Publicitate

21 august 2022

Statuile de pe Insula Paștelui

Celebrele statui de piatră aflate pe Insula Paştelui sunt chiar mai impresionante decât se credea până acum. Conform ultimelor descoperiri arheologice, capetele statuilor sunt ataşate de corpuri îngropate adânc în pământ. În plus, corpurile sunt acoperite de scrieri antice indescifrabile.
Insula Paştelui, una dintre cele mai izolate insule locuite din lume, se află la peste 3000 de kilometri depărtare de Chile.
Statuile, denumite Moai, au fost realizate de băştinaşii numiţi Rapu Nai undeva între anii 1250 şi 1500 d. Hr. Cea mai înaltă dintre cele 887 de statui măsoara peste 9 metri şi cântăreşte 82 de tone.
O alta, dacă ar fi fost terminată, ar fi măsurat peste 21 de metri şi ar fi cântărit 270 de tone. Chipurile reprezintă strămoşi ai populaţiei de pe insulă, întruchipaţi ca zeităţi.
Imaginea statuilor este reprodusă pe mărci poștale emise de Chile, Norvegia, Franța, Liechtenstein, Polinezia franeză, Grenadines of St. Vicent, Tchad, Mozambic sau Gambia.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Publicitate

Persoane interesate