Cu prilejul aniversării a 150 de ani de la inaugurarea liniei de cale ferată Satu Mare - Halmeu, ing. Lőrincz Tiberiu (membru AFFR și al Clubului Filatelic Satu Mare) organiează o expoziție personală de filatelie având ca scop promovarea prin intermediul filateliei a istoriei feroviare din jurul Sătmarului.
Prima locație unde vizitatorii pot admira piesele filatelice va fi la Casa Meșteșugarilor (str. Ștefan cel Mare, nr. 18), unde expoziția va fi inaugurată luni, 20.06.2022, de la ora 10.30. Programul de vizitare va fi zilnic, între orele 9 - 16 (până pe data de 24 iunie).
Expoziția va cuprinde plicuri speciale aniversare, cartoane filatelice, colițe în ediție privată, plicuri diplomat ș.a.
La acest eveniment și-au adus colaborarea și elevi ai Liceului de Artă „Aurel Pop” din Satu Mare care expun: picturi, desene, schițe și basoreliefuri cu gările Satu Mare și Halmeu sau lucări cu tematică feroviară.
Din punct de vedere filatelic, autorul a machetat două ștampile ocazionale (care vor fi aplicate la Satu Mare și Halmeu) și câteva piese filatelice ce vor fi puse la dispoziția doritorilor la inagurarea expoziției.
Următoarea locație a expoziției va avea loc la „Casa şvabilor” de pe bulevardul dr. Vasile Lucaciu nr. 9, începând cu data de 27 iunie 2022, unde va putea fi vizitată timp de cinci zile.
Publicitate
15 iunie 2022
Expoziții filatelice la Satu Mare
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu