835 de ani de la moartea regelui Portugaliei, Alfonso I

Afonso I al Portugaliei, cunoscut mai degrabă ca Afonso Henriques (n. Viseu, 1109, în mod tradițional 25 iulie – d. Coimbra, 1185, 6 decembrie), cunoscut și drept Cuceritorul, a fost primul rege al Portugaliei, declarându-și independența față de Regatul Leonului.
Afonso I a fost fiul lui Henric al Burgundiei, Conte de Portugalia, și a Teresei de León, fiica ilegitimă a regelui Alfonso al VI-lea al Castiliei și Leonului. A fost proclamat rege pe 26 iulie 1139, imediat după Bătălia de la Ourique, și a murit pe 6 decembrie 1185 în Coimbra. 

Sfântul Nicolae și mărcile poștale

Știm cu toții că Sfântul Nicolae aduce daruri, iar ziua de 6 decembrie este o zi specială pentru toți copiii. Câți dintre noi știm cu adevărat care este legenda acestui sfânt? În continuare, iată câteva dintre miturile ce-l însoțesc pe Sfântul Nicolae, cel de la care a pornit tradiția cadourilor în ghete, precum și câteva mărci poștale în care acesta este ilustrat.

Sfântul Nicolae vs. Moș Nicolae

Cine este cu adevărat Moș Nicolae? Moş Nicolae este o personificare populară a timpului îmbătrânit. Acesta a preluat din calendarul creştin numele și data de celebrare de Sfântul Nicolae, fiind un personaj real (episcop de Myra), apărător al credinţei în Iisus, recunoscut ca sfânt începând din secolul al XVI-lea.
Deci, Sfântul Nicolae a existat ca trup şi suflet, acum el există doar ca spirit, deoarece întruchipează bunătatea, credinţa şi generozitatea. 

Legenda Sfântului Nicolae 

Sfantul Nicolae a trăit în secolele II-III d.Hr, iar data de 6 decembrie celebrată astăzi este data morţii sale, survenită în anul 352.
Dar cum a rămas el în amintirea noastră? Atunci când a crescut, Nicolae a fost dus la școală pentru a studia Sfânta Scriptură, deoarece încă de la vârste fragede s-a arătat iubitor de săraci. Rămas fără părinţi, a folosit averea rămasă de la aceștia, pentru a-i ajuta pe cei săraci şi pentru a ridica o biserică. Zi după zi, Nicolae evolua tot mai mult duhovnicește, de aceea i s-a încredințat lui Dumnezeu, apoi a plecat la o mănăstire pentru a se călugări. Dumnezeu însă a avut alte planuri pentru el. Pe durata vieții sale, Nicolae a propovăduit învățăturile Sfintei Scripturi cu multă sârguință, iar asta l-a făcut să fie foarte îndrăgit de locuitorii orașului. A avut grijă de fiecare om, sărac sau bogat, tânăr sau bătrân, inclusiv de copii și văduve. 

Tradiția cadourilor de Moș Nicolae 

Oferirea de cadouri a devenit o tradiție de Sfântul Nicolae, după ce sfântul însuşi a devenit cunoscut datorită mărinimiei de care a dat dovadă în timpul vieţii sale.
Seara de 5 spre 6 decembrie este cea mai așteptată seară de către cei mici. Aceștia își lustruiesc ghetuțele, își pregătesc cizmulițele și îl așteaptă cuminți pe Moș Nicolae.
Dar, de unde a început tradiția cadourilor de Moș Nicolae? Dintre numeroase sale fapte, în scrierile religioase a rămas memorat un episod aparte, despre care relatam pe blogul nostru în urmă cu doi ani. Legenda spune că Sfântul Nicolae a salvat de la prostituţie trei surori foarte sărace. Tatăl se gândise deja să le împingă spre desfrâu, iar când Sfântul Nicolae a auzit povestea, în miez de noapte, le-a sărit în ajutor fetelor. A ajuns la casa omului sărman și i-a lăsat o punguță cu bani la fereastră. A doua zi, omul mirat i-a mulțumit lui Dumnezeu și s-a tot întrebat cine este binefăcătorul său. Omul sărman a folosit banii pentru a-și mărita fata cea mare, iar povestea s-a repetat și cu celelalte două fete mai mici. Acestea s-au căsătorit la puţin timp după primirea darurilor de la Moş Nicolae.
Caracterul anonim al acestor gesturi i-ar fi inspirat pe oameni să îşi ofere daruri de Sfântul Nicolae. Din acest motiv, preoţii susţin că Sfântul Nicolae ar putea fi socotit adevăratul Moş Crăciun, şi asta pentru că Nicolae este, într-adevăr, un aducător de daruri. 

Moș Nicolae ajută fetele sărace și-l iscodește pe drac

Despre Sfântul Nicolae se mai spune că este iscoada lui Dumnezeu pe lângă drac, că ajută văduvele şi orfanii, dar şi fetele sărace la măritat. Tot el este stăpânul apelor şi îi salvează de la înec pe navigatori, apără soldaţii pe timp de război şi de aceea este invocat în timpul luptelor. În Transilvania, Moş Nicolae este numit Sân-Nicoară şi este unul dintre cei mai populari sfinţi. O legendă ardeleană spune că Sân-Nicoară poate fi văzut în noaptea de Anul Nou în lumina mare, când cerurile se deschid de trei ori.

Nuieluşă în ghete – obicei de Moș Nicolae 

În religia ortodoxă, Sfântul Nicolae a fost învestit cu rolul de ocrotitor al familiei, de aceea, el intervine în educaţia copiilor. În noaptea de 5 spre 6 decembrie, cei mici pot primi fie o nuieluşă, dacă nu au fost cuminţi, fie dulciuri şi alte daruri, dacă merită. Tradiţia spune că nuieluşa cu care este lovit neascultătorul trebuie să fie de măr, iar dacă aceasta, pusă în apă, va înflori până de Crăciun, înseamnă că sfântul „a mijlocit” iertarea celui care a fost lovit.
În tradiţia creştină, Moş Nicolae a fost mai darnic cu pedepsele decât cu recompensele. Se spune că el îi pedepsea pe cei care se abăteau de la dreapta credinţă, lovindu-i cu nuiaua peste mâini. Conform legendei, în anul 325, Sfântul Nicolae a participat la primul Sinod Ecumenic de la Niceea, eveniment în cadrul căruia Arie, un preot din Alexandria, a susţinut că Iisus Hristos nu este de aceeaşi natură cu Dumnezeu Tatăl. Deranjat de această afirmaţie, Sfantul Nicolae i-a dat o palmă ereticului, de unde a rămas şi cutuma că cei obraznici să primească o nuielușă de la Moș Nicolae. Sfântul Nicolae a ştiut însă că după ceartă se cere şi mângâiere. De aceea, el le-a făcut multe daruri săracilor, i-a liniştit pe cei întristaţi şi i-a vindecat pe bolnavi.

Legenda lui Moș Nicolae în alte țări 

Legenda lui Moș Nicolae s-a răspândit în toată lumea și a luat caracteristicile fiecărei țări. În Europa, în secolul al XII-lea, ziua Sfântului Nicolae a devenit ziua darurilor și a activităților caritabile. În Germania, tradiția sărbătoririi lui Moș Nicolae a apărut prin îmbinarea unei figuri păgâne cu imaginea creștină a Sfântului Nicolae, care este văzut de germani ca un bătrân care poartă un sac în spate și o nuielușă în mână. Pe lângă ghetuțe, copiii pregătesc în ajun o scrisoare în care își aștern toate dorințele și câțiva morcovi pentru caii moșului. Se mai spune că Moș Nicolae are cu el o carte, în care a trecut toate faptele copiilor, bune sau rele. Dacă n-au fost cuminți, copiii primesc nuielușe, cartofi sau cărbuni. În unele regiuni din Germania, copiii se costumează în Moș Nicolae și colindă casele vecine, pentru a primi dulciuri.

Copiii din Franța, în ajun, lasă pentru Moș Nicolae un pahar de vin, iar pentru măgărușul lui morcovi și puțin zahăr. În ziua de 6 decembrie, ei primesc ciocolată, turtă dulce, fructe și trimit scrisori rudelor pentru a le ura sărbători fericite. Îndeosebi în regiunile din estul Franței, cei mici știu că Moș Nicolae vine călare pe un măgăruș, alături de Pere Fouettard (Moș Nuielușă), înveșmântat în negru. Dacă Moș Nicolae lasă daruri copiilor buni, Pere Fouettard este cel care-i mustră pe copiii care n-au fost cuminți, altoindu-i cu o nuielușă.

La copiii olandezi, moșul ajunge pe mare, venind din Spania. Dacă n-au fost cuminți, se tem de însoțitorul moșului, Zwarte Piet (Petru cel Negru). El îl ajută pe Moș Nicolae cu darurile și dulciurile pentru copiii cuminți. Va merge pe la fiecare copil și-i va dărui câte ceva, dar dacă pe lista lui copilul este trecut ca neascultător, îl va lua cu el înapoi în Spania.

În Belgia și în Luxemburg, copiii își așează ghetuțele în fața ușii și, la fel ca micuții francezi, pregătesc un pahar de vin pentru moșul, morcovi și zahăr pentru calul lui. Odată cu Moș Nicolae, la fel ca în alte țări europene, copiii îl așteaptă și pe însoțitorul său, Hoseker.

Moș Nicolae este foarte iubit de copiii din Austria, care-l știu ca pe un bătrân înveșmântat asemenea unui episcop, cu o carte mare în care îngerii au scris toate faptele celor mici și călătorește alături de Krampus, care ține în mână o nuia cu care-i amenință pe micuții care nu au dat ascultare părinților.

Copiii din Italia așază pe o farfurie, în ajun, scrisorile în care-și notează dorințele, promițându-i lui Moș Nicolae că vor fi cuminți în anul care va veni. A doua zi, în locul scrisorilor, găsesc dulciurile lor preferate. Tot în Italia, există tradiția numită „Rito delle nubili” (ritualul celor necăsătoriți). Tinerele fete, care au nevoie de ajutor înainte de a se mărita, primesc daruri în amintirea sfântului care a ajutat trei fete sărace să se căsătorească oferind fiecăreia câte o punguță cu galbeni.

În Cehia, odată cu cadourile constând din mere, nuci, dulciuri și jucării, Moș Nicolae le aduce aminte copiilor că, în curând, va sosi copilul Iisus. Conform unui vechi obicei, copiii neascultători primeau în încălțări cartofi și bucăți de cărbune.

În nordul și în partea centrală a Croației, Moș Nicolae (Sveti Nikola) aduce cadouri pe 6 decembrie, cu ocazia zilei sale consacrate. În seara dinainte, copiii își lustruiesc încălțămintea și o așează pe pervazurile ferestrelor, pentru a fi umplută cu daruri, dulciuri și fructe de către generosul moș.

În Polonia, Moș Nicolae este o personalitate extrem de divinizată și de respectată. Îmbrăcat în haine episcopale și purtând bastonul episcopal, el coboară din ceruri cu ajutorul unui înger și colindă întreaga țară pe jos sau purtat într-o trăsură trasă de un cal alb. La vederea lui, copiii nerăbdători încep să strige „A venit! A venit!”. Odată intrat într-o casă, Moș Nicolae ascultă cu îngăduință rugămințile copiilor. El îi ceartă sau îi laudă, după cum este cazul, și le dăruiește apoi icoane, mere roșii, portocale și „pierniki” (niște prăjiturele sfinte făcute cu miere și mirodenii). Dacă nu își face apariția în persoană, el își lasă darurile sub pernele copiilor care dorm sau le pune în pantofii lustruiți special pentru acest eveniment.

În unele orașe și sate din Slovacia, Moș Nicolae, sau Svaty Mikulas, sosește într-o trăsură trasă de un cal. Copiii nerăbdători să îl vadă umplu străzile și se unesc în coruri și dansuri. În unele regiuni, Moșul vizitează copiii acasă. În ajun, copiii își așează încălțările lustruite pe pervazul ferestrei sau în pragul ușii, sperând să le găsească dimineața încărcate cu daruri. În unele școli, are loc sărbătoarea „Mikul Mail” , în cadrul căreia copiii își dăruiesc unul altuia mici cadouri.
În Slovenia, în seara anterioară zilei de Sântul Nicolae, copiii își așează încălțămintea afară, în fața ușii, așteptând ca a doua zi să fie încărcată de fructe, bomboane, monede și mici jucării. Cel care îl însoțește pe Moș Nicolae, numit Parkel, pune în încălțările copiilor obraznici cărbuni și cenușă.

În Spania, tradițiile de Moș Nicolae includ un foarte tânăr „episcop copil”, de obicei având între trei și șase ani, și un grup de bărbați numiți „auroros”, care cântă orații. Bărbații adună colecte, care sunt apoi dăruite de către preot sau „episcopul copil”. Copilul poate fi escortat de colegii de clasă, poate călări un mic cal sau prezidează, împreună cu preotul și cu profesorul, o masă la care se servesc fructe uscate, nuci și prăjiturele.

Înaintea zilei de Sfântul Nicolae (Szent Mikulás), copiii din Ungaria își lustruiesc pantofii cei mai buni și îi așează pe pervazuri, pentru a fi umpluți de darnicul Moș. El vine în case cu un sac plin de cadouri și cu o carte mare, în care sunt scrise faptele bune și rele ale copiilor. Dimineața, copiii găsesc în pantofi bomboane, portocale, nuci, mere, ciocolată și mici cadouri. Copiii obraznici primesc nuiele aurii și linguri de lemn.

 

După cum ați văzut în ilustrațiile timbrelor reproduse, nu peste tot imaginea laică a lui Moș Nicolae a fost subiectul machetatorilor. Unele țări, cu un vădit caracter religios în viața de zi cu zi, au preferat să ilustreze pe mărcile poștale imaginea Sfântului Nicolae așa cum acesta este surprins în iconografia locală.
În cazul în care mai cunoașteți alte legende ale Sfântului Nicolae, precum și alte mărci poștale care îl au ca protagonist, nu ezitați să le împărtășiți cu noi. Sărbători fericite tuturor!

240 de ani de la moartea pictorului Jean-Baptiste-Siméon Chardin

Jean Siméon Chardin (n. 2 noiembrie 1699, Paris - d. 6 decembrie 1779, Paris), a fost un pictor francez, considerat ca unul din cei mai mari artiști ai secolului al XVIII-lea.
La prima vedere, Chardin pare să fie străin de spiritul epocii sale. Educația lui, sursele de inspirație, tematica și stilul îl opun altor pictori francezi din secolul al XVIII-lea, specializați în pictura istorică (cu tematică religioasă, antică sau mitologică) și în scene cu caracter frivol. Printre creațiile lui nu găsim așa ceva; de asemenea, el nu pictează niciodată nuduri. Particularitatea artei lui Chardin tinde spre straturi mult mai profunde. În cadrul naturilor moarte artistul iese în afara convenției dominante în ceea ce privește tematica. Naturile moarte ale lui Chardin sunt lipsite de orice simboluri sau anecdotă, ele sunt un exemplu de moderație și simplitate, artistul renunță la pitorescul decorativ în favoarea unor motive comune.
Cu ocazia expoziției de la Salon din anul 1771, Chardin prezintă - în premieră pentru istoria acestei instituții - tablouri lucrate în "pastel". Folosește această tehnică deoarece de câțiva ani vede din ce în ce mai rău, fapt care îl împiedică să picteze în ulei. Această schimbare a tehnicii se reflectă și în schimbarea tematicii, începe să picteze portrete.
În anul 1772 pictorul îl pierde pe ultimul său copil. Fiul său, Jean-Pierre, se îneacă la Veneția. Doi ani mai târziu, Chardin, cu vederea tot mai slabă și în plus suferind de rinichi, se vede nevoit să renunțe la funcțiile sale academice. La problemele de sănătate se adaugă și greutățile materiale, deoarece, începând din anul 1775, beneficiile de care se bucura din partea regelui s-au restrâns. Cu câteva luni înainte de a muri, în anul 1779, va prezenta încă o dată la Salon o serie de pasteluri, printre care și ultimul său autoportret.
Moare, la vârsta de 79 de ani, pe 6 decembrie 1779, în apartamentul său de la Louvre. Este înmormântat la biserica Saint-Germain-l'Auxerrois din Paris.
După moartea lui Chardin, creația lui este dată uitării sau tratată cu indiferență. Situația se va schimba abia pe la jumătatea secolului al XIX-lea. Édouard Manet va admira stilul lui Chardin în redarea plastică a obiectelor, Paul Cézanne va aborda geometria quasitematică a compozițiilor lui, Vincent Van Gogh va prelua factura groasă și plastică a tablourilor, iar pictorul italian Giorgio Morandi își va însuși tematica subtilă a naturii moarte. (Surse: Wikipedia, La Poste)

Sfântul Nicolae

Maximă, realizată în 2013,
în care se observă cele trei bile de aur

Legenda spune că trei surori, fetele unui nobil sărac, nu se puteau mărita datorită situației financiare precare. Se spune ca atunci când fata cea mare a ajuns la vremea măritișului, Nicolae, ajuns deja episcop, a lăsat noaptea, la ușa casei nobilului, un săculeț cu aur.
Povestea s-a repetat întocmai și când a venit vremea măritișului pentru cea de a doua fată. Când i-a venit vremea și celei de a treia fete, nobilul a stat de pază pentru a afla cine era cel care le-a făcut bine fetelor sale. În acea noapte l-a văzut pe episcop lăsând săculețul cu aur. Se spune că Sfântul Nicolae s-a urcat pe acoperiș și a dat drumul săculețului prin hornul casei, într-o șoseta pusă la uscat, motiv pentru care a apărut obiceiul agățării șosetelor de șemineu.
După ce tatăl fetelor a văzut cele întâmplate, Nicolae l-a rugat să păstreze secretul, însă acesta nu a rezistat tentației de a povesti mai departe. De atunci, oricine primea un cadou neașteptat îi mulțumea lui Nicolae pentru el. Cei trei săculeți cu aur făcuți cadou fetelor de nobil au devenit simbolul Sfântului Nicolae sub forma a trei bile de aur (în iconografia apuseană).
Tot potrivit legendei, Nicolae de Mira ar fi fost unul din cei 318 participanți ai Conciliului de la Niceea, astăzi İznik, Turcia.

Calendar filatelic nr. 4

100 de ani de la proclamarea independenței Finlandei

Marcă poștală emisă cu ocazia aniversării a
40 de ani de la proclamarea idependenței.

Finlanda, denumită oficial Republica Finlanda, este o țară nordică situată în regiunea finoscandică a Europei de Nord. Se învecinează cu Suedia la vest, cu Norvegia la nord și cu Rusia la est, în timp ce Estonia se află la sud, peste Golful Finlandei.
Din secolul al XII-lea și până la începutul secolului al XIX-lea, Finlanda a constituit provincia estică a Suediei. Apoi a devenit Mare Ducat autonom în cadrul Imperiului Rus până la Revoluția Rusă. Aceasta s-a soldat cu declararea independenței Finlandei, urmată de un război civil în care „roșiii” pro-bolșevici au fost învinși de „albii” pro-conservatori cu ajutorul Imperiului German. După o scurtă tentativă de a înființa o monarhie, Finlanda a devenit republică.
După Revoluția din Februarie 1917, poziția Finlandei ca parte a Imperiului Rus a fost pusă în discuție, în principal de către social-democrați. Întrucât șeful statului era țarul Rusiei, nu era clar cine era șeful executivului Finlandei după revoluție. Parlamentul, controlat de social-democrați, a adoptat așa-numita Lege a Puterii[26] prin care și-a asumat autoritatea supremă în stat. Legea a fost respinsă de Guvernul Provizoriu Rus și de partidele de dreapta din Finlanda. Guvernul Provizoriu a dizolvat unilateral parlamentul, ceea ce social-democrații au considerat a fi ilegal, conform Legii Puterii.
S-au ținut noi alegeri, în care partidele de dreapta au obținut o majoritate fragilă. Unii social-democrați au refuzat să accepte rezultatul și au continuat să susțină că dizolvarea parlamentului (și deci și alegerile) au fost ilegale. Cele două blocuri politice de forțe apropiate, partidele de dreapta și partidul social-democrat, s-au poziționat pe poziții adverse.
Revoluția Rusă din Octombrie a schimbat totul. Dintr-o dată, partidele finlandeze de dreapta au început să reconsidere decizia de a bloca transferul puterii executive dinspre guvernul rus spre Finlanda, după ce în Rusia au luat puterea comuniștii radicali. În loc să recunoască autoritatea Legii Puterii dată cu câteva luni în urmă, guvernul de dreapta a declarat independența țării la 6 decembrie 1917.