Craiova este municipiul de reședință al județului Dolj, Oltenia, România, format din localitățile componente Craiova (reședința), Făcăi, Mofleni, Popoveni și Șimnicu de Jos, și din satele Cernele, Cernelele de Sus, Izvorul Rece și Rovine.
Originea numelui actual al orașului este subiectul multor controverse și plutește în legendă; singurul lucru care se poate spune cu certitudine este că numele vine de la slavonescul „kralj” (rege, crai). „Craiova” poate însemna ținut, țară, națiune și a fost dată probabil de slavii care au numit așa populația latină-romană din cetatea naturală a Craiovei – națiunea sau ținutul.
După unii oameni, numele ar veni de la craiul Iovan (Ioniță Asan sau Ioniță Caloian), mezinul fraților Petru al IV-lea al Bulgariei și Ioan Asan I, care devine pentru o perioadă împărat al celui de al Doilea Țarat Bulgar, dar care, potrivit cronicii grecești a istoricului Niketas Choniates este nevoit să se refugieze la sfârșitul domniei sale la nord de Dunăre, unde devine „domn peste niște vlahi din neamul lui”. Teoria potrivit căreia Craiova devine capitala noii formațiuni pe care a întemeiat-o el este susținută de cercetători ca L. Candea și V. Oghină, dar și de unele legende locale legate de lacul Craiovița (Balta Craioviței) și fata craiului înecată. Bogdan Petriceicu-Hașdeu fixează originile numelui orașului în epoca cneazului Ioan (voievod), care apare pe Diploma Ioaniților, cnezat înghițit apoi de voievodatul lui Litovoi. Există și o altă legendă locală potrivit căreia, în dealul Sf. Dumitru, un oarecare Iovan, a descoperit în timp ce săpa o fântână un mare tezaur și a devenit rege peste craioveni. S-a păstrat până în zilele noastre în satele din jurul Craiovei (pe dealul Bucovățului și Palilula) expresia „norocos ca Iovan”.
Sub acest nume, așezarea Craiovei apare mai întâi în inscripția de pe mormântul lui Vladislav I, apoi la 1 iunie 1475, într-un hrisov al domnului Laiotă Basarab.
În afara denumirii așezării antice, Pelendava și a numelui actual (Craiova), pe teritoriul actual al orașului a mai existat prin secolele al VII-lea și al VIII-lea o așezare denumită în latină „Ponsiona” (pod peste Jiu), denumire aflată pe o inscripție găsită pe un fragment de stelă în apropierea castrului roman Pelendava care datează din secolul al VII-lea. Acest nume apare și într-o hartă alcătuită în timpul bătăliei de la Nicopole din anul 1396, inclusă într-un manuscris ce se păstrează la Bibliothèque nationale de France din Paris.
Originea numelui actual al orașului este subiectul multor controverse și plutește în legendă; singurul lucru care se poate spune cu certitudine este că numele vine de la slavonescul „kralj” (rege, crai). „Craiova” poate însemna ținut, țară, națiune și a fost dată probabil de slavii care au numit așa populația latină-romană din cetatea naturală a Craiovei – națiunea sau ținutul.
După unii oameni, numele ar veni de la craiul Iovan (Ioniță Asan sau Ioniță Caloian), mezinul fraților Petru al IV-lea al Bulgariei și Ioan Asan I, care devine pentru o perioadă împărat al celui de al Doilea Țarat Bulgar, dar care, potrivit cronicii grecești a istoricului Niketas Choniates este nevoit să se refugieze la sfârșitul domniei sale la nord de Dunăre, unde devine „domn peste niște vlahi din neamul lui”. Teoria potrivit căreia Craiova devine capitala noii formațiuni pe care a întemeiat-o el este susținută de cercetători ca L. Candea și V. Oghină, dar și de unele legende locale legate de lacul Craiovița (Balta Craioviței) și fata craiului înecată. Bogdan Petriceicu-Hașdeu fixează originile numelui orașului în epoca cneazului Ioan (voievod), care apare pe Diploma Ioaniților, cnezat înghițit apoi de voievodatul lui Litovoi. Există și o altă legendă locală potrivit căreia, în dealul Sf. Dumitru, un oarecare Iovan, a descoperit în timp ce săpa o fântână un mare tezaur și a devenit rege peste craioveni. S-a păstrat până în zilele noastre în satele din jurul Craiovei (pe dealul Bucovățului și Palilula) expresia „norocos ca Iovan”.
Sub acest nume, așezarea Craiovei apare mai întâi în inscripția de pe mormântul lui Vladislav I, apoi la 1 iunie 1475, într-un hrisov al domnului Laiotă Basarab.
În afara denumirii așezării antice, Pelendava și a numelui actual (Craiova), pe teritoriul actual al orașului a mai existat prin secolele al VII-lea și al VIII-lea o așezare denumită în latină „Ponsiona” (pod peste Jiu), denumire aflată pe o inscripție găsită pe un fragment de stelă în apropierea castrului roman Pelendava care datează din secolul al VII-lea. Acest nume apare și într-o hartă alcătuită în timpul bătăliei de la Nicopole din anul 1396, inclusă într-un manuscris ce se păstrează la Bibliothèque nationale de France din Paris.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu