Marți, 3 decembrie, am avut bucuria să aflu că la oficiile poștale din Baia Mare au ajuns mult așteptatele timbre de Crăciun (la 18 zile de la punerea lor în circulație). Ajungând ieri pe la Oficiul Poștal nr. 1 am avut bucuria de a găsi încă coli comerciale de câte 28 de timbre (7 rânduri x 4 coloane) intacte. Din păcate nu erau disponibile decât exemplarele cu „Steaua Magilor”. În oficiile poștale pe care le frecventați de care tip (există și varianta cu „Nașterea Domnului”) ați găsit?
Magii despre care pomenesc Evangheliile, veniți din Orient ca să se închine Mântuitorului, simbolizează închinarea tuturor pământenilor. Tradiția le-a păstrat și numele: Melchior, cel bătrân, care dăruiește aurul, Gaspar, cel tânăr, care aduce tămâie și Baltazar, cel bărbos, care oferă smirnă.
În călătoria lor, magii nu au descoperit o stea aparținând sistemului astral, ci o stea care marca semnul vizibil al unei puteri cerești. Aparent era doar o stea, însă mersul ei pe bolta cerească apărea ca un semn supranatural, menit să-i conducă la locul nașterii Mântuitorului lumii.
Darurile aduse Pruncului Iisus la Bethleem aveau semnificații bine definite. Aurul a fost adus ca unui Împărat cu o domnie fără sfârșit, într-o împărăție cu o veșnică strălucire. Smirna i-a fost adusă ca unui om, simbol al patimilor și al unei morți crude. Tămâia a fost oferită ca unui Dumnezeu. Aurul este adorația și iubirea, tămâia este rugăciunea, smirna definește abnegația și mortificarea păcatelor. Aurul era adus din Ofir, tămâia avea ca sursă Arabia iar smirna Etiopia.
Magii, care au depus lângă ieslea în care se afla Pruncul Iisus coroanele lor de aur, simbolizează știința care se închină credinței.
Steaua călăuzitoare, existența magilor, prezența lor la locul nașterii lui Iisus, definesc emoționant ceea ce sărbătoresc creștinii: Crăciunul, ziua nașterii Mântuitorului lumii.

De Crăciun îmi doresc să primesc câte o vedere de la fiecare cititor al blogului.
Sărbători fericite!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu