Tocana cu patru ași

Erau diminețile acelea în care, răsfoind corespondenta filatelică, descopeream în plicuri mai mult decât timbre – fragmente de viață, cultură și, uneori, gust. Într-un astfel de plic, primit recent din Spania, am găsit o coliță filatelică aparte, emisă la jumătatea lunii iunie 2025 în cadrul seriei „Spania în 19 preparate”. Era dedicat Navarrei, o regiune cunoscută pentru peisaje fertile și tradiții păstrate cu grijă. Iar timbrul – viu colorat, cald – purta numele unei rețete simple, dar cu o reputație regală: tocana de legume.
Desigur, nu era o tocană oarecare, ci Menestra de Verduras de la Ribera Navarra, o bijuterie gastronomică ce pune în scenă patru dintre cele mai nobile legume ale pământului navarez: anghinarea, sparanghelul, mazărea și bobul. În filatelie, unele emisiuni sunt definite de claritatea detaliului și armonia compoziției. Tocmai așa e și această rețetă: aparent modestă, dar cu o arhitectură gustativă de o finețe desăvârșită.
Legenda locală spune că această tocană nu a apărut în rețetele vechi ale bunicilor, ci abia în secolul XX, când oamenii au început să înțeleagă – și să aprecieze – valoarea nutrițională a legumelor. Nu a fost un preparat născut din lipsă, ci din convingerea că simplitatea, dacă e respectată cu strictețe, poate egala rafinamentul. Tocmai de aceea, în varianta autentică din Tudela, nu vei găsi ceapă, nici chorizo, și nici tulpini de anghinare. Doar cele patru legume regale, alese în sezon, fierte separat cu grijă milimetrică și unite apoi într-un dans al gustului – acompaniate, poate, de un strop de usturoi verde.
Mi-am imaginat cum ar arăta această scenă într-un muzeu filatelic culinar: blocul poștal, cu o tușă delicată de acuarelă, redând un bol rustic cu tocana fierbinte, aburindă, în fundal câmpurile din Navarra, iar în colț, discret, sigla Academiei de Gastronomie din Navarra – curatorii acestui mic deliciu transpus în imagine poștală.
Această emisiune nu este doar o invitație la descoperirea unei rețete, ci și o formă de educație. Ne amintește că tradiția nu se păstrează doar în manuale, ci și în timbre, în gusturi, în gesturi. Tocana navareză este un act de respect față de pământ, față de anotimpuri și, mai ales, față de simplitate. Iar blocul emis în această vară devine, astfel, un mic ambasador al unui patrimoniu culinar care refuză graba și excesul.
Într-o lume în care poșta pare să-și piardă glasul, aceste emisiuni tematice sunt scrisorile unei culturi care încă mai știe să tacă și să guste.
Iar eu, filatelist și povestitor, nu pot decât să-mi doresc ca într-o zi, lângă ștampila de pe plic, să simțim și un vag parfum de anghinare și sparanghel.