Libertatea scrisă pe zăpadă

Prima dată când am întâlnit snowboardingul pe un timbru, am avut impresia că imaginea refuză să fie statică. Silueta sportivului, cu ambele picioare pe placă, surprinsă în aer sau într-un viraj larg, transmite instantaneu libertate și energie. Pe câțiva centimetri pătrați de hârtie gumată, mișcarea prinde viață.

Născut la intersecția culturilor montane și urbane, snowboardingul a apărut în anii 1960, inspirat din surfing și skateboarding. Această origine se simte clar și în reprezentările filatelice. Spre deosebire de schiul alpin, snowboardingul este redat prin linii fluide, sărituri spectaculoase și poziții nonconformiste, care sugerează creativitate și libertate de expresie.

În filatelie, snowboardingul apare frecvent pe timbre dedicate sporturilor de iarnă, Jocurilor Olimpice sau tineretului. Artiștii grafici folosesc contraste puternice, perspective îndrăznețe și fundaluri aerisite pentru a sugera dinamismul. Fiecare viraj pare o semnătură lăsată pe zăpadă, un gest unic și personal.

Pentru mine, timbrele cu snowboarding spun o poveste diferită despre munte. Nu este doar despre competiție, ci despre felul în care alegi să cobori. În colecții tematice despre sport, iarnă sau cultura contemporană, aceste timbre aduc un aer proaspăt și modern.
Privind o marcă poștală cu reprezentarea acestei discipline sportive, îmi dau seama că filatelia nu înseamnă doar tradiție. Înseamnă și schimbare. Pe hârtie gumată, placa alunecă la nesfârșit, iar libertatea rămâne fixată într-un moment de pură bucurie.

 

Puful care cucerește privirile

Pe malul unui iaz liniștit, un pui de rață mare (Mallard Duckling) se strecura printre stufăriș, urmându-și mama cu pași nesiguri, dar plini de curiozitate. Puful său galben, presărat cu nuanțe de maro, strălucea sub razele blânde ale soarelui de dimineață, iar fiecare bătaie de aripioară părea să povestească despre primele descoperiri ale lumii.

Astfel, rățușca devine un mic ambasador al naturii, iar frumusețea și inocența sa sunt surprinse perfect pe cele câteva timbre care i-au fost dedicate, purtând povești de la iaz la iaz și de la generație la generație.

Activitatea artistului Mikes-Münich Ödön în Baia Mare și contribuția sa la emisiunea a II-a „Oradea” – 1945

În universul interferențelor dintre arta plastică și grafica filatelică, numele orădeanului Mikes-Münich Ödön (21 ianuarie 1878 - 1949) merită readus în atenția colecționarilor și cercetătorilor deopotrivă, mai ales atunci când discutăm despre emisiunile provizorii apărute în Transilvania imediat după cel de-al Doilea Război Mondial. A fost absolvent al Academiei de Arte Frumoase din Budapesta (Academia de Arte din Pesta) și s-a format artistic în ambianța fertilă a Școlii de pictură din Baia Mare (începând cu prima ediție a anului 1896, și până în anul 1922), aparținând acelei generații de creatori pentru care experiența coloniei nu a reprezentat doar o etapă de studiu, ci un reper estetic definitoriu, cu ecouri vizibile inclusiv în lucrările sale de grafică aplicată.

Cele 31 de valori ale emisiunii 
„Oradea” 1945 (LP #185).

Prezența sa în Baia Mare este legată de perioada de afirmare a coloniei întemeiate în jurul lui Simon Hollósy, într-un moment în care studiul după natură, observația directă și cultul luminii redefiniseră limbajul plastic al artiștilor din Europa Centrală. În acest climat, Mikes-Münich și-a format disciplina desenului și echilibrul compozițional, lucrând peisaje, naturi statice și compoziții florale marcate de o cromatică reținută și de o sensibilitate lirică specifică școlii băimărene. Fără a urmări efecte spectaculoase, el a cultivat claritatea formei și armonia ansamblului, trăsături care aveau să-i fie esențiale mai târziu în activitatea de grafică.
După etapele petrecute în orașul de pe malul Râului Domnițelor, începând cu 1899 artistul pleacă la studii în München, Roma, Veneția și Florența.

Marca de 10f maro.

Reîntors în 1906 în Oradea, a rămas conectat la viața culturală a orașului său natal, implicându-se în inițiative expoziționale și asociative, fiind profesor de grafică la colegiul din Oradea. Dubla sa apartenență — formarea băimăreană și afirmarea orădeană — explică deschiderea sa către grafica utilitară, domeniu în care numeroși artiști ai epocii au fost cooptați, mai ales în anii tulburi ai tranziției postbelice.
În acest context istoric trebuie plasată și contribuția lui Mikes-Münich Ödön la realizarea emisiunii a II-a a mărcilor „Oradea” din 1945. 

Marca de 10f roșu brun.

După revenirea administrației românești în nord-vestul Transilvaniei, reorganizarea serviciilor poștale a impus soluții rapide, iar emisiunile provizorii locale au devenit o necesitate practică, dar și un instrument simbolic de reafirmare a autorității statale. Pentru proiectarea acestor mărci au fost solicitați artiști capabili să ofere soluții grafice clare, adaptate unor condiții tehnice modeste de tipărire.
Aportul lui Mikes-Münich s-a manifestat în concepția desenului (spic de grâu, struguri și goarnă de poștă cu unelte agricole) și în echilibrul general al compoziției. 

Eseu (struguri), pereche orizontală.

Formația sa academică și exercițiul studiului după natură l-au ajutat să sintetizeze elementele heraldice și arhitecturale într-o imagine lizibilă, sobră și coerentă. Liniile ferme, distribuția atentă a maselor grafice și evitarea ornamentației excesive trădează mâna unui pictor obișnuit să gândească spațiul plastic în ansamblu. 

Eseu (struguri), 
pereche verticală.

În condițiile tiparului local, unde claritatea era esențială, această capacitate de sinteză a avut o importanță practică reală.
Privite astăzi, mărcile seriei a II-a „Oradea” nu reprezintă doar simple piese provizorii, ci documente vizuale ale unei epoci de reconstrucție administrativă și identitară. Ele poartă amprenta artiștilor care au contribuit la realizarea lor, iar în cazul lui Mikes-Münich se poate observa transferul direct al rigorii băimărene în miniatura filatelică.
Astfel, parcursul său artistic leagă în mod fericit colonia din Baia Mare de grafica poștală postbelică, demonstrând că influența școlii nu s-a limitat la pânzele de șevalet, ci a iradiat și în domenii utilitare precum filatelia. Pentru colecționari și istorici poștali, numele lui Mikes-Münich Ödön adaugă o dimensiune artistică suplimentară emisiunii „Oradea” 1945, transformând aceste mărci din simple necesități poștale în veritabile mărturii de cultură vizuală transilvăneană.

Bibliografie:
Vasile Sarca, Aurel Roșu - Artiști plastici de la finele secolului al XIX-lea și din prima jumătate a celui de-al XX-lea, stabili și activi la Oradea și prezenţa lor la școala / colonia de creaţie plastică ori centrul de la Baia Mare (I), în Biharea, 2014, XLI, Studii etnografie - artă.
Voloncs Gábor - Circulația poștală a mărcilor poștale locale „Oradea 1945” în Studii filatelice brașovene, nr. 2 (19) / 2011.
Cristian Andrei Scăiceanu - Dicționarul machetatorilor mărcilor poștale românești, Ed. Oscar Print, 2018, ISBN 978-973-668-480-7
Corneliu Spineanu - Catalogul mărcilor poștale românești, 1984, vol. 1

Pacificul german care a sfidat limitele: DR 18 201

Cu fiecare aniversare sau emisiune filatelică dedicată patrimoniului feroviar, revin cu interes asupra unor locomotive care au făcut istorie. Printre acestea, modelul DR 18 201 ocupă un loc aparte, fiind considerat una dintre cele mai rapide locomotive cu abur construite vreodată.

Realizată în 1961, în atelierele Reichsbahn din Meiningen, locomotiva a fost rezultatul unui proiect tehnic special, în care s-au valorificat componente provenite de la locomotive mai vechi din seria 18, perfecționate însă prin soluții moderne pentru acea epocă. Construită în formula clasică Pacific (2-3-1), mașina a fost destinată trenurilor rapide și, mai ales, testelor de material rulant.

Impresionantă prin dimensiunile roților motoare, performanța cazanului și stabilitatea la rulare, DR 18 201 a depășit viteza de 180 km/h, devenind una dintre cele mai rapide locomotive cu abur funcționale din lume. A fost utilizată în special pentru trenuri experimentale, demonstrând că tracțiunea cu abur putea atinge încă performanțe remarcabile, chiar într-o epocă dominată deja de diesel și electric.

Faptul că locomotiva s-a păstrat în stare operațională îi sporește valoarea patrimonială. Astăzi o regăsim la trenuri speciale, parade și evenimente feroviare, unde atrage pasionați din întreaga lume — dar și interesul tematic al filateliei feroviare.

Pentru mine, DR 18 201 rămâne nu doar o capodoperă inginerească, ci și un simbol al apogeului tehnic atins de locomotiva cu abur — un subiect spectaculos, demn de regăsit atât pe șine, cât și în colecțiile filatelice dedicate istoriei transporturilor.