Publicitate

18 mai 2022

Einstein și vagonul restaurant

Albert Einstein a fost un fizician german, laureat al premiului Nobel în 1921, care a emigrat în 1933 și s-a stabilit în Statele Unite ale Americii în 1940. Următoarea întâmplare s-a petrecut în ultima decadă a vieții sale și este mai puțin cunoscută tânărului cititor. 

Într-una din călătoriile sale cu trenul și șimțind că îi este foame, savantul se îndreptă către vagonul restaurant. Luând de pe masă lista cu meniul, începu să-și caute ochelarii. Negăsindu-i, îl rugă pe ospătar să-i citească cu voce tare lista respectivă. Acesta, cu compătimire, privi la omul cărunt și îi spuse:

- Scuzați-mă, îmi pare foarte rău, dar nici eu nu știu să citesc.

Marca poștală cu care am ales să ilustrăm această, să-i spunem anecdotă, a fost emisă în anul 1980 cu prilejul comemorării a 25 de ani de la moartea marelui om de știință. Este însă unul dintre puținele timbre (dacă nu chiar unicul) pe care fostul profesor universitar apare purtând ochelari.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Publicitate

Persoane interesate