Câteva considerații privind emisiunea de timbre „Pavel Tcacenco”

Marca poștală RO#1442

Pavel Tcacenco (născut Iakov Antipov sau Antip) a fost un activist comunist român de etnie rusă, unul din principalii lideri ai mișcării comuniste din Basarabia și România anilor 1920.

Biografie
Iakov Antipov s-a născut pe 7 aprilie 1901 în satul Novosavițcaia (astăzi în Transnistria). Tatăl său, Iakov Antipov era muncitor feroviar originar din Smolensk. Mama, Smaragda Dimitrievna Antipova, provenea dintr-o familie greco-sârbă din Reni. În 1902 familia s-a mutat în Tighina. După terminarea liceului în 1917, Pavel a plecat la Petrograd pentru a urma Dreptul. Aici a intrat în mișcarea revoluționară rusă, sub numele de Tcacenco. A participat la mișcările revoluționare din februarie și octombrie. La sfârșitul anului 1917 revine acasă pentru a propăvădui cauza comunistă.

Cartea maximă

După Unirea Basarabiei cu România, este ales în octombrie 1919 secretar al comitetului comunist din Chișinău, iar apoi al organizației regionale de partid. Stabilește contacte cu Alecu Constantinescu, unul din liderii comuniști ai organizației din București. Pe 6 august 1920 Tcacenco este arestat împreună cu alți câțiva activiști. În 17 august reușește să scape din custodie, îndreptându-se spre Iași. În februarie 1921 curtea marțială din Chișinău îl condamnă în la pedeapsa cu moartea (în lipsă).
În Iași, Pavel Tcacenco asistă la organizarea mișcării comuniste locale. În martie 1921 are loc la Iași conferința organizației comuniste, Tcacenco este ales în comitetul central al acesteia. Susține în timpul dezbaterilor crearea unei mișcări comuniste unice, membră a Partidului Socialist Român, opunându-se ideii de a crea mai multe organizații locale diferite. Este arestat alături de majoritatea delegaților de către autoritățile române pe 26 martie.

Timbrul cu supratipar (RO#1514)

Tcacenco a făcut parte din grupul comuniștilor judecați în Procesul din Dealul Spirii (ianuarie-iunie 1922), când atacul asupra senatului condus de anarhistul Max Goldstein a condus a interzicerea mișcării. La proces Tcacenco admite că a distribuit materiale de propagandă comuniste, dar neagă orice legătură cu atacul. Cei mai mulți acuzați au fost achitați sub presiunea opiniei publice, însă Tcacenco a fost condamnat la închisoare. Curtea Supremă a anulat sentința din 22 septembrie, dispunând rejudecarea cauzei în fața Consiliului de Război al Corpului 5 de Armată, în Constanța. Tcacenco reușește să scape din nou din custodie pe 2 aprilie 1923 și pleacă în București. Aici se alătură mișcării comuniste, dar este prins din nou de autorități. Readus la Constanța, este rejudecat, decizându-se că faptele sale au un caracter politic, căzând sub incidența amnestiei regale din anul 1922. Nu este totuși eliberat, fiind retrimis la Chișinău pentru rejudecarea deciziei din februarie 1921.

Bloc de 4

În August 1923 sentința este anulată, Tcacenco fiind obigat să părăsească țara în 30 de zile. Pleacă în Praga. În timpul exilului lucrează pentru Comintern. În 1924, la al treilea congres al Partidului Comunist Român este ales membru în Comitetul Central, în martie și aprilie 1925 reprezentând Partidul în Comitetul Executiv al Internaționalei. Aici participă în comisiile politice, comerciale și rurale. Tcacenco revine pentru scurt timp în România în iulie 1925, dar este nevoit să plece din nou la Praga, fiind înștiințat că este urmărit pentru a fi arestat. În 1926 revine în București, contribuind la organizarea Blocului muncitorilor și țăranilor, o organizație legală al Partidului Comunist Român creată în vederea participării la alegerile din 1926.

Scrisoare „alte localități” circulată pe relația
Cluj-Sibiu expediată pe 25 februarie 1953

Pe 15 august 1926 în timpul unei întâlniri cu liderii comuniști Boris Ștefanov și Timotei Marin, sunt înconjurați de poliție. Tcacenco este împușcat, dar reușește să scape, fiind capturat peste câteva ore. Este trimis pentru a fi judecat la Tighina, dar, în timpul deplasării este ajutat să evadeze de către comuniștii din Chișinău. Ajungând la Soroca, încearcă să treacă granița în Uniunea Sovietică. Este din nou capturat în timp ce încerca să treacă Nistrul, este torturat apoi executat pe data de 5 septembrie 1926. Mormântul său nu a fost aflat niciodată.

Recomandată-expres (3,25 lei),
alte localități, expediată pe
10 octombrie 1952

Premisele emisiunii filatelice
După instaurarea comunismului în România, este onorat de propaganda comunistă alături de alți ilegaliști comuniști uciși de autoritățile române. La comemorarea a 25 de ani de la moartea lui Pavel Tcacenco, pe data de 15 decembrie 1951 a fost emisă o marcă poștală, prilej cu care a fost realizată și o carte maximă care s-a pus în circulație în prima zi a emisiunii. Emisiunea de timbre a fost pusă în circulație câteva zile mai târziu, pe data de 22 decembrie 1951.

Scrisoare „alte localități”
expediată pe 8 august 1953

Caracteristicile tehnice
Timbrul, cu valoarea nominală de 10 lei, de culoare negru-oliv, are dimensiunea de 26 x 42 mm și a fost imprimat în coli de 100 de bucăți dantelate 13½ și 14:14½. Mărcile au fost tipărite în heliogravură pe hârtie albă cu filigran RPR (XV și XVI) cu gumă albă. Timbrul este indentificat în cataloagele filatelice la pozițiile: RO #1442, Yv #1178, Mi #1294, G #2142, S #811, Z #1405. În decursul anului 1952, în urma reformei monetare din luna ianuarie (când un leu nou valora 20 de lei vechi), 60.000 de timbre sunt supratipărite începând cu 28 ianuarie, tirajul pentru emisiunea inițială fiind stabilită la 300.000 exemplare. Noua emisiune, cu supratipar roșu de 10 bani, este indentificată în cataloagele filatelice la pozițiile: RO #1514, Yv #1228, Mi #1352, G #2220, S #872, Z #1478.

Eroare filatelică: urmă de OZN
înainte de supratipar

Cartea maximă oficială prezintă un desen în culoare neagră care înfățișează portretul lui Pavel Tcacenco reprodus pe timbru. Textul înscris cu majuscule este: „Pavel Tcacenco / Erou al tineretului / 1926-1951”. Marca poștală a fost anulată de o ștampilă rotundă cu diametrul de 3,4 cm cu textul scris cu majuscule: „25 ani de la moartea lui Pavel Tcacenco / 15 decembrie 1951 / București / Poșta”, aplicată în tuș roșu.

Macheta timbrului aparține pictorului și garficianului Cristea Müller, fiind cea de a zecea emisiune din cele 21 pe care le-a machetat. Născut în București, în anul 1905, artistul a lucrat afișe, grafică publicitară și garafică de carte. Pentru Poșta Română de-alungul carierei sale a machetat 58 de mărci poștale.

Supratipar deplasat în jos
și spre stânga

Erori și varietăți
Pe lângă varietățile de dantelură și filigran prezentate generic în capitolul anterior, cercetărorii Sergiu Găbureac și Pavlic Macarie au determinat varietăți la poziția filigranului, acesta fiind identificat în pozițiile 2 și 4 la emisiunea inițială și pozițiile 1, 2, 3 și 4 la emisiunea cu supratipar. Emil Patapie-Raicu semnala erori la emsiunea cu supratipar, precum lipsa punctului de pe i din cuvântul Bani sau (urmă de) amprentă cui (OZN) înainte (și/sau după) supratipar. Se asemenea se cunosc exemplare cu supratipar deplasat în sus, în jos, în lateral sau în două situații simultan.

Eroare filatelică: OZN în fața
supratiparului și lipsă punct pe i
în cuvântul Bani

Aspecte poștale
La data punerii în circulație a emisiunii marca a putut fi folosită pentru completarea tarifului undei scrisori „alte localități” cu greutatea de până în 20 de grame (11 lei). La 28 ianuarie 1952 intră în vigoare noile tarife poștale, iar în urma supratiprii mărcii noul nominal acoperea mai multe servicii poștale. Astfel emisiunea cu supratipar poate fi întâlnită în compoziția francaturilor mixte atât în componența scrisorilor loco (0,35 lei), a celor interne (0,55 lei) cât și a cărților poștale simple (0,30 lei) sau a celor ilustrate (0,37 lei). Timpul scurt în care au putut fi folosite timbrele din prima emisiune fac ca circulațiile francate cu aceste mărci să fie căutate de către amatorii de istorie poștală. Recomandarea mea este că dacă dețineți circulații francate cu aceste mărci, fie ele cu sau fără supratipar, să le păstrați intacte, fără a încerca să îndepărtați timbrele de pe ele.

Cote și cotații
În ceea ce privește cotele acestei emisiuni am făcut o medie a prețurilor de vânzare a unor piese găsite pe mai multe site-uri de comerț electronic. Valorile obținute sunt pur orientative, prețul final (corect) find dat în urma negocierilor dintre vânzător și cumpărător:

emisiunea din 1951:
marca neștampilată: 4,85852942 lei
perechea: 5,375 lei
bloc de 4: 37,55 lei
varietate filatelică (cele două mărci cu filigranul în pozițiile 2 și 4): 4,9557000084 lei
marca ștampilată poștal: 2,830909091 lei
perechea: 3,26 lei
bloc de 4: 10,00 lei
marca ștampilată de complezență: 1,17 lei
maxima: 42,1037037 lei

emisiunea din 1952 (cu supratipar):
marca neștampilată: 9,574230769 lei
perechea: 13,00 lei
bloc de 4: 65,61333333 lei
marca ștampilată poștal: 2,536551724 lei
perechea: 3,99 lei
bloc de 4: 37,50 lei
marca ștampilată de complezență: 1,44 lei
Erori filatelice:
amprentă cui (OZN) în fața supratiparului și lipsă punct pe i:
10,214230769 lei (neștampilat) | 2,836551724 lei (ștampilat)
urmă de cui (OZN) înainte sau după supratipar:
9,894230769 lei (neștampilat) | 2,736551724 lei (ștampilat)
Varietăți filatelice:
cele patru mărci cu filigranul în pozițiile 1, 2, 3 și 4: 10,91462307666 lei (neștampilat)
supratipar deplasat: 11,10610769204 lei (neștampilat) | 2,6633793102 lei (ștampilat)

Câteva concluzii
În timpul realizării acestui mic studiu am constatat că din emisiunea inițială (cea din 1951) numărul de timbre neștampilate existente pe piață în prezent este foarte mare. Este oarecum normal deoarece timpul scurt de la lansarea emisiunii și până la reforma monetară (mai puțin de o lună de zile) nu a permis o absorbție foarte mare a timbrelor în circuitul poștal. Am întâlnit câteva exemplare de timbre obliterate cu ștampila „prima zi” în tuș negru (de complezență). Cele existente cu tuș roșu tind să cred că au fost desprinse de pe maxime.

În ceea ce privește emisiunea cu supratipar (cea din 1952) lucrurile stau cu totul altfel. Chiar dacă există o ofertă mare de timbre neștampilate, numărul celor ștampilate depășește cu mult cererea. Acest lucru este dat și de utilizarea intensă a acestor mărci în circuitul poștal (cel puțin doi ani de zile după amprenta unor ștampile). Cu toate acestea există, și nu puține, mărci ștampilate de complezență. Știu că din punct de vedere calitativ aceste mărci „arată” mult mai bine (în comparație cu cele ștampilate poștal), însă din punct de vedere filatelic valoarea lor este mult mai mică. Poate fi însă o provocare pentru cei pasionați de studiul ștampilelor de complezență.

Bibliografie
Wikipedia, Pavel Tcacenco, din 17 noiembrie 2021, https://ro.wikipedia.org/wiki/Pavel_Tcacenco, resursă on-line accesată la data de 5 mai 2022
Revista „Filatelie”, nr. 16-17/1952
Gheorghe Tudor, Mărcile poștale românești 1858-2009, București, 2009, ISBN 978-973-0-05451-4
I.C.S. Filatelia, Catalog filatelic al Republicii Populare Române, Editura de Stat pentru Imprimate și Publicații, București, 1957
Sergiu-Marian D. Găbureac, România - curiozități și varietăți filatelice - 1903-2006 - catalog specializat semiilustrat, Biblioteca Bucureștilor, București, 2010, ISBN 978-973-8369-66-5
Sergiu-Marian D. Găbureac, România - erori filatelice - 1903-2006 - catalog specializat semiilustrat, Biblioteca Bucureștilor, București, 2008, ISBN 978-973-8369-22-1
Cristian Andrei Scăiceanu, Dicționarul machetatorilor mărcilor poștale românești, Oscar Print București, 2018, ISBN 978-973-668-480-7
Călin Marinescu, Tarifele, taxele și gratuitățile poștale în România, 1841-2008, vol. 1, Ed. Medro, București, 2008, ISBN 978-973-8487-29-1