Publicitate

05 iunie 2022

Locomotiva experimentală a lui Trevithick

Pasionat de filatelia feroviară îmi face plăcere să colecționez timbre cu locomotive din toate colțurile lumii. Una dintre cele mai „ciudate” (dacă pot spune așa) locomotive pe care le dețin în colecție este cea din imaginea alăturată, care nu seamănă, la prima vedere, cu o lomotivă obișnuită cu abur așa cum o percepem astăzi. Locomotiva Coalbrookdale a fost o locomotivă cu abur experimentală, alimentată cu cărbune. A fost construită de Richard Trevithick prin montarea unui motor propriu pe un cărucior de exploatare. Era condusă de un bărbat care mergea alături de ea. Avea greutate de 5,1t, dimetrul roților de 1.092 mm, un cilindru de 210 x 1.072 mm și o presiune a cazanului de 2,8 kg/cm²; viteza sa maximă fiind de 4 km/h. La 21 februarie 1804 (alte surse menționează undeva între 1801 și 1804), la inaugurare, această locomotivă a tras 10 tone de fier și aproximativ șaizeci de persoane care, luate de entuziasm, au urcat pe remorci. Călătoria de 16 km de la mină până la fabrică siderurgică Pen y Darren din Țara Galilor a fost finalizată în 4 ore și 5 minute. Pe lângă acest timbru emis în 1988 de către Poșta din Laos, imaginea locomotivei experimentale a lui Trevithick mai apare pe mărci emise de state precum Burundi, Benin, Bulgaria, Bhutan, Polonia sau Cambogia.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Publicitate

Persoane interesate