140 de ani de la nașterea scriitorului român Mihail Sadoveanu

Mihail Sadoveanu (n. 5 noiembrie 1880, Pașcani, Principatele Unite – d. 19 octombrie 1961, Vânători-Neamț, Vânători-Neamț, Neamț, Republica Populară Română) a fost un scriitor, povestitor, nuvelist, romancier, academician și om politic român. Este unul dintre cei mai importanți și prolifici prozatori români din prima jumătate a secolului al XX-lea, având o carieră ce se întinde pe parcursul a cincizeci de ani. Este cunoscut mai ales pentru romanele sale istorice și de aventuri, deși autorul a creat pagini nemuritoare despre lumea țărănească din Moldova, despre natura României și a scris, de asemenea, reportaje și pagini memorialistice. Sadoveanu a fost unul din primii colaboratori ai revistei tradiționaliste Sămănătorul, înainte de a deveni un scriitor realist și adept al curentului poporanist reprezentat de revista literară Viața Românească. Opera sa se poate grupa în câteva faze care corespund unor direcții sau curente literare dominante într-o anumită epocă: o primă etapă sămănătoristă, cea de început, a primelor încercări, nuvele și povestiri, o a doua mitico-simbolică, din perioada interbelică (reflectată în romane precum Creanga de aur sau Divanul persian). În această etapă, acțiunea operelor sale are loc în general în regiunea istorică a Moldovei, cu teme preluate din istoria medievală și modernă timpurie a României, în romane precum Neamul Șoimăreștilor, Frații Jderi și Zodia Cancerului. Prin intermediul operelor precum Venea o moară pe Siret..., Baltagul și alte scrieri, Sadoveanu acoperă o mai mare perioadă de timp, ajungând până în istoria contemporană, în care abordează și alte stiluri precum romanul psihologic și naturalismul. Ultima etapă corespunde realismului socialist, în acord cu perioada socialist-comunistă la care Sadoveanu va adera ideologic.

95 de ani de la moartea scriitorului român Ioan Slavici

Plic ocazional și ștampilă comemorativă
realizată de A.F.T. în anul 2010.

Ioan Slavici (n. 18 ianuarie 1848, Șiria, comitatul Arad - d. 17 august 1925, Crucea de Jos, Județul Putna) a fost un scriitor, jurnalist și pedagog român, membru corespondent (din 1882) al Academiei Române.
În timpul studiilor l-a cunoscut pe Mihai Eminescu la Viena, iar la îndemnul acestuia a debutat cu comedia Fata de birău în anul 1871. Printre cele mai importante scrieri literare ale lui Ioan Slavici se numără romanul Mara, nuvelele Moara cu noroc și Pădureanca, iar memoriile sale publicate în volumul Amintiri, apărut în anul 1924, au o importanță deosebită pentru istoria literaturii române.
Redactor la Timpul în București și, mai apoi, fondator al Tribunei din Sibiu, Slavici a fost un jurnalist renumit. În urma articolelor sale a fost închis de cinci ori, atât în Austro-Ungaria, ca presupus naționalist român, cât și în România, ca presupus spion austro-ungar. Această experiență a fost reflectată de Slavici în lucrarea memorialistică intitulată Închisorile mele, publicată în 1920. 

La 71 de ani, cuprins de amețeli, leșină, cade și o fractură îl face să zacă trei luni în pat. Viața românească îi sare în ajutor plătindu-i o mie de lei pentru o nuvelă care nu a mai apărut. În 1920 scrie prima versiune a volumului de memorii Întemnițările mele, romanul Cel din urmă armaș și un nou volum de povești. Colaborează la Umanitatea, gazetă condusă de C. Costa-Foru, la Adevărul literar și artistic și Viața românească. În cele două din urmă reviste începe să-și scrie Amintirile despre Eminescu, Maiorescu, Caragiale și Coșbuc și fragmente din Închisorile mele și Lumea prin care am trecut. În anul 1923 i se publică volumul Amintiri și romanul Cel din urmă armaș la editura „Cultura națională”. În ultimii doi ani din viață a scris romanul Din păcat în păcat, rămas needitat.
Obosit și bolnav, în 1925, Slavici se refugiază la fiica sa care trăia la Panciu, într-un ținut de vii care îi amintea de Șiria lui natală.
La 17 august 1925 s-a stins din viață. A fost înmormântat la schitul Brazi și cuvântul de rămas bun a fost rostit de Gala Galaction.

80 de ani de la nașterea prof. univ. dr. Mircea Martin

Mircea Martin (n. 12 aprilie 1940, Reșița, județul interbelic Caraș) este un critic literar, eseist, director de editură, editor de carte, teoretician literar și profesor universitar român. Din 2014 este membru corespondent al Academiei Române.
A absolvit Facultatea de Filologie, secția de critică literară a Universității din București în 1962. Și-a luat doctoratul în litere în anul 1980, cu teza G. Călinescu, critic și istoric literar. Privire teoretică. A beneficiat, în 1973, de o bursă Pro Helvetia la Universitatea din Geneva, lucrând sub îndrumarea lui Marcel Raymond.
A fost conducătorul mișcării literare Cenaclul Universitas unde au activat, printre alții, scriitorii: Horia Gârbea, Cristian Popescu, Simona Popescu, Ion Bogdan Lefter, Alexandru Mușina, Caius Dobrescu, Petruț Pârvescu, Marius Oprea, Daniel Corbu, Andrei Bodiu, Andrei Damian, Adrian Aluigheorghe, Paul Vinicius. A fost director al Editurii Univers (1990-2001) și editor al revistei Cuvântul.
Este profesor universitar doctor, șeful catedrei de Teoria literaturii a Facultății de Litere din Universitatea București. A publicat peste 1000 de articole și studii în revistele și ziarele culturale românești: România literară, Contemporanul, Cahiers Roumains d'Etudes Litteraires, Revista "22" etc. 

135 de ani de la nașterea scriitorului român Constantin I. Gane

Constantin Gane (27 martie 1885, Botoșani - 12 aprilie 1962, Aiud) a fost un prozator și un memorialist român.
Gane se trăgea din vechea familie a Găneștilor, una dintre primele familii care au descălecat - cu Bogdan - din Maramureș în Moldova. Potrivit acestuia, străbunica lui dinspre mamă ar fi fost, Anastasia Vasile Greceanu (1797-1859), cea care l-ar fi inspirat pe scriitorul Vasile Alecsandri pentru celebrul personaj „Coana Chirița”. Gane a absolvit, în 1903, Liceul „A.T. Laurian" din orașul natal și a făcut studii de drept în Germania, unde își ia și doctoratul, la Rostock, în 1910. Întors în țară, este, vreo 15 ani, avocat la Botoșani și București. Participă în 1913, ca voluntar, la campania militară din Bulgaria, iar mai târziu la războiul din 1916-1918. Va consemna aceste experiențe în volumele Amintirile unui fost holeric (1914, Premiul Academiei Române) și Prin viroage și coclauri (1922). 

130 de ani de la nașterea scriitorului român Victor Eftimiu

Victor Eftimiu (n. 24 ianuarie 1889, Boboștița, Albania - d. 27 noiembrie 1972, București) a fost un dramaturg, eseist, povestitor, scriitor și traducător român de origine aromână, respectiv membru al Academiei Române și francmason român din perioada interbelică.
Victor Eftimiu s-a născut în ținutul Korcei, al doilea din cei 12 copii ai negustorului macedoroman Gheorghe [Ghergo] Eftimiu (bunicul se numea Eftimie [Timco] Ceavo) si ai Mariei (născută Cociu), zisa si Economu, fiica de preot. Între anii 1895-1897 urmează clasele primare în limba greacă, în comuna natală. În anul 1897 este înscris, în București, la școala primară de pe strada Silvestru, stradă, unde tatăl avea o băcănie. Se stabilește definitiv în Romania în 1905.
Director al teatrelor Comedia (1913) și Național (1920, 1930 și 1944-1945), director general al teatrelor (1920), al Teatrului Național și al Operei din Cluj (1 august - 31 decembrie 1927). A colaborat la ziarele și revistele vremii, între care: Luceafărul (la care a și debutat în 1904), Viața literară (1906), Țara noastră. În 1932 primește Premiul Național pentru Literatură, iar la 31 mai 1948 este ales membru titular al Academiei Române.

115 ani de la nașterea teologului și scriitor român Dumitru Stăniloae

Marcă poștală apărută în anul 2016
în seria „Români geniali” (LP 2097).

Dumitru Stăniloae (n. 16 noiembrie 1903, Vlădeni, Comitatul Brașov, Austro-Ungaria – d. 5 octombrie 1993, București, România) a fost un preot, teolog, profesor universitar, specialist în dogmatică, traducător, scriitor și ziarist român. Este considerat unul dintre autoritățile proeminente ale teologiei europene din secolul XX și cel mai mare teolog român din acel secol. A lucrat vreme de 45 de ani la traducerea lucrării Filocalia sfintelor nevoințe ale desăvârșirii (în douăsprezece volume). Membru titular al Academiei Române (1991).
S-a născut la Vlădeni ca ultimul dintre cei 5 copii ai lui Irimie și Rebeca Stăniloae, nepoată de preot. Pe 4 octombrie 1930 s-a căsătorit cu Maria (născută Mihu), iar în anul următor i s-au născut primii copii, doi gemeni - Dumitru (moare în septembrie 1931) și Mioara (moare în 1945). În 1933 se naște Lidia, botezată de istoricul Ioan Lupaș. Unicul nepot, Dumitru Horia, fiul Lidiei, se naște în 1959.
A urmat studiile secundare la Liceul „Andrei Șaguna” din Brașov între 1914 și 1922, și cele superioare la Facultatea de Litere a Universității din București (doar primul an), continuând apoi cu Facultatea de Teologie din Cernăuți (între anii 1923 - 1927). La Cernăuți a obținut doctoratul în 1928.