Publicitate

05 decembrie 2019

Ziua Internaţională a Voluntarilor

Organizaţia Naţiunilor Unite a declarat, în 1985, ziua de 5 decembrie ca Zi Internaţională a Voluntarilor în slujba dezvoltării sociale şi economice, sărbătorită de atunci în întreaga lume.
Ziua Internaţională a Voluntarilor oferă, voluntarilor şi organizaţiilor, ocazia de celebra munca în folosul celorlalţi, de a împărtăşi valorile volunariatului şi de a le promova în cadrul comunităţilor, a organizaţiilor neguvernamentale, a agenţiilor ONU, a autorităţilor guvernamentale sau a sectorului privat.  În această zi sunt onoraţi toţi cei care s-au implicat în acţiuni voluntare în comunitate, la nivel naţional sau global, şi au adus schimbări pentru o mai bună guvernare, pentru coeziunea socială şi dezvoltare.
În fiecare an, dincolo de mobilizarea a mii de voluntari, programele organizaţiei Voluntarii Naţiunilor Unite (UNV) contribuie la pace şi dezvoltare pledând pentru recunoaşterea şi integrarea  voluntarilor şi a muncii în parteneriat în programele guvernamentale de dezvoltare.
Voluntarii pot lua parte la activităţile organizaţiilor care acţionează pentru dezvoltarea umană sustenabilă nu doar la faţa locului, ci şi online, prin Serviciul online de voluntariat al UNV.
Voluntariatul este o formă de donaţie, dar nu de bani sau obiecte, ci de timp şi de muncă, înseamnă o reţea de prieteni împlicaţi întru-un proiect – de asistenţă socială, ecologic, educaţional sau de comunicare - în care prietenia dă rezultatele în beneficiul asociaţiei şi al comunităţii sau societăţii.
Pe plan personal, voluntariatul este o experienţă unică, înseamnă bucuria de a ajuta şi de a fi alături de cei care au nevoie, este o oporunitatea de a face o schimbare şi de a contribui la îmbunătăţirea relaţiilor dintre oameni şi contribuie la creşterea respectului de sine. (Surse: Știrile TVR, Stampboards)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Publicitate

Persoane interesate