Ivan Andreevici Krîlov (n. 13 februarie 1769, Moscova — d. 21 noiembrie 1844, Sankt Petersburg) este cel mai cunoscut fabulist rus. Fabulele sale ridiculizează racile morale ale epocii, în versuri libere, într-o limbă populară, presărată cu proverbe și zicători.
Sunt remarcabile gama variată a ironiei și satirei, uneori bonome, limbajul vioi, pitoresc și paremiologic.
„Cartea înțelepciunii poporului” - acesta e numele pe care N. V. Gogol l-a dat operei lui Krîlov - creatorul fabulei naționale ruse.
Consacrând genul alegoric al fabulei cu specific național, Krîlov a adus un suflu nou, democratic, în literatura rusă, care, la sfârșitul secolului al XVIII-lea și la începutul celui de al XIX-lea, pășea într-o nouă fază a dezvoltării sale. Pe tărâm literar se dădea o luptă aprigă între tendințele realiste din ce în ce mai puternice și dogmele rigide ale clasicismului. Pe de altă parte, adepții curentului sentimentalist și ai romantismului pasiv, conservator, capitulau în fața noii orientări, aceea a realismului consecvent și integral. I. A. Krîlov a ridicat pe o treaptă nouă aceste tendințe realiste, iar fabulele sale au constituit, la hotarul a două secole, un fel de verigă care a unit tradițiile cele mai progresiste ale secolului al XVIII-lea, reprezentate îndeosebi prin opera lui Radișcev, Fonvizin și Novikov, cu literatura realist critică din secolul al XIX-lea, cu operele lui Griboedov, Pușkin, Nekrasov, Gogol și Saltîkov-Scedrin.
Sunt remarcabile gama variată a ironiei și satirei, uneori bonome, limbajul vioi, pitoresc și paremiologic.
„Cartea înțelepciunii poporului” - acesta e numele pe care N. V. Gogol l-a dat operei lui Krîlov - creatorul fabulei naționale ruse.
Consacrând genul alegoric al fabulei cu specific național, Krîlov a adus un suflu nou, democratic, în literatura rusă, care, la sfârșitul secolului al XVIII-lea și la începutul celui de al XIX-lea, pășea într-o nouă fază a dezvoltării sale. Pe tărâm literar se dădea o luptă aprigă între tendințele realiste din ce în ce mai puternice și dogmele rigide ale clasicismului. Pe de altă parte, adepții curentului sentimentalist și ai romantismului pasiv, conservator, capitulau în fața noii orientări, aceea a realismului consecvent și integral. I. A. Krîlov a ridicat pe o treaptă nouă aceste tendințe realiste, iar fabulele sale au constituit, la hotarul a două secole, un fel de verigă care a unit tradițiile cele mai progresiste ale secolului al XVIII-lea, reprezentate îndeosebi prin opera lui Radișcev, Fonvizin și Novikov, cu literatura realist critică din secolul al XIX-lea, cu operele lui Griboedov, Pușkin, Nekrasov, Gogol și Saltîkov-Scedrin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu