Publicitate

18 decembrie 2019

Comedia „Un, doi, trei sau Preşedintele” de Molnár Ferenc pe scena teatrului băimărean

Comedia într-un act „Un, doi, trei sau Preşedintele”, a celui mai mare comediograf maghiar Molnár Ferenc, este, în esență, o jalonare a operațiunilor care sunt necesare pentru a deveni „apt” într-o societate de consum, respectând, bineînțeles, ierarhiile sociale.
Norrison, preşedinte de bancă, îi manipulează pe cei din jur ca un „prestidigitator”, găsind soluţii în împrejurări încurcate și situații limită. Cumpărarea de titluri nobiliare pentru protejaţii săi e o uzanţă facilă. Transformă identitatea lor cât ai clipi. Urcarea pe scara socială poate fi un tertip în funcţie de interesele celui puternic.
O comedie, aici şi acum, în care cochetăriile, în tandem cu mecanismul birocratic, funcţionează ireproşabil. O dantelărie milimetric concepută, o aventură tonică, cu suişuri şi coborâşuri în ritm alert. Personajele par desprinse dintr-un carusel cosmopolit care surprinde un mecanism ce trebuie mereu uns pentru că repetitivitatea este o lege universal valabilă. Negustori, conţi, doctori şi comitete se adună într-un bazar al civilizaţiilor. Contele Dubois-Schottenburg, Dr. Pinsky, Osso, Ciring, Antal, Lidia, Dr. Faber și dr. Wolff sunt numai câteva nume din galeria multinaţională prezentă în scenă. Fibra comică ţâşneşte la tot pasul, din dialoguri şi situaţii-surpriză.
Teatrul Ararat are plăcerea să vă invite joi, 19 decembrie, de la ora 19, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Baia Mare (sala mică) să savurați această comedie spumoasă, în regia lui Claudiu Pintican.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Publicitate

Persoane interesate