu, președintele Federației Filatelice Române. Expoziția a avut o reușită deplină! În anul 2019, în data de 2 - 3 noiembrie, am ajuns la cea de a VI-a ediție. Anul trecut, 2019, s-a organizat cu acest prilej și Expoziția Filatelică Interjudețeană în Parteneriat (EFIP)  Bistrița-Năsăud  -  Botoșani - Caraș-Severin - Sibiu și Timiș. În perioada 30 iunie - 1 iulie 2016 s-a organizat expoziția filatelică interjudețeană cu participare internațională „Reșița / Reschitza - 245”, aceasta încadrându-se în programul de manifestări organizate cu prilejul împlinirii a 245 de ani de la inaugurarea și sfințirea, prin preotul franciscan Michael Grozdich din Carașova, la 3 iulie 1771, a primelor două furnale, «Franciscus» și «Josephus», inaugurarea de fapt a Reșiței industriale”
.
    În încheiere, Ion Borca a evidențiat: „Doresc să remarc că la toate expozițiile de nivel înalt de-a lungul anilor am invitat președinți de juriu, pe cei mai renumiți filateliști din țară, cum ar fi Nicolae Tripcovici, Valeriu Neaga, Kiriac Dragomir, Răzvan Panaitescu, Vasile Popescu, Leonard Pașcanu etc.
    Pentru întreaga mea activitate filatelică am fost declarat Membru de Onoare al Federației Filatelice Române, primind Diploma și Insigna de Aur.”

780 de ani de la victoria armatelor rusești asupra armatelor suedeze în Bătălia de pe Neva

Bătălia de pe Neva s-a dat între Republica Novgorodoului și armatele suedeze pe râul Neva, lângă așezarea Ust-Ijora, la 15 iulie 1240. Scopul invaziei suedeze era probabil acela de a cuceri gurile Nevei și orașul Ladoga și, deci, cea mai importantă parte a drumului comercial dintre varegi și greci, care se afla sub controlul Novgorodului de peste o sută de ani. Bătălia a făcut parte din războiul medieval suedo-novgorodean.
Despre această bătălie se știe doar din izvoarele istorice rusești. Principala sursă care atestă bătălia este Primul Letopiseț al Novgorodului din secolul al XIV-lea. Conform cronicii, la primirea veștii despre înaintarea flotei suedeze, tânărul cneaz de 20 de ani Aleksandr Iaroslavici din Novgorod a plecat cu mica sa armată în întâmpinarea dușmanului, pentru a-l opri înainte să ajungă la lacul Ladoga.
Ulterior, cneazul Aleksandr Iaroslavici a fost poreclit „Nevski” (de la Neva) pentru această importantă victorie. Doi ani mai târziu, Aleksandr a oprit o altă invazie a Cavalerilor Livonieni în bătălia de pe gheață. În ciuda victoriilor, novgorodenii nu au mai înaintat spre vest în Finlanda sau Estonia.

14 iulie 2020

Întreguri poștale - plicuri: România oaspete de onoare la Fiera Campionaria

Cu prilejul târgului de la Bologna (Italia) din perioada 9-18 iunie 1995, Fiera Campionaria, Poșta Română a pus în circulație un plic (cod 079/95) cu marcă fixă (60 lei) cu titlul „România - oaspete de onoare la Fiera Campionaria”. În semiilustrație se poate observa o vedere generală a târgului, iar pe marca fixă este reprodusă emblema poștei.


Întreguri poștale - plicuri: 100 de ani de la apariția jocului de volei

Poșta Română a pus în circulație în vara anului 1995 întregul poștal (cod 077/95) „100 de ani de la apariția jocului de volei (1895 - 1995)”. În semiilustrația plicului este reprodusă imaginea unei faze de joc, iar pe marca fixă, cu valoarea nominală de 60 lei, sigle Federației Române de Volei.


Miniexpoziție filatelică dedicată Reșiței industriale

Continuăm ciclul de manifestări din luna iulie, dedicate Reșiței 249, de data aceasta cu o expoziție filatelică.
După expozițiile prezentate în curtea Bibliotecii Germane „Alexander Tietz” în data de 3 iulie 2020 (expoziția comună a 19 artiști plastici din București, Timișoara, Jimbolia, Bocșa și din municipiul de pe Bârzava, dedicată Reșiței 249), precum și cea din 7 iulie 2020, dedicată picturilor cu caracter industrial realizate de artistul plastic bocșan Iosif Vasile Gaidoș (*7.07.1919, Ardud, jud. Satu Mare - † 3 martie 1998, Bocșa), începând cu data de 15 iulie, la Reșița se organizează o nouă miniexpoziție filatelică, de data aceasta în interior. Colecționarul reșițean Gustav Hlinka, deținător a numeroase premii naționale și internaționale, expune tematica „Reșița industrială”. Miniexpoziția poate fi vizitată prin programare la telefonul 0255 22 00 81.
Erwin Josef Țigla


Uniformele regalității românești (II)

Romfilatelia continuă seria tematicilor dedicate monarhiei, prin emisiunea de mărci poștale Uniformele regalității românești (II), care va intra în circulație miercuri, 15 iulie 2020, cu ocazia Zilei mărcii poștale, informează compania într-un comunicat de presă postat pe site-ul propriu.
Toți cei patru Regi ai României au folosit ca îmbrăcăminte uniforma militară, ca simbol al autorității monarhiei.
Regele Carol I (1839-1914), ilustrat pe timbrul cu valoarea nominală de 3,30 lei (contravaloarea unei corespondențe recomandate neprioritare interne cu greutatea de până în 50 de grame), a îmbrăcat uniforma militară încă de la vârsta de zece ani, când a început școala militară.
Regele Ferdinand I (1865-1927), reprezentat pe timbrul cu valoarea nominală de 5 lei (contravaloarea unei corespondențe neprioritare externe cu greutatea de până în 50 de grame), și-a petrecut copilăria și adolescența la reședința familiei din Sigmaringen, Germania.
Încă de mic, Regele Carol al II-lea (1893-1953), prezentat pe timbrul cu valoarea nominală de 8,50 lei (contravaloarea unei corespondențe prioritare externe cu greutatea de până în 50 de grame), a apărut îmbrăcat în uniformă militară, în spiritul monarhiei din România.
Regele Mihai I (1921-2017), ilustrat pe timbrul cu valoarea nominală de 12 lei (contravaloarea serviciului recomandat extern), a început să poarte uniforma militară odată cu venirea tatălui său pe Tron, în 1930.
Colița dantelată a emisiunii, cu valoarea nominală de 29 lei (contravaloarea unei corespondențe prioritare externe cu greutatea cuprinsă între 500 și 1.000 de grame), reprezintă un montaj alcătuit din reproducerea primei colițe românești – Expoziția Filatelică Română EFIRO, Noiembrie 1932, București, alături de un portret al Regelui Carol al II-lea, în uniformă și cu coif.
Pe lângă tirajul de 50.000 exemplare pe hârtie albă, au fost emise și 50 de piese pe hârtie japoneză, de culoare gălbuie. Pentru piesele prezentate la expoziție, Regele Carol al II-lea a primit Diploma de onoare cu plachetă de aur.
Pe plicul „prima zi” a emisiunii este reprodusă o fotografie în care regii Carol I, Ferdinand I și Carol al II-lea pozează în uniforme militare.
Albumul filatelic este realizat în tiraj limitat de 311 exemplare și este echipat cu un bloc special de 4 timbre dantelate + 4 nedantelate ale emisiunii, precum și setul de două plicuri „prima zi” având ștampila aplicată în clar cu folio aur. Ambele produse sunt numerotate de la 001 la 311.


Povești și timbre: Muzicanții din Bremen

Muzicanții din Bremen este un basm scris de frații Grimm în care acțiunea se desfășoară în regiunea orașului Bremen.
Povestea se referă la patru animale, un cocoș, o pisică, un câine și un măgar care, fiind bătrâni și devenind nefolositori, urmau să fie ucise. Animalele reușesc să fugă, întâlnindu-se întâmplător pe drum, iar la propunerea măgarului pornesc prin pădure spre Bremen, petrecându-și noaptea într-o casă ce aparținea unor tâlhari. 
Cele patru animale reușesc să sperie hoții care fug din casă și lasă sălașul animalelor. În Bremen există un monument a lui Gerhard Marcks (1953) care reprezintă cele patru animale din poveste.
Marca poștală (Michel #DD 1720, Stamp Number #DD 1342, Yvert et Tellier #DD 1410, Stanley Gibbons #DD E1440, AFA number #DD 1474d) cu care am decis să ilustrăm povestea noastră a fost emisă pe data de 23 noiembrie 1971 și face parte dintr-o serie dedicată poveștilor. Având valoarea nominală de 20 de pfenngi est-germani și tipărită într-un tiraj de 2 milioane de exemplare, a avut putere de circulație până pe data de 2 octombrie 1990.


155 de ani de la prima ascensiune a vârfului Matterhorn

Matterhorn (Mont Cervin, Monte Cervino), situat lângă Zermatt, la granița dintre Italia și Elveția în Alpii Pennini, este unul dintre cei mai vestiți și mai deosebiți munți din lume. Are forma unei piramide abrupte și înclinate, al cărui perete estic este aproape vertical și care se ridică la o altitudine de aproape 1.000 de metri deasupra ghețarilor.
Popularitatea vârfului Matterhorn se datorează în mare măsură faptului că o perioadă îndelungată acesta a fost considerat imposibil de cucerit.
În anul 1865, în Alpii Penini au sosit două echipe de cutezători, cu intenția de a supune muntele cel mai greu de cucerit din Europa. Echipa alpiniștilor italieni (Jean-Antoine Carrel și Jean-Baptiste Bic) a intrat în competiție cu cei șapte alpiniști englezi (Lord Douglas, Peter Taugwalder tatăl, Peter Taugwalder fiul, Michel Croz, Charles Hudson și Douglas Hadow), conduși de Edward Whymper. După câteva tentative eșuate, Whymper a ales o rută care i-a făcut pe locuitorii Alpilor Penini să-l privească ca pe un nebun: traseul estic, care pornea de la Lacul Schwarzsee era considerat drept „cel mai imposibil dintre toate traseele imposibile”. Cu toate acestea, decizia englezului avea logica sa: din moment ce până atunci eșuase alegând alte rute, acesta a considerat normal să încerce să abordeze muntele dinspre est. La 14 iulie 1865 el a devenit primul om care a pășit pe vârful piramidei Matterhorn, muntele pe care nimeni nu reușise să-l cucerească înaintea sa.
Victoria a avut însă prețul său: pe drumul de întoarcere, patru dintre cei șapte membri ai echipei au căzut în prăpastie de pe peretele de stâncă (Croz, Hudson, Hadow, Douglas).

13 iulie 2020

Cărți și timbre: Vântul prin sălcii

Vântul prin sălcii (The wind in the willows) a cunoscut o notorietate instantanee, fiind publicat în douăzeci și cinci de ediții în numai două decenii de la apariție. Însă, în ciuda succesului cărții, Kenneth Grahame nu a încercat niciodată să scrie o continuare a acesteia.
Romanul ne introduce în lumea magică a copilăriei autorului, în care timidul, dar aventurierul Sobol, istețul, curajosul și boemul poet Șoarece-de-apă, ursuzul, devotatul și respectatul Bursuc, împreună cu nesăbuitul și înfumuratul Broscoi vor descoperi atât aventura, cât și savoarea unei vieți trăite în deplină armonie cu natura. Cartea are la bază poveștile pe care Kenneth Grahame i le spunea fiului său, iar personajele principale sunt inspirate de apropiați ai autorului. 
De exemplu, firea capricioasă și încăpățânată a fiului său   l-a inspirat în crearea lăudărosului Broscoi, iar prietenosul Sobol a fost inspirat chiar de scriitorul și bunul său prieten Sir Arthur Quiller-Couch.
Este o carte care vorbește celor mici și mari, deopotrivă, despre prietenie și loialitate, dar și despre bucuria simplă a unei vieți liniștite care se desfășoară în ritmul naturii.
Marca poștală britanică pe care am ales-o ca referință pentru povestea noastră are valoarea nominală de 10½p, a fost pusă în circulație în anul 1979 și face parte din emisiunea „Anul copilului”.

90 de ani de la primul Campionat Mondial de fotbal

Campionatul Mondial de Fotbal sau Cupa Mondială FIFA este cea mai importantă competiție fotbalistică disputată între echipele naționale de fotbal. Competiția se desfășoară în sistem de cupă, și este împărțită în faza preliminară și turneul final. Preliminariile se dispută pe durata unui an, fiecare continent având propriile reguli de calificare. Turneul final are loc o dată la 4 ani și se dispută la începutul verii pe durata unei luni (aproximativ). Țara organizatoare a turneului final este desemnată de FIFA cu cel puțin 4 ani înainte. Prima ediție a avut loc în anul 1930 în Uruguay, iar cea mai recentă în 2018 în Rusia. Ediția din 2002 a fost prima din istoria competiției care a avut două țări organizatoare: Japonia și Coreea de Sud. Următoarele două ediții vor fi găzduite de Qatar în 2022 și Statele Unite Ale Americii, Canada și Mexico în 2026, fiind prima ediție care este organizată de trei țări. Campionatul Mondial de Fotbal este unul dintre cele mai importante evenimente sportive ale planetei.
Visul președintelui FIFA, Jules Rimet, s-a împlinit când Uruguay a găzduit ediția inaugurală a Campionatului Mondial de Fotbal, chiar în anul în care serba centenarul. Doar 4 naționale din Europa s-au aventurat în călătoria peste ocean (Belgia, Franța, România și Iugoslavia), iar finala s-a disputat între echipe din America de Sud, Uruguay învingându-și vecinii din Argentina cum au făcut și în 1928 în finala Olimpică. Gazdele au triumfat cu 4-2 pe noul stadion Estadio Centenario, devenind primii campioni mondiali. 


12 iulie 2020

Povești și timbre: Povestea iepuraşului Peter

Povestea pentru copii în română „Povestea iepuraşului Peter” o are ca autor pe Beatrix Potter. În basmul „Povestea iepuraşului Peter” este vorba despre patru iepurași pe nume Flopsy, Mopsy, Codita de Bumbac și Peter, care trăiau împreună cu mama lor într-o vizuină aflată la adăpostul unui copac. Deși mama lor le-a explicat regulile, iepurașul Peter care era cam obraznic, s-a aventurat în grădina domnului McGregor și a început să mănânce din legumele acestuia.
Marca poștală aleasă pentru a ilustra povestea de astăzi a fost emisă de administrația poștală a Marii Britanii pe data de 28 iulie 2016 și face parte dintr-o serie de 10 timbre dedicate autoarei. Beatrix Potter este unul dintre cei mai populari și celebri scriitori pentru copii din Regatul Unit. Poveștile ei au înregistrat vânzări la nivel global de peste 250 de milioane de exemplare, fiind publicate în 45 de limbi și disponibile în 110 țări din întreaga lume.


125 de ani de la nașterea arhitectului american Buckminster Fuller

Richard Buckminster Fuller (n. 12 iulie 1895 – d. 1 iulie 1983) a fost un vizionar, designer, arhitect, poet, autor și inventator american. Fuller este cel mai bine cunoscut pentru inventarea domului geodezic, iar pe plan social ca fiind cel de-al doilea președinte al organizației Mensa.
De-a lungul întregii sale vieți, Fuller a fost intens preocupat de întrebarea „Are umanitatea vreo șansă de a supraviețui suficient de mult și de plin de succes pe planeta Pământ și dacă "da" cum o va face?” Considerându-se el însuși un individ obișnuit, fără modalități financiare deosebite și fără titluri academice, Fuller a ales deliberat devotarea vieții sale acestei cauze. A căutat mereu să descopere ceea ce ar putea face un individ obișnuit, așa cum se considera, pentru a îmbunătății condițiile de trai a majorității omenirii acolo unde organizații mari și puternice precum guverne sau companii private nu erau capabile de a o face.
Urmărind cu tenacitate de-a lungul întregii sale vieți ideile sale majore, Fuller a scris și publicat peste 30 de cărți, fiind și cel care a propus și popularizat termeni așa cum sunt „Spaceship Earth” („Nava spațială Pamânt”), ephemeralization („efemeralizare”) și synergetics („sinergetică”). De asemenea, a lucrat și realizat numeroase invenții, sau a perfecționat altele, mai ales în domeniul arhitecturii și al designului industrial, dintre care cea mai cunoscută este domul geodezic. Uneori, substanțele din clasa specială de compuși ai carbonului cunoscute ca fulerene mai sunt numite și buckyballs, întrucât structura acestora este foarte similară cu suprafața domurilor geodezice.
Mai târziu în viața sa, după ce a lucrat pe conceptele sale de mai multe decenii, Fuller a realizat o vizibilitate publică considerabilă. El a călătorit în lume pentru prezentarea de prelegeri, și a primit numeroase titluri Doctor Honoris Causa. Cele mai multe din invențiile sale, cu toate acestea, nu au fost niciodată aplicate în producție, iar el a fost puternic criticat; în cele mai multe domenii el a încercat să influențeze, cum ar fi arhitectura, sau pur și simplu a fost respins ca un utopist fără speranță. Susținătorii Fuller, pe de altă parte, susțin că munca lui nu a primit încă atenția pe care le merită. Conform filosofului N.J.Slabbert, Fuller a avut un stil obscur scris, care a împiedicat de circulație a ideilor sale.


11 iulie 2020

O nouă maximă cu veverița roșie euroasiatică

În data de 31 iulie 2020, cu ocazia Zilei Internaționale a Rangerilor, Societatea Română de Maximafilie „Dr. Valeriu Neaga” va pregăti o carte poștală maximă având ca tematică parcurile naționale și ca subiect veverița rosie.
Cartea poștală maximă va fi realizată într-un număr limitat de exemplare și va fi disponibilă pentru colecționarii interesați pe bază de solicitare, prin regula primului venit.
Doritorii îl pot contacta pe domnul Valentin Golea (care este și machetatorul ștampilei) pe rețele de socializare sau prin e-mail la adresa valentin.golea@gmail.com.
Pentru cei interesați ștampila va fi disponibilă vineri, 31 iulie 2020, la Oficiul Poștal din Zărnești în vederea obliterării complementare a corespondenței.
Pentru cine are posibilitatea, îl rog să-mi trimită o vedere cu ștampila prezentată. 

Povești și timbre: Alice în Țara Minunilor

Alice în Țara Minunilor este o carte scrisă de autorul britanic Lewis Carroll în 1865. Povestea se bucură de o popularitate constantă atât în rândul copiilor, cât și a adulților. Cartea este considerată unul dintre cele mai bune exemple a literaturii absurdului. Se folosesc numeroase glume și aluzii matematice, lingvistice și filosofice. Trăsăturile istoriei și structura ei au avut o influență puternică asupra artei, în special asupra genului literar fantastic. Alice în Țara Oglinzilor este o continuare a lucrării. 
Marca poștală (Michel #GG-AL 519, Yvert et Tellier #GG-AL 520, Stanley Gibbons #GG-AL 538, Numar AFA #GG-AL 534) pe care am ales-o să ilustrăm povestea de astăzi a fost emisă de administrația poștală a statului Alderney pe data de 5 februarie 2015. Timbrul are valoarea nominală de 41 penny, dimensiunile de 36,85 x 40,64 mm și a fost machetat de către Keith Robinson.


459 de ani de la nașterea poetului spaniol Luis de Góngora

Luis de Góngora y Argote (n. 11 iulie 1561, Córdoba, Spania – d. 23 mai 1627, Córdoba, Spania) a fost un poet și dramaturg aparținând „Secolului de aur” al literaturii spaniole, cel mai de seamă reprezentant al curentului literar cunoscut sub denumirea de „culteranism” (sau chiar „gongorism”, după numele poetului). Operele sale au fost subiectul unor dezbateri între criticii literari încă din timpul vieții poetului.
A studiat în Salamanca, aprobând cursurile în 1585 și a fost ales canonic la o catedrală din Córdoba, funcție care i-a permis să călătorească prin regiuni precum Navarra, Andalucía și ambele Castilii (Madrid, Salamanca, Granada, Jaén, Cuenca, Toledo). Felipe al III-lea l-a numit capelan regal și l-a primit la Curte până în 1626, timp în care Góngora a încercat să obțină posturi și favoruri pentru membrii familiei sale; în 1627, Luis de Góngora avea să moară în Córdoba.
Velázquez i-a făcut un portret în care se poate remarca fruntea lată și senină, iar din documentele și satirele marelui său rival, Francisco de Quevedo, putem presupune că era un om jovial și guraliv, foarte sociabil și iubitor al luxului și al bunurilor lumești în general. Îi plăceau jocurile de cărți și coridele, fiind chiar criticat uneori că nu respectă normele de conduită ale unui reprezentant al clerului. În epoca sa era considerat un maestru al satirei, chiar dacă n-a ajuns la extremele expresioniste ale lui Quevedo sau la nuanțele obscure ale lui Juan de Tassis y Peralta, conte de Villamediana, care i-a fost prieten și unul din cei mai buni discipoli. Góngora a murit în urma unui atac de apoplexie pe când avea 65 de ani, iar cu ceva timp înainte își pierduse memoria. 


Publicitate

Persoane interesate