120 de ani de la darea în exploatare a liniei de cale ferată Baia Mare - Baia Sprie

În anul 1904, în contextul dezvoltării economice accelerate din perioada Imperiului Austro-Ungar, a fost înființată Societatea pe Acțiuni a Căii Ferate Locale Baia Mare - Baia Sprie (în maghiară, Nagybánya-Felsőbányai helyiérdekű vasút részvénytársaság). Obiectivul principal al acestei companii era crearea unei infrastructuri feroviare moderne care să faciliteze transportul de mărfuri și persoane între localitățile Baia Mare (Nagybánya) și Baia Sprie (Felsőbánya), situate în regiunea Maramureșului.

Proiectul s-a bucurat de un sprijin financiar substanțial, valoarea inițială a investiției ridicându-se la 259.000 coroane. Ministerul Comerțului din Budapesta a contribuit cu 100.000 de coroane, în timp ce orașul Baia Sprie a adăugat un aport de 90.000 de coroane. Restul capitalului a fost obținut prin emiterea unui set de acțiuni la purtător cu valoare nominală de 200 coroane fiecare, începând din anul 1907.

În anii premergători deschiderii oficiale, s-au efectuat numeroase lucrări de infrastructură, printre care și construirea unor poduri, terasamente și gări adaptate necesităților locale. Darea în exploatare a liniei de cale ferată Baia Mare - Baia Sprie pe data de 9 noiembrie 1905 a fost un eveniment major pentru comunitățile din zonă, oferind noi oportunități economice și facilitând legăturile comerciale între cele două localități și împrejurimi.
Pe lângă beneficiile economice directe, dezvoltarea căii ferate a contribuit la consolidarea statutului urbanistic al orașelor implicate, stimulând investițiile în minerit, industrie și turism. De asemenea, a reprezentat un pas important în modernizarea regiunii Maramureș, integrând-o mai bine în rețeaua de transport a Imperiului Austro-Ungar.
Chiar dacă linia de cale ferată Baia Mare - Baia Sprie a fost închisă definitiv pe data de 14 iulie 1988 și demontată din teren, ea a rămas un simbol al dezvoltării industriale din acea perioadă, marcând o etapă semnificativă în istoria economică a Maramureșului.
Pentru a satisface interesul pasionaților de filatelie feroviară, Cercul filatelic al Bibliotecii „Petre Dulfu” din Baia Mare a creat și lansat un plic aniversar și o carte poștală ilustrată, fiecare realizată într-un tiraj limitat de 25 de exemplare.

Calea ferată Sibiu - Agnita: o bijuterie feroviară a Transilvaniei

Calea ferată Sibiu - Agnita, situată în inima Transilvaniei, este una dintre cele mai pitorești și fascinante linii feroviare din România. Această cale ferată, cunoscută și sub numele de „Mocănița” sau „Sibiu–Agnita Narrow Gauge Railway”, nu este doar un mijloc de transport, ci și un veritabil monument al istoriei și culturii feroviare din țară.
Istoria Căii Ferate Sibiu - Agnita își are rădăcinile în secolul al XIX-lea, când Transilvania era parte a Imperiului Austro-Ungar. Linia a fost construită în mai multe etape, prima secțiune fiind inaugurată în 1910. Scopul principal al acestei căi ferate a fost să faciliteze transportul de mărfuri și pasageri între Sibiu și Agnita, două orașe importante din regiunea Sibiului.
Calea ferată Sibiu - Agnita traversează un peisaj spectaculos, trecând prin păduri dense, sate pitorești și dealuri acoperite de verdeață. Una dintre caracteristicile distinctive ale acestei căi ferate este lățimea sa îngustă, ceea ce o face să semene mai mult cu o mocăniță decât cu o cale ferată obișnuită. Traseul șerpuiește prin Munții Cibinului și Munții Făgăraș, oferind pasagerilor vederi panoramice impresionante.
Calea ferată Sibiu - Agnita este considerată un monument de importanță națională, datorită valorii sale istorice și culturale. Multe din locomotivele și vagoanele utilizate pe această linie sunt păstrate și restaurate cu grijă, contribuind la atmosfera autentică a călătoriei cu Mocănița. Trenurile cu aburi și garniturile trase de locomotive vechi sunt o atracție deosebită pentru iubitorii de căi ferate și pentru turiști în căutare de experiențe inedite.
Calea ferată Sibiu - Agnita a devenit un magnet pentru turiști, atât din țară, cât și din străinătate, datorită frumuseții sale naturale și atmosferei nostalgice. Stațiile de-a lungul traseului au devenit puncte de atracție pentru cei interesați de istoria feroviară, dar și pentru amatorii de drumeții și excursii în natură.
Această cale ferată joacă, de asemenea, un rol important în dezvoltarea economică a comunităților locale. Turiștii care vin să exploreze frumusețile căii ferate aduc beneficii economice semnificative pentru regiune, stimulând afacerile locale, cum ar fi pensiunile, restaurantele și magazinele tradiționale.
Cu toate că Calea Ferată Sibiu - Agnita a fost închisă pentru traficul regulat de pasageri și mărfuri în anii '90, ea a fost restaurată și readusă la viață ca atracție turistică. Continuarea eforturilor de conservare și modernizare a acestei căi ferate unice este esențială pentru a asigura că ea va fi admirată și apreciată de generațiile viitoare. Asociația Prietenii Mocăniței depune eforturi considerabile pentru menținerea acestei linii în stare de funcționare.
În concluzie, calea ferată Sibiu - Agnita reprezintă un tezaur feroviar în inima Transilvaniei. Cu peisaje pitorești, istorie bogată și un impact pozitiv asupra comunităților locale, această cale ferată este un adevărat activ cultural și turistic pentru România. Este un loc unde trecutul și prezentul se întâlnesc într-o călătorie memorabilă prin frumusețea naturală a Transilvaniei.
La împlinirea a 115 de ani de la inaugurarea acestei linii de cale ferată îngustă, în cadrul Cercului filatelic al bibliotecii județene „Petre Dulfu” din Baia Mare am machetat un plic aniversar în care am surprins celebra locomotivă „Nelu Popescu” (764.159) în stația Hosman.

155 de ani de la darea în exploatare a liniei de cale ferată Oradea – Cluj-Napoca

Calea ferată Oradea–Cluj reprezintă una dintre cele mai importante artere feroviare din România, conectând două orașe semnificative din Transilvania: Oradea și Cluj-Napoca. Această linie feroviară nu este doar un mijloc de transport esențial pentru locuitorii din zonă, ci și o piesă de patrimoniu și un element important în dezvoltarea economică a regiunii.

Istoria Căii Ferate Oradea–Cluj se întinde pe parcursul mai multor decenii, cu primele discuții privind construcția acesteia apărând la începutul secolului al XIX-lea. Calea Ferată Maghiară de Est a dezvoltat în paralel mai multe tronsoane de cale ferată în Transilvania și a primit sprijin financiar repetat din partea guvernului ungar. Prima linie planificată a fost cea care lega Oradea de Cluj, intrând în funcțiune la data de 7 septembrie 1870.

Această cale ferată a avut un impact semnificativ asupra dezvoltării economice și sociale a regiunii Transilvania, facilitând transportul de mărfuri și de persoane între Oradea și Cluj-Napoca. De-a lungul anilor, au avut loc numeroase modernizări și extinderi ale liniei feroviare, pentru a face față cerințelor în continuă schimbare ale transportului.

Calea ferată Oradea–Cluj este vitală pentru regiunea Transilvania și pentru întreaga țară din mai multe motive:
Transportul de mărfuri: Această cale ferată facilitează transportul de mărfuri între două orașe importante din România. Oradea este un important centru de producție și comerț, iar Cluj-Napoca are o economie dinamică și variată. Astfel, calea ferată permite transportul eficient al bunurilor între aceste două orașe și conexiuni cu alte linii feroviare majore.

Transportul de persoane: Călătorii beneficiază de asemenea de această cale ferată. Legătura rapidă și convenabilă între Oradea și Cluj-Napoca permite studenților, angajaților și turiștilor să călătorească ușor între cele două orașe. De asemenea, călătoria cu trenul oferă o oportunitate unică de a admira peisajul frumos al Transilvaniei.

Dezvoltarea urbană: Calea ferată Oradea–Cluj a contribuit la dezvoltarea urbană și la creșterea valorii imobiliare în localitățile de-a lungul traseului său. Stațiile feroviare devin adesea hub-uri de transport inter-modal, conectând rețelele de trenuri cu transportul public local.

Turismul: Regiunea Transilvania este un punct de atracție major pentru turiști din întreaga lume. Calea ferată face accesibilă o serie de atracții turistice, inclusiv castele, mănăstiri și orașe istorice, precum și peisajele naturale pitorești ale Munților Apuseni.

În ciuda importanței sale actuale, calea ferată Oradea–Cluj se confruntă cu provocări și oportunități pentru viitor. Modernizarea infrastructurii și îmbunătățirea serviciilor feroviare sunt esențiale pentru a menține și a dezvolta această legătură vitală între cele două orașe.

De asemenea, dezvoltarea unei infrastructuri feroviare mai rapide și mai eficiente ar putea avea un impact semnificativ asupra mediului înconjurător, reducând presiunea asupra rețelei rutiere și contribuind la reducerea emisiilor de carbon.

În anul 2023 Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA a demarat un program amplu de electrificare şi reabilitare a liniei de cale ferată Cluj Napoca - Oradea pentru atingerea vitezei maxime de circulație de 160 km/h, inclusă în „Planul investițional pentru dezvoltarea infrastructurii feroviare pentru perioada 2020 - 2030”.

Pentru a marca aniversarea a 155 de ani de existență a acestei linii de cale ferată, în cadrul Cercului Filatelic al Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” din Baia Mare am machetat patru întreguri poștale (plicuri) în semiilustrația cărora am surprins diverse trenuri de persoane la intrarea în Huedin, Ciucea, Aghireș și Poieni. 

Și la cercul filatelic din Satu Mare evenimentul a fost marcat filatelic prin machetarea de către ing. Lőrincz Tiberiu a unei ștampile ocazionale, a două cărți poștale ilustrate în ediție privată, a unui timbru fără valoare, a unui carton filatelic și a patru plicuri aniversare.
În concluzie, calea ferată Oradea–Cluj reprezintă o legătură vitală între două orașe importante din România, cu o istorie bogată și un viitor promițător. Cu investiții adecvate și o gestionare eficientă, această linie feroviară va rămâne o componentă esențială a infrastructurii de transport a țării și va juca un rol crucial în dezvoltarea economică a regiunii Transilvania.

115 ani de istorie feroviară: Podu Iloaiei – Hârlău, o legătură între trecut și viitor

Plic aniversar realizat de către
Cercul filatelic al Bibliotecii „Petre Dulfu” din Baia Mare.

În anul 2025 se împlinesc 115 ani de la inaugurarea căii ferate Podu Iloaiei – Hârlău (CF 607), un segment de infrastructură feroviară cu o semnificație aparte pentru județul Iași și pentru regiunea Moldovei. Această linie de cale ferată nu a fost doar o legătură între localități, ci și un factor important în dezvoltarea economică, socială și culturală a zonei.

Gara Hârlău, carte poștală din 1912
(la doi ani după inaugurarea gării).

La începutul secolului al XX-lea, Moldova avea nevoie acută de dezvoltarea rețelei feroviare pentru a sprijini agricultura, comerțul și mobilitatea populației. Zona Hârlăului, cu potențial agricol și resurse locale, era relativ izolată de marile centre urbane, iar o legătură feroviară devenise o prioritate.
Astfel, pe 1 iulie 1910, a fost inaugurată linia ferată Podu Iloaiei – Hârlău, cu o lungime de aproximativ 41 de kilometri. Construcția a fost o realizare tehnică notabilă pentru acea perioadă, având în vedere relieful și condițiile logistice existente.
De-a lungul timpului, această cale ferată a servit drept arteră vitală pentru transportul de cereale, lemn, produse meșteșugărești și industriale, dar și pentru circulația oamenilor între sate, comune și orașe. A fost o punte de legătură între Hârlău și rețeaua feroviară națională, prin nodul de la Podu Iloaiei, care făcea conexiunea cu linia principală Iași – Roman.
În perioada interbelică și în timpul regimului comunist, linia a cunoscut o intensă activitate, având trenuri de marfă și de călători care deserveau localitățile din nord-vestul județului Iași. De asemenea, gara din Hârlău a devenit un punct de reper local, un loc de întâlnire și de plecare spre lume.
Ca multe alte linii secundare din România, după 1990, traseul Podu Iloaiei – Hârlău a intrat într-un proces de declin, cauzat de scăderea traficului feroviar, lipsa de investiții și orientarea tot mai mare spre transportul rutier.
Cu toate acestea, interesul pentru revitalizarea infrastructurii feroviare locale a început să crească în ultimii ani, în contextul unei renașteri a ideii de mobilitate sustenabilă, a valorificării patrimoniului istoric și a turismului feroviar.
Astăzi linia este deservită de șapte perechi de trenuri operate de către Regio Călători, care pornesc din Iași și parcurg acest traseul în aproximativ o oră și jumătate. Trenurile opresc în stațiile: Erbiceni hc, Spinoasa Hm, Belcești, Podu Ulmi h, Hodora hc, Cotnari, Ceplenița hc și Bădeni hc. Compania are în exploatare pe acest segment de linie automotoare Duewag, AMX, VT și RD.
Aniversarea a 115 ani de la inaugurarea acestei linii feroviare este o ocazie de omagiu adus muncii inginerilor, muncitorilor și comunităților locale care au susținut și folosit această cale de acces spre dezvoltare, prin realizarea în cadrul Cercului filatelic al Bibliotecii județene „Petre Dulfu” din Baia Mare a unui plic aniversar în ediție limitată (tiraj 25 exemplare). De asemenea, este un moment potrivit pentru a reflecta asupra viitorului transportului feroviar în zonele rurale și pentru a susține inițiativele de reconectare a localităților prin căi ferate funcționale.
Calea ferată Podu Iloaiei – Hârlău nu este doar o linie trasată pe hartă, ci o parte din istoria comunității și a Moldovei. După 115 ani, rămâne un simbol al legăturii dintre trecut, prezent și viitor – o invitație de a păstra vie moștenirea feroviară și de a construi pe fundația ei o mobilitate modernă, durabilă și accesibilă.

Calea ferată de la trecut spre viitor la Expoziția Internațională de Transporturi din 1965

Expoziția Internațională de Transporturi (Internationale Verkehrsausstellung) găzduită de München în 1965 a reprezentat o veritabilă panoramă a mobilității umane, un eveniment grandios ce a adus sub același acoperiș inovații și realizări din toate domeniile transporturilor.

Într-un context global efervescent, marcat de progrese tehnologice rapide, calea ferată a ocupat un loc central, reflectând o istorie bogată, dar și un viitor plin de promisiuni. Expoziția nu a fost doar o vitrină a tehnologiei actuale, ci și o punte simbolică între trecutul glorios al locomotivelor cu abur și orizontul electrizant al trenurilor de mare viteză.

Acest lucru a fost foarte bine evidențiat și de o marcă poștală (Mi #472) cu valoarea nominală de 40 de pfenningi din cadrul seriei filatelice dedicate expoziției care ilustrează o comparație între transportul feroviar din trecut (locomotiva cu abur „Adler”) și cel modern (trenul electric). Tirajul de 30 de milioane de exemplare a permis realizarea mai multor FDC-uri și plicuri ocazionale care au marcat filatelic pentru posteritate evenimentul.

Una dintre aspectele cele mai frapante ale prezenței căii ferate la expoziție a fost tocmai această dihotomie fascinantă între moștenire și inovație. Vizitatorii au avut ocazia unică de a admira de aproape locomotive cu abur restaurate, adevărate monumente ale ingineriei secolului al XIX-lea și începutului secolului XX.

Aceste mașinării impresionante, cu roțile lor masive și siluetele impunătoare, evocau o epocă în care călătoria cu trenul era o aventură, un simbol al conexiunii dintre regiuni îndepărtate.

Sunetul șuieratului, mirosul caracteristic de cărbune și forța brută degajată de pistoanele în mișcare au reamintit vizitatorilor de rolul crucial pe care calea ferată l-a jucat în industrializarea și modernizarea societății.

În contrast puternic, dar armonios, stăteau expuse cele mai recente realizări în domeniul transportului feroviar electric și diesel. Trenuri moderne, cu design aerodinamic și interioare confortabile, ilustrau direcția spre care se îndrepta viitorul.

Accentul era pus pe viteză, eficiență și confort sporit pentru pasageri. Tehnologii avansate, sisteme de semnalizare moderne și planuri ambițioase pentru electrificarea rețelelor feroviare naționale au subliniat angajamentul față de un transport feroviar mai rapid și mai ecologic.

Expoziția din 1965 nu s-a limitat doar la prezentarea de vehicule. Ea a oferit o perspectivă amplă asupra întregului ecosistem feroviar. Au fost expuse inovații în domeniul construcției de șine, al materialelor utilizate, al sistemelor de control al traficului și al logisticii feroviare. Standuri interactive și demonstrații au permis vizitatorilor să înțeleagă complexitatea operațiunilor feroviare moderne și eforturile constante de optimizare și modernizare.

Mai mult decât o simplă prezentare tehnică, expoziția a avut și o dimensiune culturală și socială. Calea ferată a fost și este un element important al identității naționale și al legăturilor interumane.

Expoziția a celebrat rolul gării ca punct de întâlnire și de plecare, importanța trenului în facilitarea comerțului și a turismului, și impactul său asupra dezvoltării urbane și rurale.
Privind retrospectiv, Expoziția Internațională de Transporturi din 1965 a fost un moment crucial pentru a înțelege traiectoria căii ferate. A fost o ocazie de a onora trecutul, de a celebra prezentul și de a privi cu optimism spre un viitor în care calea ferată continua să joace un rol esențial în mobilitatea persoanelor și a mărfurilor. Prin juxtapunerea elocventă a locomotivelor cu abur și a trenurilor electrice moderne, expoziția a ilustrat perfect evoluția constantă a acestui mod de transport fundamental, o călătorie continuă pe șinele timpului, dinspre un trecut plin de fum și fier către un viitor al vitezei și al eficienței.

Calea ferată Jibou - Baia Mare: o legătură feroviară esențială

Calea ferată Jibou - Baia Mare este o legătură vitală din nord-vestul României, conectând cele două orașe principale, Jibou și Baia Mare. Această linie feroviară a fost inaugurată pe 2 octombrie 1899, reprezentând un pas important în dezvoltarea transportului feroviar din zonă.
Inițial, această cale ferată a fost construită pentru a permite transportul eficient al resurselor minerale și agricole către alte regiuni ale țării. Deși nu a beneficiat de modernizări majore sau electrificare, această cale ferată păstrează încă o importanță semnificativă pentru regiune din punct de vedere economic și al conectivității.
În prezent calea ferată Jibou - Baia Mare rămâne un instrument crucial pentru transportul de resurse și mărfuri în zonă. Ea contribuie în continuare la dezvoltarea economică prin facilitarea transportului de lemn și alte produse din regiune, sprijinind astfel industria locală și comunitățile din jur.

Această legătură dintre zonele urbane și rurale din regiune oferă acces la servicii, educație și oportunități economice pentru locuitorii din zonă. De asemenea, permite o conexiune directă între Maramureș și alte părți ale țării.

În lungime de 58 de km, acest segment de linie de cale ferată este străbătută zilnic, în medie, de 13 perechi de trenuri de călători aparținând operatorilor CFR și Interregional. Trenurile parcurg, de regulă, această distanță între 60 și 90 de minute, în funcție de rang și restricții impuse. Sperăm ca în viitorul nu prea îndepărtat și acest segment de linie să fie inclus într-un proces de modernizare a infrastructurii, precum și adaptarea pentru transportul de mare viteză.

Din punct de vedere filatelic, linia a fost aniversată până acum în anii 1999 și 2019, după cum reiese din lucrarea „Elemente de patrimoniu filatelic al municipiului Baia Mare” apărută în anul 2021, unde regăsiți reproduceri ale pieselor realizate.

Acum, la aniversarea a 125 de ani de la inaugurarea liniei, în cadrul cercului filatelic al Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” din Baia Mare am realizat două plicuri aniversare unde în semi-ilustrația primului am surprins un automotor ADH 11 la intrarea în Someș Odorhei (aflat la 9 km de Jibou), iar în semi-ilustrația celui de al doilea am surprins automotorul IRC 95 80 0928 051, aparţinând operatorului Interregional călători, în gara Baia Mare pregătit de plecare către Jibou ca tren Regio 15888.

Suplimentar am mai realizat și o carte poștală ilustrată cu automotorul ADH 11 la intrarea în Someș Odorhei. Totodată, inginerul Lőrincz Tiberiu, membru AFFR și al Cercului Filatelic Satu Mare, a machetat o frumoasă ștampilă aniversară care a fost aplicată și pe corespondența expediată de la Oficiul Poștal nr. 1 din Baia Mare, în ziua de miercuri, 2 octombrie 2024, trei plicuri ocazionale surprinzând cele două gări în diverse perioade de timp precum și traversarea podului de la Ulmeni de către un tren tractat de o locomotivă cu abur în anul 1979, un timbru fără valoare și un carton filatelic.

Povestea evoluției căii ferate electrice din Estonia: de la începuturi modeste la o rețea extinsă

Cu o sută de ani în urmă, la data de 20 septembrie 1924, la ora 11:15 a.m., primul tren electric din statele baltice, format dintr-un automotor și trei vagoane, a pornit în călătoria sa inaugurală din stația Baltic. Calea ferată electrică avea atunci o lungime de 11 km, între Tallinn și Pääsküla, cu doar două opriri la Järve și Nõmme.

Pasagerii erau transportați la început de automotoare adaptate din vechile vagoane de călătorie, la care se puteau cupla până la patru vagoane de călători suplimentare. Calea ferată electrică a fost închisă între anii 1941 și 1946.
În 1946, calea ferată electrică a fost redeschisă cu material rulant provenit de la calea ferată din Berlin (S-Bahn). În 1947, s-a decis electrificarea secțiunii feroviare Pääsküla-Keila.

În 1958, a început și electrificarea rutei Keila-Klooga, iar materialul rulant produs la fabrica de vagoane din Riga și-a început serviciul pe această cale ferată. În 1962, s-a construit un nou depou pentru trenuri electrice în Pääsküla. Din 2013, trenurile electrice Stadler FLIRT au deservit pasagerii pe calea ferată electrică din Estonia. Până la sfârșitul anului 2024, lungimea totală a căii ferate electrificate pentru transportul de pasageri din Estonia se estimează să fie de 237 km.

 

145 de ani de la finalizarea construcției liniei de cale ferată Brașov - Predeal

Anul acesta se împlinesc 145 de ani de la finalizarea contrucției liniei de cale ferată Brașov - Predeal având o lungime de 26 de km. Primele lucrări au început în luna aprilie a anului 1876 din staţia Dârste (în prezent o gară amplasată în cartierul Dârste, la 6,2 km distanță de Gara Centrală din Brașov) spre Timişul de Sus şi spre Braşov (Gara Centrală) și au fost executate de către firma Greger-Sohn și Bandeson. Între Brașov și Predeal au fost construite stațiile Dârste, Timișul de Sus dar și halta Timișul de Jos. În anii '60 a devenit prima linie normală electrificată din rețeaua CFR.

Traseul este unul deosebit, într-un relief muntos și un traseu dificil din punct de vedere feroviar deoarece prezintă profil greu de munte. Tronsonul poate fi împărțit în trei secțiuni. Prima secțiunea, Brașov - Dârste, are o lungime de 6,2 km și, în mare parte, se află într-o zonă plată, urcând înainte de Dârste, cartier situat lângă DN 1, la ieșirea din oraș. Cea de a doua secțiune, Dârste – Timișu de Sus, are 10,2 km, urcând de la 680 m, la aproximativ 850 m. Viteza garniturilor este redusă de numeroasele curbe strânse, valoarea maximă fiind de 65 km/h pentru trenurile de călători, în timp ce trenurile de marfă rulează cu 40 km/h și cu tracțiune dublă. În cele din urmă, cea de a treia secțiune, Timișu de Sus – Predeal, are o lungime de 10,1 km și urcă de la circa 850 m la 1.032 m (cel mai înalt punct atins de trenurile românești). Și aici viteza este redusă de numeroasele curbe strânse, valoarea maximă fiind în prezent de 55 km/h pentru trenurile de călători, în timp ce trenurile de marfă rulează cu 35 km/h cu tracțiune dublă. Linia CFR Brașov - Predeal parcurge Valea Timișului, între pantele munților Postăvaru și Piatra Mare.

Cu profil muntos în special între Timișul de Sus și Predeal, secţia atinge declivitatea maximă de 25%₀, rezistenţă caracteristică fiind de 28%₀. Raza de curbură este de 275 m. Linia dintre Brașov și Predeal cuprinde două tuneluri: primul (Tunelul Mare) cu o lungime de 937 m,  iar cel de-al doilea (Tunelul Mic) de 104 m. Ambele au fost construite în perioada iulie 1876 - iunie 1878, și se află între stațiile Timişul de Sus şi Predeal.

Secția Brașov-Predeal rămâne una din emblemele peisajului feroviar românesc și una din cele mai importante linii din țară, din cadrul Magistralei 300. Pe aici trec zilnic peste 72 de trenuri de călători (aparținând operatorilor CFR, Regio, Softrans, Astra Trans Carpatic și Transferoviar care parcurg această distanță într-un interval de timp cuprins între 30 și 40 de minute) cât și numeroase trenuri de marfă.

110 ani de la darea în exploatare a liniei de cale ferată Valea Vișeului - Borșa

Calea ferată Valea Vișeului – Borșa (altitudinea de 665 m) a fost o cale ferată de legătură în România, în lungime de 55,2 km, cu linie simplă și neelectrificată. Ea făcea parte din magistrala CFR 409, traversând județul Maramureș, pe valea râului Vișeu.
La momentul construirii căii ferate, regiunea Transilvania aparținea de Regatul Ungariei. În anul 1872 a fost pusă în funcțiune Calea ferată Satu Mare – Sighetu Marmației. Astfel, Depresiunea Maramureșului a fost conectată, prin valea râului Tisa, la rețeaua de cale ferată. Construirea căii ferate Sighetu Marmației–Ivano-Frankivsk (1895) a dus la dezvoltarea și a altor zone din Maramureș.
Apoi guvernul ungar a planificat construirea unei linii în sud-estul comitatului Maramureș. Propunerea avea ca scop facilitarea transportului de lemn din pădurile din Munții Carpați și de acces la depozitele de minereu de la Baia Borșa. Pornind din localitatea Valea Vișeului, care era conectată la calea ferată Sighetu Marmației – Ivano-Frankivsk, a fost construită o cale ferată cu ecartament normal de-a lungul râului Vișeu prin Vișeu de Sus către Borșa. Această linie a fost deschisă traficului pe data de 18 septembrie 1913. Pe linie au fost stabilite următoarele opriri: Vișeu Bistra, Petrova, Leordina, Bocicoel, Vișeu de Jos, Vișeu de Sus și Moisei.
În 1949 a fost deschisă Calea ferată Salva – Vișeu de Jos, crescând astfel importanța căii ferate Valea Vișeului – Borșa. Aceasta a fost parte a legăturii feroviare care a conectat Maramureșul cu restul țării.
În martie 1997, tronsonul feroviar între Vișeu de Jos și Borșa a fost închis pentru traficul de persoane. La scurt timp linia a ajuns să fie cimentată, asfaltată, culeasă de pe teren, fie este acoperită de vegetație și de de alunecările de teren.
Pentru a marca aniversarea a 110 de ani de la darea în exploatare a acestei linii care a funcționat timp de aproape 85 de ani într-o minunată zonă a Maramureșului, Cercul filatelic al Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” din Baia Mare a realizat un plic ocazional (întreg poștal) în semiilustrația căruia regăsim un tren de călători surprins în localitatea Moisei în anul 1992.

Spre memoria istoriei: În anul 2003, aniversarea a 90 de ani de la inaugurarea acestei linii a fost marcată prin realizarea de către AFFR a unei ștampile poștale ocazionale, omologată de către FFR (imaginea din stânga). Din păcate până la această oră nu am găsit (întâlnit) nici o piesă circulată (plic aniversar, scrisoare sau carte poștală) care să poarte amprenta acestei ștampile. Dacă întâlniți în colecția dvs. o astfel de piesă, ar fi utilă la ilustrarea acestui eveniment în lucrarea „O istorie ilustrată a filateliei maramureșene” care se află în lucru. Puteți să-mi trimiteți scanările (color, la o rezoluție de 300 dpi) prin e-mail la adresa timbrufilatelic@yahoo.com. Vă mulțumesc.

Aniversări în istoria căilor ferate maghiare

Poșta maghiară a sărbătorit în primăvara acestui an cele două aniversări importante din istoria căilor ferate din 2023 prin lansarea unui bloc de patru timbre comemorative. Cu 150 de ani în urmă a fost produs primul tren cu aburi unguresc, iar acum 100 de ani primul tren electric a început să circule în Ungaria. Încasările suplimentare din două dintre timbrele blocului de patru timbre, în valoare de 150 de forinți, au fost donate pentru susținerea tinerilor colecționari de timbre. Cele zece mii de exemplare ale blocului de patru timbre comemorative, proiectat de artistul grafic Imre Benedek, au fost puse în circulație începând cu data de 4 aprilie 2023.
Căile Ferate de Stat din Ungaria (MÁV) au achiziționat primele locomotive de marfă de tipul Hatvan, clasa III b (denumite mai târziu „seria 355”) de la predecesorul lor, Calea Ferată de Nord Ungară (MEV), comandând ulterior mai multe astfel de locomotive. În Ungaria, producția de locomotive cu aburi a început în anul 1873. Prima locomotivă cu aburi cu ecartament normat din Ungaria a fost clasa III, numărul 108, construită sub licență austriacă în 1873, ulterior renumerotată și începând cu anul 1911, a primit numărul MÁV 335.001.
Căile Ferate de Stat din Ungaria au testat și o serie de locomotive electrice experimentale, denumită „MÁV V50”. Kálmán Kandó merită apreciere pentru că a fost un vizionar, reușind să depășească dezavantajele acestui sistem, în timp ce a păstrat avantajele sale. Rezultatul acestui proces de dezvoltare a fost locomotiva cu numărul de serie V50, iar sistemul de tracțiune de 50 Hz a fost introdus pentru prima dată în Ungaria.
Blocul de patru timbre comemorative și plicul de primul zi de emisiune înfățișează locomotivele aniversate. Plicul de primul zi conține o schiță a designului pentru conversiile prototipului seriilor MÁV V50, iar ștampila poștală specială de pe acesta este o reprezentare stilizată a unei roți de locomotivă electrică.

150 de ani inaugurarea căii ferate Sibiu – Copșa Mică

Calea ferată Sibiu - Copșa Mică este o cale ferată secundară (secția CFR 208) care face legătura între localitățile Sibiu și Copșa Mică, ambele situate în județul Sibiu. Linia are o lungime de 45 km, este simplă și neelectrificată și are prevăzute 13 opriri în linie curentă (Gara Sibiu, Sibiu hc., Ocna Sibiului Hm., Băile Ocna Sibiului hc., Mândra h., Loamneș H.m., Hășag h., Veseud h., Șeica Mare hc., Șeica Mare, Agârbiciu h., Axente Sever h. și Copșa Mică). Tronsonul a fost inaugurat pe 11 octombrie 1872, fiind unul dintre cele mai vechi tronsoane de cale ferată din Transilvania. Este o cale ferată de importanță semnificativă deoarece este o secție de legătură între magistralele CFR 200 (spre Vințu de Jos pornind de la Sibiu) și 300 (spre Mediaș pornind dinspre Copșa Mică). În afară de punctele terminus, un alt oraș deservit de această cale ferată este stațiunea Ocna Sibiului. În prezent transportul călătorilor pe acest segment de linie este asigurat de trenuri regio și regio-expres aparținând companiilor Interregional Călători și CFR Călători, durata călătoriei fiind de aproximativ o oră și douăzeci de minute. Majoritatea trenurilor de pe această linie oferă servicii pentru biciclete, clasa 1 și clasa 2. Cu prilejul acestei aniversări am machetat un plic aniversar în care vedeta este automotorul AM 78 0785 surprins de fotograful Werner Brutzer în anul 1997 staționat în Copşa Mică.

130 de ani inaugurarea căii ferate Iași - Vaslui

Anul acesta se împlinesc 130 de ani de când a fost inaugurată lina de cale ferată Iași - Vaslui. Gara Iași a fost construită într-o zonă mlăștinoasă de pe șesul Bahluiului. Lucrările la clădirea gării au întârziat mult. Pentru a ieși din mlaștină, constructorii au înălțat terasamentele cu aproximativ doi metri. Aflat într-o vizită la Iași, principele Carol a inspectat gara la 21 aprilie 1869, fiind întâmpinat de inginerul șef al companiei austriece și de întregul personal. Lipsa de stabilitate a solului a determinat tasarea clădirii, întreaga aripă de sud crăpându-se și rămânând separată de corpul central.
Clădirea gării a fost construită în stil venețian-gotic. Fațada sa este inspirată de fațada Palatului Dogilor din Veneția. Clădirea centrală avea o lungime de 133,8 m și 113 camere. În partea centrală, la etaj, se află o loggie cu cinci ochiuri și coloane de piatră sculptată, având deasupra trei ogive, tot sculptate. Proiectul prevedea ca în ogiva centrală să fie amplasat un ceas cu cadranul transparent. Clădirea a fost văruită în roz-bombon, iar loggia era roșie. Gara Iași se afla în contrast cu zona verde (șesul Bahluiului) în care a fost ridicată, scriitorul Ion Mitican asemănând-o cu „o cetate de foc, ridicată în mijlocul unei delte înverzite”. În fața Gării a fost amenajată o piață și o stradă care ducea în Piața Unirii.
Între anii 1889-1892 a fost construită calea ferată Iași-Buhăiești-Vaslui, inaugurată la 19 aprilie/1 mai 1892. Cu aceasta ocazie, se construieste și clădirea actualei gări „interne” Nicolina, iar calea ferată dintre stația Iași și nou înființata stație Nicolina este transformată din linie încălecată cu 4 șine în linie normală simplă. Între Ramificația Nicolina și Socola Grupa A, exista o linie ferată (simplă electrificată) de racord, care permite accesul din direcția Vaslui în direcția Ungheni, evitând rebrusarea în stația Nicolina.
Gara originală din Vaslui a fost proiectată de Anghel Saligny însă a fost distrusă aproape complet în timpul celui de-al doilea Război Mondial. Gara actuală a fost modernizată și redeschisă în toamna anului 2013.
În prezent pe această relație circulă 17 perechi de trenuri de călători, în relație directă, aparținând companiilor Regio Călători și CFR Călători, traseul fiind parcurs într-un interval de timp cuprins între o oră și cinci minute și o oră și 46 de minute.

Centenarul liniei de cale ferată Satu Mare – Baia Mare

Cu ocazia aniversării a 100 de ani de la darea în exploatare a liniei de cale ferată Satu Mare – Baia Mare, filateliștii sătmăreni au realizat o flamă publicitară cu dată variabilă care a fost aplicată pe un plic tematic în a cărei semiilustrație se poate observa o locomotivă electrică aparținând Regionalei Cluj a CFR. Ștampila (omologată de AFR cu nr. FV 187) reproduce imaginea gării CFR din Satu Mare, schema liniei de cale ferată dintre cele două localități, precum și legenda „6 iulie 194 // 100 / ani // CALEA / FERATĂ // SATU MARE / BAIA MARE” în care se intercalează o cunună de lauri. Ștampila a fost aplicată la Oficiul Tranzit Satu Mare. De la acest eveniment am identificat, răsfoind site-ul Delcampe, doar piesa din imaginea alăturată. Din dorința de a o include în viitoarea ediție a lucrării dedicate filateliei Maramureșului apelăm la generozitatea colecționarilor cu rugămintea de a ne furniza o imagine mai clară a unei piese similare. De asemenea avem rugămintea de a ne semnala dacă mai există și alte piese filatelice realizate cu acest prilej. Și informațiile de natură documentară ne sunt de un real folos. Cei care doresc ne pot trimite scanările lor (color, de preferat la o rezoluție de 300 dpi) prin e-mail pe adresa timbrufilatelic@yahoo.com. Vă mulțumim anticipat pentru colaborare.

145 de ani inaugurarea căii ferate Arad – Seleuș

Marți, 1 februarie 2022, se împlinesc 145 de ani de când calea ferată Arad - Seleuș a fost dată în folosință. Consultând secțiunea de evenimente filatelice al site-ului Poștei Române nu am regăsit nici un comunicat de presă privind aplicarea vre-unei ștampile aniversare în acest an. Pentru a marca totuși aniversarea liniei am machetat un întreg poștal - plic (click pe imagine pentru mărire) în care am surpins locomotiva DA-60-1097-9 (actuala 92-53-0-60-1097-4) în stația Sântana tractând vagoanele trenului R3127 pe data de 3 decembrie 2006. Dacă totuși se va aplica undeva o ștampilă aniversară și se dorește utilizarea acestei machete, ea poate fi listată pe plicuri format C6 (drept mulțumiri îmi puteți trimite și mie un plic obliterat cu o astfel de ștampilă).

Plic aniversar realizat în 1997 cu data de 1 februarie.

 

Linia de cale ferată Arad - Seleuș are o lungime de 44 km și face parte din sectorul de linie Arad - Brad în lungime totală de 167 km și a fost inaugurată în anul 1877. Astăzi este tranzitată de patru perechi de trenuri Regio (operate de CFR Călători) care parcurg acestă distanță între 55 de minute și 69 de minute. Data exactă a dării în folosință a acestei linii nu este încă pe deplin lămurită, surse diferite menționând atât zilele de 1 februarie cât și cea de 8 februarie. De exemplu în anul 1997 la aniversarea a 120 de ani de la inaugurarea liniei s-a folosit data de 1 februarie, iar în anul 2017 s-a utilizat ziua de 8 februarie.

Plic aniversar realizat în 2017 cu data de 8 februarie (colecția Leonard Alexandru Pop).

Linia începe din Arad situată la altitudinea de 107 m și coboară încet spre Sântana (106 m altitudine) urmând valea Crișului Alb. Declivitatea traseului oscilează între 1 și 3 mm/m, raza minimă a curbelor fiind inițial de 230 m, care după anul 1920 a fost îmbunătățită la 300 - 350 m. La inaugurarea liniei au fost organizate stații cu linii de întâlnire a trenurilor care circulă în sensuri opuse sau pentru efecturarea manevrei la: Utvinișul Nou, Zimandul Nou, Cărămidărie, Salonta, Cherechiș, Șiria și Pâncota. În aceste stații se încărcau vagoane cu cereale și cu produse ale industriei forestiere.