Radio Europa Liberă este o organizație și un post de radio finanțat de Congresul Statelor Unite care transmite în țările Europei de Est și Orientului Mijlociu.
Comitetul Național pentru o Europă Liberă a fost înființat de guvernul Statelor Unite la 15 martie 1949, la New York. Radio Free Europe a fost ramura responsabilă cu radiodifuziunea în numele acestei organizații. Sediul principal a fost stabilit la München. Prima transmisiune pe unde scurte a avut loc la 4 iulie 1950, către Cehoslovacia.
Organizația a fost ajutată financiar de Congresul Statelor Unite, iar până în 1972 fondurile pentru finanțarea RFE au fost alocate în cadrul bugetului destinat Agenției Centrale de Informații (CIA) a Statelor Unite. CIA a stabilit îndrumări generale și se implica zilnic în activitatea redacțională a secției centrale de știri. Fondurile alocate prin intermediul CIA au fost aduse la cunoștința opiniei publice abia în 1971, când organizația a fost mutată în statul Delaware, sub forma unei instituții non-profit, subordonată Oficiului pentru Radiodifuziunea peste Hotare, for tutelar similar instituției USIA, căreia îi era subordonat postul de radio Vocea Americii (VoA). Controlul asupra bugetului pentru RFG a fost preluat direct de Congresul Statelor Unite.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu