130 de ani de la moartea scriitorului Alexandru Odobescu

Scriitorul Alexandru Odobescu s-a sinucis cu o supradoză de morfină din cauza unei iubiri neîmpărtăşite. A decedat la 10 noiembrie 1895. A fost îndrăgostit de o fostă Miss România, profesoara de geografie Hortansa Racoviţă, mai tânără cu 30 de ani decât el. Pentru scriitorul Alexandru Odobescu, întâlnirea cu profesoara de geografie Hortensia Racoviţă, o femeie frumoasă care deţinuse titlul de Miss România, s-a dovedit a fi fatală. El era un bărbat însurat, la casa lui, şi avea copii. Ea era o doamnă mai tânără cu 30 de ani decât Odobescu, cu două căsnicii eşuate la activ. Născută la Brăila în 1864, Hortensia Racoviţă se căsătorise în 1885 cu fiul lui Carol Davila, Alexandru. Căsătoria s-a finalizat cu un divorţ. S-a căsătorit apoi cu Dumitru Racoviţă, care a murit după doar doi ani de căsnicie. Autoare a unui manual de geografie, profesoara era nu doar o femeie frumoasă, ci şi una educată. Alexandru Odobescu a cunoscut-o în 1891. Era însurat cu Alexandra-Saşa Prejbeanu şi avea o fiică de 28 de ani. După un mariaj de trei decenii cu Saşa, inima lui Odobescu a fost furată iremediabil de profesoara de geografie. Despre Saşa se spune că a fost o soţie mai mult decât îngăduitoare, care a tolerat aventurile amoroase ale soţului, problemele cu banii şi dependenţa de morfină pe care o dobândise scriitorul. Aventura scriitorului cu Hortansa a fost una zbuciumată şi a ajuns şi la urechile soţiei. Crezând că este vorba despre o aventură amoroasă, aşa cum mai existaseră în trecut, Saşa a trecut cu vederea pasiunea scriitorului pentru profesoara de geografie. În speranţa că profesoara îl va accepta ca soţ, dacă va fi un om liber, scriitorul i-a cerut Saşei divorţul. I-a cerut soţiei divorţul, iar amantei mâna. „Sunt antrenat cu forţa cea mai irezistibilă, cea mai suveran dominantă, într-o afecţiune foarte puternică pe care n-am mai simţit-o niciodată”, spunea Odobescu despre pasiunea sa pentru Hortansa. Se spune că soţia scriitorului, Saşa, a înţeles pasiunea acestuia şi i-a cerut ea însăşi Hortensiei să se căsătorească cu Odobescu. Tânăra profesoară de geografie nu a acceptat. Deşi iniţial acceptase iubirea acestuia şi se spune că îi şi alimentase pasiunea, într-un final l-a respins. Odobescu nu a suportat refuzul Hortensiei. „Nebun n-am fost, dar că, cu inima mea peste fire simţitoare, am căzut pradă uşurinţii şi vulgarităţii simţirilor unei fiinţe fără inimă, fără conştiinţă, lipsită chiar de acea pătrundere de minte ce ar fi făcut dintr-însa o zână inspiratoare mult-puţinelor mele facultăţi intelectuale. Mi s-a întâmplat să iubesc şi alte femei în viaţa mea şi câteva din acelea au fost pentru mine îndemnătoare la cele mai bune şi mai alese ale mele lucrări. Aceasta însă, pe care am iubit-o mai mult decât pe oricare, a fost adevăratul mormânt al inteligenţei, al iluziilor, ba chiar şi al vieţii mele”, îi scria Odobescu prietenului său Anghel Demetriescu. Respins de Hortensia, Odobescu a avut o primă tentativă de sinucidere în noaptea de 5 spre 6 noiembrie 1895. A încercat să ia o supradoză de morfină, însă gestul nu i-a fost fatal. Supradoza i-a fost fatală şi a murit două zile mai târziu, pe 10 noiembrie 1895. Se spune că moartea lui nu a impresionat-o prea mult pe cea pentru care comisese gestul extrem din iubire. Hortensia s-a căsătorit un an mai târziu cu un profesor de geografie.

Arta sacră a Crăciunului

Două modele impresionante de mărci poștale atrag atenția asupra bogăției culturale și istorice a artei sacre din Elveția. Acestea înfățișează secțiuni selectate ale ferestrelor (vitraliilor) bisericii de la Catedrala din Berna și Abația Königsfelden.
Designul timbrului de 110 cenți înfățișează o naștere din fereastra „tinereței lui Hristos” de la mănăstirea Königsfeld. Clădirile mănăstirii de lângă Windisch au fost construite după uciderea regelui Albrecht I ca loc de amintire pentru familia Habsburgilor. Vitraliul din fereastra absidei corului de nord, cu înfățișarea nașterii lui Hristos, a fost creat cu puțin timp înainte de sfințire din 1330 și reprezintă cel mai înalt nivel de măiestrie din epocă.
Timbrul de 230 de cenți prezintă un design de înger de la fereastra „Moara gazdei” din Catedrala din Berna. Aceasta este una dintre ferestrele corului din biserică, care a fost construită începând cu 1425. Fereastra s-a păstrat practic în starea inițială. Iconografia ferestrei este considerată complexă. Situată într-o parte a bisericii deschisă anterior doar clerului, a fost concepută pentru a atrage un public educat. A fost realizată de un maestru necunoscut între 1448 și 1453.
Emisiunea a fost pusă în circulație pe data de 10 noiembrie 2022 în minicoli de câte 10 timbre (2 rânduri a câte 5 coloane) și a fost însoțită de un set de felicitări și două maxime.

130 de ani de la moartea poetului francez Arthur Rimbaud

Jean Nicolas Arthur Rimbaud (n. 20 octombrie 1854, Libreville, Champagne-Ardenne, Franța – d. 10 noiembrie 1891, Marsilia, Franța) a fost un poet francez, figură centrală a literaturii moderne, precursor al simbolismului.
A început să scrie poezii deja la vârsta de 10 ani, în 1870 publică prima sa scriere „Les étrennes des orphelins”. În același an, la 29 august, fuge de acasă la Paris, unde vagabondează și este închis într-o casă de corecție pentru minori. Este eliberat de un prieten al familiei, Georges Izambart, care-l readuce acasă. La vârsta de 17 ani, în 1871, scrie poemul esoteric „Le Bateau ivre” („Corabia beată”), pe care i-l prezintă poetului Paul Verlaine. În aceste creații de debut se simte influența lui Charles Baudelaire, dar - în același timp - se recunoaște propria sa originalitate în asociațiile metaforice neașteptate și în amestecul între conștiința de sine și resemnare, care va fi prezent și în operele ulterioare. La propunerea lui Paul Verlaine, Rimbaud se stabilește în 1871 în locuința acestuia din Paris, unde întrețin până în anul 1873 o relație amoroasă. Se ajunge la ruptură definitivă în 1873, când Verlaine, încercând să-l ucidă, îi produce o rănire gravă.
Urmează o viață de peregrinări și vagabondaj prin Anglia, Germania, Italia, Java și Cipru, lucrând ca prezentator de circ, mercenar, supraveghetor la o carieră de piatră etc. Din 1880 este negustor de cafea, piei de animale și arme în Africa de nord și ia parte la expediții în Etiopia și Somalia. În afara unei bogate corespondențe cu familia, de la vârsta de 20 de ani, Rimbaud nu a mai scris nimic în domeniul literaturii. Bolnav fiind, se întoarce în 1891 la Marsilia, unde moare la 10 noiembrie, în dureri sălbatice din cauza unei cangrene, la vârsta de 37 de ani.

50 de ani de când Marele Zid Chinezesc a devenit obiectiv turistic

Marele Zid Chinezesc este o construcție strategică de mii de kilometri lungime, cu rol de apărare. Zidul a fost construit cu scopul de apărare a graniței imperiului chinez contra atacurilor popoarelor nomade din nordul Chinei. Este o construcție gigantică considerată după volum ca cea mai mare de pe glob, cu o lungime de 21.196,18 km.
Prima porțiune a zidului a fost construită probabil în a doua jumătate a secolului V î.Hr, în timpul dezbinării Imperiului chinez (475-221 î.Hr.), cu scop de apărare împotriva nomazilor din nord.
Construcție gigantică a lumii antice, Marele Zid Chinezesc măsoară 21.196,18 de kilometri lungime, fiind și astăzi „cel mai lung zid de pe Terra”. Nu se știe cu exactitate care din formațiunile statale chineze a hotărât înconjurarea teritoriului său cu valuri de pământ și piatră. Pentru a-și proteja statul pe care îl unificase, primul împărat al Chinei, Qin (221-210 î.Hr.) poruncește să fie legate între ele fortificații clădite de predecesorii săi. Astfel va înainta atât spre est cât și spre vest, pe o lungime totală de circa 5.000 kilometri, realizând cel mai lung zid ce va deveni, ulterior, celebru. În timpul următoarei dinastii, Han (206 î.Hr.-220 d.Hr.), zidul a fost din nou prelungit spre est și spre vest până la o lungime de 21.196,18 kilometri. Suferind stricăciuni mari de-a lungul unui mileniu, Marele Zid Chinezesc a fost refăcut pe circa 6.400 kilometri în timpul dinastiei Ming (1368-1644), dinastie ce a fixat și capitala statului la Beijing (forma în care s-a păstrat până astăzi).
Șerpuind pe crestele munților și ale dealurilor, dar și prin văile adânci, zidul, prevăzut din loc în loc cu forturi cu aspect paralelipipedic și turnuri înalte de apărare, are o înălțime de 12 metri și o lățime de 6,5 metri. Pavat cu piatră, era folosit ca șosea strategică dar și ca drum comercial.
Lăsat în paragină începând cu secolul al XIX-lea, Marele Zid Chinezesc a fost luat sub protecție guvernamentală din 1952, fiind declarat monument istoric al Chinei. Cu toate astea, numai o mică porțiune din zid a fost reabilitată și accesibilă turiștilor. 

260 de ani de la nașterea poetului Friedrich von Schiller

Johann Christoph Friedrich Schiller (n. 10 noiembrie 1759, Marbach am Neckar, Sfântul Imperiu Roman – d. 9 mai 1805, Weimar, Saxa-Weimar), înnobilat în anul 1802 ca Friedrich von Schiller, a fost un poet și dramaturg german, considerat unul din clasicii poeziei germane.
Schiller s-a născut în familia unui felcer din Marbach am Neckar în ducatul Württemberg din sudul Germaniei, care devine mai târziu administrator al grădinilor curții ducale. În 1773, la vârsta de 14 ani, tânărul Schiller este înrolat la ordinul ducelui Karl Eugen în Academia Militară, instituție cu cel mai desăvârșit spirit cazon, unde se va forma spiritul rebel al viitorului poet. După opt ani începe studiul medicinei, devenind în 1780 medic militar al unui regiment din Württemberg, după ce susținuse o dizertație cu titlul Über den Zusammenhang der tierischen Natur des Menschen mit seiner geistigen („Despre relația dintre natura animală și cea spirituală a omului”).
În 1787 se stabilește la Weimar, primind funcția de consilier la curtea marelui duce Karl August. Această ultimă perioadă a vieții sale este marcată de strânsa prietenie cu Johann Wolfgang von Goethe, o perioadă clasicistă. Caracteristică acesteia, drama Don Carlos etalează un limbaj mai stăpânit, ferit de exploziile verbale. Dați libertate gândirii, replica marchizului de Posa, sintetizează noul principiu călăuzitor al năvalnicului poet de odinioară. 

În 1794 editează publicația Die Horen, unde va colabora și Goethe. Prietenia celor doi va rămâne unică în istoria literaturii. Individualitățile lor puternice se completau reciproc, spiritul speculativ, care pornea de la ideea de unitate, al lui Goethe și cel intuitiv, pornind de la varietate, al lui Schiller se întâlneau la jumătatea drumului, cum avea să scrie Schiller în studiul Über die naive und sentimentalische Dichtung („Despre poezia naivă și cea sentimentală”, 1796). La îndemnul lui Goethe, Schiller se întoarce - după zece ani de studii și publicistică - la poezie și dramă.
După 1799 apar dramele Wallenstein, Maria Stuart, Die Jungfrau von Orléans („Fecioara din Orléans”), Die Braut von Messina („Mireasa din Messina”), Wilhelm Tell. 

(Sursa: Wikipedia)

10 ani de când NASA a declarat misiunea Phoenix încheiată, după ce comunicarea cu modulul s-a pierdut

Phoenix Mars Lander, pe scurt Phoenix, este o navă robot dedicată continuării misiunii explorării spațiului, având ca țintă specifică amartizarea lină și, respectiv, continuarea explorării planetei Marte a sistemului nostru solar.
Oamenii de știință care controlează misiunea spațială au utilizat instrumentele de la bordul modulului spațial Phoenix pentru depistarea mediilor unde viața microbiană de pe Marte ar putea fi posibilă și cercetarea istoriei apei de pe această planetă. Stația cosmică Phoenix a coborât lin pe solul marțian într-una din regiunile nordice ale planetei, care este bogată în apă. Complexul științific și-a utilizat braţul său robotic pentru a extrage eșantioane din solul arctic al planetei Marte.
Misiunea Phoenix a fost lansată cu succes pe 4 august 2007 și a amartizat în ziua de 25 mai 2008. Programul ar fi trebuit să dureze 90 de zile marțiene (aproximativ 92 de zile pământene), dar robotul a depășit așteptările funcționând timp de cinci luni și reușind să transmită date până în ziua de 2 noiembrie 2008. Proiectul a fost declarat oficial încheiat pe 10 noiembrie 2008, întrucât scăderea duratei de expunere la soare și creșterea frecvenței furtunilor de praf în locul în care se află sonda nu-i mai permit acesteia să-și încarce bateriile solare.
Acest program, la care au participat mai multe entități guvernamentale și neguvernamentale, a fost condus de Laboratorul lunar și planetar (în original Lunar and Planetary Laboratory) al University of Arizona din Tucson, sub supervizarea NASA. Programul a fost un parteneriat între Statele Unite, Canada, Elveția, Danemarca și Germania, pe de o parte, respectiv NASA, Agenția Spațială a Canadei (în original, Canadian Space Agency) și industria aero-spațială.
Phoenix reprezintă a șasea amartizare reușită de NASA din douăsprezece tentative și este prima care a amartizat în regiunile polare ale planetei.

100 de ani de la sfârșitul Primului Război Mondial

Asociația Filateliștilor Caraș-Severin a realizat o ștampilă omagială care marchează „100 de ani de la sfârșitul Primului Război Mondial 1918-2018”. Ea va fi aplicată pe corespondența expediată sâmbătă, 10.11.2018, de la Oficiul Poștal nr. 1 din Reșita - cod poștal 320240.

Pentru cine are posibilitatea, îl rog să-mi trimită o vedere cu ștampila prezentată.