Anul Calului de Foc în filatelia românească

În urmă cu doar câteva zile prezentam, aici pe blog, câteva emisiuni filatelice recente dedicate zodiacului chinezesc, lansate de diverse administrații poștale. Diversitatea soluțiilor grafice mi-a confirmat încă o dată cât de ofertantă rămâne tema pentru colecționari. În același registru simbolic se înscrie acum și apariția românească dedicată noului ciclu zodiacal.
În ziua de 17 februarie 2026, Romfilatelia, împreună cu Poșta Română, a introdus în circulație emisiunea „Zodiacul chinezesc – Anul Calului de Foc” (LP #2552), machetată de George Ursachi. 

Aceasta cuprinde o marcă poștală de 25 lei, un plic „prima zi” (231 exemplare) și o carte poștală maximă (220 bucăți), piese atractive pentru maximafiliști.
Grafica timbrului este dominată de imaginea calului, redat într-o postură nobilă și dinamică, sugerând forță și libertate. 

Un detaliu inspirat îl constituie integrarea stilizată a anului 2026 în coama animalului, element care conferă compoziției personalitate și modernitate. Plicul „prima zi” completează simbolistica printr-o scenă imaginară de confruntare între cal și dragon, sugestivă pentru dualitatea noroc–încercare atribuită Anului Calului de Foc.
Această combinație zodiacală revine o dată la 60 de ani. În 2026, Anul Nou Chinezesc începe la 17 februarie și se încheie la 20 februarie 2027, sub semnul energiei, al inițiativei și al schimbărilor rapide — interpretate adesea ca semne ale progresului și inovației.

Dincolo de dimensiunea festivă, privesc această emisiune ca pe o piesă integrată într-un dialog cultural global, unde mitologia și grafica filatelică se întâlnesc într-un limbaj vizual contemporan. Calul de Foc devine astfel nu doar un simbol astrologic, ci și un mesager filatelic al schimbării.
Un detaliu tehnic interesant completează tabloul: pentru francarea corespondenței internaționale între 100 și 500 g, Poșta Română a achiziționat 2.000 de mărci tipărite în coli de câte 20 de timbre cu gutter, conferind emisiunii și o dimensiune poștală practică, nu doar colecționistică.

 

Baia Mare în miniatură cartofilă – o vedere emblematică a anilor ’70

Răsfoind colecția mea de cărți poștale ilustrate, am poposit din nou asupra unei vederi care surprinde foarte bine spiritul Băii Mari din anii ’70. Este vorba despre cartea poștală ilustrată cu codul 495/1977, realizată într-o formulă grafică specifică epocii, în care colajul de imagini reușește să concentreze, pe un singur suport, orașul, istoria și potențialul turistic al zonei.
Vederea a fost tipărită în baza comenzii nr. 11012, emisă de Poșta Română către OSETCM, fiind prevăzută cu marcă fixă în valoare nominală de 40 de bani și având un preț de vânzare de 1,90 lei. Analizând mai atent exemplarele din colecție, am constatat că este vorba despre o reeditare a cărților poștale ilustrate 495/1973 și 495/1974, care prezintă unele modificări la nivelul feței destinate corespondenței. 

Un aspect care îmi atrage atenția de fiecare dată este legenda (bilingvă la ediția din 1977, redactată în limbile română și franceză) și tiparul într-o nuanță discretă de gri (cenușiu), caracteristică multor cărți poștale destinate circulației poștale interne din acea perioadă.
Ediția din 1973 a fost realizată în baza comenzii nr. 5028 adresate OSEDT și include legenda exclusiv în limba română, având totodată inserată în numerotare stema municipiului.

Ediția din 1974, tipărită sub comanda nr. 11016 către OSETCM, păstrează aceeași legendă ca cea din 1973, dar adaugă traducerea în limba franceză, precum și sigla Poștei Române amplasată deasupra liniei mediane.
Avem, așadar, de-a face cu același clișeu grafic reeditat în trei ani diferiți, diferențele dintre ediții fiind date exclusiv de elementele de identificare și de prezentare tipografică.

Din punct de vedere iconografic, cartea poștală este construită cu grijă. În colțul stâng superior se află stema municipiului Baia Mare, care conferă ansamblului o identitate vizuală clară. Sub aceasta este redată Piața Gheorghe Gheorghiu-Dej (actuala Piața Revoluției), surprinsă într-o perspectivă amplă, cu Hotelul București (astăzi Hotel Rivulus) dominând fundalul, ca expresie a arhitecturii moderniste a perioadei socialiste. În axul pieței se distinge Statuia Minerului, simbol al tradiției industriale a orașului și al discursului oficial al vremii.
În partea dreaptă sus, privirea este atrasă de Turnul lui Ștefan, monument medieval din secolul al XV-lea, care introduce un contrast puternic față de arhitectura modernă din celelalte cadre. Alături, lacul de acumulare Firiza completează imaginea printr-o notă de calm și echilibru, sugerând atât frumusețea peisajului montan, cât și importanța amenajărilor hidrotehnice pentru dezvoltarea orașului.
Partea inferioară a vederii este rezervată unei cabane turistice din stațiunea Izvoare, amplasată la marginea pădurii de conifere. Această imagine trimite direct la ideea de recreere și turism montan, intens promovată în materialele cartofile ale epocii.
Privită astăzi, această carte poștală ilustrată nu este doar un obiect de colecție, ci și un document vizual valoros. Pentru mine, ea rămâne o mărturie elocventă a felului în care Baia Mare era prezentată și percepută în anii ’70: un oraș modern, ancorat în istorie, înconjurat de natură și deschis turismului.

150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși

Aniversarea a 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși îmi oferă prilejul de a readuce în atenția cititorilor una dintre figurile majore ale artei moderne, a cărei operă a inspirat constant filatelia românească și universală. Născut la Hobița și consacrat la Paris, Brâncuși a transformat esențializarea formei într-un limbaj artistic recognoscibil, transpus admirabil și în miniatura timbrului. De la „Sărutul”, „Domnișoara Pogany” sau „Pasărea în văzduh”, până la ansamblul monumental de la Târgu Jiu – Masa Tăcerii, Poarta Sărutului și Coloana fără Sfârșit – creația sa a generat numeroase emisiuni, întreguri poștale, maxime și piese cartofile de referință, confirmând forța simbolică a sculpturii brâncușiene în spațiul colecționismului. La acest ceas aniversar, am bucuria de a consemna și realizarea, în cadrul Cercului filatelic de la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” din Baia Mare, a unui plic aniversar dedicat artistului (format C6, tiraj 13 exemplare) – o piesă memorială care valorifică portretul său și motive inspirate din opera monumentală. Privesc, astfel, întreaga prezență a lui Brâncuși în filatelie ca pe o continuitate firească: timbrul, asemenea sculpturii sale, caută sinteza, esența și permanența. În câțiva centimetri pătrați se adună memorie, identitate și emoție, iar Brâncuși rămâne, și prin aceste mici suporturi grafice, un ambasador durabil al culturii române în lume.

Michelangelo Buonarroti: un geniu al Renașterii și pătrunderea în Universalitate

Michelangelo Buonarroti (1475-1564) este considerat unul dintre cei mai mari artiști ai tuturor timpurilor, un titlu pe care l-a dobândit datorită operei sale impresionante și influenței sale fundamentale asupra artei occidentale.

Între sculptură, pictură, arhitectură și poezie, Michelangelo a reconfigurat arta Renașterii și a lăsat o moștenire care a continuat să fie relevantă și să influențeze curentele artistice ulterioare, inclusiv Barocul.
Michelangelo s-a născut pe 6 martie 1475 la Caprese, în Toscana, și a început să studieze arta încă de la o vârstă fragedă, fiind ucenic la atelierul lui Domenico Ghirlandaio.

Primele sale lucrări au fost influențate de tradițiile florentine, dar geniul său s-a manifestat rapid prin capacitatea de a îmbina tehnicile clasice cu inovațiile proprii. De asemenea, studiul artei antice a fost esențial în formarea sa, iar Roma, cu toate comorile sale antice, a devenit un loc de inspirație continuă.

Michelangelo este, fără îndoială, cel mai cunoscut pentru lucrările sale de sculptură. Sculptorul toscan a înțeles profund natura umană și a reușit să redea expresii și mișcări ale corpului uman care păreau să capete viață. Una dintre cele mai celebre lucrări ale sale este David, o statuie monumentală realizată între 1501 și 1504. Această lucrare, realizată din marmură, reprezintă un exemplu perfect al idealului de frumusețe umană din Renaștere și al maestriei tehnice a lui Michelangelo. Figurativ, David întruchipează nu doar eroul biblic, ci și esența unei lumi ce caută să înfrunte greutățile cu curaj și încredere.

Totodată, în sculpturile sale pentru mormintele papale de la Roma, Michelangelo a demonstrat o profunzime emoțională rar întâlnită. Moartea lui Moise și Sclavii din Palatul Medici sunt lucrări care reflectă complexitatea și tragedia umană.
Deși a fost mai puțin prolific în domeniul picturii decât în cel al sculpturii, Michelangelo a realizat câteva dintre cele mai mari lucrări picturale ale tuturor timpurilor.

Cea mai cunoscută lucrare a sa este Pictura plafonului Capelei Sixtine, realizată între 1508 și 1512. Aceasta reprezintă o capodoperă a Renașterii, cu scene biblice celebre, precum Crearea lui Adam, în care Michelangelo a surprins nu doar istoria religioasă, dar și conflictele interne ale omului, dorința acestuia de a atinge divinitatea. Culoarea, compoziția și expresivitatea figurilor fac din această lucrare o realizare artistică neegalată.

Mai târziu, între 1536 și 1541, Michelangelo a pictat și Judecata de Apoi pe peretele altarului Capelei Sixtine, o lucrare monumentală în care divinitatea este înfățișată în toată măreția și puterea ei, în contrast cu soarta destinelor umane.
Michelangelo a avut și un impact semnificativ asupra arhitecturii Renașterii. La începutul secolului al XVI-lea, el a preluat conducerea lucrărilor la Bazilica Sf. Petru din Roma, un proiect de proporții colosale. Intervențiile sale arhitecturale, cum ar fi designul cupolei bazilicii, au schimbat fața arhitecturii Rennașterii, integrând elemente clasice într-o manieră inovativă. Lucrările sale arhitecturale reflectă aceeași dorință de a ajunge la esența umană și divină, așa cum o arată și în sculptură și pictură.

Michelangelo a fost un artist al contrastelor: în timp ce în lucrările sale se regăsește un profund respect pentru tradițiile antice, el nu a ezitat să le depășească, aducându-le într-o nouă eră. Lucrările sale nu se limitează doar la forme perfecte și la idealuri estetice, ci reflectă și complexitatea spiritului uman: lupta cu sine, cu divinitatea, cu limitele existenței.

În final, Michelangelo nu a fost doar un mare artist al Renașterii, ci un creator care a făcut ca granițele artei să se dilate, deschizându-le spre noi orizonturi care au influențat curentele de după Renaștere. Opera sa continuă să fie o sursă de inspirație și un simbol al geniului artistic, iar moștenirea sa rămâne un pilon al civilizației occidentale.