Publicitate

13 februarie 2019

Nuduri în pictura românească

După ce arta românească a fost dominată, mai multe secole, de arta bizantină și de religia creștină, nudul a pătruns în pictura românească și prin opera lui Nicolae Grigorescu.
Anul acesta, Romfilatelia introduce în circulație, vineri, 15 februarie, emisiunea de mărci poștale intitulată Nuduri în pictura românească (LP 2229), în care sunt ilustrate patru dintre cele mai apreciate opere de acest gen aparținând lui Nicolae Grigorescu.
Nicolae Grigorescu (1838-1907), socotit a fi marele maestru al penelului românesc, a ilustrat, în picturile sale, simbioza dintre realismul Școlii de la Barbizon, impresionism şi simbolism.
Nicolae Grigorescu a fost primul artist plastic care a devenit membru al Academiei Române.
„Rar sunt cei dintre pictorii noștri care să fi simțit adânc farmecul feminin, acea căldură ce emană din trupul și fața femeii, acel flux nervos ce străbate ființa ei tânără”, spunea George Oprescu.
În picturile ale căror imagini sunt reproduse pe timbre, se regăsesc modelele care-l atrăgeau cel mai mult pe Nicolae Grigorescu, respectiv cele delicate, încă neformate, zvelte și mlădioase, în care totul era numai promisiune și nimic ajuns la maturitate.
Pe timbrul cu valoarea nominală de 2 lei (4.800 exemplare pentru CNPR în vederea francării corespondenței) este ilustrată imaginea tabloului Bacanta, cel mai reușit dintre toate nudurile pe care le-a pictat Nicoale Grigorescu. Este un tablou de dimensiune mijlocie și a fost pictat cu o pasiune și o căldură ce s-au transmis în întregime acestei compoziții plastice remarcabile.
Timbrul cu valoarea de 3 lei (4.800 exemplare pentru CNPR în vederea francării corespondenței) reproduce lucrarea După baie, în care personajul este văzut din spate, manieră picturală ce pune mai bine în valoare linia delicată a formelor – curbura gâtului și întreaga unduire a corpului.
Timbrul cu valoarea de 5 lei (8.000 exemplare pentru CNPR în vederea francării corespondenței), care ilustrează pictura Intrând în baie și timbrul cu valoarea de 19 lei (1.600 exemplare pentru CNPR în vederea francării corespondenței), care redă pictura Înainte de baie, păstrează armonia cromatică și etalarea cu finețe a formelor într-o poetică prezentare, care îmbină ambianța peisaj-lumină, plină de lirism și îndemn la visare.
Pe plicul „prima zi” este redată pictura Nud pe malul mării, ce conturează, pe fundalul mării și al cerului, silueta elegantă, nobilă a unei femei privind romantic într-o parte, pictura îmbinând tratarea realistă a nudului cu elemente impresioniste în interpretarea peisajului.
Pictat pe malul Mării Negre, în dreptul localității Viile, de lângă Constanța, tabloul a avut drept model personajul feminin cunoscut sub numele de Zettina Urechia.
Timbrele au dimensiunea de 42 x 52 mm și au fost paginate în coli de 20 de timbre fiind machetate de către Mihail Vămășescu. Au fost tipărite în sistem offset la 5 culori pe hârtie cromo-gumată (Anglia). În scop filatelic, emisiunea a fost paginată și în minicoală de 4 timbre cu manșetă ilustrată (120 x130 mm), într-un tiraj de 24.800 minicoli (6.200 serii).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Publicitate

Persoane interesate