Publicitate

05 ianuarie 2023

În 5 ianuarie 2023, la Reșița ne aducem aminte de Papa emerit Benedict al XVI-lea

Comunitatea romano-catolică de la Parohia „Maria Zăpezii” din Reșița este aproape de întreaga omenire care în aceste zile își ia rămas bun de la Papa emerit Benedict al XVI-lea. În ziua înmormântării, 5 ianuarie 2023, la Biserica parohială „Maria Zăpezii” din Reșița se va celebra, începând cu ora 17.30, o Sfântă Liturghie pentru sufletul + pp. Benedict al XVI-lea.
În aceeași zi, între orele 12.00 și 16.00, Asociația Caritativă „Sfântul Vincențiu de Paul” din   Reșița, împreună cu Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița organizează o expoziție de cărți în limbile română și germană precum și de filatelie dedicate papei emerit, care pot fi vizitate la Biblioteca Germană „Alexander Tietz” Reșița.
De asemenea, prin grija Forumului Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin și a Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița, pentru aceeași dată de 5 ianuarie 2023, a fost editat un plic filatelic ocazional. Având aprobarea Poștei Române, întreaga corespondență care este trimisă în data de 5 ianuarie 2023 de la Oficiul poștal Reșița 1 este obliterată cu o ștampilă  filatelică ocazională, astfel marcându-se și la Reșița trecerea în eternitate a Papa emerit Benedict al XVI-lea.

Erwin Josef Țigla

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Publicitate

Persoane interesate