Povești și timbre: Scufița Roșie

Scufița Roșie este un basm din folclorul european despre o tânără fată și un lup mare și rău. Povestea are mai multe variante. A fost culeasă de folcloristul Charles Perrault (cu denumirea Le Petit Chaperon Rouge) și de frații Grimm (Rotkäppchen). Povestea are numărul 333 în sistemul de clasificare Aarne-Thompson a poveștilor.
Scufița Roșie este o fetiță care este trimisă de mama ei cu merinde aflate într-un coșuleț la bunica ei care are casa în pădure. 

Copila pierde noțiunea timpului și, tot culegând flori, se abate din drum. Machetatorul E. Tommaselli a reușit să surprindă acest lucru cu măiestrie pe marca poștală cu valoarea nominală de 100 de lire pusă în circulație de poșta Italiei în 1975. 

În pădure se întâlnește cu Lupul, personaj negativ, care, ademenit de mirosul încântător al bucatelor din coșul fetei, o urmărește până la casa bunicii. Ajuns înaintea Scufiței, Lupul o mănâncă pe bunică și se îmbracă cu hainele ei, așezându-se în pat. Scufița ajunge la căsuța cu pricina și bate la ușă. Lupul își preface vocea și o poftește înăuntru. După o serie de întrebări prin care fata dorește să se convingă că cea din pat este chiar bunica ei (moment ilustrat pe marca poștală emisă de Elveția în anul 1985), se lasă ademenită, iar Lupul o înghite și pe ea.

Aici se termină povestea lui Charles Perrault. Urmează o morală (în versuri) în care fetele tinere primesc sfaturi despre cum ar trebui să învețe să distingă „lupii răi” din societate.

În versiunea fraților Grimm morala lipsește, iar poveștii i se adaugă un happy-end în care un vânător aflat întâmplător în apropiere, auzind sforăiturile Lupului, intră în casa bunicii. El își dă seama imediat de cele petrecute și ia o foarfecă mare și taie burta Lupului ca să le scape pe cele două nefericite, Scufița și bunica ei, care abia mai respirau în burta animalului și umple burta lupului cu pietre. Fericiți, iau masa împreună și se înfruptă din bucatele aduse de Scufița Roșie.