Salomeea (anii 10 - anii 60 d.Hr.), fiica lui Irod al II-lea și a Irodiadei, este cunoscută din relatările din Noul Testament, unde apare ca o fiică nenumită a Irodiadei, și dintr-o relatare a lui Iosephus Flavius, în care fiica Irodiadei este numită Salomeea. În Noul Testament ea este menționată ca fiica vitregă a lui Irod Antipa, care a cerut și primit capul tăiat al lui Ioan Botezătorul. Potrivit lui Iosephus, ea a fost căsătorită mai întâi cu unchiul ei, Filip Tetrarhul, după moartea căruia (34 d.Hr.) s-a căsătorit cu verișorul ei, Aristobul din Chalcis, devenind astfel regină a Chalcisului și a Armeniei Minor.
Povestea Salomeei a făcut obiectul unei piese simboliste a lui Oscar Wilde, care a fost interzisă prima dată la Londra în 1892, în timpul efectuării repetițiilor, și care a avut ulterior premiera la Paris în 1896, sub titlul francez Salomé. În piesa lui Wilde, Salomeea are o fantezie perversă pentru Ioan Botezătorul și determină executarea lui atunci când Ioan îi respinge afecțiunea. În final, Salomeea ia în mâini capul retezat al lui Ioan și îl sărută.
Deoarece la vremea respectivă legea britanică interzicea reprezentarea personajelor biblice pe scenă, Wilde a scris piesa inițial în limba franceză și apoi a realizat o traducere în limba engleză (intitulată Salome). Pentru acest spectacol Granville Bantock a compus o muzică incidentală, care a fost interpretată în premieră la Court Theatre din Londra, la 19 aprilie 1918.
Piesa de teatru Wilde (într-o traducere germană realizată de Hedwig Lachmann) a fost adaptată muzical de Richard Strauss într-o operă cu un singur act. Opera Salomeea, care a avut premiera la Dresda pe data de 9 decembrie 1905, este renumită pentru Dansul celor șapte voaluri. Ca și în cazul piesei lui Wilde, ea pune accentul pe acțiunea Salomeei, în timp ce mama ei este doar un personaj secundar, deși opera este mai puțin centrată pe motivațiile lui Irod decât piesa. Piesa a fost condamnată pentru obscenitate de către critici.
