Povestea părului din livadă și a timbrului uitat într-o carte

Era o dimineață blândă de septembrie, iar în livada de la marginea satului, părul bătrân își legăna alene crengile sub greutatea fructelor coapte. Niciun alt copac nu avea parfumul discret, dar atât de pătrunzător, al perelor galbene cu obraji rozalii.

Stătea acolo de zeci de ani, martor tăcut al verilor copilăriei, al scrisorilor scrise cu pix albastru și al timbrelor lipite cu limba, cu grijă și emoție.
Mi-am amintit de el într-o zi când răsfoiam o veche carte de filatelie. Dintre paginile îngălbenite de vreme a căzut un timbru cu o pară aurie, stilizată elegant pe un fundal verde-oliv.

Provenea dintr-o emisiune românească dedicată pomilor fructiferi. În acel moment, imaginea părului din livadă a revenit în minte cu o claritate surprinzătoare – acel copac înalt, cu scoarță crăpată, sub care bunicul își lăsa pălăria și tăia, cu briceagul, câte o pară pentru noi, nepoții.
Părul (Pyrus communis) este mai mult decât un simplu pom fructifer – este o prezență caldă în cultura populară, în legendele țărănești și, desigur, în filatelie. România l-a ilustrat de-a lungul timpului în mai multe serii filatelice: „Fructele - izvor de sănătate”, „Trăiește sănător”, „Florile livezilor”, fiecare timbru spunând, în tăcerea sa colorată, o poveste despre roade, anotimpuri și răbdare.

Și alte țări i-au dedicat timbre părului – de la desenul botanic detaliat, cum este cazul unor emisiuni poloneze sau elvețiene, până la reprezentări stilizate, simbolice, în emisiuni tematice despre agricultură, tradiții sau gastronomie.
Pentru filatelist, aceste timbre nu sunt doar reprezentări grafice. Sunt veritabile capsule ale memoriei, care aduc înapoi mirosul de toamnă, clinchetul borcanelor de dulceață și vorbele blânde ale bunicilor.

Un timbru cu o pară e o fereastră deschisă spre o lume mai tihnită, în care scrisorile aveau greutate, iar timbrele purtau parfum de fruct copt.
Azi, de câte ori primesc sau descopăr un timbru cu părul sau cu fructele sale, simt că recitesc o carte poștală scrisă de copilul care am fost. Iar filatelia, cu toată tăcerea ei colorată, nu face altceva decât să conserve ceea ce credeam pierdut: un copac, o pară, un zâmbet din trecut.