Eleganța neliniștită a unui titan al cinematografiei franceze

Michel Piccoli (27 decembrie 1925 – 12 mai 2020) rămâne una dintre vocile cele mai distincte ale cinematografiei europene, un actor care a traversat epoci, curente artistice și generații fără să își piardă vreodată prospețimea sau curajul artistic. Fie că apărea în filme de autor, fie în producții cu mare rezonanță publică, Piccoli și-a construit cariera pe un amestec subtil de fragilitate și forță interioară, conturând personaje memorabile prin detalii aproape imperceptibile, dar profund emoționante.
Născut într-o familie de muzicieni, Piccoli a ales scena încă din adolescență. Teatrul a fost pentru el un teren de formare esențial, iar colaborările cu spirite inovatoare precum Jean Vilar sau Peter Brook i-au modelat definitiv viziunea asupra actoriei. În cinema, consacrarea a venit odată cu Le Mépris (1963) al lui Jean-Luc Godard, unde privirea sa intensă și gesturile calculate au transformat un personaj aparent banal într-o figură emblematică a Noului Val francez.
De-a lungul carierei, Piccoli nu s-a temut să abordeze roluri incomode, provocatoare, uneori scandaloase. A fost un seducător obosit, un papă copleșit de îndoială, un burghez cinic, un revoltat fără odihnă. Filme precum La Grande Bouffe de Marco Ferreri sau Habemus Papam de Nanni Moretti arată disponibilitatea lui de a explora limitele umane, fără ocolișuri și fără teama de judecată.
Astăzi, Michel Piccoli este amintit ca un actor total, cu o voce recognoscibilă și un stil imposibil de imitat. A fost un creator de emoții, un observator al slăbiciunilor omenești și un artist pentru care arta nu a însemnat niciodată confort, ci căutare continuă. Eleganța sa, mereu traversată de neliniște, face ca prezența lui să rămână vie în memoria cinefililor din întreaga lume.

Chipul și vocea culturii estoniene

În lumea filateliei, timbrele au darul de a păstra vii nu doar evenimente și locuri, ci și chipurile celor care au lăsat urme adânci în cultura unei națiuni. Un astfel de exemplu este Kaljo Kiisk (3 decembrie 1925 – 20 septembrie 2007), actor și regizor estonian, care timp de peste o jumătate de secol a influențat cinematografia și teatrul din Estonia.
Ca regizor la Tallinnfilm și pe scena teatrului, Kiisk a știut să surprindă povești ancorate în spiritul vremii, transformându-le în repere artistice ce au rămas în memoria colectivă. Publicul îl amintește însă cu o căldură aparte și pentru cariera sa de actor, mai ales prin rolul lui Lible din filmul Kevade, un personaj intrat în patrimoniul afectiv al estonienilor.
Emisiunea filatelică dedicată lui Kaljo Kiisk nu este doar un omagiu adus unei personalități artistice, ci și o invitație de a redescoperi universul cultural pe care l-a clădit. Prin imaginea tipărită pe hârtia gumată, generațiile de azi și de mâine primesc mărturia unei vieți dedicate artei și comunității.
Astfel, timbrul devine mai mult decât o piesă de colecție: devine o fereastră spre povestea unei culturi care își onorează creatorii.

O legendă a scenei armene

Armenia, 2023 (FDC).

Karp Khachvankyan este o legendă în industria teatrală și cinematografică a Armeniei, un actor de talent și o prezență iconică pe scena artistică. Născut în anul 1923 într-un timp tumultuos pentru istoria Armeniei, el a reușit să-și croiască un drum remarcabil în lumea artistică și să devină unul dintre cei mai respectați actori ai generației sale.

Armenia, 2023 (minicoala de 8 timbre).

Karp Khachvankyan s-a născut pe 23 ianuarie în Ahalțihe, Georgia, într-o familie modestă. Încă de mic, a manifestat o pasiune și un interes pronunțat pentru teatru. În ciuda dificultăților financiare și a instabilității politice, el și-a urmat visul de a deveni actor. Khachvankyan și-a început educația teatrală la o școală locală de artă dramatică, unde și-a dezvoltat abilitățile și a învățat despre arta interpretării.

Armenia, 2023 (maximă).

Karp Khachvankyan a debutat pe scena teatrului în anii '40, într-o perioadă în care industria artistică din Armenia se dezvolta rapid. El a jucat în numeroase producții teatrale, atrăgând atenția publicului prin abordarea sa autentică și emoțională a personajelor. Interpretările sale pline de viață și talentul său remarcabil i-au adus o popularitate crescândă și recunoaștere în rândul colegilor săi și al criticii de specialitate.
De-a lungul carierei sale, Khachvankyan a lucrat cu regizori renumiți și a colaborat cu cei mai buni actori ai timpului său. A interpretat o varietate de roluri, de la personaje comice și dramatice, până la roluri clasice și contemporane. Fiecare interpretare a sa a fost marcată de profunzimea emoțională și de autenticitate, captivând publicul și câștigându-i inimile.

Armenia, 2023 (maximă).

Pe lângă teatru, Karp Khachvankyan a avut, de asemenea, apariții notabile în filme armenești, aducând personaje memorabile pe marele ecran. Performanțele sale puternice și naturale au fost aclamate de critici și au cucerit publicul. Contribuțiile sale în industria cinematografică au adus o valoare incontestabilă la dezvoltarea artei filmului în Armenia.

Armenia, 2023 (FDC).

Se stinge din viață pe 23 noiembrie 1998 în Erevan, Armenia, Karp Khachvankyan rămânând un adevărat simbol al scenei armene și al artei interpretative. Carisma sa, talentul și dedicarea față de meseria de actor l-au transformat într-o figură iubită și respectată în rândul publicului și al comunității artistice. El a devenit un punct de reper pentru tinerii actori și a fost o sursă de inspirație pentru următoarele generații.

Armenia, 2023.

Moștenirea lui Karp Khachvankyan continuă să trăiască prin contribuțiile sale artistice remarcabile și prin influența sa durabilă asupra scenei armene. Interpretările sale autentice și emoționante vor rămâne în memoria publicului, iar devotamentul său față de arta teatrală va continua să inspire și să încânte generațiile viitoare de actori.

Mário Cesariny - poetul suprarealist

Mário Cesariny de Vasconcelos a fost un poet, artist plastic și actor portughez cunoscut pentru contribuțiile sale la mișcarea suprarealistă din Portugalia. Născut la 9 august 1923 la Lisabona, Cesariny și-a petrecut mare parte din copilărie în Belgia, unde a studiat arta la Academia Regală de Arte Frumoase din Bruxelles. În 1947, s-a întors în Portugalia și a devenit unul dintre fondatorii grupului suprarealst din Lisabona, alături de alți artiști și scriitori, precum Mário-Henrique Leiria, António Maria Lisboa și Cruzeiro Seixas. Cesariny a scris poezie, eseuri și romane, iar operele sale au fost adesea considerate provocatoare și controversate pentru epoca lor. El a murit la 26 noiembrie 2006 la Lisabona, Portugalia, lăsând în urmă o moștenire importantă în cultura portugheză.

Vocea calypso-ului și liderul mișcării pentru drepturile civile

Harry Belafonte (născut la 1 martie 1927) este un cântăreț, actor și activist american, cunoscut pentru popularizarea muzicii caribene și a muzicii de protest în anii '50 și '60.
Belafonte s-a născut în New York, iar părinții săi erau imigranți din Jamaica. A început cariera sa artistică ca actor, apoi a început să cânte muzică folk și calypso. În anii '50, a avut o serie de hit-uri, inclusiv „Banana Boat Song (Day-O)” și „Jamaica Farewell”. El a fost, de asemenea, un activist pentru drepturile civile și a lucrat îndeaproape cu liderul mișcării pentru drepturile civile Martin Luther King Jr.
În timpul carierei sale, Belafonte a câștigat numeroase premii, inclusiv premiul Grammy Lifetime Achievement, premiul Kennedy Center Honor și premiul NAACP Image Award. De asemenea, a primit o serie de onoruri, inclusiv Ordinul Național al Jamaicăi și Ordinul de Merit al Germaniei.
Belafonte este, de asemenea, cunoscut pentru activismul său social. El a fost un susținător al drepturilor civile și al mișcării pentru drepturile negrilor în anii '50 și '60 și a jucat un rol important în organizarea Concertului pentru Drepturile Civile din 1963, în care Martin Luther King Jr. a ținut celebrul său discurs „I Have a Dream”. De-a lungul anilor, Belafonte a continuat să lucreze pentru cauzele sociale și a fost implicat în numeroase organizații și campanii, inclusiv lupta împotriva sărăciei și a injustiției sociale.

 

De la copilul-minune la legenda divertismentului

Mali, 1996 (Mi #1552).

Sammy Davis Jr. (1925-1990) a fost un cântăreț, actor și dansator american, cunoscut pentru talentul său artistic și pentru faptul că a depășit obstacolele rasiale și sociale ale timpului său.
Davis a început să cânte și să danseze în copilărie, făcându-și debutul pe scenă la vârsta de trei ani. El a devenit rapid un artist popular în anii '40 și '50, cântând și dansând în filme, televiziune și pe scenă. El a fost, de asemenea, un activist al drepturilor civile și a luptat împotriva discriminării rasiale.

Zair, 1997 (Mi #1268).

Davis a fost o personalitate iconică în cultura pop americană, fiind cunoscut pentru hiturile sale precum „Mr. Bojangles” și pentru rolurile sale din filme precum „Ocean's Eleven” și „Robin and the 7 Hoods”. El a colaborat cu numeroși artiști celebri ai timpului său, inclusiv Frank Sinatra și Dean Martin, fiind parte din grupul de divertisment „Rat Pack”.
Pe lângă cariera sa artistică, Davis a avut, de asemenea, o viață personală tumultuoasă și a luptat cu dependența de droguri și alcool. Cu toate acestea, moștenirea sa culturală și artistică continuă să inspire și să influențeze generațiile de artiști care i-au urmat.

 

Vocea care a definit o generație

SUA, 2008 (Mi #4371).

Frank Sinatra (1915-1998) a fost un cântăreț, actor și producător muzical american, considerat unul dintre cei mai mari interpreți din toate timpurile. El a fost un pionier al genului swing și al muzicii populare americane din anii '40 și '50 și a rămas popular în următoarele decenii, lansând peste 70 de albume și câștigând numeroase premii, inclusiv 11 premii Grammy.
În cariera sa de peste 50 de ani, Sinatra a avut o serie de hituri, printre care „My Way”, „Strangers in the Night”, „New York, New York” și „Fly Me to the Moon”. El a fost, de asemenea, un actor talentat și a apărut în mai multe filme, inclusiv „From Here to Eternity”, pentru care a câștigat un premiu Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar.

Mali, 1996 (Mi #1548).

Sinatra a fost, de asemenea, implicat în politică și a sprijinit Partidul Democrat și președintele John F. Kennedy. El a fost, de asemenea, cunoscut pentru personalitatea sa charismatică și a fost o figură importantă în cultura pop americană timp de mai multe decenii.
Frank Sinatra a murit în 1998, dar rămâne o legendă a muzicii americane și a influențat o mulțime de artiști și genuri muzicale de-a lungul anilor.

 

Aventurierul sonor al muzicii franceze

Franţa, 2011 (Mi #5197).

Henri Salvador (1917-2008) a fost un cântăreț, compozitor și chitarist francez, cunoscut pentru stilul său eclectic, care a combinat elemente de chanson française, jazz, bossa nova și alte genuri muzicale.
În cariera sa muzicală de peste 60 de ani, Salvador a lansat peste 300 de înregistrări și a colaborat cu numeroși artiști de renume, inclusiv Duke Ellington, Ray Ventura și Django Reinhardt. Printre cele mai cunoscute piese ale sale se numără „Dans mon île”, „Le Loup, la Biche et le Chevalier” și „Syracuse”.
Salvador a fost, de asemenea, un actor talentat și a apărut în mai multe filme, inclusiv „Nous irons à Monte-Carlo” și „Les Enfants Terribles”.

El a fost, de asemenea, prezentator de televiziune și a găzduit emisiuni precum „Le Petit Conservatoire de la Chanson” și „Henri Salvador Show”.
Moartea sa în 2008 a fost marcată de tristețe și admirație din partea fanilor săi din întreaga lume, iar Henri Salvador rămâne o figură importantă în istoria muzicii și a divertismentului francez.

 

Vocea libertății

Franţa, 1994 (Mi #3048).

Yves Montand (1921-1991) a fost un cântăreț, actor și activist politic francez de origine italiană. Născut în Toscana, Italia, Montand s-a mutat cu familia sa în Franța la vârsta de doi ani și a devenit unul dintre cei mai apreciați artiști francezi ai secolului XX.
În cariera sa muzicală, Montand a avut multe hituri, printre care se numără „Les Feuilles Mortes” („Frunzele uscate”), „Sous le ciel de Paris” („Sub cerul Parisului”) și „La Bicyclette” („Bicicleta”). El a fost, de asemenea, un actor talentat și a apărut în numeroase filme, inclusiv „Les Portes de la nuit”, „Le Salaire de la peur” și „Z”.

Gibraltar, 1995 (Mi #743).

Montand a fost, de asemenea, cunoscut pentru activitatea sa politică și pentru activismul său în favoarea drepturilor omului. El a fost membru al Partidului Comunist Francez și a făcut campanie pentru candidați ai stângii în timpul alegerilor. El a fost, de asemenea, implicat în mișcările de protest din Franța, inclusiv Mișcarea Studenților din 1968.

Senegal, 1999 (Mi #1601).

Moartea sa din 1991 a fost marcată de tristețea și admirația fanilor săi din întreaga lume, iar Yves Montand rămâne o figură emblematică a culturii și politicii franceze.

 

Maestrul jazzului francez

Charles Trenet (1913-2001) a fost un cântăreț, compozitor și actor francez, cunoscut în special pentru interpretarea piesei sale celebre „La Mer” („Marea”). Trenet a fost un artist extrem de influent în lumea muzicii franceze din anii '30 și '40 și este considerat una dintre cele mai mari personalități ale cântecului francez din toate timpurile.
Pe lângă „La Mer”, Trenet a scris și interpretat multe alte cântece celebre, cum ar fi „Douce France”, „Que reste-t-il de nos amours?” și „Y'a d'la joie”.

Stilul său unic de cântat, care combina elemente de jazz, swing și chanson française, a inspirat mulți alți artiști și a făcut din Trenet un adevărat simbol al culturii franceze.
În afară de cariera sa muzicală, Trenet a avut și o carieră de actor, apărând în mai multe filme franceze în anii '40 și '50. A continuat să cânte și să compună până în ultima sa zi, iar moartea sa în 2001 a fost marcată de tristețea tuturor fanilor săi din întreaga lume.

 

Maestrul cântecului francez

Gilbert Bécaud a fost un cântăreț, compozitor și pianist francez, născut la 24 octombrie 1927 și decedat la 18 decembrie 2001. El este cunoscut pentru melodiile sale romantice și populare, care au făcut furori în Franța și în întreaga lume în anii '50, '60 și '70.
Bécaud a început să studieze muzica încă de mic copil și a fost influențat de diverse stiluri, inclusiv jazz, muzică clasică și muzică populară franceză. În anii '50, a devenit foarte popular în Franța și a început să cânte în întreaga lume, făcând turnee în Europa, America și Asia.
Printre cele mai cunoscute melodii ale sale se numără „Et Maintenant” (cunoscută și sub numele de „What Now My Love”), „Nathalie”, „Je t'appartiens” (cunoscută și sub numele de „Let It Be Me”), „L'important c'est la rose” și „La solitude ça n'existe pas”.
În afară de muzică, Bécaud a fost și un actor talentat, jucând în diverse filme și piese de teatru. De asemenea, a fost un susținător dedicat al drepturilor omului și al luptei împotriva rasismului și discriminării.
Gilbert Bécaud a fost un artist prolific și respectat în Franța și în întreaga lume, care a lăsat un moștenire muzicală bogată și influentă.

 

110 ani de la nașterea actorului și cântărețui american Roy Rogers

Roy Rogers, numele la naștere Leonard Slye, (n. 5 noiembrie 1911, Cincinnati, Ohio, SUA – d. 6 iulie 1998, Apple Valley⁠, California, SUA) a fost un cântăreț de muzică country și actor, care a fost cel mai bine cunoscut sub numele de „King of the Cowboys” jucând în numeroase westernuri între 1938 și 1953. În calitate de fondator al trupei Sons of the Pioneers, el a fost una dintre vedetele muzicii country. A apărut în peste 100 de filme și în numeroase episoade de radio și televiziune din The Roy Rogers Show. În multe dintre filmele și episoadele sale de televiziune, a apărut împreună cu soția sa, Dale Evans, cu Trigger, calul său de rasă Palomino, și ciobănescul german, Bullet. Rolurile sale timpurii au fost parțial necreditate, făcând parte din filmele colegului său, cântărețul cowboy Gene Autry. În aparțiile sale avea de obicei un acompaniator, adesea Pat Brady, Andy Devine, George „Gabby” Hayes sau Smiley Burnette. În ultimii ani, și-a „împrumutat” numele lanțului de francize al Restaurantelor Roy Rogers. 

5 ani de la moartea actorului Marin Moraru

Marin Moraru s-a născut la 31 ianuarie 1937, în Bucureşti, într-o familie modestă – tatăl său fiind vopsitor de vagoane la CFR, iar copilăria şi-a petrecut-o în cartierul Giuleşti, pe strada Tabla Buţii.
În copilărie visa să devină aviator, însă, la îndrumarea tatălui a urmat cursurile şcoii de Construcţii Căi Ferate – Întreţinere Drumuri şi Poduri, perioadă în care l-a cunoscut pe regizorul Mihai Dimiu, care se ocupa de echipa de teatru de amatori a şcolii. Marin Moraru primeşte astfel primul rol din viaţa sa, în piesa „Steaguri pe tunuri”, de A.S. Makarenko.
La absolvirea şcolii este repartizat la Braşov, ca asistent de picher, având în responsabilitate întreţinerea unei porţiuni de cale ferată.
După un an s-a tranferat la uzina Griviţa Roşie, în Bucureşti, ca agent tehnic.
Se înscrie la Universitateta Politehnică, la sugestia familiei, unde este admis, dar fiindcă destinul i-a rezervat altceva, Marin Moraru află de la radio amănunte despre admiterea la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică (I.A.T.C.) „I.L. Caragiale”, unde se hotărăşte să îşi încerce norocul şi să participe la examen.
Nu este admis, dar este acceptat ca „audient”, participând timp de un an la cursuri fără a primi note. În cele din urmă, după un an trece examenul de admitere, fiind înscris direct în anul II, la clasa prof. Dina Cocea.
În facultate îl cunoaşte pe regretatul Gheorghe Dinică, alături de care a absolvit institutul în anul 1961, cei doi fiind legaţi, de atunci, printr-o prietenie puternică ce a durat până la plecarea la cele veşnice a maestrului Dinică.
Examenul de absolvire a reprezentat pentru Marin Moraru, tălmăcirea rolului Agamiţă Dandanache din piesa „O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale.
După absolvirea facultăţii, a activat ca actor pe scena de la Teatrul Tineretului, în perioada 1961-1964, unde a fost prezent în rolurile Pigulete – „Pigulete plus cinci fete” de Constantin Bratu, regia Ion Lucian, Guliţă – „Chiriţa în provincie” de Vasile Alecsandri, regia Sanda Manu şi Şase roluri – „Ocolul Pământului” de Pavel Kohout, regia Radu Penciulescu.
După o perioadă în care a predat în calitate de conferențiar universitar la I.A.T.C. București (1974-1980), s-a reîntors în anul 1980 la Teatrul Național „I.L. Caragiale”. Din anul 2002 a fost societar de onoare al Teatrului Național din București.
Se stinge din viață la 79 de ani în Spitalul Elias din București pe 21 august 2016, fiind înmormântat în Cimitirul Bellu.

 

105 ani de la nașterea actorului și cântărețului american Frank Sinatra

Francis Albert „Frank” Sinatra (n. 12 decembrie 1915, Hoboken, New Jersey, SUA – d. 14 mai 1998, Los Angeles, Comitatul Los Angeles, California, SUA) a fost cântăreț, crooner, producător și actor american cu origini italiene, laureat al premiului Academiei Americane de Film pentru cel mai bun actor într-un rol secundar, în 1954, pentru rolul jucat în filmul From Here to Eternity.
Și-a început cariera muzicală împreună cu Harry James și Tommy Dorsey. Sinatra a avut succes ca interpret de muzică ușoară în anii 1940, devenind idolul bobby soxer-ilor. Cariera sa profesională a stagnat la începutul anilor 1950, dar a revenit în 1954, după ce a câștigat premiul Oscar și un Glob de aur.
Între anii 1951-1957 a fost căsătorit cu Ava Gardner.

85 de ani de la moartea actorului Constantin I. Nottara

Marca poștală cu valoarea
nominală de 2 lei (RO #4123),
apărută în 1983 (LP #1074),
în care vestitul interpret al
teatrului românesc a fost surprins
în piesa „Viforul” de B. Șt. Delavrancea

Constantin I. Nottara (n. 5 iunie 1859, București - d. 16 octombrie 1935, București) a fost un actor român, una dintre personalitățile cele mai de seamă ale teatrului românesc, tatăl compozitorului Constantin C. Nottara.
Nottara s-a afirmat în roluri ca Shylock, Hamlet și Lear din teatrul shakespearean, Oedip din Oedip rege de Sofocle, Don Salluste din Ruy Blas de Hugo, bătrânul medic din Medicul în dilemă de Shaw, Ștefan Tipătescu din O scrisoare pierdută și Ion din Năpasta de Ion Luca Caragiale, Vlaicu din Vlaicu Vodă de Alexandru Davila, Ștefan cel Mare din Apus de Soare și Tudose din Hagi-Tudose de Delavrancea etc. În 60 de ani de scenă a jucat în aproximativ 700 de roluri de compoziție.
Nottara a avut o intensă activitate și ca director de scenă și profesor la Conservatorul dramatic din București. Printre elevii săi se numără actori de renume: Tony Bulandra, Velimir Maximilian, Ion Manolescu, Maria Ventura, Maria Filotti etc.

95 de ani de la nașterea actorului român Toma Caragiu

Toma Caragiu (n. 21 august 1925, Argos Orestiko, Grecia - d. 4 martie 1977, București) a fost un actor român de origine aromână, cu activitate bogată în radio, teatru, televiziune și film. A interpretat cu precădere roluri de comedie, dar a jucat și în drame, unul dintre filmele sale de referință fiind Actorul și sălbaticii (1975).
S-a născut la 21 august 1925 într-o familie de aromâni (Nico Caragiu și Atena Papastere Caragiu) originară din satul grecesc Aetomilitsa, provincia Konitsa, prefectura Ioannina, regiunea Epir. Familia Caragiu se stabilește la Ploiești, pe str. Rudului 144. Toma este elev în clasa a opta la Liceul „Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești.
Este cooptat în trupa de teatru a liceului și scrie în revista liceului Frământări. Primește diploma de bacalaureat în vara anului 1945. Se înscrie la Drept, dar abandonează cursurile și intră la Conservatorul de Muzică și Artă Dramatică București, clasa Victor Ion Popa. În vacanțe susține o muncă vie de animator cultural și adunând în jurul său alți artiști realizează spectacolul Take, Ianke și Cadîr de V. I. Popa, pe care îl joacă la cinematograful „Modern” din Ploiești, apoi Trandafirii roșii de Zaharia Bârsan. Astfel ia ființă nucleul denumit „Brigada culturală Prahova” ce se transformă în „Teatrul Sindicatelor Unite” (1947) din care se va naște „Teatrul de Stat Ploiești” (1949). Debutul pe scenă îl face pe scena studioului „Teatrului Național” din Piața Amzei (1948), când încă student în anul III, i se încredințează rolul unui scutier în piesa Toreadorul din Olmado pus în scenă de regizorul Ion Șahighian.
Toma Caragiu a jucat în nu mai puțin de 39 de filme.

140 de ani de la nașterea actorului de revistă Constantin Tănase

Constantin Tănase (n. 5 iulie 1880, Vaslui, România – d. 29 august 1945, București, România) a fost un actor român de scenă și de vodevil, celebru cupletist și o figură cheie în teatrul de revistă românesc.
S-a născut într-o familie modestă (tatăl, Ion Tănase, era laborant de farmacie), într-o casă țărănească din Vaslui, județul Vaslui. A fost un elev mediocru, cele mai mari note fiind la muzică și sport, iar primul contact cu teatrul l-a avut prin frecventarea spectacolelor de la Grădina „Pîrjoala”, unde se juca teatru popular, cu actori precum Zaharia Burienescu și I.D. Ionescu. Acest lucru l-a inspirat în crearea unui grup de teatru de amatori împreuna cu prietenii, cu care juca scene din piesele Meșterul Manole, Căpitanul Valter Mărăcineanu sau Constantin Brâncoveanu, prima lor scenă fiind beciul casei. În timp, reprezentațiile s-au mutat în hambar și chiar în poiată.
Prima experiență profesională ca actor a fost în cadrul trupei de teatru de limba idiș condusă de Mordechai Segalescu: aveau nevoie de un actor pentru un spectacol în Vaslui și a fost ales tânărul Tănase, care era deja nelipsit de la repetiții. În 1896 termina gimnaziul și, în ciuda dorinței sale de a deveni actor, s-a înscris la liceul militar din Iași, unde a fost respins la examenul medical, singura probă unde nu-și făcuse griji, în favoarea unui fiu de colonel. Dezamăgit, s-a îndreptat către Brăila, unde a frecventat o scurtă perioadă liceul „Nicolae Bălcescu”, la care însă a fost nevoit să renunțe după câteva săptămâni din lipsă de bani.
În 1919 a pus bazele trupei de teatru Cărăbuș în București, împreună cu care urma să creeze o tradiție de teatru de cabaret/revistă pe parcursul următorilor 20 de ani, tradiție prezentă și astăzi, mai ales la Teatrul de revistă „Constantin Tănase”, care funcționează încă la adresa fostului „Cărăbuș” pe Calea Victoriei, 33-35, în inima Bucureștiului. 

130 de ani de la nașterea actorului american Stan Laurel

Arthur Stanley Jefferson (n. 16 iunie 1890, Ulverston, Regatul Unit – d. 23 februarie 1965, Santa Monica, SUA), cunoscut mai ales sub numele Stan Laurel, a fost un actor și regizor american de origine britanică, devenit celebru în cuplul de comici Stan și Bran.
Tatăl său a fost actor și acest lucru l-a motivat pe Arthur să devină actor la rândul lui. Nu a făcut prea multă școală, iar acest lucru l-a făcut pe Arthur să se alăture trupei lui Fred Karno, unde acesta s-a întâlnit cu viitorul star, Charles Chaplin. În 1912 au făcut un turneu în Statele Unite, unde Chaplin a rămas, dar Stan s-a întors în Anglia. În 1916, Stan a revenit în Statele Unite.
În 1917, Stan a făcut primul său film, „Nuts in May”, iar la premiera filmului în public s-a aflat însuși Charles Chaplin și producătorul Carl Laemmle. Amândoi au fost impresionați de acest film. Succesul acestui film l-a încurajat pe Stan să facă și alte scurt-metraje comice, împreună cu Gilbert M. „Broncho Billy” Anderson, Larry Semon și Hal Roach. Stan și-a schimbat numele de familie în Laurel.
Laurel a mai apărut într-un film, numit „Lucky dog”, împreună cu un actor care avea numele de scenă Babe Hardy. Între cei doi a apărut o prietenie, care nu a fost, însă, foarte puternică. Stan a declarat mai târziu că nu se mai văzuse cu Babe Hardy de 2-3 ani.
Abia în 1925 Laurel și Hardy s-au întâlnit din nou, la studiourile lui Hal Roach. La acea vreme, Laurel regiza filme, iar Hardy era în distribuția lor de aproape doi ani. Dintre aceste filme putem menționa „Yes, Yes, Nanette” (1925), „Wandering Papas” (1926), scrise și regizate de Stan Laurel, iar Babe Hardy era în distribuție sub numele său adevărat, Oliver Hardy. În 1926 au început să joace împreună, însă nu ca o echipă. Unul din regizorii de la studiourile Hal Roach, Leo McCarey (regizor al mai multor filme extraordinare: „The bell of St. Mary's” sau „Going My Way”) a format un parteneriat cu cei doi comici geniali. Laurel și Hardy au fost cât se poate de amuzanți în filmul „Putting Pants on Phillip” (1927), film care i-a transformat pe cei doi în adevărate staruri. Au continuat să facă filme încă 20 de ani. Laurel și Hardy sunt cunoscuți ca formând una din cele mai longevive echipe de comici din toate timpurile. Ei au încetat să mai facă filme în 1950, dar Stan și Oliver au făcut un tur al Angliei și au apărut în multe spectacole timp de câțiva ani.
În 1960 i s-a înmânat un premiu Oscar special, pentru creativitatea sa în materie de comedie. Cinci ani mai târziu, Laurel a murit.

5 ani de la moartea actorului Christopher Lee

Sir Christopher Frank Carandini Lee, CBE (n. 27 mai 1922 – d. 7 iunie 2015) a fost un actor, muzician și regizor britanic. El a devenit renumit prin rolul jucat în Dracula, el a mai jucat și în alte filme, ca de exemplu Francisco Scaramanga din filmul Pistolul de aur, vrăjitorul rău (Saruman) din Stăpânul Inelelor, Hobbitul: O călătorie neașteptată și Hobbitul: Bătălia celor cinci armate sau Contele Dooku (Darth Tyranus) din filmele Războiul stelelor - Episodul II: Atacul clonelor și Războiul stelelor - Episodul III: Răzbunarea Sith.
Tatăl lui a fost ofițer britanic, care a luat parte în primul război mondial și în războiul bur. Mama sa Estelle Marie Carandini di Sarzano provine dintr-o familie nobiliară, care după unii ar fi existat deja în timpul lui Carol cel Mare. Bunica a lui a fost cântăreața de operă Marie Carandini. Christopher Lee a luat parte la cel de al doilea război mondial ca militar la Royal Air Force și la unitatea Special Operations Executive, la sfârșitul războiului are gradul de căpitan. Din anul 1947 începe să lucreze ca actor, și este muzician. Din 1961 este căsătorit cu fostul fotomodel danez Birgit Kroencke, cu care are o fiică. Lee locuiește în prezent în Londra, este angajat activ la UNICEF. Christopher Lee este unchiul actriței Harriet Walter și vărul actorului Ian Fleming. 

90 de ani de la nașterea actorului Clint Eastwood

Clinton Eastwood jr. (n. 31 mai 1930, San Francisco, SUA) este un actor, regizor și scenarist de film, producător, compozitor și politician american, câștigător a cinci premii Oscar ca regizor, actor și producător. Ca erou laconic de westernuri și filme de acțiune, se numără din anii ’60 printre cele mai de succes staruri ale lumii. Mai târziu devine un regizor și producător de film renumit și obține în anii 1993 și 2005 Oscarul pentru cea mai bună regie. În plus, a fost distins ca producător al acestor filme cu Premiul Oscar pentru cel mai bun film.
Clint Eastwood este fiul contabilului Clinton Eastwood și al soției acestuia, Ruth. În timpul recesiunii economice, tatăl său a fost nevoit să lucreze ca vânzător într-o benzinărie și să pornească prin țară cu familia sa, în căutare de lucru. Clint locuia câteodată la bunica sa, care avea o crescătorie de găini în Sunol. În cele din urmă, familia sa s-a stabilit în Oakland. Eastwood, care trecea drept timid și introvertit, a frecventat zece școli diferite și a absolvit liceul în 1948. Printre altele, a lucrat ca tăietor de lemne, fochist, vânzător la benzinărie și magaziner. În anul 1951 a fost chemat la armată și deplasat la Fort Ord, unde a lucrat doi ani ca instructor de înot. La armată l-a cunoscut pe David Janssen, viitorul interpret al lui Richard Kimble din serialul „Fugitive”. Janssen i-a propus chipeșului și atleticului Eastwood să-și încerce, ca și el, norocul la Hollywood.
În 1986 Eastwood a apărut pe primele pagini ale ziarelor, când a fost votat primar al locului său natal, Carmel. A deținut această funcție până în 1988. Eastwood este membru al Partidului Republican și a sprijinit printre altele candidatura la președinție a lui Richard Nixon și Ronald Reagan. Deoarece s-a împotrivit războiului din Irak și l-a considerat o mare greșeală, Clint Eastwood a fost de asemenea un hotărât oponent al conducerii Bush. Deși se știe că Eastwood are probleme mari cu auzul, el refuză să poarte în public vreun aparat auditiv.