Mitul reginei Maria Antoaneta

Unul dintre cele mai cunoscute mituri despre regina Maria Antoaneta este acela că ar fi răspuns, la auzul faptului că populația Franței nu avea pâine pentru a se hrăni, cu celebra frază „Să mănânce cozonaci!”. Această afirmație a fost popularizată în timpul Revoluției Franceze și a devenit un simbol al indiferenței și aroganței aristocrației față de sărăcia și suferința poporului.
Cu toate acestea, nu există dovezi istorice care să susțină că Maria Antoaneta a spus cu adevărat această frază. Într-adevăr, această afirmație nu apare în nicio sursă istorică contemporană cu viața reginei, ci a fost introdusă în secolul al XIX-lea într-o lucrare de literatură franceză. Mai mult decât atât, regina nu a fost niciodată atât de insensibilă la suferința poporului, iar în timpul regenței sale a încercat să ajute oamenii săraci prin donații și alte activități caritabile.
În concluzie, mitul conform căruia Maria Antoaneta ar fi spus „Să mănânce cozonaci” este doar unul dintre multele mituri și legende care s-au format în jurul acestei personalități istorice complexe și fascinante.

100 de ani de la fabricarea de vagoane de cale ferată îngustă la UNIO Satu Mare

Istoria Uzinei UNIO Satu Mare – citadela industriei sătmărene - începe în anul 1911 cănd pe actuala locație a uzinei s-a construit Fabrica de Produse de Tâmplărie și Comerț de lemne Satu Mare. Ea a culminat între anii 1980- 1989 când se construiau utilaje miniere, benzi transportoare, vagoneți și locotractoare pentru  mine, dar și diferite construcții metalice masive pentru alte ramuri ale industriei.

Puțini sătmăreni știu ca UNIO Satu Mare a avut tangență și cu calea ferată.
În jurul Sătmarului s-au construit doua linii de cale ferată îngustă.

În anul 1900 se inaugurează linia de cale ferată îngustă Satu Mare – Ardud și în anul 1906 linia de cale ferată îngustă Satu Mare – Bixad. În exploatare, pe parcursul anilor, vagoanele de cale ferată îngustă de marfă și de călători s-au uzat și necesitau reparații mai mari la caroserie și la sistemele de rulare.

În anul 1921 în cadrul Uzinei UNIO Satu Mare se înființează Fabrica de Vagoane – Societate pe Acțiuni, care se ocupa de repararea vagoanelor de cale ferată îngustă.                      
În anul 1923 se realizează o hală nouă pentru construcția și montarea de vagoane noi de cale ferată îngustă.

În anul 1927 se construiesc deja și vagoane de cale ferată de marfă și de călători (pe 4 osii) de linie normală și începe construcția și de vagoane dormit tip Pullman (după licență originală), care circulau pe întreaga rețea de cale ferată din țară.

ing. Lőrincz Tiberiu

Locomotiva „Novelty 0-4-0T”

Saint Vincent şi Grenadines, 1984 (Mi #740)

Locomotiva Novelty 0-4-0T a fost construită în 1829 în Marea Britanie de către firmele Braithwaite și Ericsson. Era o locomotivă cu aburi cu roți acționate de pistoane cu o capacitate de tracțiune de aproximativ 4 tone.
Locomotiva a fost construită pentru a participa la prima cursă de locomotive din lume care a avut loc la 1 octombrie 1829 la Rainhill, lângă Liverpool.

Benin, 1997 (Mi #999)

A concurat cu alte șase locomotive și, deși nu a câștigat cursa, a reușit să atingă o viteză impresionantă de 48 km/h.
Designul locomotivei Novelty a inclus o serie de inovații care au făcut-o mai eficientă și mai ușor de manevrat decât alte locomotive ale timpului. De exemplu, roțile mari cu spițe subțiri au permis o viteză mai mare, în timp ce distribuția puterii pe toate cele patru roți a făcut ca tracțiunea să fie mai uniformă și mai puternică.

Laos, 1988 (Mi #1095)

În ciuda performanțelor sale impresionante la cursa din Rainhill, locomotiva Novelty nu a devenit populară în rândul operatorilor feroviari datorită fiabilității sale reduse și a faptului că nu era atât de puternică ca alte locomotive ale vremii. Cu toate acestea, este o locomotivă istorică importantă, fiind una dintre primele locomotive cu aburi din lume și un exemplu reprezentativ al progresului tehnologic din secolul al XIX-lea.

Un secol de la construcția locomotivei Flying Scotsman

Locomotiva Flying Scotsman este una dintre cele mai cunoscute locomotive din lume. A fost construită în 1923 pentru compania feroviară London and North Eastern Railway (LNER) din Marea Britanie și a fost proiectată pentru a efectua călătorii rapide între Londra și Edinburgh pe linia principală estică.
De-a lungul anilor, locomotiva Flying Scotsman a stabilit mai multe recorduri de viteză, printre care primul tren care a depășit viteza de 100 mile pe oră în 1934. A fost, de asemenea, prima locomotivă care a efectuat o cursă transcontinentală fără oprire din New York până în California în 1969.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, locomotiva Flying Scotsman a fost vopsită în gri închis și a fost utilizată ca locomotivă de transport de trupe și echipamente militare.
După o serie de proprietari privați, locomotiva Flying Scotsman a fost achiziționată de către muzeul național al feroviarilor din York, unde a fost restaurată și reînviată. În prezent, este adesea expusă la diverse evenimente feroviare sau poate fi văzută în acțiune pe trasee feroviare speciale în Marea Britanie.
Cu prilejul aniversării a 100 de ani de la construcția sa, administrația poștală britanică a pus în circulație, pe data de 9 martie 2023, o emisiune filatelică compusă din opt mărci poștale (50 x 30 mm), un bloc filatelic, 2 FDC-uri, un plic filatelico-numismatic, un album filatelic, un set de prezentare și 13 cărți poștale ilustrate. Machetele au fost realizate de Steers McGillan Eves.

 

Nudul lui Pallady, eternizat în filatelie - când arta și timbrul se întâlnesc

Theodor Pallady (1871-1956) a fost un important pictor român care a contribuit la dezvoltarea artei moderne în România. El este considerat unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai școlii de la Barbizon și a fost unul dintre pionierii picturii moderne în țara noastră.
Pallady s-a născut la Iași, într-o familie de negustori, și a început să studieze arta la Școala de Belle Arte din București. Mai târziu, el și-a continuat studiile în Franța, unde a fost influențat de artiști precum Pierre Bonnard și Édouard Vuillard. În 1904, Pallady a participat la Expoziția Universală de la St. Louis, unde a câștigat o medalie de aur pentru lucrările sale.
În perioada interbelică, Pallady a fost unul dintre cei mai activi artiști din România, fiind implicat în numeroase proiecte artistice și culturale. El a fondat și a condus Societatea Tinerilor Pictori din București și a fost un susținător al artei moderne în țară.
Lucrările lui Pallady sunt caracterizate de o tehnică impresionistă și o abordare simplă și expresivă a subiectelor. El a pictat peisaje, naturi moarte, portrete și nuduri, iar culorile sale puternice și luminoase au devenit o marcă a stilului său.

Astăzi, operele lui Pallady sunt recunoscute și apreciate în întreaga lume, fiind prezente în colecții publice și private importante, precum Muzeul Național de Artă al României, Muzeul Național de Artă Modernă din Paris sau Muzeul Metropolitan din New York.
Lucrarea „Nud pe chaise-longue”, prescurtat „Nud”, este una dintre cele mai cunoscute și apreciate creații ale artistului român Theodor Pallady. Această pictură în ulei pe hârtie lipită pe carton (70 x 82 cm) a fost realizată în anul 1941 și înfățișează un nud feminin într-o poziție relaxată, așezat pe un șezlong, stând picior peste picior, cu mâinile aduse deasupra capului. În stânga ei se află o masă rotundă cu un vas alb cu flori galbene, iar în dreapta o pălărie galbenă așezată pe un divan.
„Nud pe chaise-longue” este o lucrare impresionantă prin abordarea simplă și expresivă a subiectului. Pallady a folosit o tehnică impresionistă, cu pete mari de culoare și o luminozitate puternică pentru a crea o atmosferă de intimitate și senzualitate. Tonalitățile calde și luminoase de galben, portocaliu și roz, contrastând cu albastrul patului și fondul, conferă tabloului o luminozitate și o energie aparte.
Această pictură este considerată una dintre cele mai importante lucrări ale lui Pallady și este expusă în prezent la Muzeul Național de Artă al României din București, în prezent fiind încadrată în domeniul artă plastică clasată în Patrimoniul cultural național al României. „Nud pe chaise-longue” reprezintă un exemplu remarcabil al artei moderne din România și a fost și rămâne o sursă de inspirație pentru mulți artiști de-a lungul timpului.

Lucrarea „Nud pe chaise-longue” de Theodor Pallady a fost inclusă în colecția de mărci poștale emisă de Poșta Română în anul 1969, având ca temă reproduceri de artă din Galeria Națională. Marca poștală înfățișează un detaliu din lucrare, reprezentând corpul feminin într-o poziție relaxată.
Timbrul din această emisiune emisiune filatelică, cu valoarea nominală de 20 de bani, a fost realizată într-un tiraj de 3.000.000 de exemplare. La data punerii în circulație a emisiunii a fost realizată și o maximă cu ștampila „prima zi a emisiunii”. Cele „oficială”, pe spatele cărților poștale folosite ca suport, au fost numerotate și li s-a aplicat ștampila Asociației Filatelice Române „Ilustrată maximă omologată”. Prin includerea lucrării „Nud pe chaise-longue” de Theodor Pallady în colecția sa de mărci poștale, Poșta Română a recunoscut importanța și valoarea culturală a operei artistului, precum și contribuția sa la dezvoltarea artei moderne în România.

Stații istorice de cale ferată

Pe data de 9 martie 2023, Statele Unite au emis cinci mărci poștale „Forever” în valoare de 0,63 dolari fiecare, prezentând cinci dintre cele mai simbolice stații feroviare din țară, în scopul de a omagia spiritul călătoriei cu trenul. Edificiile reprezentate pe aceste mărci sunt considerate pietre prețioase ale patrimoniului arhitectural național și continuă să joace un rol important în comunitățile lor. Cele cinci stații feroviare ilustrate pe aceste mărci sunt Point of Rocks din Maryland, Main Street din Richmond, Virginia, Santa Fe din San Bernardino, California, Tamaqua din Pennsylvania și Union Terminal din Cincinnati, Ohio. Toate acestea sunt incluse în registrul național al locurilor istorice păstrate de Departamentul de Interne. Machetarea acestei emisiuni a fost realizată de specialiștii de la Down the Street Designs, sub îndrumarea directorului artistic Derry Noyes.

Miguel Biada părintele locomotivei „Mataro”

Spania, 1974 (Mi #2068).

Inginerul Miguel Biada este considerat unul dintre pionierii industriei feroviare din Spania și este cunoscut pentru fondarea primei fabrici de locomotive din țară, „La Maquinista Terrestre y Marítima” din Barcelona, împreună cu partenerul său, Andreu Muntaner.
În 1844, Biada a făcut o vizită la fabrica de locomotive a lui Robert Stephenson din Marea Britanie, unde a studiat construcția locomotivelor cu abur. În urma acestei experiențe, el a decis să înceapă construcția de locomotive proprii în Spania, în loc să continue să importe tehnologie străină.

Plic cu ștampila „prima zi” aplicată la Mataro.

Prin urmare, Biada și Muntaner au fondat fabrica „La Maquinista Terrestre y Marítima” din Barcelona în 1855, care a devenit una dintre cele mai importante fabrici de locomotive din Spania.
Locomotiva „Mataro” a fost construită în această fabrică în 1848, la trei ani după vizita lui Biada în Marea Britanie, după proiectele de inginerul britanic John Curr.

FDC-ul emisiunii spaniole din 1974,
cu ștampila „prima zi” aplicată la Barcelona.

Locomotiva „Mataro” a fost folosită inițial pentru transportul de călători și mărfuri între orașele Barcelona și Mataró din Catalonia. Aceasta a avut o importanță deosebită în dezvoltarea industriei feroviare din Spania, fiind o demonstrație a capacității țării de a construi propriile sale locomotive cu abur fără a importa tehnologie străină.

Plic cu ștampila aniversară a 125 de ani de la
inaugurarea primei linii de cale ferată din Spania.

La acea vreme, locomotiva „Mataro” a fost una dintre cele mai puternice locomotive din Europa, putând trage 25 de vagoane cu o viteză de până la 45 km/h. Aceasta a fost exploatată timp de peste 30 de ani și a fost înlocuită în cele din urmă de modele mai moderne.
Astăzi, locomotiva „Mataro” este păstrată în Muzeul Feroviar din Catalonia, Barcelona, unde este expusă ca un important simbol al dezvoltării industriei feroviare din Spania.

Plic cu ștampila expoziției filatelice din Mataro.

 

Legenda muzicii Tina Turner: o viață plină de putere și inspirație

Madagascar, 2020.

Legendară, puternică și cu o voce iconică, artista Tina Turner a părăsit, pe data de 24 mai 2023, scena noastră într-un moment de tristețe pentru industria muzicală. Vestea trecerii sale în neființă a adus un val de emoție și adorație din partea fanilor din întreaga lume. Cu o carieră impresionantă și o viață plină de triumfuri și provocări, Tina Turner a rămas o sursă de inspirație pentru mulți.

Guinea, 2010.

Născută ca Anna Mae Bullock la 26 noiembrie 1939 în Nutbush, Tennessee, Tina Turner a urcat treptat pe scara succesului muzical, devenind una dintre cele mai influente și apreciate voci din istoria muzicii. Cu o putere vocală remarcabilă și un stil inconfundabil, ea a reușit să cucerească publicul cu hituri precum „Proud Mary”, „What's Love Got to Do with It” și „Simply the Best”.

Tanzania, 1992.

Cariera sa a fost marcată de colaborarea strânsă cu fostul său soț, Ike Turner, cu care a format duo-ul „Ike & Tina Turner”. Împreună au creat hituri de succes și au oferit spectacole de neuitat. Cu toate acestea, viața personală a artistei a fost marcată și de violență domestică, iar Tina Turner a avut curajul să se desprindă de această relație toxică și să-și construiască o carieră solo strălucitoare.
La sfârșitul anilor '80, Tina Turner a reinventat complet propria sa imagine și carieră, devenind un simbol al puterii și independenței feminine.

Burundi, 2011.

Albumul ei din 1984, „Private Dancer”, a marcat un punct de cotitură în cariera sa, obținând recunoaștere critică și comercială masivă. Aceasta a fost urmată de alte succese muzicale, precum albumul „Foreign Affair” și colaborările sale cu artiști de talie mondială.
Pe lângă talentul ei muzical, Tina Turner a fost și o prezență scenică extraordinară.

Burundi, 2012.

Cu energie debordantă, mișcări de dans electrizante și o carismă incredibilă, ea a cucerit publicul cu fiecare apariție pe scenă. Spectacolele sale live erau adevărate explozii de energie și pasiune, iar fanii se îndrăgosteau de forța și carisma sa.
Tina Turner a fost apreciată și pentru activitatea sa filantropică. Ea a susținut mai multe cauze, inclusiv drepturile omului, lupta împotriva cancerului și protecția animalelor.

Grenada, 1988.

Prin fundația sa, „Tina Turner Foundation”, ea a sprijinit proiecte de conservare a mediului și a contribuit la îmbunătățirea vieții oamenilor din comunitățile defavorizate.
Deși lumea muzicii a pierdut o adevărată legendă, moștenirea lui Tina Turner va continua să răzbată prin muzica sa și prin impactul pe care l-a avut asupra industriei muzicale și a miilor de fani din întreaga lume. Carisma, puterea și vocea sa inconfundabilă vor rămâne vii în inimile și amintirile tuturor celor care au fost inspirați de talentul și viața sa extraordinară.

Togo, 2019.

Tina Turner a fost și va rămâne un simbol al perseverenței și al puterii de a depăși obstacolele. Ea a demonstrat că nu există limite atunci când vine vorba de visurile și aspirațiile noastre. Moștenirea sa muzicală va continua să inspire și să încânte generațiile viitoare, iar amintirea ei va trăi veșnic în inimile fanilor săi.

 

Considerații asupra emisiunii de mărci poștale „100 de ani de existență a Filarmonicii de Stat «George Enescu»”

Timbrul emisiunii.

Filarmonica de Stat „George Enescu” este o orchestră simfonică prominentă cu sediul în București, România. A fost înființată în 1868, fiind una dintre cele mai vechi orchestre din Europa. De-a lungul anilor, orchestra a jucat un rol important în promovarea muzicii românești atât la nivel național, cât și internațional.
Orchestra a fost numită după marele compozitor român George Enescu începând din 1955, în onoarea contribuțiilor sale la muzică. Filarmonica a cântat în multe locații prestigioase din întreaga lume, inclusiv la Carnegie Hall din New York, la Royal Festival Hall din Londra, la Berlin Philharmonic și la Salle Pleyel din Paris.
Astăzi, Filarmonica de Stat „George Enescu” este formată din aproximativ 100 de muzicieni, inclusiv unii dintre cei mai talentați interpreți din România. Orchestra interpretează o gamă largă de repertoriu, de la muzică clasică la muzică contemporană, și a colaborat cu numeroși dirijori și soliști renumiți. Filarmonica găzduiește, de asemenea, diferite evenimente culturale, inclusiv festivaluri de muzică și programe educaționale pentru tinerii muzicieni.

Timbru preobliterat la data de
21.09.68 (orientat spre dreapta).

Data punerii în circulație învăluită în mister
În anul 1968, cu prilejul aniversării a 100 de ani de existență a Filarmonicii, Poșta Română punea în circulație o marcă poștală foarte apreciată de filateliști. Data punerii în circulație a emisiunii ridică câteva semne de întrebare pentru cei care studiază astăzi marca poștală românească. Cataloagele filatelice consultate menționează luna octombrie ca fiind luna punerii în circulație a emisiunii, la o lună după data înscrisă pe „Ștampila Prima Zi a Emisiunii”. Prima mențiune despre apariția acestei mărci am identificat-o în numărul 11(151)/1968 din luna noiembrie al revistei „Filatelia”. Unii filateliști sunt de părere că emisiunea ar fi fost lansată în luna septembrie (conform ștampilei) și pusă în circulație cu o lună mai târziu (conform menționărilor din cataloagele filatelice), însă nu am întâlnit nici un document oficial care să clarifice acest aspect. O altă categorie de filateliști, în care tind să mă încadrez și eu, consideră că data punerii în circulație a emisiunii ar fi data de pe ștampila existentă pe FDC, iar însemnările din cataloage ar fi eronate: unul dintre autori ar fi menționat pentru prima data luna „octombrie” iar informația ar fi preluată greșit de autorii următoarelor cataloage filatelice, fără a mai sta cineva să verifice aceste date.

Timbru preobliterat la data de
21.09.68 (orientat spre stânga).

Ștampila de pe timbre - martor al istoriei
Probabil cea mai bună dovadă în clarificarea acestei situații va fi identificarea unor scrisori sau cărți poștale circulate în perioada respectivă. Până atunci însă putem pune în balanță câteva mărci poștale ștampilate de complezență sau preobliterate vs. circulații din ultimul semestrul al anului 1968. În acest sens, am întâlnit mărci preobliterate cu ștampila „BUCUREȘTI 1” datată 21.9.68 în poziție răsturnată spre dreapta cu 90  ̊(EV) și răsturnată spre stânga cu 90  ̊(VE). De asemenea, cea mai timpurie scrisoare pe care am întâlnit-o până acum este datată 24 octombrie 1968 și a circulat pe relația București – Cluj. Orice semnalare a vreunei piese circulate efectiv poștal cu o dată anterioară este binevenită.

Fragment de șase mărci provenit
din colțul stâng superior al colii comerciale.

Caracteristicile tehnice ale emisiunii
Dar să ne întoarcem la timbrul supus analizei noastre. Pe marca poștală este reprezentată o harpă profilată pe silueta stilizată a Ateneului Român. În colțul din dreapta sus se găsesc cifrele anului de înființare a filarmonicii, respectiv 1868, și anul în care a fost emisă marca poștală, adică 1968. Pe marginea superioară, centrul este ocupat de cuvântul „CENTENARUL”, iar pe marginea din dreapta, de sus în jos, apare textul „FILARMONICII GEORGE ENESCU”.

Bloc de patru mărci.

Tipărirea și tirajul
Timbrul a fost tipărit în sistem offset, în patru culori, pe hârtie cromo. Tiparul offset (sau tifdruc în limba română) este o tehnică de imprimare care se bazează pe utilizarea unei plăci de imprimare cu imaginea inversată a designului dorit, care este apoi transferată pe hârtie printr-un proces de imprimare indirectă. Placa de imprimare este acoperită cu cerneală, care este transferată pe un cilindru intermediar sau blanket (care preia cerneala în relief din placa de imprimare), iar apoi pe hârtie. Acest proces de imprimare indirectă face ca tiparul offset să fie o metodă ideală pentru tipărirea de materiale cu un nivel mare de detaliu și pentru producția de tiraje mari, deoarece placa de imprimare poate fi folosită repetat pentru a produce mai multe copii. Tirajul acestei emisiuni a fost de 1.000.000 de exemplare, paginate în coli finite de câte 50 de mărci poștale (5 rânduri x 10 coloane).

FDC-ul emisiunii.

Dimensiune și dantelură
Dimensiunea standard a timbrului este de 28 x 48 mm dar au fost întâlnite și mărci cu dimensiunea de 29 x 49 mm. Dantelura cea mai întâlnită este de 12 : 12½ unități, însă au fost întâlnite și piese, care măsurate cu odontometrul, aveau 12¼ : 12½ unități.

Maximă realizată cu ștampila „prima zi”.

Machetatorul
Machetarea acestei emisiuni a fost realizată de către graficianul Ion Drugă, născut în 1912 în București. El a studiat pictura și grafica cu Herman Maxy și Iosif Ross și și-a dedicat cariera lucrării grafice de carte, publicitare și a desenelor în presă. Începând cu colaborarea sa cu Fabrica de Timbre, Ion Drugă a început prin a lucra în echipă cu Petre Grant, Alexandru Alexe și Gheorghe Bozianu. În 1966, el a primit sarcina de a crea singur machetele unor emisiuni, aceasta fiind cea de a treia emisiune realizată integral de el.

Maximă realizată cu ștampila
expoziției „Socfilex III”.

FDC-ul emisiunii
Plicul „Prima Zi” are dimensiunea de 168 x 114 mm și este colorat în alb-gălbui. Pe acesta se află o semiilustrație a clădirii Ateneului Român în nuanțe de crem, care este suprapusă peste o liră argintată. Sub aceasta, este tipărit textul „CENTENARUL FILARMONICII / GEORGE ENESCU / FIRST DAY COVER” în culoare maro. În colțul din dreapta, a fost aplicată marca poștală a emisiunii, care a fost apoi obliterată cu ștampila „Prima zi a emisiunii” în tuș negru. Ștampila rotundă are un diametru exterior de ø2,5 mm și prezintă aceeași liră din semiilustrația plicului încadrată de melismele 1868 și 1968. Dedesubtul lirei este notată data 20.IX.1968. Textul care înconjoară componenta grafică a ștampilei este „PRIMA ZI A EMISIUNII / BUCUREȘTI”.

Maximă realizată cu ștampila de zi a
Oficiului Poștal nr. 1 din București, datată 20.08.68(!).

Aspecte filatelice
Am menționat la începutul articolului că această marcă poștală a fost foarte apreciată de filateliști. Acest lucru se datorează faptului că macheta a fost bine realizată, culorile alese au inspirate, tiparul a fost de bună calitate, iar subiectul tratat a fost de asemenea unul foarte apreciat.

Maximă realizată cu ștampila de zi a
Oficiului Poștal nr. 1 din București, datată 20.09.76.

Iubitorii de maximafilie au creat o mulțime de cărți poștale maxime folosind ștampilele „prima zi”, cele de la diversele expoziții filatelice (precum SOCFILEX III) sau ștampile de zi ale unităților poștale. Din păcate, în timp ce căutam pe site-urile de comerț filatelic, am descoperit și unele piese care au fost create în detrimentul filateliștilor, în care una dintre maxime prezintă o dată anterioară (20.08.1968) celei a punerii în circulație a emisiunii pe ștampila de zi a oficiului poștal unde a fost emisă. Acum, teoria conspirației oferă patru scenarii posibile: primul (și cel mai probabil) - oficiantul a setat greșit data de pe ștampilă și nimeni nu a observat eroarea; al doilea - data de pe ștampilă este corectă, dar creatorul a avut acces la timbre înainte de lansarea oficială (deoarece există un interval de timp între tipărire și punerea în circulație); al treilea - data este corectă și timbrele erau deja pe piață, ceea ce a făcut ca data punerii în circulație a emisiunii să fie devansată (care oricum este neclară); și, în cele din urmă, cel de-al patrulea (și cel mai grav, dacă se dovedește a fi adevărat) - data de pe ștampilă a fost modificată intenționat (dar cu ce scop?).

Maximă realizată cu
ștampila de zi a Oficiului Poștal nr. 1
din București, datată 20.10.68.

La realizarea maximelor au fost utilizate ilustrate cu Ateneul din București produse de către: Oficiul Național de Turism România (codurile 1001/2, 1134/2, 1134/15), Editura Meridiane (bazate pe fotografii realizate de Al. Florescu, Clara Spitzer și Hedy Löfter).
În perioada 1968-1989, activitatea filatelică de masă a avut un profil distinct. Practic, fiecare eveniment important a fost consemnat de către asociațiile și grupările filatelice din țară prin intermediul realizării de plicuri ocazionale și ștampile speciale. Aceste piese au fost produse de către diferite entități, cum ar fi Filiala A.F.R. Botoșani (cu ocazia aniversării a 50 de ani de la înființarea Filarmonicii de Stat din Botoșani în 1969), gruparea filatelică din Bacău (cu ocazia Expoziției filatelice omagiale „George Enescu” din 1979) sau cea din Arad (realizată cu ocazia aniversării a 120 de ani de la nașterea compozitorului și dirijorului Ion Vidu din 1983).

 

Scrisoare circulată pe relația București - Cluj,
expediată pe 24 octombrie 1968.

Câteva aspecte poștale
La momentul emiterii, timbrul de 55 de bani a fost utilizat pentru a franca o scrisoare internă cu greutatea de până în 20 de grame, cu destinația „alte localități”. Datorită nominalului său adecvat și a tirajului mare, acest timbru a fost utilizat intens pentru a francarea corespondenței interne și pentru a completa tarifele poștale la corespondența externă.
Cea mai timpurie scrisoare pe care am găsit-o pe site-ul Delcampe, francată cu acest timbru, este datată 24 octombrie 1968 și a fost trimisă de la București la Cluj.

Scrisoare circulată pe relația Brașov - Torino,
expediată pe data de 1 decembrie 1968.

Pe 9 noiembrie 1968, tarifele poștale externe au crescut semnificativ. Pentru expedierea unei scrisori simple cu greutatea de 20 de grame, tariful a crescut la 2,40 lei, față de 1,60 lei (cu 80 de bani mai mult). Serviciul de expediere „prin-avion” a crescut și el cu 30 de bani (0,90 lei) pentru aceeași greutate în zona II de expediție (țările europene care nu sunt vecine cu România).
În general, datorită lipsei de timbre cu nominale adecvate în oficiile poștale din provincie, corespondența a fost suprafrancată (ca și astăzi, de altfel) în medie cu 5 bani. De exemplu, o scrisoare trimisă de la Brașov la Torino, la data de 1 decembrie 1968, expediată „prin-avion”, a fost francată cu timbrele de 1,20 lei și 1,60 lei din emisiunea „120 de ani de la Revoluția din 1848” și timbrul de 55 bani din emisiunea „100 de ani de existență a filarmonicii de Stat George Enescu”. Total: 3,35 lei. Tariful corect pentru această scrisoare ar fi fost de 3,30 lei (2,40 lei pentru o scrisoare simplă de până în 20 de grame + 0,90 lei suprataxa pentru expediere „prin-avion”).

Eroare potențială: pată albă în partea dreaptă-jos
a cifrei 8 (ora 5) din anul „1868”.

Abaterea de la marca standard
Diferențele mici în dimensiune și design menționate pot fi cauzate de posibilele erori de măsurare, iar dacă sunt reale, acestea pot fi ignorate datorită valorilor prea mici.

Eroare potențială: pată neagră între corzile 5 și 6
ale harpei, sub clădirea Ateneului.

Până în prezent, niciun catalog filatelic nu a menționat existența erorilor clasice. Cu toate acestea, în timpul studiului meu asupra acestei mărci, am identificat câteva piese care prezintă anumite particularități. În acest sens, voi aduce o contribuție mică, semnalându-le ca posibile erori.

Eroare potențială:  pată neagră între cifrele 9 și 6
din anul „1968”.

Eroare potențială:  „gâlmă” albă
pe textul vertical al mărcii.

Pentru ca acestea să fie catalogate drept erori, este necesară confirmarea lor prin cel puțin o altă piesă identică. Dacă aveți această marcă în colecția dumneavoastră, vă rog să mă informați.
Prima abatere identificată se referă la o pată albă în partea dreaptă jos a cifrei 8 (ora 5) din anul „1868”.
Următoarele trei semnalări sunt găsite pe un bloc de 4 mărci provenit din colțul din stânga jos al unei coli finite: există o pată neagră între cifrele 9 și 6 din anul „1968” (r.4 x c.1); o pată neagră între corzile 5 și 6 ale harpei, sub clădirea Ateneului (r.4 x c.2) și o „gâlmă” albă pe textul vertical din stânga mărcii, între primele două cuvinte. Acesta acoperă parțial literele „I” și „G” și complet ghilimelele deschise (r.5 x c.1).
Cea de a cincea semnalare este legată de o pată albă pe „cadrul” harpei, iar cea de a șasea se referă la cadrul din partea dreaptă întrerupt.
Tot despre o pată albă pe fereastra centrală a Ateneului, la ora 12, în dreapta celei de a treia corzi a harpei vorbim în cea de a șasea semnalare.
Aștept confirmarea acestor descoperiri și semnalarea altor posibile erori.

Eroare potențială: pată albă pe
cadrul superior al harpei.

În loc de concluzii
Emisiunea filatelică „100 de ani de existență a Filarmonicii de Stat George Enescu” este o emisiune comemorativă care celebrează un secol de la înființarea celebrei instituții muzicale din București. Această emisiune filatelică reprezintă un tribut adus uneia dintre cele mai importante instituții muzicale din România și a fost lansată într-un moment cheie pentru Filarmonica George Enescu, care sărbătorea un secol de la fondarea sa. Este o piesă de colecție valoroasă pentru iubitorii de filatelie și muzică clasică și demonstrează modul în care filatelia poate marca și celebra momente importante din istorie.

Eroare potențială: cadrul harpei din dreapta
întrerupt în partea de jos.

Bibliografie:
Gheorghe Tudor, Coriolan Chiricheș, Gheorghe Mermeze, Catalogul mărcilor poștale românești 1990-2017 (februarie), Ed. Axa, 2017
Cristian Andrei Scăiceanu - Dicționarul machetatorilor mărcilor poștale românești, Ed. Oscar Print, 2018, ISBN 978-973-668-480-7
***, Delcampe.net
***, ebay.co.uk

Eroare potențială: pată albă pe fereastra centrală a Ateneului, la ora 12, în dreapta celei de a treia corzi a harpei.