Publicitate

14 ianuarie 2023

Animale umanizate în timbrele pentru copii

Nu pot să mă despartat de magia sărbătorilor din această iarnă fără să vă prezint o altă emisiune demnă de filatelia pentru copii. Tanja Majerus a machetat pentru Luxemburg emisiunea „Crăciun 2022” care a apărut la ghișeele poștale pe data de 15 noiembrie 2022, fiind disponibilă în coli de câte 12 mărci poștale (4 rânduri x 3 coloane), pentru fiecare valoare nominală în parte.
Artista dă dovadă de un adevărat talent în a da viață personajelor și animalelor imaginare. Dacă ar fi scene reale, cele două timbre (35 x 35 mm) ar arăta copii împodobind un copac (este timbrul de 1,00 + 0,10 euro) sau construind un om de zăpadă (1,40 + 0,15 euro). Pe de altă parte, ea a pictat aceste reprezentări tipice de iarnă propunând o nevăstuică vicleană, un arici timid, un bursuc foarte confortabil și o cârtiță jucăușă. Emisiunea este însoțită de un FDC.
Timbrele au făcut deliciul celor mici și au înfrumusețat scrisorile și vederile din sărbătorile care (încă nu) s-au încheiat. (Surse: VaccariNews, Colnect, Wopa+)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Publicitate

Persoane interesate