În galeria marilor personalități comemorate de Poșta Portugaliei prin seria filatelică „Figuri ale Istoriei și Culturii” („Vultos da História e da Cultura”), un loc aparte îl ocupă compozitorul João Domingos Bomtempo (28 decembrie 1775 – 18 august 1842), considerat una dintre figurile fondatoare ale muzicii clasice portugheze moderne. Născut la Lisabona într-o familie de muzicieni, Bomtempo și-a manifestat talentul încă din tinerețe, devenind un pianist apreciat și un compozitor de prestigiu. Într-o perioadă în care influențele muzicale europene transformau arta sunetelor, el a contribuit decisiv la introducerea stilului clasic și a celui romantic timpuriu în Portugalia.
Cariera sa s-a desfășurat atât în Portugalia, cât și în marile centre culturale europene, precum Paris și Londra. Lucrările sale includ simfonii, concerte pentru pian, sonate și numeroase piese camerale, remarcate prin eleganță, expresivitate și rafinament artistic. De asemenea, Bomtempo a avut un rol important în dezvoltarea educației muzicale portugheze, fiind unul dintre promotorii modernizării învățământului de specialitate. Moștenirea sa culturală continuă să fie apreciată și astăzi, iar includerea sa într-o emisiune filatelică dedicată personalităților istoriei și culturii portugheze (după cea din 1974 dedicată exclusiv muzicii) reprezintă o recunoaștere a contribuției sale la patrimoniul artistic al Portugaliei. Pentru filateliști, astfel de timbre oferă nu doar valoare colecționistică, ci și ocazia de a descoperi personalități care au marcat evoluția culturii europene. Prin muzica sa și prin activitatea sa pedagogică, João Domingos Bomtempo rămâne una dintre cele mai luminoase figuri ale culturii portugheze din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea.
România, 2025 (plic comemorativ realizat de Cercul filatelic din Baia Mare).
Jimi Hendrix, născut Johnny Allen Hendrix pe 27 noiembrie 1942 în Seattle, Washington, a fost un chitarist, cântăreț și compozitor american care a lăsat o amprentă indelebilă asupra lumii muzicii în timpul scurtei, dar explozivei sale cariere. De multe ori considerat unul dintre cei mai mari chitariști din toate timpurile, stilul său inovator, talentul excepțional și prezența sa captivantă pe scenă au revoluționat muzica rock și au influențat generații de muzicieni care i-au urmat.
Statele Unite ale Americii, 2014.
Primii ani din viața lui Jimi Hendrix au fost marcați de greutăți și provocări. Părinții săi au divorțat când avea doar nouă ani, iar el a avut parte de o serie de locuințe temporare înainte de a se stabili cu tatăl său. La vârsta de 15 ani, a primit prima sa chitară acustică, care a devenit repede cea mai prețioasă comoară a sa. Cu toate că a avut o pregătire formală limitată, Hendrix s-a dedicat muzicii, învățând să cânte după ureche și explorând diverse genuri muzicale, inclusiv blues-ul, R&B-ul și rock and roll-ul.
Antigua şi Barbuda, 2016.
La începutul anilor 1960, Hendrix a început să cânte în diferite trupe și să-și dezvolte abilitățile în timpul unor turnee cu artiști precum Isley Brothers și Little Richard. Aceste experiențe au reprezentat o rampă de lansare pentru succesul său viitor, în timp ce a dezvoltat un stil distinctiv de chitară și o personalitate scenică unică. În 1966, Hendrix s-a mutat la Londra, unde a format Jimi Hendrix Experience, un trio puternic care îl includea pe basistul Noel Redding și pe bateristul Mitch Mitchell. A fost în Londra când cariera lui Hendrix a decolat, captând atenția unor figuri influente din industria muzicală și câștigând rapid un public fidel.
Burundi, 2011.
Trupa a lansat albumul de debut „Are You Experienced” în 1967, care a adus în atenție tehnicile revoluționare de chitară ale lui Hendrix, inclusiv feedback-ul, distorsiunea și efectele pedalului wah-wah. Peisajele sonore psihedelice și utilizarea inovatoare a tehnologiei de studio au adunat recenzii elogioase și succes comercial, cimentând poziția lui Hendrix ca un pionier muzical.
Djibouti, 2022.
Concertele live ale lui Hendrix au fost cu adevărat legendare. Solo-urile sale incendiare de chitară și prezența sa carismatică au captivat publicul din întreaga lume. Unul dintre cele mai iconice momente ale carierei sale a avut loc la Festivalul de Muzică și Artă Woodstock din august 1969, unde a interpretat o versiune fascinantă a imnului american „The Star-Spangled Banner”, folosind chitara pentru a imita sunetele războiului și haosului. Această interpretare a devenit ulterior un simbol durabil al mișcării contra-culturaliste a anilor 1960.
Guinea-Bissau, 2010.
Tragic, cariera lui Jimi Hendrix a fost întreruptă când a murit la 18 septembrie 1970, la vârsta de 27 de ani, din cauza unei supradoze accidentale de barbiturice. Cu toate că a plecat prea devreme din această lume, moștenirea sa persistă până în ziua de astăzi.
Niger, 2022.
Impactul lui Hendrix asupra lumii muzicii rock nu poate fi supraevaluat. Tehnicile sale inovatoare de chitară și abordarea sa experimentală a muzicii au deschis calea pentru generațiile viitoare de chitariști și muzicieni. Mulți artiști din diferite genuri muzicale l-au menționat pe Hendrix ca o influență semnificativă. Contribuțiile sale la muzica rock, blues și psihedelică continuă să inspire numeroși muzicieni din întreaga lume. Albumele sale, precum „Axis: Bold as Love”, „Electric Ladyland” și „Band of Gypsys”, rămân clasice celebrate.
Republica Centrafricană, 2022.
În recunoașterea contribuțiilor sale inovatoare la muzică, Jimi Hendrix a primit postum mai multe premii și onoruri, inclusiv introducerea în Rock and Roll Hall of Fame (1992) și în UK Music Hall of Fame (2005). Viața și cariera lui Jimi Hendrix au fost o dovadă a puterii talentului pur, inovației și creativității. Prin abilitățile sale de chitară neegalate și explorarea neînfricată a muzicii, a reconfigurat peisajul muzicii rock, lăsând o amprentă durabilă asupra industriei. Cu toate că a plecat prea devreme din această lume, muzica sa trăiește în continuare, inspirând și bucurând noi generații de pasionați de muzică, asigurând că legenda acestui chitarist nu va fi uitată niciodată.
Stan Golestan a fost un compozitor și critic muzical român născut la data de 7 iunie (unele surse menționează data de 26 mai) 1875 la Vaslui. Își începe studiile muzicale la București și le continuă la Paris, sub îndrumarea unor cunoscuți profesori, precum Vincent d'Indy, Albert Roussel și Paul Dukas. Petrecându-și aproape toată viața în capitala Franței, a contribuit la cunoașterea creației muzicale românești peste hotare, un loc principal având muzica populară românească, care îl va inspira în multe dintre creațiile sale.
Dintre operele de referință ale compozitorului pot fi enumerate: poemul simfonic „La Dâmbovița” (1902), „Simfonia în Sol Minor, stil românesc” (1910), „Rapsodia Română” (1912), „Concert Moldav pentru violoncel și orchestrǎ” (1936), zece cântece în stil popular românesc pe versuri de Mihai Eminescu ș.a. Se poate observa cu ușurință din operele sale, că, deși departe de țară, el și-a trăit toată viața cu gândul la România, la țara sa natală.
În afara activității componistice, a avut și o susținută activitate de critic muzical, articolele sale apărând în numeroase cotidiene franceze, printre care și binecunoscutul „Le Figaro”.
Se stinge din viață pe meleaguri franceze, la vârsta de 80 de ani, pe data de 21 aprilie 1956, fiind înmormântat la columbarium du Père-Lachaise.
Din punct de vedere filatelic, compozitorul român a fost marcat cu o marcă poștală românescă (cu valoarea nominală de 100 lei) în seria „Personalități” (LP #1422) apărută pe data de 29 noiembrie 1996 (tiraj 500.000 exemplare) cu prilejul comemorării a 40 de ani de la moartea sa. Timbrul a fost machetat de către Marius Lungu și are dimensiunea de 33 x 48 mm fiind tipărită în sistem tiefdruk, la 3 culori, pe hârtie cromo-gumată Anglia, fiind paginată cu câte 25 de mărci pe coala finită.
Michel Legrand, nume care strălucește în lumea muzicii ca un far al inovației și al frumuseții melodice, s-a născut pe 24 februarie 1932 în inima vibrantă a Parisului. Viața sa a fost un recital de genialitate și pasiune pentru sunet, iar moștenirea sa muzicală rămâne ca un monument al artei în perenitate. Crescând într-un mediu familial în care muzica și creativitatea erau la ordinea zilei, Legrand și-a descoperit pasiunea pentru sunete încă din fragedă copilărie. Dotat cu un talent excepțional, el a devenit cunoscut încă din copilărie pentru abilitățile sale muzicale remarcabile. Pasiunea sa pentru muzică a fost încurajată și susținută de familia sa, ceea ce l-a îndemnat să-și urmeze visul de a deveni un maestru al compoziției. Legrand a încântat inimile ascultătorilor din întreaga lume cu compoziții ce traversează genuri muzicale diverse, de la jazz la muzică clasică și de film. Cucerind atât criticii cât și publicul, el a devenit cunoscut pentru abilitatea sa de a crea melodii inconfundabile, care pătrund în inimile ascultătorilor și rămân acolo pentru totdeauna. Colaborările sale cu mari regizori precum Jacques Demy și Jean-Luc Godard au dat naștere unor opere cinematografice remarcabile, care au rămas vii în memoria colectivă a cinefililor din întreaga lume. De la coloane sonore iconice precum „Les Parapluies de Cherbourg” și „Les Demoiselles de Rochefort” la compozițiile sale premiate cu Oscar pentru filme precum „The Thomas Crown Affair” și „Yentl”, Legrand a demonstrat o versatilitate și o profunzime creativă remarcabilă. Chiar și după plecarea sa din această lume survenită pe 26 ianuarie 2019, moștenirea lui Michel Legrand continuă să trăiască în inimile și sufletele tuturor celor care au avut privilegiul să asculte muzica sa. Opera sa muzicală rămâne un testament al genialității umane și al capacității melodiei de a transcede timpul și spațiul. Prin creațiile sale atemporale, Legrand a reușit să atingă corzile sensibile ale oamenilor din întreaga lume, oferindu-le bucurie, consolare și inspirație prin sunetele sale subtile și pline de viață. Michel Legrand rămâne un nume de referință în istoria muzicii, un maestru al melodiilor și un alchimist al sunetelor, ale cărui creații vor continua să lumineze și să încânte generațiile viitoare de ascultători. Fiind un etern călător al muzicii, el va rămâne întotdeauna viu în memoria și în inimile celor care iubesc și apreciază frumusețea și puterea sunetului.
George Frideric Handel este unul dintre cei mai importanți compozitori ai Barocului târziu, care și-a pus amprenta asupra muzicii europene pentru mai mult de o sută de ani. El s-a născut în Germania, în anul 1685, dar și-a petrecut majoritatea vieții în Anglia, unde a compus unele dintre cele mai faimoase lucrări ale sale.
Panama, 1987.
Handel a fost un maestru al operelor, oratoriilor și muzicii instrumentale, care a influențat și a inspirat numeroși compozitori de-a lungul secolelor. Handel s-a născut în orașul Halle, din Germania, într-o familie de muzicieni. Tatăl său, Georg Händel, era un dirijor cunoscut, iar mama sa, Dorothea Taust, a fost o cântăreață talentată. Încă din copilărie, Handel a arătat un interes puternic pentru muzică și a început să studieze pianul și orga sub îndrumarea tatălui său.
Reichul german, 1935.
La vârsta de 18 ani, Handel a plecat la Hamburg pentru a studia muzica. Acolo, el a devenit membru al orchestrei locale și a început să compună propriile sale lucrări. În 1706, Handel a plecat la Italia, unde a petrecut mai mulți ani studiind muzica italiană și compunând propriile sale opere. Acolo, el a întâlnit și a lucrat cu numeroși muzicieni celebri, precum Alessandro Scarlatti și Arcangelo Corelli. În 1710, Handel a plecat la Londra, unde a găsit un public entuziast pentru muzica sa.
Irlanda, 1985.
El a început să compună opere și muzică instrumentală pentru teatrele londoneze, iar lucrările sale au devenit extrem de populare. În 1712, Handel a primit o poziție importantă la curtea regală engleză, unde a continuat să compună muzică și să dirijeze concerte. În timpul carierei sale, Handel a compus peste 40 de opere, inclusiv celebrele sale opere seria, precum „Rinaldo” și „Giulio Cesare”. El a scris, de asemenea, numeroase oratorii, inclusiv celebrul „Messiah”, care este considerat de mulți a fi capodopera sa.
Ungaria, 1985.
Handel a fost, de asemenea, un compozitor prolific de muzică instrumentală, incluzând „Water Music” și „Music for the Royal Fireworks”. Handel a murit la Londra, în 1759, la vârsta de 74 de ani. În timpul vieții sale, el a fost unul dintre cei mai faimoși și respectați compozitori ai vremurilor sale. George Frideric Handel a fost omagiat pe timbre poștale din întreaga lume, începând cu primii ani ai secolului XX. Unele dintre cele mai notabile emisiuni includ: Germania, 1935 - cu ocazia aniversării a 250 de ani de la nașterea lui Handel, Germania a emis o serie de timbre poștale care îl înfățișează pe compozitor alături de Johann Sebastian Bach și Heinrich Schütz;
România, 1959.
România, 1959 - cu ocazia aniversării a 200 de ani de la moartea lui Handel, Poșta Română i-a dedicat un timbru poștal în cadrul emisiunii „Aniversări culturale” sau Ciprul de Nord, 1985 - cu ocazia aniversării a 300 de ani de la nașterea lui Handel, Ciprul de Nord a emis o serie de timbre poștale cu mari compozitori ai lumii în cadrul emisiunii „Europa (C.E.P.T.) 1985 - Anul European al Muzicii”. Alte state l-au omagiat pe celebrul compozitor pe mărcile lor poștale sunt: Ungaria, Mozambic, Panama, Irlanda, Macedonia de Nord sau Belgia. Și lista ar putea continua.
Ciprul de Nord, 1985.
Timbrele poștale dedicate personalităților importante, cum ar fi George Frideric Handel, sunt foarte importante pentru colecționarii de timbre poștale. Acestea oferă ocazia de a adăuga la colecție imagini ale unor personalități notabile, precum și a învăța mai multe despre viața și activitatea lor prin intermediul informațiilor incluse pe timbre.
Pe 17 octombrie 1849, la Paris, a murit unul dintre cei mai importanți compozitori și pianiști din istorie, Frédéric Chopin. S-a născut la 1 martie 1810 în orașul Zelazowa Wola, Marele Ducat al Varșoviei, sub numele de „Fryderyk Franciszek Chopin”. A crescut într-o familie fără privațiuni care i-a insuflat dragostea pentru literatură și muzică. Trupul său a fost îngropat în cimitirul Père-Lachaise în timp ce o orchestră a efectuat procesiunea funerară a Sonatei Op. 35. Pentru a-și demonstra dragostea față de Polonia natală a lăsat în scris instrucțiunea ca inima să-i fie scoasă din trup și dusă la Biserica Sfintei Cruci din Varșovia.
Hugues Aufray este un cântăreț și compozitor francez născut pe 18 august 1929 în Neuilly-sur-Seine, Franța. A început cariera sa muzicală în anii '50 și a cântat în principal muzică folk și country. Aufray este cunoscut pentru interpretarea cântecelor lui Bob Dylan în limba franceză, inclusiv „Knockin' on Heaven's Door” și „The Times They Are a-Changin'”. De asemenea, el a compus și a interpretat cântece originale, precum „Santiano” și „Céline”. În cariera sa de peste 60 de ani, Aufray a lansat mai mult de 30 de albume și a avut succes atât în Franța, cât și în alte țări, inclusiv în Canada și America Latină. A primit mai multe premii, inclusiv Chevalier de la Légion d'honneur, cea mai înaltă distincție a Franței. În concluzie, Hugues Aufray este un artist influent și respectat în muzica folk și country din Franța și din lumea întreagă.
Rudolf Tobias a fost un compozitor estonian, născut la 29 mai 1873 în Käina, insula Hiiumaa, și decedat la 29 octombrie 1918 în Berlin, Germania. El este considerat primul compozitor de muzică clasică estoniană cu o carieră internațională și este adesea numit „părintele muzicii clasice estoniene”.
Tobias a studiat muzica la Conservatorul din Leipzig, Germania, și a fost influențat de stilul romantic târziu și de muzica lui Richard Wagner. El a compus în principal lucrări orchestrale, corale și de muzică de cameră, dar a scris și muzică corală religioasă și lieduri.
Una dintre cele mai cunoscute lucrări ale sale este Oratoriul „Des Jona Sendung” (Misiunea lui Iona), compus între anii 1908 și 1911. Această lucrare impresionantă combină influențele muzicale romantice cu tradițiile corale estoniene și prezintă o poveste biblică într-un mod grandios și emoționant. Rudolf Tobias a avut o contribuție semnificativă la dezvoltarea muzicii clasice estoniene și a fost un pionier în promovarea identității muzicale naționale estoniene. Lucrările sale au influențat generațiile ulterioare de compozitori estonieni și continuă să fie interpretate și apreciate în prezent.
Plic ocazional realizat de membrii cercului filatelic băimărean.
Franz Schubert (1797-1828) a fost un compozitor austriac de muzică clasică care a influențat semnificativ perioada romantică a muzicii europene. A trăit doar 31 de ani, dar a reușit să creeze o operă extinsă și variată, în mare parte în stilul clasic, dar cu o sensibilitate romantică unică.
India, 1978.
De-a lungul carierei sale, Schubert a compus aproximativ 1.500 de lucrări, inclusiv simfonii, sonate, lieduri, opere, muzică de cameră și muzică corală. Schubert s-a născut într-o familie modestă din Viena și a arătat de timpuriu un talent muzical remarcabil. În adolescență, a fost acceptat la corul curții imperiale și a primit instrucții în compoziție de la Antonio Salieri, un compozitor celebru al vremii. În timpul vieții sale, Schubert nu a reușit să obțină succesul financiar și popularitatea pe care le-a dorit, iar multe dintre lucrările sale au fost descoperite abia după moartea sa.
România, 1997.
Una dintre cele mai remarcabile realizări ale lui Schubert a fost dezvoltarea liedului (cântecului de artă german) ca formă de artă. Schubert a compus peste 600 de lieduri, multe dintre ele păstrându-și popularitatea și astăzi. Unii dintre cei mai cunoscuți lieduri compuse de Schubert includ „Die Forelle”, „Erlkönig”, „Gretchen am Spinnrade” și „Der Tod und das Mädchen”.
Burundi, 2013.
Schubert a fost, de asemenea, un compozitor prolific de muzică de cameră, compunând opt cvartete de coarde, un cvintet de coarde și numeroase sonate pentru pian. Lucrările sale de muzică de cameră sunt apreciate în prezent pentru complexitatea și emotivitatea lor, fiind considerate unele dintre cele mai bune din perioada clasică și romantismului. În ciuda faptului că Schubert nu a avut ocazia să trăiască în epoca romantică, lucrările sale au influențat puternic această perioadă a muzicii europene.
Madagascar, 1988.
Compozițiile sale au fost recunoscute de-a lungul timpului pentru melodiile lor frumoase și adânc emotive, dar și pentru inovațiile armonice și formale. Schubert a fost un compozitor care și-a urmat propriul drum artistic și a lăsat în urmă o operă impresionantă și diversă. Franz Schubert a apărut și pe timbre poștale din întreaga lume, în special în țara sa natală, Austria. În 1997, Poșta Austriacă a emis un timbru poștal în cinstea lui Schubert, cu o valoarea nominală de 10 șilingi. Acest timbru a prezentat portretul Schubert și au comemorat 200 de ani de la nașterea sa.
Liechtenstein, 1997.
În plus, alte țări din întreaga lume, precum România, Bulgaria, Burundi, Ciad, Germania, Elveția, India, Madagascar, Macedonia de Nord, Republica Moldova și Canada, au emis timbre poștale care ilustrează imaginea lui Schubert sau care comemorează aniversarea sa. De exemplu, în 2017, Republica Populară China a emis un timbru poștal care a inclus o imagine a lui Schubert și un fragment dintr-o partitură. Pe lângă timbrele poștale, există și colecții filatelice care prezintă imaginea lui Schubert și alte elemente asociate cu viața și opera sa.
Moldova, 2022.
Aceste colecții includ timbre poștale, plicuri „prima zi”, maxime, plicuri ocazionale și alte materiale filatelice. În concluzie, Franz Schubert a fost nu numai un compozitor remarcabil, ci și o figură recunoscută pe timbrele poștale din întreaga lume. Comemorarea sa prin filatelie este un omagiu adus nu numai contribuției sale la muzica clasică, ci și la cultura și istoria mondială.
George Gershwin a fost un compozitor și pianist american, născut pe 26 septembrie 1898 în Brooklyn, New York. Este considerat unul dintre cei mai importanți și influenți compozitori ai secolului XX.
Gershwin a compus muzică pentru teatru, film și operă, și a fost un pionier în integrarea elementelor de jazz și muzică populară în muzica clasică. Printre cele mai cunoscute lucrări ale sale se numără opera „Porgy and Bess”, „Rhapsody in Blue”, „An American in Paris” și „Concerto in F”. Gershwin a început să studieze pianul la vârsta de 12 ani și, la scurt timp după aceea, a început să compună muzică.
În 1916, a devenit unul dintre compozitorii de succes ai Tin Pan Alley, un cartier din New York cunoscut pentru producția de muzică populară. În anii '20, a colaborat cu fratele său, Ira Gershwin, la scrierea de cântece pentru teatru și film. George Gershwin a murit la vârsta de doar 38 de ani, din cauza unei tumori cerebrale.
Cu toate acestea, moștenirea sa muzicală continuă să fie influentă și să inspire muzicieni și ascultători de-a lungul generațiilor. Este considerat un simbol al muzicii americane și al culturii urbane din secolul XX.
Sergei Rachmaninoff a fost un compozitor, pianist și dirijor rus din perioada romantismului târziu și a primei jumătăți a secolului al XX-lea. S-a născut în 1873 la Semyonovo, Rusia, și a crescut într-o familie de muzicieni. A început să ia lecții de pian de la o vârstă fragedă și și-a dezvoltat rapid talentul. La vârsta de 19 ani, Rachmaninoff a absolvit Conservatorul de Muzică din Moscova cu cele mai înalte distincții. A continuat să compună și să cânte în următorii ani, iar la vârsta de 24 de ani a avut un mare succes cu concertul său pentru pian nr. 2.
Moldova, 1997.
În 1917, Rachmaninoff a părăsit Rusia din cauza Revoluției bolșevice și s-a stabilit în Statele Unite ale Americii. A continuat să compună și să cânte în America, iar operele sale din această perioadă includ celebra Rapsodie pe o temă de Paganini și Concertul nr. 3 pentru pian. Rachmaninoff a fost cunoscut pentru abilitatea sa extraordinară la pian și pentru stilul său romantic puternic.
Guinea, 2013.
Compozițiile sale au inclus lucrări pentru pian solo, concerte pentru pian și orchestră, muzică de cameră și opere. Muzica sa este adesea caracterizată prin armonii bogate, melodii elegante și pasaje virtuoase pentru pian. Sergei Rachmaninoff a murit în 1943 la vârsta de 69 de ani în Beverly Hills, California, Statele Unite ale Americii. A lăsat în urmă un moștenire muzicală impresionantă și este considerat unul dintre cei mai mari compozitori ai secolului al XX-lea.
Charles Trenet (1913-2001) a fost un cântăreț, compozitor și actor francez, cunoscut în special pentru interpretarea piesei sale celebre „La Mer” („Marea”). Trenet a fost un artist extrem de influent în lumea muzicii franceze din anii '30 și '40 și este considerat una dintre cele mai mari personalități ale cântecului francez din toate timpurile. Pe lângă „La Mer”, Trenet a scris și interpretat multe alte cântece celebre, cum ar fi „Douce France”, „Que reste-t-il de nos amours?” și „Y'a d'la joie”.
Stilul său unic de cântat, care combina elemente de jazz, swing și chanson française, a inspirat mulți alți artiști și a făcut din Trenet un adevărat simbol al culturii franceze. În afară de cariera sa muzicală, Trenet a avut și o carieră de actor, apărând în mai multe filme franceze în anii '40 și '50. A continuat să cânte și să compună până în ultima sa zi, iar moartea sa în 2001 a fost marcată de tristețea tuturor fanilor săi din întreaga lume.
Boris Lyatoshynsky s-a născut pe data de 3 ianuarie 1895 în localitatea Jîtomîr (Zhitomir), Ucraina (Imperiul Rus din aceea vreme). A fost unul din cei mai importanți compozitori ucraineeni. O mare parte din muzica sa nu a fost interpretată în timpul vieții sale, deoarece nu a aderat la cerințele realismului socialist. Denunțat oficial în 1948, a pierdut posturi didactice atât la Conservatoarele din Kiev, cât și la Conservatoarele din Moscova. Principalele lucrări ale lui Lyatoshynsky sunt: Inelul de aur (1929) și Shhors (1937), cele cinci simfonii, Uvertura pe patru teme populare ucrainene (1926), suitele Taras Shevchenko (1952) și Romeo și Julieta (1955), simfonia Grazhyna (1955), concertul său pentru pian „slavic” (1953) și finalizarea și orchestrarea concertului pentru vioară al lui Reinhold Glière (1956). O înregistrare din 1993 a simfoniilor sale i-a adus pentru prima dată muzica la publicul din întreaga lume. Se stinge din viață, la vârsta de 73 de ani, pe data de 15 mai 1968, la Kiev.
Max Reger a fost un compozitor și dirijor german din perioada romantismului târziu și a începutului secolului al XX-lea. S-a născut pe 19 martie 1873 în Bavaria și a murit la vârsta de 43 de ani în 1916. Reger a compus într-o varietate de genuri muzicale, incluzând muzică simfonică, operă, muzică de cameră și vocală.
Germania Democrată, 1973 (Mi #1817).
El a fost cunoscut pentru utilizarea sa inovatoare a armoniei și a contrapunctului, precum și pentru combinația sa a elementelor tradiționale și moderne în muzica sa. Printre cele mai cunoscute lucrări ale lui Reger se numără Variations and Fugue on a Theme by J. S. Bach, care a fost influențată de stilul contrapunctic al lui Bach, și Suita pentru orchestră în sol major, care a fost inspirată de muzica barocă.
Germania, 1991 (Mi #1529).
Reger a fost, de asemenea, un dirijor de succes și a condus orchestre importante din Germania și Austria. El a fost, de asemenea, un pedagog talentat și a avut un număr de elevi importanți, inclusiv compozitorii Arnold Schoenberg și Alban Berg.
Germania, 2016.
În ciuda realizărilor sale muzicale, Reger a luptat cu probleme de sănătate și a murit la o vârstă relativ tânără. Cu toate acestea, muzica sa continuă să fie apreciată și interpretată în întreaga lume.
Manuel de Falla (n. 23 noiembrie 1876, Cádiz, Spania – d. 14 noiembrie 1946, Alta Gracia, Provincia Córdoba, Argentina) a fost un compozitor spaniol. Împreună cu Isaac Albéniz și Enrique Granados a fost unul dintre cei mai importanți compozitori spanioli din prima jumătate a secolului XX. Falla s-a născut la Cádiz, pe numele său întreg Manuel María de los Dolores Falla y Matheu. Primii lui profesori de muzică au fost mama sa și bunicul său, iar la vârsta de nouă ani a început să facă pian cu un profesor de specialitate, Eloísa Galluzo. Se știu puține din acea perioadă a vieții sale, dar se știe că a încheiat colaborarea cu profesoara lui de pian destul de repede, deoarece ea a decis să se călugărească. Din 1889 a continuat pianul cu un alt profesor, dar a început să învețe și armonie și tehnica contrapunctului. La vârsta de 15 ani a început să fie interesat de literatură și jurnalism și a fondat revista El Burlón și El Cascabel. După un concert în care s-au interpretat lucrări de Edvard Grieg în 1893 el a spus că vocația sa este cu siguranță muzica.
Joaquín Rodrigo s-a născut în localitatea Sagunt din provincia Valencia în ziua de 22 noiembrie 1901. El era cel mai mic dintre cei zece copii ai lui Vincente Rodrigo Peirats, un moșier și comerciant din Almenara (Castellón). În 1905 o epidemie de difterie a ucis mulți copii din Sagunt și în urma căreia Joaquin Rodrigo a orbit parțial. Compozitorul va spune mai târziu că această nenorocire personală l-a împins foarte probabil spre cariera muzicală. La începutul lui 1920 Joaquin Rodrigo era deja un pianist și student excelent și un compozitor familiarizat cu cele mai importante lucrări din domeniul muzical. În anii următori studiază cu Paul Dukas, iar în anul 1927 decide să se mute în Franța. Un eveniment important este întâlnirea lui Joaquin la Paris cu pianista Victoria Kamhi (originară din Istanbul, Turcia), cu care s-a căsătorit în 1933 în orașul spaniol Aranjuez. Ea a avut o mare influență asupra carierei lui Rodrigo. În perioada războiului civil spaniol primește mai multe premii pentru compoziții prezentate la concursuri naționale din Germania (unde a fost primit ca refugiat) sau internaționale. Cea mai cunoscută compoziție a sa este concertul pentru chitară și orchestră „Concierto de Aranjuez”, compus în primăvara anului 1939 la Paris și prezentat în premieră publică la data de 9 noiembrie 1940 la Barcelona (Spania). Această piesă este nu numai cea mai populară creație a compozitorului, dar și una dintre cele mai renumite compoziții mondiale ale secolului al XX-lea.
Eduard Caudella s-a nascut la 22 mai 1841 în Iaşi. Studiile muzicale le-a început la Scheia şi Iaşi (1850-1853), cu Paul Hette (vioară) şi Francisc Serafin Caudella (teorie-solfegiu), continuându-le la Berlin (1853-1857) cu Hubert Riess (vioară), Karl Bohmer (armonie) şi Adolphe Riess (pian). S-a perfecţionat la Dreieschenheim (1857) cu Henri Vieuxtemps (vioară), la Paris (1857-1858) cu Lambert Massart şi Delphin Allard (vioară), la Berlin (1859-1860) cu Hubert Riess şi la Dreieschenheim şi Frankfurt pe Main (1860-1861) cu Henri Vieuxtemps. Violonist la curtea din Iaşi a domnitorului Alexandru Ioan Cuza (1861-1864); profesor de vioară (1861-1901), de orchestră şi director (1893-1901) la Conservatorul Iaşi; dirijor la Teatrul Naţional din Iaşi – trupa română (1861-1875), trupa germană de teatru (1868-1870) şi Opera italiană (1870-1874); profesor de estetica muzicală la Universitatea din Iaşi (1875-1877), profesor de vioară la Liceul Nou de Domnişoare din Iaşi (1894-1895) şi Şcoala Normală din Iaşi (1898). A făcut parte din Comitetul de lectură al Teatrului Naţional din Iaşi (1895-1902, 1905-1907). A condus orchestra Conservatorului din Iaşi, a îndrumat formaţii de muzică de cameră, a organizat concerte-lecţii în Iaşi. Candella rămâne unul din clasicii noştri de autentică valoare artistică fiind apreciat de George Enescu, Mihai Eminescu şi Ion Luca Caragiale ca fondator al teatrului muzical românesc, Candella a îmbogăţit repertoriul naţional cu lucrări reprezentative (Petru Rareş, Harţă răzeşul, Olteanca, Hatmanul Baltag şi Adevărul şi minciuna) aproape toate inspirate clin istoria poporului nostru. Stimulat de George Enescu, compozitorul a scris, în jurul vârstei de 75 de ani, două piese concertante pentru vioară, demonstrând că stăpânea tehnica instrumentală a epocii lui Vieuxtemps. A scris, cu entuziasm, despre George Enescu, fiindcă l-a simţit din prima clipă că posedă cumulul de calităţi excepţionale, necesare ctitorului de şcoală muzicală. Spirit pătrunzător în ierarhia valorilor, compozitorul ieşean are meritul de a fi relevat virtuţile singulare ale lui Ioan Scarlatescu, D.G. Kiriac şi Socrate Barozzi.Candella se înscrie printre creatorii de probitate profesională ai culturii muzicale româneşti care a deschis calea împlinirilor majore din epoca modernă.
Cu prilejul aniversării a 180 de ani de la nașterea compozitorului, violonistului, profesorului, dirijorului şi criticului muzical, Romfilatelia a emis un întreg poștal - plic cu marca fixă de 2 lei (Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași). Ilustrația plicului prezintă un montaj realizat din portretul artistului dintr-o fotografie aflată în fondul documentar al bibliotecii universității din Iași, autograful acestuia și reproducerea mărcii poștale de 55 bani cu portretul lui George Enescu la vârsta de 5 ani.
Ionel (Jonel) Perlea (n. 13 decembrie 1900, Ograda, Județul Ialomița, România – d. 29 iulie 1970, New York, SUA) a fost un dirijor și compozitor român, din tată român (Victor Perlea) și mamă germană (Margarethe Haberlein). Între 1918 și 1923 studiază compoziția și dirijatul cu Anton Beer-Walbrunn în München și Paul Gräner și Otto Lohse în Leipzig. La 17 octombrie 1919 dă primul concert la Ateneul Român din București, în dublă ipostază de interpret și compozitor. În 1926 Ionel Perlea obține Premiul de compoziție George Enescu pentru „Quartetul de coarde op.10”. În stagiunea 1927-1928 a fost angajat ca dirijor al Operei Române din Cluj. În anii 1929 și 1932 și 1936 și 1944 funcționează ca dirijor iar între 1929 și 1932 și 1934 și 1936 ca director muzical al Operei Naționale din București. Anul 1945 îl găsește pe Ionel Perlea la pupitrul Operei din Roma. Succesul obținut determină conducerea de la Teatro alla Scala din Milano să-i ofere un angajament permanent la pupitrul acestei prodigioase scene lirice, care a însemnat consacrarea sa definitivă pe plan internațional. Debutează în 1949 la Metropolitan Opera din New York cu opera Tristan și Isolda de Richard Wagner.
Dinu (Constantin) Lipatti (n. 19 martie/1 aprilie 1917, București - d. 2 decembrie 1950, Geneva), a fost un pianist, compozitor și pedagog român. A fost ales membru post-mortem al Academiei Române (1997). Este considerat a fi cel mai important pianist român. Crescut într-o familie cu tradiție muzicală - tatăl său, Theodor, diplomat de carieră, era un talentat violonist amator care studiase cu Pablo de Sarasate, mama, Anna Lipatti, o excelentă pianistă, iar naș la botez i-a fost George Enescu - i s-au recunoscut și cultivat din fragedă copilărie înclinațiile muzicale. La rugămintea lui Theodor Lipatti, în 1922 Josef Paschill a notat într-un caiet primele compoziții ale fiului acestuia, Dinu Lipatti, exact cum le executa la pian, fără greș, micul autor de cinci ani. Caietul, care cuprinde 8 compoziții: 1. Le Printemps (Primăvara), 2. Chanson pour Grand Mère (Cântec pentru mama-mare), 3. Dorelina, 4. Triste séparation (Trista despărțire), 5. Marșul ștrengarilor, 6. Regrete, 7. Dulce amintire, 8. À ma bonne Surcea (Bonei mele, Surcea), se păstrează la Cabinetul de muzică al Bibliotecii Academiei Române. În 1936 își începe cariera de pianist concertist cu o serie de concerte în Germania și Italia, reputația sa continuând să crească cu fiecare apariție în public. La începutul celui de-al Doilea Război Mondial revine la București unde dă recitaluri de pian ca solist sau acompaniindu-l pe George Enescu. În 1943 pleacă în Scandinavia împreună cu viitoarea sa soție, Madeleine Cantacuzino, și decide să se stabilească în Elveția, unde devine profesor de pian la Conservatorul din Geneva. Își continuă cariera concertistică cu recitaluri de pian sau ca solist împreună cu orchestre dirijate de Herbert von Karajan sau Alceo Galliera, realizează în studio imprimări pe discuri. În timp ce se pregătea pentru un turneu de concerte în America se descoperă că suferă de leucemie. Se puneau mari speranțe în efectele curative ale Cortizonului, de curând descoperit, și cum preparatul era foarte scump, muzicieni ca Yehudi Menuhin, Igor Strawinski, Charles Munch au contribuit cu mari sume de bani pentru procurarea medicamentului. După o ameliorare aparentă, starea de sănătate a lui Dinu Lipatti continuă să se înrăutățească. La 16 septembrie 1950, deși slăbit fizic, are loc ultimul lui concert public la Besançon (Franța). În partea doua a recitalului intenționa să execute cele 14 Valsuri în Do diez minor de Frédéric Chopin. Puterile însă îl părăsesc, după o lungă pauză în care publicul nu s-a clintit din sală, Dinu Lipatti reapare pe scenă, se așază la pian și interpretează motivul „Jesus bleibt meine Freude” din cantata „Herz und Mund und Tat und Leben” de Johann Sebastian Bach. Cu această rugăciune s-a încheiat una din cele mai bogate și scurte cariere cunoscute în arta interpretativă modernă. Boala de care suferea, limfogranulomatoză malignă (boala lui Hodgkin), l-a măcinat rapid, iar după două luni și jumătate, la 2 decembrie 1950 Dinu Lipatti se stinge din viață la Geneva în vârstă de numai 33 de ani, cu partitura Quartetului în Fa minor de Ludwig van Beethoven în mână. Ultimele sale cuvinte au fost: „Nu-i de ajuns să fii mare compozitor ca să scrii muzica asta, trebuie să fi fost ales ca instrument al lui Dumnezeu”. La vestea morții sale, marele pianist german Wilhelm Backhaus exclamă: „Nouă ne rămâne amintirea frumuseților pe care ni le-a dăruit și o profundă întristare”.
.jpg/220px-Stan_Golestan_(timbru).jpg)
