Pentru a sărbători un secol de la nașterea Papei Ioan Paul al II-lea (1920-2005), canonizat de Biserica Catolică în anul 2014, Romfilatelia introduce în circulație luni, 18 mai 2020, emisiunea de mărci poștale Centenarul nașterii Sfântului Ioan Paul al II-lea.
Pe timbrul emisiunii de mărci poștale, cu valoarea nominală de 8,50 lei (corespondență externă prioritară cu greutatea de până în 50 de grame), este ilustrat Papa Ioan Paul al II-lea în veșminte liturgice, ținând în mâna stângă cârja pastorală, iar pe cap are așezată mitra. Pe colița dantelată a emisiunii, având timbrul cu valoarea nominală de 29 lei (corespondență externă prioritară cu greutatea cuprinsă între 500 și 1.000 de grame), este ilustrat Papa Ioan Paul al II-lea, atât în veșminte liturgice, cât și în reverendă albă, alături de Bazilica Sf. Petru din Roma și celebra statuie Pietŕ realizată de artistul renascentist Michelangelo Buonarroti.
Albumul filatelic, realizat într-un tiraj limitat de 311 exemplare, este echipat cu blocul special de 2 timbre nedantelate împreună cu plicul „prima zi” al emisiunii cu ștampila „prima zi” aplicată în clar în folio aur. Ambele produse sunt numerotate de la 001 la 311.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu