137 de ani de la nașterea pictorului francez Maurice Utrillo

Maurice Utrillo (n. 26 decembrie 1883, Montmartre, Franța – d. 5 noiembrie 1955, Dax, Franța) a fost un pictor francez, fiu al pictoriței Suzanne Valadon.
Maurice Utrillo s-a născut în ziua de 26 decembrie 1883 la Paris, în cartierul Montmartre, fiu al pictoriței Suzanne Valadon (cu nume adevărat: Marie-Clémentine Valade), tatăl fiind necunoscut. În 1891, Miguel Utrillo y Morlius, pictor și critic de artă catalan, îl recunoaște drept fiu al său, îi acordă paternitatea și numele, deși - cu mare probabilitate - nu a fost cu adevărat tatăl său.
Maurice își petrece copilăria la bunica lui, Villa Auchat, la Pierrefitte-sur-Seine (azi: Seine-Saint-Denis). Încă din tinerețe începe să abuzeze de băuturi alcoolice. La vârsta de 18 ani este internat în spitalul Sainte-Anne din Paris pentru o cură de dezintoxicare. Începe să picteze primele tablouri, încurajat de mama sa. Revenit la Pierrefitte, realizează tablourile Café „Le Chat sans Queue” și La Guinguette. În 1909, galeristul Louis Libaude îi cumpără tablouri cu peisaje din Montmartre, Pierrefitte și Montmagny. Se împrietenește cu pictorul Alphonse Quizet, pictează cu regularitate și, începând cu anul 1910, reușește să se întrețină din vânzarea propriilor tablouri. 

240 de ani de la nașterea pictorului francez Jean Auguste Ingres

Jean Auguste Dominique Ingres (n. 29 august 1780, Montauban, Franța – d. 14 ianuarie 1867, Paris, Franța) a fost un pictor francez neoclasic. Deși Ingres se încadra el însuși în tradiția pictorilor istorici, precum Nicolas Poussin și Jacques-Louis David, spre sfârșitul vieții sale, recunoașterea sa generală a venit din aprecierea remarcabilele sale portrete, atât desenate cât și pictate.
Jean Auguste Dominique Ingres, cel mai mic copil al soților Joseph și Lenna Ingres, s-a născut la 30 august, la Montauban, în nord-vestul Franței. Tatăl său, sculptor și factotum în domeniul artei, și-a inițiat fiicele în domeniul artei. Încă din copilărie, când Jean Auguste Dominique începe să cânte, își semnează primul sau album „Ingres fiul”. Până la căsătorie va păstra un adânc respect și o mare recunoștință fiului său, care a știut să-i transmită propriile sale dorințe: desenul și muzica. Joseph Ingres, dorind să-și încurajeze fiul să persevereze în ambele sfere ale artei, se mută împreună cu el la Sidney, lăsând restul familiei la Montauban. În 1791, la vârsta de 11 ani, Ingres începe să studieze artele plastice la Academia din Toulouse. 

240 de ani de la moartea pictorului Jean-Baptiste-Siméon Chardin

Jean Siméon Chardin (n. 2 noiembrie 1699, Paris - d. 6 decembrie 1779, Paris), a fost un pictor francez, considerat ca unul din cei mai mari artiști ai secolului al XVIII-lea.
La prima vedere, Chardin pare să fie străin de spiritul epocii sale. Educația lui, sursele de inspirație, tematica și stilul îl opun altor pictori francezi din secolul al XVIII-lea, specializați în pictura istorică (cu tematică religioasă, antică sau mitologică) și în scene cu caracter frivol. Printre creațiile lui nu găsim așa ceva; de asemenea, el nu pictează niciodată nuduri. Particularitatea artei lui Chardin tinde spre straturi mult mai profunde. În cadrul naturilor moarte artistul iese în afara convenției dominante în ceea ce privește tematica. Naturile moarte ale lui Chardin sunt lipsite de orice simboluri sau anecdotă, ele sunt un exemplu de moderație și simplitate, artistul renunță la pitorescul decorativ în favoarea unor motive comune.
Cu ocazia expoziției de la Salon din anul 1771, Chardin prezintă - în premieră pentru istoria acestei instituții - tablouri lucrate în "pastel". Folosește această tehnică deoarece de câțiva ani vede din ce în ce mai rău, fapt care îl împiedică să picteze în ulei. Această schimbare a tehnicii se reflectă și în schimbarea tematicii, începe să picteze portrete.
În anul 1772 pictorul îl pierde pe ultimul său copil. Fiul său, Jean-Pierre, se îneacă la Veneția. Doi ani mai târziu, Chardin, cu vederea tot mai slabă și în plus suferind de rinichi, se vede nevoit să renunțe la funcțiile sale academice. La problemele de sănătate se adaugă și greutățile materiale, deoarece, începând din anul 1775, beneficiile de care se bucura din partea regelui s-au restrâns. Cu câteva luni înainte de a muri, în anul 1779, va prezenta încă o dată la Salon o serie de pasteluri, printre care și ultimul său autoportret.
Moare, la vârsta de 79 de ani, pe 6 decembrie 1779, în apartamentul său de la Louvre. Este înmormântat la biserica Saint-Germain-l'Auxerrois din Paris.
După moartea lui Chardin, creația lui este dată uitării sau tratată cu indiferență. Situația se va schimba abia pe la jumătatea secolului al XIX-lea. Édouard Manet va admira stilul lui Chardin în redarea plastică a obiectelor, Paul Cézanne va aborda geometria quasitematică a compozițiilor lui, Vincent Van Gogh va prelua factura groasă și plastică a tablourilor, iar pictorul italian Giorgio Morandi își va însuși tematica subtilă a naturii moarte. (Surse: Wikipedia, La Poste)

100 de ani de la moartea pictorului francez Pierre-Auguste Renoir

Pierre-Auguste Renoir (n. 25 februarie 1841, Limoges, Franța – d. 3 decembrie 1919, Cagnes-sur-Mer, Franța) a fost unul din cei mai celebri pictori francezi, creator - împreună cu Claude Monet, Alfred Sisley, Paul Cézanne - al curentului impresionist. Dragostea lui pentru desen, artă figurativă și portretele l-au îndepărtat mai târziu de impresionism. Sub influența lui Ingres, începând din anul 1883, universul său coloristic devine mai blând, pictează trupuri feminine strălucitoare. Denumit pe drept „pictorul bucuriilor vieții”, Renoir pictează cu pasiune până în ultima clipă a existenței sale.
În 1889 se mută la Chateau des Brouillards, în Montmartre și, în 1890, se căsătorește cu Aline Charigot. Directorul „Academiei de Arte Frumoase” îi achiziționează tabloul Jeunes filles au piano (1892), care ajunge încă din timpul vieții artistului într-un muzeu. Pe măsura înaintării în vârstă, liniile lui Renoir devin mai blânde și artistul se îndreaptă către un stil mai armonios și mai fin (période "nacrée").
Artistul este chinuit de o paralizie parțială și de reumatism. Medicii îi recomandă o climă mai blândă, motiv pentru care în 1907 își cumpără o proprietate la Cagnes-sur-Mer, lângă Nisa. În 1919 este distins cu Ordinul Legiunii de Onoare. Ultimii ani ai vieții sunt marcați de moartea rudelor apropiate, de război și de boală. Renoir continuă însă să picteze. Lucrează șezând, cu penelul fixat de mâna dreaptă, dar regretă că nu mai poate picta tablouri mari. „Cred că n-a trecut nici o zi "Le Déjeuner des canotier" în viața mea în care să nu fi pictat” - mărturisește artistul cu puțin înainte de a muri. Se stinge din viață la vârsta de 78 de ani, pe data de 3 decembrie 1919. (Sursa: Wikipedia)

320 de ani de la nașterea pictorului francez Jean Baptiste Siméon Chardin

Jean (Baptiste) Siméon Chardin (n. 2 noiembrie 1699, Paris - d. 6 decembrie 1779, Paris), a fost un pictor francez, considerat ca unul din cei mai mari artiști ai secolului al XVIII-lea. Este în special cunoscut ca maestru al naturilor moarte, al scenelor de viață și al portretelor, domenii în care talentul artistului s-a desfășurat în toată splendoarea lui. Stilul lui Chardin este atât de personal, încât nu poate fi asociat unei anumite perioade strict delimitate. Artistul activează în Franța în epoca rococo-ului, în același timp cu Watteau, Boucher și Fragonard, opera lui însă se caracterizează prin simplitate și realism subtil, care va iniția un curent burghez în pictura franceză.
Jean Siméon Chardin s-a născut la Paris pe 2 noiembrie 1699 într-o familie de meșteșugari. Tatăl său, Jean Chardin, era maestru tâmplar, confecționa mese de biliard. Perioada de început a studiilor și primii ani de tinerețe ai artistului sunt necunoscute. În anul 1718, Chardin intră în atelierul unui pictor de tablouri istorice, Pierre-Jacques Cazes. Începând cu anul 1720 își continuă ucenicia la Noël-Nicolas Coypel și, după patru ani, pe 3 februarie 1724, este primit cu titlul de maestru în Academia "Saint Luc". Vor mai trece alți patru ani până când să dobândească un anumit renume. În anul 1728, la Expoziția Anuală a Tinerilor din Paris, expune câteva tablouri, printre care La Raie ("Calcanul") și Le Buffet ("Bufetul"), care sunt remarcate de pictorii Louis Boullongne și Nicolas de Largillière, ambii membri în Académie Royale de Peinture. Cu sprijinul lor, Chardin devine membru al acestei academii, ca „talentat pictor de fructe și animale”, la un nivel inferior în ierarhia genurilor, unde pe primul loc erau apreciate tablourile pe teme istorice.

360 de ani de la nașterea pictorului francez Hyacinthe Rigaud

Hyacinthe Rigaud (n.18 iulie 1659 Perpignan, Franța – d. 29 decembrie 1743, Paris) a fost cel mai important portretist din perioada Ancien Régime.
Hyacinthe Rigaud s-a născut la Perpignan (Pyrénées-Orientales), ca urmaș al unei familii cu un lung șir de artiști din Roussillon și fratele mai mare al unui alt pictor, Gaspard Rigaud. A început pregătirea în croitorie în atelierul tatălui său, dar și-a perfecționat abilitățile de pictor cu Antoine Ranc la Montpellier începând cu 1671, înainte de a se muta la Lyon patru ani mai târziu. A devenit familiar cu pictura flamandă, olandeză și italiană, în special cea al lui Rubens, Van Dyck, Rembrandt și Titian, ale căror lucrări mai târziu el le-a colectat.
Ajungând la Paris în 1681, el a câștigat Prix de Rome în 1682, însă la sfatului lui Charles Le Brun nu a făcut călătoria la Roma pentru a ridica premiul. În 1700 a fost primit în Academia Regală de pictură și sculptură, de unde s-a retras în 1735.

35 de ani de la moartea pictorului francez Brassaï

Brassaï (pseudonimul lui Gyula Halász jr.; 9 septembrie 1899, Brașov - 8 iulie1984, Èze, Alpes-Maritimes) a fost un artist fotograf, pictor, sculptor, cineast și publicist francez de origine maghiară transilvăneană. A eternizat în opera sa viața de noapte a Parisului din anii 1930 și a fost supranumit de prietenul său, scriitorul Henry Miller, „ochii Parisului”.
Admirator al creațiilor fotografului Eugène Atget, sub impulsul activității de gazetar și încurajat de prietenul său, fotograful, originar din Ungaria, André Kertész, aproximativ din anul 1929 Gyula Halász a început a fotografia imagini fermecate ale Parisului nocturn, vilele și parcurile, malurile Senei și ulicioarele fără vârstă din cartierele vechi, uneori pe timp de ploaie și ceață (remarcabilă a rămas, de pildă, imaginea „Statuii mareșalului Ney în ceață”, 1931).
Ca unul care s-a considerat toată viața „transilvănean”, artistul a adoptat începând din anul 1931 numele de Brassaï, ceea ce în maghiară înseamnă „brașovean” (brassói, brassai).
În 1933 i-a apărut primul album, „Parisul, noaptea”, însoțit de un text de Paul Morand, care i-a adus un mare succes, mai ales în mediul artistic. O parte din fotografii le-a consacrat înaltei societăți și celebrităților epocii, de pildă unor celebrități intelectuale, de teatru și operă. A creat portrete devenite clasice ale lui Salvador Dali, Pablo Picasso, Henri Matisse și Alberto Giacometti, ale lui Jean Genet, Henri Michaux, Jean Paul Sartre și Simone de Beauvoir.

200 de ani de la nașterea pictorului francez Gustave Courbet

Gustave Courbet, (n. Jean Désiré Gustave Courbet, 10 iunie 1819, Ornans/Franche-Comté - d. 31 decembrie 1877, La Tour-de-Peilz/Elveția) a fost un pictor francez, care a condus mișcarea artistică a realismului în pictura franceză din secolul al 19-lea. Într-unele din operele sale exprimă un naturalism violent, ca în tabloul intitulat Originea lumii, 1866. Angajat în evenimentele politice ale timpului său, a fost ales în conducerea Comunei din Paris din anul 1871. Viața lui coincide cu o perioadă deosebit de furtunoasă di istoria Franței: întoarcerea pe tron a Bourbonilor după căderea lui Napoleon, Revoluția din iulie 1830, Revoluția din 1848, a II-a Republică, al II-lea Imperiu, Comuna din Paris și, în fine cea de-a III-a Republică. În ciuda convingerilor sale republicane, Courbet nu este legat de niciun regim politic al Franței secolului al XIX-lea, rămânând fidel, cum avea să spună el însuși, "regimului libertății".
Jean Désiré Gustave Courbet s-a născut la 10 iunie 1819 la Ornans, un sat din regiunea Franche-Comté, la poalele masivului Jura, nu departe de granița cu Elveția. Familia Courbet făcea parte din mica burghezie, tatăl artistului, Régis Courbet, era proprietar de pământ. Gustave a fost foarte legat de bunicul său, Jean-Antoine Oudot, care i-a insuflat idealurile republicane.
La vârsta de doisprezece ani urmează micul seminar din Ornans, unde învață tehnica desenului de la un fost elev al lui Jean Antoine Gros (1771-1835). Șase ani mai târziu, învață pictura la cursurile Colegiului Regal din Besançon. La sosirea lui în Paris pentru a studia Dreptul, în anul 1839, ia contact cu pictori ca Eugène Delacroix și Jean Auguste Ingres, se interesează însă mai mult de creația lui Théodore Géricault. Se decide repede și irevocabil să devină pictor și, începând din anul 1840, se dedică tot mai mult studiilor sale de pictură. Se înscrie la cursul pictorului academic Charles Steuben, frecventează și câteva academii așa zise independente, pentru a putea lucra după model, studiază la Muzeul Louvre maeștrii picturii spaniole, venețiene și olandeze. Îi admiră în special pe olandezi - pe Rembrandt van Rijn și pe Frans Hals - iar în 1847 face chiar o călătorie în Olanda pentru a cunoaște mai bine pictura olandeză.

170 de ani de la nașterea pictorului francez Jean Béraud

Jean Béraud (n. 12 ianuarie 1849, Sankt Petersburg – d. 4 octombrie 1935, Paris) a fost un pictor francez renumit pentru numeroasele sale opere ce prezintă atât viața cotidiană, cât și viața de noapte a înaltei societăți din Paris, din perioada „Belle Époque”. A pictat, de asemenea, și subiecte religioase într-un cadru contemporan.
Béraud s-a născut în Sankt Petersburg. Tatăl său, de asemenea numit Jean, a fost un sculptor și, cel mai probabil, lucra pe șantierul Catedralei Sf. Isaac atunci când fiul său se năștea. Mama sa se numea Geneviève Eugénie Jacquin; După moartea tatălui lui Béraud, familia s-a mutat la Paris.
Acesta se afla în procesul de a deveni avocat până ce Parisul a fost ocupat în timpul războiului Franco-Prusac din 1870.
Béraud a fost studentul lui Léon Bonnat, și și-a expus picturile la Salon pentru prima oară în 1872. Totuși, nu a devenit cunoscut până în 1876, datorită picturii intitulate Întoarcerea de la Înmormântare.
A primit decorația Legiunea de Onoare în 1894.

155 ani de la nașterea pictorului francez Paul Signac

Paul Signac (n. 11 noiembrie 1863, Paris - d. 15 august 1935, Paris) a fost un pictor francez neoimpresionst, grafician și acuarelist, discipol al lui Georges Seurat și - împreună cu el - teoretician al tehnicei divizioniste în pictură.
Paul Signac s-a născut la Paris, fiu al unui negustor înstărit și fabricant de harnașamente. Intenționa să devină arhitect, nu termină însă studiile liceale și, în 1880, se decide pentru pictură, familia asigurându-i independența financiară. Fascinat de operele lui Claude Monet, fără nici un fel de pregătire în profesie, începe să picteze peisaje împreună cu prietenul său Armand Guillaumin, un pictor din cercul impresioniștilor, instalându-și șevaletul pe malul Senei sau pe plaja din Port en Bessin. În 1883, frecventează câteva luni atelierul lui Siegfried Bing. Energic și sociabil, Signac participă în 1884 în mod activ la înființarea "Societății Artiștilor Independenți", care organizează expoziții fără a avea un juriu de selecție.