Publicitate

Se afișează postările cu eticheta 30 noiembrie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta 30 noiembrie. Afișați toate postările

30 noiembrie 2022

355 de ani de la nașterea scriitorului irlandez Jonathan Swift

Jonathan Swift s-a născut la Dublin, pe data de 30 noiembrie 1667, într-o familie originară din Anglia. A studiat teologia la Trinity College din Dublin (1682-1686), după care a fost hirotonit preot în Biserica Anglicană. A fost secretarul personal a politicianului William Temple. Swift a trăit timp de zece ani, până în 1699, cu unele întreruperi în 1694, la Moor Park, moșia lui Temple din Farnham. William Temple, retras din politică, se interesa de literatură, primea scriitori în casa lui și căuta să-l familiarizeze pe tânărul Jonathan cu problemele politice și literare ale timpului. În casa lui Temple, Swift face cunoștință cu tânăra fiică adoptivă a acestuia, Esther Johnson, căreia îi dădea lecții. Între cei doi s-a legat o prietenie, care a dus la căsătoria lor în 1701, când tânăra pereche se mută la Dublin. Câtva timp Swift este secretar al lordului Berkeley, guvernatorul Irlandei, iar în 1701 i se încredințează o parohie.
În 1704 Swift publică primele lucrări. Una dintre ele, „The Battle of the Books” („Bătălia cărților”), este un eseu pe tema disputei „cu privire la autorii antici și moderni”, în care Swift demonstrează superioritatea anticilor, ceea ce echivala cu o adoptare a doctrinei literare a clasicismului. O a doua lucrare, „The Tale of a Tub” („Povestea unui butoi”), este o colecție de eseuri pe teme religioase, în care autorul afirmă că nici una dintre formele existente ale bisericii nu este păstrătoare adevărată a creștinismlui primitiv. În cartea „Prediction for the Ensuing Year 1708” („Preziceri pentru anul 1708”), semnată Isaac Bickerstaff, ia în derâdere credința în astrologie, cuprinzând și diferite proorociri spirituale satirice cu privire la unele evenimente politice.
„Călătoriile lui Gulliver” (1726), cu titlul complet „Călătorii în mai multe țări îndepărtate ale lumii” (Travels into Several Remote Nations of the World), sub semnătura medicului de corabie imaginar Lemuel Gulliver, este un roman fantezist în patru părți, aspră satiră la adresa societății engleze din acel timp. În această operă sunt descrise aventurile naivului Gulliver (în engleză: gullible = credul) în timpul călătoriilor în țara piticilor „Lilliput”, în țara uriașilor „Brobdingnag”, precum și pe insula zburătoare „Laputa”, ai cărei locuitori, interesați numai de probleme științifice, au pierdut complet simțul realității. Cartea a patra - în fine - îl conduce pe erou în țara cailor „Houyhnhnms”, ființe înțelepte și cu mult bun simț, spre deosebire de „Yahoo”, un fel de oameni-maimuță, ființe brutale și arierate mintal.
În această operă, Swift satirizează vanitatea și ipocrizia contemporanilor săi, sistemul judiciar, mecanismele puterii și tendințele războinice, cum le cunoscuse în societatea și în special în viața politică engleză. Așa, de exemplu, vistiernicul din Lilliput este o prefigurare caricaturizată a politicianului Robert Walpole. În ultimele două cărți este ridiculizat pozitivismul, în plină dezvoltare în timpul secolelor al XVII-lea și al XVIII-lea. „Călătoriile lui Gulliver” este una dintre cele mai citite cărți ale literaturii universale.
Scriitorul moare la vârsra de 77 pe data de 19 octombrie 1745 în Baile Átha Cliath, Irlanda, fiind înmormântat în cimitirul Ardeaglais Naomh Phádraig.

30 noiembrie 2020

120 de ani de la moartea scriitorului irlandez Oscar Wilde

Oscar Fingal O'Flaherty Wills Wilde (n. 16 octombrie 1854, Dublin, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei – d. 30 noiembrie 1900, Paris, Franța), scriitor irlandez, cel mai cunoscut dintre scriitorii estetizanți de limbă engleză.
Oscar Wilde a fost fiul unui medic irlandez. Tatăl sau, Sir William Wilde, doctor specialist în boli de ochi și urechi, anticar și scriitor, mai avea trei copii dintr-o primă relație. Mama sa, Jane Francesca Elgee, era poetă (scria poeme revoluționare sub pseudonimul Speranza) și jurnalistă. În timpul școlii, Oscar a excelat în studiul clasicilor, la limba greacă și la desen, câștigând numeroase premii și burse de studiu. După studii strălucite la Trinity College din Dublin, audiază prelegerile de estetică ale lui John Ruskin la Universitatea din Oxford, unde se distinge și prin gusturile sale rafinate, îmbrăcămintea elegantă și stilul dandy de viață. După absolvire, în 1878, se mută la Londra.
Declinul său începe în vara lui 1891, când Oscar îl întâlnește pe lordul Alfred Douglas. În curând, cei doi devin iubiți și de nedespărțit până la arestarea lui Wilde, patru ani mai târziu, când după acuzarea de homosexualitate (pe atunci ilegală în Anglia) va fi condamnat la închisoare. Ostil filosofiei și convențiilor morale ale epocii victoriene, Oscar Wilde duce o viață de ostentație cinică și de scandal, afișându-și public relația sa homosexuală, ceea ce îi atrage în 1895 o condamnare penală de doi ani închisoare pentru ultragiu la moralitatea publică.
Între timp soția și copiii îl părăsesc și își schimbă numele în „Holland”. După eliberare, ruinat financiar de luxoasa relație cu Bosie (Lordul Douglas) și căzut în dizgrație, Wilde mai trăiește încă trei ani, cutreierând Europa și locuind în hoteluri ieftine.
Ultima parte a condamnării o ispășește în închisoarea din Reading și va face obiectul unei celebre balade. Eliberat în 1897, se stabilește în Franța, unde-și sfârșește viața în uitare și singurătate. Își găsește sfârșitul la Paris pe 30 noiembrie 1900, după o meningită, ce se instalase pe fondul unei infecții puternice la o ureche. Este înmormântat în cimitirul Père-Lachaise din Paris.

30 noiembrie 2019

150 de ani de la nașterea fizicianului suedez Gustaf Dalén

Nils Gustaf Dalén (n. 30 decembrie 1869, Stenstorp, Comuna Falköping, Suedia – d. 9 decembrie 1937, Lidingö församling, Suedia) a fost inginer suedez, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1912 „pentru inventarea regulatoarelor automate destinate utilizării cu acumulatoare de gaz pentru iluminarea farurilor și a geamandurilor”. A studiat la început turbinelor cu gaz, domeniu în care nordicii au excelat. A inventat un regulator automat pentru aprinderea farurilor cu acetilenă, care a dus la dezvoltarea farurilor pentru navigație. (Sursa: Wikipedia)

30 noiembrie 2018

160 de ani de la nașterea fizicianului și botanistului indian Jagadish Chandra Bose

Marcă poștală cu nominalul de 15 paisa nouă indiană
(Michel IN 302) emisă în 1958
Sir Jagadish Chandra Bose (n. 30 noiembrie 1858 - d. 23 noiembrie 1937) a fost un savant englez care s-a manifestat într-o multitudine de domenii: fizică, biologie, botanică, arheologie. De asemenea, a fost și scriitor de science fiction. Are și contribuții de pionierat în domeniul undelor radio, microundelor și este considerat întemeietorul științei experimentale în India.
S-a născut la la Bikrampur, lângă Munshiganj (azi în Bangladesh), tatăl fiind lider religios în cadrul mișcării Brahmo Samaj. Începe să studieze într-o școală de limbă bengaleză, unde elevii aparțineau diverselor comunități religioase, în care predominante erau hinduismul și islamul.
În 1869 intră la Hare School apoi la St. Xavier’s School, ambele din Calcutta. În 1875 este admis la Universitatea din Calcutta, iar peste patru ani este absolvent.
Își exprimă dorința de a merge în Anglia pentru a se înscrie la Indian Civil Service, dar la împotrivirea tatălui, care dorea ca fiul său să devină un om învățat, Bose se înscrie la Universitatea din Londra pentru a studia medicina, dar starea sa de sănătate îl obligă să renunțe la studii.

26 octombrie 2018

100 de ani de la Marea Unire

Asociația Filateliștilor Botoșani a realizat o ștampilă ocazională cu prilejul aniversării a „100 de ani de la Marea Unire 1 Decembrie 1918 – 1 Decembrie 2018”. Ea va fi aplicată pe corespondența expediată vineri, 30.11.2018, de la Oficiul Poștal nr. 1 din Botoșani – cod poștal 710390.
Pentru cine are posibilitatea, îl rog să-mi trimită o vedere cu ștampila prezentată.

Publicitate

Persoane interesate