137 de ani de la nașterea pictorului francez Maurice Utrillo

Maurice Utrillo (n. 26 decembrie 1883, Montmartre, Franța – d. 5 noiembrie 1955, Dax, Franța) a fost un pictor francez, fiu al pictoriței Suzanne Valadon.
Maurice Utrillo s-a născut în ziua de 26 decembrie 1883 la Paris, în cartierul Montmartre, fiu al pictoriței Suzanne Valadon (cu nume adevărat: Marie-Clémentine Valade), tatăl fiind necunoscut. În 1891, Miguel Utrillo y Morlius, pictor și critic de artă catalan, îl recunoaște drept fiu al său, îi acordă paternitatea și numele, deși - cu mare probabilitate - nu a fost cu adevărat tatăl său.
Maurice își petrece copilăria la bunica lui, Villa Auchat, la Pierrefitte-sur-Seine (azi: Seine-Saint-Denis). Încă din tinerețe începe să abuzeze de băuturi alcoolice. La vârsta de 18 ani este internat în spitalul Sainte-Anne din Paris pentru o cură de dezintoxicare. Începe să picteze primele tablouri, încurajat de mama sa. Revenit la Pierrefitte, realizează tablourile Café „Le Chat sans Queue” și La Guinguette. În 1909, galeristul Louis Libaude îi cumpără tablouri cu peisaje din Montmartre, Pierrefitte și Montmagny. Se împrietenește cu pictorul Alphonse Quizet, pictează cu regularitate și, începând cu anul 1910, reușește să se întrețină din vânzarea propriilor tablouri. 

Sfântul Ștefan

Sfântul Ștefan (n. 1 - d. 34/35) după Noul Testament a fost Arhidiacon iudeu (evreu) din Ierusalim care a fost al treilea martir creștin condamnat la moarte de autorități, după Ioan Botezătorul și Isus Cristos. Potrivit Noului Testament, Sfântul Ștefan a fost unul dintre cei șapte bărbați „plini de Duh Sfânt și de înțelepciune”, aleși de către apostoli pentru a îndeplini calitatea de diaconi. Ștefan a fost unul dintre ucenicii lui Iisus Hristos, care îl urmau pretutindeni și care au asistat direct la faptele sale. Fiind ales să îi conducă pe diaconi, Sfântul Ștefan a fost numit Arhidiacon.

Sfântul Ștefan diaconul este sărbătorit de creștinii romano-catolici, anglicani, reformați, evanghelici și unitarieni pe 26 decembrie, iar de cei ortodocși și greco-catolici pe 27 decembrie. 

170 de ani de când a avut loc la Iași, premiera primei opere românești „Baba Hârca“, de Matei Millo

Poșta Română a emis acest timbru
(Michel RO 2999) în anul 1971,
marcând 75 de ani de la moartea actorului

Matei Millo (n. 25 noiembrie 1814, Stolniceni-Prăjescu, Iași, Principatul Moldovei - d. 9 septembrie 1896, București) a fost un actor și autor dramatic român.
Matei Millo a început învățătura în casa părintească din Stolniceni-Prăjescu, județul Iași. Și-a continuat studiile la școala lui Victor Quenim din Iași, unde i-a avut colegi, printre alții, pe Vasile Alecsandri și Mihail Kogălniceanu. A urmat apoi Academia Mihăileană, iar după absolvirea acesteia, în 1840, a plecat la Paris, unde a studiat arta dramatică timp de cinci ani.
A desfășurat la Iași și la București o activitate multilaterală de actor, director de scenă, autor dramatic, conducător de trupă și director de teatru, precum și de profesor. Matei Millo a fost un fervent susținător al repertoriului național și un interpret strălucit al comediilor lui Vasile Alecsandri. A cultivat în teatrul românesc interpretarea realistă reacționând împotriva stilului declamator. Jocul lui Millo se caracteriza printr-un fin simț de observație, sobrietate, capacitate de nuanțare, minuțiozitate în caracterizarea variată a personajelor, umor și vervă neobosită.
Pe 26 decembrie 1848 la Teatrul Național din Iași a avut loc premiera primei operete românești, Baba Hârca, pe text de Matei Millo și muzică de Alexandru Flechtenmacher, cu subtitlul operată-vrăjitorie în două acte și trei tablouri. Matei Millo a interpretat rolul principal fiind și primul actor român care a jucat în travesti. Costumul este păstrat și astăzi la Muzeul Mihai Eminescu.

411 ani de la prima reprezentație a tragediei „Regele Lear” scrisă de William Shakespeare după legenda regelui britanic Leir

Regele Lear este o tragedie scrisă de William Shakespeare care reprezintă o încununare a analizei umanisto-psihologice prezentă în mai toate lucrările marelui dramaturg englez. Regele Lear, retrăgându-se de la domnie și stăpânit fiind de iluzia puterii sale nelimitate, își împarte regatul fiicelor sale. Le cere însa acestora, înainte de a le împărți regatul, să-și exprime în cuvinte dragostea pe care i-o poartă. Fiicele mai mari, Goneril și Regan, meschine și lingușitoare, îi spun bătrânului vorbe frumoase, exact ceea ce acesta dorea sa audă. Cordelia însă, fire sinceră, îi spune cu naturalețe: „Iubesc pe Majestatea-ta așa cum îmi este datoria, nici mai mult nici mai putin”. Luând acest răspuns drept o adevărată insolență, tatăl își alungă fiica cea mica, dezmoștenind-o. Doborât de ingratitudinea fiicelor sale, bătrânul, cu mintea tulburata de durere, rătăcește pe câmpii, înfruntând furtuni și trăsnete. Dintre foștii curteni i-au rămas credincioși doar contele de Kent, Edgar și bufonul.
Pe data de 26 decembrie 1606 în Anglia s-a jucat pentru prima oară tragedia în cinci acte și 26 de scene.