Publicitate

05 septembrie 2022

Lăcașul de cult de pe Muntele Sfânt din Catalonia

Mănăstirea Montserrat din Spania, este o mănăstire benedictină ce se află sub vârful Estic al masivului muntos Montserrat (Muntele Sfânt) în Catalonia la o distanță de aproximativ 60 km N-V de Barcelona.
Lăcașul de cult se află la altitudinea de 720 de metri, lângă „Drumul Crucii” unde este amenajată „Peștera Sfântă” și locul legendar unde a fost găsită icoana Sfintei Fecioare din Montserrat. Începutul monahismului pe acest munte este crezut a fi avut loc între sec XI-XII, unde primii călugări catalani, atrași de frumusetea sălbatică a muntelui și-au găsit aici siguranța.
Înălțarea unei mânăstiri și a chiliilor aferente nu s-a lăsat mult timp așteptată. Conform tradiției locului, se spune că, în Pelerinajul lui prin lume, Sfântul Graal - cupa de vin din care a sorbit Hristos la Cina cea de Taină ar fi poposit pentru o vreme și în acest loc. La mănăstirea Montserrat, ansamblul monahal este parcă suspendat între cer și pământ fiind cocoțat pe trepte înguste de piatră, între coloanele Montserrat-ului și prăpăstiile sale. Un teleferic face legătura între poalele masivului de piatră și complexul de clădiri, iar o șosea permite accesul automobilelor la acest nivel. Bazilica este minunată atât în interior cât și la exterior fiind bogat ornamentată cu basoreliefuri reprezentând apostoli sau scene biblice.
Alături de Muntele Saint Michel, Lourdes, Vatican, Ierusalim, Santiago de Compostela, Montserrat-ul este unul dintre locurile sfinte ale creștinătății, loc de pelerinaj, vizitat de papi și cardinali, regi și președinți, de artiști și oameni de litere, misionari din toate colțurile lumii. Basilica adăpostește și un muzeu ce păstrează lucrările unor mari artiști: El Greco, Dali, Picasso.
Mănăstirea Montserrat adăpostește într-una dintre capelele sale o statuie unică: „La Moreneta” adică statuia Maicii Domnului cunoscută sub numele de „Madona Neagră” în care este reprezentată Fecioara Maria cu Pruncul în brațe, sculptată dintr-un lemn negru. Minunea a păzit-o întotdeauna: a rezistat tuturor incendiilor, prădăciunilor, și tentativelor de distrugere.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Publicitate

Persoane interesate