114 ani de la nașterea inginerului Ernst Ruska

Ernst August Friedrich Ruska (n. 25 decembrie 1906, Heidelberg, Imperiul German – d. 27 mai 1988, Berlinul Occidental, Zonele aliate de ocupație din Germania) a fost un inginer și fizician german, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1986, pentru lucrările sale fundamentale în optica electronică și pentru construirea primului microscop electronic. Ruska a primit o jumătate de premiu, cealaltă fiind împărțită de Gerd Binnig și Heirich Rohrer pentru alte realizări în domeniul opticii electronice.
Ruska s-a născut în Heidelberg. A studiat la Universitatea Tehnică München între 1925 și 1927 și apoi s-a înscris la Universitatea Tehnică Berlin, unde a descoperit că microscoape cu electroni, cu lungimi de undă de 1 000 de ori mai mici decât cele din spectrul luminii vizibile, pot furniza imagini mai detaliate ale unui obiect decât microscoapele cu lumină, la care puterea de mărire este limitată de lungimea de undă. În 1931, Ruska a construit prima lentilă electronică și a folosit câteva astfel de lentile în serie pentru a construi primul microscop electronic în 1933. 

179 de ani de la nașterea academicianului Ferdinand Buisson

Ferdinand Édouard Buisson (n. 20 decembrie 1841, Paris – d. 16 februarie 1932, Thieuloy-Saint-Antoine) a fost un academician, pastor protestant, pacifist și politician socialist francez. A fost cofondatorul și președintele Ligii Apărării Drepturilor Omului din 1914 până în 1926 și a Ligue de l'enseignement (Liga învățământului) între anii 1902-1906. În 1927 a primit, împreună cu politicianul german Ludwig Quidde, Premiul Nobel pentru Pace.

Filozof (profesor agregat în filozofie), educator și om politic francez, a fost inspector general în învățământul de stat. Este autorul unei teze despre Sébastien Castellion. A fost, de asemenea, și francmason, în loja Grand Orient (Marele Orient) din Franța. Ferdinand Buisson a fost președintele Asociației naționale a liberilor cugetători. În 1905 prezidă comisia parlamentară care avea ca scop separarea statului de biserică.

Celebru pentru lupta pe care a purtat-o cu ajutorul Ligii învățământului în favoarea unui învățământ naționalizat și laic, funcționar, deputat, apropiat al lui Jules Ferry, a inventat substantivul „laicitate”.
A fost inițiatorul masificării învățământului primar, ceea ce a dat numeroase drepturi celor care nu aveau nici un drept (elevii cu deficiențe și elevii handicapați), dând naștere în același timp condițiilor gravei crize a educației actuale. 

58 ani de la nașterea medicului japonez Shinya Yamanaka

Shinya Yamanaka, în japoneză (n. 4 septembrie 1962, Hiraoka, Japonia) este un medic și cercetător japonez, laureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie sau Medicină pe 2012, împreună cu John B. Gurdon, pentru „descoperirea faptului că celulele mature pot fi reprogramate pentru a deveni pluripotente”.
Yamanaka a terminat medicina la Universitatea Kobe în 1987 și și-a făcut stagiatura la secția chirurgie a Spitalului Național Osaka. Și-a luat doctoratul la Universitatea Municipală Osaka în 1993, plecând în același an ca bursier post-doctoral la Institutul Gladstone, Universitatea California, San Francisco, SUA. După reîntoarcerea în Japonia a fost, din ianuarie 1996, cercetător special la Nihon Gakujutsu Shinkō Kai („Societatea Japoneză pentru Promovarea Științei”), iar din octombrie a aceluiași an asistent universitar la Facultatea de Medicină a Universității Municipale Osaka. Din decembrie 1999 a fost profesor agregat la Nara Institute of Science and Technology („institutul de știință și tehnologie din Nara”), unde a devenit profesor în septembrie 2003. În octombrie 2004 a fost numit profesor la Institute for Frontier Medical Sciences, Universitatea Kyoto („institutul pentru științele medicale de pionierat”). Din aprilie 2010 este director al Center for iPS Cell Research and Application, Universitatea Kyoto („centrul pentru cercetarea și aplicarea celulelor iPS”).
În 2006 Yamanaka a obținut celule stem din celule ale unor șoareci maturi, introducând doar câteva gene. În 2007 a reușit să facă același lucru cu celule umane. Această realizare are potențialul de a crea noi terapii pentru o varietate de boli umane.

170 de ani de la nașterea fiziologului francez Charles Richet

Charles Robert Richet (n. 26 august 1850, Paris, Franța – d. 4 decembrie 1935, Paris, Franța) a fost fiziolog francez cu numeroase contribuții în neurochimie, digestie, termoreglare, respirație. Ca apreciere a activității sale, în 1913 i s-a decernat Premiul Nobel pentru Medicină.
Tatăl său, Alfred Richet, a fost profesor la Facultatea de Chirurgie Clinică din Paris.
Charles Robert Richet studiază medicina la Paris și, în 1869, obține doctoratul. De asemenea, în 1878, obține doctoratul și în domeniul științelor naturii.
În 1887, este numit profesor de fiziologie la Facultatea de Medicină din Paris.
În 1877, se căsătorește cu Amélie Aubry și împreună au cinci băieți și două fete. Unul din fii, Charles, va fi, ca și tatăl, profesor de medicină la aceeași facultate pariziană.
În perioada 1878 - 1887, este redactor la Revue Scientifique, iar începând cu 1917, co-redactor la Journal de Pathologie Générale. În 1905 este numit președinte al Society for Psychical Research.
În 1898 devine membru al Academiei de Medicină, iar în 1914, membru al Academiei de Științe. 

Se stinge din viață la vârsta de 85 de ani, pe 4 decembrie 1935.

120 de ani de la nașterea scriitorului suedez Eyvind Johnson

Eyvind Olof Verner Johnson (n. 29 iulie 1900 - d. 25 august 1976) a fost un scriitor suedez, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe 1974, împreună cu Harry Martinson, „pentru o artă narativă vizând peste țări și epoci și pusă în slujba libertății”.

Eyvind Johnson s-a născut în 1900 la Svartbjörsbyn, lângă Boden, departamentul Norrbotten. Tatăl său, Olof Petter Johnson, era muncitor, tăietor de piatră, originar din Värmland. Eyvind mai avea 5 frați, însă, atunci când tatăl său se îmbolnăvește de silicoză, a fost înfiat de către o mătușă de-a sa, al cărui soț era tot tăietor de piatră. La 14 ani, Eyvind își părăsește părinții adoptivi și pleacă în lume ca să-și câștige singur existența. Face tot felul de munci, lucrează la fasonatul lemnului de construcție și la fabrica de cărămizi. Între 1915–1919 lucrează ca vânzător de bilete, plasator și operator la un cinematograf.
În timpul grevei metalurgice de la Stockholm în 1920, a încercat să trăiască din scris, ceea ce abia îi asigura un minim de existență. În această perioadă a reușit, împreună cu câțiva scriitori in spe, tot de vârsta lui, să editeze o revistă literară, Vãr Nutid (Prezentul nostru), publicație din care au apărut șase numere. În perioada aceea aparținea grupului de scriitori — în devenire — autointitulat „Cai verzi”. Firește, pentru a putea trăi, a continuat să facă diferite munci și în 1921 pleacă în Germania, trece pe la Kiel, pe la Berlin și apoi, trecând prin Renania, ajunge la Paris, unde își câștigă o existență precară scriind la un ziar în suedeză, lucrând ca betonist sau spălând vase într-un mare hotel de lângă Gara de Nord. Se reîntoarce la Berlin, unde stă până în toamna anului 1923, după care revine în Suedia.
Opera sa este profund angajată în contemporaneitate, de accentuat caracter intelectualist cu problematică socială, politică și psihologică, influențată de analiza freudiană a inconștientului, dar și de experința artistică oferită de proza lui Proust și Joyce.

168 de ani de la nașterea biologului Santiago Ramón y Cajal

Santiago Ramón y Cajal (n. 1 mai 1852, Petilla de Aragón, Spania – d. 17 octombrie 1934, Madrid, Spania) a fost un histologist și doctor spaniol, unul din cei doi spanioli laureați ai Premiului Nobel pentru medicină (1906). Ramón y Cajal este considerat a fi unul dintre fondatorii neuroștiinței moderne.
Ramón y Cajal s-a născut ca fiu al lui Justo Ramón și Antonia Cajal în Petilla de Aragón, în enclava navarreză din Aragon, Spania. Având în timpul copilăriei un comportament problematic și total contrar ordinii și autorității, a fost transferat repetat între diferite școli. Se poate da, ca un exemplu extrem al precocității și rebeliunii sale, încarcerarea sa la vârsta de 11 ani pentru distrugerea porții orașului cu un tun de fabricație proprie. A fost un fervent pictor, artist grafic și gimnast. A lucrat pentru o vreme ca pantofar și frizer. A fost bine cunoscut pentru atitudinea sa combativă.
Ramón y Cajal a urmat școala medicală din Zaragoza, pe care a terminat-o în 1873. Scurt timp după primirea gradului său universitar a fost angajat ca ofițer-medic al armatei spaniole. Parte a obligațiilor sale de serviciu, a fost trimis în Cuba, unde s-a îmbolnăvit de malarie.
După întoarcerea în Spania s-a căsătorit cu Silveria Fañanás García în 1879, cu care a avut patru fiice și trei fii. A fost numit profesor universitar la Valencia în 1881. În 1883 a primit titlul de doctor de la universitatea din Madrid.
Ulterior a predat ca profesor universitar la Barcelona și Madrid, ținând ambele catedre. A fost directorul Muzeului din Zaragoza (1889), director al Institutului Național de Igienă (1899) și fondator al Laboratorio de Investigaciones Biológicas (1922), ulterior redenumit Institutul Cajal. A decedat în Madrid în 1934. 

110 ani de la moartea poetului Bjørnstjerne Bjørnson

Bjørnstjerne Martinus Bjørnson (n. 8 decembrie 1832, Kvikne, Suedia-Norvegia – d. 26 aprilie 1910, Paris, Franța) a fost poet, prozator, dramaturg, ziarist și om politic norvegian, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1903 „ca recunoaștere a marii, nobilei și variatei sale activități literare, distingându-se întru totul prin prospețimea inspirației și prin minunata puritate a sufletului”, supranumit Victor Hugo al Norvegiei, cel mai de seamă reprezentant al literaturii scandinave moderne, după Ibsen.
Scriitor patriot, preocupat de viața și destinul poporului său, Bjørnson s-a vrut un martor și un implicat al istoriei din partea omului simplu și sărac, un moralist optimist a cărui deviză literară este conținută în această frază: „există două feluri de cărți: cele care sporesc în om dragostea de viață și dorința de a făptui binele și cele care nu fac acest lucru; primele sunt bune, celelalte sunt rele oricât de splendide și geniale ar fi în detaliile lor”. 

15 ani de la moartea scriitorului Saul Bellow

Saul Bellow (10 iunie 1915 – 5 aprilie 2005) a fost unul dintre cei mai cunoscuți prozatori evrei americani, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură (în anul 1976) „pentru înțelegerea umană și analiza subtilă a culturii contemporane care sunt îmbinate în opera sa”.
S-a născut în Lachine, Québec (Canada) într-o familie de evrei, emigrați din Sankt Petersburg, Rusia. Când avea 9 ani familia s-a mutat în Chicago, Illinois (SUA), unde Bellow urmează cursurile Universității din Chicago, dar renunță și își ia un B.A. în sociologie și antropologie la Universitatea Northwestern. Chicago este și locul unde se desfășoară acțiunea multora din scrierile sale. S-a decis să devină scriitor după ce a citit romanul clasic al lui Harriet Becher Stowe „Coliba unchiului Tom”. Bellow se mută în 1993 din Chicago la Brookline, Massachusetts, unde moare la 5 aprilie 2005, la vârsta de 89 ani. A fost îngropat în cimitirul evreiesc "Shir he-harim" din Brattleboro, Vermont. Opera sa se definește prin efortul de a descifra sensul existenței umane, ilustrată în mod pregnant de condiția intelectualului. 

145 de ani de la nașterea zoologului danez August Krogh

Schack August Steenberg Krogh (n. 15 noiembrie 1874, Grenaa, Danemarca – d. 13 septembrie 1949, Copenhaga, Danemarca) a fost medic și zoolog danez, cunoscut pentru anumite descoperiri în domeniul fiziologiei și mai ales pentru formularea principiului lui Krogh.
Tatăl său, Viggo Krogh, a fost fabricant de bere, constructor naval și editor de ziare, iar mama, Marie Drechmann, era de etnie romă.
Încă din tinerețe, August Krogh era interesat de științele naturii și efectua diverse experimente cu plante și animale. Acest interes a fost stimulat și de zoologul William Sörensen, care i-a prezentat diverse experimente din domeniul fiziologiei.
În 1893, în loc să urmeze o carieră în domeniul naval (cum dorea tatăl său), după încheierea studiilor la gimnaziul de la Aarhus, începe să studieze medicina la Universitatea din Copenhaga. La scurt timp, se reorientează către zoologie și aceasta influențat de profesorul William Sörensen. Acesta îi recomandă să urmeze cursurile medicului Christian Bohr (tată celebrului fizician Niels Bohr), expert în fiziologia respirației și a circulației. În 1897, Krogh începe să lucreze în laboratorul lui Bohr, iar după ce își obține masteratul în știință în 1899, devine asistentul acestui mare medic. 

(Sursa: Wikipedia)

75 de ani de la moartea fizicianului englez Charles Glover Barkla

Charles Glover Barkla (n. 7 iunie 1877, Widnes, Regatul Unit – d. 23 octombrie 1944, Edinburgh, Regatul Unit) a fost un fizician britanic, profesor universitar la Edinburgh, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1917. Cercetările sale au realizat progrese importante în spectroscopia, împrăștierea și propagarea razelor X în materie. A studiat spectrele de radiații X ale elementelor chimice și în 1906 a demonstrat experimental că diferitele elemente chimice dau spectre de radiații specifice.

150 de ani de la nașterea istoricului Christian Lous Lange

Christian Lous Lange (n. 17 septembrie 1869, Stavanger, Suedia-Norvegia – d. 11 decembrie 1938, Oslo, Norvegia) a fost un istoric, profesor și politolog norvegian. A fost unul dintre cei mai de seamă exponenți ai teoriei și practicii internaționalismului.
S-a născut la Stavanger; tatăl său a fost inginer militar. A absolvit liceul în 1887 și a plecat în călătorii, studiind istoria, limba engleză și limba franceză la Universitatea din Oslo, de unde a primit diploma de candidatus philologiæ în 1893. A predat mulți ani în gimnazii și licee, după care s-a întors la Universitatea din Oslo pentru a-și obține doctoratul.
În 1899 a avut primul său rol oficial în cadrul mișcării internaționaliste când a fost numit secretar al comisiei de organizare a conferinței de la Oslo a Uniunii Inter-Parlamentare, o organizație dedicată încurajării discuțiilor dintre parlamentari din diferite țări. În anul următor, a fost făcut secretar al Comitetului Nobel al Parlamentului Norvegian și, deși a renunțat la acest post în 1909, avea să joace un rol-cheie în perioada incipientă a Institutului Norvegian Nobel. În această perioadă a fost delegat tehnic al Norvegiei la a doua conferință de pace de la Haga. 

Susținerea sa intelectuală a internaționalismului a fost demonstrată prin primul dintr-o serie de trei volume de tratate de istorie (Histoire de l'internationalisme). Lucrarea, publicată în 1919, a contribuit la pregătirea ideologică a înființării Ligii Națiunilor. Pentru aceasta și pentru alte activități, Lange a primit, împreună cu Hjalmar Branting, Premiul Nobel pentru Pace în 1921. 

90 de ani de la nașterea fizicianului american Murray Gell-Mann

Murray Gell-Mann (n. 15 septembrie 1929, Lower Manhattan, SUA – d. 24 mai 2019, Santa Fe, SUA) a fost un fizician evreu-american, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1969 pentru munca sa în elaborarea teoriei particulelor elementare.
S-a născut în New York într-o familie de imigranți evrei din Cernăuți. Gell-Mann s-a dovedit curând a fi un copil minune. Mânat de o intensă curiozitate și dragoste de natură, după ce a absolvit, ca valedictorian, Columbia Grammar and Preparatory School a fost admis la cincisprezece ani la Universitatea Yale, facultatea de fizică, pe care a absolvit-o în 1948. În 1951 a primit doctoratul în fizică la MIT.
În 1951 Gell-Mann și-a început postdoctoratul și apoi a devenit profesor vizitator la Universitatea Illinois din Urbana-Champagin, Illinois între 1952-1953. După ce a lucrat ca profesor vizitator asociat la Universitatea Columbia în 1954-55, a devenit profesor la Universitatea Chicago înainte de a se muta la Institutul de Tehnologie California, unde a predat între 1955 și 1993. Laureat al premiului Nobel pentru Fizică în 1969 pentru descoperirea unui sistem de clasificare a particulelor subatomice.
A fost profesor emerit de fizică teoretică la Caltech și profesor universitar în cadrul departamentului de fizică și astronomie din Universitatea New Mexico din Albuquerque, New Mexico. De asemenea a fost membru al comisiei editoriale a Enciclopediei Britannica. În 1984 Gell-Mann a co-fondat Institutul Santa Fe — un institut de cercetări non-profit din Santa Fe, New Mexico — pentru a studia sisteme complexe și a răspândi noținuea de studiu separat interdisciplinar al teoriei complexității. 

25 de ani de la moartea chimistului american, laureat Nobel, Linus Carl Pauling

Linus Carl Pauling (n. 28 februarie 1901 – d. 19 august 1994) a fost un chimist american, profesor de chimie la Institutul de Tehnologie din Pasadena (California). S-a remarcat prin ideile sale originale asupra naturii legăturilor chimice, structurii moleculelor și aplicării mecanicii cuantice în chimie. Linus Pauling este laureat al Premiului Nobel pentru chimie (1954) și al Premiului Nobel pentru pace (1962).
Linus Carl Pauling s-a născut la data de 28 februarie 1901, în familia farmacistului Herman Henry William Pauling și a soției sale, Lucy Isabelle Darling. El a absolvit școala elementară și liceul în Condon și în Portland, Oregon. În 1917 a intrat la Oregon State College. A absolvit Oregon State College în 1922 devenind inginer chimist. Pauling s-a căsătorit cu Ava Helen Miller în 1923 și au avut patru copii. În anii 1919 - 1920 Pauling a fost preocupat de analiza cantitativă, colaborând cu California Institute of Technology. A fost doctorand între 1922 și 1925, luându-și doctoratul (summa cum laude) în chimie, cu mici aplicații în fizica și matematică. Doi ani mai târziu, el a acceptat postul de asistent universitar la Caltech, la catedra de chimie teoretică. În 1932, Pauling a publicat teoria sa detaliată privind teoria hibridizării orbitalilor și analizele privind tetravalența carbonului. După un an, a introdus conceptul de electronegativitate și scala Pauling privind electronegativitatea, putându-se pronunța asupra naturii legăturilor chimice. Pauling și-a continuat munca, publicând articole despre structura nucleului atomului. În 1954, Pauling a primit Premiului Nobel pentru chimie. Alături de biochimiști, Pauling a condus cercetarea cu raze-X modelând asfel structura proteinelor. Aceste descoperiri i-au ajutat pe savanții britanici să descopere structura în dublu - helix a moleculei de ADN. Pauling este de asemenea laureat la Premiului Nobel pentru pace (1962). A fost membru de onoare al Academiei din R.S. România.
Pauling a fost un profesor și un autor remarcabil. Prima sa carte, The Nature of the Chemical Bond (1939) (Natura Legăturilor Chimice), care a influențat notabil chimia din secolul XX. A publicat apoi primul său tratat de specialitate, General Chemistry (1949) (Chimie Generală) - apărut și în limba română. A scris numeroase articole privind consumul de vitamina C și al altor nutrimente. Și-a generalizat ideile definind Medicina Ortomolecular. A scris peste 1.000 articole pentru studenți și publicul larg privind științele, viața și sănătatea. El este considerat părintele biologiei moleculare. 

25 de ani de la moartea scriitorului englezo-austriac Elias Canetti

Elias Canetti (n. 25 iulie 1905, Ruse, Bulgaria – d. 14 august 1994, Zürich) a fost un scriitor de limbă germană, evreu sefard originar din Bulgaria, laureat în 1981 al Premiului Nobel pentru Literatură. El a trăit și activat mai ales în Austria, Anglia și Elveția.
Elias Canetti a fost fiul unui comerciant evreu din Rusciuc (astăzi Ruse). Strămoșii săi, evrei sefarzi, au fost expulzați din Spania în 1492. Inițial, numele familiei fusese Cañete, după numele unui sat din Spania. Elias și-a petrecut anii copilăriei, între 1905 și 1911, în Rusciuk până când familia s-a strămutat în Anglia. În 1912, tatăl său a murit subit și, în același an, mama sa s-a mutat cu copiii la Viena.
Canetti a învățat germana la insistențele mamei sale. Ea însăși i-a predat lecții de germană. Până atunci, Canetti vorbise ladino (limba maternă a mamei), bulgara, engleza și puțină franceză (pe ultimele două le studiase în anul petrecut în Anglia). Ulterior, familia s-a mutat întâi la Zürich (1916-1921) și apoi din 1924 în Germania, unde Canetti a absolvit liceul.
Canetti s-a întors la Viena în 1924 ca să studieze chimia. În anii petrecuți în Viena a devenit interesat de filozofie si literatură. A început să scrie sub influența cercurilor literare ale primei republici. Având o orientare politică de stânga, a participat la revolta din iulie 1927. Și-a luat diploma în chimie de la Universitatea din Viena în 1929, însă nu a practicat niciodată profesia sa de chimist.
Elias Canetti s-a căsătorit în 1934 cu scriitoarea Veza (Venetiana) Taubner-Calderon (1897 – 1963), și, în 1971, cu specialista în restaurarea operelor de artă Hera Buschor (1933 – 1988), de la care a avut singurul lui copil, Johanna, în 1972.
Și-a câștigat faima internațională în principal prin romanul Orbirea, scris în 1935. A mai scris piese de teatru și eseuri. 

140 de ani de la nașterea liderului francez de sindicat, laureat Nobel, Léon Jouhaux

Léon Jouhaux (n. 1 iulie 1879, Pantin, Franța – d. 28 aprilie 1954, Paris, Franța) a fost un sindicalist francez cu tendințe libertariene, secretar general al CGT din 1909 până în 1947, apoi președinte al CGT-FO din 1948 până la moartea sa. Este laureat al Premiului Nobel pentru Pace pe 1951.
Apărător neîncetat al principiilor cartei de la Amiens (1906), în principal al independenței sindicale în raport cu partidele politice, cu statul și cu bisericile, el s-a opus mai multor tentative de control asupra sindicatelor de către secțiunea franceză a Internaționalei muncitorești (în 1911) sau de către bolșevici (în 1922). În decembrie 1947, în fața presiunilor puse de PCF asupra sindicatului, Jouhaux și prietenii săi (Robert Bothereau, Albert Bouzanquet, Pierre Neumeyer, Georges Delamarre) au demisionat din biroul confederal și au înființat CGT-FO pentru a continua „vechiul” CGT, fidel cartei de la Amiens.
La 4 august 1914, la înmormântarea lui Jean Jaurès, Léon Jouhaux a ținut un discurs în care a afirmat: „în numele celor care vor să plece și printre care mă număr și eu, strig în fața sicriului său că nu ura poporului german ne va împinge pe câmpurile de bătălie, ci ura imperialismului german”. El și-a exprimat sentimentele „clasei muncitoare cu inima rănită”.
Constituția celei de a Patra Republici din 27 octombrie 1946 a dat Consiliului Economic un statut constituțional pe care îl ceruse din 1918 (acesta a devenit astăzi Consiliul Economic și Social). Jouhaux i-a devenit președinte în aprilie 1947 și a deținut funcția până în 1954 la moartea sa.
Numeroasele sale acțiuni pacifiste i-au adus Premiul Nobel pentru Pace în 1951, pe când era președinte al CGT-FO.

5 ani de la moartea scriitorului columbian Gabriel García Márquez

Gabriel García Márquez (n. 6 martie 1927, Aracataca, Columbia - d. 17 aprilie 2014, Ciudad de México, Mexic) a fost un scriitor columbian, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1982, pentru roman și proză scurtă, în care fantasticul și realul sunt combinate într-o lume liniștită de bogată imaginație, reflectând viața și conflictele unui continent. Este cunoscut de către prieteni drept Gabo. Cel mai cunoscut roman al său este: Cien años de soledad (Un veac de singurătate). Literatura sa se încadrează în paradigma realismului magic.
García Márquez a participat la tratativele de pace dintre Trupele Naționale de Liberare și guvernul columbian, care se refugiase în Cuba; de asemenea a participat la negocierile de pace dintre Andrés Pastrana și Forțele Armate Revoluționare din Columbia, care au eșuat.
În 1999 i se descoperă cancer limfatic. Această boală l-a făcut pe García Márquez să își publice trăirile sale. În 2000 starea sa a fost declarată incorect de către ziarul peruan La Republica ca fiind "agonizantă". În iulie 2012 fratele scriitorului a anunțat că acesta suferă de demență senilă și că a încetat să mai scrie.

140 de ani de la nașterea lui Otto Hahn, chimist german, laureat Nobel

Otto Hahn (n. 8 martie 1879 - d. 28 iulie 1968) a fost un chimist german, lider al cercetărilor în domeniul radiochimiei. Este considerat părintele chimiei nucleare. A obținut Premiul Nobel pentru Chimie (1944) pentru descoperirea fisiunii nucleare, proces care a fost exploatat ulterior în construcția reactorilor energetici nucleari și a armelor nucleare.
A fost ultimul președinte al Societății Kaiser Wilhelm în 1946 și președinte fondator al Societății Max Planck (1948-1960). Fiind un model de integritate și excelență academică, a devenit unul dintre cei mai influenți și respectați cetățeni ai Germaniei Federale de după cel de-al Doilea Război Mondial.
A fost un oponent al național-socialismului și a persecuției evreilor de către Partidul Nazist. Albert Einstein a scris că Otto Hahn a fost „unul dintre puținii care a stat în picioare și a făcut tot ce a putut în acești ani întunecați”. După cel de-al Doilea Război Mondial, Otto Hahn a devenit un militant împotriva utilizării energiei nucleare drept armă.

35 de ani de la moartea lui Mihail Șolohov, scriitor rus, laureat Nobel

Mihail Alexandrovici Șolohov (n. 11/24 mai 1905, Kruzhilin, Rusia – d. 21 februarie 1984, Vioșenskaia, URSS) a fost un scriitor cazac, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1965 „...pentru forța artistică și integritatea cu care a dat expresie, în epica Donului, unei etape istorice din viața poporului rus”.
Mihail Șolohov se naște la 11 (24) mai 1905, în cătunul Krujilin din stanița Vioșenskaia a regiunii Donului, acum regiunea Rostov. Mama sa provine dintr-o familie de țărani, tatăl îndeplinește diverse munci în această zonă locuită de cazaci. Viitorul scriitor învață la o școală parohială și la gimnaziu (termină patru clase).
Participă la războiul civil. La sfârșitul anului 1922 vine la Moscova, unde lucrează ca muncitor necalificat, hamal, etc.
Participă la activitatea grupării literare "Molodaia gvardia" (Tânăra gardă). Publică primele foiletoane în 1923 - 1924. Prima publicație - foiletonul "Ispitanie" (Încercarea), iscălită Mihail Șolohov și apărută într-un ziar la 19 septembrie 1923.
Îi apar, pe rând, o serie de schițe și povestiri, strânse în 1926, în două volume. Descrie în ele războiul civil de pe Don, fără înfrumusețări romantice. Prima povestire - "Rodinka" (Aluniță) este publicată la 14 decembrie 1924.
În 1924 se întoarce pe Don. Se mută în stanița Veșenskaia. Aici începe să scrie Donul liniștit, romanul care îi va aduce recunoaștere mondială. În 1940, Mihail Șolohov a primit Premiul Stalin.