Jean Siméon Chardin (n. 2 noiembrie 1699, Paris - d. 6 decembrie 1779, Paris), a fost un pictor francez, considerat ca unul din cei mai mari artiști ai secolului al XVIII-lea.
La prima vedere, Chardin pare să fie străin de spiritul epocii sale. Educația lui, sursele de inspirație, tematica și stilul îl opun altor pictori francezi din secolul al XVIII-lea, specializați în pictura istorică (cu tematică religioasă, antică sau mitologică) și în scene cu caracter frivol. Printre creațiile lui nu găsim așa ceva; de asemenea, el nu pictează niciodată nuduri. Particularitatea artei lui Chardin tinde spre straturi mult mai profunde. În cadrul naturilor moarte artistul iese în afara convenției dominante în ceea ce privește tematica. Naturile moarte ale lui Chardin sunt lipsite de orice simboluri sau anecdotă, ele sunt un exemplu de moderație și simplitate, artistul renunță la pitorescul decorativ în favoarea unor motive comune.
Cu ocazia expoziției de la Salon din anul 1771, Chardin prezintă - în premieră pentru istoria acestei instituții - tablouri lucrate în "pastel". Folosește această tehnică deoarece de câțiva ani vede din ce în ce mai rău, fapt care îl împiedică să picteze în ulei. Această schimbare a tehnicii se reflectă și în schimbarea tematicii, începe să picteze portrete.
În anul 1772 pictorul îl pierde pe ultimul său copil. Fiul său, Jean-Pierre, se îneacă la Veneția. Doi ani mai târziu, Chardin, cu vederea tot mai slabă și în plus suferind de rinichi, se vede nevoit să renunțe la funcțiile sale academice. La problemele de sănătate se adaugă și greutățile materiale, deoarece, începând din anul 1775, beneficiile de care se bucura din partea regelui s-au restrâns. Cu câteva luni înainte de a muri, în anul 1779, va prezenta încă o dată la Salon o serie de pasteluri, printre care și ultimul său autoportret.
Moare, la vârsta de 79 de ani, pe 6 decembrie 1779, în apartamentul său de la Louvre. Este înmormântat la biserica Saint-Germain-l'Auxerrois din Paris.
După moartea lui Chardin, creația lui este dată uitării sau tratată cu indiferență. Situația se va schimba abia pe la jumătatea secolului al XIX-lea. Édouard Manet va admira stilul lui Chardin în redarea plastică a obiectelor, Paul Cézanne va aborda geometria quasitematică a compozițiilor lui, Vincent Van Gogh va prelua factura groasă și plastică a tablourilor, iar pictorul italian Giorgio Morandi își va însuși tematica subtilă a naturii moarte. (Surse: Wikipedia, La Poste)
La prima vedere, Chardin pare să fie străin de spiritul epocii sale. Educația lui, sursele de inspirație, tematica și stilul îl opun altor pictori francezi din secolul al XVIII-lea, specializați în pictura istorică (cu tematică religioasă, antică sau mitologică) și în scene cu caracter frivol. Printre creațiile lui nu găsim așa ceva; de asemenea, el nu pictează niciodată nuduri. Particularitatea artei lui Chardin tinde spre straturi mult mai profunde. În cadrul naturilor moarte artistul iese în afara convenției dominante în ceea ce privește tematica. Naturile moarte ale lui Chardin sunt lipsite de orice simboluri sau anecdotă, ele sunt un exemplu de moderație și simplitate, artistul renunță la pitorescul decorativ în favoarea unor motive comune.
Cu ocazia expoziției de la Salon din anul 1771, Chardin prezintă - în premieră pentru istoria acestei instituții - tablouri lucrate în "pastel". Folosește această tehnică deoarece de câțiva ani vede din ce în ce mai rău, fapt care îl împiedică să picteze în ulei. Această schimbare a tehnicii se reflectă și în schimbarea tematicii, începe să picteze portrete.
În anul 1772 pictorul îl pierde pe ultimul său copil. Fiul său, Jean-Pierre, se îneacă la Veneția. Doi ani mai târziu, Chardin, cu vederea tot mai slabă și în plus suferind de rinichi, se vede nevoit să renunțe la funcțiile sale academice. La problemele de sănătate se adaugă și greutățile materiale, deoarece, începând din anul 1775, beneficiile de care se bucura din partea regelui s-au restrâns. Cu câteva luni înainte de a muri, în anul 1779, va prezenta încă o dată la Salon o serie de pasteluri, printre care și ultimul său autoportret.
Moare, la vârsta de 79 de ani, pe 6 decembrie 1779, în apartamentul său de la Louvre. Este înmormântat la biserica Saint-Germain-l'Auxerrois din Paris.
După moartea lui Chardin, creația lui este dată uitării sau tratată cu indiferență. Situația se va schimba abia pe la jumătatea secolului al XIX-lea. Édouard Manet va admira stilul lui Chardin în redarea plastică a obiectelor, Paul Cézanne va aborda geometria quasitematică a compozițiilor lui, Vincent Van Gogh va prelua factura groasă și plastică a tablourilor, iar pictorul italian Giorgio Morandi își va însuși tematica subtilă a naturii moarte. (Surse: Wikipedia, La Poste)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu