Fridtjof Nansen (n. 10 octombrie 1861, Vestre Aker, Suedia-Norvegia – d. 13 mai 1930, Polhøgda, Norvegia) a fost un explorator, om de știință, diplomat, umanitarist norvegian, laureat al Premiului Nobel pentru Pace. Campion la schi și la patinaj în tinerețe, a condus echipa care a efectuat prima traversare a Groenlandei prin interior în 1888, și a devenit celebru pe plan internațional după ce a ajuns la 86°14′ latitudine nordică în cadrul expediției spre Polul Nord din 1893–96. Deși a renunțat la explorări după ce s-a întors în Norvegia, tehnicile și inovațiile sale de călătorie polară, în ceea ce privește echipamentul și îmbrăcămintea, au influențat o generație de expediții arctice și antarctice.
La 17 ianuarie 1919, Nansen s-a căsătorit cu Sigrun Munthe, o veche prietenă cu care avusese o relație amoroasă în 1905, pe când Eva încă trăia. Copiii lui Nansen s-au opus căsătoriei, care s-a dovedit a fi una nefericită; o cunoștință scria despre ei în anii 1920 că Nansen părea insuportabil de nefericit și Sigrun era cufundată în ură.
În 1926 Nansen a fost ales rector al Universității St Andrews din Scoția, primul străin care a deținut acest post în mare parte onorific. A profitat de ocazia discursului inaugural pentru a-și trece în revistă viața și filosofia, și pentru a lansa un apel adresat tinerilor generației următoare
Între diferitele îndatoriri și responsabilități, Nansen continuase să își ia vacanțe la schi atât cât a putut. În februarie 1930, la 68 de ani, a luat o scurtă pauză în munți cu doi vechi prieteni, care au observat că Nansen se mișca mai încet ca de obicei și că părea să obosească repede. La întoarcerea la Oslo, a stat în pat mai multe luni, lovit de gripă și apoi de flebită, și a fost vizitat de regele Haakon al VII-lea.
Nansen a murit de infarct, acasă, la 13 mai 1930. A primit funeralii naționale nereligioase, înainte de a fi incinerat, cenușa sa fiind depusă apoi sub un copac din Polhøgda. Fiica lui Nansen, Liv, a consemnat că nu s-au ținut discursuri, ci a fost doar muzică: Moartea și Fecioara de Schubert, ce obișnuia Eva să cânte. Printre numeroasele omagii primite ulterior s-a numărat cel al lui Lord Robert Cecil, coleg delegat la Liga Națiunilor, care a vorbit despre anvergura muncii lui Nansen, depusă fără vreo grijă față de propriul interes și față de propria sănătate: „orice cauză bună a avut susținerea ei. A fost un pacificator neînfricat, prieten al dreptății, mereu avocat al celor slabi și în suferință”.
La 17 ianuarie 1919, Nansen s-a căsătorit cu Sigrun Munthe, o veche prietenă cu care avusese o relație amoroasă în 1905, pe când Eva încă trăia. Copiii lui Nansen s-au opus căsătoriei, care s-a dovedit a fi una nefericită; o cunoștință scria despre ei în anii 1920 că Nansen părea insuportabil de nefericit și Sigrun era cufundată în ură.
În 1926 Nansen a fost ales rector al Universității St Andrews din Scoția, primul străin care a deținut acest post în mare parte onorific. A profitat de ocazia discursului inaugural pentru a-și trece în revistă viața și filosofia, și pentru a lansa un apel adresat tinerilor generației următoare
Între diferitele îndatoriri și responsabilități, Nansen continuase să își ia vacanțe la schi atât cât a putut. În februarie 1930, la 68 de ani, a luat o scurtă pauză în munți cu doi vechi prieteni, care au observat că Nansen se mișca mai încet ca de obicei și că părea să obosească repede. La întoarcerea la Oslo, a stat în pat mai multe luni, lovit de gripă și apoi de flebită, și a fost vizitat de regele Haakon al VII-lea.
Nansen a murit de infarct, acasă, la 13 mai 1930. A primit funeralii naționale nereligioase, înainte de a fi incinerat, cenușa sa fiind depusă apoi sub un copac din Polhøgda. Fiica lui Nansen, Liv, a consemnat că nu s-au ținut discursuri, ci a fost doar muzică: Moartea și Fecioara de Schubert, ce obișnuia Eva să cânte. Printre numeroasele omagii primite ulterior s-a numărat cel al lui Lord Robert Cecil, coleg delegat la Liga Națiunilor, care a vorbit despre anvergura muncii lui Nansen, depusă fără vreo grijă față de propriul interes și față de propria sănătate: „orice cauză bună a avut susținerea ei. A fost un pacificator neînfricat, prieten al dreptății, mereu avocat al celor slabi și în suferință”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu