Paul Thomas Mann (n. 6 iunie 1875, Lübeck, Germania – d. 12 august 1955, Zürich, Elveția) a fost un romancier și eseist german, unul dintre marii scriitori ai secolului al XX-lea, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1929 „...în principal pentru marele roman Casa Buddenbrook, care de-a lungul anilor a fost întâmpinat cu o constant sporită apreciere ca o operă clasică a literaturii contemporane”.
S-a născut la 6 iunie 1875 la Lübeck, fiind fratele mai mic al romancierului și dramaturgului Heinrich Mann, fiu al lui Thomas Heinrich Mann, bogat negustor de grâne și senator, și al Juliei Mann, născută da Silva Bruhns, descendenta unui german și a unei braziliene. Și-a făcut studiile la München, unde a trăit și a scris de altfel o lungă perioadă, între 1891 și 1933.
Lucrează la o societate de asigurări și colaborează la periodicul satiric Simplicissimus. Între anii 1895 - 1897 călătorește împreună cu fratele mai mare Heinrich în Italia, iar în 1905 se căsătorește cu Katia Pringsheim, fiica unui profesor universitar cu care va avea șase copii (patru vor deveni, la rândul lor, scriitori). Debutează în 1898 cu volumul de nuvele Micul domn Friedmann pentru ca, în 1901, publicând romanul Buddenbrooks să obțină un imens succes public și în critică. În 1919 este ales Doctor Honoris Causa al Universității din Bonn iar în 1926 devine membru al Academiei prusace de literatură.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu