Publicitate

04 decembrie 2020

75 de ani de la moartea biologului american Thomas Hunt Morgan

Thomas Hunt Morgan (n. 25 septembrie 1866, Lexington, Kentucky, Comitatul Fayette, Kentucky, SUA – d. 4 decembrie 1945, Pasadena, SUA) a fost un biolog și genetician american.
A studiat embriologia la Universitatea Johns Hopkins, unde a obținut Diploma de absolvire în 1891. Între 1904 și 1928 a fost profesor de zoologie experimentală la Universitatea Columbia, unde l-a preocupat teoria lui Gregor Mendel privind legile eredității. În acest scop a studiat, în special, variațiile fenotipice la musculița de oțet Drosophila melanogaster. Înfăptuind experimente de înmulțire și analize citologice pe aceasta, împreună cu foștii săi studenți Alfred Henry Sturtevant, Calvin Blackman Bridges și Hermann Joseph, Muller a arătat că și cromozomii se comportă într-un mod foarte apropiat de modul în care Mendel credea că genele se separă și se grupează în mod aleator.
În 1933, Morgan a primit Premiul Nobel pentru Medicină pentru contribuțiile sale majore în domeniul geneticii, și anume pentru că a demonstrat că cromozomii sunt suportul fizic al informației genetice. Ca urmare a lucrărilor sale, Drosophila melanogaster a fost adoptată ca organism model în genetică.
A mai fost distins cu Medalia Darwin, în 1924 și Medalia Copley, în 1939.
Se stinge din viață la vârsta de 79 de ani, în urma unui infarct miocardic.


03 decembrie 2020

220 de ani de la Bătălia de la Hohenlinden

Bătălia de la Hohenlinden s-a dat la 3 decembrie 1800 în timpul Războaielor Revoluției Franceze. O armată franceză în frunte cu Jean Victor Marie Moreau a obținut o victorie decisivă asupra austriecilor și bavarezilor conduși de arhiducele Ioan al Austriei. După ce au fost forțați într-o retragere dezastruoasă, aliații au fost obligați să ceară un armistițiu care a încheiat practic Războiul celei de a Doua Coaliții. Localitatea Hohenlinden, unde s-a dat bătălia, se află la 33 km est de München în Germania de astăzi.
Armata de 56.000 de oameni a generalului de divizie Moreau a atacat circa 64.000 de austrieci și bavarezi. Austriecii, crezând că sunt în urmărirea unui dușman învins, s-au deplasat printr-o zonă des împădurită în patru coloane separate. Moreau i-a surprins, însă, pe austrieci într-o ambuscadă, când ieșeau din pădurea Ebersberg, lansând divizia generalului Antoine Richepanse într-o încercuire surprinzătoare pe flancul stâng austriac. Luând inițiativa, generalii Moreau au reușit să încercuiască total și să zdrobească cea mai mare coloană austriacă.
Această victorie uriașă, cuplată cu victoria primului consul Napoleon Bonaparte în bătălia de la Marengo din 14 iunie 1800, a pus capăt Războiului celei de a Doua Coaliții. În februarie 1801, austriecii au semnat tratatul de la Lunéville, acceptând controlul francez până la Rin și recunoscând republicile-marionetă ale Franței din Italia și Țările de Jos. Tratatul de la Amiens semnat ulterior de Franța și Regatul Unit a dus la cea mai mare perioadă de pauză în războaiele napoleoniene. 


02 decembrie 2020

Urși

Romfilatelia continuă tematica Faună, foarte apreciată de colecționari, introducând în circulație, joi, 3 decembrie 2020, emisiunea de mărci poștale intitulată „Urși”, alcătuită din patru mărci poştale în care este ilustrat ursul brun, specie emblematică a faunei sălbatice din România. Emisiunea a fost realizată cu sprijinul Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” din București și a fotografilor Silviu Matei, Zoltán Nagy și Daniel Petrescu.
Pe cele patru timbre, având valorile nominale de 2 lei, 3,30 lei, 5 lei și 19 lei, este reprezentat ursul brun (Ursus arctos) în patru ipostaze, corespunzând celor patru anotimpuri ce caracterizează natura României.
Aceasta este completată de plicul „prima zi” și a fost paginată în coală de 32 timbre + tęte-bęche și tabsuri și minicoală de 4 timbre cu manșetă ilustrată.


70 de ani de la moartea compozitorului și pianistului român Dinu Lipatti

Dinu (Constantin) Lipatti (n. 19 martie/1 aprilie 1917, București - d. 2 decembrie 1950, Geneva), a fost un pianist, compozitor și pedagog român. A fost ales membru post-mortem al Academiei Române (1997). Este considerat a fi cel mai important pianist român.
Crescut într-o familie cu tradiție muzicală - tatăl său, Theodor, diplomat de carieră, era un talentat violonist amator care studiase cu Pablo de Sarasate, mama, Anna Lipatti, o excelentă pianistă, iar naș la botez i-a fost George Enescu - i s-au recunoscut și cultivat din fragedă copilărie înclinațiile muzicale. La rugămintea lui Theodor Lipatti, în 1922 Josef Paschill a notat într-un caiet primele compoziții ale fiului acestuia, Dinu Lipatti, exact cum le executa la pian, fără greș, micul autor de cinci ani. Caietul, care cuprinde 8 compoziții: 1. Le Printemps (Primăvara), 2. Chanson pour Grand Mère (Cântec pentru mama-mare), 3. Dorelina, 4. Triste séparation (Trista despărțire), 5. Marșul ștrengarilor, 6. Regrete, 7. Dulce amintire, 8. À ma bonne Surcea (Bonei mele, Surcea), se păstrează la Cabinetul de muzică al Bibliotecii Academiei Române.
În 1936 își începe cariera de pianist concertist cu o serie de concerte în Germania și Italia, reputația sa continuând să crească cu fiecare apariție în public. La începutul celui de-al Doilea Război Mondial revine la București unde dă recitaluri de pian ca solist sau acompaniindu-l pe George Enescu.
În 1943 pleacă în Scandinavia împreună cu viitoarea sa soție, Madeleine Cantacuzino, și decide să se stabilească în Elveția, unde devine profesor de pian la Conservatorul din Geneva. Își continuă cariera concertistică cu recitaluri de pian sau ca solist împreună cu orchestre dirijate de Herbert von Karajan sau Alceo Galliera, realizează în studio imprimări pe discuri.
În timp ce se pregătea pentru un turneu de concerte în America se descoperă că suferă de leucemie. Se puneau mari speranțe în efectele curative ale Cortizonului, de curând descoperit, și cum preparatul era foarte scump, muzicieni ca Yehudi Menuhin, Igor Strawinski, Charles Munch au contribuit cu mari sume de bani pentru procurarea medicamentului. După o ameliorare aparentă, starea de sănătate a lui Dinu Lipatti continuă să se înrăutățească. La 16 septembrie 1950, deși slăbit fizic, are loc ultimul lui concert public la Besançon (Franța). În partea doua a recitalului intenționa să execute cele 14 Valsuri în Do diez minor de Frédéric Chopin. Puterile însă îl părăsesc, după o lungă pauză în care publicul nu s-a clintit din sală, Dinu Lipatti reapare pe scenă, se așază la pian și interpretează motivul „Jesus bleibt meine Freude” din cantata „Herz und Mund und Tat und Leben” de Johann Sebastian Bach. Cu această rugăciune s-a încheiat una din cele mai bogate și scurte cariere cunoscute în arta interpretativă modernă.
Boala de care suferea, limfogranulomatoză malignă (boala lui Hodgkin), l-a măcinat rapid, iar după două luni și jumătate, la 2 decembrie 1950 Dinu Lipatti se stinge din viață la Geneva în vârstă de numai 33 de ani, cu partitura Quartetului în Fa minor de Ludwig van Beethoven în mână. Ultimele sale cuvinte au fost: „Nu-i de ajuns să fii mare compozitor ca să scrii muzica asta, trebuie să fi fost ales ca instrument al lui Dumnezeu”. La vestea morții sale, marele pianist german Wilhelm Backhaus exclamă: „Nouă ne rămâne amintirea frumuseților pe care ni le-a dăruit și o profundă întristare”.