Publicitate

28 februarie 2023

Omagiu adus lui Vladimír Suchánek

Vladimir Suchánek (12 februarie 1933 – 25 ianuarie 2021) a fost un artist grafic ceh și machetator de mărci poștale. Pe 20 ianuarie 2023, administrația poștală a Republicii Cehe i-a adus un omagiu punând în circulație o marcă poștală (40 x 23 mm) cu chipul său care a fost asociată cu una dintre litografiile sale din 1978, „Arlechin îndrăgostit”. Timbrul, cu valoarea de 21.00 de coroane la data punerii în circulație a emisiunii (rezumat prin litera „B”), aparține seriei „Tradiția designului timbrelor cehe” dedicat machetatorilor de mărci poștale.
Seria a fost paginată în foi de cincizeci de mărci poștale sau în broșuri de opt plus patru fâșii, în două tipuri. Vinietele care însoțesc marca poștală prezintă alte lucrări, amintind de „Leda și lebăda”, și de chipul unei fete care se transformă în spirală în formă de scoici. Machetarea timbrelor a fost realizată de artista Eva Hašková. Tirajul emisiunii a fost de 822.000 timbre.

27 februarie 2023

Arhitectură de aur

PostNord Danemarca are tendința de a crea opere de artă uluitoare, sub formă de timbre. La începutul anului, mai exact pe data de 2 ianuarie 2023, poșta daneză a pus în circulație o serie formată din patru timbre, fiecare ilustrând o clădire frumoasă, veche, care a fost recent restaurată la strălucirea de odinioară de către Realdania. Realdania este o fundație non-profit, cu un scop filantropic de a îmbunătăți viața în și în jurul clădirilor.
Cele patru mărci poștale, fiecare cu valoare nominală de 12 coroane, înfățișează primării locale, tribunale și închisori din întreaga Danemarcă (Vordingborg, Thisted, Store Heddinge și Fredericia), iar cele patru timbre au fost paginate sub forma unui bloc filatelic foarte frumos, care este conceput sub forma unei schițe arhitecturale. (Sursa: Nordfrim)

26 februarie 2023

Experiența naturii

Pe 2 ianuarie 2023, PostNL a pus în circulație prima emisiune de timbre din acest an. Seria intitulată „Experience nature – Marker Wadden” reprezintă, de fapt, o coală (122 x 170 mm) de zece timbre (fiecare cu dimensiunea de 40 x 30 mm) în zece modele diferite cu valoarea nominală „1” (echivalentul a 1,01 euro la data punerii în circulație), tarif valabil pentru corespondența cu o greutate de până în 20 de grame cu destinația Țărilor de Jos. O coală de zece timbre putea fi achiziționată la prețul de 10,10 EUR.
Emisiunea face parte din seria multianuală „Experiența naturii 2021-2023”. În serie, în fiecare an sunt emise câte patru coli cu timbre, fiecare cuprinzând zece mărci poștale diferite. Timbrele prezintă imagini cu plante și animale din rezervațiile naturale olandeze unice din întreaga țară. În 2023, este rândul provinciilor Flevoland, Friesland, Overijssel și Noord-Brabant.
Cei zece rezidenți ai rezervației naturale prezentate pe timbrele „Experience nature – Marker Wadden” sunt: lebăda mută, papura, lingurița eurasiatică, iarba de marram, ploverul mic inelat sau prundărașul gulerat mic cum este cunoscut la noi, pițigoiul de stuf, sternul comun sau chira de baltă, merlanul sau smeltul european, lăcusta comună sau grelușelul pătat și cătina albă. Imaginea timbrelor este completată de flora și fauna tipică pentru această zonă. Acestea sunt prezentate într-un strat grafic separat, sub formă de imagini monocrome: iarbă de marram (sus stânga și dreapta), mucoș cu barbă (sus centru), șternă comună (centru stânga), lebădă mută (centru dreapta), râme (centru), râme (centru și dreapta), cătină (stânga jos) și ploveril inelat (dreapta jos).
Tirajul emisiunii a fost de 285.000 serii complete. (Surse: WOPA+ și Colnect)

25 februarie 2023

Spa - stațiunea balneară a Belgiei inclusă în Patrimoniului Mondial UNESCO

Un bloc de cinci timbre a fost emis pe 23 ianuarie 2023 de către Bpost pentru a aduce un omagiu orașului Spa, cunoscut ca principala stațiune balneară din Belgia. Spa a primit recent (în 2021) recunoașterea ca sit al Patrimoniului Mondial UNESCO și a fost prezentată pe o marcă poștală a Națiunilor Unite din 9 septembrie 2022 emisă pentru oficiul poștal de la Palais des Nations din Geneva, Elveția, ca parte a unui set care evidențiază marile orașe balneare din Europa - situri incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO. Despre această emisiune, dacă vă amintiți, am scris o postare în toamna anului trecut.
Revenind la emisiunea noastră, cele cinci timbre cu valoarea nominală aferentă zonei 1 (echivalentul a 2.53€ la data punerii în circulație) au fost realizate prin tehnica foto-montajului de către Geert Wille. Sunt redate imaginea a patru centre balneare cu o arhitectură deosebită, precum și interiorul unei săli de tratament. Imaginea de fundal al blocului filatelic dorește să scoată în evidență rolul apei - un adevărat izvor de sănătate.

24 februarie 2023

Snoopy și prietenii săi

„Snoopy și prietenii” este titlul primei emisiuni filatelice pe care Japonia l-a emis în acest an. Ajunsă pe 11 ianuarie 2023 la oficiile poștale japoneze, seria este compusă din zece timbre (21 x 26 mm) autoadezive de 84 de yeni, paginate într-o minicoală (187 x 67,5 mm) și vândute sub formă de pliant. Macheta timbrelor este semnată de Yasuko Yamada.
Personajele au fost create în 1950 de către artistului de benzi desenate Charles Monroe Schulz. După debutul în marile ziare, au devenit în scurt timp parte integrată a culturii pop, îndeosebi în Tokyo. Având pasionați în întreaga lume, Snoopy și prietenii săi pot fi întâlniți filme și seriale de televiziune, atracții în parcuri de distracție, precum și nenumărate evenimente culturale.

23 februarie 2023

Florile iubirii

Blocul special (sursa imaginii: Romfilatelia).

Deși planificată inițial pentru luna martie, Romfilatelia a decis să lanseze mai devreme emisiunea filatelică Florile iubirii (LP #2406) chiar în ziua de Dragobete, adică vineri, 24 februarie 2023, o zi în care românii celebrează iubirea și primăvara. Timbrele ilustrează delicate buchete de flori (lalele, narcise și bujori) și au valori nominale de 3 lei (pentru scrisori interne neprioritare cu greutatea cuprinsă între 50 și 100 de grame), 9 lei (pentru scrisori externe neprioritare cu greutatea cuprinsă între 50 și 100 de grame) și 11 lei (pentru scrisori externe prioritare cu greutatea de până în 50 de grame și/sau pentru taxa de recomandare pentru corespondența internațională).
Emisiunea filatelică a fost machetată de George Ursachi și este compusă din 3 timbre (24 x 33 mm), un plic „prima zi” (161 exemplare), 3 minicoli (72 x 100 mm), o mapă filatelică (176 exemplare) echipată cu un bloc filatelic special numerotat (106 x 126 mm) care include trei timbre nedantelate și cu „mărțișor” în foliu aur, precum și un set de 3 cărți poștale maxime (152 de seturi) pentru iubitorii de maximafilie.
Tirajul total al emisiunii este de 29.826 timbre, din care Poșta Română a reținut câte 4.800 de timbre din fiecare valoare nominală pentru a fi utilizate în francarea corespondenței.

Carnavalul animalelor

„Carnavalul animalelor” este o suită muzicală pentru orchestră compusă de Charles Camille Saint-Saëns în 1886 care a avut premiera în privat pe 9 martie în acel an la care au participat doar câțiva prieteni. După premieră, lui Saint-Saens nu i s-a permis să interpreteze alte piese decât „Sanny”. Abia după moartea lui Saint-Saens în 1921 lucrarea a fost făcută publică și este populară astăzi.
A fost scrisă inițial ca o glumă muzicală, dar a devenit una dintre cele mai cunoscute și iubite lucrări ale sale. Suita este formată din 14 mișcări, fiecare reprezentând un animal diferit și punând accent pe trăsăturile specifice ale acestuia.
„Carnavalul animalelor” este o lucrare foarte populară și apreciată de publicul larg, datorită combinației de umor, lirism și virtuozitatea tehnică necesară pentru interpretarea sa. Printre cele mai cunoscute mișcări se numără „Le cygne” (Lebăda), „Le volière” (Colivia) și „Le aquarium” (Acvariul).
De-a lungul anilor, „Carnavalul animalelor” a fost interpretat în diverse moduri și aranjamente, inclusiv pentru pian, duo de pian, vioară și pian, sau chiar pentru cor și orchestră. De asemenea, a fost utilizat și în coloane sonore de filme, în reclame și în alte forme de divertisment.
Pe lângă popularitatea sa, „Carnavalul animalelor” este, de asemenea, o lucrare importantă pentru istoria muzicii, reprezentând o formă timpurie de program muzical. A fost scrisă într-un moment în care muzica clasică era din ce în ce mai asociată cu seriozitatea și formalitatea, iar Saint-Saëns a încercat să aducă un suflu de prospețime și de joie de vivre prin această lucrare.



Sinagoga din cetatea Timișoarei

Plic semiilustrat realizat de Forumul Democratic al
Germanilor din județul Caraș-Severin și de Asociația
Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița.

Sinagoga din Timișoara este unul dintre cele mai importante monumente istorice și culturale evreiești din România. A fost construită în anul 1865 în stil neomaur, pe strada Aron Cotrus din centrul istoric al orașului.
Sinagoga a fost construită pentru a servi comunitatea evreiască din Timișoara, care la acea vreme era una dintre cele mai importante din Transilvania. Clădirea impresionează prin dimensiunea sa, fiind una dintre cele mai mari sinagogi din Europa Centrală și de Est, cu o capacitate de peste 2.000 de locuri.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, sinagoga a suferit importante daune din cauza bombardamentelor aeriene și a fost restaurată după război. În prezent, clădirea găzduiește Muzeul Comunității Evreiești din Timișoara și este un important punct de atracție turistică din oraș.
Sinagoga din Timișoara este un simbol al toleranței și al diversității culturale din regiunea Banatului și un loc important pentru comunitatea evreiască din oraș.

Francatură multicoloră chinezească

Pentru un pasionat de filatelie dintr-o provincie mioritică este destul de dificil să înceapă o colecție exotică bazându-se, să zicem, pe mărcile poștale chinezești contemporane. Am spus dificil însă nu și imposibil. Un ajutor în acest sens îl oferă platforma Postcrossing prin care ai posibilitatea de a primi vederi francate cu timbre din aproape toată lumea. Bineînțeles dacă trimiți și tu, la rândul tău, vederi promovând marca poștală românească peste hotare.

Zilele trecute am găsit în cutia poștală o vedere trimisă tocmai din China în vara lui 2022. Ea a parcurs o distanță de 8.154 km, din Lishui până în Baia Mare, în aproximativ 220 de zile. Adevărul este că merită să aștepți o jumătate de an pentru a admira patru timbre deosebite cu care a fost francată vederea. Provenite din ani diferiți (subliniez astfel valabilitatea de francare a lor), analizate în lumină ultravioletă, fiecare timbru poară un număr unic de înregistrare.

Dar să le luăm pe rând, de sus în jos și de la stânga la dreapta, cum suntem noi obișnuiți să citim ceea ce avem în față.

Primul timbru, cu valoarea nominală de 80 de renminbi fēn chinez, o subunitate a Yuanului, este reprezentată o corabie cu pânze pe mare. Timbrul (Mi:CN 4498) autoadeziv, cu dimensiunea de 25 x 30 mm, a fost pus în circulație la data de 8 august 2013. El face parte din seria de timbre speciale dedicate francării vederilor și a cărților poștale (un fel de uzuale de-ale lor).

Cea mai populară valoare nominală ale mărcilor poștale chinezești este cea de 1,20 renminbi yuan. Cel de-al doilea timbre face parte din categoria timbrelor uzuale și reproduce o frumoase priveliște a Pădurii Naționale Saihanba din Hebe. Timbrul (Mi:CN 5286) are dimensiunile de 40 x 30 mm și face parte dintr-o serie dedicată celor mai frumoase peisaje din China pusă în circulație pe data de 19 mai 2021.

Timbrul roșu, cu nominalul de 80 de fen, din zona „centrală” de pe primul rând, este marca fixă a cărții poștale ilustrate, editată de China Post, dedicată Anului Nou Chinezesc 2022, care, dacă ne aducem bine aminte, a fost Anul Dragonului.

„Călătorie spre Vest” este tema din care provine următoarea marcă cu care a fost francată vederea primită. Timbru (Mi:CN 4883) are dimensiunea de 38 x 50 mm și a fost emis pe data de 30 martie 2017. Privit îl lumină ultravioletă, sunt evidențiate fosforescent elemente care compun dragonul, aureola personajului principal și valoarea nominală (1,20 renminbi yuan). 

Să vă mai spun ceva despre mărcile chinezești. De regulă, în partea de jos a fiecărui timbru din seriile comemorative, sunt trecuți niște identificatori. În partea stângă avem o combinație de două elemente, în cazul nostru 2017-7, unde primul element reprezintă anul emiterii, iar cel de-al doilea a câta serie de timbre a fost emisă (avem de a face așadar cu cea de a șaptea serie emisă în anul 2017). În partea dreaptă, în paranteză, avem alți doi identificatori: primul se referă la numărul total de timbre care compune seria respectivă, iar cea de a doua valoare reprezintă al câtelea timbru din serie este marca noastră: în cazul nostru (4 - 1) avem de a face cu prima valoare dintr-o serie compusă din patru mărci. Sper ca aceste informații să vă fie de folos în identificarea timbrelor chinezești din colecția proprie. Acești identificatori nu i-am regăsit însă și pe mărcile poștale uzuale.

Pe ultimul timbru, cel din dreapta jos, este redată imaginea mamei de peștișor auriu alături de puii săi. Marca face parte dintr-o serie dedicată mormolocilor bebeluși care își caută mama care a fost pusă în circulație pe data de 1 iunie (Ziua Internațională a Copilului) 2013. Timbrul (Mi:CN 4479), cu valoarea nominală de 1,20 renminbi yuan, are dimensiunea de 40 x 27 mm.

Sper că această mică incursiune printre timbrele chinezești v-a făcut plăcere. Vă doresc să aveți parte de colecții cât mai frumoase și timbre din cele mai îndepărtate colțuri ale lumii.

22 februarie 2023

Contribuții la identificarea unor noi erori filatelice în cadrul emisiunii „Numismatică” din 1970

Timbrul cu posibila eroare semnalată.
Una dintre marile satisfacții ale unui filatelist este acela de a-și focusa atenția dincolo de aparențe și de a descoperi în propria colecție piese care prezintă anumite particularități care, de regulă, sunt trecute cu vederea de către un colecționar de rând. Aceste abateri de la marca standard sunt clasificate drept varietăți, curiozități și chiar erori filatelice. Acestor categorii le-au fost dedicate cataloage specializate și există numeroase grupuri de cercetare care, pe zi ce trece, are noi adepți. Și în România avem astfel de grupuri, iar filatelistul Sergiu Marian Găbureac încearcă cu imense eforturi să țină actualizate cataloagele specializate pe care le editează periodic.
Evidențierea abaterii pe marca studiată.
Ultimul astfel de catalog, dedicat erorilor filatelice de pe mărcile poștale românești, a văzut lumina tiparului în anul 2022 și este o lucrare de referință pentru cercetătorul mărcii poștale autohtone. Toate studiile și semnalările sunt raportate, de regulă, la această lucrare. Observațiile sunt făcute fie public, fie direct domnului profesor, iar în funcție de natura lor (pot fi piese fără însemnătate pe plan filatelic sau se pot încadra într-una din categoriile varietăți, curiozități sau erori) sunt trecute în statusul de „în așteptare” (atunci când se semnalează pentru prima dată o abatere de la marca standard) sau „confirmare” (atunci când piesa semnalată confirmă deja o alta existentă în prima categorie - fiind, astfel, o surată de a ei). În funcție de raritatea și spectaculozitatea „descoperii”, ea poate fi catalogată cu una până la cinci stele, care îi ridică valoarea în colecția specializată. Semnalările cele mai apreciate sunt cele identificate în colile finite (când se poate menționa cu exactitate poziția piesei respective în coală) sau în fragmente de coală ori blocuri. Nici mărcile individuale nu sunt de neglijat. Așadar vă invit să studiați colecția pe care o dețineți (nu doar să o admirați)!
Spatele timbrului studiat,
martor în evitarea unui defect al hârtie
în zona în care este identificată posibila eroare.

În paginile blogului am mai prezentat rezultatele unor cercetări proprii în care rezultatele, observate (semnalate) pentru prima dată așteaptă confirmarea pentru a putea fi indexate într-o viitoare ediție a catalogului specializat.
De data aceasta vă supun atenției o nouă posibilă eroare. Este vorba despre o „pată” de culoare (maro) deasupra lui A /BATRIN/ (la ora 12), pe marginea cadrului cu fundalul de culoare observată pe marca cu valoarea nominală de 60 bani din emisiunea „Numismatică” emisă la data de 15 mai 1970 (LP 728). Pentru analiză am scanat piesa la o rezoluție de 750 dpi față-verso, într-una dintre imagini evidențiind abaterea.
În cazul în care cineva poate confirma „eroarea” (cu o piesă similară aflată în colecția sa) vom avea parte de o nouă eroare de o stea. Până în prezent sunt clasificate și indexate alte două erori la timbrul cu nominalul de 60 de bani și câte una cele cu nominalul de 20 de bani, respectiv 35 de bani. Emisiunea, mai puțin comercială datorită tematicii și nominalelor deținute (nu prea am întâlnit scrisori francate cu timbre din această serie), poate fi demnă de studiu și promite și alte surprize. Să vedem cine le identifică.

21 februarie 2023

Anul iepurelui în filatelia maghiară

Pentru a zecea oară, Posta Maghiară emite un bloc filatelic (120 x 70 mm) folosind motive din horoscopul chinezesc. Această ediție este dedicată perioadei care a început pe 22 ianuarie 2023 și care se întinde până la 9 februarie 2024, adică Anul iepurelui asociat cu elementul Apă. Douăzeci de mii de exemplare ale noii emisiuni de timbre (compusă din două mărci cu valoarea nominală de 500 de forinți și dimensiunile de 40 x 25 mm) concepute de Krisztina Maros sunt disponibile începând cu 16 ianuarie 2023.
Potrivit legendei, cele douăsprezece semne din astrologia chineză au primit numele atunci când Buddha a chemat toate animalele regatului său, dar doar douăsprezece au apărut. Buddha a numit un an după fiecare dintre aceste animale, iar oamenii moștenesc „trăsăturile de personalitate” ale animalului în funcție de anul nașterii lor.
Oamenii născuți sub semnul Iepurelui sunt pașnici, liniștiți și sensibili la lumea din jurul lor. Nu le plac riscurile sau situațiile neprevăzute și nu sunt în largul lor în medii competitive și agresive. Ei se străduiesc să creeze o atmosferă familiară și calmă în jurul lor. Sunt ființe sociale fermecătoare, elegante, amabile. Deschiderea, inima bună, imaginația și inteligența lor sunt capabile să transforme inamicii în prieteni. Ei nu sunt caracterizați de un comportament amenințător sau beligerant și sunt doar rareori încăpățânați. Când au probleme, au tendința de a ascunde problemele. În modul lor de viață securitatea este considerată importantă, evitând conflictele și complicațiile.
Se crede că în 2023, Anul Iepurelui, se va acorda o atenție mai mare culturii și va exista o mai mare sensibilitate față de frumos și iubire. În relațiile de familie, unele legături vor fi încărcate cu un nou dinamism în timp ce timpul altora va fi trecut și acestea nu vor mai fi continuate. Este de așteptat o perioadă excepțională de muncă sau de studiu. Merită să dedicați mai mult timp activităților de agrement și să le perfecționați, deoarece se pot obține beneficii din aceasta. Anul Iepurelui va fi urmat de Anul Dragonului în 2024. (Sursa: WOPA+)

20 februarie 2023

Explorând oceanele

Teritoriile franceze din sud și Antarctica, cunoscute și ca TAAF, pot fi locuite doar de câteva sute de cercetători și personal militar, însă pentru mulți colecționari de timbre, TAAF reprezintă unele dintre cele mai frumoase emisiuni de timbre.
La data de 2 ianuarie 2023, a fost lansată o nouă serie de timbre, extrem de frumoasă și detaliată, care prezintă fauna din adâncurile mărilor din TAAF. Subiectul se concentrează pe fundul mării din apropierea Terre-Adélie, la o adâncime de 100-150 de metri, iar cele două timbre ale blocului filatelic, având fiecare o valoare nominală de 1,65 euro, prezintă câte o specie nativă a acestor ape. Primul timbru prezintă coralul Fannyella, în timp ce al doilea timbru prezintă un pește dragon Mawson.

 Despre marca poștală de colecție

Lot de timbre oferit spre vânzare
pe un grup de Facebook.

Constat că unele timbre, scoase spre vânzare, nu întrunesc calitățile necesare pentru a intra într-o colecție filatelică. E o problemă de moralitate filatelică, pe care unii vânzători o ignoră. Din neștiință sau cu bună știință! Cum să pui la vânzare piese murdare, cu câte două amprente de ștampilă sau cu amprente poștale ilizibile / murdare, îndoite, boțite și chiar rupte?
Oricât de veche ar fi, o marcă poștală trebuie să arate impecabil, atât ștampilată, cât și neștampilată!
Asta-i filatelia adevărată!
În primul rând, atât o marcă poștală (cât și orice alt tip de timbru) trebuie să fie întreagă, fără dinți lipsă. Cel mai adesea întâlnim postate mărci poștale cu colțul / colțuri lipsă, ceea ce duce automat la scădere a cotei cu 25%.
La mărcile poștale circulate poștal, starea fizică a piesei trebuie să fie foarte bună (mai puțin guma care, evident, lipsește), amprenta ștampilei trebuie să fie cât mai curată. De regulă, amprenta ștampilei să prindă unul din colțurile piesei.
Când amprenta ștampilei este pe marca poștală cu toate datele de identificare, piesa respectivă se încadrează la colecțiile specializate, crescându-i cota filatelică, uneori de zeci de ori (mai ales în cazul mărcilor poștale din perioadele clasică și postclasică). Cu cât amprenta ștampilei este a unui oficiu poștal dintr-o localitate mică, cu atât este mai rară.
De fapt, multe mărci poștale circulate efectiv prin poștă au cote egale sau chiar mai mari decât cele neștampilate sau MNH (termen utilizat de noile generații de colecționari - unii dintre ei vor deveni, cu timpul, filateliști).
Puțini știu că mărcile poștale obliterate de complezență / preobliterate (manual sau tipărit) nu au valoare filatelică, ele fiind comercializate doar pentru trezirea interesului de a colecționa timbre. Astfel de mărci poștale se întâlnesc începând chiar după primele emisiuni poștale clasice. Ele nici nu sunt cotate în cataloagele filatelice, cota fiind pentru cele circulate poștal. Sau cum, afirma pe bună dreptate cu coleg, cotele pentru astfel de piese ar trebui să fie mult mai apropiate de marca poștală neuzată (MNH).

Sergiu Găbureac

19 februarie 2023

Ce timbre ne vor oferi britanicii de la Royal Mail în 2023

În ediția din 23 ianuarie a revistei „Linn’s” a fost publicat prima variantă a planului editorial cuprinzând timbrele comemorative pe care Royal Mail din Marea Britanie intenționează să le lanseze în anul 2023.
Până astăzi au văzut deja lumina tiparului 12 timbre în onoarea trupei de heavy metal Iron Maiden, puse în circulație pe 12 ianuarie, și o emisiune dedicată echipei de supereroi Marvel Comics „X-men”, lansată zilele trecute, mai exact pe 16 februarie.
În ceea ce privește emisiunile viitoare, Royal Mail ne promite pe 9 martie o emisiunie filatelică dedicată trenului expres de pasageri Flying Scotsman, iar pe 23 martie o serie cu flori.
Emisiunea programată pentru 13 aprilie este intitulată „Legenda lui Robin Hood”, făcând referire la un serial de televiziune din 1975 de la BBC.
Prima dintre cele două serii de timbre din luna mai va comemora noua domnie a regelui Carol al III-lea. Data de 6 mai coincide cu încoronarea regelui.
Lansarea din 17 mai va celebra „Blackadder”, sitcomul BBC care a început acum 40 de ani, în 1983, și a durat până în 1989.
Royal Mail va emite pe 8 iunie o emisiune filatelică dedicată un joc de război în miniatură jucat pe un model de masă al unui câmp de luptă intitulat „Warhammer”. Jocul este deosebit de popular în Regatul Unit.
Emisiunea așteptată pe 22 iunie se numește „Windrush: 75 Years” și se referă la emigrarea oamenilor din țările Caraibe în Regatul Unit între 1948 și 1971.
River Wildlife va fi prezentată într-o serie de mărci poștale programată pentru 13 iulie.
Cea de-a 40-a aniversare a Discworld, o serie de cărți fantasy de benzi desenate de Terry Pratchett publicată între 1983 și 2015, va fi marcată într-o emisiune care urmează să apară pe 10 august.
Subiectul emisiunii programată pentru 5 septembrie nu a fost încă anunțat, însă pe 21 septembrie Royal Mail o va celebra pe cântăreața galeză Dame Shirley Bassey.
„Harry Potter” va fi subiectul unei emisiuni filatelice programată pentru data de 19 octombrie. Royal Mail a comemorat anterior cărțile Harry Potter pe un set de timbre în 2007 (Scott 2479-2491) și personaje din filmele „Harry Potter” într-o emisiune apărută în 2018 (Scott 3780-3791).
Royal Mail își va emite timbrele de Crăciun pe 2 noiembrie.
Trebuie subliniat faptul că acest program este provizoriu și poate fi modificat. Voi încerca să vă țin la curent și cu noutățile din Regat, precum și cu eventualele modificări ale planului editorial. (Sursa: Linn’s Stamp News)

18 februarie 2023

„Avatar: Calea apei” pe mărcile poștale

Filmul „Avatar: Calea apei”, prezentat și în cinematografele românești, va fi sărbătorit pe 1 martie 2023 cu șase timbre din Noua Zeelandă, țară în care au fost înregistrate scenele.
Noua poveste a filmului, plasată la mai bine de un deceniu după evenimentele din prima parte, redă povestea familiei Sully (Jake, Neytiri și copiii lor), necazurile care îi bântuie, bătăliile pe care le duc pentru a supraviețui și tragediile pe care le îndură. Combină tehnologia specializată cu locații curate pentru a duce publicul și mai adânc în lumea extraterestră a Pandorei – ceea ce a fost cândva Pământul. Este deja în cinematografe.
Încă de la sfârșitul lunii decembrie a anului trecut, Noua Zeelandă a promovat această serie filatelică, oferind doritorilor posibilitatea de a efectua precomenzi. Machetată de Chris Jones emisiunea este compusă din șase timbre, paginate în coli de câte douăzeci mărci poștale: două cu nominalul de 1,70 dolari locali, iar celelalte având nominalele de 3,00, 3,80, 4,30 și 4,50 dolari. (Surse: Gizmodo și Vaccari News)

17 februarie 2023

Contribuții la identificarea unor noi erori filatelice în cadrul emisiunii „Anul Nou” din 1969

Anul 1969 a fost un an bogat în ceea ce privește numărul de timbre românești puse în circulație. Au fost tipărite atunci nu mai puțin de 25 de emisiuni filatelice, ceea ce s-ar putea traduce prin 80 de mărci poștale, două colițe și patru blocuri-coliță.

Din păcate aproape fiecare emisiune lansată a fost însoțită de erori filatelice. Filatelistul român Sergiu-Marian D. Găbureac a alocat în ediția din 2022 a Catalogului specializat de erori filatelice românești nu mai puțin de 22 de pagini cu erori descoperite și catalogate din această perioadă. Acestea au fost catalogate cu o stea, precum cele comune și frecvente, până la cinci stele, erori cu adevărat spectaculoase și rare.

Și în ultima emisiune a lui 1969, pusă în circulație pe data de 25 decembrie, dedicată tradițiilor de Anul Nou, au fost catalogate nu mai puțin de 15 erori filatelice, care se regăsesc pe fiecare valoare nominală. Trebuie menționat faptul că au fost „ignorate” de la indexare semnalările privind indexarea slabă a unor caractere (parțial sau total) din textele de mărci, precum litera I din cuvântul LEI.

Cu toate acestea, zilele trecute, sortând prin colecția proprie am „descoperit” o nouă abatere de la marca standard. Este vorba despre o pată albă (coș, pistrui) pe obrazul drept al colindătorului din partea stângă (cel care ține buhaiul) de pe marca cu valoarea nominală de 1,50 lei. Dacă eroarea se confirmă, ea ar putea fi catalogată cu o stea și ar putea fi indexată în următoarea ediție a catalogului specializat.

16 februarie 2023

Destinație de vacanță în Germania

Insula Mainau are o suprafață 45 de hectare și este situată pe unul dintre cele mai sudice vârfuri ale Germaniei din Lacul Bodensee, supranumită și „Insula Florilor”. De admirat sunt, în mare parte, nenumăratele specii înflorite de lalele primăvara, trandafiri vara și minunatele dalii toamna. Atracții deosebite veți găsi în grădina perenă cu peste 20.000 de plante din peste 700 de specii, arboretumul fondat în 1864 (lat. Arbor = copac), care este casa copacilor mamuți, atlași și cedri și magnolii libanezi, precum și casa fluturilor, cu aproximativ 120 de specii, a doua ca mărime din Germania, precum și Casa Palmierului, unde se observă vizionarea periodică a plantelor. O atracție deosebită o oferă castelul baroc cu trei etaje (construit în 1746) unde au loc nenumărate evenimente culturale pe tot parcursul anului.
O vedere aeriană a Insulei Mainau putem întâlni pe timbrul (55 x 30 mm) cu valoarea nominală de 85 cenți pus în circulație pe data de 5 ianuarie 2023 de către administrația poștală a Germaniei. Timbrul face parte din seria de mărci poștale speciale intitulată sugestiv „Obiective de văzut în Germania”.

15 februarie 2023

Obiectivele culturale ale Timișoarei: Catedrala Mitropolitană Ortodoxă

Catedrala Mitropolitană Ortodoxă din Timișoara este o catedrală ortodoxă importantă din România. Ea este situată în centrul orașului Timișoara, fiind unul dintre cele mai importante monumente arhitecturale și religioase ale orașului. Catedrala a fost construită în perioada 1936-1940, în stil brâncovenesc, după planurile arhitectului Victor Vlad Delamarina.
Catedrala Mitropolitană din Timișoara este sediul Mitropoliei Banatului, una dintre cele mai importante eparhii ortodoxe din România. În interiorul catedralei se află multe lucrări artistice valoroase, inclusiv fresce, icoane și vitralii, precum și o colecție impresionantă de cărți vechi și manuscrise.
Pe lângă importanța sa religioasă, Catedrala Mitropolitană Ortodoxă din Timișoara este și un important punct de atracție turistică, fiind vizitată anual de un mare număr de turiști din întreaga lume.
Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița au inclus planul lor de activități din acest an mai multe evenimente dedicate evenimentului „Timișoara: Capitala Europeană a Culturii, 2023”, despre care am amintit la începutul anului într-o postare de pe blogului nostru. Catedrala Mitropolitană Ortodoxă din Timișoara a fost subiectul ales pentru luna februarie, când în data de 9 au fost puse la dispoziția iubitorilor de filatelie, un plic ocazional și o ștampilă specială. Îi mulțumesc și pe această cale domnului Erwin Josef Ţigla pentru exemplarul trimis.

Timișoara 2023, Capitală Europeană a Culturii

Romfilatelia a planificat să lanseze pe data de 17 februarie 2023 emisiunea de mărci poștale intitulată „Timișoara 2023, Capitală Europeană a Culturii”. Compusă din 4 timbre, o coliță dantelată și 2 plicuri prima zi, prezenta serie filatelică are ca scop să evidențieze rolul cultural al orașului Timișoara în acest an, perioadă în care poartă titlul onorific de „capitală culturală europeană”.
Timișoara a avut o istorie tumultuoasă și a devenit parte a României în anul 1918 după Marea Unire. Orașul este văzut ca un simbol al culturii europene și a înregistrat numeroase premiere în domenii diverse. Sloganul campaniei din acest an este „Luminează orașul prin tine!” și călătoria transformătoare este împărțită în trei teritorii principale: teritoriul oamenilor, teritoriul locurilor și teritoriul conexiunilor.
Emisiunea de mărci poștale a ales câteva edificii simbolice ale orașului Timișoara, inclusiv Catedrala Mitropolitană Ortodoxă (pe timbrul cu valoarea nominală de 1,40 lei - contravaloarea serviciului recomandat intern), Domul Romano-Catolic (pe timbrul cu valoarea nominală de 2,20 lei - contravaloarea unui imprimat intern cu greutatea cuprinsă între 50 și 100 de grame), Castelul de Apă din Iosefin (pe timbrul cu valoarea nominală de 11 lei - contravaloarea serviciului recomandat extern și a unei corespondențe prioritare externe cu greutatea de până în 50 de grame) și Palatul Culturii (pe timbrul cu valoarea nominală de 19,50 lei - contravaloarea unei corespondențe prioritare externe cu greutatea cuprinsă între 100 și 500 de grame). Pe timbrul coliței dantelate, având valoarea nominală de 34 lei (contravaloarea unei corespondențe prioritare externe cu greutatea cuprinsă între 500 și 1.000 de grame), este reprodusă imaginea Catedralei Mitropolitane Ortodoxe din Piața Victoriei. Romfilatelia a mulțumit Primăriei Timișoara pentru sprijinul documentar și fotografic acordat în crearea acestei emisiuni de mărci poștale.

Noroc și bucurie

Timbrele emise de Guernsey pe data de 5 ianuarie 2023 pe tema „Anul Iepurelui” au fost concepute de artista Chrissy Lau, care a lucrat la întreaga serie dedicată Anului Nou Chinezesc. Chrissy prezintă roșu ca culoare primară pentru a simboliza norocul și bucuria, care este folosit în sărbători precum Anul Nou Lunar. Elementele aurii reprezintă bogăție, prosperitate și fericire.
Cele șase mărci poștale au dimensiunea de 30 x 40 mm și valorile nominale de 56p, 79p, 87p £1.21, £1.39, £1.50.

14 februarie 2023

Castelul Kalmar

Castelul Kalmar (Kalmar slott) este un castel din provincia Småland, Suedia. Istoria sa datează din secolului al XII-lea, când pe Kalmarsund a fost construit un turn defensiv rotund și un port. La sfârșitul secolului al XIII-lea, regele Magnus Ladulås a construit o nouă fortăreață cu un zid sub formă de cortină, turnuri rotunde în colțuri și două fortificații pătrate cu porți care înconjoară turnul original. Situat lângă locul portului medieval din Kalmar, acesta a jucat un rol crucial în istoria Suediei încă de la construcția sa inițială ca turn fortificat.
Unul dintre cele mai semnificative evenimente politice din Scandinavia a avut loc la Castelul Kalmar în 1397, unde s-a format Uniunea Kalmar - o uniune a Danemarcei, Norvegiei și Suediei (inclusiv a Finlandei), organizată de Regina Margareta I a Danemarcei.
Cetatea a fost îmbunătățită în secolul al XVI-lea sub conducerea regelui Gustav I și a fiilor săi, regele Eric al XIV-lea și regele Ioan al III-lea, care au transformat cetatea medievală într-un castel potrivit pentru un rege renascentist.
Garnizoana a fost loială regelui Sigismund în timpul rebeliunii ducelui Carol și a continuat să reziste chiar și după ce Sigismund a fost învins decisiv în bătălia de la Stångebro. Prin urmare, castelul a fost asediat de forțele ducelui în martie 1599 și a fost obligat să se predea pe 12 mai. Ulterior, cei trei comandanți au fost uciși, împreună cu alți nouăsprezece membri ai garnizoanei, într-o execuție în masă cunoscută în mod tradițional sub numele de „A doua baie de sânge din Kalmar”.
Castelul Kalmar a suferit avarii mari în timpul Asediului Kalmarului și a fost grav avariat de un incendiu în 1642. Au fost începute reparații, dar de la sfârșitul secolului al XVII-lea castelul a fost lăsat să cadă în paragină.
În 1856, arhitectul Fredrik Wilhelm Scholander (1816–1881) a inițiat lucrări de reconstrucție și restaurare a Castelului Kalmar. Elevul său Helgo Zettervall a continuat să restaureze Castelul Kalmar în anii 1880. Lucrările au durat până în 1891, iar castelul a căpătat silueta pe care o poartă astăzi. În 1919, profesorul Martin Olsson a fost însărcinat cu restaurarea continuă a lucrărilor de terasament, șanț, pod și pod mobil. Lucrările au continuat până în 1941, când castelul a fost din nou înconjurat de apă. Astăzi, este unul dintre cele mai bine conservate castele renascentiste din Suedia și este deschis publicului.
Imaginea castelului apare pe marca cu valoarea nominală de 30 de koroane din emisiunea dedicată aniversării a 500 de ani de existență a Suediei, pusă în circulație la începutul acestui an pe data de 12 ianuarie 2023.

13 februarie 2023

Vrăjitorul din Menlo Park

Thomas Alva Edison (1847-1931) a fost un inventator american care și-a orientat cercetările spre zone de interes maxim, precum: iluminatul electric (lampa electrică cu incandescență), înregistrarea sunetului și cinematograful sau transmiterea la distanță a mesajelor. Acestea sunt doar o parte dintre invențiile sale, care i-au adus doar în Statele Unite ale Americii nu mai puțin de 1093 de brevete.

Succesul de natură tehnică și, mai ales comercială, a muncii sale, i-a adus lui Edison o reputație mondială, fiind supranumit „Vrăjitorul din Menlo Park”. Și filatelia l-a cinstit așa cum se cuvine, chipul și invențiile sale figurând pe mărci poștale din (într-o ordine oarecare): Statele Unite ale Americii, România, Ungaria, Maldive, Uruguai, San Marino, Sierra Leone, Vanuatu, Mexic, India, Wallis și Futuna, Togo, Sarjah, Cambogia, Fujeira, Coloniile Franceze, Islanda, Insulele Solomon, Nauru - fiind doar câteva dintre ele. La toate aceste timbre se adaugă diverse plicuri ocazionale și ștampile speciale care i-au fost dedicate.

12 februarie 2023

Bună ziua!

Cu o lună de zile în urmă, pe 12 ianuarie 2023, administrația poștală din Suedia a lansat o broșură cu zece timbre autoadezive (36.6 x 26.5 mm) intitulată „Bună ziua!”, avându-l ca protagonist pe elefantul roz din programul pentru copii „Fem myror är fler än fyra elefanter” (Cinci furnici sunt mai mult de patru elefanți). Acum, la cea de-a 50-a aniversare, popularitatea prietenosului elefant roz crește din nou, ea transmițându-se din generație în generație. Macheta emisiunii îi aparține lui Owe Gustafson.
Fem myror är fler än fyra elefanter (Cinci furnici sunt mai mult de patru elefanți) a fost un serial TV suedez pentru copii din 1973–75, găzduit de Magnus Härenstam, Brasse Brännström și Eva Remaeus. Serialul TV a inclus cântece și schițe cu educație despre litere, cifre, poziții (dreapta, stânga, sub, deasupra etc.), etc. Fem myror är fler än fyra elefanter a fost difuzat pentru prima dată pe 19 noiembrie 1973, la postul de televiziune TV2 din Suedia. 



11 februarie 2023

Contribuții la identificarea unei noi erori filatelice la emisiunea „Semicentenarul Unirii Transilvaniei cu România” din 1968

Nu înțeleg nici astăzi de ce unele cataloage filatelice (îndeosebi cele românești) nu clasifică seriile de timbre în ordine cronologică (după data apariției - cu toate că aceasta este menționată în clar, însă numărul de listă și ordinea emisiunilor sunt inversate). Am să exemplific astăzi doar cu două emisiuni de la sfârșitul anului 1968. Este vorba despre „Fauna din rezervațiile naturale” (LP 689) care a apărut pe 20 decembrie și „Semicentenarul Unirii Transilvaniei cu România” (LP 687 + 688) pusă în circulație în 24 decembrie. După cum se observă cataloagele românești și Michel listează emisiunea cu Unirea înaintea celei cu fauna, pe când cataloagele Yvert, Gibbons și Scott le listează cronologic.

Astăzi, însă, doresc să vă prezint o semnalare la o nouă posibilă eroare filatelică pe care am sesizat-o pe marca de jos dintr-o pereche de timbre verticale cu nominalul de 1,75 lei (imaginea din deschiderea materialului). Este vorba despre o „pată alburie” (norișor) deasupra primului steag din mulțime aflat în prim-plan (secțiunea mărită în imaginea alăturată). Până în prezent această abatere de la marca standard nu este catalogată ca eroare filatelică. Pentru acest lucru este nevoie de confirmarea a cel puțin a unei piese similare. Poate aduce cineva confirmarea cu o piesă cu aceleași caracteristici din colecția proprie?


Imaginile au fost scanate la o rezoluție de 600 dpi pentru a evidenția cât mai clar cele semnalate. Pentru a evita eventualele discuții legate de „existența unui defect de hârtie” am scanat și spatele mărcilor. După cum se vede ele se prezintă în stare „excelentă” (sau cum ar spune cineva MNH).

Așteptăm așadar confirmarea.

10 februarie 2023

Expresionismul vienez

Multă vreme am stat să mă gândesc dacă în acest an să public informații despre timbre austriece sau nu. Până la urmă am decis că politica nu are ce căuta în filatelie, iar votul meu de veto n-ar trebui să fie un răspuns la acțiunea unor politicieni ofuscați.
Cu Tilla Durieux, se pare că Max Oppenheimer, protagonistul expresionismului din Viena, a portretizat o personalitate uimitoare a secolului XX.
Tilla Durieux (1880-1971) a fost o actriță legendară vieneză, implicată și în politică. Portretul, reprodus pe marca poștală pusă în circulație pe 19 ianuarie 2023, a fost creat de Oppenheimer în 1912, poate fi văzut la Muzeul Leopold din Viena.
Max Oppenheimer s-a născut la Viena în 1885 și a intrat în contact cu „Expresionismul vienez” prin cercul artiștilor din jurul Egon Schiele și Oskar Kokoschka. În 1911 s-a stabilit la Berlin și a adoptat numele artistului MOPP. Elementele din ce în ce mai cubiste i-au modelat arta.
În 1938, artistul care provine dintr-o familie de evrei a fost nevoit să fugă, până la moartea sa în 1954 a trăit în SUA. A creat numeroase portrete - printre altele i-a portretizat pe Egon Schiele și Schiele tot el - și lucrări grafice, lumea muzicii a fost și un subiect important al artei sale.
Timbrul prezentat astăzi, machetat de către Regina Simon, are valoarea nominală de 3 euro, dimensiunea de 30.00 x 36.00 mm și a fost tipărit într-un tiraj de 180.000 mărci paginate în coli de câte 50 de bucăți.

09 februarie 2023

Casa artistului Alexandru Țipoia

Pe data de 9 februarie 2023, Romfilatelia a introdus în circulație emisiunea de mărci poștale intitulată „Colecții. Casa artistului” (LP #2404), dedicată artistului român, de origine greco-elvețiană, Alexandru Țipoia.
Realizată în colaborare cu fiul pictorului, artistul plastic George Tzipoia,  emisiunea de față este alcătuită din 4 timbre (cu dimensiunile de 24 x 33 mm și 48 x 33 mm) și un plic prima zi (161 de exemplare), machetate de către George Ursachi. Timbrele reproduc următoarele opere ale artistului: „Tors II” (pe marca cu valoarea nominală de 2,20 lei - contravaloarea expedierii unui imprimat intern cu greutatea cuprinsă între 50 și 100 de grame), „Brâncuși” (pe marca cu valoarea nominală de 2,30 lei - contravaloarea expedierii unui imprimat intern cu greutatea cuprinsă între 100 și 500 de grame), „Natură moartă cu figură antică” (pe marca cu valoarea nominală de 9 lei - contravaloarea expedierii unei corespondențe externe neprioritare cu greutatea cuprinsă între 50 și 100 de grame) și „Străduță veche în București” (pe marca cu valoarea nominală de 19,50 lei - contravaloarea expedierii unei corespondențe externe prioritare cu greutatea cuprinsă între 100 și 500 de grame).
Pe ștampila „prima zi a emisiunii” este figurat „Portretul lui Alexandru Țipoia”, executată în tuș pe hârtie în 1970, de către fiul artistului, George Tzipoia. În compoziția grafică a plicului prima zi sunt redate lucrările: „Autoportret”, tuș pe hârtie, 1943, „Instrument muzical piramidal”, 1965, lemn de nuc, și „Concert în sepia”, tuș sepia pe hârtie, 1978. Tirajul total al emisiunii a fost de 35.184 de timbre paginate în coli de câte 32 de mărci poștașe și minicoli de 4 timbre + 2 viniete + manșetă ilustrată. (Sursa: Romfilatelia și Poșta Română)

Păsări endemice din Myanmar

Pe data de 4 ianuarie 2023, administrația postală din Myanmar (Myanmar Post) a lansat cea de-a patra marcă poștală din seria sa de nouă timbre intitulate „Păsări endemice din Myanmar”, care a început pe 9 octombrie 2022 cu o marcă înfățișând Bărbatul cu gâtul alb. De data aceasta, protagonista este Ciocârlia birmaneză (Mirafra microptera), iar timbrul are valoarea nominală de 200 de kyati.
Ciocârlia birmaneză este o specie de larcă din familia Alaudidae, originară din Asia de Sud-Est. Pasărea a fost considerată anterior ca o subspecie a ciocârlei de tufiș din Bengal. Deși populația globală a ciocârliei birmaneze nu a fost încă cuantificată, se crede că este numeroasă la nivel local în arealul său considerabil din centrul Myanmarului. Larca birmaneză este un locuitor comun al unei varietăți de habitate, incluzând pajiști, câmpuri agricole, zone nisipoase și teren arabil, preferând zonele cu copaci și arbuști.

08 februarie 2023

Ruina montium

La 44 de kilometri la vest de Astorga se află rămășițele unui întreg munte distrus de romani în căutarea aurului. Depozitele aluviale de aur au fost lucrate de băștinașii din Cantabrian timp de secole, dar romanii și-au folosit ingeniozitatea industrială și abilitățile inginerești pentru a extrage fiecare particulă din interiorul muntelui. Minele au fost săpate, iar jeturile hidraulice au spălat munții, apa fiind adusă prin intermediul a șapte apeducte lungi. Pliniu cel Bătrân a numit această tehnică ruina montium. Astăzi regiunea din Spania este cunoscută sub numele de Las Médulas, iar în 1997 a fost proclamată patrimoniu mondial UNESCO. Acest lucru este reflectată de filatelia mondială prin timbrele emise de Mozambic în 2010 (Michel MZ 3928) și Spania în 2020 (Michel ES 3562). Zona este plină de tuneluri și trasee de drumeție. De ce nu, o destinație de vacanță pentru acest an.

07 februarie 2023

Între cer și pământ

Fotometeorul sau curcubeul este un fenomen optic care are loc pe cer, vizibil în direcția opusă soarelui atunci când strălucește în timpul ploii. Rezultatul este un arc colorat cu un gradient continuu de culori de la roșu la exterior declinând în galben, verde, albastru și violet.
Douăsprezece mărci poștale dedicate fotografiilor cu fotometeori, realizate în tot atâtea țări, fac parte din emisiunea lansată de Franța pe 6 ianuarie 2023 la Paris, ele găsindu-se la oficiile poștale din toată țara începând cu data de 9 ianuarie. Timbrele (38 x 24 mm), autoadezive, pentru o scrisoare „verde” (1,16 euro) sunt paginate într-o broșură cu dimensiunile de 256 x 54 mm. Tirajul emisiunii a fost de 4 milioane de timbre.
Subiectul emisiunii este „Între cer și pământ” și și-a dorit să propună imagini cu curcubee din cât mai multe țări (Italia, Canada, Danemarca, Franța, Germania, Islanda, Polinezia Franceză, Polonia, Marea Britanie, Africa de Sud, Thailanda și Zimbabwe). Machetele au fost realizate de către Agenția Huitième Jour.

06 februarie 2023

Pentru fanii Thorgal

„Thorgal” este o saga de benzi desenate, mai puțin cunoscut la noi, între fantastic și science fiction, cu un scenariu scris de belgianul Jean Van Hamme și desene aparținând polonezului Grzegorz Rosiński. Chiar dacă nu este de dată recentă recentă (primele numere au apărut în 1980), serialul își mai are fani, astfel încât Polonia i-a dedicat o coliță suvenir, cu valoarea nominală de 8,00 zloți, lansată pe 31 decembrie 2022, într-un tiraj de doar 100.000 exemplare. Dimensiunea coliței este 54 x 86 mm (și al timbrului de 31.25 x 43 mm), iar macheta este semnată de artista Agnieszka Sancewicz. Personajul principal Thorgal Aegirsson apare alături de soția sa Aaricia.

05 februarie 2023

„Lumea literelor” ediția 2023

Conform calculelor din catalogul Michel „Deutschland kompakt”, până la sfârșitul anului 2022 seria de uzuale nemțești „World of Letters” (despre care am mai scris în paginile blogului nostru) oferea douăzeci și șase de exemplare pe hârtie gumată cât și în format autoadeziv. Pe 5 ianuarie 2023 s-au mai adăugat încă alte cinci subiecte, machetate tot de către Bettina Walter. La fel ca și precedentele, și acestea îmbină într-un mod suprarealist sectorul poștal cu viața de zi cu zi.
De data aceasta pe imaginea mărcilor apar plicurile de tip roller coaster (pe timbrul cu nominalul de 0,30 euro), un peisaj montan cu un poștaș format din transporturi, stilouri și creioane (0,33), creioane care devin insecte și păsări (0,38) sau care ies dintr-un plic alcătuind un curcubeu (0,48), și timbrul poștal transformat în parapantă (0,61). Sunt disponibile atât în variantă gumată (paginate în coli de câte 10 mărci (5 rânduri x 2 coloane) cât și autoadezive.

04 februarie 2023

Sănătate și longevitate

Seria dedicată „Anului iepurelui” de către Jersey, pusă în circulație pe data de 5 ianuarie 2023, se compune dintr-o marcă poștală (paginată în pachete de zece unități - două rânduri a câte cinci timbre) și o coliță dantelată. Timbrul (36 x 36 mm) are valoarea nominală de 98 pence iar colița (125 x 95 mm) de 3,00 lire. Ca o particularitate, acestea sunt primele mărci poștale locale care poartă simbolul regelui Carol al III-lea.

Machetată de către Wang Huming de la China Post, emisiunea constituie a opta etapă din cele douăsprezece programate dedicate Anului Nou Lunar. Este cea mai importantă sărbătoare a calendarului estic, sărbătorită de multe comunități din întreaga lume, și reprezintă momentul în care familiile se reunesc.
Imaginea rozătoarei simbolizează sănătatea și longevitatea, fiind asociată pe timbrul coliței împreună cu o varză chinezească (foarte apreciată pentru că, istoric, era una dintre puținele legume disponibile iarna) cu greier deasupra (care simbolizează momentele de fericire și relaxare).

03 februarie 2023

Omagiu adus formației Iron Maiden

Pe data de 12 ianuarie 2023, Rayal Mail a pus în circulație o emisiune compusă din opt mărci poștale dedicate formației Iron Maiden. Fanii au putut face precomenzi încă din data de 5 ianuarie.
Timbrele surprind membrii actuali ai trupei care cântă live în diferite concerte din perioada 1983 - 2018.
Seria este compusă din patru timbre cu nominalul pentru clasa întâi de corespondență (Steve Harris concertând la Vancouver în iunie 2010; Bruce Dickinson cântând la Hammersmith Odeon, Londra, în mai 1983; Dave Murray, Adrian Smith și Steve Harris concertând la Pamplona în septembrie 1988 și Nicko McBrain în concert la Quito în martie 2009) și patru timbre cu nominalul de 1,85 lire sterline (Dave Murray, Bruce Dickinson și Janick Gers în concert la Rio de Janeiro în ianuarie 2001; Adrian Smith și Steve Harris concertând la Helsinki în mai 2018; formația Iron Maiden evoluând la Twickenham Stadium, Londra, în iulie 2008 și lupta cu sabia dintre Bruce Dickinson și Eddie la Birmingham din august 2018).
Emisiunea a fost însoțită de numeroase suveniruri filatelice, pentru fanii înrăiți, precum: casete cu seria de timbre placate cu aur pur de 24 de carate; blocul Eddie stratificat în platină, ambalat într-o cutie de zbor Iron Maiden, seturi de cărți poștale ilustrate (vederi) cu timbrele emisiunii sau trei timbre din emisiunea principală care apar pe lucrările de artă din turneul World Piece din 1983, care sărbătorește cea de-a 40-a aniversare în 2023. Cu puțin noroc poate le mai găsiți și astăzi spre achiziționare. (Sursa: Royal Mail)

02 februarie 2023

Câteva considerații asupra emisiunii filatelice „Ziua Armatei” din anul 1952

Timbrul emisiunii studiate.
La jumătatea anului 1952 în România se înregistra deja o criză mare a hârtiei. Din acest motiv numărul de emisiuni filatelice și numărul de timbre dintr-o serie a început să scadă simțitor. Au existat și luni în care nu a fost emisă nici o emisiune filatelică nouă (iulie), iar în celelalte luni numărul de emisiuni era de una (august, septembrie), maxim două (octombrie, noiembrie și decembrie). De asemenea și valoarea nominală a timbrelor emise era strict legată de necesitatea de francare a poștei, timbrele având valabilitate de francare până la epuizare.

Nici emisiunea de față, asupra căreia am ales să facem un mic studiu poștalo-filatelic, nu făcea excepție. Emisiunea a fost pusă în circulație pe data de 2 octombrie 1952. Cu toate acestea, unele cataloage filatelice românești menționează data de 1 octombrie 1952 ca fiind data punerii în circulație a emisiunii, dată contrazisă de ștampila „prima zi” aplicată pe FDC sau de unele cataloage filatelice internaționale (Zumstein) sau site-uri de filatelie (Romanian Stamps).

FDC-ul emisiunii.
Machetarea
Probabil nu întâmplător machetarea acestei emisiuni i-a revenit lui Leonida Nazarov, fost căpitan în Regimentul 39 Infanterie și decorat în 1946 cu Steaua României în grad de cavaler. Având studii libere de artă a fost membru al UAP, ilustrând nenumărate cărți în anii 50 ai secolului trecut. Totodată a fost unul dintre cei mai apreciați graficieni cu care a colaborat Poșta Română (în perioada 1950-1957) machetând 31 de timbre în 19 emisiuni de mărci poștale. Aceasta a fost cea de a patra emisiuni machetată, respectiv cel de al zecelea timbru. Nu cunosc însă din ce motiv numele său nu apare gravat pe varianta machetei care a primit bun de tipar și a intrat în producție. Grafica reproduce imaginea unui infanterist, a unui marinar și a unui aviator, trei din armele armatei române.

Bloc de patru.
Identificarea
Din păcate fiecare catalog filatelic a ales propria numerotare a emisiunilor și a mărcilor poștale indexate. Ba mai mult, această numerotare diferă de la o ediție la alta al aceluiași catalog. Iată, în continuare, câteva indexuri la care emisiunea poate fi regăsită: CFRPR 247, CMR 1473, LP 330, Ro 1576, Yv 1280, Mi 1408, G 2254, S 909, Z 1531.

Caracteristici tehnice
Emisiunea a fost tipărită în heliogravură (despre acest proces de tipărire am scris într-un alt studiu publicat anul trecut), pe hâtie albă, cu filigran R.P.R. XVI. Toate literele care compun filigranul sunt legate între ele și orânduite drept, înălțimea lor fiind de 15 mm. Neobositul filatelist român Sergiu Marian Găbureac a identificat existența filigranului în pozițiile 1, 6 și 8.
Guma utilizată a fost de culoare albă.

Filigranul vizibil
pe spatele unui bloc de patru.

Mărcile au dimensiunea de 26 x 42 mm fiind dantelate 14¼ (au fost semnalate și variante ale dantelurii de: 13½, 14½:14).
Tirajul emisiunii a fost de 3.000.000 de mărci poștale paginate în coli finite de câte 100 de timbre.

FDC-ul
Suportul pentru FDC-ul emisiunii a fost un plic de culoare albă pe care desenul, în negru, reproduce desenul timbrului. Textul împrimat pe plic este: „Ministerul Poștelor și Telecomunicațiilor, Oficiul Filatelic. Ziua Armatei 1952”. Ștampila care obliterează marca poștală are formă rotundă cu diametrul de 3,4 cm. Textul inscripționat pe ea este: „Ziua Armatei 2 octombrie 1952, București, Poșta”. Tușul cu care a fost aplicată avea culoarea roșie.

Eroare filatelică: verticală prin cască.
Farmecul filateliei
De aproximativ trei luni, la Fabrica de Timbre nu s-au mai tipărit emisiuni cu un tiraj așa de mari. Tot ce s-a emis în perioada iulie-septembrie 1952 a fost limitat la 1.000.000 de exemplare.
Chiar dacă matrițele au fost pregătite cu migală și s-a dar tot interesul pentru un produs finit de calitate, tot au scăpat câteva elemente care fac deliciul filateliștilor.
N-am să mă opresc însă asupra unor elemente precum litere „pline” de cerneală (îndeosebi interioarele lui P, A și O) care sunt mult prea numeroase și fără efect pe plan filatelic, și nici asupra varietăților tonalităților de culoare rezultate în urma procesului de tipărire.
Eroare filatelică: pată după „POPULARĂ”.
De reținut sunt însă semnalările făcute de filatelistul bucureștean Paul-Dan Cioacă, menționate în ediția din anul 2022 al catalogului specializat de erori filatelice coordonat de către Sergiu Găbureac.
Prima dintre aceste semnalări se referă la o „verticală prin casca” infanteristului, iar cea de a doua la o „pată albastră poziționată în zona albă după cuvântul POPULARĂ” (la ora 9).

Scrisoarea 1.

Câteva aspecte poștalo-filatelice

Începând cu data de 28 ianuarie 1952, valoarea nominală de 55 bani era echivalentul expedierii unei scrisori „alte localități” cu greutatea de până în 20 de grame (pe teritoriul României). Acest tarif avea să se mențină aproape 30 de ani (până pe data de 31 martie 1982). Timbrul studiat era utilizat în francarea propriu-zisă a acestor scrisori, dar intra și în componența francaturilor realizate pentru acoperirea taxelor de recomandare, expres și adeverire de primire.
Scrisoarea 2.

Studiind oferta de produse filatelice listate pe site-ul Delcampe, am identificat câteva piese circulate francate cu obiectul studiului nostru.
Prima piesă identificată o reprezintă o scrisoare expediată de la Rămnicu-Sărat la data de 26 ianuarie 1953 cu destinația Giurgiu. Timbrul a fost aplicat peste clapeta plicului (o practică uzuală în acea perioadă din ceea ce am văzut în oferta de plicuri de corespondență oferită spre vânzare pe site-urile de comerț filatelic).
Cea de a doua scrisoare a fost expediată de la București, pe data de 4 aprilie 1953, și avea ca destinație localitatea Cluj (Napoca).

Valoarea filatelică
Trebuie subliniat faptul că valoarea reală a unei piese filatelice este dată întotdeauna de raportul dintre cerere și ofertă. Nici un catalog filatelic nu va oferi o cotă „pe bune” a timbrelor, în practică ele fiind tranzacționate cam la 25-50% din valoarea de catalog. În ceea ce privește marca noastră am făcut o medie a prețurilor de vânzare exprimate pe diverse site-uri de comerț electronic (olx, delcampe, la jumate) corelate cu cotele din câteva cataloage filatelice actuale (CMPR, Michel și Scott). Prețurile se referă la timbrele în stare bună, nepătate cu toți dinți.

timbrul neștampilat: 3,039166667 lei
bloc de 4: 75 lei
timbrul ștampilat: 0,83578948 lei
pe corespondență: 14,8175 lei

FDC-ul: 16,94130435 lei

Eroare filatelică de trei stele: verticală prin casca militarului din prim plan
10,5195833335 (neștampilat)   3,567894737 (ștampilat)
Eroare filatelică de două stele: pată albastră după cuvântul „POPULARĂ”
6,0195833335 (neștampilat)  2,067894737 (ștampilat)

Varietate filatelică: cele trei mărci cu filigranele în pozițiile 1, 6 și 8
9,5195833335 (neștampilat) 3,067894737 (ștampilat)

Bibliografie:

Kiriac Dragomir și Aurel Surpățeanu, Catalogul mărcilor poștale românești, 1974
Corneliu Spineanu, Catalogul mărcilor poștale românești, 1984, vol. 2
Gheorghe Tudor, Catalogul mărcilor poștale românești 1858-2009, București, 2009, ISBN 978-973-0-05451-4
Gheorghe Tudor, Coriolan Chiricheș, Gheorghe Mermeze, Catalogul mărcilor poștale românești 1858-1989, Axa, 2017
Cristian Andrei Scăiceanu, Dicționarul machetatorilor mărcilor poștale românești, Oscar Print București, 2018, ISBN 978-973-668-480-7
I.C.S. Filatelia, Catalog filatelic al Republicii Populare Române, Editura de Stat pentru Imprimate și Publicații, București, 1957
Sergiu-Marian D. Găbureac, România - curiozități și varietăți filatelice - 1903-2006 - catalog specializat semiilustrat, Biblioteca Bucureștilor, București, 2010, ISBN 978-973-8369-66-5
Sergiu-Marian D. Găbureac, România - erori filatelice 1903 - 2022 - catalog specializat ilustrat - vol. 1, Cetatea Doamnei, Piatra-Neamț, 2022, ISBN 978-606-643-607-6
Delcampe - Scrisoarea 1 (https://www.delcampe.net/en_US/collectibles/stamps/romania-1948-republics/covers-documents/ziua-armatei-1952-stamp-on-cover-romania-377269067.html)
Delcampe - Scrisoarea 2 (https://www.delcampe.net/en_US/collectibles/stamps/militaria/militaria-romanian-army-s-day-stamp-on-cover-1953-romania-378033373.html)

01 februarie 2023

Centenarul Palatului Cercului Militar Național

Continuând seria tematicilor dedicate edificiilor cu valoare de simbol ale României, Romfilatelia, în colaborare cu Cercul Militar Național, introduce în circulație joi, 2 februarie 2023 emisiunea de mărci poștale Centenarul Palatului Cercului Militar Național (LP #2403), alcătuită din 4 timbre (48 x 33 mm), un bloc de 4 timbre dantelate (110 x 158 mm) și un plic prima zi (161 de exemplare).
Machetate de Mihail Vămășescu, pe timbrul cu valoarea nominală de 2,30 lei (contravaloarea unui imprimat intern cu greutatea cuprinsă între 100 și 500 de grame) este reprezentată clădirea Cercului Militar Național, pe cel cu valoarea nominală de 3 lei (contravaloarea unei scrisori neprioritare expediate intern cu greutatea cuprinsă între 50 și 100 de grame) este redată intrarea principală a Palatului (din str. Constantin Mille, fostă Sărindar), pe marca cu nominalul de 9 lei (contravaloarea unei scrisori neprioritare expediate extern cu greutatea cuprinsă între 50 și 100 de grame) este ilustrează pictura „Gornistul” ce poartă semnătura lui Bella Kromer, iar pe timbrul cu valoarea nominală de 19,50 lei (contravaloarea unei scrisori prioritare expediate extern cu greutatea cuprinsă între 100 și 500 de grame) sunt reprezentate două perechi de cariatide și atlanți care străjuiesc extremitățile Sălii de Marmură.
Blocul de 4 timbre dantelate redă clădirea Cercului Militar Național, preluată dintr-o imagine de epocă. Ilustrația evidențiază latura dinspre Bulevardul Regina Elisabeta unde se poate observa și un tramvai urmat de o mașină de epocă.
Pe plicul prima zi este reprodusă ștampila prima zi a emisiunii în care este înscrisă sigla-emblemă a Cercului Militar, alături de imaginea arhitecturii monumentului istoric dedicat, încă de la început, solemnităților militare.
Pentru francarea corespondenței, Compania Națională Poșta Română a achiziționat câte 8.000 de timbre cu nominalele de 2,30 lei și 3 lei, respectiv câte 1.600 de mărci poștale cu nominalele de 9 și 19,50 lei. (Sursa: Romfilatelia)

De la măsurarea temperaturii la cea a strălucirii relative a stelelor

Anders Celsius (1701-1744) a fost un astronom și fizician suedez, membru al Academiei de Științe din Stockholm. Este cunoscut pentru scara termometrică care îi poartă numele.

Celsius și-a publicat scara gradată în lucrarea „Observații asupra a două scări gradate pe același termometru”, prezentată și în fața membrilor Academiei Suedeze de Științe. În scara sa inițială punctul de topire al gheții era notat cu 100, iar cel de fierbere al apei cu 0. Această scară gradată a fost răsturnată ulterior de discipolul său, Martin Strömer, căpătând forma pe care o cunoaștem și astăzi.

Istoria științei menționează participarea sa din 1736 la expediția din Laponia. Aceasta avea drept scop măsurarea arcului meridianului, ceea ce avea să pună capăt disputei cu privire la forma Pământului. A observat aurora boreală și a descoperit relația dintre mișcarea acului magnetic și aurora boreală. 

Și-a dobândit numele științific prin măsurarea strălucirii relative a stelelor. Pentru contribuțiile sale filatelia mondială i-a fost recunoscătoare fiindu-i dedicate câteva timbre emise de: Suedia (1982), Macedonia de Nord (2019) sau Nevis (2000).

Publicitate

Persoane interesate