Publicitate

30 iunie 2020

160 de ani de la înființarea Brigăzii 30 gardă „Mihai Viteazul”

Asociaţia Filateliştilor din Bucureşti - Gruparea Centenar 2018, la sugestia şi cu preţioasa colaborare a tânărului filatelist Samuel Pascariu, pune la dispoziţia celor interesaţi un plic filatelic dedicat aniversării a 160 de ani de la înfiinţarea Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”, la 1 iulie 1860.
Prima unitate de gardă din istoria militară națională, a fost înființată la 1 iulie 1860 în baza Decretului Nr. 63 de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza, sub denumirea de Batalionul 1 Tiraliori. Batalionul a fost conceput acum 160 de ani atât ca unitate luptătoare, dar şi ca unitate destinată asigurării pazei Palatului Domnesc şi executării ceremoniilor militare. A fost denumit Batalion de Vânători pe 31 august 1860, unităţile de vânători reprezentând o specialitate aparte a infanteriei, diferită de unităţile de vânători de munte. În afară de atribuţiunile obişnuite ale unei unităţi combatante, Batalionul de Vânători a primit şi atribuţii de gardă, având ca misiune paza Palatului Domnesc şi a Ministerului de Război. De-a lungul timpului, structura a trecut prin numeroase schimbări, purtând diferite nume. Începând din 15 august 1941, batalionul se va numi Batalionul de Gardă Regală. Acesta a fost desfiinţat după abdicarea Regelui Mihai I, în 1948. Abia după căderea regimului comunist, acest regiment s-a transformat în Brigada 30 Gardă, iar din anul 1995 acestuia i s-a acordat denumirea onorifică „Mihai Viteazul”, pentru a se reface astfel legătura cu vechile unităţi de gardă ale armatei române.
La 25 iulie 2001, Brigada 30 Gardă revine la nivel de regiment, iar din anul 2006 se numeşte Regimentul 30 Gardă „Mihai Viteazul”. Unitate de elită a armatei române, acesta are în componenţă două batalioane pentru ceremonii şi un batalion de poliţie militară. La împlinirea a 155 de ani de la înfiinţare, în 2015, Drapelul de Luptă al unităţii a fost decorat cu Ordinul naţional „Serviciu Credincios” în grad de Cavaler.
Plicul va purta o ştampilă specială cu data de 1 iulie 2020, conform imaginii prezentate aici. Aviz amatorilor : tirajul e (foarte) limitat ! (pentru detalii, puteți lua legătura pe facebook, ca de obicei, cu dl. Șerban Drăgușanu).


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Publicitate

Persoane interesate