În perioada 10 iulie - 10 septembrie 2022 a avut loc „Prima Expoziție Virtuală cu Acces Liber de Site-uri și Rețele Sociale Filatelice”.
Expoziția, conform organizatorilor, a depășit toate așteptările; astfel, după închiderea înregistrării participanților pe 9 iulie 2022, organizatorii au numărat 72 de exponate de la 50 de participanți, reprezentând 22 de țări din întreaga lume. De altfel, platforma de expoziție virtuală „Virtuafil” a funcționat excelent în toate etapele, cu facilitățile sale integrate pentru înregistrarea participanților, afișarea expoziției, votul de popularitate, evaluările juriului și generarea dinamică a certificatelor de premiu.
Deoarece am adus în discuție și premiile, se cuvine să salutăm și palmaresul participanților, printre care, conform tradiției, s-au clasat și filateliști români.
• Asociația Filatelică „Ananthapuri” (India) a obținut Trofeul de Aur (votul publicului) și Medalie de Argint (votul tehnic al juriului) pentru Buletinul Filatelic „Ananthapuri”;
• ÎS „Posta Moldovei” (Moldova) a obținut Trofeul de Argint (votul publicului) și Medalie de Aur (votul tehnic al juriului) pentru Site-ul Filatelic al Poștei Moldovei;
• Societatea Filatelică „Baroda” (India) a obținut Trofeul de Bronz (votul publicului) și Certificat (votul tehnic al juriului) pentru Site-ul Societății Filatelice „Baroda”.
Reprezentantul României la această categorie, ing. Alexandru Leonard Pop, a obținut, conform palmaresului expoziției, Medalia de Argint pentru cartea „Elemente ale patrimoniului filatelic al municipiului Baia Mare”, la care a colaborat îndeaproape cu Bogdan-Vasile Cioruța și Camelia Pop.
La categoria „Site-uri Web și Rețele Sociale Filatelice (personal, competitiv)” s-au obținut următoarele rezultate:
• Oreidis Pimentel Pérez (Cuba) a obținut Trofeul de Aur (votul publicului) și Medalie de Aur (votul tehnic al juriului) pentru Filatelia desde Cuba;
• Lawrence Fisher (Israel) a obținut Trofeul de Argint (votul publicului) și Medalie de Bronz (votul tehnic al juriului) pentru „Povești din spatele timbrelor”;
• Marco Occhipinti (Italy) a obținut Trofeul de Bronz (votul publicului) și Medalie de Aur (votul tehnic al juriului) pentru Sfizi.Di.Posta;
De această dată, filateliștii români Alexandru Leonard Pop și Samuel Pascariu au obșinut o Medalie de Argint și un Certificat pentru site-urile „Jurnalul Filatelic” și „Maximaphilia”.
La categoria „Site-uri Web și Rețele Sociale Filatelice (necompetitiv)” s-au obținut următoarele rezultate:
• Gheorghe Plugaru (Moldova) a obținut Trofeul de Aur (votul publicului) pentru „Arta Maximafiliei”;
• Asociația Filateliștilor Brazilieni (FILABRAS) a obținut Trofeul de Argint (votul publicului) pentru website-ul propriu;
• Societatea Filatelică Internațională a Moldovei a obținut Trofeul de Bronz (votul publicului) pentru Catalogul timbrelor poștale ale Republicii Moldova din 1991.
Felicitări tuturor participanţilor şi aşteptăm cu interes ediţia de anul viitor.
Bogdan-Vasile Cioruța
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu