Despre Marea Neagră am mai scris pe blogul nostru. Ce nu am menționat până acum este originea numelui pe care-l poartă.
Marea Neagră este o mare considerată tânără, formată în urmă cu câteva mii de ani. Circulă mai multe legende cu privire la originea numelui pe care marea cea izolată l-a primit în secolul al XV-lea. Unele fac referire la faptul că marea este foarte periculoasă și că în largul ei furtunile se iscă foarte uşor şi sunt foarte violente.
O explicaţie logică este legată strict de poziţionarea sa geografică. Marea a fost curtată de greci, apoi de romanii care au numit-o „Pontus Euxinus” şi mai apoi de turci, care i-au spus simplu „Karadeniz”, ceea ce înseamnă „marea întunecată, de miazănoapte”, pentru că era situată la nord de Imperiul Otoman. În antiteză, Mării Mediterane i-au spus „Akdeniz“, adică „marea albă, luminoasă“, pentru că era situată la sud.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu