Ca în fiecare vineri obișnuiesc să arunc o privire peste oferta caselor de licitații filatelice. De data aceasta atenția mi-a fost atrasă de Lotul 14656 D Romania al casei de licitații Auktionshaus Christoph Gärtner GmbH & Co. KG din Germania. Acesta este compus dintr-o scrisoare circulată care a fost francată filatelic cu toate timbrele emisiunii U.F.S.R. (Uniunea federațiilor sportive din România). Valoarea filatelică a piesei prezentate constă în faptul că timbrele au fost obliterate cu ștampila celei de a IX-a ediții a congresului internațional de medicină și farmacie militară care a avut loc la București pe data de 8 iunie 1937, data punerii în circulație a emisiunii filatelice. Am putea spune că această ștampilă ar putea ține loc și de „ștampila prima zi a emisiunii”, mai ales că pe timbre este înscripționat „8 iunie 1937”. Mai trebuie menționat faptul că emisiunea prezintă un supratipar benevol și că tirajul acesteia a fost de 100.000 serii dantelate și 200 serii nedantelate. Prețul de pornire al lotului, pentru licitația care va avea loc în perioada 15-19 iunie 2020, este de 100 euro.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu