Cocoșul între pânză și hârtia gumată

Privind înapoi prin istoria artei, îmi dau seama că cocoșul a fost rareori tratat ca o simplă pasăre de curte. De-a lungul secolelor, el a devenit simbol și metaforă: vestitor al zorilor, imagine a vigilenței și curajului, dar și expresie a ordinii firești din lumea rurală. În pictura universală, cocoșul traversează epoci și stiluri, de la compozițiile baroce tensionate până la scenele realiste sau romantice ale secolului al XIX-lea, în care viața satului este observată cu răbdare și respect.
Această tradiție artistică își găsește astăzi o continuare firească în filatelie. Emisiunea „Cocoși” (LP #2550), introdusă în circulație de Romfilatelia și Poșta Română la 30 ianuarie 2025, creează un dialog elegant între pictura universală și arta miniaturală a timbrului. 

Cele patru mărci poștale, machetate de artistul George Ursachi, aduc în prim-plan lucrări reprezentative din secole diferite, punând în valoare atât expresivitatea artistică, cât și diversitatea raselor de cocoși.
În pictura flamandă și olandeză, cocoșul apare adesea în scene de curte, alături de găini și pui, ca punct de echilibru vizual și simbolic. 

Pictorii acestor spații culturale au fost fascinați de penaj, de atitudinea dominantă și de contrastul cromatic pe care pasărea îl introduce într-o compoziție. Un exemplu grăitor este lucrarea „Cocoș cu găini și pui” (1855) de Albertus Verhoesen, reprodusă pe timbrul cu valoarea de 5 lei, unde cocoșul devine axul unei scene domestice surprinse cu minuțiozitate și sensibilitate.

În tradiția anglo-americană, interesul pentru fauna domestică se împletește cu spiritul documentar. John James Audubon, cunoscut pentru rigoarea observației sale, surprinde în „Păsări de fermă” (cca 1827) o lume ordonată și vie, în care cocoșul este expresia diversității raselor și a selecției naturale. Această dimensiune este bine redată pe marca poștală de 6,50 lei, unde pictura devine un act de cunoaștere, nu doar de reprezentare.

În nordul Europei, pictori precum Ferdinand von Wright aduc o notă de sobrietate și echilibru. În „Cocoș și găină” (1867), scena ilustrată pe timbrul de 10 lei, cocoșul apare într-un dialog vizual calm cu perechea sa, sugerând stabilitatea și ritmul natural al vieții. Fără dramatism, compoziția impresionează prin atmosferă și detaliu, subliniind legătura discretă dintre om, natură și domestic.

O perspectivă diferită este oferită de barocul timpuriu. În „O pisică printre cocoși” (circa 1710), realizată de Jakob Bogdani și reprodusă pe timbrul de 14 lei, tensiunea devine elementul central al scenei. Cocoșii sunt transformați în actori ai unei mici drame vizuale, iar contrastul dintre aparența de calm și pericolul iminent adaugă profunzime narativă compoziției.

Emisiunea este completată de un plic „prima zi” (tiraj 206 exemplare) și de o mapă filatelică realizată în tiraj limitat de 256 de exemplare, care include un bloc special cu patru timbre nedantelate.

Poșta Română a achiziționat pentru francarea corespondenței câte 3.200 de mărci poștale din fiecare valoare nominală, paginate în coli de câte 32 de timbre din care 4 în poziție tête-bêche. Sper doar că în cel mai scurt timp ele vor fi disponibile la toate oficiile poștale din țară.
În acest context, filatelia reușește să concentreze, pe suprafețe reduse, secole de simbolism și observație artistică. Cocoșul, vestitor al dimineții și personaj al picturii universale, devine astfel și mesager poștal, purtând cu sine nu doar o valoare nominală, ci și o poveste despre artă, timp și privirea atentă a artistului asupra lumii vii.

Marele Bătrân al timbrelor groenlandeze

Într-o seară lungă de iarnă arctică, când lumina se stinge devreme peste fiordurile înghețate ale Groenlandei, cineva desena la masa de lucru o lume întreagă în miniatură. Se numea Jens Rosing și, fără să știe, urma să devină peste decenii „Marele Bătrân” al timbrelor groenlandeze.
Născut la început de secol și legat profund de pământul aspru al nordului, Jens Rosing nu a văzut niciodată timbrul ca pe un simplu obiect poștal. Pentru el, fiecare machetă era o poveste: despre vânători pe gheață, despre mame care coseau la lumina lămpii, despre copii care priveau marea ca pe o promisiune. În 51 de ani de creație, a realizat peste 150 de timbre, transformând mica suprafață de hârtie gumată într-un adevărat document de identitate culturală.

Stilul său era sobru, respectuos, profund legat de tradițiile, credințele și viața zilnică a groenlandezilor. Nimic nu era întâmplător: fiecare linie avea răbdare, fiecare culoare purta tăcerea zăpezilor și cântecul vântului polar. De aceea, timbrele sale nu sunt doar frumoase – ele sunt mărturii.
La împlinirea simbolică a 100 de ani de la nașterea sa, o coliță-suvenir i-a fost dedicată, realizată de gravorul Martin Mörck. În centrul ei apare chipul unei fete – Ina, fiica lui Jens Rosing, cea care a moștenit nu doar numele, ci și talentul tatălui. Astfel, povestea nu se închide, ci continuă, din generație în generație, așa cum continuă și drumul timbrelor prin lume.
Privind astăzi un timbru semnat de Jens Rosing, ai impresia că ții între degete o fereastră către Groenlanda de altădată. Nu doar un desen, nu doar o valoare poștală, ci o lecție de identitate, discreție și frumusețe născută din frig, lumină și tăcere nordică. Iar pentru colecționari, fiecare piesă rămâne o mică expediție în inima Arcticii.

Timbrul canadian de 20 de cenți care mă fascinează: „Widow Weed”

Există timbre care te cuceresc nu doar prin valoare, ci și prin povestea lor. Pentru mine, 20c „Widow Weed” este unul dintre ele. Emis de Canada pe 15 februarie 1893, într-un tiraj de 525.200 de exemplare, acest timbru are o frumusețe subtilă și o eleganță aparte.
Numele său popular, „Widow Weed”, provine de la veșmântul de doliu purtat de văduve în epoca victoriană. Portretul Reginei Victoria, îmbrăcată în doliu, este încadrat de un chenar ornamentat, cu valoarea „20” în colțuri și inscripția „TWENTY CENTS” dedesubt. Deasupra apare simplu: „CANADA POSTAGE”. Este o imagine care transmite respect, solemnitate și un strop din atmosfera vremurilor trecute.
Culoarea acestui timbru este un roșu-portocaliu cald, specific sfârșitului de secol XIX, deși există și variante în maro-portocaliu. Uneori perforațiile sunt ușor îndoite („perf bent”), dar chiar și așa, timbrul rămâne impresionant.
Recent, am văzut un astfel de exemplar oferit la licitația „All Nations Stamp & Coin Auction” (ediția 1543, 17 ianuarie), cu preț de pornire de 600 USD. Clasificat VF – Very Fine Mint, timbrul era aproape impecabil: gumă originală, fără ștampilă, margini perfecte. Pentru colecționari, este o piesă deosebită, iar valoarea sa poate ajunge rapid la 600 dolari americani, mai ales acele exemplare bine păstrate.
Concluzionând pot spune că „Widow Weed” nu este doar un timbru, este o mică fereastră către istorie și artă. Pentru mine, reprezintă cultura și sensibilitatea Canadei victoriene.
Colecționarea timbrelor de acest fel înseamnă mai mult decât adunarea de obiecte: înseamnă să înțelegi povestea din spatele fiecărui detaliu, să simți epoca și să apreciezi măiestria artistică. Iar 20c „Widow Weed” le reunește pe toate.

De la Murano la Arad, de la vitraliu la filatelie

Când privesc vitraliile „Anotimpurile și lunile anului” realizate de Sever Frențiu din interiorul Palatului Administrativ din Arad, am mereu sentimentul că mă aflu în fața uneia dintre cele mai rafinate sinteze dintre artă, lumină și timp din creația monumentală românească. 

Concepute ca un ciclu unitar, aceste vitralii transformă succesiunea lunilor și a anotimpurilor într-un limbaj vizual profund simbolic, în care natura, munca omului și ritmurile vieții se leagă firesc.
Un detaliu care mi se pare esențial pentru înțelegerea valorii lor este originea materialului: o bună parte din sticlă a fost adusă chiar de Sever Frențiu din Murano, celebra insulă venețiană cunoscută pentru tradiția sticlei artistice. Turnarea în plumb și arderea vitraliilor au fost realizate într-un atelier din Timișoara, iar rezultatul a fost, la momentul finalizării, considerat pe bună dreptate cea mai frumoasă lucrare în tehnica vitraliului din arta contemporană românească.

Fiecare compoziție surprinde o lună sau un anotimp prin jocuri subtile de culoare, transparență și forme stilizate. Lumina devine aici un element activ, iar alternanța tonurilor calde și reci sugerează nu doar schimbările din natură, ci și legătura profundă dintre om și ciclurile timpului. Integrate organic în arhitectura Palatului Administrativ, vitraliile nu sunt simple decorațiuni, ci adevărate ferestre simbolice către curgerea anului, capabile să transforme un spațiu administrativ într-un loc al contemplației.

Toate aceste valori artistice și simbolice se regăsesc, firesc, și în filatelie. Romfilatelia și Poșta Română au introdus în circulație miercuri, 28 ianuarie 2026, emisiunea „Anotimpurile în lumina vitraliilor. Sever Frențiu” (LP #2549), după machetele realizate de artistul plastic Mihai Criste. Cele patru anotimpuri sunt reprezentate în câte două casete – Primăvara–Vara și Toamna–Iarna – pe timbrele cu valorile nominale de 3 lei și 5 lei.
Un timbru aparte, cu valoarea de 8 lei, îl redă pe Sever Frențiu proiectându-se pe sine în ipostaza lui Cronos, zeul timpului, plasat în centrul vitraliilor din casa scării palatului și înconjurat de reprezentările alegorice ale celor patru anotimpuri și ale celor douăsprezece luni ale anului, cu denumirile lor populare. 

Pe timbrul de 25 de lei sunt ilustrate lunile ianuarie și februarie – Gerar și Făurar –, o alegere inspirată, legată simbolic de luna lansării emisiunii.
Emisiunea este completată de două plicuri „prima zi”: unul cu imaginea Palatului Administrativ din Arad, celălalt cu un detaliu de vitraliu văzut din interior, în tiraj de 241 de seturi. Pentru colecționari, există și o mapă filatelică realizată în doar 336 de exemplare, echipată cu blocul special de patru timbre nedantelate. Pentru necesarul de francare, Poșta Română a achiziționat câte 2.800 de mărci poștale din fiecare valoare nominală.

Pentru mine, această emisiune confirmă încă o dată că filatelia poate fi un excelent mediator între artă, istorie și memorie vizuală, transformând vitraliile lui Sever Frențiu într-un dialog durabil între lumină, timp și hârtia gumată.