János Bolyai (n. 15 decembrie 1802, Cluj, Comitatul Cluj - d. 27 ianuarie 1860, Târgu Mureș, Scaunul Mureșului) a fost un matematician maghiar din Transilvania, fiul matematicianului Farkas Bolyai. A scris lucrări fundamentale în geometria neeuclidiană.
Încă din copilărie a manifestat interes și posibilități deosebite pentru gândirea matematică, în care a fost inițiat de către tatăl său, ale cărui lucrări le-a studiat.
În 1817, după absolvirea liceului, a început studiile de inginerie la Academia Militară din Viena, întrucât familia nu a putut finanța un studiu al matematicii în străinătate, cum și-ar fi dorit tatăl acestuia. În 1822 a încheiat studiul cu succes și a dedicat încă un an studiilor științifice, în care a dezvoltat, printre altele, fundamentele geometriei neeuclidiene, încercând, asemeni tatălui, să demonstreze postulatul paralelelor al lui Euclid. A colaborat în această direcție cu prietenul său Carl Szasz (1798-1835), care însă în 1821 a plecat în Ungaria ca profesor.
În anul 1823 a devenit ofițer inginer al armatei austriece, cu gradul de sublocotenent (ca inginer de geniu), și a lucrat până în 1826 la fortificațiile Timișoarei. Ulterior a fost transferat succesiv la Arad, Oradea, Szeged, Lemberg, Olmütz, în grad de căpitan.
În 1833 s-a pensionat din cauza problemelor de sănătate. (Sursa: Wikipedia)
Încă din copilărie a manifestat interes și posibilități deosebite pentru gândirea matematică, în care a fost inițiat de către tatăl său, ale cărui lucrări le-a studiat.
În 1817, după absolvirea liceului, a început studiile de inginerie la Academia Militară din Viena, întrucât familia nu a putut finanța un studiu al matematicii în străinătate, cum și-ar fi dorit tatăl acestuia. În 1822 a încheiat studiul cu succes și a dedicat încă un an studiilor științifice, în care a dezvoltat, printre altele, fundamentele geometriei neeuclidiene, încercând, asemeni tatălui, să demonstreze postulatul paralelelor al lui Euclid. A colaborat în această direcție cu prietenul său Carl Szasz (1798-1835), care însă în 1821 a plecat în Ungaria ca profesor.
În anul 1823 a devenit ofițer inginer al armatei austriece, cu gradul de sublocotenent (ca inginer de geniu), și a lucrat până în 1826 la fortificațiile Timișoarei. Ulterior a fost transferat succesiv la Arad, Oradea, Szeged, Lemberg, Olmütz, în grad de căpitan.
În 1833 s-a pensionat din cauza problemelor de sănătate. (Sursa: Wikipedia)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu