Pe aleile toamnei din Reșița, între 17 și 19 octombrie 2025, se va deschide o poartă spre diversitate și memorie: expoziția filatelică interjudețeană cu participare internațională „ETNIC 2025”. Dar nu este o expoziție ca oricare alta. Este una în care fiecare expozant are la dispoziție doar un panou — 15 file pentru a spune o poveste care depășește timbrul și atinge identitatea.
Aceasta este cea de-a IX-a ediție a expoziției „ETNIC”, organizată bianual de Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin, în parteneriat cu Grupul Filatelic Reșița și Centrul Universitar UBB. Tema? Complexă și profundă: minoritățile din România și de peste hotare, conviețuirea, cultura, tradițiile și istoria reflectate prin filatelie.
Pentru cei care privesc colecționarea timbrelor ca pe un exercițiu de nostalgie, „ETNIC 2025” este un antidot. Aici, timbrul devine fereastră către moșteniri etnice, martor al unei diversități ce nu trebuie uitată. Participanți din toată țara și din străinătate vor aduce exponate tematice: istorie poștală locală, maximafilie, cartofilie, întreguri poștale — toate dedicate acelui filon subtil care leagă oameni diferiți prin patrimoniu și dialog.
Povestea acestei expoziții este și una a colaborării: fiecare exponat va fi analizat de un juriu, dar și onorat cu diploma și materialele filatelice speciale pregătite de organizatori — ștampilă ocazională, plic, catalog — dovezi că filatelia continuă să trăiască, nu doar în colecții, ci și în comunitate.
Într-o lume care digitalizează totul, „ETNIC 2025” ne amintește că hârtia – învelită într-o folie, scrisă cu grijă, purtând urmele timpului – poate păstra vie o identitate. Iar acel singur panou devine scena pe care fiecare etnie își joacă rolul în armonie filatelică.
Publicitate
12 septembrie 2025
„ETNIC 2025” – Poveștile care încap într-un singur panou
09 mai 2024
25 de ani de la vizita istorică a Sfântului Părinte Papa Ioan Paul al II-lea la București, 7 - 9 mai 1999
Strigătele de „Vivat Papa“ venite din inima celor prezenți, scânteierea miilor de steaguri și eșarfe, așteptarea Papei care circula cu Papamobilul, toate acestea au dus la această stare de spirit neobișnuită. Iar atunci când Papa a început slujba festivă, adresându-se mulțimii în limba română, entuziasmul a fost fără de margini. Predica și rugăciunile ulterioare au fost ascultate cu respect și pietate de către toți cei prezenți.
Cel mai impresionant moment a fost cel de la sfârșitul Sfintei Liturghii festive, când Papa și Patriarhul român ortodox Teoctist au vorbit despre importanța acestui moment, oferindu-și unul altuia salutul de pace. Totul a vuit de entuziasm, strigătele de „Unitate“ au dovedit toate acestea. Profund mișcător și unic! A fost primul Suveran Pontif în istoria bimilenară a creștinismului, care a vizitat o țară preponderent ortodoxă!
La sfârșitul Sfintei Liturghii festive din 9 mai 1999, Papa a adresat câteva cuvinte în limba catolicilor din Transilvania, Banat și Moldova. Papa ne-a încurajat pe noi, catolicii germani din România, să îngrijim și mai departe credința și cultura noastră, pentru a o păstra, astfel fiind asigurată și pe viitor identitatea noastră. Sanctitatea Sa a rostit vorbe pline de duh și în limbile maghiară și poloneză. Cu aceste vorbe pe care le-am auzit și trăit la această slujbă festivă, ne-am întors la casele noastre, plini de entuziasmul și bucuria de a fi participat la acest eveniment.
Un om, care mișcat istoria mondială a acestui sfârșit de secol, a venit în România, a fost oaspetele nostru timp de trei zile, a cucerit populația locală, întorcându-se la Roma, cu milioane de noi prieteni și admiratori. Doar unul putea face aceasta: Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea!
Anul acesta, la începutul lunii mai, s-au împlinit 25 de ani de la această vizită istorică a celui de al 264-lea Suveran Pontif, Episcopul Romei. Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița se alătură întregii țări la sărbătorirea celor 25 de ani, prin realizarea unei ștampile filatelice ocazionale cu plic aferent, ștampila fiind aprobată de CN Poșta Română prin Federația Filatelică Română. Întreaga corespondență care a plecat de la Oficiul Poștal Reșița 1, în data de 9 mai 2024 a fost obliterată cu această ștampilă ocazională.
De asemenea, între 8 și 10 mai 2024, s-a organizat la Biblioteca Germană „Alexander Tietz” din Reșița o expoziție filatelică dedicată Sfântului Părinte Papa Ioan Paul al II-lea, cu exponate din colecția personală.
Erwin Josef Țigla
03 aprilie 2023
Să ne amintim la trei ani de la înregistrarea primului deces asimilat Covidului de concitadinii uciși de acest virus
În data de 16 martie 2020 apărea Decretul nr. 195 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României. Motivul? „Situația epidemiologică internațională determinată de răspândirea corona-virusului SARS-CoV-2 la nivelul a peste 150 de țări, în care, aproximativ 160.000 de persoane au fost infectate și peste 5.800 au decedat, precum și declararea Pandemiei de către Organizația Mondială a Sănătății, la data de 11.03.2020, … luând act de evoluția situației epidemiologice pe teritoriul României și de evaluarea riscului de sănătate publică pentru perioada imediat următoare, care indică o creștere masivă a numărului de persoane infectate cu corona-virusul SARS-CoV-2…” Atunci eram speriați, nu știam ce se va întâmpla, cum va evolua situația în România, în Europa, în lume…
Acum, la mai bine de trei ani de zile de atunci, ne aducem aminte de toți cei care au sprijinit combaterea pandemiei, de cei care au salvat vieți omenești, fiecare în domeniul său de activitate și după responsabilitatea dată, de acei care au stat alături de cei bolnavi, mângâindu-le suferința, oferindu-le speranța într-o nouă zi mai bună… Sunt mii și mii de oameni care au făcut tot posibilul ca să trecem mai ușor de această stare de pandemie, înfruntând virusul, încrezători fiind că Bunul Păstor este alături de noi, de suferința noastră comună sau individuală… Lor, cu toții, trebuie să le mulțumim!
Din păcate, fără a putea întoarce timpul înapoi, tragem astăzi împreună linie și constatăm că am rămas în această perioadă mai săraci deoarece oameni apropiați nouă, părinți, bunici, frați, membri ai familiei, prieteni, colegi, cunoscuți, au pierdut lupta cu virusul ucigător… În județul Caraș-Severin, primul deces asimilat Covid-ului a fost înregistrat în 2 aprilie 2020, conform datelor emise de DSP Caraș-Severin.
În anul 2021, la inițiativa președintelui Forumului Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin, al Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița și a dr. Felicia Quint (președinte pe zona 2 vest a Districtului 124 România, membră a Clubului Lions Onix Reșița) s-a derulat un proiect al societății civile din municipiul Reșița, prin intermediul căruia s-au organizat mai multe manifestări cu caracter spiritual și laic spre a ne aduce aminte de toți concitadinii noștri care au trecut pragul spre veșnicie din momentul începerii pandemiei până la acea dată. Fiecare în parte a fost membru al unei familii de-a noastre, iubit, apreciat, iar în momentul plecării, a lăsat un loc liber, definitiv neocupat, urmat de lacrimi, de durere sufletească...
Iată că anul acesta, pe 2 aprilie, s-au împlinit trei ani de la primul deces asimilat Covid-ului în județul nostru. Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin împreună cu Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița au realizat cu acest prilej, ca de altfel și în 2021 și 2022, un plic filatelic ocazional care amintește de decesele asimilate Covid-ului și, având aprobarea C.N. Poșta Română SA și a Federației Filatelice Române, s-a realizat și o ștampilă ocazională de zi, cu care se obliterează întreaga corespondență trimisă de Oficiul Poștal Reșița 1, în data de 3 aprilie 2023.
Erwin Josef Țigla
01 martie 2023
Repere culturale reșițene: Biserica Ortodoxă Ucraineană
Biserica Ortodoxă Ucraineană din Reșița, județul Caraș-Severin, aparține de Mitropolia Ortodoxă Ucraineană din America și Canada, dar slujește în limba română și în limba ucraineană.
Biserica a fost înființată în 1935 de un grup de ucraineni care trăiau în Reșița și împrejurimi. Inițial, slujbele se țineau într-o sală închiriată, iar mai târziu, în 1945, a fost construită o biserică din lemn, care a slujit comunitatea timp de peste 50 de ani.
În anii '90, biserica a suferit importante renovări și extinderi, fiind construit un nou corp de clădire, pentru a face față numărului în creștere al credincioșilor.
Astăzi, Biserica Ortodoxă Ucraineană din Reșița este o comunitate religioasă activă, care organizează regulat slujbe și evenimente pentru membrii săi și pentru comunitatea din Reșița.
Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților din Reșița au editat, cu prilejul comemorării a unui an de la începutul războiului din Ucraina, un plic filatelic și o ștampilă omagială (cu diametrul de 24 mm) în semn de solidaritate cu poporul ucrainean. Ștampila a fost aplicată pe data de 24 februarie 2023 la Oficiul Poștal nr. 1 din Reșița. Mulțumesc și pe această cale domnului Erwin Josef Ţigla pentru piesa filatelică trimisă.
15 februarie 2023
Obiectivele culturale ale Timișoarei: Catedrala Mitropolitană Ortodoxă
Catedrala Mitropolitană din Timișoara este sediul Mitropoliei Banatului, una dintre cele mai importante eparhii ortodoxe din România. În interiorul catedralei se află multe lucrări artistice valoroase, inclusiv fresce, icoane și vitralii, precum și o colecție impresionantă de cărți vechi și manuscrise.
Pe lângă importanța sa religioasă, Catedrala Mitropolitană Ortodoxă din Timișoara este și un important punct de atracție turistică, fiind vizitată anual de un mare număr de turiști din întreaga lume.
Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița au inclus planul lor de activități din acest an mai multe evenimente dedicate evenimentului „Timișoara: Capitala Europeană a Culturii, 2023”, despre care am amintit la începutul anului într-o postare de pe blogului nostru. Catedrala Mitropolitană Ortodoxă din Timișoara a fost subiectul ales pentru luna februarie, când în data de 9 au fost puse la dispoziția iubitorilor de filatelie, un plic ocazional și o ștampilă specială. Îi mulțumesc și pe această cale domnului Erwin Josef Ţigla pentru exemplarul trimis.
09 ianuarie 2023
Reșița și „Capitala Europeană a Culturii, Timișoara - 2023”
Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița au în planul lor de activități din acest an mai multe evenimente dedicate evenimentului „Timișoara: Capitala Europeană a Culturii, 2023”. Printre acestea se numără mai multe expoziții colective ale cercurilor de arte plastice proprii, prezentate în Casa „Adam Müller-Guttenbrunn”. De asemenea, este programată câte o zi dedicată acestui amplu moment cultural, în cadrul edițiilor din acest an ale „Zilelor Literaturii Germane la Reșița” (în luna mai 2023), respectiv, a „Decadei Culturii Germane în Banatul Montan” (eveniment care se va desfășura în luna octombrie 2023). În același context, se va participa la evenimente organizate pe parcursul anului 2023 de către Forumul Democrat al Germanilor din Banat cu sediul la Timișoara.
Un alt proiect care se dorește a fi implementat anul acesta este unul filatelic. Pe întreg parcursul anului, în ziua de 9 a fiecărei luni, Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin, împreună cu Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița, va edita și realiza câte un plic filatelic ocazional, respectiv, se va confecționa o ștampila ocazională, aprobate de Federația Filatelica Română, prin sprijinul Asociației Filateliștilor din județul Sibiu, și de către Poșta Română. Ele vor oglindi clădirile sacrale importante din Timișoara. De ce într-o zi de 9 a fiecărei luni? Ne-am ghidat după faptul că Ziua Europei este sărbătorită în 9 mai și, cum Timișoara este în acest an Capitala Europeană a Culturii, sărbătorim simbolic Europa și implicit capitala Banatului într-o zi de 9...
Prima inițiativă în acest sens, din 9 ianuarie, este dedicată Domului, cea mai importantă construcție barocă din municipiul de pe Bega. Evenimentul din 9 februarie va fi dedicat Catedralei Mitropolitane, iar cel din 9 martie, Catedralei Ortodoxe Sârbe.
Erwin Josef Ţigla
04 ianuarie 2023
150 de ani de la fabricarea la Reșița a primei locomotive cu abur pe teritoriul de azi al României
Ultima manifestare în acest sens a fost realizarea de către Forumul Democrat al Germanilor din județul Caraș-Severin și de către Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților din Reșița a două plicuri aniversare (160 x 115 mm). În colaborare cu Asociația Filateliștilor din județul Sibiu a fost realizată și o ștampilă ocazională, de formă circulară (diametrul 40 mm), care a fost omologată de FFR cu nr. 2507.
Cu amabilitatea domnului Erwin Josef Țigla, căruia îi mulțumesc încă odată, am primit în decursul zilei de ieri, produsul filatelic prezentat în deschidere.Cel de al doilea plic face parte din colecția Lőrincz Tiberiu.
Plicurile a fost francate cu timbrele emisiunii „Crăciun 2022” care au fost obliterate cu ștampila specială.
08 septembrie 2022
100 de ani de la încoronarea de la Alba Iulia a regelui Ferdinand I al României
În data de 15 octombrie 1922 avea loc la Alba Iulia unul dintre cele mai simbolice evenimente din istoria României. Regele Ferdinand și regina Maria s-au încoronat în cadrul unei ceremonii fastuoase, ca suverani ai României Mari. Locul de încoronare nu a fost ales întâmplător la Alba Iulia. Acest orășel de provincie amintea de unirea înfăptuită de Mihai Viteazul la 1600 și de proclamarea Unirii Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România la 1 decembrie 1918.
Regina Maria și regele Ferdinand au venit cu trenul regal de la București în dimineața zilei de 15 octombrie 1922. Au fost întâmpinați la gară de premierul Ionel Brătianu și primarul orașului din Alba Iulia.
Dorind să surprindă acest aspect în marcarea centenarul încoronării regelui Ferdinand I, Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița au machetat o ștampilă ocazională, bilingvă româno-germană, care poate fi încadrată în tematica feroviară. A fost aleasă această machetare grafică deoarece în data de 10 septembrie 1926 Regele Ferdinand I al României a fost în vizită la Reșița. Pe ștampilă este reprezentată familia regală și însoțitorii de onoare la plecarea Locomotivei „Ferdinand” din uzină. Folosirea ștampilei a fost aprobată de Federația Filatelică Română și de către Poșta Română. Ea va fi utilizată în ziua de sâmbătă, 15 octombrie 2022, la trimiterea întregii corespondențe de la oficiul poștal nr. 1 din Reșița.
Pentru cine are posibilitatea, îl rog să-mi trimită o vedere cu ștampila prezentată.
23 iunie 2022
Patru luni de la izbucnirea războiului de lângă noi
Pentru a marca împlinirea a patru luni (24 februarie - 24 iunie 2022) de la izbucnirea războiului nedorit de lângă noi, Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților din Reșița lansează un plic filatelic ocazional. Cu același prilej a fost confecționată o ștampilă filatelică ocazională. Ștampila este folosită la oficiul poștal Reșița 1, în data de 24 iunie 2022. Menționăm faptul că această ștampilă a fost aprobată de Federația Filatelică Română și de către Poșta Română pentru întreaga corespondență expediată în data de 24 iunie de la Oficiul Poștal nr. 1 din Reșița.
Erwin Josef Țigla
21 aprilie 2022
Anul jubiliar „150 de ani de la fabricarea la Reșița a primei locomotive cu abur pe teritoriul de azi al României, 1872 - 2022”
Vineri, 29 aprilie 2022, de la ora 17.00, la Centrul Universitar din Reșița al Universității „Babeș - Bolyai” Cluj Napoca va avea loc Vernisajul expoziției de filatelie necompetitive „150 de ani de la fabricarea la Reșița a primei locomotive cu abur pe teritoriul de azi al României, 1872 - 2022”. Vor fi expuse 11 exponate filatelice realizate de șase colecționari din România (Baia Mare, Reșița, Satu Mare, Sibiu) și Germania (Regensburg). De asemenea manifesatarea va găzdui o expoziție de artă plastică „Locomotivele cu abur”, cu lucrări ale artiștilor plastici din Stuttgart / Germania (Adriana Hermle), Bocșa (Nik Potocean), București (Luciana Cristina Ionescu), Reșița (Viorica Ana Farkas, Livia Frunză, Niculina Ghimiș, Adina Elena Ghinaci, Flavia Beatris Grădinaru, Doina & Gustav Hlinka, Eleonora & Gabriel Hoduț, Tatiana Țibru) și Timișoara (Lia Popescu), o expoziție a artistului fotograf Petre Dalea (Reșița) și o expoziție cu piese din colecția lui Bogdan Andrei Mihele (Reșița).
28 ianuarie 2021
Expoziție de filatelie & numismatică și recital pian „Mozart - 265”
Evenimentul a fost organizat de Societatea pentru Cultură „Metarsis” în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici” Caraș-Severin, cu Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin și cu Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița.
Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița împreună cu Asociația Filateliștilor din Caraș-Severin a marcat la 27 ianuarie 2021 împlinirea a 265 de ani de la nașterea lui Mozart, printr-un plic filatelic ocazional și o ștampilă aferentă, aceasta din urmă fiind aprobată prin Federația Filatelică Română de către Poșta Română, astfel încât, întreaga corespondență care a plecat de la Oficiul Poștal Reșița 1 în această zi a fost obliterată cu această ștampilă ocazională.
Evenimentul a fost transmis pe următoarele conturi Facebook: Metarsis și Demokratisches Forum der Banater Berglanddeutschen.
04 ianuarie 2021
4 ianuarie: debut 2021 în filatelia reșițeană
Astăzi, în prima zi lucrătoare a anului nou 2021, anul jubiliar al industriei la Reșița, la sediul Oficiului Poștal Reșița 1, întreaga corespondență plecată de aici este obliterată cu o ștampilă ocazională dedicată împlinirii, la 3 iulie, a sfertului de mileniu de când au fost sfințite și date în folosință primele furnale. Inițiativa îi revine Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților din Reșița și Forumului Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin, care doresc să marcheze astfel începutul acestui an aniversar ce va fi pus în evidență prin mai multe astfel de evenimente filatelice. Ștampila ocazională de zi pentru 4 ianuarie 2021 este aprobată de Poșta Română, prin intermediul Federației Filatelice Române din București, ea având ca și concepție sigla realizată de artistul plastic și graficianul Bogdan Piperiu, reșițean prin naștere, astăzi trăitor în Tuttlingen / Germania, siglă folosită în cadrul proiectului „Personalități ale Reșiței, la început de an 250”, în curs de desfășurare în această perioadă, între 1 și 15 ianuarie. (Erwin Josef Țigla)
Pentru cine are posibilitatea, îl rog să-mi trimită o vedere cu ștampila prezentată.
14 noiembrie 2020
55 de ani de la trecerea în eternitate a învățătorului August Pittner
August Pittner (7.12.1879 - 17.11.1965) a fost unul dintre cei mai renumiți învățători și un deosebit om de cultură din Reșița. Cu prilejul comemorării a 55 de ani de la trecerea sa în eternitate, Asociația Filateliștilor din județul Caraș-Severin a realizat o frumoasă ștampilă comemorativă care va fi aplicată pe corespondența expediată marți, 17 noiembrie 2020, de la Oficiul Poștal nr. 1 din Reșița - cod poștal 320240. Pentru cine are posibilitatea, îl rog să-mi trimită o vedere cu ștampila prezentată.
![]() |
| Plicul filatelic editat de Asociaţia Germană de Cultură a Adulţilor Reşiţa |
14 iulie 2020
Miniexpoziție filatelică dedicată Reșiței industriale
După expozițiile prezentate în curtea Bibliotecii Germane „Alexander Tietz” în data de 3 iulie 2020 (expoziția comună a 19 artiști plastici din București, Timișoara, Jimbolia, Bocșa și din municipiul de pe Bârzava, dedicată Reșiței 249), precum și cea din 7 iulie 2020, dedicată picturilor cu caracter industrial realizate de artistul plastic bocșan Iosif Vasile Gaidoș (*7.07.1919, Ardud, jud. Satu Mare - † 3 martie 1998, Bocșa), începând cu data de 15 iulie, la Reșița se organizează o nouă miniexpoziție filatelică, de data aceasta în interior. Colecționarul reșițean Gustav Hlinka, deținător a numeroase premii naționale și internaționale, expune tematica „Reșița industrială”. Miniexpoziția poate fi vizitată prin programare la telefonul 0255 22 00 81.
18 iunie 2020
Miniexpoziție filatelică la Reșița
Scopurile principale ale FIP sunt promovarea colecțiilor filatelice, menținerea relațiilor de prieteniei între membri, stabilirea și menținerea de relații strânse cu administrațiile comerciale și poștale filatelice, promovarea expozițiilor filatelice prin acordarea de patronaje.
Hobby-ul colecției de timbre a ocupat timp de mai bine de un secol primul loc dintre toate hobby-urile și a câștigat distincția de a fi supranumit „Regele hobby-urilor și hobby-ul regilor”.
Actualmente, președinte al Federației Filatelice Române este dl. Leonard Pașcanu, iar cel al Federației Internaționale Filatelice, dl. Bernard Beston din Australia.
În data de 18 iunie 2020, la Reșița se organizează, la Biblioteca Germană „Alexander Tietz”, o miniexpoziție filatelică cu un exponat pentru a marca evenimentul constituirii FIP acum 94 de ani. De data aceasta, colecționarul reșițean Paul Vasile, deținător a numeroase premii naționale și internaționale, expune tematica „Povestea The Beatles”. Miniexpoziția poate fi vizitată prin programare la telefonul 0255 22 00 81.
08 mai 2020
8 mai: 75 de ani de la sfârșitul celui de al Doilea Război Mondial
Primul monument / mormânt este cel din Cimitirul nr. 2 / 3, așa-numitul Monument al Aviatorilor, unde, pe lângă cele trei persoane înmormântate aici, victime ale Primului Război Mondial, se află și 4 aviatori, căzuți în timpul celui de al Doilea Război Mondial: unul care a murit la 7 aprilie 1941, lângă Gârliște, iar ceilalți trei, căzuți în zona Certez, la 21 decembrie 1943.
Al doilea monument ridicat la Reșița este cel din Piața Traian Vuia, din fața Blocului 800. Cu toate cercetările mele de a afla amănunte despre acest monument, nu am reușit. Din punctul meu de vedere, acesta a fost ridicat imediat după 1990, confecționat în uzinele reșițene și avea două plăci pe care au fost inscripționate numele celor căzuți. Din informațiile pe care le-am primit în aceste zile, mi-a fost confirmat faptul că până în momentul inaugurării Monumentului Eroilor din cartierul Lunca Bârzavei, aici se organizau, după 1990, manifestările dedicate victimelor războaielor mondiale, el fiind ridicat de veteranii de război reșițeni.
Al treilea monument este cel ridicat în Parcul Tricolorului, Monumentul Eroilor, al cunoscutului sculptor bocșan / bucureștean Constantin Lucaci. El a fost inițiat de primarul de atunci al Reșiței, ing. Mircea Ioan Popa, împreună cu generalul Adrian Marinescu (în acea perioadă fiind consilier local, dânsul a avut, încă din 1997, ideea ridicării unui monument dedicat eroilor), și realizat în perioada 2002 / 2003 în atelierele Primăriei din cartierul Lunca Bârzavei, de Constantin Lucaci, cu sprijinul unor muncitori ai uzinelor reșițene (UCMR și Combinat), iar placarea monumentului s-a terminat în februarie 2008, primar fiind în acea perioadă ec. Liviu Spătaru. Pe monument se află inscripționat textul: „DULCE ET DECORUM EST PRO PATRIA MORI” din Odele lui Horațiu, o ideea tot a generalului Adrian Marinescu. Din relatările primite, autorul monumentului, sculptorul Constantin Lucaci, a lucrat personal în cei doi ani 2002 / 2003, până la finalizarea operei, îndeosebi la realizarea piesei principale.
Generalul Adrian Marinescu scrie despre monument, printre altele, într-una din cărțile sale, următoarele: „Monumentul Eroilor, creație excepțională a maestrului Constantin Lucaci, închipuind brâncușian o întreagă epopee în două cuvinte, năzuință și jertfă, este într-adevăr, o metaforă, o transfigurare artistică a oțelului, care devine - din materie inertă - fluid, transformat în spirit, lumină și, de ce nu, în muzică, drama unui zbor frânt! ... Cele două aripi gemene ale monumentului, lucrate într-un limbaj universal demn de mileniul 3 (una avântată spre zenit, închipuind avântul, năzuința, speranța, credința - și alta frântă, semnificând jertfa) sunt flancate de câte o flacără la fel de sugestiv reliefată de maestrul Lucaci.”
Cu prilejul împlinirii a trei sferturi de veac de la sfârșitul celui de al Doilea Război Mondial, Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița au realizat o ștampila filatelică ocazională cu plic aferent, aprobată de CN Poșta Română prin Federația Filatelică Română și Asociația Filateliștilor din jud. Caraș-Severin. Întreaga corespondență care pleacă de la Oficiul Poștal Reșița 1, vineri, 8 mai, va fi obliterată cu această ștampilă ocazională.
























