105 ani de la nașterea cântăreței Edith Piaf

Édith Piaf (n. 19 decembrie 1915, Paris, Franța – d. 10 octombrie 1963, Grasse, Franța) a fost o actriță, cântăreață și textieră franceză de mare succes, care a consacrat, atât în Franța cât și în întreaga lume, genul „chanson réaliste" (cunoscut cel mai adesea doar ca chanson).
Numele său adevărat era Édith Giovanna Gassion. Și-a luat pseudonimul „Piaf” (în argoul parizian = vrabie) cu ocazia debutului, în anul 1935. De origine socială modestă, fiică a cântăreței ambulante Line Marsa, de origine italo-algeriană și a acrobatului de circ Louis Gassion, a avut o copilărie grea, fiind crescută de bunica ei, patroană a unui bordel în Bernay, localitate din Normandia, iar mai târziu, în cartierul Belleville de la periferia Parisului. După sfârșitul primului război mondial, tatăl său este angajat de un circ ambulant și o ia cu el pe Édith, cu care împarte rulota ce-i servea de locuință. Pentru a-și ajuta tatăl, Édith începe să cânte la colțuri de stradă, câștigând astfel câțiva bani.
La vârsta de 17 ani, Édith rămâne însărcinată în urma unei legături cu un anume Louis Dupont. Fiica sa, Marcelle, va muri de meningită în anul 1935. Părăsită de „P'tit Louis”, Édith - în vârstă de 20 de ani - decade tot mai mult, frecventează straturile cele mai de jos ale societății pariziene, lumea vagabonzilor, proxeneților, a traficanților de droguri, a prostituției. Continuă să cânte pe străzile Parisului, pentru a-și asigura o existență de mizerie.
Într-o seară a anului 1935, Édith îl cunoaște pe Louis Leplée, proprietarul cabaretului „Le Gerny's” de pe „Champs-Élysées”, care o invită să cânte în localul său câteva melodii, printre care și compoziții ale lui Vincent Scotto. Această apariție în public pe scena unui local marchează debutul carierei sale artistice. Lui Leplée i se datorează și denumirea de „môme Piaf”, datorită staturii ei scunde. La „Le Gerny's”, Édith înregistrează primele sale succese. Maurice Chevalier, în plină glorie, și Jacques Canetti, impresar la radio, sunt subjugați de interpretările lui Édith Piaf. Canetti îi asigură o emisiune la radio și, la sfârșitul anului 1935, îi înregistrează un disc cu melodia „La foule”.
În cultura franceză și europeană a secolului 20, șansonetista franceză, cunoscută și sub numele de alint de Privighetoarea, ocupă un loc unic, exprimând prin vocea și interpretările sale deosebite, angoasa și frământările unei întregi generații de francezi și vest-europeni, martori interbelici ai ascensiunii nazismului, respectiv participanți ulteriori ai reconstrucției post-belice a democrațiilor europene.

425 de ani de la nașterea Regelui Gustav al II-lea Adolf al Suediei

Gustav al II-lea Adolf (n. 9/19 decembrie 1594, Stockholm Palace, Suedia – d. 6 noiembrie 1632, Lützen, Principatul Saxoniei) provine din familia Wasa fiind rege al Suediei între anii 1611 și 1632. A fost un rege cu importanță deosebită pentru istoria Suediei în general și în mod deosebit pentru războiul de treizeci de ani. El a contribuit prin acțiunile lui politice și militare la o hegemonie suedeză în secolul XVIII-lea în nordul Europei.
Intervenția lui Gustav Adolf în etapa suedeză a Războiul de treizeci de ani este într-un moment când situația protestanților germani era deznădăjduită din cauza înfrângerii suferite de ei în fața trupelor imperiale conduse de Wallenstein. După o perioadă de șovăieli a prinților protestanți germani, se aliază regele Suediei cu Prințul Saxoniei și Hessen-Kassel, invingând armata imperială catolică la Breitenfeld (17 septembrie 1631), a cărei conducător nu mai era Wallenstein, care căzuse în dizgrație creșterea puterii lui Wallenstein era privită cu neîncredere de împărat Ferdinand al II-lea, aliații protestanți (Uniunea Protestantă (1608-1621) alcătuită din opt prinți germani și 17 orașe protestante) reușind să respingă trupele împăratului până în Bavaria.
Gustav Adolf este considerat de ca erou și salvator al protestantismului german, fiind supranumit „Leul din nord”. Planurile sale politice erau, răspândirea protestantismului și așezarea pe tronul imperial a unui prinț protestant, ca aliat și sub protectoratul Suediei. (Sursa: Wikipedia)

170 de ani de la moartea scriitoarei de origine engleză Emily Brontë

Marcă poștală britanică (Mi:GB 843)
apărută în 1980 machetată de Barbara Brown

Emily Jane Brontë (n. 30 iulie 1818 - d. 19 decembrie 1848) a fost o scriitoare engleză, cunoscută mai ales pentru unicul ei roman, La răscruce de vânturi (în engleză Wuthering Heights).
Emily a fost a doua din cele trei surori Brontë: Charlotte și Anne. Ea a publicat sub pseudonimul andogin - Ellis Bell. Emily s-a născut în Thorton, lîngă Bradford în Yorkshire în familia lui Patrick Brontë și Maria Branwell. Ea a fost sora mai tânără a lui Charlotte Brontë și a cincea din cei șase copii. În 1824, familia Brontë a schimbat locul de trai în Haworth, unde tatăl său a devenit vicar. În copilărie, după moartea mamei sale, cele trei surori și fratele lor - Patrick Branwell Brontë au creat pământuri imaginare pe care au inclus în istoriile ce le-au scris. Puține lucrări ale lui Emily din acea perioadă au supraviețuit, cu excepția poeziilor recitate de personaje (The Brontës' Web of Childhood, Fannie Ratchford, 1941). În 1838, Emily a început să lucreze în calitate de guvernantă la Academia Miss Patchett la școala Law Hill, lângă Halifax, plecând după aproximativ șase luni din cauza îmbolnăvirii. Mai târziu, împreună cu sora ei Charlotte, ea a frecventat o școală privată în Bruxelles întemeiată de Constantin Heger și soția lui - Claire Zoë Parent Heger. Ei încearcă să deschidă o școală, dar nu au elevi suficienți.
Descoperirea talentului poetic a lui Emily de către Charlotte, duce la publicarea unui set de colecții de poezii în 1846, poeziile lui Currer, Ellis, și Acton Bell. Pentru a scăpa de prejudecățile împotriva scriitorilor de gen feminin, surorile Brontë au adoptat pseudonimul androgin. În 1848 ea a publicat romanul său unic Wuthering Heights ca două volume din setul compus din trei volume (ultimul fiind Agnes Grey scris de sora ei Anne). Structura sa inovativă a nedumerit criticii într-un oarecare fel. În 1850 Charlotte a editat și a publicat Wuthering Heights ca un roman aparte, semnându-l cu numele său adevărat.
Sănătatea lui Emily, la fel ca și a surorilor sale, slăbea din ce în ce mai mult din cauza climei aspre acasa și la școală. Ea răcise în timpul înmormântării fratelui său ceea ce a dus la tuberculoză. Refuzând ajutorul medical, ea a decedat la 19 decembrie 1848 la aproximativ orele 14. Ea a fost îngropată lângă biserica Sfîntului Mihail în Yorkshire de Vest.

45 de ani de la aterizarea în Oceanul Pacific a navei spațiale Apollo 17, care a încheiat astfel misiunea de aselenizare controlată

Apollo 17 este a unsprezecea navă spațială lansată de SUA în cosmos. Ea fiind ultima navă lansată spre lună cu echipaj, care a făcut parte din programul Apollo. La data de 13 august 1971, la scurt timp după lansarea navei spațiale Apollo 15, NASA face cunoscut în presă echipajul misiunii Apollo 17. Acest echipaj era format din comandantul navei Eugene Cernan, pilotul capsulei spațiale Ron Evans și în loc de Joe Engle a fost numit Harrison „Jack“ Schmitt ca pilot al vehicolului selenar, Challenger. Din echipajul de rezervă a făcut parte David Scott, Alfred Worden și James Irwin iar ca oameni de știință au fost aleși: Robert Parker, Gordon Fullerton și Robert Overmyer. Nava spațială a fost planificată să fie lansată la data de 7 decembrie 1972, ora 5:33 UTC. Countdownul (numărătoarea inversă) a trebuit să fie întrerupt peste 2 ore și 30 minute din cauza unei pane de computer. Aceasta a fost singura întrerupere în cadrul programului spațial Apollo.
Cernan și Schmitt au aterizat pe lună împreună cu vehiculul selenar „Challenger“, în apropiere de Montes Taurus în Marea Serenitatis. În apropiere de locul de aterizare ei au efectuat operațiunile planificate ca măsurarea temperaturii, profile gravimetrice, numărare de meteoriți, măsurători a electricității solului, măsurători a atmosferei, a radiațiațiilor cosmice, a mișcărilor seismice și au luat eșantioane din rocile selenare.
După reîntoarcerea pe navă a lui Cernan și Schmitt, a urmat o explozie provocată de cei doi cosmonauți, explozie măsurată de seismografele instalate pe lună. Reîntoarcerea lui Apollo-17 a avut loc fără probleme deosebite, capsula navei spațiale a ajuns în Pacific la data de 19 decembrie 1972 ora 19:24 UT, fiind găsită de nava portavion americană, USS Ticonderoga (CV-14).